HOTĂRÂRE nr. 1.103 din 7 septembrie 2022pentru aprobarea Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 7 septembrie 2022
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 25 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, denumit în continuare Programul.(2) Programul se derulează de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul acestuia. (3) Scopul Programului îl reprezintă sprijinirea financiară a cuplurilor și a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susținere a creșterii natalității în România.(4) Începând cu 1 ianuarie 2023 se acordă sprijin financiar pentru maximum 10.000 de beneficiari ai Programului, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condițiile legii. (5) Pentru anul 2022 se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 2.500 de beneficiari ai Programului, începând cu data de 1 octombrie 2022.(6) Acordarea sprijinului financiar se realizează în baza criteriului „primul venit - primul servit“, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. + Articolul 2(1) Beneficiarii Programului sunt cuplurile și persoanele singure care au recomandare din partea unui medic specialist să urmeze proceduri medicale de specialitate care să aibă ca rezultat creșterea natalității.(2) Beneficiarii Programului trebuie să fie cetățeni români și procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate sanitară sau farmaceutică de pe teritoriul României, autorizată să desfășoare activități de acest tip.(3) Vârsta femeii beneficiare trebuie să fie între 20 și 45 de ani.(4) În cadrul Programului, beneficiarii pot primi sprijinul financiar pentru un număr de maximum 3 proceduri în fiecare an de derulare a Programului. (5) Beneficiarii Programului nu pot aplica, în același an, atât la programul derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cât și la alt program cu același scop, finanțat din fonduri publice, derulat la nivel local sau central.(6) Procedurile de specialitate prevăzute la art. 1 pentru care se acordă sprijin vor fi stabilite prin ordinul comun prevăzut la art. 5. + Articolul 3Cuplurile și persoanele singure din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate primesc un sprijin financiar în valoare de maximum 15.000 de lei per beneficiar pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității. + Articolul 4(1) Sprijinul financiar se acordă pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere a beneficiarului Programului, însoțite de documente doveditoare, în două tranșe.(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse în format electronic la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sau la sediile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și al Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.(3) Analiza cererilor și aprobarea acordării sprijinului financiar se realizează de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în termen de maximum 30 de zile de la depunerea documentației complete.(4) Prelucrarea cererii în scopul acordării ajutorului financiar se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și ale legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.(5) Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere, documentele doveditoare, precum și modalitatea de acordare a sprijinului financiar se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei hotărâri. + Articolul 5În termen de 45 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale elaborează normele de aplicare a acesteia, care se aprobă prin ordin comun al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse și al ministrului muncii și solidarității sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,
Gabriela Firea
p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
p. Ministrul sănătății,
Aurel-George Mohan,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian CâciuBucurești, 7 septembrie 2022.Nr. 1.103.----
EMITENT |