DECIZIA nr. 23 din 27 ianuarie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 27 iunie 2022



    Mona-Maria Pivniceru- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana-Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 412/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.718D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele de ședință acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, ci le compară cu prevederile art. 342-348 din același cod, texte ce reglementează o instituție diferită, și anume procedura de cameră preliminară.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea penală nr. 50/CCP din 23 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 412/64/2018, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de George Gătej într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În acest sens, invocă lipsa de claritate și de previzibilitate a dispoziției criticate, ca urmare a necorelării acesteia cu prevederile art. 342-348 din Codul de procedură penală, care stabilesc obiectul procedurii de cameră preliminară și, implicit, competența judecătorului de cameră preliminară. Astfel, deși, potrivit art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu face cercetare judecătorească și aprecieri asupra probelor, totuși, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din același cod, poate respinge, ca nefondată, plângerea împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, iar, potrivit prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din cod poate trimite dosarul spre judecată când apreciază că probele legal administrate sunt suficiente. Consideră că, în acest mod, are loc o judecată de facto pe fondul cauzei, fără ca judecătorul de cameră preliminară să aibă o astfel de competență. Totodată, susține că textul de lege criticat permite încălcarea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare al victimei unei infracțiuni, întrucât - chiar dacă aceasta indică în mod clar făptuitorii și faptele - judecătorul de cameră preliminară, fără a judeca fondul, fără a face o cercetare judecătorească reală și fără a analiza probele existente, poate să considere că acestea nu sunt suficiente și să respingă plângerea. Autorul excepției consideră că ar trebui să se permită judecarea fondului cauzei de către instanța competentă, care să pronunțe o hotărâre de condamnare sau de achitare. Cu alte cuvinte, atât timp cât plângerea penală cuprinde informații suficiente pentru desfășurarea unui proces, ar trebui să se permită întocmirea rechizitoriului, trimiterea în judecată și cercetarea judecătorească.6. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin actualul Cod de procedură penală, legiuitorul a reglementat explicit principiul separării funcțiilor judiciare, prevăzând în dispozițiile art. 3 alin. (1) din acest cod că în procesul penal se exercită: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; și d) funcția de judecată. Alineatul (6) al articolului menționat explică funcția prevăzută la alin. (1) lit. c), stabilind că asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii. Există însă și alte proceduri penale pe care legiuitorul le-a dat în competența judecătorului de cameră preliminară, cum ar fi verificarea legalității și temeiniciei ordonanței de redeschidere a urmăririi penale [art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală], confiscarea specială și desființarea unui înscris în cazul clasării (art. 549^1 din Codul de procedură penală), precum și procedurile relative la luarea, confirmarea, înlocuirea și încetarea măsurilor procesuale provizorii de siguranță în situația dispunerii unei soluții de netrimitere în judecată [art. 315 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală]. Din logica normelor procesual penale care stabilesc competențele judecătorului de cameră preliminară rezultă că acestea nu se limitează numai la procedura camerei preliminare, instituită de dispozițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, care reglementează verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Tot astfel, celelalte proceduri date prin lege în competența judecătorului de cameră preliminară, fiind distincte de procedura prevăzută de dispozițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, nu trebuie circumscrise acestor din urmă prevederi de lege, ci urmează calea instituită de normele care le reglementează. În consecință, procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, instituită prin prevederile art. 341 din Codul de procedură penală, nu are, în afara judecătorului de cameră preliminară, niciun element comun cu procedura camerei preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 342 și următoarele din acest cod. Prin urmare, lipsa de previzibilitate și de claritate invocată în susținerea excepției de neconstituționalitate nu se susține. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate aduc atingere liberului acces la justiție și dreptului la apărare, deoarece permit judecătorului de cameră preliminară ca, în baza unei analize sumare a probelor și în lipsa unei cercetări judecătorești, să dispună fie închiderea procesului penal, fie începerea judecății, menționează că niciunul dintre cele două drepturi constituționale invocate nu este absolut. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (deciziile nr. 894 din 5 decembrie 2006 și nr. 462 din 17 septembrie 2014). Faptul că în procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu se realizează o administrare a probatoriului în aceleași condiții ca în cursul judecății nu este de natură a aduce atingere drepturilor pretins încălcate, câtă vreme soluțiile care se pot dispune în cadrul acestei proceduri nu sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală. Mai arată că accesul liber la justiție nu poate fi înțeles ca garantând că orice sesizare a organelor judiciare, dacă îndeplinește anumite condiții formale, trebuie să ajungă în faza judecății. Dimpotrivă, organele de urmărire penală sunt ținute să respecte prevederile art. 16 din Codul de procedură penală și, astfel, atunci când identifică vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale să dispună o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:(1) După înregistrarea plângerii la instanța competentă, aceasta se trimite în aceeași zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greșit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.(2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului, cu mențiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.(4) În situația în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanței competente.(5) Plângerea se soluționează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedică soluționarea plângerii.(5^1) Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții:a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și:a) respinge plângerea ca nefondată;b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie;d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.(7^1) În cazul în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea și dispune infirmarea soluției atacate, plângerea va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.(10) Contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, când instanța sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care o soluționează în camera de consiliu, cu citarea petentului și a intimaților și cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu, putând dispune una dintre următoarele soluții:a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată și menține dispoziția de începere a judecății;b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate.(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 25 referitor la libera circulație, ale art. 26 privind viața intimă, familială și privată, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului și ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16, 21 și 24 din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.13. Astfel, prin Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, reținând, în paragraful 13, că, potrivit noului Cod de procedură penală, punerea în mișcare a acțiunii penale nu mai este posibilă la terminarea urmăririi penale, procurorul fiind obligat să dispună cu privire la acest act procesual în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de îndată ce constată că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există niciunul din cazurile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale. Administrarea de probe după declanșarea urmăririi penale are rolul de a lămuri cauza sub toate aspectele - existența faptei, identitatea făptuitorului și responsabilitatea penală a acestuia -, pentru a se putea dispune, la finalizarea fazei de urmărire penală, fie o soluție de trimitere în judecată, fie o soluție de netrimitere în judecată. Acestea sunt tipurile de soluții ce pot fi dispuse la sfârșitul urmăririi penale, soluționarea acestei faze procesuale fiind în competența procurorului. În afara soluțiilor de trimitere și de netrimitere în judecată, care pot fi dispuse numai după începerea și desfășurarea urmăririi penale, noul Cod de procedură penală permite procurorului să dispună și o soluție de neurmărire penală, echivalentul soluției de neîncepere a urmăririi penale din vechiul Cod. În ceea ce privește soluțiile de neurmărire și netrimitere în judecată prevăzute de noua lege procesual penală, acestea sunt clasarea și renunțarea la urmărirea penală, iar actele prin care se dispun sunt ordonanța și, în anumite cazuri, rechizitoriul. Soluția de clasare poate fi dată exclusiv de procuror, prin ordonanță, respectiv prin rechizitoriu, din oficiu sau la propunerea motivată a organului de cercetare penală. Noul Cod de procedură penală reglementează două situații ce determină dispunerea clasării, și anume clasarea exclusiv ca soluție de neurmărire penală - atunci când nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și de formă esențiale ale sesizării - și clasarea ca urmare a constatării incidenței unuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.14. Cu privire la natura juridică a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, prin Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, mai sus menționată, paragraful 15, Curtea a reținut că procedura criticată nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al soluției procurorului, atacată sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, astfel că este justificată limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea. Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă liberul acces la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept. De asemenea, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție. Potrivit jurisprudenței constante a instanței de control constituțional, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).15. Astfel, prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1164 din 2 decembrie 2020, paragraful 16, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Așadar, cu ocazia soluționării plângerii formulate împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară este obligat să procedeze la analiza tuturor documentelor și a materialelor aflate la dosarul cauzei.16. În acest sens, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale ale art. 24, petentul și intimatul beneficiind de garanțiile realizării unei apărări eficiente, în condițiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispozițiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigențele dreptului fundamental la apărare. În aceeași decizie, paragraful 24, referitor la pretinsa încălcare prin dispozițiile de lege criticate a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), Curtea a reținut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluțiilor de clasare pronunțate în cauze în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală se află într-o situație diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privința acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluționării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. De altfel, referitor la principiul egalității în fața legii, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).17. De asemenea, prin Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, paragraful 16, Curtea a reținut - inclusiv cu privire la cauzele în care nu a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale - că drepturile fundamentale privind accesul liber la justiție și procesul echitabil nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, având în vedere soluțiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanțelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală. Astfel, pentru a putea pronunța una dintre soluțiile reglementate de textul de lege menționat, judecătorul de cameră preliminară apreciază cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, verificând dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția procurorului. Admițând plângerea, judecătorul de cameră preliminară poate fie să desființeze soluția atacată și să trimită motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b)], fie să schimbe temeiul de drept al soluției procurorului, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c)].18. În ceea ce privește verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și excluderea probelor nelegal administrate ori, după caz, sancționarea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale - prin Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, citată anterior -, Curtea a reținut că acestea sunt justificate și de posibilitatea pe care o are judecătorul de cameră preliminară de a dispune una dintre soluțiile reglementate de dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b)-d) din Codul de procedură penală, respectiv admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și trimiterea cauzei, motivat, la procuror pentru a completa urmărirea penală [lit. b)], admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și dispunerea începerii judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente [lit. c)], respectiv admiterea plângerii și schimbarea temeiului de drept al soluției de clasare atacate [lit. d)].19. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, paragraful 25, și Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, mai sus citată, paragraful 17, instanța de control constituțional a constatat că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 se menționează că aceasta a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, Curtea Constituțională a pronunțat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, precum procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului, este neconstituțională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a statuat că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite.20. În același sens sunt și Decizia nr. 335 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 29 octombrie 2021, și Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțate de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.22. Așadar, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate aduc atingere liberului acces la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, pentru motivul că permit judecătorului de cameră preliminară ca, în baza unei analize sumare a probelor și în lipsa unei cercetări judecătorești, să dispună respingerea plângerii împotriva soluției de clasare, având în vedere că drepturile menționate nu sunt absolute, limitările fiind admise atât timp cât nu se aduce atingere substanței drepturilor, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere. Accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare nu pot fi înțelese ca garantând că orice sesizare a organelor judiciare, dacă îndeplinește anumite condiții formale, trebuie să ajungă în faza judecății. Dimpotrivă, organele de urmărire penală sunt ținute să respecte prevederile art. 16 din Codul de procedură penală, astfel că, atunci când identifică vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, trebuie să dispună o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată.23. Referitor la critica privind lipsa de claritate și de previzibilitate a dispozițiilor de lege criticate, ca urmare a lipsei de corelare a acestora cu prevederile art. 342-348 din Codul de procedură penală, Curtea observă că procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, instituită prin dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, nu are - în afara judecătorului de cameră preliminară - niciun element comun cu procedura camerei preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 342 și următoarele din același Cod. 24. Astfel, legiuitorul a reglementat explicit în noul Cod de procedură penală principiul separării funcțiilor judiciare, prevăzând - în dispozițiile art. 3 alin. (1) - că în procesul penal se exercită: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; și d) funcția de judecată. Art. 3 alin. (6) din Codul de procedură penală explicitează funcția prevăzută la alin. (1) lit. c) al aceluiași articol, stabilind că asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii. Există însă și alte proceduri prevăzute în Codul de procedură penală pe care legiuitorul le-a dat în competența judecătorului de cameră preliminară, cum ar fi verificarea legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală [art. 318 alin. (12)-(16)], respectiv a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale [art. 335 alin. (4)], confiscarea specială și desființarea unui înscris în cazul clasării (art. 549^1), precum și procedurile relative la luarea, confirmarea, înlocuirea și încetarea măsurilor procesuale provizorii de siguranță în situația dispunerii unei soluții de clasare [art. 315 alin. (2) lit. e)]. Din normele procesual penale mai sus menționate, care stabilesc atribuțiile judecătorului de cameră preliminară, rezultă că acestea nu se limitează la procedura camerei preliminare, instituită de dispozițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, care vizează verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așadar, celelalte proceduri date prin lege în competența judecătorului de cameră preliminară - fiind distincte de procedura prevăzută de dispozițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală - nu trebuie circumscrise acestor din urmă prevederi de lege, ci urmează calea instituită de normele care le reglementează. Prin urmare, nu poate fi reținută nici critica cu privire la lipsa de previzibilitate și de claritate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, acestea neaducând atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.25. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 22, 23, 25, 26, 27 și 52 din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în cauza de față.26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 412/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 ianuarie 2022.
    PREȘEDINTE,
    prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU
    Magistrat-asistent,
    Oana-Cristina Puică
    -----