DECIZIA nr. 380 din 5 iulie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în ansamblu, ale art. 3 lit. a), l) și q), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 11 alin. (1) și art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum și ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1181 din 9 decembrie 2022



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Patricia-Marilena Ionea- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în ansamblu, a dispozițiilor art. 3 lit. a), l) și q), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 11 alin. (1) și art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 10.186/302/2021 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.720D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile vizând lipsa avizului Consiliului Economic și Social invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 216 din 7 aprilie 2022. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în cauză, arată că normele de lege criticate au un conținut clar și sunt previzibile.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 1.399 din 13 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.186/302/2021, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în ansamblu, a dispozițiilor art. 3 lit. a), l) și q), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 11 alin. (1) și art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Elena Radu într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva măsurii de carantină.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că Legea nr. 136/2020, în ansamblu, este neconstituțională în raport cu prevederile art. 141 din Constituție privind Consiliul Economic și Social coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) privind principiul securității juridice. În acest sens, arată că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic și Social, necesar adoptării acestei legi.6. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă adusă dispozițiilor art. 3 lit. a), l) și q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, arată că aceste texte legale, care reglementează măsura carantinei, sunt lipsite de claritate și previzibilitate, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, și permit lipsirea de libertate a cetățenilor, în mod arbitrar, nu pe criterii stabilite prin lege, ca act formal al Parlamentului, fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 23, 26 și 53 din Constituție. În acest sens, arată că, în cuprinsul acestor articole de lege, este folosit termenul „agent înalt patogen“ fără să existe o definiție a acestui termen în cuprinsul legii sau într-o altă lege ca act formal al Parlamentului.7. Suplimentar, în ceea ce privește art. 3 lit. a), art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, autoarea excepției arată că acestea sunt lipsite de claritate și previzibilitate deoarece conțin dispoziții contradictorii care lasă loc de interpretare. Astfel, sintagma „care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege“ încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece din modalitatea de redactare (ca urmare a lipsei conjuncției „și“) se înțelege că această decizie va conține numai mențiunile indicate expres, nefiind necesară motivarea în fapt și în drept a deciziei de carantinare individuală. Or, decizia de carantinare individuală, fiind un act administrativ, trebuie motivată în fapt și în drept, potrivit legislației privind dreptul administrativ. În acest fel este îngrădit dreptul la apărare al persoanei carantinate, aceasta necunoscând motivele de fapt și de drept pentru care i-a fost instituită măsura și neputând formula critici cu privire la acestea. Pe de altă parte, instanța se află în imposibilitatea verificării legalității măsurii instituite atât timp cât organul administrativ nu a indicat motivele de fapt și de drept pe care le-a avut în vedere, fiind astfel încălcate art. 53 din Constituție și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.8. Cu toate că în definiția dată de art. 3 lit. a) măsura carantinei persoanelor este „stabilită“ prin decizie individuală motivată, față de modalitatea de redactare a art. 4, potrivit căruia măsurile prevăzute la art. 7 „se aplică“ pentru grupuri populaționale de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (în continuare CNSU), iar în cazuri individuale prin decizie a direcției de sănătate publică (în continuare DSP), precum și față de modalitatea de redactare a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 potrivit căruia carantina „se dispune“, se poate constata lipsa de claritate și previzibilitate a acestor articole, permițându-se restrângerea drepturilor și libertăților individuale garantate de art. 23 și 26 din Constituție, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală.9. Astfel, lipsa de claritate și previzibilitate a acestor norme este generată de nerespectarea normelor de tehnică legislativă, prin folosirea unor termeni cu aceeași semnificație - „stabilită“, „se aplică“, „se dispune“ - care conduc la concluzia că măsura individuală se aplică alternativ sau subsidiar de organe administrative diferite, CNSU (care emite un act administrativ normativ) sau DSP (care emite un act administrativ individual), în condițiile în care măsura carantinării, fiind o măsură restrictivă de drepturi și libertăți individuale, poate fi dispusă numai prin acte administrative cu caracter individual.10. Totodată, autoarea excepției consideră că normele criticate încalcă și dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece sunt neproporționale și discriminatorii față de situația care determină luarea măsurii. Astfel, dacă se face o comparație între carantina persoanelor și izolarea la domiciliu sau la locația declarată, astfel cum sunt acestea definite de art. 3 lit. a) și c) din Legea nr. 136/2020, se poate constata că aceste măsuri constau în aceeași acțiune de separare fizică a persoanelor de alte persoane, însă situația care determină luarea măsurii este diferită.11. De asemenea, consideră că se aduce atingere existenței dreptului la viața intimă, de familie și privată, precum și libertății individuale, deoarece, pe întreaga perioadă în care persoanei îi este aplicată măsura carantinei la domiciliu sau la locația aleasă, aceasta este separată fizic de orice persoană și nici nu poate părăsi locația.12. Autoarea excepției consideră și că, în considerarea aceluiași scop, s-ar fi putut stabili și alte măsuri care să satisfacă dezideratul de asigurare a sănătății publice.13. În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020 și a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, autoarea excepției arată că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 136/2020, „Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență este act administrativ și poate fi atacată în condițiile prezentei legi“. Arată că, potrivit art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2006, în soluționarea acțiunilor promovate împotriva hotărârilor emise de CNSU sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu excepția celor privind obligativitatea plângerii prealabile.14. În situația în care justițiabilul consideră că decizia individuală de carantinare i-a fost instituită în baza unei hotărâri adoptate de CNSU, acesta se află în imposibilitatea de a invoca, pe calea excepției, nelegalitatea acestei hotărâri în fața judecătorului învestit cu soluționarea acțiunii promovate împotriva deciziei individuale de carantinare, ca urmare a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind obligat să promoveze o acțiune în anulare a hotărârii CNSU, pe cale separată, care are un termen de soluționare mult mai lung. Astfel, justițiabilul nu are posibilitatea să ajungă în fața unei instanțe care să îi analizeze într-un termen optim acțiunea în anulare a actului administrativ normativ care a stat la baza emiterii deciziei individuale de carantinare și, chiar dacă actul administrativ normativ este nelegal, aplicabilitatea lui nu va putea fi înlăturată de către instanța care soluționează acțiunea în anulare a deciziei individuale de carantinare, acțiunea fiind respinsă. Sunt înfrânte astfel dreptul la libertate individuală garantat de art. 23 din Constituție și art. 5 alin. (1) lit. e) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu consecința încălcării art. 53 din Legea fundamentală.15. Totodată, dispozițiile art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020 și ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale deoarece încalcă dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil garantate de art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.16. Tribunalul București - Secția a III-a civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu a comunicat opinia sa cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.17. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în ansamblu, și dispozițiile art. 3 lit. a), l) și q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3), ale art. 11 alin. (1) și ale art. 15 alin. (7) din această lege, în special Legea nr. 136/2020 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:– art. 3 lit. a), l) și q) din Legea nr. 136/2020:În înțelesul prezentei legi, termenii și noțiunile folosite au următoarea semnificație:a) carantina persoanelor - măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege;[...]l) persoana suspectă - persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii; [...]q) grup populațional - un grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune;– art. 4 din Legea nr. 136/2020: „Măsurile prevăzute la art. 7 se aplică pentru grupuri populaționale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic și biologic pentru sănătatea publică, de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, iar, în cazuri individuale, prin decizie motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege. Măsurile și grupurile populaționale se stabilesc de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.“– art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 136/2020:(1) Carantina persoanelor se instituie pe baza informațiilor științifice oficiale și a definiției de caz, la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu; [...](3) Măsura prevăzută la alin. (1) și (2) se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate. Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubație sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, fiindui aplicabile dispozițiile privitoare la măsura izolării din prezenta lege.– art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020: „(1) Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, în situațiile de risc epidemiologic prevăzute la art. 6, se dispune prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României și se pune în aplicare prin ordine ale ministrului sănătății și ale unităților din subordine.“– art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020: „(7) La soluționarea acțiunilor introduse împotriva actelor administrative din prezenta lege nu sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la obligativitatea procedurii plângerii prealabile. Judecarea cererilor se face de urgență și cu precădere, dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile.“– art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.“21. Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 26 privind viața intimă, familială și privată, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 141 referitor la Consiliul Economic și Social.22. Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă aduse Legii nr. 136/2020, potrivit cărora, cu prilejul adoptării acestui act normativ, nu s-a solicitat avizul Consiliului Economic și Social, încălcându-se astfel prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) coroborate cu art. 141, Curtea reține că, prin Decizia nr. 216 din 7 aprilie 2022*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a respins ca neîntemeiate aceste critici. Pronunțând această soluție, Curtea a reținut că Guvernul și-a asumat în mod neechivoc că Legea nr. 136/2020 nu are impact socioeconomic, astfel că procedura de adoptare a acestui act normativ nu s-a realizat cu încălcarea art. 141 din Constituție referitor la rolul Consiliului Economic și Social. Cu privire la obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic și Social, Curtea a reținut că, spre deosebire de obligativitatea solicitării avizului Consiliului Legislativ, inițiatorul, în circumstanțe bine determinate, cum sunt și cele în care au fost inițiate și adoptate Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, și Legea nr. 136/2020, poate să rețină o anumită marjă de apreciere.*) Decizia Curții Constituționale nr. 216 din 7 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția Deciziei nr. 216 din 7 aprilie 2022 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.24. Analizând, în continuare, critica de neconstituționalitate intrinsecă referitoare la pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a sintagmei „agent înalt patogen“, cuprinsă în dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, Curtea constată că Legea nr. 136/2020 nu conține o definiție expresă a acestei sintagme. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin „agent patogen“ se are în vedere un „microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice“, respectiv manifestări care „indică o boală fizică sau psihică“. Prin folosirea adjectivului „înalt“, ce determină adjectivul „patogen“, legiuitorul subliniază faptul că activitatea acestui agent are efecte deosebit de grave. Autoarea excepției consideră că termenul este neclar, ceea ce permite aplicarea arbitrară a măsurilor reglementate de Legea nr. 136/2020. Curtea observă însă că dispozițiile Legii nr. 136/2020 conțin mai multe texte care circumstanțiază situațiile când autoritățile pot aprecia că este vorba de un agent înalt patogen. Astfel, art. 3 lit. d), definind ce înseamnă, în concepția actului normativ, „risc iminent“, arată că acesta reprezintă o „amenințare imediată sau probabilitatea ridicată de apariție și răspândire a unui agent înalt patogen în populația umană, care poate avea un impact grav asupra sănătății și vieții omenești“. De asemenea, lit. j) din același articol de lege, definind „riscul epidemiologic“, arată că reprezintă „probabilitatea apariției unui eveniment generat de un agent înalt patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaționale, cu posibilitatea răspândirii pe plan local, județean, zonal, național, european sau internațional“.25. Totodată, art. 6 din Legea nr. 136/2020 precizează în mod clar care sunt situațiile în care măsurile reglementate de acest act normativ pot fi aplicate, respectiv atunci când este declarată epidemie, prin ordin al ministrului sănătății; atunci când se instituie urgență de sănătate publică de importanță internațională, certificată prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în baza declarației Organizației Mondiale a Sănătății; când este declarată pandemie de Organizația Mondială a Sănătății și certificată prin hotărâre de Comitetul Național pentru Situații de Urgență; în caz de risc epidemiologic și biologic iminent identificat și constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență sau de către instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății.26. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut mai multe situații și criterii, cu caracter general, în funcție de care activitatea, gradul de răspândire și efectele produse de un agent patogen asupra sănătății ori vieții omenești pot fundamenta concluzia că se are în vedere un agent înalt patogen.27. Faptul că în cuprinsul legii nu sunt stabilite criterii mai detaliate, cuantificabile și precise care să ajute la o identificare fără dubiu a existenței unei situații de răspândire a unui agent înalt patogen este explicat de varietatea și evoluția imprevizibilă a acestor microorganisme, de gradul de contagiozitate diferit și de efectele concrete pe care le au asupra sănătății, imposibil de anticipat și de cuprins de legiuitor în conținutul unui act normativ cu o aplicabilitate universală. Toate aceste criterii nu pot fi apreciate decât prin raportare la situația concretă dintr-un anumit moment.28. O astfel de reglementare nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de claritate și previzibilitate. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că previzibilitatea legii presupune ca cetățeanul să dispună de informații suficiente și prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situații concrete, iar, prin raportarea la cerința previzibilității, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al nomelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49).29. Pentru cele mai sus arătate, Curtea apreciază că această critică de neconstituționalitate nu este întemeiată.30. Examinând în continuare critica referitoare la pretinsa neclaritate a dispozițiilor art. 3 lit. a), ale art. 4 și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, întrucât nu ar rezulta fără echivoc dacă decizia individuală prin care se dispune măsura carantinei trebuie motivată, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate se referă în mod expres la condiția motivării, folosind sintagma „decizie individuală motivată“. În mod evident, motivarea deciziei presupune indicarea temeiurilor care au stat la baza emiterii acestui act și nu poate fi confundată cu indicarea datei calendaristice, a elementelor de identificare ale persoanei supuse măsurii, ale emitentului actului, ale duratei măsurii ori cu indicarea căii de atac. În măsura în care decizia individuală prin care s-a dispus măsura carantinei în cazul autoarei excepției nu a indicat temeiul emiterii acestui act administrativ sunt puse în discuție probleme de aplicare a legii al căror control intră în competența exclusivă a instanței de judecată.31. În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa neclaritate a dispozițiile art. 3 lit. a), ale art. 4 și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, întrucât ar utiliza termeni diferiți în ceea ce privește decizia individuală de carantină, Curtea apreciază că folosirea unor termeni diferiți, dar al căror înțeles este clar și nu creează nicio contradicție în ceea ce privește înțelesul normelor juridice, nu poate fi apreciată ca afectând cerințele de claritate și previzibilitate ale legii. De altfel, chiar autoarea excepției arată că termenii criticați au aceeași semnificație.32. Curtea apreciază că nu este susținută nici critica referitoare la neclaritatea legii sub aspectul entității competente să emită decizia individuală de carantină. Astfel, art. 4 din Legea nr. 136/2020 precizează că, în cazuri individuale, carantina se aplică prin decizie motivată a direcției de sănătate publică. Dispozițiile referitoare la competența Comitetul Național pentru Situații de Urgență de a aplica această măsură vizează carantina aplicată unor grupuri populaționale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic și biologic pentru sănătatea publică. Nicio dispoziție constituțională nu interzice emiterea unor acte administrative normative prin care se dispun măsuri ce au ca efect restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, atât timp cât temeiul emiterii acestor acte administrative îl reprezintă o lege care se conformează cerințelor art. 53 din Constituție ce reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.33. Analizând, în continuare, critica de neconstituționalitate potrivit căreia măsura carantinei nu este proporțională și are caracter discriminatoriu, Curtea constată că autoarea excepției își fundamentează această susținere pe compararea acestei măsuri cu cea a izolării.34. Față de această critică, Curtea reține că, atât în cazul izolării, care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen, cât și în cazul carantinei, care constă în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen, scopul urmărit de legiuitor este, așa cum rezultă din chiar primele articole ale Legii nr. 136/2020, apărarea sănătății publice prin prevenirea și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.35. Aplicarea carantinei, cu toate consecințele pe care le presupune pentru exercițiul unor drepturi fundamentale, este justificată, prin urmare, în aceeași măsură în care este justificată și măsura izolării, atât timp cât separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen este întemeiată pe concluzii științifice, care dovedesc existența riscului transmiterii agentului înalt patogen chiar și de către persoanele care nu sunt confirmate ca fiind infectate, dar care au intrat în contact cu persoane infectate, vin dintr-o țară cu risc epidemiologic ori locuiesc într-o arie în care procentul persoanelor infectate depășește pragul prevăzut de lege. Faptul că legiuitorul are în vedere doar aceste situații care prezintă un risc pentru sănătatea publică reiese din mai multe dispoziții ale Legii nr. 136/2020. Astfel, art. 1 prevede că „Prezenta lege reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătății publice cu caracter temporar, în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României“. Art. 2 dispune că „Măsurile prevăzute de prezenta lege se dispun și se aplică în situațiile prevăzute la art. 1, exclusiv pentru apărarea sănătății publice, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și a ordinii publice. Toate măsurile dispuse în baza prezentei legi vor fi proporționale cu situația care le-a determinat, limitate în timp la aceasta și aplicate în mod nediscriminatoriu“. Potrivit art. 7 alin. (1) „Carantina persoanelor se instituie pe baza informațiilor științifice oficiale și a definiției de caz [...]“, iar, potrivit alin. (3) din același articol, carantina „se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate“. În sfârșit, prin art. 10 se dispune că „În situațiile prevăzute la art. 6 și numai dacă există un risc iminent, cu respectarea Regulamentului sanitar internațional, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică, ministrul sănătății instituie prin ordin modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta lege, în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirilor cu agentul înalt patogen“.36. Prin urmare, instituirea măsurii carantinei este condiționată de existența unor factori având fundamentare științifică și care justifică în mod obiectiv și rezonabil separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen.37. Din contră, în măsura în care diferite situații - așa cum sunt faptul de a fi fost anterior infectat, ceea ce a dus la dezvoltarea imunității față de virus, vaccinarea, testarea care dovedește că persoana nu este infectată, sau alte asemenea situații - sunt considerate, din punct de vedere științific, a garanta inexistența sau existența unui risc foarte scăzut de transmitere a virusului de către o persoană care a avut contact cu o persoană infectată ori vine dintr-o zonă cu risc epidemiologic, se poate aprecia că instituirea măsurii carantinei nu este necesară. Legea nr. 136/2020 nu contrazice această concluzie, ci, din contră, o susține prin dispozițiile art. 2.38. Aspectele invocate de autoarea excepției, care apreciază că prezentarea unui test care infirmă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 ar trebui considerată ca fiind suficientă pentru a îndepărta suspiciunea de transmitere a acestui virus, reprezintă, în consecință, probleme care țin de modul de interpretare și aplicare a legii de către autorități, chestiuni ce excedează însă obiectul controlului de constituționalitate.39. În sfârșit, referitor la critica de neconstituționalitate vizând dispozițiile de lege care prevăd că actele administrative normative nu pot fi atacate decât pe calea unei acțiuni în anulare formulate în contencios administrativ, și nu pe calea excepției de nelegalitate, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Curtea reține că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitate acestora, statuând, în esență, că prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepției de nelegalitate, se urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea securității raporturilor juridice și respectarea competenței instanțelor specializate. De asemenea, admiterea acțiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepția de nelegalitate, care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepții de nelegalitate produce efecte doar între părțile litigiului, actul administrativ producându-și în continuare efectele față de terți, pe când admiterea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept (Decizia nr. 526 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 12 decembrie 2014, paragraful 28). De asemenea, Curtea a constatat că persoana interesată are posibilitatea să se adreseze instanțelor de contencios administrativ pe calea acțiunii în anulare, ocazie cu care poate susține pretinsele motive de nelegalitate a actelor normative emise de autoritățile cu care se află în litigiu și poate uza de dreptul la apărare. Ca atare, nu se poate reține pretinsa neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispozițiile constituționale și convenționale privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare (Decizia nr. 32 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022).40. În sfârșit, cât privește dispozițiile art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020, Curtea constată că acestea nu conțin soluția legislativă criticată, ci, din contră, reglementează măsuri menite să asigure celeritatea soluționării acțiunilor formulate împotriva actelor administrative din această lege.41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 10.186/302/2021 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în ansamblu, dispozițiile art. 3 lit. a), l) și q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (3), ale art. 11 alin. (1) și ale art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum și dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Patricia-Marilena Ionea
    -----