LEGE nr. 49 din 2 martie 2023privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2022 pentru modificarea art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 3 martie 2023



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62 din 9 mai 2022 pentru modificarea art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 9 mai 2022, cu următoarele modificări:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂpentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale2. Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul ILegea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. După articolul 25^2 se introduc trei noi articole, art. 25^3-25^5, cu următorul cuprins:  +  Articolul 25^3(1) Operatorii economici aflați într-o procedură de concordat preventiv, deschisă înainte de 17 iulie 2022, au dreptul de a solicita prelungirea termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat cu încă 24 de luni.(2) Prevederile alin. (1) se aplică operatorilor economici care au mai beneficiat de prelungiri ale concordatului preventiv. Durata totală maximă a derulării concordatului, incluzând prelungirile, va fi de 60 de luni calculate de la data omologării.(3) Cererea de prelungire a termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat poate fi formulată oricând de către administratorul concordatar, până la dispunerea închiderii procedurii, în conformitate cu prevederile prezentei legi.(4) Cererea prevăzută la alin. (3) va fi însoțită de hotărârea adunării creditorilor concordatari de aprobare a prelungirii.  +  Articolul 25^4Creditorii concordatari care au votat împotriva prelungirii concordatului preventiv în condițiile art. 25^3 își pot recupera creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege.  +  Articolul 25^5Începând cu data prelungirii prevăzute la art. 25^3 alin. (1), creditorii concordatari care au votat împotriva prelungirii concordatului preventiv în condițiile art. 25^3, precum și creditorii neconcordatari vor putea formula cereri de deschidere a procedurii insolvenței față de debitor.2. La articolul 262, alineatul (3^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(3^2) În termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, cu excepția contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 - Garanții, prevăzută în secțiunea A din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, pentru care termenul de încetare de drept este de 150 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment; în aceleași condiții, încetează de drept și contractele de reasigurare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VASILE-DANIEL SUCIU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
    București, 2 martie 2023.Nr. 49.-----