DECIZIA nr. 749 din 4 noiembrie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 24 mai 2022
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, precum și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, în Dosarul nr. 6.555/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că există jurisprudență relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.555/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, precum și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că dispozițiile art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009, abrogând prevederile art. 283 alin. (6) și modificându-le pe cele ale art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care calificau în mod expres calea de atac a plângerii din achizițiile publice drept recurs, sunt neconstituționale, deoarece legiuitorul a permis, astfel, ca hotărârea pronunțată în primă instanță în materia achizițiilor publice să nu fie supusă nici măcar exercițiului căii de atac extraordinare a contestației în anulare speciale. În consecință, prin edictarea acestor norme de abrogare, hotărârile pronunțate în materia achizițiilor publice, spre deosebire de orice altă materie de drept, nu pot fi retractate prin intermediul contestației în anulare, indiferent de existența unei încălcări grave a dreptului la un proces echitabil.6. Astfel, impunitatea de care se bucură aceste hotărâri încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 53 alin. (2) teza finală și ale art. 129, fiind neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul contestației în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă hotărârile pronunțate de o instanță în soluționarea plângerii prevăzute de art. 283 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.7. Referitor la dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, autoarea excepției susține că, potrivit art. 281 alin. (1), plângerea reprezintă o acțiune formulată pe cale judecătorească împotriva unei decizii administrativ-jurisdicționale luate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Așa fiind, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri formulate potrivit acestui text de lege judecă în primă instanță disputa survenită, decizia sa fiind totodată, definitivă. În consecință, părțile nu au la dispoziție nicio cale de atac ordinară pentru corectarea erorilor primei instanțe, după cum nu au la dispoziție nici calea contestației în anulare speciale, ceea ce este neconstituțional, în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012.8. De altfel, există numeroase domenii de drept în care plângerea împotriva unui act administrativ-jurisdicțional este întotdeauna soluționată printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de recurs, cum ar fi, spre exemplu, acțiunile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă sau acțiunile îndreptate împotriva hotărârilor Consiliului Concurenței.9. În final, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care nu permit existența vreunei căi de control judecătoresc asupra unei hotărâri pronunțate în primă instanță, sunt neconstituționale, încălcând art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 53 alin. (2) teza finală și art. 129 din Constituție.10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se mai invocă jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009, precum și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.15. Având în vedere că art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 modifică art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, că art. 61 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, modifică art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și, ținând cont de prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.16. De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așadar, Curtea observă că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 își produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al plângerilor formulate.17. În concluzie, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, care au următorul cuprins:– Art. 283: (1) Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante. Cu excepția cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu are calitatea de parte în proces. (...)(2) Plângerea va fi soluționată în complet format din 3 judecători.(3) Prevederile secțiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător. (... );– Art. 285 alin. (5): „(5) Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă.“18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.19. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituționale.20. Astfel, prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, Curtea, referindu-se la dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 raportate la art. 21 din Constituție și criticate pentru lipsa căii de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează plângerea (împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor) a statuat că, de principiu, Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces (a se vedea în acest sens Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004).21. Totodată, a reținut că prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac (Decizia nr. 831 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012). În ceea ce privește invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicție, Curtea a observat că acest drept, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speța dedusă controlului de constituționalitate.22. Curtea a reținut că procedura cuprinsă în secțiunea 8 - Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (art. 283-285^1 din capitolul IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006) din care fac parte și prevederile criticate, este una subsecventă utilizării procedurii administrativ-jurisdicționale. Or, astfel cum s-a reținut în Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competență și procedură de judecată stabilite de lege. De altfel, în această materie, autoarea excepției de neconstituționalitate avea la îndemână două posibilități de contestare a actului autorității contractante, atât pe calea contenciosului administrativ, direct la instanțele de judecată competente, cât și pe calea administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Ca atare, prevederile criticate sunt tocmai o transpunere a dispozițiilor constituționale ale art. 21, ale art. 24 și ale art. 124 alin. (2), întrucât decizia organului administrativ de jurisdicție, respectiv a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, poate fi contestată în instanță, iar, în cursul procesului, părțile își pot face apărările pe care le socotesc necesare, beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil, justiția fiind unică, imparțială și egală pentru toți.23. Referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.24. În ceea ce privește asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reținut că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată).25. Referitor la contestația în anulare specială, Curtea a observat că, în prezent, aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că „hotărârile instanțelor de recurs“ mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Curtea a mai reținut că art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă extinde obiectul contestației în anulare speciale și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs și prevede, astfel, că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.26. Astfel, Curtea a reținut că motivul contestației în anulare speciale - omisiunea cercetării unui motiv de casare - privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Codul de procedură civilă.27. În plus, Curtea a constatat că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la art. 503 alin. (3), și pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecție suplimentară oferită justițiabililor, în sensul că motivele de la contestația în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel și recurs. Curtea a constatat că această reglementare nu contravine dispozițiilor invocate de autoarea excepției, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul stabilește condițiile de exercitare a căilor de atac.28. Cu privire la prevederile art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, Curtea a reținut că acestea prevăd competența și procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și au fost criticate de autoarea excepției din aceeași perspectivă, respectiv a lipsei căii de atac împotriva acestor hotărâri. Ca atare, considerentele mai sus reținute au fost socotite valabile și cu privire la aceste dispoziții.29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, în Dosarul nr. 6.555/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Fabian Niculae | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.555/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, precum și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că dispozițiile art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009, abrogând prevederile art. 283 alin. (6) și modificându-le pe cele ale art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care calificau în mod expres calea de atac a plângerii din achizițiile publice drept recurs, sunt neconstituționale, deoarece legiuitorul a permis, astfel, ca hotărârea pronunțată în primă instanță în materia achizițiilor publice să nu fie supusă nici măcar exercițiului căii de atac extraordinare a contestației în anulare speciale. În consecință, prin edictarea acestor norme de abrogare, hotărârile pronunțate în materia achizițiilor publice, spre deosebire de orice altă materie de drept, nu pot fi retractate prin intermediul contestației în anulare, indiferent de existența unei încălcări grave a dreptului la un proces echitabil.6. Astfel, impunitatea de care se bucură aceste hotărâri încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 53 alin. (2) teza finală și ale art. 129, fiind neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul contestației în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă hotărârile pronunțate de o instanță în soluționarea plângerii prevăzute de art. 283 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.7. Referitor la dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, autoarea excepției susține că, potrivit art. 281 alin. (1), plângerea reprezintă o acțiune formulată pe cale judecătorească împotriva unei decizii administrativ-jurisdicționale luate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Așa fiind, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri formulate potrivit acestui text de lege judecă în primă instanță disputa survenită, decizia sa fiind totodată, definitivă. În consecință, părțile nu au la dispoziție nicio cale de atac ordinară pentru corectarea erorilor primei instanțe, după cum nu au la dispoziție nici calea contestației în anulare speciale, ceea ce este neconstituțional, în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012.8. De altfel, există numeroase domenii de drept în care plângerea împotriva unui act administrativ-jurisdicțional este întotdeauna soluționată printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de recurs, cum ar fi, spre exemplu, acțiunile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă sau acțiunile îndreptate împotriva hotărârilor Consiliului Concurenței.9. În final, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care nu permit existența vreunei căi de control judecătoresc asupra unei hotărâri pronunțate în primă instanță, sunt neconstituționale, încălcând art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 53 alin. (2) teza finală și art. 129 din Constituție.10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se mai invocă jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009, precum și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.15. Având în vedere că art. II pct. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009 modifică art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, că art. 61 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, modifică art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și, ținând cont de prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.16. De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așadar, Curtea observă că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 își produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al plângerilor formulate.17. În concluzie, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, care au următorul cuprins:– Art. 283: (1) Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante. Cu excepția cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu are calitatea de parte în proces. (...)(2) Plângerea va fi soluționată în complet format din 3 judecători.(3) Prevederile secțiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător. (... );– Art. 285 alin. (5): „(5) Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă.“18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.19. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituționale.20. Astfel, prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, Curtea, referindu-se la dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 raportate la art. 21 din Constituție și criticate pentru lipsa căii de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează plângerea (împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor) a statuat că, de principiu, Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces (a se vedea în acest sens Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004).21. Totodată, a reținut că prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac (Decizia nr. 831 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012). În ceea ce privește invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicție, Curtea a observat că acest drept, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speța dedusă controlului de constituționalitate.22. Curtea a reținut că procedura cuprinsă în secțiunea 8 - Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (art. 283-285^1 din capitolul IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006) din care fac parte și prevederile criticate, este una subsecventă utilizării procedurii administrativ-jurisdicționale. Or, astfel cum s-a reținut în Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competență și procedură de judecată stabilite de lege. De altfel, în această materie, autoarea excepției de neconstituționalitate avea la îndemână două posibilități de contestare a actului autorității contractante, atât pe calea contenciosului administrativ, direct la instanțele de judecată competente, cât și pe calea administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Ca atare, prevederile criticate sunt tocmai o transpunere a dispozițiilor constituționale ale art. 21, ale art. 24 și ale art. 124 alin. (2), întrucât decizia organului administrativ de jurisdicție, respectiv a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, poate fi contestată în instanță, iar, în cursul procesului, părțile își pot face apărările pe care le socotesc necesare, beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil, justiția fiind unică, imparțială și egală pentru toți.23. Referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.24. În ceea ce privește asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reținut că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată).25. Referitor la contestația în anulare specială, Curtea a observat că, în prezent, aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că „hotărârile instanțelor de recurs“ mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Curtea a mai reținut că art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă extinde obiectul contestației în anulare speciale și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs și prevede, astfel, că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.26. Astfel, Curtea a reținut că motivul contestației în anulare speciale - omisiunea cercetării unui motiv de casare - privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Codul de procedură civilă.27. În plus, Curtea a constatat că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la art. 503 alin. (3), și pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecție suplimentară oferită justițiabililor, în sensul că motivele de la contestația în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel și recurs. Curtea a constatat că această reglementare nu contravine dispozițiilor invocate de autoarea excepției, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul stabilește condițiile de exercitare a căilor de atac.28. Cu privire la prevederile art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, Curtea a reținut că acestea prevăd competența și procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și au fost criticate de autoarea excepției din aceeași perspectivă, respectiv a lipsei căii de atac împotriva acestor hotărâri. Ca atare, considerentele mai sus reținute au fost socotite valabile și cu privire la aceste dispoziții.29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, în Dosarul nr. 6.555/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 283 și ale art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari