ORDIN nr. 5.150 din 30 august 2022privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Happy Kittens" din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 950 din 29 septembrie 2022



    Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.932/2018*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie Asociației „Happy Kittens“ din comuna Valea Lupului, județul Iași, pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Happy Kittens“ din comuna Valea Lupului, județul Iași,*) Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.932/2018 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular, având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.199 din 29.07.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Happy Kittens“, cu sediul în satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, Str. Bujorilor nr. 2, județul Iași, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.  +  Articolul 3Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași.  +  Articolul 4Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu într-un schimb, maximum 3 formațiuni de studiu în schimbul 1.  +  Articolul 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, revine fondatorilor.  +  Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.  +  Articolul 7Asociația „Happy Kittens“ din comuna Valea Lupului, județul Iași, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Happy Kittens“ din satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județul Iași, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Iași duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul educației,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    București, 30 august 2022.Nr. 5.150.  +  ANEXĂ  +  Județul Iași
    Nr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/dataDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/ Nivelul de calificareDomeniul/ ProfilulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ
    1.Grădinița „Happy Kittens“2/2.04.2022Asociația „Happy Kittens“Satul Valea Lupului, Str. Bujorilor nr. 2, tel.: 0745/197153, gradinita@happy-kittens.roPreșcolar   RomânăPP
    Capacitate maximă de școlarizare - 3 formațiuni de studiu/1 schimb
    -----