ORDIN nr. 1/2.293/2022privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Nr. 1 din 22 august 2022
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 2.293 din 27 iulie 2022
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 7 septembrie 2022



    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 12.923 din 27 iulie 2022 al Direcției generale asistență medicală,în temeiul art. 22 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) și ale art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din cadrul ședinței din data de 17.08.2022, președintele Autorității de Supraveghere Financiară și ministrul sănătății emit următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă punctajul traumatologic în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății persoanelor în urma producerii accidentelor de vehicule, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.  +  Articolul 2În înțelesul prezentului ordin, termenii/expresiile utilizați/utilizate au semnificațiile prevăzute în Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și în legislația din domeniul sănătății.  +  Articolul 3(1) În cazul vătămării sănătății și integrității corporale a persoanelor, calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau Fondului de Garantare a Asiguraților, denumit în continuare FGA, de către medici experți evaluatori.(2) Medicii experți evaluatori sunt reprezentați de medici specialiști sau primari de medicină legală sau medici specialiști sau primari de expertiză medicală a capacității de muncă sau de medicii care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier“. (3) Cursul prevăzut la alin. (2) este organizat la nivelul universităților/facultăților de medicină și farmacie acreditate de Ministerul Educației, în baza unui curriculum de pregătire avizat de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici“ București.  +  Articolul 4(1) Pentru calculul punctajului traumatologic, persoanele prejudiciate sunt examinate clinic printr-o expertiză de evaluare în cadrul căreia sunt verificate acuzele prezentate, documentele doveditoare și se identifică aspectele clinice și paraclinice, morfologice și funcționale care sunt în legătură directă de cauzalitate cu accidentul de vehicule.(2) În cadrul examinării se procedează la:a) identificarea, notarea și descrierea tuturor leziunilor traumatice și a consecințelor acestora asociate cu accidentul rutier în cauză, identificabile cu ocazia examenului clinic;b) existența corelației diagnostic - susținerea diagnosticului;c) examinarea documentelor medicale relevante;d) diferențierea leziunilor traumatice și/sau consecințelor acestora asociate cu accidentul rutier de patologii anterioare evenimentului rutier sau cele ulterioare ce nu sunt legate direct cauzal de acesta;e) acordarea unui punctaj total care să țină cont de situația faptică la momentul consultului sau la momentul parvenirii examenelor clinice sau paraclinice de specialitate solicitate pe baza baremului.(3) În cazul în care documentele medicale sunt insuficiente și/sau incomplete în raport cu starea victimei, medicul expert evaluator poate solicita completarea documentației sau efectuarea unor examinări suplimentare cu scopul de a verifica și completa diagnosticul; solicitarea se face cu consimțământul explicit al pacientului.(4) În urma efectuării examinării, medicul expert evaluator eliberează un raport de evaluare de medicină de asigurări care conține următoarele:a) o parte introductivă în care se vor consemna cel puțin:(i) datele de identificare ale victimei și ale medicului expert evaluator;(ii) date de istoric;(iii) acuzele semnalate;(iv) examenul clinic efectuat în cadrul examinării;b) o parte expozitivă în care se vor consemna cel puțin:(i) date din actele medicale;(ii) date din consultările medicale solicitate în cadrul examinării;(iii) leziunile traumatice;(iv) complicațiile posttraumatice identificate, diagnostic, prognostic;c) concluziile în care se vor consemna cel puțin:(i) punctajul acordat pentru fiecare LT/CP/CPP în parte și total acordat; (ii) aprecieri cu privire la eventuale complicații cu caracter definitiv;(5) Ulterior eliberării raportului de evaluare menționat la alin. (4), medicul expert evaluator arhivează documentația medicală și nonmedicală a cazului pentru o durată minimă de 10 ani.(6) În cazul în care, ulterior examinării clinice actuale, apar noi elemente clinice sau funcționale ori de laborator, se poate efectua o nouă examinare.  +  Articolul 5(1) Modul de cuantificare al severității leziunilor traumatice include trei parametri distincți:a) leziunea traumatică inițială, denumită în continuare LT, pentru care punctajul a fost constituit în funcție de consecințele morfologice, fiziologice ale leziunii;b) complicații posttraumatice, denumite în continuare CP, fiind acele complicații imediate și/sau acute sau cronice care beneficiază de recuperare terapeutică;c) consecințe posttraumatice permanente, denumite în continuare CPP, fiind acele complicații cu caracter permanent care nu se mai pot vindeca și care pot genera consecințe posttraumatice severe sau invaliditate, pentru care punctajul cuantifică gradul în care este afectată capacitatea unui individ de a funcționa normal în societate sau în mediul familial. (2) Daunalitatea asociată punctajului nu include nicio referire la costurile procedurilor medicale, chirurgicale și recuperatorii necesare pentru vindecarea sau reducerea deficitelor morfofiziologice evaluate.(3) În cazul leziunilor multiple se aplică metoda sumării leziunilor și complicațiilor pe măsură ce acestea se constituie, cu următoarele precizări:a) în cazul în care victima are mai multe leziuni, valoarea totală nu poate depăși valoarea corespunzătoare stării vegetative persistente, denumită în continuare SVP; valoarea acesteia din barem este de 200;b) în cazul în care o anumită leziune traumatică generează mai multe complicații se va calcula numărul total de puncte pentru fiecare complicație în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP;c) în cazul în care o leziune traumatică generează mai multe CPP, în calcul se va lua strict punctajul celei mai severe CPP, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP;d) în cazul în care o leziune traumatică generează atât CP, cât și CPP, în calcul vor fi incluse LT și punctajele pentru CP și CPP cu severitatea maximală, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP;e) în cazul în care victima are mai multe LT, se vor suma valorile LT, CP și CPP pentru fiecare leziune în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP.  +  Articolul 6Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obținut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 7Cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau FGA nesoluționată până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se soluționează conform prevederilor prezentului ordin.  +  Articolul 8Prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv a celor legate de sănătate, și transmiterea acestora către medicii evaluatori sunt legale, sub rezerva luării de către entitățile menționate la art. 3 alin. (1) a unor măsuri adecvate și specifice pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, atunci când prelucrarea este necesară și proporțională în scopul prevăzut la art. 3 alin. (1).  +  Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
    Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
    Nicu Marcu
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
     +  ANEXĂANEXĂprivind Punctajul Traumatologic în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătățiipersoanelor în urma producerii accidentelor de vehicule