HOTĂRÂRE nr. 405 din 12 august 1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 27 august 1993
Guvernul României hotărăște: + Articolul 1Se înființează Autoritatea Aeronautică Civilă Română, persoana juridică română, cu sediul în municipiul București, sos. București-Ploiești km 16,5, care funcționează ca regie autonomă de interes public național, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. + Articolul 2Autoritatea Aeronautică Civilă Română este organismul tehnic specializat, independent organizațional, care are ca obiect de activitate:a) exercitarea, în condițiile prevăzute de Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările și completările ulterioare, a funcției de supervizare a siguranței în aviația civilă la nivel național;b) exercitarea atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul aviației civile prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și a altor atribuții ce revin unei autorități competente, ce rezultă din reglementările europene aplicabile, în condițiile desemnării și delegării de competențe de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 21/2020, cu modificările și completările ulterioare;c) exercitarea atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul securității aviației civile, în condițiile desemnării și delegării de competențe de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 21/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calității în domeniul securității aviației civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012;d) exercitarea atribuțiilor de autoritate în domeniul aviației civile, altele decât cele prevăzute la lit. a)-c), stabilite în sarcina sa prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului. (la 02-06-2022, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 689 din 25 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 02 iunie 2022 ) + Articolul 3Atribuțiile privind organizarea și realizarea informării aeronautice a transportatorilor aerieni români și străini și activitatea NOTAM din cadrul Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa" trec la Autoritatea Aeronautica Civilă Română. + Articolul 4Organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Aeronautice Civile Române sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. + Articolul 5(1) Patrimoniul Autorității Aeronautice Civile Române este de 17.289.641 lei, stabilit prin preluarea, fără plata, a valorilor de 15.389.641 lei de la Ministerul Transporturilor și 1.900.000 lei de la Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa", aferente activităților preluate.(2) Valoarea reală va fi definitivata pe baza protocoalelor de predare-primire încheiate la data intrării în funcțiune a Autorității Aeronautice Civile Române. + Articolul 6(1) Finanțarea Autorității Aeronautice Civile Române se realizează integral din venituri proprii și surse atrase, potrivit legii.(1^1) În cazul unor situații excepționale care au un impact semnificativ asupra veniturilor regiei, punând în pericol capacitatea regiei de a-și exercita atribuțiile de autoritate, precum și pentru realizarea unor investiții absolut necesare pentru exercitarea atribuțiilor de autoritate, Autoritatea Aeronautică Civilă Română poate beneficia de subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru acoperirea eventualelor deficite. Într-o asemenea situație, Autoritatea Aeronautică Civilă Română va avea obligația ținerii unei evidențe contabile separate pentru activitățile desfășurate în exercitarea atribuțiilor de autoritate, față de alte activități cu caracter economic. (la 02-06-2022, Articolul 6 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 689 din 25 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 02 iunie 2022 ) (2) Veniturile proprii ale Autorității Aeronautice Civile Române se constituie din:a) efectuarea de activități specifice pentru exercitarea funcției de supervizare a siguranței în aviația civilă la nivel național și pentru exercitarea atribuțiilor de autoritate, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și d); (la 02-06-2022, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 6 a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 689 din 25 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 02 iunie 2022 ) b) sumele stabilite și alocate conform prevederilor art. 11 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calității în domeniul securității aviației civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012;c) fondurile alocate și/sau rambursate de către organizațiile internaționale sau de către organismele Uniunii Europene pentru acoperirea unor cheltuieli aferente îndeplinirii obiectului de activitate; (la 02-06-2022, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 6 a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 689 din 25 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 02 iunie 2022 ) d) producerea și valorificarea unor produse din activități proprii și conexe, închirieri, prestații editoriale sau tipografice, exploatarea unor bunuri, prestări de servicii și altele asemenea. (la 30-08-2013, Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 645 din 21 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013. ) + Articolul 7(1) Pentru activitățile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a), Autoritatea Aeronautică Civilă Română percepe tarife, stabilite în mod transparent și cu consultarea prealabilă a celor cărora le sunt percepute, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 02-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 689 din 25 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 02 iunie 2022 ) (2) Tarifele pentru prestarea activităților prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. d) se aprobă de către consiliul de administrație al Autorității Aeronautice Civile Române, prin hotărâre, potrivit reglementărilor în vigoare. (la 30-08-2013, Art. 7 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 645 din 21 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013. ) + Articolul 8Personalul care trece de la Departamentul Aviației Civile și de la Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa" la Autoritatea Aeronautica Civilă Română, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, se considera transferat. + Articolul 9(1) Patrimoniul Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa" prevăzut la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 74/1991, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 731/1992, se diminuează cu valoarea bunurilor predate, pe bază de protocol, Autorității Aeronautice Civile Române.(2) Prevederile pct. 3.10 al art. 3 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 74/1991 se abrogă. + Articolul 10(1) Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 798/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor se vor modifica corespunzător.(2) Ministerul Transporturilor va lua măsuri pentru aplicarea prevederilor prezentei hotărâri. + Articolul 11Prevederile prezentei hotărâri se pun în aplicare în termen de 30 de zile de la data aprobării tarifelor pentru serviciile prestate de Autoritatea Aeronautica Civilă Română.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Paul Teodoru
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Florin Georgescu + AnexăREGULAMENTde organizare și funcționare a Autorității Aeronautice Civile Române
EMITENT |