DECIZIA nr. 360 din 8 iunie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 19 octombrie 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florina Comănoiu și Maria Comănoiu în Dosarul nr. 2.714/828/2018 al Judecătoriei Topoloveni și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.296D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2022, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 8 iunie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.714/828/2018, Judecătoria Topoloveni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florina Comănoiu și Maria Comănoiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autoarele excepției împotriva unei ordonanțe de clasare.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia arată că noțiunea de „intimat“ din cuprinsul art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală nu este definită nici în dispozițiile titlului X al părții generale a Codului penal și nici de normele procesual penale în vigoare. Pentru acest motiv, autoarele fac trimitere la doctrină, arătând că, potrivit acesteia, „folosirea termenului de «intimat» pentru a desemna persoanele chemate la soluționarea plângerii, altele decât petentul, cere unele precizări: credem că legiuitorul are în vedere aici persoanele care au avut calitatea de părți în cauză (inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente) și subiecții procesuali principali (suspectul și persoana vătămată). Când urmărirea penală s-a desfășurat in rem, practica instanțelor este de a cita și persoana la care se referă actul de sesizare, ori cu privire la care petentul susține în plângerea împotriva soluției că ar trebui continuată urmărirea penală; a fortiori, este citată în calitate de intimat persoana față de care, chiar fără a avea vreo calitate procesuală, procurorul a dispus clasarea“ (M. Udroiu și colectiv, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2017, p. 1404, paragrafele 23 și 24).5. Totodată, se arată că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Sunt invocate hotărârile din 5 ianuarie 2000 și din 8 iulie 2008, pronunțate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70.6. Pentru aceste motive, se apreciază că noțiunea „intimaților“ din cuprinsul dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, standarde de calitate a legii ce garantează dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție.7. Judecătoria Topoloveni apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, conținutul legilor nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere principiului generalității lor, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive. Așadar, interpretarea normelor juridice este o chestiune de practică, iar instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională, o astfel de interpretare nefiind, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se susține că dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare și de predictibile și că acestea impun soluționarea în contradictoriu a plângerii împotriva soluției de neurmărire sau/și de netrimitere în judecată, putând avea calitatea de intimat persoana vătămată, cea împotriva căreia a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfășurarea urmăririi penale in rem, dar în privința cărora nu este atins standardul de probațiune necesar pentru fi încadrate în categoria suspecților sau a inculpaților. Se arată că, în privința persoanelor anterior enumerate, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăție în săvârșirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Se arată că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală, fiind invocate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 198 din 23 martie 2017.8. Se susține, de asemenea, că prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu soluționarea unei cauze în care să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ci cu privire la soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată, sens în care verifică ordonanța atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 296 din 1 martie 2011 și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului, cu mențiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. [...]“.13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitoare la dreptul la un proces echitabil.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarele acesteia au calitatea de persoane vătămate în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Având în vedere calitatea procesuală anterior menționată, acestea au fost citate, conform dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii soluționării plângerii pe care au formulat-o împotriva soluției de clasare dispuse de procuror. Astfel, autoarele excepției de neconstituționalitate au avut posibilitatea de a participa la soluționarea plângerii pe care au promovat-o, beneficiind de toate drepturile și garanțiile procesuale necesare în vederea apărării drepturilor și intereselor lor procesuale.15. Pentru aceste motive, actul procedural al citării persoanei cu privire la care au fost efectuate acte de cercetare penală, care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, nu prezintă relevanță pentru autoarele excepției, din perspectiva garantării drepturilor și intereselor procesuale ale acestora.16. Așa fiind, autoarele prezentei excepții de neconstituționalitate nu au interesul procesual de a contesta prezența făptuitorului care nu are calitatea de suspect sau de inculpat în cadrul procedurii de soluționare a plângerii formulate împotriva soluției de clasare, conform art. 341 din Codul de procedură penală.17. În acest sens, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“, iar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instanța constituțională exercită un control concret prin controlul de constituționalitate pe cale de excepție, invocarea acesteia trebuind să profite, în primul rând, aceluia care ridică excepția. Faptul că autorul excepției este primul beneficiar al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale este stabilit chiar de către legiuitor, care, în materie penală, consacră revizuirea hotărârilor definitive pronunțate în cauzele în care a fost ulterior admisă excepția de neconstituționalitate (a se vedea Decizia nr. 295 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 6 noiembrie 2020, paragraful 6). De asemenea, prin aceeași jurisprudență, Curtea a reținut, cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, că, potrivit jurisprudenței sale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.18. Or, având în vedere că textul criticat nu produce efecte juridice asupra drepturilor subiective ale autoarelor prezentei excepții de neconstituționalitate, respectiv nu restrânge, în mod nejustificat, exercitarea de către acestea a drepturilor lor procesuale cu prilejul soluționării plângerii formulate conform art. 341 din Codul de procedură penală, dispozițiile legale criticate nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, reglementată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.19. Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) teza a întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florina Comănoiu și Maria Comănoiu în Dosarul nr. 2.714/828/2018 al Judecătoriei Topoloveni.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Topoloveni și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 iunie 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop    -----