DECIZIA nr. 331 din 26 mai 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 22 septembrie 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Horațiu-Bruno Berdilă în Dosarul nr. 34.423/3/2018 al Tribunalului București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.074D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materia analizată, fiind invocată Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, prin care instanța de contencios constituțional a analizat dispozițiile legale criticate în raport cu critici similare. Se face, totodată, referire la considerentele Deciziei nr. 623 din 8 octombrie 2015, arătându-se că formularea contestației în anulare împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, indiferent de motivul acesteia, este inadmisibilă. Se mai susține că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci apreciază că dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare sunt nesocotite prin respingerea, ca inadmisibilă, a acestei contestații în anulare, formulată, conform susținerilor acestuia, ca urmare a necitării sale în procedura de judecată în etapa camerei preliminare, procedură care, astfel, nu a fost legal îndeplinită la termenul acordat în vederea discutării cererii. Or, Curtea Constituțională a afirmat, în jurisprudența sa, că dispozițiile legale criticate constituie opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută de art. 61 din Constituție. De altfel, dispoziția legală criticată reprezintă o aplicare în domeniul legii procesual penale tocmai a dispozițiilor constituționale prevăzute la art. 126 alin. (2). Pentru aceste motive, se susține că textul este clar, neechivoc și nu necesită modificări.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 34.423/3/2018, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Horațiu-Bruno Berdilă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate de autorul excepției împotriva unei încheieri referitoare la redeschiderea urmăririi penale.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia face trimitere la Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, paragraful 29, și la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 29-31 și 36-38, arătând că excluderea posibilității prezenței efective a suspectului/inculpatului în fața judecătorului de cameră preliminară, în cadrul procedurii redeschiderii urmăririi penale, încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al acestuia prin suprimarea caracterului contradictoriu și oral al acestei proceduri. În aceste condiții și nelegala citare a inculpatului, în procedura redeschiderii urmăririi penale, încalcă drepturile fundamentale anterior menționate, încălcare ce nu poate fi înlăturată, întrucât textul criticat nu permite promovarea contestației în anulare împotriva încheierilor definitive. Pentru aceste motive, se susține că dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.6. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se arată că lipsa incidenței prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală în cazul în care în procedura redeschiderii urmăririi penale suspectul/inculpatul nu a fost legal citat echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al acestui participant la procesul penal, care are interesul procesual de a dovedi neîntrunirea condițiilor privind redeschiderea urmăririi penale în privința sa; aceasta ar avea drept urmare - conform considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 496 din 23 iunie 2015, care sunt aplicabile mutatis mutandis, - afectarea dreptului la un proces echitabil într-un mod iremediabil, imposibil de complinit pe parcursul desfășurării ulterioare a procesului penal. Se arată că, având în vedere decizia Curții Constituționale anterior menționată, singura soluție de a înlătura încălcarea, prin textul criticat, a dreptului la un proces echitabil în privința autorului excepției este aceea de ai acorda acestuia dreptul să formuleze contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, așa încât cererea Ministerului Public de redeschidere a procesului penal să fie soluționată de către judecătorul de cameră preliminară în condiții de contradictorialitate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 din Codul de procedură penală, că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac, precum și că, prin reglementarea sa, intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale, în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; [...].“12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, sens în care a pronunțat Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, Decizia nr. 503 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 16 noiembrie 2020, și Decizia nr. 706 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 26 ianuarie 2022, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.14. Prin Decizia nr. 503 din 30 iunie 2020, paragrafele 17-28, Curtea a reținut că dispozițiile art. 426 din Codul de procedură penală reglementează o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac analizate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. S-a reținut că, în scopul asigurării celerității procesului penal, prin noul Cod de procedură penală legiuitorul a sporit garanțiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale și a judecății în primă instanță și a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluționării cauzelor penale, dând totodată eficiență principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.15. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală; martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat o asemenea vătămare.16. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, cu excepția celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt și de drept. Prin urmare, faptul pronunțării unei hotărâri penale în primă instanță, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanța de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al participanților la procesele penale desfășurate conform acestor proceduri sunt asigurate.17. Curtea a constatat că prevederile art. 50 alin. (4), ale art. 74 alin. (6), ale art. 535 și ale art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentințe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv sentințele de declinare a competenței, sentințele prin care se soluționează cererile de strămutare, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, sentințele privind reabilitarea și cele prin care instanțele iau act de consimțământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Însă autorul excepției de neconstituționalitate nu se află în niciuna dintre aceste situații.18. Curtea a reținut, totodată, că art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.19. Totodată, Curtea a reținut că textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condițiile legii“ în reglementarea constituțională a căilor de atac.20. De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanță și de calea ordinară de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.21. Totodată, prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragraful 18, Curtea a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, statuând, la paragraful 21 al aceleiași decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.22. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară, prin care acesta confirmă soluția de redeschidere a urmăririi penale, este definitivă. Astfel, încheierea anterior menționată face parte din hotărârile în privința cărora, în mod excepțional, legiuitorul nu a reglementat o cale de atac. Această încheiere este pronunțată însă ca urmare a controlului efectuat de către judecătorul de cameră preliminară asupra ordonanței procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția de clasare. Prin urmare, ordonanța referitoare la propunerea de redeschidere a urmăririi penale este, la rândul său, rezultatul efectuării unui control de către procurorul ierarhic superior asupra ordonanței de clasare, pronunțate de procurorul de caz, conform art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală.23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că procedura reglementată la art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală asigură garanțiile specifice accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, chiar și în ipoteza excluderii încheierii pronunțate, conform dispoziției procesual penale anterior menționate, din categoria hotărârilor împotriva cărora poate fi formulată calea de atac a contestației în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.24. Mai mult, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale, părțile procesului penal, parcurgând etapele procedurii penale, beneficiază de toate garanțiile procesuale specifice accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil asigurate de prevederile Codului de procedură penală.25. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Horațiu-Bruno Berdilă în Dosarul nr. 34.423/3/2018 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----