DECIZIA nr. 204 din 7 aprilie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a sintagmei "ori a măsurilor de prevedere" din cuprinsul art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 19 august 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana-Cristina Puică- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a sintagmei „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 din Codul penal, excepție ridicată de Ionel Bardaș în Dosarul nr. 10.334/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.184D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 10.334/303/2017, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a sintagmei „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ionel Bardaș într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, claritate și precizie. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, și anume considerentele deciziilor nr. 494 din 10 mai 2012 și nr. 405 din 15 iunie 2016. Arată, astfel, că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au un caracter eminamente general. Or, un comportament interzis trebuie arătat în concret de către legiuitor. În ceea ce privește sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal consideră că situația este identică, întrucât se lasă spațiu arbitrarului, în contextul în care Codul penal nu definește noțiunea „măsuri de prevedere“, astfel că fiecare organ judiciar poate avea, cu privire la această sintagmă, o interpretare proprie. Legea însă trebuie să fie obiectivă, astfel încât o normă juridică să nu poată fi interpretată în mod subiectiv. Subliniază că acesta este motivul pentru care Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 61, că un comportament interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.5. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, normele criticate nefiind de natură a încălca prevederile Legii fundamentale. Astfel, consideră că atât sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 din Codul penal, cât și prevederile art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 îndeplinesc criteriile de previzibilitate pe care le presupune legea penală.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, precum și sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins:– Art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002: „(1) Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.“;– Art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal: „(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 414 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, reținând, în paragraful 14, că textul de lege criticat este o normă generală care obligă la un comportament preventiv pentru protecția valorilor nominalizate: viața, integritatea corporală a persoanelor și proprietatea publică sau privată.12. Prin decizia mai sus citată, paragrafele 17 și 18, Curtea a constatat că sfera faptelor ce intră în conținutul noțiunii generice de „comportament“ - folosită în textul de lege criticat - este reglementată atât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cât și prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006. Curtea a reținut că nu este posibilă enumerarea exhaustivă în norma criticată a faptelor care nu afectează fluența și siguranța circulației, nu pun în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și nu aduc prejudicii proprietății publice sau private. De aceea legiuitorul a optat pentru o reglementare ce presupune un anumit grad de abstractizare și de generalitate, revenind organelor de urmărire penală și instanței de judecată - în procesul de interpretare și aplicare al legii - rolul de a identifica în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și în regulamentul de aplicare a acesteia faptele ce se circumscriu noțiunii generice de „comportament“ avute în vedere de legiuitor. De asemenea, Curtea a observat că persoana care dorește să conducă un autovehicul trebuie să posede permis de conducere. Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical și să facă dovada pregătirii teoretice și practice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii [art. 23 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002]. Or, în aceste condiții, nu se poate susține că o persoană care a absolvit un curs de pregătire și a luat examenul pentru obținerea permisului nu cunoaște comportamentul la care face referire textul de lege criticat. Pentru motivele anterior menționate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 îndeplinesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.13. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.14. În ceea ce privește sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, Curtea observă că uciderea din culpă prevăzută de art. 192 din Codul penal are corespondent în norma de incriminare din art. 178 din Codul penal din 1969, care are aceeași denumire marginală. Uciderea din culpă este o formă a omorului, ceea ce diferă fiind poziția psihică a autorului faptei, în sensul că, în loc de intenție, fapta este comisă din culpă - fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere. Pericolul social al unei fapte săvârșite din culpă este întotdeauna mai redus decât acela al unei fapte similare săvârșite cu intenție, această evaluare diferențiată fiind valabilă și în cazul omuciderii. Deși uciderea din culpă prezintă, în mod evident, un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârșită cu intenție, posibilitatea săvârșirii respectivei fapte din culpă constituie o gravă amenințare pentru viața oamenilor și pentru securitatea relațiilor sociale. Astfel, legiuitorul, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acțiuni inhibitoare pentru conștiința oamenilor, de natură să îi oblige la cântărire, la chibzuire atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penală asigură, în acest mod, ocrotirea membrilor societății, ocrotire care, în prezent, capătă o importanță din ce în ce mai mare, având în vedere că activitățile în cadrul cărora se pot săvârși, din culpă, fapte cauzatoare de moarte sporesc numeric în același ritm cu progresul tehnic. Asemenea fapte sunt destul de frecvente și prezintă un pericol social evident - chiar dacă acesta este mai redus decât în cazul omorului intenționat -, punând în pericol viața oamenilor ca urmare a neatenției sau ușurinței în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Întrucât legea penală nu distinge între diferitele grade de culpă, cea mai ușoară dintre ele atrage răspunderea penală a autorului faptei, urmând ca la individualizarea pedepsei să se țină cont de gravitatea culpei (Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, paragraful 15).15. Modalitatea agravată a acestei infracțiuni - reglementată de dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal - constă în uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități. Potrivit prevederilor art. 192 alin. (2) fraza a doua din Codul penal, atunci când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, soluție adoptată de practica judiciară și în condițiile reglementării anterioare, chiar dacă nu era prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 178 din Codul penal din 1969. În modalitatea agravată reglementată de prevederile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, uciderea din culpă este caracterizată prin cauza care a condus la atitudinea vinovată a autorului faptei, și anume nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități. Existența acestei forme agravate a infracțiunii de ucidere din culpă necesită îndeplinirea următoarelor cerințe cumulative: autorul faptei să fie un profesionist (inginer, medic, farmacist, chimist, arhitect etc.) sau un meseriaș (mecanic, instalator, zidar, tâmplar etc.) sau să efectueze o anumită activitate (conducător de vehicul, vânător etc.); pentru exercițiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activități să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere. Dispozițiile de lege criticate se referă la caracterul activității în legătură cu care este săvârșită fapta, iar nu la îndeletnicirea ca atare a făptuitorului. Astfel, profesionistul sau meseriașul care nu săvârșește fapta în exercițiul profesiei sau al meseriei proprii ori în exercițiul altei profesii sau meserii răspunde pentru varianta simplă a infracțiunii, în schimb cel care nu are nicio profesie sau meserie, dar se manifestă într-un sector de activitate specific și, din ușurință sau neprevedere, ucide o persoană, răspunde pentru varianta agravată analizată.16. Sfera culpei profesionale cuprinde, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, orice domeniu de activitate în care se implică o persoană și care este caracterizat prin anumite cunoștințe și un anumit grad de manualitate. Dispozițiile legale și măsurile de prevedere care guvernează un domeniu de activitate sau altul permit identificarea situațiilor în care exercițiul unor profesii sau al unor meserii ori efectuarea unor anumite activități poate cauza moartea unor persoane, atrăgând astfel atenția celor care le efectuează să lucreze cu toată prudența. Așadar, prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudență pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități pentru care există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai pentru că orice neatenție în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau a mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenție față de viața celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viața persoanei - îi obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenție, chibzuință în relațiile sociale ori de câte ori exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități care ar putea provoca moartea unei persoane. În practică, uciderea din culpă în modalitatea agravată reglementată de dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal este mai des întâlnită în domeniul circulației pe drumurile publice, în cel medical și în cel al construcțiilor (Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, precitată, paragrafele 19-21).17. Curtea observă că activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere beneficiază de un amplu cadru legal, guvernat, pe de o parte, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și, pe de altă parte, de capitolul II „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice“ din titlul VII „Infracțiuni contra siguranței publice“ al părții speciale a Codului penal. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență menționată, dispozițiile acesteia „au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“.18. Referitor la persoanele care efectuează activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acestea desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, paragraful 17, Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017, paragraful 19, și Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragraful 17).19. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal nu îndeplinește cerințele cu privire la calitatea legii, și anume claritatea, precizia și previzibilitatea, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, măsurile de prevedere a căror încălcare - de către persoana care exercită o profesie sau o meserie ori efectuează o anumită activitate - atrage incidența dispozițiilor de lege criticate, ceea ce ar avea drept consecință faptul că destinatarii normei penale nu și-ar putea conforma conduita prescripțiilor acesteia.20. Curtea constată că, prin natura ei, varianta agravată a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal nu permite o enumerare exhaustivă a măsurilor de prevedere - pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități - a căror nerespectare este susceptibilă să provoace moartea unei persoane, interpretarea fiind realizată de către organele judiciare. Principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. Având în vedere că dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal au o formulare clară și previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, textul de lege criticat nu încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii impuse de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5).21. Totodată, Curtea amintește și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni - instituie și cerința ca legea penală să nu fie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Așadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudență, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].22. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionel Bardaș în Dosarul nr. 10.334/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Oana-Cristina Puică    ----