ANEXE din 22 iulie 2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 611 bis din 18 august 2014



    Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 96 din 22 iulie 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 611 din 18 august 2014.
    Notă
    Conform articolului I din ORDINUL nr. 49 din 24 martie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 7 aprilie 2021, Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 și 611 bis din 18 august 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează, în urma actualizării tarifelor în funcție de rata inflației din anul 2020*
    * Inflația a fost calculată pentru perioada ianuarie 2020-decembrie 2020 sau la data intrării în vigoare a tarifului-decembrie 2020 pentru tarifele intrate în vigoare în anul 2020.
     +  Anexa nr. 1A. Tarif pentru analize și examene de laborator în domeniul sănătății animalelor și în domeniul organismelor modificate genetic
    Nr. crt.Domeniul analiticDenumire analiză/ examen/operațiuneTip probăMetoda/Tehnica de laborator/ReferențialTarif analiză/examen/operațiune(lei)Tarif manoperă(lei)
    1 Morfopatologie Examen anatomopatologic la animale mici Cadavre Diagnostic necropsic 34 34
    2 Morfopatologie Examen anatomopatologic la animale mijlocii Cadavre Diagnostic necropsic 52 52
    3 Morfopatologie Examen anatomopatologic la animale mari Cadavre/set de organe Diagnostic necropsic 102 102
    4 Morfopatologie Examen anatomopatologic la set de organe - animale mijlocii Set de organe Diagnostic necropsic 28 28
    5 Morfopatologie Examen anatomopatologic la set de organe - animale mari Set de organe Diagnostic necropsic 41 41
    6 Morfopatologie Expertiză medico- legală veterinară Cadavre/set de organe Expertiză de laborator 768 399
    7 Morfopatologie Evidențierea unor structuri histologice și topohistopatologice prin metoda histologică de colorare Hematoxilină - Eozină Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 61 33
    8 Morfopatologie Evidențierea selectivă a unor structuri histologice și topohistopatologice prin metoda histologică de colorare Hematoxilină - Eozină - Albastru de metil Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 66 36
    9 Morfopatologie Evidențierea selectivă a unor structuri histologice și topohistopatologice prin metoda histologică de colorare Hematoxilină - Eozină - Verde lumină Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 63 33
    10 Morfopatologie Evidențierea unor structuri histologice și topohistopatologice prin metoda histologică de colorare Van Gieson Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 65 46
    11 Morfopatologie Evidențierea selectivă a unor structuri histologice și topohistopatologice prin metoda histologică de colorare Lillie - Pasternack Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 57 36
    12 Morfopatologie Evidențierea corpusculilor Babeș-Negri și a altor incluzii virale prin metoda histologică de colorare Mann Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 67 48
    13 Morfopatologie Evidențierea bacteriilor Gram pozitive și/sau Gram negative prin metoda histologică de colorare Brown și Brenn Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 64 42
    14 Morfopatologie Evidențierea leptospirelor și a altor spirochete prin metoda histologică de colorare Levaditi Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 73 52
    15 Morfopatologie Evidențierea miceților prin metoda histologică de colorare Gridley Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 60 38
    16 Morfopatologie Evidențierea modificărilor histopatologice patognomonice din micobacterioze și a bacililor alcoolo- acido-rezistenți prin metoda histologică de colorare Ziehl - Neelsen modificată Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 72 35
    17 Morfopatologie Evidențierea unor structuri neoplazice prin metoda histologică de colorare Pappenheim Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 66 42
    18 Morfopatologie Evidențierea celularității și a prezenței unor bacterii și paraziți prin metoda citologică de colorare cu Albastru de toluidină Probe sânge, secreții, urină, lapte, amprente și/sau frotiuri din țesuturi/organe Metodă histologică 53 17
    19 Morfopatologie Evidențierea unor structuri normale și patologice din piele, țesutul conjunctiv, țesutul muscular și unele organe parenchimatoase prin metoda histologică de colorare Pasini Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 65 28
    20 Morfopatologie Test citologic rapid pentru diagnostic în micobacterioze Frotiuri și amprente din fragmente de țesuturi, etalate pe lamă Metodă histologică 47 16
    21 Morfopatologie Evidențierea unor structuri histopatologice prin metoda histologică de colorare Gomori Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 64 39
    22 Morfopatologie Evidențierea siderocitelor prin metoda histochimică de colorare Perls Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 64 25
    23 Morfopatologie Evidențierea mucopolizaharidelo r acide prin metoda histochimică de colorare Albastru Alcian Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 83 13
    24 Morfopatologie Evidențierea mucopolizaharidelo r acide și neutre prin metoda histochimică de colorare Albastru Alcian-Periodic Acid Schiff (AA- PAS) Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 88 13
    25 Morfopatologie Evidențierea mucopolizaharidelo r neutre prin metoda histochimică de colorare Periodic Acid Schiff (PAS) Standard după Hotchins - Mc Manus Probe de țesuturi/organe Metodă histologică 77 45
    26 Morfopatologie Detecția unor antigene virale sau bacteriene prin metoda imunohistochimică Probe de țesuturi/organe Metodă imunohistochimică 203 143
    27 Morfopatologie Detecția PrPres prin testul rapid ELISA - protocol dublu sandwich sau protocolul cu polimeri chimici - pentru EST Probe de creier/organe limfoide Metoda pentru detecția proteinei prionice 69 35
    28 Morfopatologie Detecția PrPres prin testul rapid Western Blotting pentru EST Probe de creier/organe limfoide Metoda pentru diagnostic EST 152 26
    29 Morfopatologie Detecția PrPres prin testul rapid imunocromatografic pentru EST Probe de creier Metoda pentru diagnostic EST 64 20
    30 Morfopatologie Detecția PrPres prin testul de confirmare imunohistochimic pentru EST Probe de creier/organe limfoide Metodă imunohistochimică 284 44
    31 Morfopatologie Detecția PrPres prin testul de confirmare Western Blot pentru EST Probe de creier/organe limfoide Metodă pentru diagnostic EST 447 63
    32 Morfopatologie Tipizarea suselor de EST la rumegătoare prin testul de discriminare Probe de creier Metodă pentru diagnostic EST 1411 153
    33 Morfopatologie Detecția materialului de risc specific pentru ESB din masele musculare ale rumegătoarelor/suprafețe tehnologice din abatoare Tampoane prelevate de pe suprafețe (mușchi, suprafețe tehnologice) Metodă pentru diagnostic EST 105 61
    34 Morfopatologie Identificarea virusurilor prin tehnici de microscopie electronică Suspensii de virus, biopsii de piele, cruste, fragmente de organe cu leziuni, tampoane conjunctivale, nazale, orofaringiene, sânge pe anicoagulant, materii fecale și alte materiale patologice Metoda de diagnostic morfologie virală 291 81
    35 Hematologie Determinarea cantitativă a parametrilor hematologici - hemograma Sânge integral (pe EDTA) Analizor hematologic 44 33
    36 Hematologie Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH) Sânge integral (pe EDTA) Metoda Westergreen 21 16
    37 Hematologie Determinarea caracteristicilor morfologice ale eritrocitelor Sânge integral (pe EDTA) Microscopie 53 42
    38 Hematologie Evidențierea leucocitelor pe frotiul de sânge Sânge integral (pe EDTA) Microscopie 53 42
    39 Viroze majore Detecția antigenelor virusului pestei porcine clasice prin imunofluorescență directă Organe, stern Imunofluorescență directă 16 8
    40 Viroze majore Izolarea virusului pestei porcine clasice prin inoculare pe culturi celulare Stern, organe, ser, plasmă, sânge pe anticoagulant Izolare pe culturi celulare 75 28
    41 Viroze majore Detecția virusului pestei porcine clasice prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) Ser, plasmă, organe, stern Elisa sandwich 35 6
    42 Viroze majore Detecția antigenelor virusului pestei porcine africane prin testul de imunofluorescență directă Organe, stern Imunofluorescență directă 19 8
    43 Viroze majore Izolarea virusului pestei porcine africane și identificarea prin hemadsorbție Ser, plasmă, organe, stern HAD 23 9
    44 Viroze majore Detecția virusului pestei porcine africane prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) Ser, plasmă, organe, stern Elisa sandwich 19 5
    45 Viroze majore Izolarea virusului pestei micilor rumegătoare prin inoculare pe culturi celulare Tampoane, organe, sânge pe anticoagulant Izolare virus 101 30
    46 Viroze majore Izolarea virusului influenței aviare pe ouă embrionate SPF Organe interne, exsudate, secreții, țesuturi Izolare virus 191 33
    47 Viroze majore Identificarea virusului influenței aviare prin RIHA 66 17
    48 Viroze majore Identificarea subtipului de neuraminidază a virusului influenței aviare - macrometoda prin reacția de inhibare a neuraminidazei Izolate virale Inhibarea neuraminidazei (macrometoda) 595 83
    49 Viroze majore Izolarea virusului bolii de Newcastle pe ouă embrionate SPF Organe interne, exsudate, secreții, țesuturi Izolare virus 191 33
    50 Viroze majore Identificarea virusului bolii de Newcastle prin RIHA Lichide embrionare de găină 58 16
    51 Viroze majore Determinarea indicelui de patogenitate intracerebrală a virusului bolii de Newcastle pe pui SPF Lichide embrionare de găină Indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) 329 39
    52 Viroze majore Izolarea virusului influenței ecvine pe ouă embrionate SPF Tampoane nazale, tampoane nazofaringiene, lavaj traheal Izolare virus 90 23
    53 Viroze majore Identificarea virusului influenței ecvine prin RIHA Lichide embrionare de găină 88 20
    54 Viroze majore Izolarea virusului Bluetongue prin inoculare pe culturi celulare Organe, sânge pe anticoagulant Izolare virus 218 66
    55 Viroze majore Detecția antigenelor virusurilor febrei aftoase și bolii veziculoase a porcului prin tehnica imunoenzimatică (ELISA - testul cu anticorpi policlonali) Epiteliu vezicular, supernatant culturi celulare ELISA indirect regenti EURL 173 47
    56 Viroze majore Detecția antigenelor virusurilor febrei aftoase și bolii veziculoase a porcului prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) - testul cu anticorpi monoclonali) Epiteliu vezicular, supernatant culturi celulare ELISA indirect - kit comercial 379 73
    57 Viroze majore Izolarea și identificarea virusurilor febrei aftoase și bolii veziculoase a porcului prin inoculare pe culturi celulare - testul cu anticorpi policlonali Epiteliu vezicular, supernatant culturi celulare Izolare virus și detecție antigen 440 118
    58 Viroze majore Izolarea și identificarea virusurilor febrei aftoase și bolii veziculoase a porcului prin inoculare pe culturi celulare (testul cu anticorpi monoclonali) Epiteliu vezicular, supernatant culturi celulare Izolare virus și detecție antigen 446 125
    59 Viroze majore Izolarea și identificarea virusurilor capripox prin inoculare pe culturi celulare Sânge pe anticoagulant, set organe, epiteliu cu leziuni Izolare virus 131 39
    60 Viroze majore Identificarea virusurilor prin tehnici de microscopie electronică Sânge pe anticoagulant, set organe, epiteliu cu leziuni Izolare virus 139 58
    61 Viroze majore Evaluarea efectului cid al produselor decontaminante fata de virusuri citopatogene Produs decontaminant Izolare virus 1277 265
    62 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină clasică prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți ELISA blocking 15 4
    63 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină clasică prin virusneutralizare Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți Virusneutralizare comparativă (NPLA și FAVN) 144 39
    64 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină africană prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți ELISA - kit comercial 11 3
    65 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirus pesta porcină africană prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți ELISA indirect reagenți EURL 7 3
    66 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină africană prin testul de imunofluorescență indirectă Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți Imunofluorescență indirectă 9 3
    67 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină africană prin testul imunobloting Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți Testul de imunobloting 224 30
    68 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta porcină africană prin testul de imunoperoxidază Ser sangvin, plasmă, lichid toracoabdominal mistreți Testul cu imunoperoxidază 8 5
    69 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus influența aviară prin reacția de inhibare a hemaglutinării Ser sangvin Hemaglutinare și inhibare a hemaglutinării, cu reagenți de referință internaționali 75 23
    70 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus boala de Newcastle prin reacția de inhibare a hemaglutinării Ser sangvin Hemaglutinare și inhibare a hemaglutinării, cu reagenți de referință internaționali 33 19
    71 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus boala de Newcastle prin reacția de inhibare a hemaglutinării Ser sangvin Hemaglutinare și inhibare a hemaglutinării, cu reagenți indigeni 25 19
    72 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus influența ecvină prin reacția de inhibare a hemaglutinării Ser sangvin Reacția de inhibare a hemaglutinării 36 19
    73 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta micilor rumegătoare prin tehnica imunoenzimatică de competiție (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (cELISA) 13 4
    74 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta micilor rumegătoare prin virusneutralizare Ser sangvin Virusneutralizare 98 30
    75 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus pesta ecvină africană prin tehnica imunoenzimatică de blocare (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) blocking 13 2
    76 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus Bluetongue prin tehnica imunoenzimatică de competiție/blocare (ELISA) Ser sangvin, plasmă Metoda imunoenzimatică (cELISA) 6 1
    77 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus Bluetongue prin tehnica imunoenzimatică de dublă recunoaștere (ELISA) Ser sangvin, plasmă Metoda imunoenzimatică (ELISA) dublă recunoaștere 6 1
    78 Viroze majore Detecția anticorpilor (IgM) anti-virus West Nile prin tehnica imunoenzimatică sandwich (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) sandwich cu antigen recombinat 77 8
    79 Viroze majore Detecția anticorpilor (IgG) anti-virus West Nile prin tehnica imunoenzimatică de competiție (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) blocking 30 3
    80 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirus Bluetongue prin virusneutralizare Ser sangvin, plasmă Virusneutralizare 182 63
    81 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirus Schmallenberg prin tehnica imunoenzimatică indirectă (ELISA) - screening Ser sangvin, plasmă ELISA 21 2
    82 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirus Schmallenberg prin tehnica imunoenzimatică indirectă (ELISA) - confirmare Ser sangvin, plasmă ELISA 27 3
    83 Viroze majore Detecția anticorpilor față de proteinele nestructurale ale virusurilor febrei aftoase prin tehnica imunoenzimatică (ELISA) - blocking Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) blocking 20 2
    84 Viroze majore Detecția anticorpilor față de proteinele nestructurale ale virusurilor febrei aftoase prin tehnica Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) indirectă 20 2
    imunoenzimatică (ELISA) - indirect
    85 Viroze majore Detecția anticorpilor față de proteinele structurale ale virusurilor febrei aftoase prin tehnica imunoenzimatică de blocare în fază lichidă (ELISA) Ser sangvin ELISA 6 1
    86 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirusuri febra aftoasă prin virusneutralizare - un serotip Ser sangvin Virusneutralizare 184 47
    87 Viroze majore Detecția anticorpilor antivirusuri febra aftoasă prin tehnica imunoenzimatică de blocare (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA) blocking 20 2
    88 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus boala veziculoasă a porcului prin tehnica imunoenzimatică de competiție (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (cELISA) 20 2
    89 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus boala veziculoasă a porcului prin tehnica imunoenzimatică de competiție 5B7(ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (cELISA) competitiv 5B7 3 1
    90 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virus boala veziculoasă a porcului prin virusneutralizare Ser sangvin Virusneutralizare 155 20
    91 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virusuri capripox prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin ELISA 26 4
    92 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virusuri capripox prin testul de imunoperoxidază Ser sangvin Imunoperoxidază 85 13
    93 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virusuri febra aftoasă prin testul imunoenzimatic competitiv în fază solidă (ELISA) Ser sangvin Metoda imunoenzimatică (ELISA competitive anticorpi structurali) 9 1
    94 Viroze majore Detecția anticorpilor anti- virusuri capripox prin virusneutralizare Ser sangvin, plasmă Virusneutralizare 125 36
    95 Virusologie Diagnosticul Rabiei prin examenul de imunofluorescență directă (IFD) Creier Imunofluorescență directă 495 72
    96 Virusologie Detecția virusului rabic prin testul de inoculare intracerebrală a șoriceilor (bioprobă) Creier Bioprobă 551 77
    97 Virusologie Izolarea virusului rabic pe culturi celulare Creier Izolare virus 341 78
    98 Virusologie Izolarea și identificarea herpesvirusurilor (virusul bolii Aujeszky, IBR, virusul rinopneumoniei ecvine) Organe Izolare și identificare 230 91
    99 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul anemiei infecțioase ecvine prin testul de imunodifuzie în gel de agar (testul Coggins) Ser sangvin Imunodifuzie în gel de agar (set ID cu antigen clasic) pentru AIE 26 19
    100 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul anemiei infecțioase ecvine prin testul de imunodifuzie în gel de agar (testul Coggins) Ser sangvin Imunodifuzie în gel de agar (set ID cu antigen recombinant) pentru AIE 26 19
    101 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul leucozei enzootice bovine prin testul de imunodifuzie în gel de agar (ID) Ser sangvin Imunodifuzie în gel de agar (ID) pentru LEB 26 19
    102 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul leucozei enzootice bovine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) pentru LEB 14 7
    103 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul leucozei enzootice bovine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta blocking) pentru LEB 23 8
    104 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul arteritei virale ecvine prin testul de microseroneutralizare Ser sangvin Microseroneutralizare 134 59
    105 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul rinotraheitei infecțioase bovine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta blocking pentru gE) pentru IBR 16 5
    106 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul rinotraheitei infecțioase bovine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta blocking pentru gB) pentru IBR 16 5
    107 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul sindromului respirator și de reproducție la porcine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) pentru PRRS 27 8
    108 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul bolii Aujeszky prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta blocking pentru gE) pentru boala Aujeszky 16 5
    109 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul bolii Aujeszky prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta blocking pentru gB) pentru boala Aujeszky 16 5
    110 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul gastroenteritei transmisibile porcine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA) pentru GET 25 8
    111 Virusologie Testul de virusneutralizare cu anticorpi fluorescenți (FAVN) pentru determinarea titrului anticorpilor antirabici postvaccinali Ser sangvin Virusneutralizare 266 72
    112 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul diareei virale bovine prin test imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) pentru BVD 16 5
    113 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul Maedi Visna sau anti- virusul artritei encefalitei caprine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) utilizat pentru CAEV 35 9
    114 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul Maedi Visna sau anti- virusul artritei encefalitei caprine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) utilizat pentru MV 35 9
    115 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul Maedi Visna prin testul de imunodifuzie în gel de agar Ser sangvin Imunodifuzie în gel de agar (set ID cu gel de agar inclus) pentru MV 28 20
    116 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul artritei encefalitei caprine prin testul de imunodifuzie în gel de agar Ser sangvin Imunodifuzie în gel de agar (set ID cu gel de agar inclus) pentru CAEV 28 20
    117 Virusologie Detecția anticorpilor anti- virusul arteritei virale ecvine (AVE) prin test imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) pentru AVE 25 8
    118 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul sindromului iepurelui brun european prin test imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta de competiție) pentru SIBE 10 7
    119 Virusologie Detecția antigenului virusului diareei virale bovine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin, sânge, plasmă Test imunoenzimatic (ELISA-varianta de inhibiție) pentru BVDV 16 5
    120 Virusologie Testul imunoenzimatic (ELISA) pentru detecția anticorpilor antirabici postvaccinali Lichid toracic ELISA 198 29
    121 Virusologie Detecția markerului vaccinal (tetraciclină) în oase recoltate de la vulpi vaccinate antirabic cu momeli, prin examen microscopic (UV) Os Detecție marker 41 28
    122 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul rinopneumoniei ecvine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta indirectă) pentru rinopneumonia ecvină 22 8
    123 Virusologie Detecția anticorpilor serici anti-virusul anemiei infecțioase ecvine prin testul imunoenzimatic (ELISA) Ser sangvin Test imunoenzimatic (ELISA-varianta de competiție) pentru AIE 23 8
    124 Imunologie Detecția de gamma-interferon prin tehnica imunoenzimatică sandwich aplicată în tuberculoza bovinelor (ELISA- y-IFN) Sânge integral, plasmă sangvină stimulată cu tuberculine Imunoenzimatică sandwich/Maualul OIE 82 40
    125 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Mycoplasma gallisepticum prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 27 16
    126 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Mycoplasma mycoides prin microtehnica de fixare a complementului (RFC) Ser sangvin Reacția de fixare a complementului/ Micro-tehnica Manualul OIE 66 19
    127 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Mycoplasma mycoides prin tehnica imunoenzimatică de competiție(c- ELISA) Ser sangvin Reacția imunoenzimatică de competiție/Manualul OIE 34 16
    128 Imunologie Detecția anticorpilor anti Mycobacterium avium subsp. paratuberculosis prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Reacția imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 22 16
    129 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus, Brucella melitensis și Brucella suis prin reacția de seroaglutinare rapidă pe lamă cu antigen colorat cu Roz Bengal (RBT) Ser sangvin Seroaglutinare rapidă pe lamă/Manualul OIE 15 8
    130 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus și Brucella suis prin reacția de seroaglutinare lentă în tuburi (SAT) Ser sangvin Seroaglutinare lentă/Manualul OIE 153 16
    131 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus și Brucella suis prin reacția de seroaglutinare lentă în microplăci (SAT) Ser sangvin Seroaglutinare lentă/Manualul OIE 15 10
    132 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Salmonella Gallinarum, Salmonella Pullorum prin reacția de seroaglutinare rapidă pe lamă (RSAR) Ser sangvin Seroaglutinare rapidă pe lamă/Manualul OIE 19 8
    133 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Salmonella Gallinarum, Salmonella Pullorum prin reacția de seroaglutinare lentă în tub (RSAL) Ser sangvin Seroaglutinare rapidă pe lamă/Manualul OIE 73 16
    134 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus, Brucella melitensis și Brucella suis prin microtehnică de fixare a complementului (RFC-tehnica EU- RL) Ser sangvin Reacția de fixare a complementului/ Micro-tehnica EU-RL/OIE 41 33
    135 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella ovis prin microtehnica de fixare a complementului (RFC-tehnica EU- RL) Ser sangvin Reacția de fixare a complementului/ Micro-tehnica EU-RL/OIE 73 33
    136 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus și Brucella melitensis prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 28 16
    137 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) pe probe de lapte Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 28 16
    138 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella abortus și melitensis prin tehnica imunoenzimatică de competiție (cELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică de competiție/Manualul OIE 38 16
    139 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella ovis prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 42 16
    140 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella suis prin tehnica imunoenzimatica indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 85 16
    141 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Burkholderia mallei prin microtehnica de fixare a complementului (RFC) Ser sangvin Reacția de fixare a complementului/ Micro-tehnica EU RL/Manualul OIE 73 19
    142 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Leptospira spp. prin testul de microaglutinare (MAT) pentru un singur serotip de Leptospira spp Ser sangvin Microaglutinare/ Manualul OIE 14 6
    143 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Coxiella burnetii prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 35 16
    144 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Francisella tularensis prin reacția de seroaglutinare rapidă pe lamă (RSAR) Ser sangvin Seroaglutinare rapidă pe lamă/Manualul OIE 30 8
    145 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Francisella tularensis prin reacția de seroaglutinare lentă în tub (RSAL) Ser sangvin Seroaglutinare lentă/Maualul OIE 277 16
    146 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Brucella canis prin reacția de aglutinare rapidă pe lamă Ser sangvin Seroaglutinare rapidă pe lamă/Tehniques for the Brucellosis laboratory 189 8
    147 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Chlamydophila abortus prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 33 16
    148 Imunologie Detecția anticorpilor anti- Trypanosoma equiperdum prin microtehnica de fixare a complementului (RFC) Ser sangvin Reacția de fixare a complementului/ Micro-tehnica Manualul OIE 105 19
    149 Imunologie Detecția anticorpilor anti - Toxoplasma gondii prin tehnica imunoenzimatică indirectă (iELISA) Ser sangvin Imunoenzimatică indirectă/Manualul OIE 59 16
    150 Imunologie Izolarea și identificarea germenilor din genul Leptospira Urină, sânge, organe, avorton Examen cultural și bactrerioscopic/ Manualul OIE 1050 330
    151 Bacteriologie Izolarea și identificarea bacteriilor din genul Salmonella - proba negativă Probe organe, os lung, fecale, ouă pentru incubație, ouă embrionate, deșeuri de incubație (puf, coji ouă), meconiu, probe de așternut, avortoni, învelitori placentare, secreții cervico-vaginale, lapte mastitic, tampoane cloacale, hrană pentru animale Examen bacteriologic 101 84
    152 Bacteriologie Izolarea și identificarea bacteriilor din genul Salmonella - proba pozitivă Probe organe, os lung, fecale, ouă pentru incubație, ouă embrionate, deșeuri de incubație (puf, coji ouă), meconiu, probe de așternut, avortoni, învelitori placentare, secreții cervico-vaginale, lapte mastitic, tampoane cloacale, hrană pentru animale Examen bacteriologic 212 96
    153 Bacteriologie Tipizarea serologică a tulpinilor de Salmonella enterica Tulpini bacteriene Identificare serologică 394 114
    154 Bacteriologie Izolarea în culturi și identificarea preliminară a Campylobacter spp. Fecale proaspete, cecumuri de la păsări abatorizate sau moarte recent, organe, secreții cervico-vaginale, secreții prepuțiale, material seminal, învelitori placentare, avortoni Examen bacteriologic 60 39
    155 Bacteriologie Izolarea și identificarea fenotipică a speciilor din genul Campylobacter - proba negativă Fecale proaspete, cecumuri de la păsări abatorizate sau moarte recent, organe, secreții cervico-vaginale, secreții prepuțiale, material seminal, învelitori placentare, avortoni, culturi bacteriene izolate de laboratoarele teritoriale. Examen bacteriologic 117 77
    156 Bacteriologie Izolarea și identificarea fenotipică a speciilor din genul Campylobacter - proba pozitivă Fecale proaspete, cecumuri de la păsări abatorizate sau moarte recent, organe, secreții cervico-vaginale, secreții prepuțiale, material seminal, învelitori placentare, avortoni Examen bacteriologic 139 79
    157 Bacteriologie Testarea sensibilității la antimicrobiene a bacteriilor patogene pentru animale prin tehnica difuzimetrică Tulpini bacteriene Determinare comportament la antimicrobiene 38 21
    158 Bacteriologie Testarea sensibilității la antimicrobiene a bacteriilor patogene pentru animale prin tehnica microdiluției - Campylobacter spp. Tulpini bacteriene Determinare CMI 96 31
    159 Bacteriologie Testarea sensibilității la antimicrobiene a bacteriilor patogene pentru animale prin tehnica microdiluției - Escherichia coli ESBL/AmpC Tulpini bacteriene Determinare CMI 144 35
    160 Bacteriologie Testarea sensibilității la antimicrobiene a bacteriilor patogene pentru animale prin tehnica microdiluției (exceptând Campylobacter spp. și Escherichia coli ESBL/AmpC) Tulpini bacteriene Determinare CMI 89 30
    161 Bacteriologie Izolarea și identificarea fenotipică a speciilor de Mycobacterium, implicate în tuberculoza bovină Probe de limfonoduri, organe, secreții și excreții, culturi bacteriene Examen bacteriologic 254 144
    162 Bacteriologie Izolarea în culturi și identificarea preliminară a Mycobacterium spp., implicate în tuberculoza bovină Probe de limfonoduri, organe, secreții și excreții Examen bacteriologic 230 127
    163 Bacteriologie Izolarea și identificarea speciilor din genul Listeria Sistem nervos central, avortoni, învelitori placentare, hrană pentru animale, lapte mastitic, secreții, excreții, țesuturi, culturi bacteriene izolate de laboratoarele teritoriale, apă, materii fecale Examen bacteriologic 216 98
    164 Bacteriologie Izolarea și identificarea speciei Bacillus anthracis Probe de sânge, secreții și excreții sangvinolente, lichide de puncție, exsudate, splină, os lung, țesuturi edemațiate cu limfonoduri, fragmente intestin și limfonoduri mezenterice, limfonoduri glosofaringiene, tonsile, piei crude sau uscate, probe de sol, lână, păr, făinuri proteice, ape reziduale, culturi bacteriene izolate de laboratoarele teritoriale Examen bacteriologic 148 94
    165 Bacteriologie Detecția prin examen microscopic direct a Mycobacterium avium subsp. paratuberculosis Fecale proaspete, fragmente de intestin recoltate de pe toată lungimea sa, de la duoden la rect, limfonoduri mezenterice Examen microscopic direct 123 38
    166 Bacteriologie Izolarea și identificarea fenotipică a speciilor din genul Brucella Probe de material seminal, secreții cervico-vaginale, sânge prelevat pe anticoagulant în stadiul acut al bolii (perioada febrilă), urină, secreții conjunctivale, secreții prepuțiale, produși nou-născuți neviabili, lichide articulare, testicul și epididim, avortoni, învelitori placentare, lapte, aparat genital femel, limfonoduri (supramamare, submaxilare, retrofaringiene, iliace interne, lombare), măduvă hematogenă, splină, glandă mamară sau fragmente din fiecare cartier, fragment de uter, articulații, glande seminale, țesuturi cu inflamații necrotice, granulomatoase sau purulente, culturi bacteriene izolate de laboratoarele județene Examen bacteriologic 445 148
    167 Bacteriologie Izolarea în culturi și identificarea preliminară a Brucella spp. Probe de material seminal, secreții cervico-vaginale, sânge prelevat pe anticoagulant în stadiul acut al bolii (perioada febrilă), urină, secreții conjunctivale, secreții prepuțiale, produși nou-născuți neviabili, lichide articulare, testicul și epididim, avortoni, învelitori placentare, lapte, aparat genital femel, limfonoduri (supramamare, submaxilare, retrofaringiene, iliace interne, lombare), măduvă hematogenă, splină, glandă mamară sau fragmente din fiecare cartier, fragment de uter, articulații, glande seminale, țesuturi cu inflamații necrotice, granulomatoase sau purulente Examen bacteriologic 176 89
    168 Bacteriologie Izolarea și identificarea speciilor patogene din genul Streptococcus Materiale patologice Examen bacteriologic 216 42
    169 Bacteriologie Izolarea și identificarea speciilor patogene din genul Staphylococcus Materiale patologice Examen bacteriologic 176 39
    170 Bacteriologie Izolarea și identificarea Escherichia coli - tulpini patogene Probe organe, măduvă hematogenă, secreții, excreții, lapte mastitic, tampoane cloacale, fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 365 105
    171 Bacteriologie Izolarea Escherichia coli - sintetizatoare ESBL și AmpC Fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 34 30
    172 Bacteriologie Identificarea Escherichia coli - sintetizatoare ESBL și AmpC Fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 64 33
    173 Bacteriologie Izolarea și identificarea Escherichia coli - indicator comensal Fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 103 82
    174 Bacteriologie Izolarea și identificarea speciilor din genul Yersinia Materiale patologice Examen bacteriologic 258 55
    175 Bacteriologie Izolarea și identificarea Erysipelothrix rhusiopathiae Materiale patologice Examen bacteriologic 212 51
    176 Bacteriologie Izolarea și identificarea Francisella tularensis Materiale patologice Examen bacteriologic 463 74
    177 Bacteriologie Izolarea și identificarea preliminară a speciilor din complexul Borrelia burgdorferi sensu lato Exemplare de căpușe Examen bacteriologic 498 188
    178 Bacteriologie Izolarea și identificarea preliminară a Mycoplasma mycoides subsp. mycoides small colonies Materiale patologice Examen bacteriologic 271 197
    179 Bacteriologie Izolarea și identificarea preliminara a micoplasmelor aviare Materiale patologice Examen bacteriologic 271 197
    180 Bacteriologie Izolarea și identificarea Pasteurella multocida Materiale patologice Examen bacteriologic 218 51
    181 Bacteriologie Izolarea și identificarea Bordetella bronchiseptica Materiale patologice Examen bacteriologic 218 51
    182 Bacteriologie Izolarea și identificarea Actinobacillus pleuropneumoniae Materiale patologice Examen bacteriologic 99 41
    183 Bacteriologie Izolarea și identificarea Clostridium botulinum Probe de sânge, conținut gastric, hrană pentru animale, Apă potabilă, organe proaspete, culturi bacteriene Examen bacteriologic 591 97
    184 Bacteriologie Izolarea și identificarea Clostridum spp. (perfringens, chauvoei, septicum, difficile, novyi, sordelli, colinum, histolyticum, spiriforme) Materiale patologice Examen bacteriologic 591 97
    185 Bacteriologie Izolarea și identificarea Clostridium tetani Probe de sânge, exsudate și țesuturi excizate din plăgile tetanigene, probe de mediu (sol, pulberi), hrană pentru animale, culturi bacteriene Examen bacteriologic 605 108
    186 Bacteriologie Izolarea și identificarea preliminară a speciilor din genul Clostridium Materiale patologice Examen bacteriologic 587 93
    187 Bacteriologie Detecția Brachyspira spp. prin examen microscopic direct Materiale patologice Examen microscopic direct 61 21
    188 Bacteriologie Detecția Helicobacter spp. prin examen microscopic direct Materiale patologice Examen microscopic direct 61 21
    189 Bacteriologie Izolare selectivă Escherichia coli sintetizatoatre carbapenemaze Fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 59 31
    190 Bacteriologie Identificarea Escherichia coli sintetizatoare carbapenemaze Fecale, conținut intestinal Examen bacteriologic 73 32
    191 Parazitologie Detecția anticorpilor IgG anti-Toxoplasma gondii prin testul de imunofluorescență indirectă Ser sangvin ovine Imunofluorescență indirectă 135 51
    192 Parazitologie Detecția anticorpilor anti- Fasciola hepatica la bovine, prin tehnica ELISA indirectă Ser sangvin, lapte ELISA indirectă 41 16
    193 Parazitologie Detecția anticorpilor anti- Leishmania infantum prin tehnica ELISA indirectă Ser sangvin ELISA indirectă 48 17
    194 Parazitologie Evidențierea ouălor și oochisturilor de paraziți, prin flotație și/sau sedimentare Fecale/conținut intestinal, apă, hrană pentru animale, sol, așternut Examen microscopic 22 20
    195 Parazitologie Evidențierea Trichinella spp. și Sarcocystis spp. în țesut muscular, prin examen trichineloscopic. Țesut muscular striat Examen trichineloscopic 15 14
    196 Parazitologie Detecția Trichinella spp. prin digestie artificiala Țesut muscular striat Examen microscopic - digestie artificială 87 29
    197 Parazitologie Evidențierea larvelor de paraziți prin larvoscopie Fecale/conținut intestinal, țesuturi și organe Examen microscopic 16 14
    198 Parazitologie Evidențierea paraziților intracelulari din sânge și amprentă organe în frotiu colorat Sânge pe anticoagulant, țesuturi și organe Examen microscopic 39 26
    199 Parazitologie Detecția antigenelor specifice de Fasciola hepatica prin tehnica ELISA directă Fecale/conținut intestinal ELISA directă 43 16
    200 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de Phlebotomus pe baza caracterelor de morfologie externă Captura/exemplare de flebotomi Examen stereomicroscopic 61 50
    201 Parazitologie Evidențierea adulților de Echinococcus spp. din raclat mucoasă intestinală în preparat direct Raclat mucoasa intestinală Examen stereomicroscopic 68 48
    202 Parazitologie Evidențierea paraziților extracelulari, în preparat direct, prin examen microscopic Sânge pe anticoagulant Examen microscopic 15 11
    203 Parazitologie Evidențierea paraziților extracelulari, în frotiu colorat, prin examen microscopic Sânge pe anticoagulant Examen microscopic 29 15
    204 Parazitologie Evidențierea formelor larvare de cestode din țesuturi și organe, prin examen macro- și microscopic Țesuturi și organe Examen macro- și microscopic 22 15
    205 Parazitologie Evidențierea Cryptosporidium spp. prin colorația Ziehl Nilssen modificată Fecale/conținut intestinal/raclat mucoasă intestinală Examen microscopic 39 23
    206 Parazitologie Evidențierea protozoarelor din fecale și apa, în preparat direct colorat Fecale/conținut intestinal, apă Examen microscopic 15 11
    207 Parazitologie Detecția antigenelor specifice Echinococcus granulosus și Echinococcus multilocularis, prin tehnica ELISA directă Fecale/conținut intestinal ELISA directă 95 21
    208 Parazitologie Evidențierea protozoarelor flagelate, prin examen microscopic direct Secreții prepuțiale, material seminal raclaj vaginal, secreții utero- vaginale, lichide fetale și lichide cavitare provenite de la avortoni Examen microscopic direct 14 11
    209 Parazitologie Evidențierea protozoarelor flagelate, prin examen cultural Secreții prepuțiale, material seminal raclaj vaginal, secreții utero- vaginale, lichide fetale și lichide cavitare provenite de la avortoni Examen cultural - microscopic 89 53
    210 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de gasteropode pe baza caracterelor de morfologie externă Exemplare gasteropode Examen stereomicroscopic 21 17
    211 Parazitologie Determinarea încărcăturii parazitare a gasteropodelor Exemplare gasteropode Examen microscopic 32 25
    212 Parazitologie Evidențierea elementelor parazitare din țesuturi și organe prin examen macroscopic și microscopic Țesuturi și organe Examen macro- și microscopic 46 40
    213 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de Culicoides pe baza caracterelor de morfologie externă Captură de insecte, exemplare de insecte Examen stereomicroscopic 81 66
    214 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de paraziți de la suprafața dermului, din derm, mucoase și producții cornoase prin examen macro/microscopic Raclat dermic, raclat mucoasă bucală, nazală, faringiană, raclat cioc, cruste, lână, păr, pene, secreție auriculară, lacrimală, nazală, exemplare ectoparaziți Examen macro- și microscopic 26 20
    215 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de căpușe pe baza caracterelor de morfologie externă Exemplare de căpușe Examen stereomicroscopic 42 33
    216 Parazitologie Identificarea genurilor și speciilor de țânțari pe baza caracterelor de morfologie externă Captura de țânțari, exemplare de țânțari Examen stereomicroscopic 63 48
    217 Parazitologie Identificarea insectelor parazite pe baza caracterelor de morfologie externă Exemplare insecte parazite (purici, păduchi, malofagi, melifagi) Examen microscopic 26 17
    218 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Paenibacillus larvae Puiet de albine capacit, fagure cu miere capacită, polen, ceară Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.2. 380 131
    219 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Enterococcus faecalis Puiet de albine capacit și necăpăcit Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.3. 233 75
    220 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Paenibacillus alvei Puiet de albine capacit și necăpăcit Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.3. 242 105
    221 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Melissococcus plutonius Puiet de albine necăpăcit Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.3. 335 173
    222 Insecte utile Detecția sporilor de Paenibacillus larvae prin examen bacterioscopic Puiet de albine capacit, fagure cu miere capăcită, polen, ceară Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.2. 80 20
    223 Insecte utile Detecția bacteriilor patogene - Melissococcus plutonius, Paenibacillus alvei, Enterococus faecalis, Bacterium eurydice - implicate în etiologia locii europene prin examen bacterioscopic Puiet de albine căpăcit și necăpăcit Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.3. 107 27
    224 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Bacillus thuringiensis Larve Bombyx mori Insect Pathology -E. Steinhaus, vol. II cap 2 153 98
    225 Insecte utile Identificarea endoparazitului Acarapis woodi în traheile toracice prin examen microscopic direct Albine Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.1. 61 35
    226 Insecte utile Identificarea și determinarea numărului de spori de Nosema sp. și a chisturilor de Malphigamoeba mellificae prin examen microscopic direct Albine Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.4. 87 36
    227 Insecte utile Identificarea ectoparaziților la albine prin examen macroscopic și microscopic - Varroa destructor, Braula caeca, Tropilaelaps spp. Albine, puiet, detritus stup Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.6. si 2.2.7 81 16
    228 Insecte utile Identificarea ectoparazitului Aethina tumida prin examen macroscopic și microscopic Captură insecte/fagure cu rezervă de hrană/detritus stup Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.5. 85 21
    229 Insecte utile Identificarea și determinarea numărului de spori Nosema bombycis prin examen microscopic direct Ouă, larve, fluturi de la specia Bombyx mori Insect Pathology -E. Steinhaus, vol. II cap. 9 68 19
    230 Insecte utile Izolarea și identificarea speciei Ascosphaera apis Puiet de albine căpăcit și necăpăcit/detritus stup BEE Book ed. 2013/ cap. 52.1.13 189 60
    231 Insecte utile Izolarea și identificarea speciilor din genul Aspergillus, patogene pentru albine Albine, puiet de albine căpăcit și necăpăcit/detritus stup BEE Book ed. 2013/ cap. 52.1.13 193 65
    232 Insecte utile Detecția fungului Beauveria bassiana prin examen microscopic direct Larve de la specia Bombyx mori Insect Pathology -E. Steinhaus, vol. II cap 7 104 15
    233 Insecte utile Izolarea și identificarea fungului Beauveria bassiana Larve de la specia Bombyx mori Insect Pathology -E. Steinhaus, vol. II cap 7 189 64
    234 Insecte utile Detecția speciilor din genul Aspergillus patogene pentru viermii de mătase prin examen microscopic direct Ouă, larve, fluturi de la specia Bombyx mori Insect Pathology -E. Steinhaus, vol. II cap 7 110 22
    235 Insecte utile Examen Clinic/Anatomopatologic la albine/viermi de mătase Albine, fagure cu puiet, viermi de mătase Manual OIE ed. 2016, cap. 2.2.1; 2.2.2.; 2.2.3.; 2.2.4; 2.2.5; 2.2.6. si 2.2.7 33 31
    236 Animale acvatice Examen anatomopatologic animale acvatice: pești, moluște, crustacee, amfibieni Pește/moluște/crustacee/amfibieni Necropsică 39 28
    237 Animale acvatice Izolarea și identificarea bacteriilor patogene la pești -Aeromonas salmonicida si Yersinia ruckeri Pește Bacteriologică 299 73
    238 Animale acvatice Detecția speciei Renibacterium salmoninarum la pește prin examen bacterioscopic Pește Bacterioscopic 66 16
    239 Animale acvatice Detecția mixobacteriilor la pești prin examen bacterioscopic Pește Bacterioscopic 66 16
    240 Animale acvatice Izolarea și identificarea Flavobacterium columnare Pește Bacterilogică 368 79
    241 Animale acvatice Izolarea și identificarea Flavobacterium psychrophilum Pește Bacterilogică 368 79
    242 Animale acvatice Izolarea și identificarea germenilor condiționat patogeni de la pești -Aeromonas hydrophila, Aeromonas sobria, Aeromonas caviae, Pseudomonas fluorescens, Shewanella putrefaciens, Plesiomonas shigelloides Pește Bacterilogică 299 73
    243 Animale acvatice Izolarea și identificarea speciilor bacteriene din genul Vibrio - se va preciza specia/speciile de Vibrio urmărită/urmărite în procedură Pește, moluște, crustacee Bacterilogică 262 69
    244 Animale acvatice Determinarea numărului de Escherichia coli Moluște bivalve Bacterilogică 101 50
    245 Animale acvatice Detecția de bacterii din genul Salmonella spp. Moluște bivalve Bacterilogică 289 93
    246 Animale acvatice Izolare și identificare Renibacterium salmoninarum Pește Bacterilogică 247 75
    247 Animale acvatice Detecție Renibacterium salmoninarum prin imunoflorescență în amprente de țesut. Pește Bacterilogică 113 39
    248 Animale acvatice Detecție Renibacterium salmoninarum prin ELISA Pește Bacterilogică 139 35
    249 Animale acvatice Izolarea și identificarea germenilor bacterieni patogeni pentru batracieni - genurile Pseudomonas, Aeromonas, Mycobacterium Batracieni Bacterilogică 299 73
    250 Animale acvatice Testarea sensibilității la antimicrobiene a bacteriilor patogene și condiționat patogene la pești prin tehnica difuzimetrică Culturi bacteriene Difuzimetrică 29 13
    251 Animale acvatice Izolarea pe culturi celulare a virusurilor la pește: VSHV; VNHI; VNPI; VNHE, VVPC, VAIS Pește/organe de pește Virusologică 252 77
    252 Animale acvatice Detecția virusurilor la pești prin testul imunoenzimatic (ELISA): VSHV, VNPI, VVPC Supernatantul culturilor celulare la care s-a obținut efect citopatic, omogenat de organe Imunoenzimatică 127 34
    253 Animale acvatice Identificarea virusurilor la pești prin imunofluorescență: VSHV, VNHI, VNPI, VVPC, VAIS, KHV Supernatantul culturilor celulare la care s-a obtinut efect citopatic, amprente de organe Imunoflorescență 249 50
    254 Animale acvatice Detecția virusurilor la pești prin testul de virus neutralizare Supernatantul culturilor celulare la care s-a obținut efect citopatic Virusneutralizare 152 53
    255 Animale acvatice Detecția oomicetelor prin examen microscopic direct Pește, crustacee Microscopie directă 20 15
    256 Animale acvatice Izolarea și identificarea oomicetelor din genul Aphanomyces Pește, crustacee Micologic 80 52
    257 Animale acvatice Detecția monogenelor la pești prin examen microscopic direct - cu specificarea genurilor care sunt urmărite în procedură Pește Microscopică 20 15
    258 Animale acvatice Identificare Gyrodactilus salaris prin examen morfologic și morfometric Pește Microscopică 63 51
    259 Animale acvatice Detecția de Bonamia ostreae/exitiosa în frotiuri -amprente - din cord la moluște bivalve Moluște bivalve Microscopică 157 124
    260 Animale acvatice Detecția de Haplosporidium sp. în frotiuri (amprente) din branhii, la moluște bivalve Moluște bivalve Microscopică 157 124
    261 Animale acvatice Detecție Perkinsus sp. prin cultivare în mediu thioglicolat Moluște bivalve Cultivare în mediu thioglicolat 205 109
    262 Animale acvatice Detecția de Marteilia refringens în frotiuri (amprente) din glanda digestivă Moluște bivalve Microscopică 157 124
    263 Animale acvatice Detecția Mikrocytos mackini în frotiuri din leziuni la moluște bivalve Moluște bivalve Microscopică 157 124
    264 Animale acvatice Identificarea sporozoarului histozoic Myxobolus cerebralis de la păstrăv Pește Microscopică 27 21
    265 Animale acvatice Detecția protozoarelor ciliate și flagelate la pește prin examen microscopic direct - Ichthyophthirius multifiliis, Trichodina sp., Trichodinella sp., Chilodonella sp., Balantidium sp., Apiosoma sp., Costia necatrix, Hexamita sp., Cryptobia sp., Oodinium sp. Pește Microscopie directă 36 29
    266 Animale acvatice Detecția de Cryptobia helicis și Klossia helicina în moluște gasteropode prin examen microscopic Moluște gasteropode Microscopică 43 30
    267 Animale acvatice Detecția de nematode și trematode în moluște gasteropode prin examen microscopic Moluște gasteropode Microscopică 28 14
    268 Animale acvatice Detecția trematodelor și acantocefalilor la batracieni prin examen microscopic Batracieni Microscopică 28 14
    269 Animale acvatice Detecția de mixozoare la pește prin examen microscopic Pește Microscopică 20 15
    270 Animale acvatice Detecția de trematode la pește prin examen microscopic Pește Microscopică 17 13
    271 Animale acvatice Detecția de crustacee parazite la pește prin examen microscopic Pește Microscopică 17 13
    272 Animale acvatice Detecția de nematode, cestode și acantocefali la pește prin examen microscopic Pește Microscopică 17 13
    273 Animale acvatice Detecția de Anisakidae în pește prin metoda digestiei peptice Pește Microscopică 67 36
    274 Animale acvatice Detecția biotoxinelor marine din grupul PSP prin bioteste pe șoareci Moluște bivalve Metoda biologică (AOAC 959.08) 1478 243
    275 Animale acvatice Analiza biologică a apei de suprafață Apa de suprafață Microscopică directă 72 68
    276 Animale acvatice Examen citomorfologic al sângelui la pește Sânge Microscopică 31 20
    277 Animale acvatice Formula lecocitară Sânge Microscopică 31 20
    278 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusurilor capripox prin PCR Cruste, organe, sânge pe EDTA PCR convențional 299 211
    279 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusurilor capripox prin Real Time PCR Cruste, organe, sânge pe EDTA Real Time PCR 239 144
    280 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului pestei micilor rumegătoare prin Real Time RT-PCR Sânge pe EDTA, organe, tampon nazal, bucal, conjunctival Real Time RT- PCR 262 162
    281 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Mycobacterium avium ssp. Paratuberculosis prin PCR Fecale Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 359 245
    282 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Mycobacterium avium ssp. paratuberculosis prin Real Time PCR Fecale Real Time PCR 301 182
    283 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Schmallenberg prin Real Time RT-PCR Sânge pe EDTA Real Time RT- PCR 245 110
    284 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului pestei porcine clasice prin Real Time RT-PCR Sânge pe EDTA, organe și țesuturi Real Time RT- PCR 257 162
    285 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului pestei porcine clasice prin RT-PCR Organe și țesuturi Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 297 195
    286 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului pestei porcine africane prin PCR Culturi celulare, organe și țesuturi PCR convențional 297 215
    287 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului pestei porcine africane prin Real Time PCR Culturi celulare, organe și țesuturi Real Time PCR 273 163
    288 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Bluetongue prin Real Time PCR Sânge pe EDTA, organe și țesuturi Real Time PCR 243 133
    289 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Bluetongue serotip 4 prin Real Time PCR Sânge pe EDTA, organe și țesuturi Real Time PCR 243 133
    290 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Echinococcus granulossus prin PCR Membrana proligeră Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 379 222
    291 Biologie moleculară/OMG Identificare genom Coxiella burnetii prin Real Time PCR Culturi celulare, tampoane vaginale, avortoni Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 403 165
    292 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului influenței aviare (proteina Matrix) prin Real Time PCR Organe și țesuturi Real Time PCR 227 144
    293 Biologie moleculară/OMG Identificarea subtipului de hemaglutinină H5 a virusului influenței aviare prin Real Time PCR Organe și țesuturi Real Time PCR 237 150
    294 Biologie moleculară/OMG Identificarea subtipului de hemaglutinină H7 a virusului influenței aviare prin Real Time PCR Organe și țesuturi Real Time PCR 237 150
    295 Biologie moleculară/OMG Identificarea subtipului de neuraminidază N1 a virusului influenței aviare prin Real Time PCR Organe și țesuturi Real Time PCR 237 150
    296 Biologie moleculară/OMG Identificarea și caracterizarea genomului virusului influenței aviare prin RT - PCR - secvențiere Suspensii virale Tipizare moleculară 966 594
    297 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului bolii de Newcastle prin Real Time PCR Organe și țesuturi Real Time PCR 240 151
    298 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului virusului bolii de Newcastle prin PCR - secvențiere Suspensii virale Tipizare moleculară 904 587
    299 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Paenibacillus larvae prin tehnici PCR Culturi bacteriene, fagure cu puiet căpăcit, miere Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 289 199
    300 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Melissococcus plutonius prin tehnici PCR Culturi bacteriene, fagure cu puiet căpăcit și necăpăcit PCR convențional 289 199
    301 Biologie moleculară/OMG Identificarea complexului Mycobacterium tuberculosis prin PCR IS 6110 Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    302 Biologie moleculară/OMG Identificarea genului Mycobacterium și a complexului Mycobacterium tuberculosis prin PCR - Multiplex Culturi bacteriene PCR Multiplex 353 242
    303 Biologie moleculară/OMG Identificarea speciilor/tulpinilor aparținând complexului Mycobacterium tuberculosis prin PCR revers hibridizare Culturi bacteriene Tipizare moleculară 623 363
    304 Biologie moleculară/OMG Identificarea genului Mycobacterium și a complexului Mycobacterium avium prin PCR - Multiplex Culturi bacteriene PCR Multiplex 395 285
    305 Biologie moleculară/OMG Identificarea tulpinilor de Mycobacyterium avium subsp. avium prin PCR IS901 Culturi bacteriene PCR convențional 352 242
    306 Biologie moleculară/OMG Identificarea tulpinilor de Mycobacterium avium subsp. hominissuis prin PCR IS1245 Culturi bacteriene PCR convențional 352 242
    307 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Leptospira Culturi bacteriene; PCR convențional 304 198
    308 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului principalelor serovariante zoonotice de Salmonella prin PCR Culturi bacteriene PCR multiplex 370 243
    309 Biologie moleculară/OMG Identificarea Salmonella spp. Culturi bacteriene; organe; fecale Real Time PCR 383 180
    prin Real Time PCR
    310 Biologie moleculară/OMG Subtipizarea moleculară a principalelor serovariante zoonotice de Salmonella prin PFGE Culturi bacteriene Tipizare moleculară 1044 791
    311 Biologie moleculară/OMG Identificarea tulpinilor de Staphylococcus aureus rezistente la meticilină prin multiplex PCR Culturi bacteriene PCR Multiplex 415 286
    312 Biologie moleculară/OMG Identificare speciilor Enterococcus faecalis și Enterococcus faecium prin multiplex PCR Culturi bacteriene PCR Multiplex 328 200
    313 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului specific Brucella spp. Culturi bacteriene PCR convențional 310 198
    314 Biologie moleculară/OMG AMOS multiplex PCR pentru identificarea speciilor genului Brucella Culturi bacteriene Multiplex PCR 417 247
    315 Biologie moleculară/OMG Multiplex PCR pentru diferențierea Campylobacter coli/jejuni Culturi bacteriene Multiplex PCR 363 243
    316 Biologie moleculară/OMG Diferențierea Campylobacter fetus/C. lari/C. upsaliensis prin PCR - Multiplex Culturi bacteriene Multiplex PCR 339 202
    317 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Mycoplasma mycoides subsp. mycoides S.C. Culturi bacteriene PCR convențional 311 198
    318 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Mycoplasma gallisepticum (MG) și Mycoplasma meleagridis (MM) Tampoane traheale găini și curcani; tampoane cloacale curcani, culturi bacteriene PCR Multiplex 631 325
    319 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor care codifică rezistența la colistin (mcr-1 și mcr-2) Culturi bacteriene PCR Multiplex 331 200
    320 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor CMY-2 care codifică beta- lactamaze de tip AmpC Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    321 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (TEM) care codifică beta- lactamaze de tip ESBL Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    322 Biologie moleculară/OMG Identificarea genei bla (OXA-48) care codifică beta- lactamaza (carbapenemază) OXA-48 Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    323 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (CTX- M-1) care codifică beta-lactamaze de tip ESBL Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    324 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (IMP) care codifică metalo-beta- lactamazele IMP Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    325 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (KPC) care codifică carbapenemazele KPC Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    326 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (NDM) care codifică metalo-beta- lactamazele NDM Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    327 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (CTX- M) care codifică beta-lactamaze de tip ESBL Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    328 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (SHV) care codifică beta- lactamaze de tip ESBL Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    329 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (CTX- M-9) care codifică beta-lactamaze de tip ESBL Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    330 Biologie moleculară/OMG Identificarea genelor bla (VIM- all) care codifică metalo-beta-lactamaza de tip VIM Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    331 Biologie moleculară/OMG Identificarea genei bla (ACC-1) care codifică beta- lactamaza ACC-1 de tip AmpC Culturi bacteriene PCR convențional 326 199
    332 Biologie moleculară/OMG Identificarea genotipurilor rezistente/susceptibile la scrapie Sânge pe EDTA, omogenat de creier Tipizare moleculară 254 168
    333 Biologie moleculară/OMG Identificarea și caracterizarea genomului virusului rabic Omogenat de creier Tipizare moleculară 966 594
    334 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului herpesvirusului crapului Koi Omogenat de țesuturi Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 288 165
    335 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului herpesvirusului crapului Koi prin secventiere Supernatant culturi celulare, organe de pește Tipizare moleculară 932 590
    336 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului febrei aftoase prin Real Time RT - PCR Suspensie virală inactivată Real Time PCR 246 157
    337 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Influenței ecvine prin RT- PCR Tampoane nazale Reacția de polimerizare în lanț (PCR) 252 165
    338 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului bolii veziculoase a porcului prin Real Time RT - PCR Suspensie virală inactivată Real Time RT- PCR 249 157
    339 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului viremiei de primăvară a crapului Organe și tesuturi Real Time RT- PCR 231 155
    340 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului virusului viremiei de primăvara a crapului prin secvențiere Supernatant de culturi celulare, organe de peste Tipizare moleculară 524 183
    341 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului septicemiei hemoragice Organe, țesuturi Real Time RT- PCR 231 155
    342 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Sindromului Respirator și Reproductiv Porcin (PRRSV) Organe, țesuturi RT-PCR convențional 359 254
    343 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului circovirusului porcin tip 2 (PCV2) Organe, țesuturi PCR și secvențiere 932 590
    344 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GTS 40-3-2 din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia, altele decât cele procesate PCR 706 397
    345 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GTS 40-3-2 din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia Produse alimentare procesate care conțin soia PCR 990 443
    346 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GTS 40-3-2 din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia fără extracție Produse alimentare procesate care conțin soia PCR 955 280
    347 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GTS 40-3-2 din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia cu extracție Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia, altele decât cele procesate PCR 1180 386
    348 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GTS 40-3-2 din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin soia cu extracție Produse alimentare procesate care conțin soia PCR 1393 444
    349 Biologie moleculară/OMG Detecția elementelor genetice p35S și t- nos din produse alimentare și hrană pentru animale prin PCR Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb, altele decât cele procesate Izolare ADN+PCR 662 313
    350 Biologie moleculară/OMG Detecția elementelor genetice p35S și t- nos din produse alimentare și hrană pentru animale prin PCR Produse alimentare procesate care conțin porumb Izolare ADN+PCR 1184 552
    351 Biologie moleculară/OMG Screening pentru identificarea OMG din produse alimentare și hrană pentru animale de origine vegetală prin Real Time PCR Produse alimentare și hrană pentru animale de origine vegetală, altele decât cele procesate RT-PCR 1154 712
    352 Biologie moleculară/OMG Screening pentru identificarea OMG din produse alimentare și hrană pentru animale de origine vegetală prin Real Time PCR Produse alimentare procesate de origine vegetală RT-PCR 1563 789
    353 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei MON 810 (MON-00810- 6) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb PCR 560 251
    354 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei MON 810 (MON-00810- 6) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb RT-PCR 955 280
    355 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei NK 603 (MON-00603- 6) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb PCR 553 250
    356 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei NK 603 (MON-00603- 6) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb RT-PCR 1159 298
    357 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GA 21 (MON-00021-9) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb PCR 553 250
    358 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei GA 21 (MON-00021-9) din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin porumb RT-PCR 674 262
    359 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei Bt 176 (SYN-EV 176- 9) Furaj de origine vegetală PCR 276 192
    360 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei Bt 176 (SYN-EV 176- 9) Furaj de origine vegetală PCR 674 262
    361 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei GA 21 X MON 810 (MON-00021- 9xMON00810 -6) Furaj de origine vegetală PCR 385 202
    362 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei GA 21 X MON 810 (MON-00021- 9xMON00810 -6) Furaj de origine vegetală PCR 674 262
    363 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei Ms 1xRf 1 (ACS- BN004-7XACS- BN001-4) Furaj de origine vegetală PCR 309 182
    364 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei Ms 1xRf 1 (ACS- BN004-7XACS- BN001-4) Furaj de origine vegetală PCR 674 262
    365 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei Ms 1xRf 2 (ACS- BN004-7XACS- BN002-5) Furaj de origine vegetală PCR 309 182
    366 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei Ms 1xRf 2 (ACS- BN004-7XACS- BN002-5) Furaj de origine vegetală PCR 674 262
    367 Biologie moleculară/OMG Identificarea ADN specific liniei Topas 19/2 (ACS- BNOO7-1) Furaj de origine vegetală PCR 265 179
    368 Biologie moleculară/OMG Cuantificarea ADN specific liniei Topas 19/2 (ACS- BN007-1) Furaj de origine vegetală PCR 674 262
    369 Biologie moleculară/OMG Identificarea OMG din produse alimentare și hrană pentru animale care conțin orez import China Produse alimentare și hrană pentru animale care conțin orez Izolare AND + Real Time PCR 1699 460
    370 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului necrozei hematopoietice enzootice Supernatant de culturi celulare, organe de pește PCR convențional 293 210
    371 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului virusului necrozei hematopoietice epizootice prin secvențiere Supernatant de culturi celulare, organe de pește Tipizare moleculară 904 587
    372 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului anemiei infecțioase a somonului Supernatant de culturi celulare, organe de peste PCR convențional 295 207
    373 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului virusului anemiei infecțioase a somonului prin secvențiere Supernatant de culturi celulare, organe de pește Tipizare moleculară 904 587
    374 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului necrozei pancreatice infecțioase Supernatant de culturi celulare, organe de pește PCR convențional 324 248
    375 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului necrozei hematopoietice infecțioase Supernatant de culturi celulare, organe de pește PCR convențional 324 248
    376 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Marteilia Refringens Moluște bivalve PCR convențional 326 214
    377 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Norovirus Moluște bivalve Real Time PCR 267 179
    378 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului hepatitei A Moluște bivalve Real Time PCR 267 179
    379 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului West Nile prin Real Time PCR Sânge, organe Real Time PCR 246 156
    380 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Aphanomyces invadans Organe de peste, culturi de oomicete Real Time PCR 237 159
    381 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Gyrodactilus salaris Exemplare de Gyrodactylus sp. PCR convențional 291 203
    382 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Bonamia ostreae/Bonamia exitiosa Moluște bivalve PCR convențional 298 211
    383 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului Perkinsus marinus/Perkinsus olseni Moluște bivalve PCR convențional 654 565
    384 Biologie moleculară/OMG Caracterizarea genomului Perkinsus marinus/Perkinsus olseni prin secvențiere Moluște bivalve Tipizare moleculară 932 590
    385 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului Sindromului Taura Crustacee PCR convențional 330 243
    386 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului bolii cap galben Crustacee PCR convențional 330 243
    387 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului virusului bolii petelor albe Crustacee Real Time PCR 237 159
    388 Biologie moleculară/OMG Identificarea speciilor de Nosema apis și Nosema ceranae prin PCR-RFLP Albine PCR convențional 473 380
    389 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului SBV și BQCV Fagure cu puiet căpăcit și botci PCR convențional 361 257
    390 Biologie moleculară/OMG Identificarea genomului ABPV, CBPV, DWV, KBV și IAPV Albine PCR convențional 372 272
    391 Toxicologie Determinarea pH- ului Apă Potențiometrică 27 14
    392 Toxicologie Determinarea pH- ului Material patologic Potențiometrică 28 15
    393 Toxicologie Determinarea azotului ușor hidrolizabil Hrană pentru animale, material patologic Metoda titrimetrică 50 36
    394 Toxicologie Determinarea clorurii de sodiu/clorului din cloruri/clorurilor Hrană pentru animale, material patologic Metoda titrimetrică 49 27
    395 Toxicologie Determinarea clorurii de sodiu/clorului din cloruri/clorurilor Apă Metoda titrimetrică 45 27
    396 Toxicologie Determinarea consumului chimic de oxigen (CCO- Cr) Apă de suprafață, apă subterană Metoda colorimetrică 38 19
    397 Toxicologie Reacția Kreiss Hrană pentru animale Metoda colorimetrică 35 17
    398 Toxicologie Determinarea ionilor dizolvați prin IC Apă Metodă ion- cromatografică 173 116
    399 Toxicologie Determinarea ureei Material patologic, hrană pentru animale Metodă colorimetrică 57 31
    400 Toxicologie Determinarea conținutului de amoniu Apă Metodă colorimetrică 42 30
    401 Toxicologie Determinarea conținutului de nitrați Apă Metodă colorimetrică 52 32
    402 Toxicologie Determinarea conținutului de nitrați (metoda APHA) Apă Metoda colorimetrică 41 30
    403 Toxicologie Determinarea conținutului de nitrați Hrană pentru animale, material patologic Metodă colorimetrică 67 45
    404 Toxicologie Determinarea conținutului de nitriți Apă Metodă colorimetrică 39 29
    405 Toxicologie Determinarea conținutului de nitriți Hrană pentru animale, material patologic Metodă colorimetrică 51 34
    406 Toxicologie Determinarea durității Apă Metodă colorimetrică 26 19
    407 Toxicologie Determinarea unor elemente prin AASFL/element Apă AASFL. 45 28
    408 Toxicologie Determinarea unor elemente prin AASFL/element Hrană pentru animale, material patologic AASFL. 53 30
    409 Toxicologie Determinarea unor elemente prin AASGF/element Apă AASGF 49 26
    410 Toxicologie Determinarea unor elemente prin AASGF/element Hrană pentru animale, material patologic AASGF 73 41
    411 Toxicologie Determinarea hidrogenului sulfurat Apă Metoda titrimetrică 55 40
    412 Toxicologie Determinarea oxigenului dizolvat Apă Metoda titrimetrică 51 40
    413 Toxicologie Identificarea unor contaminanți prin reacții specifice de culoare Hrană pentru animale, material patologic Metodă colorimetrică 34 22
    414 Toxicologie Test screening de identificare a unor contaminanți prin lichid- cromatografie cuplată cu spectrometrie de masă Apă, hrană pentru animale, material patologic LC-MS 150 65
    415 Toxicologie Test screening de identificare a unor contaminanți prin gaz-cromatografie cuplată cu spectrometrie de masă Apă, hrană pentru animale, material patologic GC-MS 134 81
    416 Toxicologie Identificarea unor contaminanti prin cromatografie în strat subțire Apă, hrană pentru animale, material patologic HPTLC 118 52
    417 Toxicologie Determinarea unor elemente prin spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv Apă ICPMS 179 64
    418 Toxicologie Determinarea unor elemente prin spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv Hrană pentru animale, material patologic ICPMS 200 72
    419 Toxicologie Determinarea methemoglobinei Material patologic Metodă colorimetrică 34 28
    420 Toxicologie Determinarea unor parametri de chimie clinică (proteine totale, albumine, fosfor, glucoză, acid uric, uree, ceatinină, colesterol, trigliceride, bilirubină totală, activitate GOT, activitate GPT, activitate fosfatază alcalină, activitate gamma GT, calciu, magneziu, activitate colinesterază etc.)/parametru Material patologic Metodă reflexometrică 21 14
    421 Toxicologie Examen sumar de urină Urină Metodă colorimetrică, microscopică 44 30
    422 Toxicologie Detecție biotoxine marine lipofilice prin LC-MS Moluște bivalve LC-MS 1868 267
    423 Toxicologie Detecție biotoxine marine din grupul ASP prin LC-MS Moluște bivalve LC-MS 655 121
    424 Micologie Identificarea fungilor prin examen microscopic Hrană pentru animale fibroase Examen microscopic direct 21 14
    425 Micologie Izolarea și identificarea fungilor și algelor unicelulare cu caracter patogen/potențial patogen Cadavre, set organe, țesuturi, secreții, excreții, exsudat, fanere Cultivare pe mediul Sabouraud 36 19
    426 Micologie Izolarea fungilor și algelor unicelulare cu caracter patogen/potențial patogen Cadavre, set organe, țesuturi, secreții, excreții, exsudat, fanere Cultivare pe mediul Sabouraud 20 9
    427 Micologie Identificarea fungilor și algelor unicelulare cu caracter patogen/potențial patogen Cadavre, set organe, țesuturi, secreții, excreții, exsudat, fanere, culturi de fungi Examen microscopic 16 9
    428 Micologie Identificarea biochimică a levurilor prin testul API - ID 32C Culturi de fungi levuriformi Test biochimic API 32C 108 22
    429 Micologie Determinarea caracteristicilor organoleptice și a continuțului de impurități: Claviceps purpurea, Ustilago spp., Tilletia spp. Hrană pentru animale Examen organoleptic 56 35
    430 Micologie Determinarea caracteristicilor organoleptice Hrană pentru animale Examen organoleptic 13 10
    431 Micologie Determinarea conținutului de impurități: Claviceps purpurea Cereale boabe (grâu, ovăz, orz, secară, triticale) Examen microscopic 22 11
    432 Micologie Detecția de impurități: Ustilago spp., Tilletia spp. Hrană pentru animale (cereale boabe, uruieli, ierburi perene) Examen microscopic 22 11
    433 Micologie Detecția, numărarea și identificarea fungilor (NTF) Hrană pentru animale, Probe de sanitație SR ISO 21527- 2/2009 55 29
    434 Micologie Detecția și numărarea fungilor (NTF) Hrană pentru animale, Probe de sanitație SR ISO 21527- 2/2009 33 14
    435 Micologie Identificarea fungilor Culturi de fungi Examen microscopic 23 14
    436 Micologie Determinare de micotoxine prin ELISA /1 micotoxină Hrană pentru animale ELISA competitivă 336 46
    437 Micologie Detecția de micotoxine prin ELISA cu purificare pe coloane de imunoafinitate/1 micotoxină Material patologic ELISA competitivă 399 56
    438 Micologie Detecția de micotoxine prin ELISA fără purificare pe coloane de imunoafinitate/1 micotoxina Material patologic ELISA competitivă 320 45
    439 Igienă Detecția și numărarea Escherichia coli și a bacteriilor coliforme din apă prin metoda filtrării prin membrană Apă potabilă destinată adăpării animalelor SR EN ISO 9308- 1/2015 SR EN ISO 9308-2 și 3/2014 41 8
    440 Igienă Detecția și numărarea enterococilor intestinali din apă prin metoda filtrării prin membrană Apă potabilă destinată adăpării animalelor SR EN ISO 7899- 2:2002 33 8
    441 Igienă Detecția și numărarea celulelor vegetative și sporilor Clostridium perfringens din apă prin metoda filtrării prin membrană Apă potabilă destinată adăpării animalelor ISO 14189/2013 41 8
    442 Igienă Determinarea unităților formatoare de colonii pe agar nutritiv pentru microorganismele din apă Apă potabilă destinată adăpării animalelor SR EN ISO 6222:2004 10 6
    443 Igienă Detecția bacteriilor din Genul Staphylococcus pentru verificarea eficienței decontaminării suprafețelor Probe de sanitație SR ISO 18593:2007 SR ISO 6888-3:2003 (punctele 9.1. și 10.1.) 19 6
    444 Igienă Detecția bacteriilor coliforme pentru verificarea eficienței decontaminării suprafețelor Probe de sanitație SR ISO 4832:2009; SR ISO 4831:2009; SR ISO 18593:2007 pct. 8 și pct. 9 31 7
    445 Igienă Detecția bacteriilor din Familia Enterobacteriaceae pentru verificarea eficienței decontaminării suprafețelor Probe de sanitație SR ISO 21528- 1:2008; SR ISO 21528-2:2007; SR ISO 17604:2009 Anexa B; SR ISO 18593:2007 pct. 8 și pct.9." 29 7
    446 Bacteriologie Examen bacteriologic pe cadavru Cadavru, set organe, avorton etc. Examen bacteriologic 150 63
    447 Bacteriologie Examen bacteriologic pe probă unică Sânge, secreții și excreții, exsudate, lapte mastitic, urină, material seminal, secreții prepuțiale, fecale, tampoane cloacale, peleți, fragment organ/țesut Examen bacteriologic 82 36
    448 Bacteriologie Identificare serologică tulpini bacteriene Tulpini bacteriene Identificare serologică 56 19
    449 Bacteriologie Examen patogenitate culturi bacteriene pe șoarece Tulpini bacteriene Test biologic pe șoarece 51 19
    450 Bacteriologie Examen patogenitate culturi bacteriene pe cobai Tulpini bacteriene Test biologic pe cobai 343 42
    451 Bacteriologie Examen bacterioscopic special - colorația STAMP Preparate microscopice Detecția bacteriilor slab sau moderat acido-rezistente 48 38
    452 Bacteriologie Examen bacterioscopic special - colorația Ziehl Neelsen Preparate microscopice Detecția bacteriilor acidorezistente 57 45
    453 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API 20 E Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 144 20
    454 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API STAPH Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 117 18
    455 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API STREP Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 137 20
    456 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API LISTERIA Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 90 15
    457 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API CORYNE Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 73 14
    458 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API NE Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 144 20
    459 Bacteriologie Identificare biochimică tulpini bacteriene (sisteme multitest - kit comercial) API 20 A Tulpini bacteriene Identificare fenotipică tulpini bacteriene 90 15
    460 Biologie moleculară Detecție genom SARS-CoV-2 Tampon nazal, tampon faringian în mediu de transport pentru virusuri Identificare genom viral 275 133
    461 Viroze majore Izolarea virusului SARS-CoV-2 prin inoculare pe culturi celulare Tampon nazal, tampon faringian în mediu de transport pentru virusuri Izolare virus 277 68
    B. Tarif pentru analize și examene de laborator privind expertiza sanitar-veterinară a produselor alimentare și a hranei pentru animale
    Nr. crt.Denumire analiză, examen de laborator și activitate sanitară veterinarăTip probăMetoda/Tehnica de laborator/Referențial de metodăTarif lei/analiză/examen/operațiune
    1 Detecția bacteriilor din genul Salmonella Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Analizor automat (VIDAS) 157
    2 Detecția bacteriilor din genul Salmonella Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 6579-1 84
    3 Detecția Listeria monocytogenes Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 11290-1 94
    4 Numărarea Listeria monocytogenes Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 11290-2 85
    5 Detecția Listeria monocytogenes Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Analizor automat (VIDAS) 184
    6 Numărarea stafilococilor coagulază-pozitiv Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 6888-1 63
    7 Numărarea stafilococilor coagulază-pozitiv Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR EN ISO 6888-2 87
    8 Numărarea stafilococilor coagulază-pozitiv Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Tehnica MPN SR EN ISO 6888-3 70
    9 Detecția stafilococilor coagulază-pozitivi Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR EN ISO 6888-3 58
    10 Numărarea enterobacteriaceaelor Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 21528-2 50
    11 Numărarea enterobacteriaceaelor Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Tehnica MPN ISO 21528-1 60
    12 Detecția enterobacteriaceaelor Probe de sanitație ISO 21528-1 47
    13 Numărarea Escherichia coli beta-glucuronidaza pozitivă Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 16649-1 35
    14 Numărarea Escherichia coli beta-glucuronidaza pozitivă Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR ISO 16649-2 36
    15 Numărarea Escherichia coli beta-glucuronidază pozitivă Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Tehnica MPN ISO 16649-3 49
    16 Numărare Escherichia coli prezumtivă Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Tehnica MPN SR ISO 7251 48
    17 Detecția Escherichia coli prezumtivă Probe de sanitație SR ISO 7251 42
    18 Detecția și numărarea drojdiilor și mucegaiurilor Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR ISO 21527-1 SR ISO 21527-2 56
    19 Numărarea microorganismelor formatoare de colonii (NTG) Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR EN ISO 4833-1 SR EN ISO 4833-2 33
    20 Numărarea bacteriilor acidolactice, mezofile Produse alimentare și hrană pentru animale SR ISO 15214 47
    21 Numărarea microorganismelor psihrotrofe Produse alimentare și hrană pentru animale ISO 17410 33
    22 Numărarea bacteriilor sulfito- reducătoare Produse alimentare și hrană pentru animale SR ISO 15213 36
    23 Numărarea bacteriilor coliforme Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Tehnica MPN SR ISO 4831 47
    24 Numărarea bacteriilor coliforme Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație SR ISO 4832 43
    25 Detecția bacteriilor coliforme Probe de sanitație SR ISO 4831 41
    26 Numărarea Bacillus cereus prezumtiv Produse alimentare și hrană pentru animale SR EN ISO 7932 61
    27 Numărarea Bacillus cereus prezumtiv Produse alimentare și hrană pentru animale Tehnica MPN SR EN ISO 21871 68
    28 Detecția Bacillus cereus prezumtiv Produse alimentare și hrană pentru animale SR EN ISO 21871 53
    29 Numărarea Pseudomonas spp. Carne și produse din carne SR EN ISO 13720 49
    30 Numărarea Clostridium perfringens Produse alimentare și hrană pentru animale SR EN ISO 7937 57
    31 Analiza microbiologică a conservelor în recipiente închise ermetic. Microorganisme viabile în produsul conservat prin tratament termic Conserve SR 8924 53
    32 Detecția și numărarea Clostridium perfringens Apă potabilă ISO 14189 52
    33 Detecția și numărarea Clostridium perfringens Apă potabilă Legea apei nr. 458/2002 49
    34 Detecția și numărarea sporilor de bacterii sulfito-reducătoare Apă potabilă SR EN ISO 26461-2 36
    35 Detecția și numărarea Escherichia coli și bacterii coliforme Apă potabilă SR EN ISO 9308-1 45
    36 Detecția și numărarea enterococilor intestinali Apă potabilă SR EN ISO 7899-2 46
    37 Detecția și numărarea Pseudomonas aeruginosa Apă potabilă SR EN ISO 16266 57
    38 Numărarea microorganismelor formatoare de colonii (NTG) Apă potabilă SR EN ISO 6222 42
    39 Determinarea activității apei Produse alimentare și hrană pentru animale SR ISO 21807 32
    40 Detecția Campylobacter spp. Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 10272-1 121
    41 Numărarea Campylobacter spp. Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație ISO 10272-2 129
    42 Tipizarea serologică a tulpinilor bacteriene de Salmonella spp. Tulpini bacteriene ISO/TR 6579-3 262
    43 Tipizarea serologică a tulpinilor bacteriene de Escherichia coli Tulpini bacteriene Aglutinare pe lamă/tub 153
    44 Tipizarea serologică a tulpinilor bacteriene de Listeria monocytogenes Tulpini bacteriene Aglutinare pe lamă/tub 214
    45 Numărarea microorganismelor formatoare de colonii (NTG) Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    46 Numărarea bacteriilor coliforme Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    47 Numărarea Escherichia coli Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    48 Numărarea enterobacteriaceaelor Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    49 Numărarea bacteriilor acidolactice Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    50 Numărarea stafilococilor coagulază-pozitivi Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    51 Numărarea drojdiilor și mucegaiurilor Produse alimentare, hrană pentru animale și probe de sanitație Metoda TEMPO 65
    52 Determinarea speciei de proveniență a cărnii Carne și produse din carne Imunodifuzie în gel de agar 66
    53 Determinarea speciei de proveniență a cărnii Carne și produse din carne Protocol Kit ELISA (metoda imunoenzimatică) 482
    54 Detecția enterotoxinelor stafilococice Produse alimentare ISO 19020 - VIDAS 303
    55 Detecția enterotoxinelor stafilococice Produse alimentare ISO 19020 - ELISA 288
    56 Numărarea celulelor somatice Lapte SR EN ISO 13366 -1 (metoda microscopică) 39
    57 Numărarea celulelor somatice Lapte SR EN ISO 13366 -2 (Somascope) (metoda fluoro-opto-electronică) 34
    58 Numărarea celulelor somatice Lapte Analizor automat Bentley 28
    59 Numărarea microorganismelor formatoare de colonii (NTG) Lapte Analizor automat Bentley 29
    60 Examen parazitologic prin controlul vizual al peștelui Pește și produse pescărești proaspete și preparate Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 cu modificările și completările ulterioare 44
    61 Detecția Trichinella spp. prin digestie artificială Carne și produse din carne Regulamentul (UE) nr. 1375/2015, cu modificările și completările ulterioare SR EN ISO 18743 81
    62 Detecția chisturilor și larvelor de Trichinella spp. Țesut muscular, carne și produse din carne Examen trichineloscopic (2 compresoare) 22
    63 Detecția chisturilor și larvelor de Trichinella spp. Carne de vânat Examen trichineloscopic (4 compresoare) 44
    64 Detecția Cronobacter spp. Produse alimentare ISO 22964 102
    65 Detecția Vibrio spp. potențial enteropatogenă Produse alimentare ISO 21872-1 108
    66 Detecția și numărarea Escherichia coli și bacterii coliforme prin metoda IDEXX Apă potabilă Metoda IDEXX (SR EN ISO 9308-2) 45
    67 Detecția și numărarea enterococilor intestinali prin metoda IDEXX Apă potabilă Metoda IDEXX 52
    68 Determinarea compoziției cărnii/ produselor din carne Carne și produse din carne Analizor automat 23
    69 Determinarea compoziției laptelui Lapte Analizor automat 28
    70 Determinarea pH-ului Carne și produse din carne, lapte și produse lactate, apă potabilă, vin Potențiometrică conductivități/SR ISO 2917, STAS 8201, SR ISO 10523 23
    71 Determinarea punctului de congelare Lapte Metoda crioscopică/SR EN ISO 5764 63
    72 Determinarea impurităților botanice Hrană pentru animale Macroscopică 42
    73 Examen organoleptic Produse alimentare și hrană pentru animale Organoleptică 8
    74 Aprecierea stadiului de oxidare a grăsimi Produse alimentare și hrană pentru animale Reacția Kreis/SR 9065, STAS 12266 42
    75 Determinarea acidului cianhidric Hrană pentru animale Titrimetrică 45
    76 Determinarea amproliumului Hrană pentru animale Spectrofotometrică 45
    77 Determinarea clorurilor Apă potabilă Titrimetrică-Mohr/SR ISO 9297 26
    78 Determinarea conservanților Produse alimentare Lichidcromatografică (HPLC) 61
    79 Determinarea dimetridazolului Hrană animale Spectrofotometrică 35
    80 Determinarea gosipolului Hrană animale Spectrofotometrică/Regulamentul CE nr. 152/2009189
    81 Corpuri străine Hrană pentru animale Macroscopică 21
    82 Determinare nicarbazin Hrană pentru animale Spectrofotometrică 168
    83 Determinarea raportului glucoză-fructoză Produse alimentare Enzimatică 22
    84 Determinare Roșu de Sudan I, II, II, IV Produse alimentare Lichidcromatografică (HPLC) 42
    85 Determinare Roșu de Sudan I, II, II, IV Produse alimentare Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 60
    86 Determinarea tylanului Hrană pentru animale Spectrofotometrică 56
    87 Determinarea acidității Produse alimentare și băuturi Titrimetrică 26
    88 Determinarea acidității Lapte praf, miere, produse de morărit Volumetrică/SR ISO 6091, SR ISO 6092, SR 784 6
    89 Determinarea acidității Iaurt Potențiometrică/SR ISO 11869 29
    90 Determinarea acidității volatile Produse alimentare Titrimetrică 22
    91 Determinarea acizilor de fermentație Hrană pentru animale (nutrețuri însilozate) STAS 12254 13
    92 Determinarea acizilor grași liberi Praf de ou Titrimetrică 28
    93 Determinarea acizilor organici - tartic, malic, citric și oxalic Vin Ioncromatografică (IC) 11
    94 Determinarea activității fosfatazei alcaline Lapte și băuturi pe bază de lapte Fluorimetrică/SR EN ISO 11816 471
    95 Determinarea activității ureazice din șrotul de soia și din produsele derivate din soia Șrot de soia și produse derivate Titrimetrică/SR ISO 5506 11
    96 Determinarea activității cenușii Vin Titrimetrică 6
    97 Determinarea alcoolilor superiori Alcool etilic și băuturi alcoolice Gazcromatografică (GC) 51
    98 Determinarea alcoolului metilic Vin, alcool etilic și băuturi alcoolice SR 6182/40, SR 184/10 48
    99 Determinarea amidonului Produse alimentare Colorimetrică 7
    100 Determinarea amoniacului Produse alimentare Reacția Nessler 21
    101 Determinarea amoniacului Apă potabilă Spectrofotometrică/SR ISO 7150 30
    102 Determinarea amoniacului Apă potabilă Titrimetrică/SR ISO 5664 7
    103 Determinarea anionilor - fluoruri, cloruri, nitriți, nitrați, bromuri, sulfați, fosfați Produse alimentare, vin Ioncromatografică (IC) 125
    104 Determinarea azotaților Produse alimentare Spectrofotometrică 13
    105 Determinarea azotaților Apă potabilă Spectrofotometrică/Metoda APHA 32
    106 Determinarea azotaților Hrană pentru animale Spectrofotometrică - Kit 78
    107 Determinarea azotaților Hrană pentru animale Spectrofotometrică - reducere pe coloana de Cd 35
    108 Determinarea azotiților Carne și produse din carne, apă potabilă, hrană animale Spectrofotometrică/SR EN 12014, SR 13175 40
    109 Determinarea azotiților Apă potabilă Spectrofotometrică/SR EN 26777 28
    110 Determinarea azotiților Legume și fructe Spectrofotometrică- GRIESS 4
    111 Determinarea azotului bazic volatil total Produse din pescuit proaspete și preparate Regulamentul CE nr. 2074/200530
    112 Determinarea azotului ușor hidrolizabil Produse alimentare și hrană pentru animale Distilare/SR 9054, Regulamentul CE nr. 152/2009 25
    113 Determinarea calciului Hrană pentru animale Titrimetrică/SR EN ISO 6869 47
    114 Determinarea carbonaților/bicarbonaților Iaurt Colorimetrică 3
    115 Determinarea cationilor (sodiu, amoniu, potasiu, calciu, magneziu) Produse alimentare și vin Ioncromatografică (IC) 125
    116 Determinarea celulozei brute Hrană pentru animale Gravimetrică/Regulamentul CE nr. 152/200947
    117 Determinarea cenușii Produse alimentare, produse de morărit, hrană pentru animale și vin Gravimetrică/SR ISO 936, SR 8613, SR 784. Regulamentul CE nr. 152/200925
    118 Determinarea cenușii insolubile în acid clorhidric Produse alimentare, produse morărit, hrană animale Gravimetrică/Metoda IISPV, Regulamentul CE nr. 152/200963
    119 Determinarea clorului rezidual liber Apă potabilă STAS 6364 20
    120 Determinarea clorurii de sodiu Produse din carne, brânză, pește Potențiometrică 32
    121 Determinarea clorurii de sodiu Produse alimentare Titrimetrică-Mohr 26
    122 Determinarea clorurii de sodiu Hrană pentru animale Titrimetrică/Regulamentul CE nr. 152/200949
    123 Determinarea clorurii de sodiu Hrană animale Titrimetrică - Volhard/Regulamentul CE nr. 152/200927
    124 Determinarea hidroxiprolinei - colagenului Produse din carne Spectrofotometrică 59
    125 Determinarea coloranților Produse alimentare Lichidcromatografică (UPLC) 370
    126 Determinarea coloranților (tartrazină și sunset yellow) Produse alimentare Lichidcromatografică (HPLC) 72
    127 Determinarea concentrației alcoolice Vin, alcool etilic și băuturi alcoolice Regulamentul CE nr. 2676/19904
    128 Determinarea conținutului de acrilamidă Produse alimentare procesate termic Gazcromatografică (GC) 146
    129 Determinarea conținutului de cupru Hrană pentru animale Spectrofotometrică 17
    130 Determinarea conținutului de gluten Grâu și faină de grâu Test rapid 2
    131 Determinarea conținutului de gluten umed Grâu și faină de grâu SR EN ISO 21415 2
    132 Determinarea conținutului de magneziu Hrană pentru animale Titrimetrică/ SR EN ISO 6869 13
    133 Determinarea conținutului de mangan Hrană pentru animale Spectrofotometrică 19
    134 Determinarea corpurilor străine Produse alimentare și cereale Gravimetrică/microscopică 6
    135 Determinarea densității Lapte, vin, sucuri de fructe și legume, ape minerale, băuturi răcoritoare carbogazoase Areometrică/ SR 143; SR 2418 34
    136 Determinarea dioxidului de sulf liber Vin, alcool etilic și băuturi alcoolice STAS 6182/13 4
    137 Determinarea dioxidului de sulf total Vin, alcool etilic și băuturi alcoolice STAS 6182/13 6
    138 Determinarea eficienței pasteurizării laptelui Lapte Metoda cu benzidină 11
    139 Determinarea eficienței pasteurizării laptelui Lapte Metoda rapidă 7
    140 Determinarea elasticității miezului de pâine Pâine SR 91 2
    141 Determinarea esterilor Alcool etilic și băuturi alcoolice SR 184/6 6
    142 Determinarea extractului alcoolic uscat și a conținutului de ceară Propolis Extracție cu solvenți 56
    143 Determinarea extractului sec total Vin, alcool etilic și băuturi alcoolice STAS 6182/9 3
    144 Determinarea fierului Hrană pentru animale Spectrofotometrică 15
    145 Determinarea fierului Vin SR 6182/10 16
    146 Determinarea fosforului Produse alimentare Gravimetrică Chi-Mo- ci-Ac 17
    147 Determinarea fosforului Produse alimentare și hrană pentru animale Spectrofotometrică/ISO 13730, ISO 649 52
    148 Determinarea glucozei și fructozei din miere Miere SR 784 35
    149 Determinarea gradului de impurificare Lapte Filtrare 1
    150 Determinarea grăsimii Praf de ou Extracție cu solvenți 49
    151 Determinarea grăsimii Lăptișor de matcă Extracție cu solvenți 30
    152 Determinarea grăsimii Lapte, înghețată Extracție etero- amoniacală tip Mojonnier/SR EN ISO 1211, SR EN ISO 7328/1 70
    153 Determinarea grăsimii Brânză Extracție eteroclorihidrică tip Mojonnier/SR EN ISO 1735 64
    154 Determinarea impurităților insolubile din grăsime Grăsime animală SR EN ISO 663 27
    155 Determinarea grăsimii Produse alimentare, hrană pentru animale Soxlet/SR ISO 1444 SR 8613 75
    156 Determinarea grăsimii Lapte și produse lactate, maioneză, margarină Butirometrică/ISO 488 ISO 2446, SR EN ISO 3727 28
    157 Determinarea hidroximetilfurfuralului (HMF) Miere Fiehe/SR 784 31
    158 Determinarea hidroximetilfurfuralului (HMF) Miere Spectrofotometrică/ SR 784 36
    159 Determinarea histaminei Pește Lichidcromatografică (HPLC) 182
    160 Determinarea impurităților minerale insolubile raportate la substanța uscată Produse alimentare Gravimetrică/microscopică 13
    161 Determinarea indicelui de aciditate Hrană pentru animale STAS 12266 59
    162 Determinarea indicelui de aciditate Ceară de albine STAS 3064 30
    163 Determinarea indicelui de deformare a glutenului Grâu și făină de grâu Măsurare diametre 7
    164 Determinarea indicelui de iod Grăsimi de origine animală și vegetală SR EN ISO 3961 59
    165 Determinarea indicelui de peroxid Grăsimi de origine animală și vegetală, hrană pentru animale SR 3960. STAS 12266 21
    166 Determinarea indicelui de refracție Grăsimi de origine animală și vegetală SR EN ISO 6320 30
    167 Determinarea indicelui de saponificare Ceară de albine STAS 3064 32
    168 Determinarea indicelui de saponificare Produse alimentare Titrimetrică 58
    169 Determinarea indicelui diastazic Miere de albine SR 784 35
    170 Determinarea indicilor Reichert-Meissl și Polanske Produse lactate Metoda dezvoltată în laborator 55
    171 Determinarea îndulcitorilor - zaharină, acesulfam K, aspartam Băuturi Lichidcromatografică (HPLC) 70
    172 Determinarea îndulcitorilor Produse alimentare Lichidcromatografică (UPLC) 376
    173 Determinarea lactozei Lapte Titrimetrică 44
    174 Determinarea Na, Ca K Produse alimentare Flamfotometrică 15
    175 Determinarea Para Red Produse alimentare Lichidcromatografică (HPLC) 42
    176 Determinarea Para Red Produse alimentare Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 52
    177 Determinarea porozității Pâine, produse de franzelărie și specialități de panificație SR 91 2
    178 Determinarea procentului de polen Miere de albine SR 784 25
    179 Determinarea proteinei Produse alimentare, produse morărit/panificație, hrană animale, cereale Kjeldhal/SR EN ISO 8968, SR ISO 937, Regulamentul CE nr. 152/200951
    180 Determinarea punctului de topire Ceară de albine STAS 3064 33
    181 Determinarea puterii de coagulare Pepsină Metodă dezvoltată în laborator 21
    182 Determinarea solubilității produselor sub formă de praf Lapte și produse lactate STAS 6358 25
    183 Determinarea substanței uscate negrase Unt SR EN ISO 3727 41
    184 Determinarea substanțelor insolubile în apa din miere Miere SR 784 57
    185 Determinarea substanțelor organice oxidabile Apă potabilă Titrimetrică 5
    186 Determinarea sulfitului Produse alimentare Enzimatică 139
    187 Determinarea titrului proteic Lapte SR 143; SR 2418 26
    188 Determinarea umidității Produse alimentare, produse de morărit, hrană pentru animale și cereale Gravimetrică/SR EN ISO 3727, SR ISO 6731, SR EN ISO 5534, SR ISO 1442, SR 8613, Regulamentul CE nr. 152/200930
    189 Determinarea conținutului de apă. Testul chimic Carcasă de pasăre, părți congelate Regulamentul UE nr. 543/200881
    190 Determinarea conținutului de apă. Testul scurgerii Carcasă de pasăre Regulamentul UE nr. 543/200819
    191 Determinarea umidității Miere Refractometrică/SR 784 23
    192 Determinarea vitaminei A Hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC)/Regulamentul CE nr. 152/2009133
    193 Determinarea vitaminei A Hrană pentru animale Spectrofotometrică 44
    194 Determinarea vitaminei E Hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC)/Regulamentul CE nr. 152/2009127
    195 Determinarea vitaminei E Hrană pentru animale Spectrofotometrică 40
    196 Determinarea volumului pâinii Pâine SR 91 2
    197 Determinarea zaharozei Miere, vin, alcool etilic și băuturi alcoolice SR 784, STAS 6182/17 29
    198 Determinarea zahărului invertit Miere SR 784 31
    199 Determinarea zahărului reducător Vin SR 6182-18/C91 26
    200 Determinarea zaharurilor Vin Standardizată 15
    201 Determinări ponderale Conserve SRAS 6516 19
    202 Dozarea ureei Hrană pentru animale Regulamentul CE nr. 152/200942
    203 Identificarea glucidelor Produse alimentare Colorimetrică - Reacția Fehling 28
    204 Identificare și dozare Avatec/lasalocid Hrană pentru animale Spectrofotometrică 225
    205 Identificare și dozare Carbadox Hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC) 235
    206 Identificare și dozare Monensin Hrană pentru animale Spectrofotometrică 126
    207 Identificare și dozare Narasin Hrană pentru animale Spectrofotometrică 97
    208 Identificare și dozare Nicarbazin Hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC) 229
    209 Identificare și dozare Olaquindox Hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC) 237
    210 Identificare și dozare Salinomicin Hrană pentru animale Spectrofotometrică 152
    211 Identificarea amidonului Produse alimentare Colorimetrică 27
    212 Identificarea constituenților de origine animală Hrană pentru animale Microscopică/Regulamentul CE nr. 152/2009110
    213 Identificarea hidrogenului sulfurat Carne și produse din carne SR 9065 19
    214 Testul de stabilitate fizico- chimic la aer pentru vin Vin SR 6182/2 25
    215 Testul de stabilitate fizico- chimic pentru vin la temperaturi ridicate Vin SR 6182/2 25
    216 Testul de stabilitate fizico- chimic pentru vin la temperaturi scăzute Vin SR 6182/2 25
    217 Determinarea melaminei Produse cu conținut proteic Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 316
    218 Determinarea reziduurilor de pesticide Produse alimentare, hrană pentru animale Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (GC - MS/MS) 321
    219 Determinare reziduuri de pesticide Produse alimentare de origine nonanimală Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 329
    220 Determinarea 3MCPD Produse alimentare Gazcromatografică (GC) 148
    221 Determinarea 3MCPD Produse alimentare Lichidcromatografică (HPLC) 211
    222 Determinarea arsenului Produse alimentare, hrană pentru animale Spectrofotometrie de absorbție atomică cu generare de hidruri (SAA HG) 122
    223 Determinarea contaminării cu dioxină, furani și PCB asemănătoare dioxinei Produse alimentare Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masă de înaltă rezoluție (GC-HRMS) 3119
    224 Determinarea markerului făinurilor proteice - glyceroltriheptanoat (GTH) Făinuri proteice Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (GC - MS/MS) 179
    225 Determinarea mercurului Produse alimentare, hrană pentru animale Spectrofotometrie de absorbție atomică cu vapori reci (SAA CV) 250
    226 Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, Zn, Fe, Sn, etc.) - 1 element Produse alimentare, hrană pentru animale Spectrofotometrie de absorbție atomică cu flacără (SAA FL) 80
    227 Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, Zn, Fe, Sn, etc.) și arsen (As) - 1 element Produse alimentare, hrană pentru animale Spectrofotometrie de absorbție atomică cu cuptor de grafit (SAA CG) 99
    228 Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină Produse alimentare, hrană pentru animale Cromatografie în strat subțire (CSS) 70
    229 Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină Produse alimentare, hrană pentru animale Imunoenzimatică - ELISA - identificare rapidă 112
    230 Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină Produse alimentare, hrană pentru animale Imunoenzimatică (ELISA) fără purificare pe coloană de imunoafinitate 227
    231 Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină Produse alimentare, hrană pentru animale Imunoenzimatică (ELISA) cu purificare pe coloană de imunoafinitate 528
    232 Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină Produse alimentare, hrană pentru animale Lichidcromatografică (HPLC) 462
    233 Determinarea reziduurilor de agenți antiimflamatori nesteroidieni Țesut muscular, ficat, lapte crud Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 233
    234 Determinarea reziduurilor de alergeni Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 246
    235 Determinarea reziduurilor de alergeni - gluten Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 173
    236 Determinarea reziduurilor de alergeni - lapte Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 206
    237 Determinarea reziduurilor de alergeni - migdale Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 182
    238 Determinarea reziduurilor de alergeni - arahide Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 186
    239 Determinarea reziduurilor de alergeni - alune Produse alimentare Imunoenzimatică (ELISA) 195
    240 Determinarea reziduurilor de amitraz Miere Gazcromatografică (GC) 50
    241 Determinarea reziduurilor de antihelmintice Lapte crud, ficat, pește de crescătorie Lichidcromatografică (HPLC) 186
    242 Determinarea reziduurilor de antihelmintice Lapte crud, ficat Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 338
    243 Determinarea reziduurilor de beta - lactamice Țesut muscular, rinichi, lapte, pește Radioimunotest (CHARM II) 142
    244 Determinarea reziduurilor de carbadox și olaquindox Ficat Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 140
    245 Determinarea reziduurilor de cloramfenicol Țesut muscular, lapte, ouă, miere, ser sangvin, urină Imunoenzimatică (ELISA) 143
    246 Determinarea reziduurilor de cloramfenicol Țesut muscular, lapte, ouă, miere, urină Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 214
    247 Determinarea reziduurilor de coccidiostatice Țesuturi, ouă Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 340
    248 Determinarea reziduurilor de corticosteroizi Țesuturi, lapte, urină Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 258
    249 Determinarea reziduurilor de dimetridazol Țesut muscular, lapte, ouă, plasmă Imunoenzimatică (ELISA) 141
    250 Determinarea reziduurilor de enro/ciprofloxacin Țesut muscular, ficat, rinichi, lapte Imunoenzimatică (ELISA) 129
    251 Determinarea reziduurilor de gentamicină Țesut muscular, rinichi, lapte Imunoenzimatică (ELISA) 138
    252 Determinarea reziduurilor de gentamicină/neomicină Țesut muscular, rinichi, lapte Radioimunotest (CHARM II) 157
    253 Determinarea reziduurilor de hidrocarburi policiclice aromatice (PAH) Produse alimentare Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 422
    254 Determinarea reziduurilor de lactone ale acidului resorcilic Țesuturi, urină Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 446
    255 Determinarea reziduurilor de macrolide Țesut muscular, rinichi, lapte, ouă, miere, pește Radioimunotest (CHARM II) 151
    256 Determinarea reziduurilor de melamină Produse alimentare, hrană pentru animale Gazcromatografică (GC) 311
    257 Determinarea reziduurilor de melamină Produse alimentare, hrană pentru animale Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (GC - MS/MS) 103
    258 Determinarea reziduurilor de melamină Produse alimentare, hrană pentru animale Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 275
    259 Determinarea reziduurilor de neomicină Țesut muscular, rinichi, lapte, ouă Imunoenzimatică (ELISA) 138
    260 Determinarea reziduurilor de nitrofurani Țesut muscular, lapte, ouă, miere, plasmă Imunoenzimatică (ELISA) 181
    261 Determinarea reziduurilor de nitrofurani Țesuturi, lapte, miere, ouă Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 305
    262 Determinarea reziduurilor de nitroimidazoli Țesuturi, lapte, miere, ouă, ser sangvin Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 245
    263 Determinarea reziduurilor de nitrozamine Produse alimentare Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 88
    264 Determinarea reziduurilor de pesticide Produse de origine vegetală Gazcromatografică (GC) 270
    265 Determinarea reziduurilor de pesticide carbamice Produse alimentare de origine animală Gazcromatografică (GC) 127
    266 Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate Grăsime, lapte crud, ouă, miere, pește de crescătorie, alte produse alimentare, hrană pentru animale Gazcromatografică (GC) 116
    267 Determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice Grăsime, lapte crud, ouă, miere, pește de crescătorie, alte produse alimentare, hrană pentru animale Gazcromatografică (GC) 139
    268 Determinarea reziduurilor de piretroide Produse alimentare de origine animală Gazcromatografică (GC) 145
    269 Determinarea reziduurilor de stilbene Țesuturi, urină Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (GC - MS/MS) 288
    270 Determinarea reziduurilor de streptomicină Țesut muscular, rinichi, lapte, miere Imunoenzimatică (ELISA) 121
    271 Determinarea reziduurilor de streptomicină Miere Lichidcromatografică (HPLC) 158
    272 Determinarea reziduurilor de streptomicină/dihidrostreptomicină Țesut muscular, rinichi, lapte, miere Radioimunotest (CHARM II) 142
    273 Determinarea reziduurilor de substanțe betaagoniste Ficat, urină Imunoenzimatică (ELISA) 362
    274 Determinarea reziduurilor de substanțe betaagoniste Țesut muscular, lapte, ficat, urină Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 390
    275 Determinarea reziduurilor de substanțe steroidiene Țesut muscular, ser sangvin, urină Gazcromatografică cuplată cu spectrometru de masa (GC- MS/MS) 250
    276 Determinarea reziduurilor de substanțe steroidiene Țesut muscular, ficat, urină Lichidcromatografică cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 221
    277 Determinarea reziduurilor de sulfamide Țesut muscular, ficat, rinichi, lapte, miere Lichidcromatografică (HPLC) 113
    278 Determinarea reziduurilor de sulfamide Țesut muscular, rinichi, lapte, ouă. miere, pește Radioimunotest (CHARM II) 205
    279 Determinarea reziduurilor de sulfonamide Țesut muscular, rinichi, miere Imunoenzimatică (ELISA) 126
    280 Determinarea reziduurilor de sulfoquinoxalină Țesut muscular, rinichi, lapte Imunoenzimatică (ELISA) 118
    281 Determinarea reziduurilor de tetracicline Țesut muscular, rinichi, ouă, miere Imunoenzimatică (ELISA) 132
    282 Determinarea reziduurilor de tetracicline Țesuturi, lapte, ouă, miere Lichidcromatografica (HPLC) 177
    283 Determinarea reziduurilor de tetracicline Țesut muscular, rinichi, lapte, ouă, miere, pește Radioimunotest (CHARM II) 142
    284 Determinarea reziduurilor de tireostatice Țesut muscular, tiroidă, urină Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 388
    285 Determinarea reziduurilor de tranchilizante și betablocante Rinichi Imunoenzimatică (ELISA) 250
    286 Determinarea reziduurilor de tranchilizante și betablocante Țesut muscular, ficat, rinichi Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 300
    287 Determinarea reziduurilor de amitraz Țesuturi, lapte și miere Gazcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (GC- MS/MS) 112
    288 Determinarea reziduurilor de lactone ale acidului rezorcilic Țesuturi (ficat, rinichi, mușchi inclusiv pește), bilă, ouă. lapte și urină Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC- MS/MS) 120
    289 Determinarea radioactivității Produse alimentare, hrană pentru animale Spectrometrie gama 55
    290 Determinarea proteinei vegetale/animale Produse alimentare Real Time PCR 710
    291 Calculul energiei brute Hrană pentru animale 2
    292 Determinarea toxinei botulinice prin bioprobă Produse alimentare, hrană pentru animale SR 13419 1079
    293 Testarea antibiorezistenței microbiene Culturi bacteriene Metoda microdiluțiilor 202
    294 Determinarea reziduurilor de antibiotice și coccidiostatice Hrană pentru animale UPLC-Q-TOF 217
    295 Determinarea speciei de proveniență a cărnii/1 specie Carne și produse din carne Real Time PCR 668
    296 Detecția și tipizarea moleculară a Escherichia Coli VTEC Produse alimentare ISO 13136 175
    297 Determinarea reziduurilor de coloranți Pește de crescătorie Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC - MS/MS) 217
    298 Determinarea acidității grăsimii Produse lactate și unt SR ISO 1740:2008 (metoda de referință) 33
    299 Determinarea activității fosfatazei alcaline Brânză Fluorimetrică/ISO 11816-2 348
    300 Determinarea lactozei Lapte și produse lactate Metoda fenol - sulfurică STAS 10902 27
    301 Determinarea chisturilor de Giardia și/sau oochisturilor de Cryptosporidium Apă Parazitologică prin Flita - Maxxpress 1742
    302 Determinarea azotaților Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 27
    303 Determinarea azotiților Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 22
    304 Determinarea durității totale Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 20
    305 Determinarea fosforului total Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 8
    306 Determinarea CCO_Cr Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 22
    307 Determinarea CBO5 Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 32
    308 Determinarea clorului rezidual Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 6
    309 Determinare conductivității Miere Test rapid Spectroquant Nova 60 3
    310 Determinarea cianurilor Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 20
    311 Determinarea sulfaților Apă Test rapid Spectroquant Nova 60 17
    312 Determinarea substanțelor stupefiante și psihotrope Produse și preparate pe bază de plante, amestecuri minerale, pulberi, tablete sau comprimate UPLC-Q-TOF 2151
    313 Determinarea reziduurilor de metale grele prin ICP - OES Produse alimentare ICP - OES 241
    314 Identificarea laptelui de vacă în lapte de oaie/capră Lapte crud, pasteurizat, brânzeturi de oaie/capră Kit 46
    315 Determinarea reziduurilor de antibiotice Țesuturi, lapte, ouă Lichidcromatografie cu plată cu spectrometru de masa 208
    316 Determinarea reziduurilor de colistin Țesuturi, lapte, ouă Lichidcromatografie cu plată cu spectrometru de masa 99
    317 Determinarea O2 si CO2 din produse alimentare ambalate în atmosferă modificată (MAP) Produse alimentare Analizor 28
    318 Determinarea indicelui diastazic cu tablete Phabedas Miere de albine Spectometrie de absorbție moleculară (UV-VIS) 108
    319 Determinarea acidului lactic Ou Spectometrie de absorbție moleculară (UV-VIS) 109
    320 Determinarea acidului 3-HO butiric Ou Spectometrie de absorbție moleculară (UV-VIS) 75
    321 Determinarea acidului L- glutamic Produse din carne Spectometrie de absorbție moleculară (UV-VIS) 80
    322 Identificarea cărnii decongelate prin determinarea activității enzimei HADH Carne de pasăre Spectometrie de absorbție moleculară (UV-VIS) 186
    323 Măsurarea luminescenței fotostimulate ca fenomen specific tratamentului de iradiere Plante aromate, mirodenii, condimente, vegetale deshidratate Radiații ionizante 25
    324 Decelarea grăsimilor de origine vegetală prin analiza directă ASAP-QTOF Lapte și produse lactate Spectometrie de masă 58
    325 Identificarea speciei de proveniență a laptelui pe baza profilului lipidic prin analiza directă ASAP-QTOF Lapte și produse lactate Spectometrie de masă 58
    326 Determinarea glucidelor Produse alimentare UPLC-QTOF 63
    327 Determinarea densității laptelui cu densimetrul electronic Lapte Densimetrie 47
    328 Determinarea grăsimii prin metoda hidrolizei acide din produse cu conținut mai mic de 5% grăsime Lapte și produse lactate Metoda gravimetrică 98
    329 Determinarea alcaloizilor prin UPLC QTOF Cereale si derivate din cereale UPLC-QTOF 109
    330 Detecția ADN de la rumegătoare Hrană pentru animale Real Time PCR 342
    331 Determinarea pesticidelor Produse alimentare și hrană pentru animale LC/-MS/MS 611
    332 Determinarea fipronilului Produse alimentare și hrană pentru animale LC/-MS/MS 149
    333 Determinarea calitativă a fipronilului prin metoda ASAP- TOF Teste de pe suprafață ASAP- QTOF 57
    334 Determinarea reziduurilor de betalactamice Țesuturi, lapte, ouă Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC-MS/MS) 252
    335 Determinarea reziduurilor de macrolide din miere Miere Lichidcromatografie cuplata cu spectrometru de masa (LC-MS/MS) 167
    336 Determinarea reziduurilor de tetracicline, macrolide, pleuromutiline, derivați diaminopirimidinici, quinolone, lincosamide Țesuturi, lapte, ouă Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC-MS/MS) 251
    337 Determinarea reziduurilor de ciromazină și propamocarb Miere, țesuturi Lichidcromatografie cuplată cu spectrometru de masă (LC-MS/MS) 115
    338 Determinarea reziduurilor de agenți antiinflamatori nestroidieni Țesuturi ASAP-Q-TOF 81
    339 Identificarea genelor codificatoare pentru neurotoxine botulinice tip A, B, E, F prin PCR Carne și produse din carne, conserve PCR/ ISO 17919 268
    340 Determinarea virusului hepatitei A și a norovirusurilor GI și GII Fructe moi și moluște bivalve RT-qPCR/ ISO 15216- 2 471
    341 Secvențiere pește în scopul identificării speciei Pește DNA barcoding