ORDONANȚĂ nr. 2 din 21 ianuarie 2000privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000



    În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. M pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României emite următoarea ordonanța:  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se desfășoară în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță.(2) Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândește această calitate în condițiile prezentei ordonanțe și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. (la 23-05-2009, Alin. (2) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. )  +  Articolul 2Expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară. (la 27-11-2010, Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 3Expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice constituie expertiză tehnică extrajudiciară. (la 27-11-2010, Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 4(1) În scopul coordonării și îndrumării, din punct de vedere administrativ și metodologic, precum și al controlului activității de expertiza tehnica judiciară, în cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.(2) În cadrul tribunalelor funcționează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile.  +  Articolul 5Activitatea de expertiza tehnica se poate exercita la alegere de către experții tehnici, individual sau în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice.  +  Articolul 6Experții tehnici se pot constitui în asociații profesionale, în condițiile legii.  +  Capitolul II Calitatea de expert tehnic judiciar  +  Articolul 7Calitatea de expert tehnic judiciar se dobândește pe bază de examen, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 10.  +  Articolul 8Examenul de expert tehnic judiciar se organizează de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și are scopul de a verifica nivelul cunoștințelor viitorilor experți în specialitatea pentru care candidează, gradul de însușire a actelor normative referitoare la specialitatea respectiva, a dispozițiilor din codurile de procedura civilă și penală referitoare la expertiza și din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiza tehnica judiciară, drepturile și obligațiile experților.  +  Articolul 9Examenul și interviul pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar și testarea profesională a specialiștilor care efectuează expertize tehnice judiciare se organizează de către Ministerul Justiției și se desfășoară potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiției. (la 27-11-2010, Art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 10(1) Dobândește calitatea de expert tehnic judiciar persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) este cetățean român, cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European ori cetățean al Confederației Elvețiene; (la 02-02-2010, Litera a) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 1 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) a^1) cunoaște limba română; (la 27-03-2009, Litera a^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 37 din 13 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 24 martie 2009. ) b) are capacitate de exercițiu deplina;c) a absolvit studii superioare în specialitatea pentru care se prezintă la examenul de expert, dovedite cu diploma;d) are un stagiu de cel puțin 3 ani în specialitatea în care a obținut diploma; (la 23-05-2009, Litera d) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 2 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. ) e) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activității de expert;f) nu are antecedente penale și se bucura de o buna reputație profesională și socială;g) a fost declarat reușit la examenul organizat în acest scop. (la 02-02-2010, Alin. (2) al art. 10 a fost abrogat de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )  +  Articolul 10^1(1) Cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și cetățeanul român care au obținut calificarea profesională necesară într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European pot dobândi calitatea de expert tehnic judiciar în România, potrivit prezentei ordonanțe, în aceleași condiții ca și cetățenii români.(2) Recunoașterea diplomelor și a calificărilor profesionale obținute într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, necesare dobândirii în România a calității de expert tehnic judiciar, va fi efectuată potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.(3) Cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și cetățeanul român care au dobândit calitatea de expert tehnic judiciar într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, calitate certificată de organismele profesionale recunoscute în acele state, se pot înscrie în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit pe specialități și pe județe de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în vederea exercitării profesiei în România, în condițiile legii, fiind exceptați de la procedura de examinare prevăzută la art. 7.(4) În baza cererii formulate de solicitantul prevăzut la alin. (3), Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești recunoaște, fără efectuarea vreunei formalități de verificare, documentul de atestare profesională emis de autoritatea competentă din statul de origine și îl înscrie în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari. În vederea înscrierii, expertul solicitant va depune la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, odată cu cererea, copie legalizată a documentului ce atestă dobândirea calității de expert tehnic judiciar în statul de origine, precum și documente care certifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), a^1), b) și f), ce pot fi emise sau eliberate de autoritățile competente române ori de cele din statul de origine.(5) Cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și cetățeanul român care au dobândit calitatea de expert tehnic judiciar într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și exercită profesia cu titlu permanent în unul dintre aceste state pot profesa în România și în mod temporar sau ocazional. În această situație, expertul tehnic judiciar este exceptat de la procedura de înscriere în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari.(6) În cazul în care, în vederea exercitării temporare sau ocazionale a profesiei de expert tehnic judiciar, solicitantul prevăzut la alin. (5) se află la prima aplicație în România ori dacă intervine o modificare substanțială a situației sale, acesta va înainta Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești o declarație privind serviciile pe care le va presta, însoțită de următoarele documente:a) dovada cetățeniei unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European;b) atestatul de cunoaștere a limbii române;c) dovada calificării profesionale;d) atestatul care să confirme faptul că solicitantul este legal stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European în scopul desfășurării de astfel de activități și că nu îi este interzis să practice profesia, chiar și cu caracter temporar, la momentul eliberării atestatului;e) dovada că a desfășurat o activitate specifică profesiei de expert tehnic judiciar timp de cel puțin 2 ani în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul în care este stabilit.(7) Declarația prevăzută la alin. (6) poate fi înaintată prin orice mijloace și se reînnoiește anual, dacă solicitantul intenționează să exercite, în mod temporar sau ocazional, profesia de expert tehnic judiciar în România.(8) În cazul în care este necesară verificarea legalității documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza și prin Sistemul de informare în cadrul pieței interne, în condițiile legii. (la 02-02-2010, Alin. (8) al art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) (9) Înscrierea expertului tehnic judiciar prevăzut la alin. (3) în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, respectiv luarea în evidență a expertului tehnic judiciar prevăzut la alin. (5) se fac în cel mult 30 de zile de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor legale. (la 02-02-2010, Alin. (9) al art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) (10) Termenul prevăzut la alin. (9) poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse inițial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum și durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător și notificate solicitantului înainte de expirarea termenului inițial. (la 02-02-2010, Alin. (10) al art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) (11) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și cetățenilor aparținând Confederației Elvețiene. (la 02-02-2010, Alin. (11) al art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) (la 27-03-2009, Art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 37 din 13 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 24 martie 2009. )  +  Articolul 10^2(1) În cazul în care solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau cererea formulată de acesta nu este însoțită de actele doveditoare, Ministerul Justiției comunică persoanei interesate refuzul motivat de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege.(2) Decizia de refuz, respectiv de retragere a autorizației de expert tehnic judiciar poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii. (la 02-02-2010, Art. 10^2 a fost introdus de pct. 4 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )  +  Articolul 11(1) Persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 10 este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.(2) Calitatea de expert tehnic judiciar și specializarea acestuia se dovedesc cu autorizația de expert tehnic judiciar, eliberată de Biroul central pentru expertize judiciare din Ministerul Justiției. (la 27-11-2010, Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) (3) Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, cu datele de identificare, întocmit pe specialități și pe județe, în funcție de domiciliul acestora, se publică anual pe pagina de internet a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și se transmite birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul tribunalelor. (la 23-05-2009, Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 3 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. )  +  Articolul 12(1) La cerere, poate dobândi calitatea de expert tehnic judiciar într-o anumită specialitate:a) persoana care a dobândit de la alte ministere sau instituții publice de specialitate autorizarea de a realiza lucrări în specializarea pentru care susține interviul; (la 27-11-2010, Lit. a) a alin. (1) al art. 12 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) b) persoana care a dobândit calitatea cerută pentru desfășurarea activității în acea specialitate, prevăzută în nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, în condițiile legii speciale ce reglementează organizarea și desfășurarea unei activități sau profesii și modul de acces în aceasta; (la 27-11-2010, Lit. b) a alin. (1) al a art. 12 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) c) persoana care are titlul de academician, profesor universitar sau conferențiar universitar, doctor docent ori doctor în specialitatea respectivă.(2) Dobândirea calității de expert tehnic judiciar în condițiile alin. (1) are loc cu susținerea unui interviu organizat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, care are drept scop verificarea gradului de însușire a dispozițiilor din codurile de procedură civilă și penală referitoare la expertiză, precum și a prevederilor din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară, precum și drepturile și obligațiile experților.(3) Pentru înscrierea la examenul sau, după caz, interviul pentru dobândirea calității de expert tehnic judiciar, candidații plătesc o taxă al cărei cuantum este stabilit prin ordin al ministrului justiției. Sumele astfel colectate sunt evidențiate într-un fond distinct și sunt folosite pentru plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea examenului sau interviului. Sumele nefolosite până la sfârșitul anului sunt reportate pentru anul următor cu aceeași destinație. (la 27-11-2010, Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) (4) Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător și pentru persoanele care au dobândit calitatea de expert tehnic judiciar cu scutire de examen, în condițiile prezentului articol. (la 23-05-2009, Art. 12 a fost modificat de pct. 4 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. )  +  Articolul 12^1Autorizația de expert tehnic judiciar se acordă solicitantului de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data la care acesta face dovada că îndeplinește condițiile pentru dobândirea calității de expert tehnic judiciar. (la 02-02-2010, Art. 12^1 a fost introdus de pct. 5 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )  +  Articolul 13(1) În lipsa experților tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-f). (la 02-02-2010, Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. ) (2) Persoanele prevăzute la alin. (1), selecționate de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, la propunerea instanțelor judecătorești, după testare vor fi ținute într-o evidenta nominală specială. Testarea specialiștilor se face prin interviu și consta în verificarea gradului de însușire a actelor normative referitoare la domeniul respectiv, a dispozițiilor din codurile de procedura civilă și penală cu privire la expertiza și din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiza tehnica judiciară, drepturile și obligațiile experților.(3) Lista nominală cuprinzând specialiștii selecționați, cu datele de identificare, întocmită pe specialități și pe județe, în funcție de domiciliul acestora, se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile.  +  Articolul 14(1) Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condițiile prezentei ordonanțe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestata.(2) Specializările expertizei tehnice judiciare sunt stabilite în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești. (la 23-05-2009, Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 5 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. )  +  Articolul 15Efectuarea expertizei tehnice judiciare, dispusă de organele prevăzute la art. 2, este obligatorie, ea neputând fi refuzată decât pentru motive temeinice.  +  Articolul 16Experții tehnici judiciari care au calitatea de salariați au dreptul la concediu fără plată pe timpul necesar pentru efectuarea expertizelor tehnice judiciare care le-au fost încredințate. Expertul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale. (la 27-11-2010, Art. 16 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 16^1(1) Calitatea de expert tehnic judiciar se suspendă pentru motive temeinice, precum și în caz de incompatibilitate a acestuia, potrivit legii.(2) Suspendarea, respectiv încetarea suspendării calității de expert tehnic judiciar, se poate dispune de către Biroul central pentru expertize judiciare, la cererea motivată a expertului sau din oficiu, motivat. (la 27-11-2010, Alin. (2) al art. 16^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și specialiștilor. (la 23-05-2009, Art. 16^1 a fost introdus de pct. 6 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. )  +  Capitolul III Reguli procedurale privind expertiza tehnica judiciară  +  Articolul 17(1) Organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.(2) La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei înștiințează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare și îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înștiințare.(3) Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare și expertului tehnic judiciar, după efectuarea plății în condițiile alin. (2), și cuprinde următoarele:a) denumirea și datele de contact ale organului cu atribuții jurisdicționale care a dispus numirea;b) numărul și obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare;c) numele sau, după caz, denumirea părților din dosar și datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum și numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute;d) numărul și data încheierii sau ordonanței prin care a fost numit expertul;e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul;f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză;g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;i) mențiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu și cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare.(4) Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei. (la 27-11-2010, Art. 17 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 18(1) Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, și un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta și încuviințat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părții, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11-14.(2) Expertul tehnic judiciar sau specialistul nominalizat de parte în condițiile alin. (1) trebuie să dețină aceeași specializare cu cea a expertului tehnic judiciar numit de organul judiciar pentru efectuarea expertizei. Dacă acest lucru nu este posibil, se va avea în vedere ca specializarea expertului tehnic judiciar care participă la efectuarea expertizei în calitate de consilier al părții să fie înrudită cu cea a expertului tehnic judiciar numit și să aparțină aceluiași domeniu.(3) Onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care participă la efectuarea expertizei în condițiile alin. (1) este stabilit de parte și de expert, de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceștia, și este plătit acestuia de către partea care l-a nominalizat.(4) Un exemplar original al documentului care face dovada relațiilor contractuale dintre parte și expertul tehnic judiciar sau specialistul care participă la efectuarea expertizei în condițiile prevăzute la alin. (1), precum și a sumelor datorate acestuia va fi depus la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea raportului de către expertul tehnic judiciar sau specialistul numit. (la 27-11-2010, Art. 18 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 19În cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie să se deplaseze în alta localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare și la plata diurnei potrivit dispozițiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariații din instituțiile publice.  +  Articolul 20Suma stabilită drept onorariu provizoriu și avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviințat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile, deschis în acest scop.  +  Articolul 21Raportul de expertiza cuprinde:a) partea introductivă, în care se menționează organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus depunerea acesteia, numele și prenumele expertului sau ale experților, specialitatea acestuia/acestora, data întocmirii și finalizării raportului de expertiză, obiectul acesteia și întrebările la care expertul sau experții urmează să răspundă, bibliografia pe baza căreia expertiza a fost efectuată și dacă părțile care au participat la aceasta au dat explicații în cursul lucrărilor la care au fost convocate; (la 27-11-2010, Lit. a) a art. 21 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) b) descrierea operațiunilor de efectuare a expertizei, obiecțiile sau explicațiile părților, precum și analiza acestor obiecții ori explicații pe baza celor constatate de expert sau de specialist;c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse și părerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei.  +  Articolul 22(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoțit de nota de evaluare a onorariului și, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei și în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.(2) La termenul la care se pronunță asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.(3) La termenul prevăzut la alin. (2), organul cu atribuții jurisdicționale înștiințează partea despre suma rămasă de plată și pune în vedere acesteia să efectueze plata în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare în termen de 5 zile de la înștiințare. (la 27-11-2010, Art. 22 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 22^1(1) Dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale pot dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă.(2) Nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituie abatere disciplinară. (la 27-11-2010, Art. 22^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 23(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnica judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului.(2) Plata onorariului și a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale în condițiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare. (la 27-11-2010, Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 24(1) Dispozițiile art. 15-23 se aplică și în cazul expertizei contabile judiciare.(2) Expertizele contabile judiciare pot fi efectuate numai de experți contabili atestați în condițiile legii.  +  Articolul 25(1) Birourile locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile vor retine o cota de 10% din onorariul stabilit pentru expertiza tehnica judiciară, pe care o vor vira lunar în contul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.(2) Sumele reținute potrivit alin. (1) se constituie și se utilizează, prin derogare de la alte dispoziții legale, la dispoziția Ministerului Justiției, ca fond special pentru: (la 27-11-2010, Partea introductiva a alin. (2) al art. 25 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) a) cheltuieli privind organizarea, funcționarea, coordonarea, îndrumarea și controlul activității de expertiza tehnica judiciară;b) organizarea examenului de expert tehnic judiciar și testarea specialiștilor;c) organizarea și desfășurarea activității de perfecționare a pregătirii de specialitate a experților tehnici judiciari și a specialiștilor prin cursuri, consfătuiri și simpozioane;d) dotări cu mijloace de transport, echipament de tehnica de calcul și programe, mobilier de birou, aparate de telecomunicații fixe și mobile, birotica și alte dotări necesare pentru desfășurarea activității, precum și pentru întreținere, reparații și plata eventualelor abonamente;e) cheltuieli cu bunuri și servicii și cheltuieli de investiții aferente Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. (la 02-10-2018, Litera e), alin. (2) din Articolul 25 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 ) (2^1) Categoriile de cheltuieli cu bunuri și servicii și categoriile de cheltuieli de investiții aferente Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești care se vor finanța din sumele prevăzute la alin. (2) lit. e) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. (la 02-10-2018, Articolul 25 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 ) (3) Abrogat. (la 27-11-2010, Alin. (3) al art. 25 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) (4) Modul de utilizare a sumelor constituite conform alin. (1), precum și detalierea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se vor stabili prin ordin al ministrului justiției.(5) Disponibilitățile rămase la finele anului se vor reporta în anul următor pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație.(6) Evidenta contabila a sumelor prevăzute la alin. (1), precum și verificarea respectării destinației acestora revin compartimentelor financiar-contabile din cadrul tribunalelor și din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.  +  Capitolul IV Organizarea activității de expertiza tehnica extrajudiciară  +  Secţiunea I Calitatea de expert tehnic extrajudiciar  +  Articolul 26Calitatea de expert tehnic extrajudiciar se dobândește pe bază de examen, care are scopul de a verifica pregătirea de specialitate, nivelul cunoașterii actelor normative referitoare la specialitatea respectiva, precum și a prezentei ordonanțe de către candidați.  +  Articolul 27Organizarea examenului în vederea atribuirii calității de expert tehnic extrajudiciar și eliberarea legitimației de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor și altor instituții centrale, fiecare în domeniul sau de specialitate, stabilit conform legii.  +  Articolul 28(1) Examenul de expert tehnic extrajudiciar se organizează și se desfășoară potrivit regulamentului elaborat de ministerele și de instituțiile centrale abilitate.(2) Regulamentul prevăzut la alin. (1) va fi elaborat în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 29(1) Dobândește calitatea de expert tehnic extrajudiciar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) și la art. 14 și care a promovat examenul organizat potrivit art. 27 și 28. Condiția minima de stagiu în specialitate, prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. d), poate fi majorată prin regulamentul elaborat potrivit art. 28 alin. (2).(2) Calitatea de expert tehnic extrajudiciar și specialitatea se dovedesc cu legitimația de expert eliberata de ministerul sau de instituția centrala abilitata sa organizeze examenul de expert tehnic extrajudiciar, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță.  +  Articolul 29^1Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și a^1) și, respectiv, cele ale art. 10^1, cu excepția înscrierii în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, se aplică, în mod corespunzător, și pentru dobândirea și exercitarea în România a profesiei de expert tehnic extrajudiciar. Recunoașterea, fără efectuarea vreunei formalități de verificare, a documentelor de atestare profesională emise de autoritatea competentă din statul de origine, prin care se certifică specializarea în această profesie a cetățeanului unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, precum și a cetățeanului român care au dobândit calitatea de expert tehnic extrajudiciar într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, revine ministerelor de resort și celorlalte instituții centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, dovezile urmând a le fi înaintate acestora. (la 27-03-2009, Art. 29^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 37 din 13 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 24 martie 2009. )  +  Secţiunea a II-a Efectuarea expertizei tehnice extrajudiciare  +  Articolul 30(1) Expertul tehnic judiciar poate efectua și expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice și juridice.(2) Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat, la solicitarea persoanelor fizice și juridice.  +  Articolul 31(1) Relațiile expertului tehnic cu solicitantul expertizei tehnice extrajudiciare se stabilesc prin contract scris de prestări de servicii, semnat de ambele părți.(2) Obligația de a calcula și de a vărsa impozitul aferent sumelor plătite cu titlu de onorariu de către persoanele juridice pentru expertizele tehnice extrajudiciare ce li s-au efectuat în condițiile prezentei ordonanțe revine acestora. Pentru onorariile încasate de la persoanele fizice obligația de a stabilii și de a vira la buget impozitul aferent, potrivit legii, revine expertului tehnic care a executat lucrarea individual, cu respectarea dispozițiilor legale privind impozitul pe venitul global.  +  Capitolul V Atribuțiile Biroului central pentru expertize tehnice judiciare și ale birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile  +  Articolul 32Biroul central pentru expertize tehnice judiciare are următoarele atribuții:a) coordonează, îndruma și controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiza tehnica judiciară;b) ia măsurile necesare pentru întocmirea, actualizarea și publicarea pe pagina de internet a Ministerului Justiției a tabelului nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, cu datele de identificare, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București, în funcție de domiciliul acestora; (la 27-11-2010, Lit. b) a art. 32 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) c) ia măsurile necesare pentru întocmirea tabelului nominal și a listei nominale cuprinzând experții tehnici judiciari, respectiv specialiștii care pot efectua expertize tehnice judiciare și pentru comunicarea acestora birourilor locale pentru expertize tehnice judiciare; (la 27-11-2010, Lit. c) a art. 32 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) d) organizează desfășurarea examenului și interviului pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar; (la 27-11-2010, Lit. d) a art. 32 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) e) emite autorizația de expert tehnic judiciar, în care se menționează cel puțin numele și prenumele expertului și specializarea acestuia; (la 27-11-2010, Lit. e) a art. 32 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) f) studiază practica de efectuare a expertizelor tehnice judiciare, în vederea generalizarii celor mai eficiente metode de efectuare a acestora;g) organizează activitatea de perfecționare a pregătirii experților tehnici judiciari și a specialiștilor;h) îndruma metodologic și ia măsuri pentru îmbunătățirea calității expertizelor;i) propune conducerii Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești folosirea fondului de 10%, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe;j) exercita atribuțiile prevăzute în prezenta ordonanță privind stabilirea și sancționarea abaterilor săvârșite de experții tehnici judiciari.  +  Articolul 33Birourile locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile au următoarele atribuții:a) țin evidența experților tehnici judiciari și a experților contabili pe baza listelor publicate pe pagina de internet a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și a comunicărilor primite de la Biroul central pentru expertize tehnice judiciare; (la 23-05-2009, Litera a) a art. 33 a fost modificată de pct. 9 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. ) b) comunică anual organelor prevăzute la art. 2 lista experților sau specialiștilor care pot efectua expertize judiciare în condițiile prevăzute de lege; (la 23-05-2009, Litera b) a art. 33 a fost modificată de pct. 9 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. ) c) urmăresc efectuarea la timp a expertizelor judiciare dispuse de organele în drept, sesizand Biroul central pentru expertize tehnice judiciare asupra intarzierilor produse din vina experților tehnici judiciari și a experților contabili;e) plătesc onorariile cuvenite experților tehnici judiciari, specialiștilor și experților contabili și sumele reprezentând cheltuieli de transport, cazare, diurnă sau alte cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, după comunicarea cuantumului acestora în condițiile art. 22. Întocmirea lucrărilor financiar-contabile aferente activității de expertiză tehnică și contabilă revine compartimentelor financiar-contabile din cadrul tribunalelor; (la 23-05-2009, Litera e) a art. 33 a fost modificată de pct. 11 al articolul unic din LEGEA nr. 178 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009. ) f) acorda sprijin Biroului central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în organizarea examenului de expert tehnic judiciar și în selecționarea specialiștilor;g) întocmesc și trimit periodic Biroului central pentru expertize tehnice judiciare situații statistice privind dinamica efectuării expertizelor judiciare.  +  Capitolul VI Raspunderi și sancțiuni  +  Articolul 34(1) Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat.(2) Experții tehnici judiciari autorizați și specialiștii au obligația să notifice Ministerului Justiției, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, orice schimbare a datelor comunicate la momentul dobândirii calității sau luării în evidență. Nerespectarea obligației de notificare atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. (la 02-02-2010, Alin. (2) al art. 34 a fost introdus de pct. 7 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )  +  Articolul 35(1) Experților tehnici judiciari vinovați de abateri comise în exercitarea activității de expert li se pot aplica de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, următoarele sancțiuni disciplinare:a) avertisment scris;b) suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an;c) retragerea calității de expert tehnic judiciar.(2) În situația în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluționarea definitivă a cauzei. (la 27-11-2010, Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. ) (3) Împotriva sancțiunii disciplinare aplicate expertul poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea făcuta în termen suspenda executarea sancțiunii.(4) Plângerea se rezolva în termen de 30 de zile de la data înregistrării de către ministrul justiției sau de un împuternicit anume desemnat de acesta.(5) Hotărârea ministrului justiției poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competența, potrivit legii.(6) Hotărârea instanței este definitivă.(7) Sancțiunea rămasă definitivă va fi comunicată în termen de 15 zile de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile în evidenta căruia se afla expertul tehnic judiciar sancționat.  +  Articolul 36(1) Abaterile săvârșite de experții tehnici extrajudiciari și sancțiunile disciplinare ce li se pot aplica vor fi stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 28 alin. (2).(2) Cercetarea și aplicarea sancțiunilor pentru abaterile prevăzute la alin. (1) revin compartimentelor de specialitate din cadrul ministerului sau al instituției centrale în evidenta căreia se afla expertul tehnic extrajudiciar.  +  Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 37Persoanele care au dobândit calitatea de expert tehnic în condițiile Decretului nr. 79/1971 privind expertiza contabila și expertiza tehnica sau în baza altor acte normative își păstrează aceasta calitate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-f).  +  Articolul 38(1) Experții tehnici judiciari pot solicita radierea lor din evidenta experților. Cererile vor fi adresate Biroului central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.(2) Radierea din evidenta a experților tehnici judiciari se dispune din oficiu, de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în caz de deces, în cazul în care au devenit inapti din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activității de expert, precum și în urma condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei. Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 356 din 26 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1025 din 21 octombrie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma „precum și în urma condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul art. 38 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară este neconstituțională.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 21 octombrie 2022 - 4 decembrie 2022, sintagma „precum și în urma condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul art. 38 alin. (2) teza finală, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 5 decembrie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
     +  Articolul 38^1(1) Dacă împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală în vreo cauză penală sau dacă a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, expertul tehnic judiciar sau specialistul are obligația de a comunică de îndată această situație Ministerului Justiției. Nerespectarea obligației de comunicare constituie abatere disciplinară.(2) Instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea au obligația de a comunică de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile de la emitere, direcției de specialitate din Ministerul Justiției copii certificate ale documentelor prin care a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale sau condamnarea asupra unei persoane având calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist. (la 27-11-2010, Art. 38^1 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 208 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2010. )  +  Articolul 39Radierea din liste a experților tehnici extrajudiciari se dispune de către ministerele sau instituțiile centrale în evidenta cărora se afla, pentru motivele prevăzute la art. 38.  +  Articolul 40Prevederile prezentei ordonanțe referitoare la expertiza tehnica judiciară se completează cu dispozițiile privind expertiza din Codul de procedură civilă sau, după caz, din Codul de procedură penală, în măsura în care prin aceasta ordonanța nu se dispune altfel.  +  Articolul 40^1Prevederile prezentei legi se completează, cu privire la procedurile și formalitățile de autorizare, precum și exercitarea profesiei de expert tehnic judiciar, cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România. (la 02-02-2010, Art. 40^1 a fost introdus de pct. 8 al art. III din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )  +  Articolul 41Dispozițiile prezentei ordonanțe nu sunt aplicabile în situația în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de Institutul Central de Expertize Criminalistice sau de un laborator de expertiza criminalistica, precum și de orice alt institut de specialitate.  +  Articolul 42Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga Decretul nr. 79/1971 privind expertiza contabila și expertiza tehnica, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 32 din 16 martie 1971, cu modificările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU
    MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
    Contrasemnează:
    Ministru de stat,
    ministrul justiției,
    Valeriu Stoica
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministrul muncii și protecției
    sociale,
    Smaranda Dobrescu
    Ministrul industriei și
    comerțului,
    Radu Berceanu
    Ministru de interne,
    Constantin Dudu Ionescu
    Ministrul agriculturii și
    alimentației,
    Ioan Avram Muresan
    Ministrul lucrărilor publice
    și amenajării teritoriului,
    Nicolae Noica
    Ministrul educației naționale,
    Andrei Marga
    Ministrul culturii,
    Ion Caramitru