ORDIN nr. 296 din 29 septembrie 2022privind stabilirea indicatorilor pentru realizarea evaluării Programului pentru școli al României aferente perioadei 2017-2022 și a obligațiilor evaluatorului
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 13 octombrie 2022



    Văzând Referatul de aprobare nr. 239.184 din 9.09.2022 al Direcției generale politici agricole și al Direcției generale afaceri europene și relații internaționale,în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 din 3 noiembrie 2016 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile art. 1 pct. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/795 al Consiliului din 11 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.370/2013 privind măsurile pentru stabilirea anumitor ajutoare și restituții în legătură cu organizarea comună a piețelor produselor agricole și cu prevederile art. 9 din Regulamentul delegat (UE) 2017/40 al Comisiei din 3 noiembrie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ și de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor:– art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2022 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 pentru anul școlar 2022-2023, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018,– art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,– art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă indicatorii pentru realizarea evaluării Programului pentru școli al României aferente perioadei 2017-2022, prevăzuți în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Se aprobă obligațiile evaluatorului, formatul și conținutul raportului de evaluare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 3Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este responsabilă de organizarea procedurii de achiziție publică pentru realizarea exercițiului de evaluare aferent perioadei 2017-2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Comisiei Europene raportul de evaluare a programului pentru școli care conține rezultatele evaluării, cu privire la perioada de implementare ce vizează primii cinci ani școlari, respectiv 2017-2022. (2) Raportul de evaluare se trimite până la data de 1 martie a anului următor perioadei respective.  +  Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    București, 29 septembrie 2022.Nr. 296.  +  Anexa nr. 1
    INDICATORII
    pentru realizarea evaluării Programului pentru școli al României aferente perioadei 2017-2022
    I. Grupurile-țintă vizateI.1. Administrație centrală parteneri: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor. În cadrul acestui grup-țintă se descriu următoarele:– responsabilitățile și implicarea diferiților parteneri; – dimensiunea bugetară a programului; – descrierea măsurilor educative și a demersurilor în implementarea acestora, implicarea diferiților parteneri; – monitorizarea programului; – măsuri de comunicare și informare cu privire la program. I.2. Consiliile județene și consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București, după caz. În cadrul acestui grup-țintă se descriu următoarele:– sursa produselor, respectiv fructe și legume, lapte și produse lactate, distribuite din producția locală, națională, Uniunea Europeană, țări terțe; – prioritatea acordată fructelor și legumelor proaspete și laptelui de consum;– prețul produselor distribuite și condițiile de livrare; – furnizorul produselor - producător; – măsuri educative aferente distribuției de fructe și legume și măsuri educative aferente distribuției de lapte și produse lactate: – tipuri de măsuri derulate; – motivele care au stat la baza alegerii lor; – costuri; – beneficiari (câți preșcolari și elevi au beneficiat în perioada evaluată); – atractivitatea măsurilor educative în rândul elevilor, descrierea celor mai populare măsuri derulate. I.3. Instituții de învățământÎn cadrul acestui grup-țintă se descriu următoarele:– identificarea instituțiilor participante, de exemplu: codul unic de identificare, adresa, clasele, numărul total de preșcolari și elevi, detalierea numărului total de copii pe categorii, cum ar fi: preșcolari, elevi din învățământul primar, elevi din învățământul gimnazial; – existența unei/unor persoane responsabile de distribuția produselor, respectiv pentru fructe și legume, lapte și produse lactate; – frecvența distribuirii produselor; – implementarea măsurilor educative aferente distribuției de fructe și legume, lapte și produse lactate:– numărul, cuantificarea măsurilor alese pentru implementare;– argumente pro/contra;– propuneri de noi măsuri educative. I.4. Părinți În cadrul acestui grup-țintă se descriu următoarele:– structura situației socioeconomice a familiilor elevilor beneficiari; – obiceiuri de consum; – ponderea și frecvența consumului de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate în familie; – fructele și legumele proaspete, laptele și produsele lactate preferate în cadrul familiei; – obiceiul de a cumpăra fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate, respectiv frecvență, surse de achiziționare, consum din producția proprie; – frecvența consumului de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate în familie; – opinia personală cu privire la utilitatea programului în formarea de obiceiuri alimentare sănătoase elevilor;– opinie personală în privința unui stil de viață sănătos. I.5. Preșcolari și elevi În cadrul acestui grup-țintă se descriu următoarele:– gradul de atractivitate a produselor primite în cadrul programului;– frecvența consumului de produse la școală și acasă; – obiceiuri de consum;– ponderea și frecvența consumului de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate în alimentația zilnică, respectiv cantități de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate consumate zilnic, specii și soiuri de legume și fructe consumate, sortimente de lapte și produse lactate, momentul și locul consumului, disponibilitatea fructelor și legumelor proaspete, laptelui și produselor lactate acasă;– fructele și legumele proaspete preferate;– forma de prezentare a fructelor și legumelor proaspete preferate:– neambalate;– ca atare;– ambalate individual;– deja tăiate;– preparate sub diverse forme: salate, amestecuri, sucuri proaspete, altele;– laptele și produsele lactate preferate;– forma de prezentare a laptelui și a produselor lactate preferate care se prezintă:– ambalate individual;– preparate sub diverse forme: shake, cu cacao, cu fructe, altele;– gradul de conștientizare a beneficiilor consumului de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate;– motivele care determină consumul de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate (sănătatea, societatea, familia);– starea de sănătate și opinia personală în privința unui stil de viață sănătos (alimentație și creșterea intensității activității fizice - ore de sport la școală sau opționale); – consumul pachetului cu mâncare de acasă:– ce conține acesta? – conține și fructe și legume, lapte și produse lactate? – consumul altor alimente în școală:– există automate de unde se pot achiziționa și alte produse alimentare? – care sunt acestea? – consumă elevii aceste alimente?– consumă alte alimente prin alte programe, cum ar fi masa caldă?– măsuri educative:– gradul de participare în cadrul măsurilor educative derulate; – măsurile educative preferate; – propuneri de măsuri educative.II. Rezultate așteptate:În urma realizării unei situații centralizate, pornind de la indicatorii de mai sus, raportul de evaluare trebuie să răspundă la următoarele întrebări:1. În ce măsură programul pentru școli a mărit consumul general de fructe, legume și lapte și produse lactate de către copii, în conformitate cu recomandările naționale privind o alimentație sănătoasă pentru grupa de vârstă avută în vedere?Indicatori:– modificarea consumului direct și indirect de fructe și legume proaspete de către copii (cantitate și/sau frecvență);– modificarea consumului direct și indirect de lapte de consum de către copii (cantitate și/sau frecvență);– modificarea procentajului copiilor care respectă doza zilnică recomandată de fructe și legume;– modificarea procentajului copiilor care iau în considerare recomandările autorităților naționale din domeniul sănătății și nutriției privind doza zilnică de lapte de consum și de alte produse lactate fără adaos de zahăr, arome, fructe, nuci sau cacao și în conformitate cu nivelurile de lipide și de sodiu recomandate la nivel național pentru grupa de vârstă avută în vedere.2. În ce măsură programul pentru școli a educat copiii cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase?Indicatori:– modificarea atitudinii copiilor față de consumul de fructe, legume, lapte și produse lactate, în conformitate cu recomandările naționale privind o alimentație sănătoasă pentru grupa de vârstă avută în vedere;– modificarea cunoștințelor copiilor cu privire la avantajele pentru sănătate pe care le conferă consumul de fructe și legume proaspete, lapte de consum și produse lactate fără adaos de zahăr, arome, fructe, nuci sau cacao și în conformitate cu nivelurile de lipide și de sodiu recomandate la nivel național pentru grupa de vârstă avută în vedere.
     +  Anexa nr. 2
    Obligațiile evaluatorului
    1. Transmiterea raportului de evaluare și a unui rezumat în limba engleză de maximum 30 de pagini către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la 22 februarie 20232. Cerințele minime privind formatul și conținutul raportului de evaluare:1. Rezumat– Constatările evaluării– Concluzii și recomandări2. Introducere– Scopul și domeniul de aplicare al evaluării– Scurtă descriere a procesului de evaluare3. Metodologie– Structura evaluării și metodele utilizate– Întrebări de evaluare, criterii de apreciere, indicatori– Surse de date și tehnici de colectare a datelor– Restricții și soluții găsite4. Evaluarea funcționării programului pentru școli– Logica de intervenție sau legăturile dintre nevoile identificate, obiectivele stabilite în strategie și activitățile desfășurate– Principalele modele sau tendințe ale școlilor participante/ copiilor participanți– Furnizarea/Distribuția de fructe, legume, lapte și produse lactate în școli și prioritatea acordată fructelor și legumelor proaspete și laptelui de consum– Măsuri educative însoțitoare– Acțiuni de comunicare și informare– Principalele modalități și dispoziții de punere în aplicare– Implicarea autorităților din domeniul sănătății/nutriției, a altor autorități publice și a părților interesate private asociate planificării, punerii în aplicare, monitorizării și evaluării programului5. Răspunsuri la întrebările de evaluare comune5.1. În ce măsură programul pentru școli a mărit consumul general de fructe, legume și lapte și produse lactate de către copii, în conformitate cu recomandările naționale privind o alimentație sănătoasă pentru grupa de vârstă avută în vedere?Indicatori:– Modificarea consumului direct și indirect de fructe și legume proaspete de către copii (cantitate și/sau frecvență)– Modificarea consumului direct și indirect de lapte de consum de către copii (cantitate și/sau frecvență)– Modificarea procentajului copiilor care respectă doza zilnică recomandată de fructe și legume– Modificarea procentajului copiilor care respectă recomandările autorităților naționale din domeniul sănătății și nutriției privind doza zilnică de lapte de consum și de alte produse lactate fără adaos de zahăr, arome, fructe, nuci sau cacao și în conformitate cu nivelurile de lipide și de sodiu recomandate la nivel național pentru grupa de vârstă avută în vedere.5.2. În ce măsură programul pentru școli a educat copiii cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase?Indicatori:– Modificarea atitudinii copiilor față de consumul de fructe, legume, lapte și produse lactate, în conformitate cu recomandările naționale privind o alimentație sănătoasă pentru grupa de vârstă avută în vedere– Modificarea cunoștințelor copiilor cu privire la avantajele pentru sănătate pe care le conferă consumul de fructe și legume proaspete, lapte de consum și produse lactate fără adaos de zahăr, arome, fructe, nuci sau cacao și în conformitate cu nivelurile de lipide și de sodiu recomandate la nivel național pentru grupa de vârstă avută în vedere.6. Concluzii și recomandări– Eficacitatea programului– Lecții învățate– Recomandări de îmbunătățire7. AnexeDetaliile tehnice ale evaluării, inclusiv chestionarele, referințele și sursele. (la 17-11-2022, Anexa nr. 2 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 340 din 15 noiembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1109 din 17 noiembrie 2022 )
    -----