DECIZIA nr. 321 din 19 mai 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, așa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 18 august 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cosmin-Marian Văduva- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Lucian Blăguțiu în Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.075D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent menționează că autorul excepției a depus, prin avocat Cristina Rotar, o cerere de judecare în lipsă a cauzei.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că, pe de o parte, se critică omisiunea legiuitorului de a menționa în textul criticat și categoria de persoane din care autorul consideră că face parte și, pe de altă parte, se ridică o problemă de interpretare a legii.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 23 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.001/85/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Lucian Blăguțiu într-o cauză având ca obiect salarizarea în conformitate cu prevederile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, și nu potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că este contrară Constituției omisiunea textului criticat de a se referi și la funcționarii publici din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire superioară în medicină și confirmate în specialitatea de medic primar de igienă sau sănătate publică din cadrul inspecției sanitare de stat (control în sănătate publică). Autorul excepției apreciază că și el face parte din categoria personalului de specialitate, concluzie care rezultă din coroborarea art. 27 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 9 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății publice nr. 824/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea Inspecției Sanitare de Stat și art. 6 alin. (5) din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București. Având în vedere aceste prevederi rezultă că medicii inspectori sanitari dezvoltă atât o carieră medicală, cât și una administrativă; cu toate acestea, din fișa postului se înțelege că aceștia desfășoară exclusiv activități medicale, respectiv igienă și sănătate publică, cu atribuții și răspunderi suplimentare, specifice funcționarilor publici. În ciuda acestui fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a statuat că personalul cu statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină și confirmare în specialitățile medicale de igienă, medicina muncii și sănătate publică, nu face parte din categoria „personalului de specialitate“ din direcțiile de sănătate publică, prevăzut la pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, încălcându-se, astfel, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 53 din Constituție, așa cum au fost acestea interpretate și dezvoltate de Curtea Constituțională. 7. Autorul menționează că legislația anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 nu instituia această situație discriminatorie. În schimb, potrivit legislației în vigoare, ordonatorii de credite au libertatea de a încadra în anexa nr. II sau în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 personalul care îndeplinește ambele calități, respectiv de medic specialist (condiție prevăzută pentru a ocupa poziția de funcționar public prin concurs) și funcționar public. Funcționarii publici din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire superioară în medicină și confirmate în specialitatea de medic primar de igienă sau sănătate publică, din cadrul inspecției sanitare de stat (control în sănătate publică), fac parte, însă, în primul rând, din categoria personalului din sănătate și, ca atare, salarizarea lor ar trebui să fie subsumată anexei nr. II, și nu anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. De altfel, condiția esențială pentru ocuparea poziției de funcționar public este deținerea calității de medic. Calitatea de medic primar/specialist în sănătate publică la nivelul structurii de conducere a direcțiilor de sănătate publică este intrinsec legată de abilitatea de a asigura scopul acestor structuri specializate, de a pune în aplicare politica și programele naționale de sănătate publică pe plan local, de a identifica problemele locale prioritare de sănătate publică, de a elabora și implementa acțiuni locale de sănătate publică.8. În final, autorul arată că, prin interpretarea greșită a textelor de lege, începând cu 1 martie 2018, salariul calculat conform noii legi a salarizării este cu aproape 8.000 de lei mai mic decât al unui medic primar - personal contractual în cadrul Direcții de Sănătate Publică Sibiu, deși deține și funcție publică, adică răspundere și atribuții suplimentare, greu puse la încercare în pandemia de coronavirus, ceea ce reprezintă o gravă inechitate.9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că prevederile criticate nu disting între personal contractual și funcționari publici, ci prevăd foarte clar că se aplică personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică, iar personalul cu statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică nu face parte din categoriile personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică, astfel că prevederile criticate nu îl vizează pe autorul excepției.10. În plus, prevederile criticate exprimă o opțiune a legiuitorului, Curtea Constituțională statuând, în mod constant, că drepturile salariale ale personalului autorităților și instituțiilor publice, inclusiv drepturile suplimentare, sunt stabilite prin lege; or, în virtutea acestei atribuții, legiuitorul poate, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și a cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute.11. În sfârșit, art. 53 din Constituție nu se încalcă, întrucât stabilirea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile legale pe baza cărora se fundamentează un anumit sistem de încadrare într-o anumită categorie profesională. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Guvernul, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispozițiile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 21 februarie 2020, care au următorul cuprins:– „Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se aplică și personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică.“16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la muncă.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, criticile autorului pot fi rezumate în sensul că norma legislativă criticată, așa cum a fost interpretată de instanța supremă, discriminează personalul cu statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină și confirmare în specialitățile medicale de igienă, medicina muncii și sănătate publică, denumit în continuare personalul, față de alți salariați ai acestor direcții. Tratamentul diferențiat constă în faptul că personalul nu este considerat personal de specialitate din direcțiile de sănătate publică. Consecința practică a acestui tratament diferențiat este aceea că personalul nu va fi salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea medicilor și, în general, a personalului sanitar din România, ci potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea funcționarilor publici din România. În fapt, autorul excepției apreciază că, din cauza acestui tratament diferențiat, nu poate să beneficieze de salarizarea mai favorabilă, potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, ci este remunerat potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 18. Autorul excepției consideră că este contrar exigențelor impuse de art. 16 alin. (1) din Constituție faptul că norma legislativă, așa cum a fost interpretată de instanța supremă, nu a ținut seama că personalul, la fel ca alți salariați ai direcțiilor de sănătate publică, are și pregătire medicală, nu doar administrativă. Cu alte cuvinte, autorul excepției de neconstituționalitate impută legiuitorului și instanței supreme că nu au acordat o greutate mai mare împrejurării că personalul, asemenea celorlalți specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică, are pregătire medicală superioară și că, dimpotrivă, au ținut seama cu precădere de funcția administrativă pe care o exercită și, ca atare, este salarizat în conformitate cu anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 19. Revine, deci, Curții Constituționale sarcina de a stabili dacă această opțiune legislativă, așa cum a fost interpretată de instanța supremă, este arbitrară și, deci, contrară art. 16 alin. (1) din Constituție [pentru o situație în care Curtea a constatat că este arbitrar și, deci, contrar art. 16 alin. (1) din Constituție un tratament normativ aplicat pentru două categorii de subiecte de drept, a se vedea Decizia nr. 670 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021, paragrafele 28-32]. 20. Este adevărat, pe de o parte, că personalul are pregătire profesională superioară în medicină și confirmare în specialitățile medicale de igienă, medicina muncii și sănătate publică. Este neîndoielnic, deci, că există motive legitime care susțin ideea că personalul se află, din anumite puncte de vedere, într-o situație similară nu doar cu celălalt personal de specialitate din direcțiile de sănătate publică, ci, în general, cu personalul medical. Pe de altă parte, este adevărat că personalul are statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică. În esență, autorul excepției consideră că este discriminatoriu că legiuitorul și instanța supremă au acordat greutate mai mare acestei din urmă împrejurări. 21. Această critică formulată de către autorul excepției de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru că, în niciun caz, prin exprimarea acestei soluții legislative nu s-a depășit marja de apreciere pe care statul o deține în felul în care conduce politicile sale salariale. Direcțiile de sănătate publică reprezintă, înainte de toate, entități ale administrației publice. Ca atare, rolul lor și, în particular, al funcționarilor publici încadrați în serviciul de control al acestora este primordial unul de exercitare a funcției publice, și nu unul strict medical, în sensul tehnic al acestui concept. Evident că, așa cum în mod just subliniază instanța supremă, în paragraful 71 al Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, „pregătirea profesională superioară în medicină și confirmarea în specialitățile medicale se circumscriu unei condiții obligatorii pentru încadrarea în funcții a personalului din cadrul serviciului de control în sănătate publică, condiție intrinsec legată de competențele specifice ocupantului postului, deci și a posturilor ocupate de funcționarii publici cu atribuții de control din cadrul direcțiilor de sănătate publică, competențe care asigură atingerea scopului acestei structuri, relativ la implementarea și derularea programelor naționale de sănătate publică“. Dar pregătirea medicală impusă personalului, deși, indiscutabil, o condiție foarte importantă și necesară, rămâne doar un mijloc pentru atingerea scopului final al exercitării funcțiilor impuse personalului. Într-adevăr, cum în mod judicios a remarcat și instanța supremă în decizia menționată, paragraful 76, „relevant este faptul că regimul juridic al funcționarului public este unul statutar, reglementat prin lege organică, distinct de regimul juridic contractual al raporturilor de muncă al celorlalți salariați (cum ar fi, de pildă, cel al medicilor), întemeiat pe contractul individual de muncă și reglementat prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii)“.22. Având în vedere aceste considerente, tratamentul normativ stabilit prin soluția legislativă criticată, așa cum a fost interpretată de instanța supremă, nu este arbitrar și, ca atare, nu este nici discriminatoriu. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian Blăguțiu în Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, așa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 mai 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Cosmin-Marian Văduva
    ----