SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 27 septembrie 2022privind eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020
EMITENT
  • MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 945 bis din 27 septembrie 2022



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.613 din 27 septembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 945 din 27 septembrie 2022.
    I. Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis privind eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari, cu excepția întreprinderilor cu activități enumerate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare. Schema se instituie în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014 - 2020), cu modificările și completările ulterioare.(2) Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulament.(3) Prezenta schemă este exceptată de la obligația de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013.II. Baza legală  +  Articolul 2(1) Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și întreprinderi mici și mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, precum și unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (denumită în continuare OUG nr. 112/2022), și cu prevederile Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020 și contribuie la implementarea prevederilor specifice, precum și a strategiilor și politicilor din următoarele reglementări europene și naționale:a) Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE;b) Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021 pentru aprobarea Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030;c) Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare;d) Hotărârea Guvernului nr. 163/2004 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul eficienței energetice;e) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului;f) Regulamentul nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006;g) Regulamentul nr. 1046/2018 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012; , cu modificările și completările ulterioare.h) Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;i) Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014 - 2020, cu modificările și completările ulterioare.III. Definiții  +  Articolul 3(1) În sensul prezentei scheme următorii termeni se definesc astfel:a) furnizor și administrator al schemei de ajutor de minimis - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) prin Autoritatea de management al Programului Operațional Infrastructură Mare din cadrul MIPE, denumit în continuare AM POIM, ce are responsabilitatea de lansare a apelului de proiecte, de evaluare a cererilor de finanțare depuse în cadrul apelului, de semnare a contractelor de finanțare, precum și de modificare a acestora, de aprobare a rapoartelor de progres, de autorizare a cererilor de prefinanțare, plată, rambursare, de efectuare de plăți către beneficiari, de monitorizare a implementării proiectelor, precum și de prevenire, constatare și sancționare a neregulilor ;b) ajutor de minimis - ajutor acordat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013;c) întreprindere unică, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:i. o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;ii. o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;iii. o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;iv. o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective. Întreprinderile care întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, oricare dintre relațiile la care se face referire la punctele (i)-(iv) sunt considerate întreprinderi unice.d) întreprindere în dificultate are semnificația dată de prevederile art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, cu modificările și completările ulterioare;e) analiza energetică are semnificația dată de art. 11, lit. j) din OUG nr. 112/2022.(2) Termenii "microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM)" și "întreprindere mare" au semnificația dată de art. 2 lit. i) și j) din OUG nr. 112/2022, cu modificările și completările ulterioare.(3) Termenul "contract de finanțare" are semnificația dată de Hotărârea Guvernului nr. 399/2015, cu modificările și completările ulterioare.IV. Obiectivul schemei  +  Articolul 4(1) Obiectivul prezentei scheme de ajutor de minimis îl constituie promovarea unor investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, denumit în continuare POIM.V. Domeniul de aplicare  +  Articolul 5(1) Schema de ajutor de minimis se adresează IMM-urilor și întreprinderilor mari cu excepția întreprinderilor cu activitățile enumerate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția depunerii la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a unei cereri de finanțare scrise de acordare a ajutorului de minimis, conform cerințelor din prezenta schemă și din Ghidul solicitantului, și a semnării ulterioare a unui contract de finanțare.(2) Prezenta schemă se aplică pentru proiectele care propun investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul IMM-urilor și al întreprinderilor mari.  +  Articolul 6 În cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru:(1) Activitățile realizate de întreprinderile care își desfășoară activitatea în următoarele sectoare și/sau care vizează următoarele ajutoare:a) sectoarele pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură;b) domeniul producției primare de produse agricole;c) sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:i. atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;ii. atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;d) ajutoare destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoare direct legate de cantitățile exportate, ajutoare destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;e) ajutoare condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;(2) Domeniile excluse prin Regulamentul (UE) nr. 1300/2013, respectiv:a) dezafectarea sau construirea de centrale nucleare;b) investițiile care vizează o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile enumerate la anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;c) investițiile în sectorul locuințelor, cu excepția celor legate de promovarea eficienței energetice sau a utilizării energiei din surse regenerabile;d) fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun;e) întreprinderile aflate în dificultate, astfel cum sunt definite în normele Uniunii privind ajutoarele de stat;f) investițiile în infrastructura aeroportuară, cu excepția celor legate de protecția mediului sau a celor însoțite de investițiile necesare pentru atenuarea ori reducerea impactului negativ al acestei infrastructuri asupra mediului.(3) Achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri acordate societăților care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost;(4) Facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia Consiliului nr. 2010/787/UE din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive;(5) În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în unul dintre sectoarele exceptate, cât și în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare ale prezentei scheme, prevederile acesteia se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele neexceptate.(6) Pentru a beneficia de prevederile schemei, beneficiarul de ajutor trebuie să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.VI. Condiții de eligibilitate pentru beneficiari/solicitanți la finanțare  +  Articolul 7(1) Beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) se încadrează în categoria beneficiarilor definiți la art. 3 din OUG nr. 112/2022;b) desfășoară activitate economică în România la momentul depunerii cererii de finanțare, și sunt înregistrați la ONRC, conform legislației naționale în vigoare;c) îndeplinesc condițiile definite la art. 11 din OUG nr.112/2022;d) nu fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene, a instanței, a unui furnizor de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenței prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;e) desfășoară activitate economică de producție/prestări servicii cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice, a activităților listate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și în sectoarele și/sau domeniile excluse de art. 6, alin. (1)-(4) din prezenta schemă;f) și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, inclusiv către bugetele locale;g) nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile lor comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau nu sunt într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;h) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;i) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;j) reprezentantul legal al solicitantului care își exercită atribuțiile de drept la data depunerii cererii de finanțare și pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare nu se află într-una din situațiile de mai jos:i. este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/europene în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului;ii. se află în situația de a induce grav în eroare autoritatea de management și/sau prepușii acesteia, sau comisiile de evaluare și selecție, prin furnizarea de informații incorecte în cadrul apelurilor de proiecte lansate în baza prezentei scheme sau a altor apeluri de proiecte derulate pentru finanțare în cadrul altor programe cu finanțare europeană/națională;iii. se află în situația de a încerca/de a fi încercat să obțină informații confidențiale sau să influențeze comisiile de evaluare și selecție sau autoritatea de management și/sau prepușii acesteia pe parcursul procesului de evaluare și selecție în cadrul apelurilor lansate în baza prezentei scheme sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul unor programe cu finanțare europeană/națională;VII. Condiții de eligibilitate pentru proiecte  +  Articolul 8(1) Proiectul este implementat pe teritoriul României.(2) Proiectul trebuie să vizeze una sau mai multe dintre măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie menționate la art. 5 din OUG nr.112/2022, limitate prin coroborarea cu categoriile de cheltuieli/intervenții eligibile definite la art. 6, lit. b)-e), art 7, lit. c), art. 8 și art. 9 din același act normativ.(3) Investițiile finanțate prin prezenta schemă sunt asociate unei activități economice, respectiv unuia sau mai multor domenii de activitate (clase CAEN) autorizate la sediul social/punctul de lucru identificat la loc de implementare al proiectului. Activitatea economică identificată nu se referă la activitățile/sectoarele excluse conform art. 6, alin. (1) - (4), precum și la cele exceptate de la art. 7, alin. (1), lit. e) ale prezentei scheme.(4) Pentru investițiile menționate la art 5, lit. d) din OUG nr.112/2022, limitate prin coroborarea cu categoriile de cheltuieli/intervenții eligibile definite la art. 9 trebuie să includă, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei - EMS - care va asigura, la nivelul întreprinderii, o contorizare generală a consumului de energie.(5) Prin prezenta schemă pot fi finanțate doar măsurile prevăzute la alin. (2) al prezentului articol.(6) Pentru același costuri eligibile, beneficiarul nu a mai solicitat finanțare din alte surse publice, inclusiv fonduri UE.(7) Beneficiarul va prezenta o analiză energetică, în conformitate cu prevederile OUG nr.112/2022, art. 11, lit. j).(8) Proiectul trebuie finalizat până la data de 31 decembrie 2023.(9) Măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie menționate la alin. (2), incluse în cadrul proiectelor îndeplinesc criteriile de selecție prezentate în Anexa nr. 1 a prezentei scheme, cu excepția celor asociate categoriilor de cheltuieli/intervențiile eligibile definite la art. 7, lit. c) din OUG nr.112/2022 care îndeplinesc criteriile de selecție prezentate în Anexa nr. 2 a prezentei scheme.(10) Valoarea finanțării nerambursabile nu depășește plafonul de minimis în conformitate cu prevederile art. 10, alin (1)-(2) a prezentei scheme.(11) Proiectul trebuie să realizeze o scădere a consumului energetic total de minimum 10% în cadrul măsurilor de eficiență energetică, prin utilizarea surselor regenerabile de energie față de indicatorii energetici specifici inițiali, pe baza analizei energetice, în caz contrar proiectul este declarat ne-eligibil.(12) Proiectul îndeplinește și celelalte condiții specificate în Ghidul solicitantului aferente măsurilor sprijinite, condiții care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de minimis.VIII. Cheltuieli eligibile  +  Articolul 9 Costurile eligibile sunt determinate prin raportare la intervențiile definite la art. 8 alin. (2) din prezenta schemă, cu condiția respectării cerințelor de eligibilitate a cheltuielilor specifice fondurilor europene astfel cum sunt definite în legislația europeană și națională relevantă.IX. Calcularea plafonului de minimis și întreprinderea unică  +  Articolul 10(1) În cadrul prezentei scheme, ajutorul de minimis se acordă sub formă de finanțare nerambursabilă. Toate sumele utilizate sunt brute, înainte de orice deducere de impozite și taxe, cu respectarea următoarelor plafoane:a) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (doi ani fiscali anterior încheiați și anul fiscal în curs), indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi. Aceste ajutoare de minimis nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de vehicule pentru transport rutier de mărfuri. În cazul în care solicitantul face parte dintr-o întreprindere unică, în sensul definiției prevăzute la art. 3, alin. (1) lit. c), pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu se vor lua în considerare ajutoarele de minimis acordate întreprinderii unice;b) atunci când o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost desfășoară și alte activități pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 euro, echivalent în lei, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități sau distincția între costuri, pentru a dovedi că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro și că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri;c) plafoanele de minimis se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul acordat de statul membru este finanțat în totalitate sau parțial din resurse comunitare.(2) Finanțarea nerambursabilă maximă acordată pentru un proiect de investiții în cadrul prezentei scheme nu poate depăși 100% din valoarea eligibilă a investiției, cu respectarea plafonului de minimis aferent tipului de investiție finanțat, respectiv echivalentul în lei a 200.000 euro sau 100.000 euro, după caz.(3) Ajutorul de minimis se consideră acordat în momentul în care dreptul legal de a beneficia de acesta este conferit întreprinderii, în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutorul de minimis se plătește.(4) Pentru ajutoarele de minimis acordate eșalonat, în mai multe tranșe, acestea se actualizează la valoarea lor în momentul în care sunt acordate, utilizând rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor.(5) În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat la alin. (1), solicitantul poate beneficia de prevederile prezentei scheme doar pentru partea din finanțarea nerambursabilă solicitată care se încadrează în plafonul de minimis, cu respectarea regulilor de cumul. În acest sens, solicitantul poate opta, până la acordarea ajutorul de minimis în baza prezentei scheme, pentru reducerea finanțării solicitate sau pentru renunțarea, integrală sau parțială, la ajutoare anterioare deja primite pentru a nu depăși planul de minimis. În cazul fuziunilor societăților sau al achizițiilor de părți sociale, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.(6) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.  +  Articolul 11(1) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis, întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Acestea pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis, în limita plafonului relevant prevăzut la art. 10, alin. (1).(2) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc, dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisia Europeană.(3) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisia Europeană.(4) Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul va prezenta o declarație de eligibilitate, pe propria răspundere, în care vor menționa informațiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit în ultimii 2 ani fiscali anteriori datei de depunere a cererii de finanțare, precum și în anul fiscal curent, până la depunerea cererii de finanțare, respectiv încheierea contractului de finanțare, cu respectarea prevederilor referitoare la întreprinderea unică.(5) Furnizorul schemei de minimis va acorda ajutorul de minimis după ce va verifica, inclusiv pe baza declarației pe propria răspundere a întreprinderii solicitante menționate la alin. (4), că prin acordarea finanțării nerambursabile în cadrul prezentei schemei nu se depășește plafonul de minimis.  +  Capitolul X Procedura de implementare a schemei  +  Articolul 12(1) În cadrul prezentei scheme vor fi lansate apeluri de selecție pentru întreprinderile care se încadrează în activitățile productive menționate la art. 14, alin. (3), distinct de apelurile de selecție pentru ceilalți beneficiari ai schemei.(2) Pentru a beneficia de ajutorul de minimis prevăzut de această schemă, solicitantul va depune o cerere standard de finanțare prin intermediul platformei IMM-Recover. Evaluarea, selecția, contractarea proiectelor, precum și soluționarea contestațiilor se realizează în cadrul platformei anterior menționate.(3) Furnizorul schemei de ajutor, verifică îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate definite la art. 6-9 din prezenta schemă și cele de selecție definite în Anexele nr. 1 și 2 la prezenta schemă și semnează contracte de finanțare cu beneficiarii de ajutor de minimis în urma derulării procedurii de la alin. (2).(4) Evaluarea și selecția proiectelor se realizează de către furnizorul de ajutor prin intermediul platformei IMM-Recover, iar proiectele care întrunesc un punctaj de minim 50 de puncte prin aplicarea criteriilor din Anexele 1 și/sau 2 sunt selectate spre finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat al schemei. La punctaje egale, departajarea se face în funcție de punctajul obținut la criteriul C1) din cele două anexe. În cazul în care se păstrează egalitatea, se ia în considerare punctajul obținut la criteriul următor.(5) Pentru proiectele care conțin inclusiv măsuri de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie menționate la art. 8, alin. (2) al prezentei scheme, asociate categoriilor de cheltuieli/intervențiile eligibile definite la art. 7, lit. c) din OUG nr.112/2022, punctajul proiectului se calculează prin aplicarea mediei aritmetice a punctajului final rezultat din aplicarea grilelor din Anexa 1 și Anexa 2 la prezenta schemă, și, după caz, întreprinderea desfășoară activități productive în domeniile prevăzute în Anexa 3 la prezenta schemă.(6) Proiectele cu un prag de calitate sub 50 de puncte nu sunt admise la finanțare.(7) Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, așa cum sunt definite conform prezentei scheme, poate beneficia de finanțare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități.(8) Plata ajutorului de stat se face sub forma rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari, cu condiția respectării cerințelor de eligibilitate a cheltuitelor specifice fondurilor europene astfel cum sunt definite în legislația europeană și națională relevantă.(9) Furnizorul de ajutor își rezervă dreptul de a nu achita/acorda ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja plătit în cazul în care documentele și informațiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte sau false.(10) În cazul în care se acordă un ajutor de minimis, furnizorul de ajutor va informa în scris beneficiarul, prin contractul de finanțare, în legătură cu valoarea potențială a ajutorului (exprimată ca echivalent brut al finanțării nerambursabile) și în legătură cu caracterul de minimis al acestuia, cu referire expresă la prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013.(11) În situația în care nu sunt atinși indicatorii asumați în cadrul cererii de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 17 din OUG nr.112/2022, beneficiarii vor returna contravaloarea ajutorului de minimis împreună cu dobânda aferentă calculată de la data primirii ajutorului și până la data recuperării sau rambursării integrale.XI. Durata și bugetul schemei  +  Articolul 13(1) Prezenta schemă intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I și este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv.(2) Plata ajutorului de minimis acordat în baza prezentei scheme de minimis se realizează până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.  +  Articolul 14(1) Sursa de finanțare o reprezintă fondurile alocate POIM 2014-2020, prin Fondul de Coeziune și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.(2) Bugetul total estimat alocat schemei este de 100.000.000 euro, echivalent a 495.000.000 lei (la un curs mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei), din care 85.000.000 euro, echivalentul a 420.750.000 lei, finanțare europeană prin Fondul de Coeziune (FC), respectiv 15.000.000 euro, echivalentul a 74.250.000. lei, contribuția națională prin bugetul de stat.(3) Din bugetul total estimat al schemei menționat la alin. (2), 30.000.000 euro echivalent a 148.500.0000 lei (la un curs mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei), din care 25.500.000 euro, echivalentul a 126.225.000 lei, finanțare europeană prin Fondul de Coeziune (FC), respectiv 4.500.000 euro, echivalentul a 22.275.000. lei, contribuția națională prin bugetul de stat este alocat măsurilor de eficiență energetică pentru activitățile productive aferente grupei de clase CAEN 10 și din grupa de clase CAEN 11, codurile CAEN 1106 și 1107, în conformitate cu Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională- CAEN, cu modificările și completările ulterioare. Lista acestora, este detaliată în anexa 3 la prezenta schemă de minimis.(4) Alocarea specifică prevăzută la alin. (3) este justificată în contextul actual al crizei energetice și a apropierii de zona de conflict ucraineană, precum și a condițiilor socioeconomice, a riscurilor naturale și a schimbărilor climatice asociate, creând o presiune suplimentară asupra securității alimentare și lanțurilor valorice esențiale, fiind necesare măsuri care să contribuie la menținerea competitivității domeniului alimentar prin măsuri în domeniul eficienței energetice(4) Ajutorul acordat întreprinderilor cu activitate în domeniile menționate la alin. (3) nu va putea depăși valoarea totală alocată la alin. (3).(5) Bugetul este defalcat indicativ pe ani, astfel:
    AnDefalcare pe ani (Euro)
    202250.000.000
    202350.000.000
    Total100.000.000
    NOTĂ: Sumele neutilizate în anul 2022 vor fi reportate pentru anul 2023. Dacă proiectele depuse permit utilizarea sumelor din anul 2023, bugetul este utilizat în avans, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație. Bugetul schemei reflectă sumele alocate prin POIM, la care s-au adăugat sume din supracontractare, conform art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
    (6) Derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor prevăzute la alin. (1) se face în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Articolul 15 Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de minimum 500 de întreprinderi și maximum 2000 de întreprinderi.
    XII. Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis  +  Articolul 16 Ajutorul de minimis se acordă sub formă de alocări financiare nerambursabile din fonduri europene și naționale.XIII. Reguli privind transparența  +  Articolul 17(1) În vederea asigurării transparenței și a unui control eficient al ajutoarelor de stat în conformitate cu art. 3 din Regulamentul (UE) 2015/1588 al Consiliului din 13 iulie 2015 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale, furnizorul de ajutor de stat aplică prevederile referitoare la procedura de informare și de avizare prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea verificării ex-ante a eligibilității potențialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016, furnizorul de ajutor de stat are obligația încărcării schemei în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS), în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia.(3) Furnizorul schemei de ajutor de minimis va informa în scris beneficiarii ajutorului de minimis cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme și caracterul de minimis al acestuia, făcând referire expresă la Regulamentul (UE)1.407/2013 al Comisiei privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.XIV. Reguli privind raportarea și monitorizarea ajutorului de minimis  +  Articolul 18(1) Raportarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se realizează în conformitate cu legislația europeană și cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.(2) Furnizorul schemei de ajutor de minimis are obligația de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, pentru a nu se depăși plafoanele și de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condițiilor din prezenta schemă sau din legislația națională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.  +  Articolul 19(1) Furnizorul de ajutor de stat este obligat să păstreze toate informațiile referitoare la ajutoarele acordate în cadrul acesteia (documentele justificative aferente ajutorului de stat acordat), pentru o perioadă de 10 ani începând de la data acordării ultimului ajutor, dar nu mai puțin de o perioadă care expiră după 5 ani de la închiderea oficială sau parțială a Programului Operațional Infrastructură Mare, cu modificările și completările ulterioare, pentru a stabili dacă sunt respectate toate condițiile impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de minimis.(2) Beneficiarii ajutorului de minimis sunt obligați să păstreze, pentru o perioadă de 10 ani de la data ultimului ajutor acordat în cadrul schemei, toate documentele necesare și să țină o evidență specifică a ajutoarelor de care au beneficiat conform prezentei scheme de minimis, a altor scheme de minimis prin care s-a finanțat investiția în cauză, din care să reiasă suma totală a ajutoarelor de stat și a ajutoarelor de minimis primite, defalcate pe ani, pe furnizori, pe obiective, informații privind forma ajutoarelor (de minimis, scheme de ajutor de stat), precum și baza legală prin care acestea au fost acordate.  +  Articolul 20(1) Furnizorul are obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzute de Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel național.(2) În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenței poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, să facă verificări la fața locului.(3) Erorile constatate de furnizor și corecțiile legale, anulările, recalculările, recuperările, rambursările se raportează Consiliului Concurenței până la data de 31 martie a anului următor.  +  Articolul 21(1) Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor de minimis.(2) Consiliul Concurenței poate solicita date și informații de la furnizorul de ajutor atunci când, din informațiile deținute, rezultă că nu au fost respectate condițiile de acordare a ajutoarelor de minimis. În situația în care datele transmise de către furnizor nu clarifică aspectele sesizate, Consiliul Concurenței poate dispune o acțiune de control la întreprinderea beneficiară, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În această acțiune, echipa de control a Consiliului Concurenței va fi însoțită de reprezentanți ai furnizorului.  +  Articolul 22(1) Beneficiarii de ajutoare de minimis au obligația de a pune la dispoziția furnizorului de ajutor de minimis, în formatul și în termenul solicitate de acesta, toate datele și informațiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare și monitorizare ce cad în sarcina furnizorului.(2) Beneficiarii sunt obligați să raporteze, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, stadiul realizării lucrărilor de investiții până la finalizarea proiectului, precum și să furnizeze alte informații suplimentare, la cererea furnizorului de ajutor de stat/administratorului schemei, prin transmiterea către acesta a formularului de raportare prevăzut în anexa la Ghidul solicitantului.(3) Furnizorul de ajutor va transmite, spre informare, Consiliului Concurenței prezenta schemă de ajutor de minimis, în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.(4) Furnizorul de ajutor va informa Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de minimis, precum și a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc.XV. Recuperarea ajutorului de minimis  +  Articolul 23(1) Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către MIPE, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(2) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data rambursării/recuperării integrale a acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.  +  Articolul 24(1) Furnizorul de ajutor, în calitate de autoritate responsabilă cu implementarea prezentei scheme de ajutor de minimis, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat și de minimis la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și de minimis și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.(2) Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilității potențialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016, furnizorul de ajutor are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia.(3) Contractele, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor și rambursarea efectivă a respectivelor obligații, aferente acestei măsuri, se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligații.  +  Capitolul XIII Dispoziții finale  +  Articolul 25(1) Acordarea finanțării în cadrul prezentei scheme se va realiza sub rezerva aprobării modificării de către Comisia Europeană a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 pentru asigurarea eligibilității activităților finanțate în baza prezentei scheme, precum și a bugetului asociat acesteia. Procesul de depunere, evaluare și selecție a proiectelor în baza prezentei scheme se va realiza pe riscul solicitantului la finanțare până la îndeplinirea condiției de aprobare a modificărilor la programul menționat.(2) Textul prezentei scheme, precum și textul actului normativ pentru aprobarea acesteia se publică integral pe pagina oficială de internet a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, la adresa , www.mfe.gov.ro.(3) Prezentul ordin întră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Anexa nr. 1la Schema de ajutor de minimis privind eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020
    CRITERII DE SELECȚIE PENTRU PROIECTE DE EFICIENTĂ ENERGETICĂ
    (Pentru proiectele care includ masurile de la art. 5 din OUG nr.112/2022, limitate prin coroborarea cu categoriile de cheltuieli/intervenții eligibile definite la art. 6, lit. e), respectiv - lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice, respectiv tubulatura pentru cabluri electrice, inclusiv tubulatura pentru cabluri electrice fixată pe pereți, necesară pentru permiterea instalării ulterioare a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice), art. 8 și art. 9 din același act normativ) Criteriul C1): Reducerea consumului de energie (RCE) - 40p: Modalitatea de calcul: Tepr - Tep1 RCE = ─────────── [%] Tepr Unde:– RCE - reducerea consumului de energie ca urmare a implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;– Tepr - consumul de energie, exprimat în Tep, pentru anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;– Tep1 - consumul de energie, exprimat în Tep, pentru primul an calendaristic după realizarea proiectului; Punctaj acordat:– RCE ≤ 30% - 10p;– 30% < RCE ≤ 40% - 20p;– 40% < RCE ≤ 50% - 25p;– 50% < RCE ≤ 60% - 30p;– RCE > 60% - 40p; Criteriul C2): Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (RGES - 40 p): Modalitatea de calcul: GESr - GES1 RGES = ─────────── [%] [t(CO2)] GESr Unde:– RGES - reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;– GESr - emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t(CO2)] pentru anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;– GES1 - emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t(CO2)], pentru primul an calendaristic după realizarea proiectului; Punctaj acordat: RGES ≤ 30% - 10 p; 30% ≤ RGES ≤ 40% - 20 p; 40% < RGES ≤ 50%- 30 p; RCE > 50% - 40 p; Criteriul C3*): Modificarea ratei profitului operațional aferent anului 2021 în raport cu anul 2020 ținând cont de valorile rezultatului obținut pe baza situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor: - 10 p; *) Indicatorii calculați pentru criteriul C3 și criteriul C4 se punctează doar pentru valori pozitive ale acestora. În situația în care solicitantul nu înregistrează valori pozitive ale profitului operațional numărul de puncte acordate este egal cu zero. Se determină cu formula de calcul: Π(op2021) - Π(op2021) Delta Π(op) = ────────────────────── [%] Π(op2021) Unde:– Delta Π(op) - reprezintă variația profitului operațional în anul 2021 față de anul 2020;– Π(op2021) - profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2021;– Π(op2021) - profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2020; Punctaj acordat:– ≤ 25% - 2,5 puncte;– (25% ÷ 35%]- 5 puncte;– (35% ÷ 50%] - 7,5 puncte;– > 50% - 10 puncte; Criteriul C4*) Rata rentabilității activității operaționale în anul 2021 - 10 p; *) Indicatorii calculați pentru criteriul C3 și criteriul C4 se punctează doar pentru valori pozitive ale acestora. În situația în care solicitantul nu înregistrează valori pozitive ale profitului operațional numărul de puncte acordate este egal cu zero. Se determină cu relația de calcul: Π(op2021) R(op2021) = ───────────── [%] CA(2021) Unde:– R(op2021) - reprezintă rentabilitatea activității operaționale realizată în anul 2021;– Π(op2021) - reprezintă profitul operațional pentru anul 2021 realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor;– CA(2021) - reprezintă cifra de afaceri netă realizată în anul 2021 potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor; Punctaj acordat:– ≤ 25% - 2,5 puncte;– (25% ÷ 35%]- 5 puncte;– (35% ÷ 50%]- 7,5 puncte;– >50% - 10 puncte;
     +  Anexa nr. 2la Schema de ajutor de minimis privind eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020
    CRITERII DE SELECȚIE PENTRU PROIECTE PRIVIND UTILIZAREA
    SURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE
    (Pentru proiectele care includ măsurile de la art. 5 din OUG nr.112/2022, limitate prin coroborarea cu categoriile de cheltuieli/intervenții eligibile definite la art. 7, lit. c), din același act normativ) Criteriul C1): Valoarea contribuției din fonduri nerambursabile raportat la capacitatea de producție din surse regenerabile de energie pentru consum propriu (VSER) - 40 p: Modalitatea de calcul: VAS VSER = ────── [Euro/kW instalat] Pi Unde:– VSER - Valoarea contribuției din fonduri nerambursabile raportat la capacitatea de producție din surse regenerabile de energie pentru consum propriu, pe baza analizei energetice;– VAS - cuantumul/valoarea contribuției din fonduri nerambursabile solicitată pentru proiect;– Pi - putere instalată din surse regenerabile de energie realizată prin proiectul de investiții; Punctaj acordat: X = Valoarea cea mai mică a contribuției din fonduri nerambursabile solicitată raportată la capacitatea de producție din surse regenerabile de energie pentru consum propriu (Euro/kW instalat)– VSER > 130% * X - 10 p;– 130% * X >/= VSER > 120% * X - 20 p– 120% * X >/= VSER > 110% * X - 25 p– 110% * X >/= VSER > 100% * X - 30 p– VSER = X - 40 p Criteriul C2): Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (RGES - 40 p): Modalitatea de calcul: GESr -GES1 RGES = ────────── [%] [t_CO2] GESr Unde:– RGES - reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;– GESr - emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t_CO2] pentru anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;– GES1 - emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t_CO2], pentru primul an calendaristic după realizarea proiectului; Punctaj acordat: RGES 30% < RGES 40% < RGES RCE > 50% - 40 p; Criteriul C3*): Modificarea ratei profitului operațional aferent anului 2021 în raport cu anul 2020 ținând cont de valorile rezultatului obținut pe baza situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor: - 10 p; *) Indicatorii calculați pentru criteriul C3 și criteriul C4 se punctează doar pentru valori pozitive ale acestora. În situația în care solicitantul nu înregistrează valori pozitive ale profitului operațional numărul de puncte acordate este egal cu zero. Se determină cu formula de calcul: Πop2021 - Πop2020 Delta Πop = ──────────────────── [%] Delta op2021 Unde:– Delta Πop - reprezintă variația profitului operațional în anul 2021 față de anul 2020;– Πop2021 - profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2021;– Πop2020 - profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2020; Punctaj acordat:– – (25% ÷ 35%] - 5 puncte;– (35% ÷ 50%] - 7,5 puncte;– > 50% - 10 puncte; Criteriul C4*) Rata rentabilității activității operaționale în anul 2021 - 10 p; *) Indicatorii calculați pentru criteriul C3 și criteriul C4 se punctează doar pentru valori pozitive ale acestora. În situația în care solicitantul nu înregistrează valori pozitive ale profitului operațional numărul de puncte acordate este egal cu zero. Se determină cu relația de calcul: Πop2021 Rop2021 = ─────────[%] CA2021 Unde:– Rop2021 - reprezintă rentabilitatea activității operaționale realizată în anul 2021;– Πop2021 - reprezintă profitul operațional pentru anul 2021 realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor;– CA2021 - reprezintă cifra de afaceri netă realizată în anul 2021 potrivit situațiilor financiare depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor; Punctaj acordat:– – (25% ÷ 35%] - 5 puncte;– (35% ÷ 50%] - 7,5 puncte;– > 50% - 10 puncte;  +  Anexa nr. 3la Schema de ajutor de minimis privind eficiența energetică la nivelul IMM- urilor și întreprinderilor mari în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020
    LISTA CLASELOR CAEN PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
    10 - Industria alimentară 101 - Producția, prelucrarea și conservarea carnii și a produselor din carne 1011 - Prelucrarea și conservarea carnii 1012 - Prelucrarea și conservarea carnii de pasare 1013 - Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)102 - Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor1020 - Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor 103 - Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor 1031 - Prelucrarea și conservarea cartofilor 1032 - Fabricarea sucurilor de fructe și legume 1039 - Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a. 104 - Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor 1042 - Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare 105 - Fabricarea produselor lactate 1051 - Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor 1052 - Fabricarea înghețatei 106 - Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon 1061 - Fabricarea produselor de morărit 1062 - Fabricarea amidonului și a produselor din amidon 107 - Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase 1071 - Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie 1072 - Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie 1073 - Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului și a altor produse făinoase similare 108 - Fabricarea altor produse alimentare 1081 - Fabricarea zahărului 1082 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase 1083 - Prelucrarea ceaiului și cafelei 1084 - Fabricarea condimentelor și ingredientelor 1085 - Fabricarea de mâncăruri preparate 1086 - Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice 1089 - Fabricarea altor produse alimentare n.c.a. 109 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma 1092 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie 11 - Fabricarea băuturilor 1106 - Fabricarea malțului 1107 - Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate
    -----