CONDIȚII din 10 ianuarie 2018generale și specifice și acordul contractual pentru contractele de execuție de lucrări
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 11 ianuarie 2018



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1 din 10 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 26 din 11 ianuarie 2018.
     +  CUPRINS  +  CONDIȚII GENERALE PENTRU EXECUȚIE DE LUCRĂRI  +  PREVEDERI PRELIMINARE1. Definiții2. Limba Contractului3. Ordinea de precedență a documentelor contractuale4. Comunicări5. Supervizorul și reprezentantul Supervizorului6. Cesiune7. Subcontractare  +  OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI8. Furnizarea Documentelor Beneficiarului9. Acces pe Șantier10. Autorizații și asistență privind Legea11. Personalul Beneficiarului  +  OBLIGAȚIILE ANTREPRENORULUI12. Obligații generale12a. Codul de conduită12b. Conflict de interese13. Administrarea Lucrărilor14. Personal15. Garanție de Bună Execuție16. Responsabilități și asigurări 17. Programul de Execuție18. Structura detaliată a prețurilor 19. Modul de execuție și proiectarea Lucrărilor Provizorii20. Corectitudinea Prețului Contractului 21. Riscuri excepționale22. Siguranța pe Șantier și securitatea muncii23. Protecția proprietăților adiacente24. Interferențe cu traficul și căile de acces 25. Utilități, cabluri și conducte26. Trasarea27. Activitatea Antreprenorului pe Șantier28. Descoperiri29. Lucrări Provizorii30. Utilajele Antreprenorului și transportul Bunurilor31. Suprapunerea unor contracte32. Brevete, licențe și drepturi de proprietate intelectuală  +  EXECUTAREA CONTRACTULUI ȘI ÎNTÂRZIERI33. Începerea34. Durata de Execuție35. Prelungirea Duratei de Execuție36. Întârzieri37. Modificări38. Suspendare  +  MATERIALE ȘI EXECUȚIE39. Jurnalul de Șantier40. Materiale și Echipamente folosite la Lucrări41. Inspecție și testare 42. Respingere43. Dreptul de proprietate asupra Materialelor și Echipamentelor  +  PLĂȚI44. Principii generale45. Valoarea Contractului46. Plata în avans47. Sume Reținute48. Ajustarea prețurilor49. Măsurare, evaluări și Sume Provizionate50. Plăți51. Plata finală52. Plăți directe către Subcontractanți53. Plăți întârziate54. Plăți către terți55. Costuri suplimentare56. Încetarea responsabilității Părților  +  RECEPȚIE ȘI PERIOADA DE GARANȚIE57. Principii generale58. Teste la Terminare59. Utilizarea Lucrărilor înainte de Recepția la Terminarea Lucrărilor60. Recepția la Terminarea Lucrărilor61. Perioada de Garanție62. Recepția Finală  +  ÎNCĂLCAREA CONTRACTULUI ȘI REZILIERE63. Încălcarea Contractului64. Rezilierea de către Beneficiar65. Rezilierea de către Antreprenor66. Forță majoră și denunțare unilaterală67. Insolvență și faliment  +  SOLUȚIONAREA LITIGIILOR ȘI LEGEA68. Riscuri, alocarea riscurilor și despăgubiri69. Revendicări și Decizii69a. Revendicările Antreprenorului69b. Revendicările Beneficiarului69c. Decizia Supervizorului70. Dispute și arbitraj71. Legea  +  CONTROL ȘI AUDIT72. Control și audit  +  CONDIȚII SPECIFICE PENTRU EXECUȚIE DE LUCRĂRI  +  MODELUL-CADRU DE ACORD CONTRACTUAL  +  PREVEDERI PRELIMINARE  +  Clauza 1 Definiții1.1 În aceste Condiții Contractuale, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) Acord Contractual - documentul numit astfel semnat de cele două Părți;b) Antreprenor - persoana numită antreprenor în Acordul Contractual și succesorii legali ai acestei persoane;c) Beneficiar - persoana numită beneficiar în Acordul Contractual și succesorii legali ai acestei persoane;d) Bunuri - Utilajele Antreprenorului, Materialele, Echipamentele și Lucrările Provizorii sau oricare din acestea, după caz;e) Certificat de Plată - un certificat emis de către Supervizor în conformitate cu prevederile subclauzei 50.3 [Certificatul de Plată] sau 51.2 [Certificatul final de Plată], după caz;f) Certificat final de Plată - un certificat emis de către Supervizor în conformitate cu prevederile subclauzei 51.2 [Certificatul final de Plată];g) Condiții Contractuale - ansamblul format din Condițiile Speciale (dacă există) și Condițiile Generale;h) Condiții Generale - documentul numit astfel, inclus în Contract;i) Condiții Speciale - documentul numit astfel (dacă există), inclus în Contract, elaborat de către Beneficiar și care cuprinde prevederi doar cu privire la subclauzele și numai în legătură cu subiectele menționate în Condițiile Generale;j) Conflict de interese - o situație descrisă în subclauza 12b.1, ce poate compromite executarea în mod corect și obiectiv a Contractului;k) Contract - Acordul Contractual împreună cu toate documentele prevăzute în subclauza 3.1;l) Cost(uri) - toate cheltuielile suportate (sau care urmează să fie suportate) în mod rezonabil de către Antreprenor, în scopul îndeplinirii obligațiilor Contractului sau în legătură cu Contractul;m) Data de Începere - data notificată în conformitate cu prevederile subclauzei 33.1;n) Data de Referință - data anterioară cu 30 de zile față de termenul-limită de depunere a Ofertelor. Dacă nu a existat un asemenea termen (de exemplu, în cazul unui contract atribuit ca urmare a unei proceduri de negociere fără publicarea unui anunț de participare), Data de Referință va fi data semnării Contractului;o) Decizie (a Supervizorului)/Decide/Decis - o decizie emisă de către Supervizor în conformitate cu prevederile clauzei 69c [Decizia Supervizorului]/procesul menționat în clauza 69c [Decizia Supervizorului] având ca rezultat emiterea unei Decizii/problemă în privința căreia Supervizorul emite o Decizie în conformitate cu prevederile clauzei 69c [Decizia Supervizorului];p) Documentele Antreprenorului - proiecte, piese desenate, calcule, programe, manuale, modele și alte documente tehnice (dacă există), furnizate de către Antreprenor în conformitate cu prevederile Contractului;q) Documentele Beneficiarului - proiecte, piese desenate, calcule, programe, manuale, modele și alte documente tehnice (dacă există), elaborate de către Beneficiar sau în numele acestuia, în conformitate cu prevederile Contractului;r) Durata de Execuție - timpul pentru finalizarea Lucrărilor sau a unui Sector de Lucrări (după caz) potrivit prevederilor clauzei 34 [Durata de Execuție], după cum este stabilit în Acordul Contractual, inclusiv orice prelungire potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], calculat începând cu Data de Începere;s) Echipamente - aparatele, mașinile și vehiculele care sunt sau vor fi integrate în Lucrările Permanente;t) Formular de Ofertă - documentul numit astfel, care a fost completat de către Antreprenor ca parte a ofertei sale, inclus în Contract;u) Garanția de Bună Execuție - garanția furnizată în conformitate cu prevederile clauzei 15 [Garanția de Bună Execuție];v) Jurnal de Șantier - Jurnal al lucrărilor în conformitate cu prevederile clauzei 39 [Jurnalul de Șantier];w) Legea - toate actele normative în vigoare care emană de la orice organ competent potrivit constituției să elaboreze acte normative;x) Lista de Cantități - documentul intitulat astfel, parte a caietului de sarcini din documentația de atribuire și inclus în Contract. Acest document include și descrierea prețurilor (dacă există);y) Lucrări Permanente - lucrările permanente necesar a fi executate de către Antreprenor potrivit prevederilor Contractului (inclusiv Echipamentele și Documentele Antreprenorului);z) Lucrări Provizorii - toate lucrările provizorii de orice tip (altele decât Utilajele Antreprenorului), necesare pentru execuția și terminarea Lucrărilor Permanente și remedierea oricăror defecțiuni;aa) Lucrările - Lucrările Permanente și/sau Lucrările Provizorii;bb) Materiale - produse de orice tip (altele decât Echipamentele) care sunt sau vor fi integrate în Lucrările Permanente, potrivit prevederilor Contractului;cc) Modificare - orice modificare a Contractului, aprobată potrivit prevederilor clauzei 37 [Modificări] și/sau prin act adițional la Contract;dd) Ofertă (a Antreprenorului) - actul juridic prin care Antreprenorul și-a manifestat voința de a se angaja din punct de vedere juridic în Contract și documentele aferente, depuse de Antreprenor, incluse în Contract. Oferta include oferta (propunerea) tehnică și oferta (propunerea) financiară;ee) Ordin Administrativ - document emis de către Supervizor în conformitate cu prevederile clauzei 5 [Supervizorul și reprezentantul Supervizorului];ff) Ordin Administrativ de Începere - Ordin Administrativ emis de Supervizor în conformitate cu prevederile clauzei 33 [Începerea];gg) Ordin Administrativ de Modificare - Ordin Administrativ emis de Supervizor în conformitate cu prevederile clauzei 37 [Modificări];hh) Parte/Părți - Beneficiarul și/sau Antreprenorul, după cum cere contextul;ii) Perioada de Garanție - perioada, care începe la data aprobării Recepției la Terminare a Lucrărilor (sau a Sectorului), în care Antreprenorul va fi responsabil de remedierea viciilor și deteriorărilor la Lucrări în conformitate cu prevederile clauzei 61 [Perioada de Garanție] și care poate fi prelungită în conformitate cu prevederile aceleiași clauze;jj) Personalul Antreprenorului - Reprezentantul Antreprenorului și tot restul personalului, forța de muncă și alți angajați ai Antreprenorului, ai tuturor Subcontractanților și orice alt personal care asistă Antreprenorul la execuția Lucrărilor;kk) Personalul Beneficiarului - Supervizorul, reprezentanții săi și tot restul personalului, forța de muncă și alți angajați ai Supervizorului sau ai Beneficiarului și oricare alt personal notificat Antreprenorului, de către Beneficiar sau Supervizor, ca Personal al Beneficiarului;ll) Piesele Desenate - piesele desenate aferente Lucrărilor, parte a caietului de sarcini din documentația de atribuire și incluse în Contract, precum și orice alte piese desenate modificate sau suplimentare emise de către Beneficiar (sau în numele acestuia) în conformitate cu prevederile Contractului;mm) Prețul Contractului - prețul stabilit în Acordul Contractual pentru execuția și terminarea Lucrărilor și remedierea tuturor defecțiunilor (cu orice modificare ulterioară semnării Contractului prin act adițional), fără TVA;nn) Program de Execuție - document elaborat de către Antreprenor în conformitate cu prevederile clauzei 17 [Programul de Execuție];oo) Program de Referință - Program de Execuție acceptat de Supervizor în conformitate cu prevederile subclauzei 17.8 și/sau ale subclauzei 17.12 [Revizia Programului de Execuție];pp) Recepția Finală - recepția Lucrărilor efectuată în conformitate cu prevederile clauzei 62 [Recepția Finală];qq) Recepția la Terminarea Lucrărilor - recepția Lucrărilor (sau a unei părți de Lucrări sau a unui Sector) efectuată în conformitate cu prevederile clauzei 60 [Recepția la Terminarea Lucrărilor];rr) Reprezentantul Antreprenorului - persoana numită de către Antreprenor (în Contract sau potrivit prevederilor subclauzei 13.2), care acționează în numele Antreprenorului;ss) Revendicare - o revendicare emisă de către Antreprenor în conformitate cu prevederile clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului] sau de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului];tt) Riscurile Antreprenorului - evenimentele sau situațiile listate în subclauza 68.5 [Riscurile Antreprenorului];uu) Riscurile Beneficiarului evenimentele sau situațiile listate în subclauza 68.1 [Riscurile Beneficiarului];vv) Șantier - locurile în care vor fi executate Lucrările Permanente și unde se vor livra Echipamentele și Materialele, și oricare alte locuri prevăzute în Contract ca fiind parte componentă a Șantierului;ww) Sector (de lucrări) - o parte din Lucrări definită ca Sector în Acordul Contractual;xx) Situație de Lucrări - situația de lucrări transmisă de către Antreprenor în conformitate cu prevederile subclauzei 50.1 [Situația de Lucrări] și/sau 51.1 [Situația finală de Lucrări];yy) Specificații - documentul, parte a caietului de sarcini elaborat de către Beneficiar, intitulat „Specificații“ și inclus în Contract, și orice alte modificări sau adăugiri ale Specificațiilor în conformitate cu prevederile Contractului. Acest document specifică destinația și scopul Lucrărilor și/sau orice cerințe și criterii tehnice legate de acestea;zz) Subcontractant - orice terț căruia Antreprenorul îi încredințează executarea unei părți din Contract, potrivit prevederilor clauzei 7 [Subcontractare];aaa) Sumă Provizionată - sumă prevăzută în Contract ca Sumă Provizionată, folosită și plătită în conformitate cu prevederile subclauzei 49.3 [Sume Provizionate]. Sumele Provizionate sunt rezerve de implementare în sensul Legii;bbb) Sume Reținute - sumele cumulate pe care Beneficiarul le reține și le plătește potrivit prevederilor clauzei 47 [Sume Reținute];ccc) Supervizor - operator economic sau echipă din cadrul Beneficiarului, desemnat de către Beneficiar. Supervizorul are atribuțiile tehnice, financiare și contractuale stabilite în Condițiile Contractuale. Supervizorul este nominalizat în Acordul Contractual sau notificat Antreprenorului potrivit prevederilor clauzei 5 [Supervizorul și reprezentantul Supervizorului]. Supervizorul are în echipa sa diriginți de șantier autorizați, potrivit prevederilor Legii și orice alte persoane pentru îndeplinirea rolului său;ddd) Teste la Terminare - testele efectuate potrivit prevederilor clauzei 58 [Teste la Terminare] înainte ca Lucrările sau un Sector de Lucrări (după caz) să fie recepționate la terminarea lucrărilor de către Beneficiar;eee) Utilaje - toate aparatele, mașinile, vehiculele și altele asemenea necesare pentru executarea Contractului, cu excepția Echipamentelor, Materialelor și Lucrărilor Provizorii;fff) Valoarea Contractului - valoarea definită în clauza 45 [Valoarea Contractului], care include ajustările, modificările și revizuirile efectuate în conformitate cu prevederile Contractului și reprezintă suma plăților efectuate și estimarea plăților viitoare până la îndeplinirea tuturor obligațiilor Contractuale.1.2 Titlurile din cadrul acestor Condiții Generale nu fac parte din acestea și nu vor fi luate în considerare la interpretarea Contractului.1.3 În măsura în care contextul o permite, cuvintele la singular vor include pluralul și invers, iar cuvintele de genul masculin vor include femininul și invers.1.4 Cuvintele ce desemnează persoane sau părți vor include societăți, companii și orice persoană juridică.  +  Clauza 2 Limba Contractului2.1 Limba Contractului și a tuturor comunicărilor dintre Antreprenor, Beneficiar și Supervizor sau reprezentanții lor va fi limba română, cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual.  +  Clauza 3 Ordinea de precedență a documentelor contractuale3.1 Documentele care alcătuiesc Contractul vor fi considerate ca documente care se explicitează reciproc. În scopul interpretării, ordinea de precedență a documentelor va fi următoarea:(i) Acordul Contractual,(ii) Formularul de Ofertă completat și, după caz, corectat,(iii) Condițiile Speciale,(iv) Condițiile Generale,(v) Specificațiile,(vi) Piesele Desenate,(vii) Lista de Cantități și documentele aferente,(viii) Oferta Antreprenorului și orice alte documente care fac parte din Contract, inclusiv, fără a fi limitat la:1) Oferta financiară a Antreprenorului (după corecțiile aritmetice),2) Oferta tehnică a Antreprenorului (inclusiv clarificările din perioada de evaluare a ofertelor),3) angajamentul ferm al fiecărui terț susținător (dacă este cazul),4) acordul de asociere (în cazul în care Antreprenorul constituie o asociere, un consorțiu sau o altă grupare de două sau mai multe persoane),5) subcontractul încheiat cu fiecare Subcontractant (dacă este cazul),6) orice alte documente care fac parte din Contract.Modificările și actele adiționale (dacă există) vor avea prioritatea documentelor pe care le modifică. Ordinea de precedență reprezintă ordinea de prioritate a documentelor. În caz de discrepanțe între documente, prevederile documentului prioritar vor prevala. În caz de ambiguitate ale documentelor, Supervizorul va emite clarificările sau instrucțiunile necesare.  +  Clauza 4 Comunicări4.1. Orice comunicare scrisă dintre Beneficiar și/sau Supervizor, pe de o parte, și Antreprenor, pe de altă parte, va indica denumirea Contractului și numărul de identificare și se va trimite prin poștă, fax, e-mail cu semnătură digitală sau se va livra personal, la adresa corespunzătoare indicată de părți în acest scop în Acordul Contractual.4.2 Dacă expeditorul solicită confirmare de primire, va include această solicitare în comunicare. Expeditorul va cere confirmare de primire de fiecare dată când există un termenlimită pentru primirea comunicării. În orice caz, expeditorul va lua toate măsurile necesare pentru a asigura primirea la termen a comunicării.4.3 Când Contractul prevede transmiterea sau emiterea unei notificări, consimțământ, aprobare, acord, certificare sau decizie, notificarea, consimțământul, aprobarea, acordul, certificarea sau decizia vor fi, dacă nu se prevede altfel, în scris, iar cuvintele „a notifica“, „a consimți“, „a aproba“, „a accepta“, „a certifica“ sau „a decide“ vor fi interpretate corespunzător. Orice astfel de consimțământ, aprobare, acceptare, certificare sau decizie nu vor fi refuzate sau amânate în mod nejustificat.4.4 Orice comunicare între Antreprenor și Supervizor va fi transmisă în copie și Beneficiarului. Orice comunicare între Antreprenor și Beneficiar va fi transmisă în copie și Supervizorului.  +  Clauza 5 Supervizorul și reprezentantul Supervizorului5.1 Supervizorul va avea responsabilitățile prevăzute în Contract. Cu excepția cazurilor expres prevăzute în Contract, Supervizorul nu va fi autorizat să-l elibereze pe Antreprenor de oricare din obligațiile sale prevăzute în Contract.Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Condițiile Speciale, Supervizorul are următoarele sarcini principale:(a) emite Ordine Administrative către Antreprenor,(b) emite Ordinul Administrativ de Începere,(c) verifică, acceptă sau respinge Programul de Execuție al Antreprenorului, inclusiv existența fizică a resurselor necesare îndeplinirii programului transmis,(d) verifică ritmul execuției Lucrărilor,(e) verifică respectarea calității Echipamentelor și Materialelor și metodele de punere în operă a acestora,(f) respinge Echipamentele, Materialele sau Lucrările care se dovedesc a nu fi în conformitate cu prevederile Contractului,(g) participă la efectuarea testelor și la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante,(h) măsoară cantitățile de lucrări real executate și le evaluează în conformitate cu prevederile Contractului,(i) își dă consimțământul asupra Documentelor Antreprenorului sau le respinge motivat,(j) se asigură de corectitudinea datelor și detaliilor din Jurnalul de Șantier,(k) emite Modificări în conformitate cu prevederile Contractului,(l) emite Certificate de Plată în conformitate cu prevederile Contractului,(m) emite Decizii în conformitate cu prevederile Contractului,(n) analizează Revendicările Antreprenorului și ale Beneficiarului,(o) asistă Beneficiarul în cadrul procedurii de Recepție la Terminarea Lucrărilor și de Recepție Finală,(p) îndeplinește celelalte sarcini ale Supervizorului stabilite prin Contract.5.2 Fără a afecta responsabilitatea Supervizorului pentru îndeplinirea în mod corespunzător a sarcinilor ce-i revin potrivit prevederilor prezentului Contract, Supervizorul, păstrând răspunderea finală, poate nominaliza unul sau mai mulți reprezentanți, din cadrul echipei sale, pentru a îndeplini oricare dintre responsabilitățile și autoritatea deținute de Supervizor și poate revoca în orice moment această nominalizare sau poate înlocui reprezentantul. Orice astfel de nominalizare, revocare sau înlocuire se va face în scris și nu se va implementa până nu se transmite un exemplar Antreprenorului și Beneficiarului. Supervizorul va emite către Antreprenor un Ordin Administrativ prin care va stabili responsabilitățile, autoritatea și identitatea reprezentantului Supervizorului, la Data de Începere și ulterior, ori de câte ori este necesar. Rolul reprezentantului Supervizorului va fi cel menționat în nominalizarea transmisă de Supervizor.5.3 Orice comunicare transmisă de reprezentantul Supervizorului către Antreprenor conform termenilor acestei delegări va avea același efect ca și cum ar fi fost transmisă de Supervizor, însă:(a) lipsa respingerii din partea reprezentantului Supervizorului a unei lucrări, unui Material sau unui Echipament nu va afecta autoritatea Supervizorului de a refuza lucrarea, Materialul sau Echipamentul respectiv și de a da instrucțiunile necesare pentru rectificarea acestora;(b) Supervizorul va fi liber să schimbe sau să modifice conținutul acestei comunicări, într-un termen de 5 zile. O astfel de comunicare nemodificată sau anulată în termen de 5 zile rămâne finală.5.4 Instrucțiunile și/sau Ordinele emise în scris de către Supervizor sau reprezentantul acestuia vor fi considerate Ordin Administrativ. Aceste Ordine vor fi datate, numerotate și notate de Supervizor într-un registru, iar copiile vor fi transmise personal, după caz, Reprezentantului Antreprenorului.Instrucțiunile și/sau Ordinele emise verbal vor fi confirmate de Supervizor sau reprezentantul acestuia în 24 de ore. În cazul în care nu sunt confirmate, se consideră anulate și Antreprenorul nu are nicio obligație să le implementeze.5.5 Supervizorul, inclusiv reprezentantul acestuia, este singurul autorizat să emită Ordine Administrative către Antreprenor, inclusiv cu documente suplimentare și instrucțiuni necesare pentru executarea corespunzătoare și adecvată a Lucrărilor și remedierea oricăror defecțiuni. Pentru evitarea oricărui dubiu, dispozițiile de șantier emise de către proiectantul Lucrărilor vor fi implementate de către Antreprenor numai după ce (și dacă) sunt incluse într-un Ordin Administrativ emis de către Supervizor.5.6 Dacă identitatea Supervizorului nu este stabilită în Acordul Contractual, Beneficiarul va desemna Supervizorul printr-o notificare adresată Antreprenorului în termen de 10 zile de la semnarea Contractului. În cazul în care Beneficiarul nu transmite o asemenea notificare, rolul Supervizorului va fi îndeplinit de către Beneficiar care va desemna o echipă în acest scop. Beneficiarul are dreptul de a înlocui Supervizorul. Înlocuirea Supervizorului va fi notificată de către Beneficiar în scris în cel mai scurt timp Antreprenorului împreună cu furnizarea detaliilor de identificare ale noului Supervizor. Data la care noul Supervizor preia atribuțiile sale va fi data notificării.  +  Clauza 6 Cesiune6.1 O cesiune va fi validă doar dacă reprezintă un acord scris prin care o Parte transferă Contractul sau parte din acesta unui terț și a fost obținut acordul prealabil al celeilalte Părți. Cu excepția cazurilor expres prevăzute în aceste Condiții Generale, Antreprenorul nu va cesiona niciuna dintre obligațiile sale contractuale.6.2 Prin excepție de la prevederile subclauzei 6.1:(a) fiecare Parte poate cesiona, sub formă de garanție în favoarea unei bănci sau unei alte instituții financiare, dreptul său la orice sume de încasat sau care vor deveni încasabile în derularea Contractului, cu o notificare prealabilă transmisă către cealaltă Parte,(b) Beneficiarul va efectua plăți directe către Subcontractanții care și-au exprimat opțiunea în acest sens, în conformitate cu prevederile clauzei 52 [Plăți directe către Subcontractanți] și ale clauzei 50 [Plăți],(c) în cazul rezilierii Contractului de către Beneficiar, în conformitate cu prevederile clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar], Antreprenorul va ceda către Beneficiar orice subcontract imediat după primirea notificării Beneficiarului în acest sens,(d) Antreprenorul este înlocuit de un nou antreprenor atunci când drepturile și obligațiile Antreprenorului sunt preluate, ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune sau divizare, de către noul antreprenor care îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale Contractului și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de Legea în domeniul achizițiilor publice.6.3 Aprobarea unei cesiuni de către Beneficiar nu-l va elibera pe Antreprenor de obligațiile care îi revin pentru partea de Contract deja executată sau partea necesionată pentru care se poate reține Garanția de Bună Execuție a Antreprenorului.6.4 În cazul în care Antreprenorul a cesionat, integral sau parțial, Contractul fără respectarea prevederilor prezentei clauze, Beneficiarul poate aplica sancțiunea pentru încălcarea Contractului prevăzută în clauzele 63 [Încălcarea Contractului] și/sau 64 [Rezilierea de către Beneficiar].  +  Clauza 7 Subcontractare7.1 Un subcontract va fi valid doar dacă are forma unui acord scris prin care Antreprenorul încredințează unui terț executarea unei părți din Contract. Simpla închiriere a unui utilaj, furnizarea de manoperă sau contractele de furnizare de bunuri nu sunt considerate sau interpretate drept „subcontracte“ pentru scopul prezentului Contract. Subcontractele vor fi în concordanță cu acest Contract. Pentru evitarea oricărui dubiu, prețurile din subcontract pot fi diferite de prețurile din Contract, în funcție de condițiile de piață, costurile de coordonare, alte costuri indirecte și profitul Antreprenorului. Subcontractele se vor constitui în anexe la Contract. Prevederile acestor subcontracte care nu sunt reglementate de Condițiile Contractuale nu sunt opozabile Beneficiarului.7.2 Niciun Subcontractant nu se va afla în situațiile de excludere aferente atribuirii Contractului. Fiecare Subcontractant va avea capacitatea tehnică și profesională necesară pentru executarea părții din Contract care îi este încredințată.7.3 La semnarea Contractului, Antreprenorul va prezenta Beneficiarului subcontractele încheiate de Antreprenor cu Subcontractanții declarați în Ofertă. Pentru evitarea oricărui dubiu, se consideră că aceste subcontracte au primit acordul Beneficiarului.7.4 Pentru numirea unui Subcontractant propus după semnarea Contractului (inclusiv pentru înlocuirea oricărui Subcontractant), Antreprenorul va solicita acordul Beneficiarului de a încheia un subcontract. Solicitarea va indica partea Contractului care va fi subcontractată, valoarea subcontractului, identitatea Subcontractantului și a reprezentantului său legal, certificatele și alte documente necesare pentru verificarea inexistenței unor situații de excludere în conformitate cu prevederile aferente atribuirii Contractului și a resurselor/ capabilităților corespunzătoare părții sale de implicare propusă în Contract, precum și o declarație pe propria răspundere a Subcontractantului propus prin care își asumă respectarea prevederilor Contractului și a Ofertei tehnice aferente părții sale de implicare propuse în Contract. În cazul înlocuirii oricărui Subcontractant, solicitarea Antreprenorului va conține justificări rezonabile privind înlocuirea.În termen de 30 de zile de la primirea acestei solicitări, Beneficiarul va notifica decizia sa Antreprenorului, cu indicarea motivelor în cazul unui refuz. Dacă Beneficiarul nu își notifică decizia în termenul mai sus indicat, solicitarea este considerată aprobată la expirarea termenului. În termen de 5 zile de la aprobarea oricărui nou Subcontractant, Antreprenorul va transmite Beneficiarului un exemplar semnat al subcontractului aferent, care se va constitui anexă la Contract. Subcontractantul nu va începe executarea părții sale din Contract înainte de transmiterea subcontractului către Beneficiar.Înlocuirea unui Subcontractant care a fost declarat în Ofertă se va face în condițiile prevăzute în prezenta subclauză, cu condiția să nu reprezinte o modificare substanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice.În cazul în care un Subcontractant reziliază un subcontract sau renunță în alt fel la subcontract, Antreprenorul va notifica Beneficiarul în termen de 5 zile și va indica în ce mod intenționează să continue executarea părții respective din Contract.7.5 Antreprenorul va fi responsabil de acțiunile, abaterile și neglijența Subcontractanților săi, inclusiv ale subcontractanților acestora de orice nivel, ale agenților sau angajaților lor, ca și cum ar fi acțiunile, abaterile sau neglijența Antreprenorului, ale agenților sau angajaților săi. Aprobarea de către Beneficiar a subcontractării unei părți din Contract sau a Subcontractantului pentru executarea oricărei părți a Contractului nu-l va exonera pe Antreprenor de nicio obligație care îi revine potrivit prevederilor Contractului.7.6 Dacă un Subcontractant și-a asumat față de Antreprenor o obligație continuă, pentru o perioadă ce depășește Perioada de Garanție conform Contractului, cu privire la lucrări executate sau la bunurile, Materialele, Echipamentele sau serviciile furnizate de Subcontractant, inclusiv garanții pentru acestea, Antreprenorul, în orice moment după expirarea Perioadei de Garanție, va transfera imediat Beneficiarului, la cererea și pe costul Beneficiarului, beneficiul acestei obligații pentru perioada rămasă valabilă. În cazul în care Antreprenorul nu efectuează un astfel de transfer, obligația continuă va fi transferată imediat.7.7 În cazul în care Antreprenorul încheie un subcontract fără acordul Beneficiarului, acesta poate aplica sancțiunea pentru încălcarea Contractului prevăzută la clauzele 63 [Încălcarea Contractului] și/sau 64 [Rezilierea de către Beneficiar].7.8 Dacă un Subcontractant nu își îndeplinește obligațiile sale sau le îndeplinește în mod defectuos, Beneficiarul poate solicita Antreprenorului să-l înlăture pe Subcontractant de pe Șantier și să asigure un Subcontractant cu calificări și experiență adecvate ca înlocuitor sau să reia personal executarea părții relevante a Contractului.7.9 Antreprenorul va informa Beneficiarul, lunar, cu privire la plățile efectuate către Subcontractanți. În cazul în care Antreprenorul întârzie nejustificat efectuarea plăților către Subcontractanți, Beneficiarul va fi îndreptățit să sisteze plățile către Antreprenor aferente subclauzei 50.4 [Plata] până la remediere situației.  +  OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI  +  Clauza 8 Furnizarea Documentelor Beneficiarului8.1 Cu excepția situației când este prevăzut un alt calendar în Condițiile Speciale, în termen de 15 zile de la semnarea Contractului, Supervizorul va transmite Antreprenorului, gratuit, un exemplar complet al proiectului tehnic întocmit pentru execuția Lucrărilor, precum și al tuturor Documentelor Beneficiarului relevante pentru execuția Lucrărilor sau va confirma că proiectul complet și toate aceste Documente au fost furnizate ca parte a documentației de atribuire.8.2 Beneficiarul, prin Supervizor, va comunica informațiile pe care Antreprenorul le poate solicita în mod rezonabil pentru executarea Contractului.8.3 Antreprenorul va înștiința Supervizorul de fiecare dată când există posibilitatea ca Lucrările să fie întârziate sau întrerupte, ca urmare a neprimirii de către Antreprenor într-un interval rezonabil de timp a unor piese desenate sau instrucțiuni necesare. Înștiințarea va include detalii referitoare la piesele desenate și instrucțiunile necesare, detalii care să specifice motivul pentru care și termenul la care acestea ar trebui emise, precum și detalii referitoare la natura și durata întârzierilor sau întreruperilor care pot apărea ca urmare a neprimirii la timp.Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a eșecului furnizării de către Supervizor într-un interval de timp rezonabil, specificat în înștiințare cu detalii justificative, a pieselor desenate sau instrucțiunilor notificate, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare], la care se adaugă un profit de 2% din aceste Costuri (sau cota de profit declarată explicit de către Antreprenor în Ofertă, dacă aceasta este mai mică de 2%).Dacă și în măsura în care eșecul transmiterii pieselor desenate și instrucțiunilor de către Supervizor a fost cauzat de o greșeală sau întârziere a Antreprenorului, incluzând o eroare sau o întârziere a transmiterii oricăruia dintre Documentele Antreprenorului, Antreprenorul nu va mai avea dreptul la respectiva prelungire a Duratei de Execuție, nici la respectivele Costuri suplimentare ori profit.8.4 Dacă nu este necesar pentru scopul Contractului, piesele desenate, specificațiile și alte documente comunicate de Beneficiar nu vor fi utilizate sau comunicate unui terț de către Antreprenor fără acordul prealabil al Beneficiarului.  +  Clauza 9 Acces pe Șantier9.1 Beneficiarul va asigura Antreprenorului accesul pe Șantier și va pune Șantierul la dispoziția Antreprenorului la termenele și pentru sectoarele prevăzute în Condițiile Speciale. Dacă nu sunt prevăzute asemenea termene și sectoare în Condițiile Speciale, Beneficiarul va asigura Antreprenorului accesul pe Șantier și va pune Șantierul la dispoziția Antreprenorului în termen de 30 de zile de la Data de Începere.9.2 Antreprenorul va asigura acces corespunzător pe Șantier altor persoane în conformitate cu prevederile Condițiilor Speciale sau conform instrucțiunilor Supervizorului.9.3 Orice teren obținut pentru Antreprenor de către Beneficiar nu se va utiliza de către Antreprenor în alte scopuri decât executarea Contractului.9.4 Antreprenorul va păstra orice facilități puse la dispoziția sa în stare bună pe durata ocupării și le va readuce, înainte de Recepția la Terminarea Lucrărilor, la starea inițială luând în considerare uzura normală. Antreprenorul nu va avea dreptul la nicio plată pentru îmbunătățirile rezultate din activitatea desfășurată din proprie inițiativă.9.5 Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a eșecului Beneficiarului de acordare a dreptului de acces pe Șantier sau punere la dispoziție a Șantierului la termenul specificat în subclauza 9.1 sau cel târziu la o dată care să dea Antreprenorului posibilitatea să acționeze în conformitate cu programul transmis conform prevederilor clauzei 17 [Programul de Execuție], Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare], la care se adaugă un profit de 2% din aceste Costuri (sau cota de profit declarată explicit de către Antreprenor în Ofertă, dacă aceasta este mai mică de 2%).Dacă și în măsura în care eșecul de acordare a dreptului de acces sau punere la dispoziție a fost cauzat de o greșeală sau întârziere a Antreprenorului, incluzând o eroare, sau o întârziere a transmiterii oricăruia dintre Documentele Antreprenorului, Antreprenorul nu va mai avea dreptul la respectiva prelungire a Duratei de Execuție, nici la respective Costurile suplimentare ori profit.  +  Clauza 10 Autorizații și asistență privind Legea10.1 Cu excepția altor prevederi ale Condițiilor Speciale:(a) Beneficiarul a obținut (sau va obține) autorizația de construire, alte autorizații similare pentru Lucrările Permanente și orice alte aprobări descrise în Specificații ca fiind deja obținute (sau în curs de obținere) de către Beneficiar; fără a afecta prevederile subclauzei 10.2, Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul și îl va proteja împotriva consecințelor datorate eșecului obținerii și/sau prelungirii acestor autorizații sau aprobări;(b) Antreprenorul va transmite toate înștiințările, va plăti toate taxele, cote și tarife, și va obține toate autorizațiile, licențele și aprobările în conformitate cu Legile în vigoare pentru execuția și terminarea Lucrărilor și remedierea oricăror defecțiuni (cu excepția celor menționate la punctul (a) de mai sus). Antreprenorul va obține autorizațiile aferente Lucrărilor Provizorii. Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul și îl va proteja împotriva consecințelor datorate neîndeplinirii acestor obligații; și(c) în cazul prevăzut la subclauza 37.11, Antreprenorul va întreprinde diligențele necesare pentru ca Beneficiarul să obțină și, după caz, să prelungească autorizația de construire necesară pentru partea relevantă din Lucrările Permanente. De asemenea, în acest caz, Antreprenorul va obține, în numele Beneficiarului, toate aprobările și avizele conexe necesare pentru a iniția și executa această parte de Lucrări.10.2 Antreprenorul nu va executa nicio lucrare în absența unei autorizații de construire valabile.10.3 Antreprenorul poate solicita asistența Beneficiarului în obținerea documentelor Legii și altor informații similare, care nu ar fi accesibile în mod facil și care pot afecta Antreprenorul în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin prin Contract.10.4 Beneficiarul va oferi asistență rezonabilă Antreprenorului, la cererea sa, pentru autorizații, acorduri sau aprobări necesare să fie obținute de către Antreprenor potrivit prevederilor Legii.  +  Clauza 11 Personalul Beneficiarului11.1 Personalul Beneficiarului include Supervizorul, reprezentanții acestuia, precum și orice altă persoană angajată de către Beneficiar și numită de către acesta ca făcând parte din Personalul Beneficiarului. Personalul Beneficiarului va avea competențele delegate de către Beneficiar, comunicate în scris Antreprenorului. Delegarea va intra în vigoare la data primirii comunicării. De asemenea, Beneficiarul poate retrage delegarea, printr-o comunicare scrisă către Antreprenor.  +  OBLIGAȚIILE ANTREPRENORULUI  +  Clauza 12 Obligații generale12.1 Antreprenorul, cu diligența necesară, va executa și va finaliza Lucrările conform Contractului și instrucțiunilor Supervizorului și va remedia orice defecțiuni ale Lucrărilor.12.2 Antreprenorul va asigura pe de-a întregul administrarea, Personalul, Materialele, Echipamentele, aparatura, Utilajele și toate celelalte articole, provizorii sau permanente, necesare pentru a executa, finaliza și remedia orice vicii, în măsura prevăzută în Contract sau așa cum se deduce rezonabil din Contract.12.3 Antreprenorul își va asuma întreaga responsabilitate pentru conformitatea, stabilitatea și siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de construcție în cadrul Contractului.12.4 Antreprenorul va respecta orice Ordin Administrativ transmis de către Supervizor. În cazul în care Antreprenorul consideră că cerințele unui Ordin Administrativ depășesc autoritatea Supervizorului sau scopul Contractului, Antreprenorul va transmite o notificare motivată Supervizorului. În cazul în care Antreprenorul nu transmite notificarea în termen de 10 de zile de la primirea Ordinului Administrativ, se va considera că Antreprenorul acceptă Ordinul Administrativ ca fiind emis în mod valabil. Supervizorul va răspunde notificării în termen de 10 zile și poate confirma, modifica sau anula Ordinul Administrativ. În cazul în care Supervizorul nu răspunde în termen de 10 zile, se consideră că a confirmat Ordinul Administrativ. Transmiterea unei notificări de către Antreprenor nu va suspenda efectul Ordinului Administrativ.12.5 Antreprenorul va transmite, în termen de 5 zile de la primirea unei cereri a Beneficiarului în acest sens, orice informații și documente cu privire la condițiile în care este implementat Contractul.12.6 În îndeplinirea obligațiilor sale contractuale, Antreprenorul va respecta Legile în vigoare și se va asigura că Personalul său, agenții și angajații săi respectă de asemenea aceste Legi. Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul pentru orice reclamații sau proceduri care ar putea apărea ca urmare a nerespectării de către Antreprenor, Personalul său, agenții sau angajații săi a acestor Legi.12.7 Antreprenorul va trata detaliile Contractului ca fiind strict confidențiale, în măsura în care o astfel de tratare nu afectează desfășurarea obligațiilor contractuale sau respectarea obligațiilor prevăzute de Lege. Antreprenorul nu va utiliza și nu va divulga unor terți informații sau documente cu privire la îndeplinirea Contractului fără consimțământul prealabil al Beneficiarului. Antreprenorul va continua să respecte acest angajament 10 ani după primirea plății finale în conformitate cu prevederile subclauzei 51.3 [Plata finală] și va obține de la fiecare membru al Personalului său același angajament. Însă, folosirea referinței Contractului pentru marketing sau ofertare nu necesită acordul prealabil al Beneficiarului.12.8 În cazul în care Antreprenorul constituie o asociere, consorțiu sau altă grupare formată din două sau mai multe persoane, toate aceste persoane vor fi responsabile individual și în solidar față de Beneficiar pentru executarea Contractului și îndeplinirea obligațiilor contractuale, inclusiv în privința oricărei sume recuperabile. Aceste persoane vor notifica Beneficiarul cu privire la liderul lor, persoană desemnată de asociere să acționeze în numele său în cadrul acestui Contract și care va fi autorizată să angajeze asocierea. Componența (inclusiv identitatea liderului) și statutul asocierii nu vor fi modificate fără acordul prealabil al Beneficiarului. În cazul în care asocierea își modifică statutul sau componența fără acordul prealabil al Beneficiarului, Beneficiarul poate aplica sancțiunea pentru încălcarea Contractului prevăzută în clauzele 63 [Încălcarea Contractului] și/sau 64 [Rezilierea de către Beneficiar].Prevederile acordului de asociere inclus în Contract care nu sunt reglementate de Condițiile Contractuale nu sunt opozabile Beneficiarului.12.9 În cazul în care Antreprenorul a primit, în cadrul Ofertei sale, susținere din partea unui terț, această susținere este demonstrată printr-un angajament ferm al acestui terț, inclus în Contract. Terțul susținător se obligă față de Antreprenor și de Beneficiar să ducă la îndeplinire acțiunile (inclusiv, după caz, punerea la dispoziția Antreprenorului a unor resurse financiare, umane și/sau tehnice) sau, după caz, partea de Lucrări, ce fac obiectul angajamentului ferm, inclusiv prin substituirea Antreprenorului conform angajamentului ferm, în cazul în care Antreprenorul nu reușește să îndeplinească obligațiile și responsabilitățile Contractuale aferente activităților, situațiilor sau părții de Lucrări pentru care a primit susținere de la terț. Dacă Antreprenorul nu reușește să îndeplinească obligațiile și responsabilitățile Contractuale aferente activităților, situațiilor sau părții de Lucrări pentru care a primit susținere de la terț, Beneficiarul va fi îndreptățit să notifice Antreprenorul și terțul susținător și să solicite remedierea situației prin implicarea terțului.Terțul susținător va despăgubi Beneficiarul pentru orice daune, pierderi și cheltuieli suportate de Beneficiar în cazul în care terțul susținător nu respectă obligațiile asumate prin angajamentul ferm sau îndeplinește aceste obligații în mod defectuos.12.10 Toate documentele Antreprenorului aferente Contractului, inclusiv înregistrări și evidențe contabile, cu excepția celor predate Beneficiarului, vor fi păstrate de către Antreprenor pe perioada stabilită de Lege, dar nu mai puțin de 10 ani de la Plata Finală efectuată în cadrul Contractului.12.11 Antreprenorul va permite Beneficiarului să inspecteze și să copieze, fără restricții, contabilitatea sa, înregistrările și alte documente privind procedura de depunere a Ofertei și executarea Contractului și să permită auditarea acestora de către experți/auditori desemnați de către Beneficiar. Beneficiarul va fi îndreptățit să producă și să folosească orice astfel de conturi și înregistrări și alte documente ca evidență în caz de dispută.12.12 Standarde și reglementări tehniceReferirile din Contract la standarde publicate vor fi înțelese ca referiri la ediția aplicabilă la Data de Referință, dacă nu este altfel specificat.Dacă, după Data de Referință, intră în vigoare standarde aplicabile modificate sau noi și (i) Supervizorul, cu aprobarea prealabilă a Beneficiarului, consideră că este necesară sau oportună aplicarea acestora și (ii) această aplicare nu implică o modificare substanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice, atunci Supervizorul va iniția o Modificare potrivit prevederilor clauzei 37 [Modificări].Prevederile prezentei subclauze se vor aplica în mod corespunzător în cazul în care o nouă reglementare tehnică, relevantă pentru proiectarea Lucrărilor, este adoptată și publicată după Data de Referință pentru aceste Lucrări proiectate de către Beneficiar.  +  Clauza 12a Codul de conduită12a.1 Antreprenorul va acționa întotdeauna conform codului de conduită al profesiei sale. Se va abține să facă declarații publice cu privire la Contract fără aprobarea prealabilă a Beneficiarului. Antreprenorul nu va obliga Beneficiarul în niciun fel fără acordul său prealabil și va prezenta clar această obligație terților.12a.2 Antreprenorul, Personalul său sau oricare dintre Subcontractanții și agenții săi nu vor abuza de puterea încredințată pentru câștig privat. Antreprenorul, Personalul său sau oricare dintre Subcontractanții și agenții săi nu vor primi și nu vor fi de acord să primească de la orice persoană și nu vor oferi și nu vor fi de acord să ofere unei persoane sau să obțină pentru orice persoană un dar, o recompensă, un comision sau compensație de orice fel ca stimulent sau recompensă pentru desfășurarea unei acțiuni sau renunțarea la o acțiune cu privire la executarea Contractului sau pentru favorizarea sau defavorizarea vreunei persoane în legătură cu Contractul. Antreprenorul va respecta Legile și codurile aplicabile în vigoare cu privire la combaterea dării și luării de mită și combaterea corupției. Pentru evitarea oricărui dubiu, prevederile prezentei Subclauze 12a.2 nu împiedică și nu afectează posibilitatea încheierii unor tranzacții judiciare sau extrajudiciare între Beneficiar și Antreprenor în legătură cu aspecte rezultate din executarea Contractului sau în legătură cu Contractul.12a.3 Plățile către Antreprenor în baza Contractului vor constitui singurul venit sau beneficiu ce poate decurge, pentru Antreprenor, din Contract. Antreprenorul și Personalul său nu vor desfășura nicio activitate și nu vor primi niciun avantaj incompatibil cu obligațiile prevăzute în Contract.12a.4 Semnarea și executarea Contractului nu vor genera cheltuieli comerciale neobișnuite de către Antreprenor. Cheltuieli comerciale neobișnuite sunt comisioane neprevăzute în Contract sau negenerate de un contract încheiat în mod corect cu privire la Contract, comisioanele care nu sunt plătite în schimbul unor servicii reale și legitime, comisioane plătite într-un paradis fiscal, comisioane plătite unui beneficiar care nu este clar identificat sau comisioane plătite unei societăți despre care există indicii că ar fi o societate-paravan. Beneficiarul și autoritățile cu atribuții de control al operațiunilor Beneficiarului pot efectua verificări documentare sau la fața locului, după caz, pentru a descoperi dovezi în cazul suspectării unor cheltuieli comerciale neobișnuite.  +  Clauza 12b Conflict de interese12b.1 Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru a preveni sau pune capăt oricărei situații ce poate compromite executarea în mod corect și obiectiv a Contractului. Acest conflict de interese poate fi generat, în mod direct sau indirect, de un interes financiar, economic sau de un alt interes personal împărtășit între persoanele cu funcții de decizie în cadrul Antreprenorului (inclusiv al tuturor membrilor din asociere și al Subcontractanților săi), pe de o parte, și persoanele cu funcții de decizie în cadrul Beneficiarului și al Supervizorului, pe de altă parte. Orice conflict de interese ce poate apărea în timpul executării Contractului se va notifica Beneficiarului fără întârziere. În cazul unui astfel de conflict, Antreprenorul va lua imediat toate măsurile necesare pentru a-l preveni și soluționa.Beneficiarul își rezervă dreptul de a verifica dacă aceste măsuri sunt corespunzătoare și poate solicita măsuri suplimentare, după caz. Antreprenorul se va asigura că personalul său cu funcții de decizie nu este pus într-o situație ce poate genera un conflict de interese. Fără a afecta obligația ce îi revine prin Contract, Antreprenorul va înlocui imediat și gratuit pentru Beneficiar orice persoană cu funcție de decizie din Personalul său expus unei astfel de situații.12b.2 Antreprenorul se va abține de la orice contact ce poate influența independența sa sau a Personalului său și compromite executarea în mod corect și obiectiv a Contractului.  +  Clauza 13 Administrarea Lucrărilor13.1 Antreprenorul se va asigura că Lucrările sunt executate corespunzător și că Specificațiile și Ordinele Administrative sunt respectate de Personalul său, inclusiv proprii angajați, Subcontractanții și angajații lor.13.2 Antreprenorul va desemna un Reprezentant al Antreprenorului care va acționa în numele Antreprenorului potrivit prevederilor Contractului. Cu excepția cazului în care Reprezentantul Antreprenorului este numit prin Contract, Antreprenorul va prezenta spre aprobarea Supervizorului, în termen de 15 de zile de la semnarea Contractului, numele și referințele persoanei propuse ca Reprezentant al Antreprenorului. Supervizorul va aproba sau respinge motivat propunerea în termen de 10 zile. Aprobarea Supervizorului poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată Antreprenorului. În cazul în care Supervizorul refuză Reprezentantul propus în termenul-limită sau retrage aprobarea desemnării, va prezenta motivele, iar Antreprenorul va comunica o propunere alternativă imediat. Adresa Reprezentantului Antreprenorului va fi considerată a fi adresa pentru comunicare comunicată de către Antreprenor.13.3 Supervizorul își poate retrage aprobarea cu privire la Reprezentantul Antreprenorului în următoarele situații: (i) Reprezentantul Antreprenorului nu îndeplinește, în mod grav sau repetat, obligațiile Contractuale și/sau (ii) prin acțiunile sau inacțiunile Antreprenorului, siguranța și securitatea muncii și/sau protecția mediului sunt puse în pericol. Dacă Supervizorul își retrage aprobarea cu privire la Reprezentantul Antreprenorului, Antreprenorul, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 30 de zile, după primirea notificării în acest sens, își va retrage Reprezentantul din Șantier și-l va înlocui cu un alt Reprezentant, cu aprobarea prealabilă a Supervizorului.13.4 Reprezentantul Antreprenorului va fi pe deplin autorizat să ia orice decizie necesară pentru executarea Lucrărilor, inclusiv să primească și să implementeze Ordine Administrative. Timpul Reprezentantului Antreprenorului va fi alocat în totalitate coordonării executării Contractului.În cazul în care Reprezentantul Antreprenorului sau asistenții acestuia nu vorbesc fluent limba Contractului, Antreprenorul va asigura toate cele necesare pentru comunicarea eficientă în limba Contractului.13.5 Documentele transmise de Antreprenor Beneficiarului (sau Supervizorului) vor fi semnate de către Reprezentantul Antreprenorului.13.6 Antreprenorul se va asigura că personalul său specializat este autorizat și/sau certificat în conformitate cu prevederile Legii.13.7 Antreprenorul va asigura nivelul de calitate corespunzător cerințelor Contractului printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția autorizați potrivit prevederilor Legii. Sistemul de asigurare a calității va fi în conformitate cu detaliile prevăzute în Contract, dacă există. Supervizorul va avea dreptul să auditeze orice aspect al sistemului calității. Detaliile tuturor procedurilor și documentele de conformitate vor fi transmise Supervizorului spre informare, înainte de începerea fiecărei etape de execuție.Respectarea sistemului de asigurare a calității nu va exonera Antreprenorul de niciuna din sarcinile, obligațiile sau responsabilitățile sale potrivit prevederilor Contractului.13.8 Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru protecția mediului înconjurător (atât pe Șantier, cât și în afara acestuia) și pentru limitarea daunelor sau afectării populației și a proprietăților ca urmare a poluării, zgomotului și a altor consecințe ale activității sale. Aceste măsuri vor fi conforme cu cele prevăzute în Specificații și în actul de reglementare în domeniul mediului.Antreprenorul se va asigura că emisiile, deversările de suprafață și deșeurile rezultate în urma activităților proprii nu vor depăși valorile prevăzute în Specificații și nici valorile stabilite de Lege.  +  Clauza 14 Personal14.1 Persoanele angajate de Antreprenor trebuie să fie în număr suficient, în conformitate cu prevederile Programului de Execuție în vigoare. Acești angajați vor dispune de aptitudinile și experiența necesare progresului și executării corespunzătoare ale Lucrărilor. Supervizorul poate cere retragerea oricărei persoane din cadrul Personalului Antreprenorului în următoarele situații: (i) persoana nu îndeplinește, în mod grav sau repetat, obligațiile Contractuale și/sau (ii) prin acțiunile sau inacțiunile acestei persoane, siguranța și securitatea muncii și/sau protecția mediului sunt puse în pericol. Antreprenorul va înlocui imediat orice membru al Personalului său pentru care Supervizorul, prin notificare motivată, cere retragerea.14.2 Antreprenorul va lua toate măsurile pentru angajarea întregului personal și a forței de muncă, în conformitate cu prevederile Legii.14.3 Antreprenorul va asigura personalul cheie conform propunerii sale din Ofertă. Personalul-cheie este personalul în privința căruia au existat cerințe minime stabilite în documentația de atribuire a Contractului. Reprezentantul Antreprenorului și personalul cheie al Antreprenorului vor fi menținuți pe toată durata execuției Lucrărilor, cu excepția situațiilor în care Supervizorul solicită înlocuirea din motive întemeiate sau atunci când este necesară înlocuirea din alte motive independente de Antreprenor (ex. demisie din cadrul societății/asocierii, boală, deces etc.).14.4 Orice înlocuire a personalului cheie se va face cu personal cu calificare și experiență cel puțin echivalente cu cele (dacă există) stabilite în documentația de atribuire, cu consimțământul prealabil al Beneficiarului. În cazul în care un membru al personalului-cheie a fost evaluat în cadrul criteriului de atribuire, Antreprenorul va propune un înlocuitor care să obțină cel puțin același punctaj ca urmare a aplicării factorilor de atribuire.Antreprenorul va transmite Beneficiarului toate documentele necesare pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de calificare/ selecție stabilite și/sau a calcula punctajul aferent factorilor de evaluare, pentru orice înlocuire a personalului-cheie.  +  Clauza 15 Garanție de Bună Execuție15.1. Antreprenorul va constitui o Garanție de Bună Execuție ca instrument de garantare pentru executarea corespunzătoare a Contractului, în valoarea stipulată în Acordul Contractual și în forma inclusă în Contract (dacă există). Dacă în Acordul Contractual nu este menționată o valoare (absolută sau procentuală din Prețul Contractului), valoarea Garanției de Bună Execuție va fi de 10% din Prețul Contractului.Antreprenorul va constitui Garanția de Bună Execuție în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării Contractului. Antreprenorul va transmite în original Garanția de Bună Execuție la sediul Beneficiarului prevăzut în contract și o copie a acesteia Supervizorului, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de constituire.Garanția de Bună Execuție se constituie prin una dintre următoarele modalități:a) printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la Contract. În acest caz, Garanția de Bună Execuție va fi emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau (pentru celelalte societăți) cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent și Antreprenorul va transmite documentele doveditoare în această privință. Garanția de Bună Execuție va fi irevocabilă și va prevedea că plata Garanției de Bună Execuție se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a Beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 15.3. Garanția de Bună Execuție a unei asocieri sau a unui consorțiu va fi emisă în numele asocierii sau consorțiului;b) dacă părțile convin, prin rețineri succesive din sumele datorate pentru Certificatele de Plată, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentația de atribuire. În acest caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea Contractului, Antreprenorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția Beneficiarului, la o instituție de credit agreată de ambele părți sau la Trezoreria Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Suma inițială care se depune de către Antreprenor în contul astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din Prețul Contractului. Suma inițială se va depune în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării Contractului. Antreprenorul va transmite, în original, la sediul Beneficiarului prevăzut în Contract, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a sumei inițiale, dovada constituirii contului de garanție blocat în favoarea Beneficiarului, împreună cu dovada depunerii sumei inițiale. Pe parcursul îndeplinirii Contractului, Beneficiarul urmează să alimenteze acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului pentru fiecare Certificat de Plată până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție în contractul de achiziție publică. Beneficiarul va dispune ca instituția de credit sau Trezoreria Statului să înștiințeze Antreprenorul despre vărsământul efectuat, precum și despre destinația lui. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea Antreprenorului. Beneficiarul se va asigura că întreaga valoare a Garanției de Bună Execuție va fi reținută până cel târziu la data emiterii Certificatului de Plată la Recepția la Terminarea Lucrărilor. (la 03-03-2022, Subclauza 15.1, clauza 15 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 ) 15.2. Antreprenorul se va asigura că Garanția de Bună Execuție este valabilă și în vigoare, luând în considerare prevederile subclauzei 15.6, până la aprobarea Recepției Finale. În cazul în care Garanția de Bună Execuție se constituie potrivit subclauzei 15.1 lit. a), dacă termenii Garanției de Bună Execuție specifică data de expirare a acesteia, iar Antreprenorul nu este îndreptățit să obțină aprobarea Recepției Finale cu 30 de zile înainte de data de expirare a Garanției, Antreprenorul va prelungi valabilitatea Garanției de Bună Execuție până când Lucrările vor fi terminate și toate defecțiunile remediate. Dacă societatea emitentă a Garanției de Bună Execuție pierde autorizarea să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau nu mai este cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent, se va considera că Garanția de Bună Execuție își pierde valabilitatea și Antreprenorul va avea obligația de a constitui o nouă Garanție de Bună Execuție în conformitate cu prevederile prezentei clauze. (la 03-03-2022, Subclauza 15.2, clauza 15 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 ) 15.3. În cazul în care Garanția de Bună Execuție se constituie potrivit subclauzei 15.1 lit. a), anterior emiterii unei pretenții asupra Garanției de Bună Execuție, Beneficiarul va notifica pretenția atât Antreprenorului, cât și emitentului instrumentului de garantare, precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modul de calcul al sumei pretinse.Beneficiarul nu va formula nicio pretenție asupra Garanției de Bună Execuție, cu excepția următoarelor cazuri și în limita sumelor la care Beneficiarul este îndreptățit potrivit prevederilor Contractului:(a) Antreprenorul nu reușește să prelungească valabilitatea Garanției de Bună Execuție, așa cum este descris în subclauza 15.2, situație în care Beneficiarul poate cere întreaga valoare a Garanției de Bună Execuție;(b) Antreprenorul nu plătește Beneficiarului, în termen de 30 de zile, o sumă datorată, convenită de către Antreprenor sau Decisă de către Supervizor potrivit prevederilor subclauzei 69c [Decizia Supervizorului];(c) Antreprenorul nu reușește să remedieze o nerespectare a obligațiilor sale în termen de 30 de zile de la primirea notificării Beneficiarului privind nerespectarea obligației respective; sau(d) Beneficiarul reziliază Contractul potrivit prevederilor clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar]. (la 03-03-2022, Subclauza 15.3, clauza 15 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 ) 15.4 Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul pentru orice daune, pierderi și cheltuieli (inclusiv taxe legale și cheltuieli) care rezultă din orice cerere privind executarea Garanției de Bună Execuție, în condițiile în care Beneficiarul nu era îndreptățit la cerere.15.5 De fiecare dată când Prețul Contractului este modificat, Antreprenorul va ajusta valoarea Garanției de Bună Execuție, în aceeași proporție, în termen de 15 zile de la modificare.De fiecare dată când Garanția de Bună Execuție este executată ca urmare a unei cereri a Beneficiarului, potrivit prevederilor literelor (b) sau (c) din subclauza 15.3, Antreprenorul va reîntregi valoarea Garanției de Bună Execuție în termen de 15 zile de la executarea sumelor cerute de către Beneficiar.15.6 Beneficiarul va elibera/restitui Antreprenorului Garanția de Bună Execuție după cum urmează:(a) valoarea procentuală din valoarea Garanției de Bună Execuție stabilit în Acordul Contractual (70% dacă nicio valoare procentuală nu este stabilită în Acordul Contractual) în termen de 14 zile de la data aprobării Recepției la Terminarea Lucrărilor, dacă Beneficiarul nu a formulat până la acea dată cereri asupra Garanției de Bună Execuție;(b) restul valorii Garanției de Bună Execuție la aprobarea Recepției Finale, cu excepția sumelor cerute de către Beneficiar până la acea dată și care nu au fost reîntregite de către Antreprenor.15.7. În cazul în care Garanția de Bună Execuție se constituie potrivit subclauzei 15.1 lit. a), pe durata executării Contractului, dacă societatea care a emis Garanția de Bună Execuție nu își poate respecta angajamentele, Garanția de Bună Execuție nu va mai fi validă.Beneficiarul va notifica Antreprenorul pentru a elibera o nouă garanție conform acelorași termeni ca cei ai anterioarei garanții; în cazul în care Antreprenorul nu transmite o nouă Garanție de Bună Execuție în termen de 30 de zile de la data notificării, Beneficiarul poate rezilia Contractul potrivit prevederilor clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar]. (la 03-03-2022, Subclauza 15.7, clauza 15 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 )  +  Clauza 16 Responsabilități și asigurări16.1 Responsabilităția) Responsabilitatea pentru daune aduse LucrărilorFără a afecta prevederile clauzei 59 [Utilizarea Lucrărilor înainte de Recepția la Terminare], clauzei 61 [Perioada de Garanție] și clauzei 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală], Antreprenorul își va asuma (i) întreaga responsabilitate pentru menținerea integrității Lucrărilor și (ii) riscul pierderii și daunei, indiferent de cauză, până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor așa cum se prevede la clauza 60 [Recepția la Terminarea Lucrărilor].Compensația pentru daunele aduse Lucrărilor și generate de răspunderea Antreprenorului va fi limitată la Prețul Contractului.Această limită nu se va aplica pentru compensație pentru pierderi sau daune generate de frauda sau neglijența gravă a Antreprenorului sau Personalului său, inclusiv Subcontractanților săi și oricărei persoane pentru care Antreprenorul este responsabil.După aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor conform clauzei 60 [Recepția la Terminarea Lucrărilor], Antreprenorul va rămâne responsabil de orice nerespectare a obligațiilor ce îi revin prin Contract pentru perioada prevăzută de Lege.b) Răspunderea Antreprenorului față de BeneficiarÎn orice moment, Antreprenorul va fi responsabil și va despăgubi Beneficiarul pentru orice daune aduse, pe durata executării Contractului, Beneficiarului de către Antreprenor sau Personalul său, inclusiv Subcontractanții săi și orice persoană pentru care Antreprenorul este responsabil.Compensația pentru daunele aduse Beneficiarului (altele decât cele aduse Lucrărilor) și generate de răspunderea Antreprenorului va fi limitată la Prețul Contractului.Această limită nu se va aplica pentru compensație în caz de vătămare corporală, inclusiv deces, și nici pentru daune de orice tip aduse Beneficiarului și generate de frauda sau neglijența gravă a Antreprenorului sau Personalului său, inclusiv Subcontractanților săi și oricărei persoane pentru care Antreprenorul este responsabil.c) Răspunderea Antreprenorului față de terțiAntreprenorul va despăgubi, proteja și apăra Beneficiarul, inclusiv Personalul său, de orice acțiuni, reclamații, pierderi sau daune, directe sau indirecte, de orice natură (denumite în continuare „reclamație“) generate de o acțiune sau inacțiune a Antreprenorului sau Personalului său, inclusiv Subcontractanților săi și/sau oricărei persoane pentru care Antreprenorul este responsabil, în îndeplinirea obligațiilor contractuale, cu excepția situațiilor în care:(i) reclamația este generată de dreptul Beneficiarului de a executa Lucrările Permanente pe, peste, sub, în sau prin orice teren, și de a ocupa acest teren pentru Lucrările Permanente; sau(ii) pierderea sau dauna este un rezultat inevitabil al obligațiilor Antreprenorului de a executa Lucrările și de a remedia orice defecțiuni.Beneficiarul va aduce la cunoștința Antreprenorului reclamația oricărui terț în cel mai scurt timp posibil din momentul în care Beneficiarul o ia la cunoștință.În cazul în care Beneficiarul alege să conteste reclamația sau să se apere împotriva reclamației, Antreprenorul va acoperi costurile rezonabile de contestare sau apărare suportate de Beneficiar și Personalul său.În sensul prezentului punct c), agenții și angajații Beneficiarului, Supervizorul, angajații săi, subcontractanții săi, precum și Personalul Antreprenorului, Subcontractanții și orice persoană pentru care Antreprenorul este responsabil sunt considerate terți.Antreprenorul va gestiona toate reclamațiile în strânsă colaborare cu Beneficiarul. Orice înțelegere sau acord cu terții pentru soluționarea unei reclamații necesită acordul expres prealabil al Beneficiarului și al Antreprenorului.16.2 Asigurarea) Asigurare - aspecte generaleÎncepând cu Data de Începere sau mai devreme, și pe durata executării Contractului, Antreprenorul se asigură că el, Personalul său, inclusiv Subcontractanții săi și orice persoană pentru care Antreprenorul este responsabil, sunt asigurați corespunzător de societăți de asigurare recunoscute pe piața europeană a asigurărilor.La Data de Începere, Antreprenorul va transmite Beneficiarului și Supervizorului o copie a tuturor certificatelor de asigurare ce indică faptul că obligațiile Antreprenorului cu privire la asigurări sunt respectate, precum și a polițelor. Pe durata executării Contractului, Antreprenorul va transmite fără întârziere, după plata fiecărei prime de asigurare și oricând la cererea Supervizorului, o versiune actualizată a certificatelor de asigurare.Antreprenorul va obține de la asiguratori angajamentul de a informa personal și direct Beneficiarul și Supervizorul cu privire la orice eveniment ce poate reduce, anula sau modifica în orice fel asigurarea în cauză. Asiguratorii vor transmite aceste informații în cel mai scurt timp posibil și, în orice caz, cu cel puțin 30 de zile înainte de reducerea, anularea sau modificarea asigurării. Beneficiarul își rezervă dreptul de a-l despăgubi pe asigurator în cazul în care Antreprenorul nu plătește prima, fără a afecta dreptul Beneficiarului de a recupera suma astfel plătită și de a solicita ulterior despăgubire pentru potențialele daune rezultate.În măsura posibilului, Antreprenorul se va asigura că respectivele polițe de asigurare încheiate conțin o renunțare a dreptului de regres al asiguratorului în favoarea Beneficiarului și Supervizorului, agenților și angajaților lor.Încheierea și menținerea de către Antreprenor a unor asigurări corespunzătoare nu vor exonera pe Antreprenor de responsabilitățile legale și/sau contractuale. Ca un minimum, asigurările listate în prezenta subclauză vor furniza acoperire până la nivelul minim de responsabilități contractuale prevăzute în subclauza 16.1 [Responsabilități] sau nivelul minim ale responsabilităților prevăzute în Legea în vigoare, oricare ar fi mai mare.Antreprenorul va suporta integral consecințele lipsei totale sau parțiale a asigurării, eliberând complet Beneficiarul și Supervizorul de orice răspundere în această privință.Antreprenorul se va asigura că Personalul său, inclusiv Subcontractanții săi și orice persoană pentru care Antreprenorul este responsabil, respectă aceleași cerințe de asigurare ca cele impuse Antreprenorului prin acest Contract. În caz de lipsă de asigurare sau de asigurare necorespunzătoare a Personalului Antreprenorului, inclusiv a Subcontractanților săi sau a oricărei persoane pentru care Antreprenorul este responsabil, Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul și Supervizorul pentru toate consecințele rezultate.Sub propria responsabilitate și fără a afecta obligația de a încheia toate asigurările pentru acoperirea obligațiilor prevăzute în acest Contract, Antreprenorul se va asigura că toate asigurările obligatorii sunt încheiate conform Legii în vigoare. Se va asigura de asemenea că toate obligațiile legale ce se aplică asigurării sunt respectate.Beneficiarul și Supervizorul vor fi exonerați de orice răspundere privind evaluarea și conformitatea polițelor de asigurare încheiate de Antreprenor în raport cu obligațiile sale contractuale și/sau legale.Pe durata executării Contractului, dacă vreun asigurator nu își poate respecta angajamentele, asigurarea respectivă nu va mai fi validă. Beneficiarul va notifica Antreprenorul pentru a încheia o nouă asigurare potrivit prevederilor Contractului. În cazul în care Antreprenorul nu transmite o copie a noului certificat de asigurare și a poliței aferente în termen de 30 de zile de la data notificării, Beneficiarul poate rezilia Contractul potrivit prevederilor clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar].b) Asigurare - Aspecte specifice1. Asigurare pentru daune aduse terțilorAntreprenorul va încheia o asigurare de răspundere civilă ce va acoperi vătămări corporale și daune aduse proprietății ce pot fi provocate terților ca urmare a executării Contractului, inclusiv în Perioada de Garanție. Polița de asigurare trebuie să prevadă că Personalul Beneficiarului, inclusiv cel al Supervizorului, precum și cel al altor antreprenori și terți prezenți pe Șantier, în vecinătatea Șantierului sau în orice alt loc folosit de Antreprenor sunt considerați terți în această asigurare. Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, limitele de acoperire pentru această asigurare nu vor fi inferioare celor valabile pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto potrivit reglementărilor Uniunii Europene.2. Asigurarea LucrărilorAntreprenorul va încheia o asigurare de tip „toate riscurile pentru lucrările de construcții-montaj“ în beneficiul său individual și în solidar cu Subcontractanții săi, Beneficiarul și Supervizorul.Această asigurare va acoperi toate daunele ce pot fi aduse Lucrărilor incluse în Contract, inclusiv daune generate de erori în Documentele Antreprenorului, materialele de construcție sau punerea în operă și pentru care Antreprenorul este responsabil conform Contractului și daune generate de evenimente naturale. Această asigurare va acoperi și prejudiciul adus bunurilor și proprietăților existente ale Beneficiarului și Supervizorului.De asemenea, Antreprenorul va încheia o asigurare pentru acoperirea Utilajelor și Lucrărilor Provizorii cel puțin până la valoarea totală de înlocuire/reconstrucție.3. Asigurare autoAntreprenorul va încheia (sau se va asigura că sunt încheiate) asigurări de răspundere civilă auto pentru toate vehiculele folosite de Antreprenor sau Subcontractanții săi (indiferent dacă aceste vehicule sunt deținute în proprietate sau nu) în legătură cu Contractul.4. Asigurare împotriva accidentelor la locul de muncăAntreprenorul va încheia polițe de asigurare pentru asigurarea Antreprenorului, Personalului său, inclusiv Subcontractanților săi și oricărei persoane pentru care Antreprenorul este responsabil, în caz de accident la locul de muncă sau în drum spre și de la locul de muncă. Se va asigura că Subcontractanții săi procedează la fel. Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul pentru orice reclamații pe care Personalul său, inclusiv angajații săi sau a Subcontractanții săi, le-ar putea formula în aceste privințe.5. Asigurarea răspunderii cu privire la calitatea LucrărilorAntreprenorul va încheia o asigurare pentru a acoperi întreaga sa răspundere cu privire la calitatea Lucrărilor, chiar și după Recepția Finală, conform Legii.  +  Clauza 17 Programul de Execuție17.1 În termen de 30 de zile de la Data de Începere, Antreprenorul va transmite Supervizorului, spre analiză și acceptare, un Program de Execuție detaliat al întregului Contract, alcătuit dintr-un grafic de eșalonare calendaristică Gantt (pe suport hârtie și în format electronic editabil) și un raport descriptiv. Acest prim Program de Execuție, inclusiv metodologia de lucru și resursele, va fi elaborat în baza programului de lucrări depus în Ofertă de către Antreprenor.17.2 Graficul de eșalonare calendaristică Gantt va fi realizat utilizând analiza drumului critic și va cuprinde totalitatea activităților specificate în Contract și punctele de referință stabilite (dacă există). Programul de Execuție va fi elaborat în conformitate cu următoarele cerințe:(a) Programul de Execuție va fi alcătuit din activitățile necesare pentru executarea Contractului, conform Specificațiilor, Pieselor Desenate și Listei de Cantități și va fi prezentat într-o structură astfel încât să fie identificate:1. principalele faze ce alcătuiesc executarea Contractului (inclusiv achiziții, construcții, inspecții, testare, recepții);2. obiectele de construcții din care sunt alcătuite Lucrările;3. categoriile de lucrări sau stadiile fizice care alcătuiesc Lucrările;4. sectoarele de lucru sau locul în care se vor pune în operă activitățile de construcții;5. Subcontractanții, în cazul în care unele părți din Contract sunt realizate cu Subcontractanți.(b) Activitățile vor avea alocate:1. resurse (principalele Materiale ce se vor pune în operă, manoperă - numărul și meseriile de muncitori, Utilaje), în concordanță cu necesarul și disponibilul acestora;2. cantitățile de lucrări conform Listei de Cantități;3. costurile estimate în concordanță cu Oferta;4. productivitățile estimate.(c) Durata activităților va fi exprimată în zile, luând în considerare:1. cantitatea de lucrare;2. dimensiunea frontului de lucru;3. numărul de resurse umane și Utilaje;4. productivitatea resurselor.(d) Nivelul de detaliu al activităților va fi ales astfel încât durata acestora să nu fie mai mare de 30 de zile calendaristice.(e) Succesiunea activităților va fi stabilită luând în considerare metodologia de lucru propusă de Antreprenor, tehnologiile de execuție din Specificații (dacă există) și constrângerile de natură organizatorică. Relațiile de condiționare dintre activități vor fi de tip început-început, sfârșit-început și sfârșit-sfârșit.(f) Graficul rețea va fi alcătuit astfel încât să nu existe decât o singură activitate fără predecesor și o singură activitate fără succesor, cu excepția activităților care desemnează puncte de referință sau a activităților la care nu se poate stabili (justificat prin raportul descriptiv) o relație de condiționare.(g) Drumul critic va fi evidențiat și va corespunde cu succesiunea de activități a cărei durată maximă este Durata de Execuție.17.3 Cerințele pentru elaborarea raportului descriptiv sunt următoarele:(a) Antreprenorul va pregăti și transmite Supervizorului un raport descriptiv prin care va detalia și explica planul de lucru stabilit în cadrul Programului de Execuție.(b) Raportul descriptiv va cuprinde:1. o descriere generală a modului în care Antreprenorul va executa Lucrările;2. descrierea activităților critice și a modului în care Antreprenorul va asigura resursele necesare;3. numărul și structura formațiilor de lucru cu care Antreprenorul va realiza activitățile;4. prezentarea listei cu resursele umane (numărul și meseriile muncitorilor) distribuite pe luni;5. prezentarea listei de Utilaje (tip, număr, capacitate) pe care Antreprenorul le va avea la dispoziție, precum și perioadele de timp în care vor fi folosite;6. Subcontractanții implicați, precum și resursele umane și Utilajele aferente;7. curba „S“ de progres fizic și financiar și graficul de flux de numerar.17.4 În termen de 15 zile de la transmiterea sa de către Antreprenor, Supervizorul va analiza Programul de Execuție și îl va accepta sau respinge. În lipsa unui răspuns al Supervizorului la termenul aferent, Programul de Execuție va fi considerat ca fiind acceptat.17.5 În cazul în care Programul de Execuție este respins, Supervizorul va prezenta motivele respingerii și va solicita Antreprenorului să retransmită în termen de 10 zile Programul de Execuție completat și/sau corectat, astfel încât acesta să fie conform cu prevederile Contractului și realist de pus în practică.17.6 Dacă Antreprenorul nu transmite Programul de Execuție, inclusiv Programul de Execuție completat/corectat, în termenul prevăzut, Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului] să fie reținută o sumă în cuantumul prevăzut în Acordul Contractual pentru fiecare zi de întârziere a transmiterii Programului de Execuție, până la acceptarea Programului de Execuție respectiv.17.7 În situația în care Programul de Execuție analizat de Supervizor în conformitate cu prevederile subclauzei 17.4 este respins de 3 ori consecutiv în raport cu aceeași solicitare de completare/corectare, Beneficiarul va fi îndreptățit să sisteze plățile către Antreprenor aferente subclauzei 50.4 [Plata] până la acceptarea Programului de Execuție respectiv.17.8 Odată acceptat, Programul de Execuție transmis în conformitate cu prevederile subclauzei 17.1 se va numi Program de Referință și va deveni un mijloc de urmărire și control al performanței Antreprenorului și al progresului Lucrărilor. Cu excepția plății în avans, nicio altă plată nu va fi efectuată de către Beneficiar înainte de acceptarea Programului de Referință.17.9 Acceptarea Programului de Execuție nu va exonera Antreprenorul de responsabilitățile ce îi revin în executarea Contractului.17.10 În cazul în care Antreprenorul nu definește în cadrul Programului de Execuție un element de lucrare, activitate sau relație de condiționare, iar Supervizorul, în urma analizei sale, nu identifică această omisiune sau eroare, atunci când aceasta va fi descoperită de Antreprenor sau Supervizor, va fi corectată de către Antreprenor în următorul Program de Execuție actualizat, fără să afecteze Durata de Execuție și fără a îndreptăți Antreprenorul la plata unor Costuri suplimentare.17.11 Actualizarea Programului de ExecuțieLunar, în termen de 10 zile de la începutul fiecărei luni, până la finalizarea tuturor Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Supervizorului un Program de Execuție actualizat care va conține graficul de eșalonare calendaristică Gantt și raportul descriptiv actualizate.Conținutul Programului de Execuție actualizat va fi în conformitate cu prevederile subclauzelor 17.2 și 17.3. Fiecare document actualizat va fi prezentat în comparație cu documentul aferent din Programul de Referință, fiind evidențiate diferențele, precum și evenimentele și cauzele care au condus la apariția diferențelor și, în caz de întârziere, măsurile pe care Antreprenorul le va lua pentru respectarea Duratei de Execuție.În termen de 5 zile de la transmiterea sa de către Antreprenor, Supervizorul va analiza Programul de Execuție actualizat și îl va accepta sau respinge. În lipsa unui răspuns al Supervizorului la termenul aferent, Programul de Execuție va fi considerat ca fiind acceptat.Prevederile subclauzelor de la 17.5 la 17.7 se vor aplica corespunzător pentru analiza, acceptarea sau respingerea Programului de Execuție actualizat și consecințele acestora.17.12 Revizuirea Programului de ExecuțieÎn cazul în care evenimente neprevăzute, inclusiv evenimente care țin de riscurile Beneficiarului, afectează durata activităților critice, Antreprenorul va transmite Supervizorului o revizuire a Programului de Execuție.De asemenea, ori de cate ori Antreprenorul constată că nu poate finaliza Lucrările în Durata de Execuție, va prezenta o revizie a Programului de Execuție.Prevederile subclauzelor de la 17.2 la 17.7 se vor aplica corespunzător pentru întocmirea, analiza, acceptarea sau respingerea Programului de Execuție revizuit și consecințele acestora.Programul de Execuție revizuit și acceptat de Supervizor devine noul Program de Referință.Acceptarea de către Supervizor a unui Program de Execuție în care durata de execuție a Lucrărilor ar fi mai mare decât Durata de Execuție nu reprezintă acordarea unei prelungiri a Duratei de Execuție. Orice prelungire a Duratei de Execuție se va face doar în conformitate cu prevederile subclauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție] și cu condiția respectării clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului].  +  Clauza 18 Structura detaliată a prețurilor18.1 Antreprenorul va transmite Supervizorului, în termen de 30 de zile de la Data de Începere, o propunere de defalcare a fiecărui preț unitar prevăzut în Lista de Cantități. Această defalcare va identifica costurile incluse pentru manoperă, Materiale, Utilaje, transport, costuri indirecte și profit. Aceste propuneri nu vor afecta prețurile unitare din Lista de Cantități sau prevederile Contractului. Supervizorul poate lua în considerare această defalcare atunci când evaluează prețuri modificate sau noi, dar nu va avea nicio obligație în raport cu aceasta.18.2 Antreprenorul va transmite Supervizorului, în termen de 30 de zile de la Data de Începere, o propunere de defalcare a fiecărui preț din sumele forfetare prevăzute în Lista de Cantități. Supervizorul poate lua în considerare această defalcare atunci când evaluează prețuri modificate sau noi, dar nu va avea nicio obligație în raport cu aceasta.  +  Clauza 19 Modul de execuție și proiectarea Lucrărilor Provizorii19.1 Modul de execuție și proiectarea Lucrărilor ProvizoriiÎnainte de execuția Lucrărilor, Antreprenorul va transmite Supervizorului spre consimțământ detaliile aferente execuției Lucrărilor. Aceste detalii includ dar nu sunt limitate la elaborarea detaliilor aferente Lucrărilor Provizorii în conformitate cu prevederile Legii, documente tehnice aferente metodologiei de execuție a Antreprenorului, piese desenate și calcule aferente. Aceste detalii vor fi elaborate în stricta aplicare a proiectului elaborat de Beneficiar și nu pot rezulta în vreo Modificare.Detaliile vor fi transmise Supervizorului cu 30 de zile înainte de începerea activităților descrise. În termen de 15 zile, Supervizorul își va da consimțământul asupra detaliilor propuse sau le va respinge motivat. În cazul în care Supervizorul nu transmite nici consimțământul nici respingere motivată se consideră că detaliile transmise de Antreprenor sunt acceptate.Niciun consimțământ al Supervizorului nu îl va exonera pe Antreprenor de răspunderea sa asupra detaliilor și modului de execuție ales. Aceste detalii și modul de execuție nu pot fi modificate fără consimțământul Supervizorului.19.2 Cartea tehnică a construcțieiLucrările nu vor fi considerate ca terminate în scopul Recepției conform clauzei 60 [Recepția la Terminarea Lucrărilor] înainte ca Antreprenorul să transmită Supervizorului toate documentele necesare întocmirii capitolului B al cărții tehnice a construcției, în sensul Legii, și, după caz, documentele necesare completării capitolelor A și D al cărții tehnice a construcției.  +  Clauza 20 Corectitudinea Prețului Contractului20.1 Beneficiarul va pune la dispoziția Antreprenorului, pentru informarea acestuia, cel târziu la Data de Referință, toate datele relevante, care se află în posesia Beneficiarului, referitoare la structura geologică și condițiile hidrologice de pe Șantier, inclusiv aspectele legate de mediu. Antreprenorul are responsabilitatea interpretării acestor date.20.2 Se consideră că Antreprenorul, în măsura în care este posibil (ținând cont de costuri și timp), a inspectat și examinat Șantierul și împrejurimile sale, a analizat datele menționate la subclauza 20.1, și că s-a edificat, înainte de depunerea Ofertei, asupra tuturor aspectelor relevante, inclusiv natura solului și subsolului, forma și natura Șantierului, întinderea și natura Lucrărilor, Materialele necesare execuției Lucrărilor, căile de acces la Șantier și în general a obținut toate informațiile cu privire la riscurile, inclusiv în legătură cu probabilitatea de apariție a acestora, și alte circumstanțe ce influențează sau afectează Oferta.20.3 Se consideră că înainte de depunerea Ofertei, Antreprenorul s-a informat cu privire la corectitudinea și suficiența Ofertei, a Prețului Contractului și a prețurilor indicate în Lista de Cantități, care, cu excepția celor prevăzute altfel în Condițiile Contractuale, acoperă toate obligațiile prevăzute în Contract.20.4 Având în vedere că se consideră că Antreprenorul și-a stabilit prețurile în baza propriilor calcule, operațiuni și estimări, Antreprenorul, fără plata vreunui cost suplimentar, va respecta orice obligație și va executa orice lucrare prevăzute în Contract, chiar dacă pentru obligația sau lucrarea respectivă nu există un preț unitar sau o sumă (sau prețul unitar sau suma respective sunt egale cu zero).  +  Clauza 21 Riscuri excepționale21.1 Dacă, pe durata executării Lucrărilor, Antreprenorul se confruntă cu condiții fizice adverse, naturale sau artificiale, inclusiv muniții neexplodate sau utilități subterane, precum și alte obstacole fizice sau factori poluanți, care, în mod rezonabil, nu ar fi putut fi prevăzute de un antreprenor diligent la data depunerii Ofertei, Antreprenorul va transmite, de îndată ce a luat cunoștință de această situație, o notificare Supervizorului în care va descrie aceste condiții sau obstacole, va furniza detalii privind efectele anticipate ale acestora, măsurile pe care le ia sau intenționează să le ia, impactul anticipat asupra execuției Lucrărilor precum și solicitările Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 8.3. Prevederile prezentei clauze nu se aplică în cazul condițiilor meteorologice.21.2 După primirea notificării în conformitate cu prevederile subclauzei 21.1, Supervizorul, printre altele:(a) poate solicita Antreprenorului să comunice o estimare a costului măsurilor pe care le va lua sau intenționează să le ia;(b) poate aproba măsurile prevăzute la subclauza 21.1 cu sau fără modificare;(c) poate comunica instrucțiuni scrise cu privire la modul de gestionare a condițiilor sau obstacolelor menționate la subclauza 21.1.21.3 În termen de 30 de zile de la primirea notificării Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 21.1, Supervizorul:(a) va Decide dacă sau în ce măsură condițiile sau obstacolele notificate de către Antreprenor puteau fi prevăzute, în mod rezonabil, de un antreprenor diligent la data depunerii Ofertei;(b) va evalua dacă soluționarea problemei și continuarea executării Lucrărilor necesită o Modificare și dacă o asemenea Modificare s-ar încadra ca fiind una nesubstanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice; și(c) va transmite Decizia și evaluarea Beneficiarului și Antreprenorului.21.4 Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a condițiilor sau obstacolelor menționate la subclauza 21.1, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului]; la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată; și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].  +  Clauza 22 Siguranța pe Șantier și securitatea muncii22.1 Antreprenorul va avea dreptul să interzică accesul pe Șantier oricărei persoane neimplicate în executarea Contractului, cu excepția persoanelor autorizate de Beneficiar sau Supervizor. În sensul prezentei subclauze, se consideră că sunt persoane autorizate următoarele:(a) riveranii, în cazul în care accesul către proprietățile lor se face prin Șantier; și(b) utilizatorii construcției, în cazul și în măsura în care Contractul prevede că Lucrările se execută în regim de continuare a utilizării (inclusiv a traficului).22.2 În executarea Contractului, Antreprenorul va respecta Legea și reglementările în vigoare legate de securitatea muncii, inclusiv, dacă este cazul, reglementările specifice de securitate și siguranță ale Beneficiarului.Antreprenorul va lua măsuri de siguranță pentru Personalul său corespunzătoare pericolului fizic potențial. Antreprenorul va fi responsabil de monitorizarea nivelului de risc fizic la care este expus Personalul său și pentru informarea Beneficiarului cu privire la situație. Dacă Beneficiarul sau Antreprenorul iau la cunoștință o amenințare iminentă a vieții sau sănătății unui membru al Personalului Antreprenorului, Antreprenorul va acționa de urgență pentru siguranța persoanelor implicate. În cazul în care Antreprenorul întreprinde o astfel de acțiune, îl va informa imediat pe Supervizor.22.3 Pe întreaga perioadă de la data punerii la dispoziție a Șantierului până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor și oricând execută vreo lucrare în Perioada de Garanție, Antreprenorul va asigura securitatea tuturor persoanelor care au dreptul de a se afla pe Șantier, va fi responsabil de măsurile necesare, în interesul Personalului Beneficiarului și terților, pentru a preveni orice pierdere sau accident determinată de executarea Lucrărilor și va depune toate eforturile rezonabile pentru a păstra Șantierul și Lucrările libere de obstacole inutile, pentru a evita expunerea la riscuri a persoanelor respective.22.4 Antreprenorul va lua toate măsurile esențiale, pe propria răspundere, pentru a se asigura că structurile și instalațiile existente sunt protejate, păstrate și întreținute. Antreprenorul va asigura paza și supravegherea Lucrărilor și, dacă este prevăzut astfel în Specificații, împrejmuirea și iluminatul Lucrărilor, până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor.22.5 Dacă, pe durata executării Contractului, sunt necesare măsuri urgente pentru a evita orice risc de accident sau daună sau pentru securitate ca urmare a unui accident sau a unei daune, Supervizorul va transmite un Ordin Administrativ Antreprenorului pentru a acționa așa cum consideră necesar. În cazul în care Antreprenorul nu dorește sau nu poate lua măsurile necesare, Beneficiarul, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], poate executa lucrarea pe costul Antreprenorului în măsura în care Antreprenorul este responsabil.22.6 În termen de 30 de zile de la Data de Începere, Antreprenorul va transmite Supervizorului spre acceptare „Planul propriu de sănătate și securitate în muncă“ în conformitate cu Legea. Supervizorul nu va permite execuția niciunei lucrări pe Șantier înainte ca acest plan să fie acceptat. Acceptarea Planului propriu de sănătate și securitate în muncă nu îl va exonera pe Antreprenor de niciuna din responsabilitățile sale privind sănătatea și securitatea muncii pe Șantier.22.7 Antreprenorul va numi un responsabil cu securitatea muncii pe Șantier, care să răspundă de respectarea normelor de securitate pentru prevenirea accidentelor. Această persoană va avea calificarea necesară pentru o astfel de activitate și va avea autoritatea de a emite instrucțiuni și a dispune măsuri de prevenire a accidentelor.22.8 Antreprenorul poartă întreaga răspundere în cazul producerii accidentelor de muncă, evenimentelor și incidentelor periculoase, îmbolnăvirilor profesionale generate sau produse de echipamentele tehnice (Utilaje, instalații etc.) și de muncă sau de procedeele tehnologice utilizate, sau de către Personalul său inclusiv orice persoană care desfășoară, direct sau indirect, activități pentru Antreprenor, în conformitate cu prevederile Legii, inclusiv orice modificare legislativă apărută pe perioada executării Contractului.În cazul producerii unor accidente de muncă, evenimente sau incidente periculoase în activitatea desfășurată de către Antreprenor, acesta va comunica și cerceta accidentul de muncă, evenimentul, conform prevederilor legale și se va înregistra cu acesta la Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul.  +  Clauza 23 Protecția proprietăților adiacente23.1 Pe propria răspundere și cheltuială, Antreprenorul va lua toate măsurile necesare impuse de buna practică în construcții și prin natura circumstanțelor pentru a proteja proprietățile adiacente Șantierului sau oricărei zone în care activează Antreprenorul și pentru a evita perturbarea acestora. În acest sens, Antreprenorul va executa orice Lucrări Provizorii (inclusiv drumuri, trotuare, parapete și garduri) care pot fi necesare, datorită execuției Lucrărilor, pentru utilizarea de către public și protecția publicului, a proprietarilor și ocupanților terenurilor adiacente.23.2 Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul pentru consecințele financiare ale tuturor reclamațiilor formulate de proprietari sau rezidenți ai proprietăților adiacente, în măsura în care Antreprenorul este responsabil și în măsura în care prejudiciul cauzat proprietăților adiacente nu este rezultatul unui risc generat de proiectul elaborat de către Beneficiar sau metodă de construcție impusă de către Beneficiar sau Supervizor.  +  Clauza 24 Interferențe cu traficul și căile de acces24.1 Antreprenorul se va asigura că execuția Lucrărilor și activitățile sale aferente nu afectează traficul și nu obstrucționează căile de comunicație cum ar fi drumuri, căi ferate, cursuri de apă și aeroporturi, cu excepția măsurii prevăzute în Condițiile Speciale și în Specificații. Se vor avea în vedere în special restricțiile de greutate și de gabarit la alegerea rutelor și vehiculelor.24.2 Antreprenorul va fi responsabil pentru repararea oricăror daune aduse căilor de acces și generate de folosirea necorespunzătoare a acestor căi de către Antreprenor.24.3 Antreprenorul va fi responsabil pentru orice măsuri speciale pe care le consideră necesare pentru a proteja, consolida sau amenaja secțiuni ale căilor de acces, indiferent dacă sunt sau nu executate de el. Antreprenorul va informa Supervizorul cu privire la orice măsuri speciale pe care intenționează să le ia înainte de a le executa.24.4 Antreprenorul va suporta toate costurile, tarifele și taxele pentru accesele cu destinație specială și/sau temporară care îi pot fi necesare, inclusiv cele pentru căile de acces pe Șantier. De asemenea, Antreprenorul va obține, pe riscul său, orice alte facilități suplimentare din afara Șantierului, care îi pot fi necesare la execuția Lucrărilor.  +  Clauza 25 Utilități, cabluri și conducte25.1 Dacă, pe parcursul execuției Lucrărilor, Antreprenorul descoperă repere ce indică traseul unor cabluri, conducte sau altor utilități subterane, va menține aceste repere în poziție sau le va înlocui, dacă execuția Lucrărilor necesită înlăturarea lor temporară.25.2 Antreprenorul va fi responsabil de păstrarea, protejarea, mutarea sau înlocuirea, după caz, a cablurilor, conductelor și altor utilități prevăzute în Contract, în conformitate cu acordurile relevante ale proprietarilor/gestionarilor utilităților.25.3 În cazul în care prezența cablurilor, conductelor și altor utilități nu a fost prevăzută în Contract însă este descoperită pe parcursul execuției Lucrărilor, Antreprenorul va avea obligația generală de a le păstra și obligații similare cu privire la protejarea, mutarea sau înlocuirea acestora conform celor de mai sus.Însă, obligația de protejare, mutare sau înlocuire a cablurilor, conductelor și altor utilități și cheltuielile aferente nu vor fi responsabilitatea Antreprenorului în cazul în care Beneficiarul preia responsabilitatea respectivă. Aceeași prevedere se va aplica în cazul în care această obligație și cheltuiala rezultată revine unei alte administrații specializate sau agent.Prevederile prezentei subclauze nu afectează drepturile și obligațiile Antreprenorului prevăzute în Contract, inclusiv cele aferente clauzei 20 [Corectitudinea Prețului Contractului] și clauzei 21 [Riscuri excepționale].25.4 Când o activitate de pe Șantier poate provoca perturbări sau afecta un serviciu de utilități, Antreprenorul îl va informa imediat în scris pe Supervizor oferind un preaviz rezonabil pentru a se lua măsurile corespunzătoare în timp util cu scopul continuării normale a execuției Lucrărilor.  +  Clauza 26 Trasarea26.1 Antreprenorul va fi responsabil de:(a) trasarea exactă a Lucrărilor în raport cu reperele și sistemele de referință inițiale prevăzute în Contract sau comunicate de Supervizor;(b) corectitudinea poziției, cotelor, dimensiunilor și traseului tuturor părților din Lucrări; și(c) mobilizarea, pe parcursul executării Contractului, a tuturor instrumentelor, aparaturii și manoperei necesare în legătură cu responsabilitățile de mai sus.26.2 Dacă, în orice moment în timpul executării Contractului, apare o eroare în poziția, cotele, dimensiunile sau traseul unei părți din Lucrări, Antreprenorul, la solicitarea Supervizorului, va rectifica orice eroare, fără a fi îndreptățit la prelungirea Duratei de Execuție sau la plata unor costuri suplimentare. Totuși, dacă această eroare are la bază date incorecte aferente reperelor sau sistemelor de referință inițiale prevăzute în Contract sau comunicate de Supervizor, date pe care un antreprenor diligent nu ar fi putut să le identifice astfel încât să evite întârzieri sau costuri suplimentare, și dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a acestei erori și rectificării ei, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată; și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].26.3 Verificarea trasării Lucrărilor de către Supervizor nu-l va exonera în vreun fel pe Antreprenor de responsabilitatea pentru acuratețe iar Antreprenorul va proteja și păstra cu atenție toate reperele, jaloanele, pichetele și alte elemente folosite în trasarea Lucrărilor.  +  Clauza 27 Activitatea Antreprenorului pe Șantier27.1 Antreprenorul va desfășura activități numai în limitele Șantierului și în alte zone auxiliare care pot fi obținute de către Antreprenor și acceptate de către Supervizor ca zone de lucrări. Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru a păstra Utilajele Antreprenorului și Personalul Antreprenorului în limitele Șantierului și ale zonelor auxiliare pentru a nu afecta terenurile adiacente.27.2 Pe parcursul executării Contractului, Antreprenorul va depozita sau îndepărta orice Utilaj propriu sau exces de materiale. Antreprenorul va curăța și înlătura de pe Șantier orice moloz, resturi și Lucrările Provizorii care nu mai sunt necesare.27.3 După aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va curăța și îndepărta de pe partea recepționată a Șantierului toate Utilajele Antreprenorului, excesele de materiale, molozul, gunoaiele și Lucrările Provizorii. Antreprenorul va lăsa partea respectivă a Șantierului și Lucrările curate și în siguranță. Pe parcursul Perioadei de Garanție, Antreprenorul poate păstra pe Șantier Bunurile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Contract.27.4 Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Condițiile Contractuale sau Specificații, Antreprenorul va fi responsabil de toate materialele și articolele rezultate din orice lucrare de demolare sau excavări și alte materiale în exces (naturale sau artificiale), moloz și deșeuri și va plăti toate costurile aferente transportului și depozitării acestora.27.5 În cazul în care Condițiile Contractuale sau Specificațiile rezervă Beneficiarului dreptul de proprietate și responsabilitatea asupra unor materiale sau articole obținute din demolare sau excavări, Antreprenorul va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt păstrate. Va fi responsabil de orice distrugere sau daună aduse acestor materiale sau articole, până la predarea lor către Beneficiar.Indiferent de scopul folosirii de către Beneficiar a materialelor sau articolelor cu privire la care își rezervă dreptul de proprietate și responsabilitatea, Antreprenorul va suporta toate costurile pentru transportul și depozitarea lor și toate taxele de depozitare în locurile prevăzute în Contract. În cazul în care asemenea locuri nu sunt prevăzute în Contract, vor fi indicate de către Supervizor, cu respectarea prevederilor clauzei 37 [Modificări].  +  Clauza 28 Descoperiri28.1 Artefactele, antichitățile și obiectele naturale, numismatice, sau de altă natură de interes științific, precum și obiectele rare și obiectele obținute din materiale prețioase descoperite în timpul executării Contractului vor rămâne în proprietatea (ca între Părți) și responsabilitatea Beneficiarului și vor fi încredințate în grija și sub autoritatea acestuia. În cazul unor neînțelegeri, Beneficiarul va fi, între Părți, singura autoritate în măsură să decidă cu privire la calificarea descoperirilor prevăzute în prezenta subclauză.28.2 Descoperirile de orice fel din timpul executării Contractului vor fi notificate imediat Supervizorului. Supervizorul va emite instrucțiuni către Antreprenor asupra gestionării acestor descoperiri aferente subclauzei 28.1, având în vedere prevederile Legii și ale Contractului.28.3 Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a respectării instrucțiunilor Supervizorului prevăzute la subclauza 28.2, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].  +  Clauza 29 Lucrări Provizorii29.1 Antreprenorul va executa toate Lucrările Provizorii pentru a permite executarea Contractului. Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Condițiile Contractuale sau Specificații, Antreprenorul, în legătura cu Lucrările Provizorii, va fi responsabil pentru obținerea terenului necesar, proiectarea, obținerea avizelor și autorizației de construire (dacă este necesar), execuția, demontarea sau dezafectarea și readucerea suprafețelor de teren aferente la starea lor inițială.29.2 În cazul în care Condițiile Contractuale sau Specificațiile prevăd că proiectarea unor Lucrări Provizorii va constitui responsabilitatea Beneficiarului, se vor aplica în mod corespunzător prevederile clauzei 8 [Furnizarea Documentelor Beneficiarului] și terenul aferent va fi considerat a face parte din Șantier. În aceste situații, Beneficiarul va fi responsabil de siguranța și conformitatea proiectării. Antreprenorul va fi responsabil de execuția corespunzătoare a acestor Lucrări Provizorii.  +  Clauza 30 Utilajele Antreprenorului și transportul Bunurilor30.1 Antreprenorul va răspunde pentru propriile Utilaje. Antreprenorul va asigura Utilaje în conformitate cu cele prevăzute în Programul de Execuție acceptat și în vigoare. Pentru executarea Lucrărilor Antreprenorul va folosi Utilaje de cel puțin aceeași calitate și capacitate cu Utilajele propuse în Ofertă și listate în Contract.30.2 Antreprenorul va fi responsabil pentru ambalarea, încărcarea, transportul, primirea, descărcarea, depozitarea și protejarea tuturor Bunurilor și a altor produse necesare execuției Lucrărilor. Antreprenorul nu va fi îndreptățit la prelungirea Duratei de Execuție sau la plata unor costuri suplimentare pentru daune, pierderi și cheltuieli care rezultă din transportul Bunurilor.  +  Clauza 31 Suprapunerea unor contracte31.1 Antreprenorul, în conformitate cu cele prevăzute în Contract și cu instrucțiunile Supervizorului, va asigura condiții corespunzătoare pentru prestarea unor servicii sau execuția unor lucrări care nu fac parte din Contract de către Beneficiar, alți antreprenori angajați de Beneficiar, o autoritate publică sau antreprenori angajați de către o asemenea autoritate, pe Șantier sau în vecinătatea Șantierului. Aceste condiții pot include folosirea unor căi de acces pentru care Antreprenorul este responsabil, a unor Lucrări Provizorii sau, cu caracter temporar și excepțional, a unor Utilaje ale Antreprenorului.În măsura în care asigurarea de către Antreprenor a acestor condiții nu este prevăzută în Contract și dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a respectării instrucțiunilor Supervizorului prevăzute în prezenta subclauză, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată; și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].31.2 În niciun caz dificultățile întâmpinate cu privire la un contract nu vor îndreptăți Antreprenorul să modifice sau să întârzie executarea altor contracte. În mod similar, Beneficiarul nu se va prevala de asemenea dificultăți pentru a suspenda sau întârzia plățile datorate în baza unui alt contract.  +  Clauza 32 Brevete, licențe și drepturi de proprietate intelectuală32.1 Antreprenorul va despăgubi Beneficiarul, Personalul Beneficiarului și agenții acestuia și se va asigura că nu sunt afectați de nicio reclamație, daună, pierdere și cheltuială ca urmare a unei reclamații formulate de un terț, inclusiv creatori și intermediari, pentru orice nerespectare a unor drepturi de proprietate intelectuală, industrială sau de altă natură în baza folosirii de către Beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului a unor brevete, licențe, proiecte, modele sau mărci înregistrate, cu excepția situației în care o astfel de nerespectare rezultă din conformitatea cu proiectarea sau specificațiile elaborate de Beneficiar sau cu instrucțiunile Supervizorului.32.2 Toate drepturile de proprietate industrială, intelectuală sau de altă natură (inclusiv dar nu limitat la brevete și drepturi de autor) dezvoltate în raport cu executarea Contractului de către sau în numele Antreprenorului, inclusiv dar nu limitat la orice drepturi asupra oricăror documente întocmite în scopul executării Contractului, vor aparține Antreprenorului însă Beneficiarul va dispune de o licență irevocabilă, gratuită și neexclusivă asupra drepturilor mai sus menționate pentru scopul Contractului și pentru folosirea, întreținerea și repararea Lucrărilor. O astfel de licență va include dreptul de a acorda sublicențe și va fi transferabilă de către Beneficiar terților fără ca acordul Antreprenorului să fie necesar.32.3 Toate drepturile de proprietate industrială, intelectuală sau de altă natură (inclusiv dar nu limitat la brevete și drepturi de autor) dezvoltate în raport cu executarea Contractului de către sau în numele Beneficiarului, inclusiv dar nu limitat la orice drepturi asupra oricăror documente întocmite în scopul executării Contractului, vor aparține Beneficiarului, însă Antreprenorul va avea dreptul să copieze, să folosească și să obțină comunicarea acestor documente în scopul executării Contractului.  +  EXECUTAREA CONTRACTULUI ȘI ÎNTÂRZIERI  +  Clauza 33 Începerea33.1 În termen de 90 de zile de la semnarea Acordului Contractual, Supervizorul emite Ordinul Administrativ de Începere către Antreprenor, cu notificarea Datei de Începere.33.2 Antreprenorul va începe execuția Lucrărilor cât mai curând posibil după Data de Începere și va continua execuția Lucrărilor cu promptitudine și fără întârzieri. Totuși, Antreprenorul nu va executa nicio lucrare în absența unei autorizații de construire valabile.  +  Clauza 34 Durata de Execuție34.1 Antreprenorul va finaliza toate Lucrările și fiecare Sector (dacă există) până la expirarea Duratei de Execuție a Lucrărilor sau a Sectorului (după caz), inclusiv:(a) trecerea Testelor la Terminare, și(b) terminarea tuturor lucrărilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Contract astfel încât Lucrările sau Sectoarele să poată fi considerate terminate pentru a fi supuse Recepției la Terminarea Lucrărilor.  +  Clauza 35 Prelungirea Duratei de Execuție35.1 Antreprenorul va acționa în mod diligent pentru a preveni apariția oricăror întârzieri și pentru a limita efectele întârzierilor apărute pe Șantier. Cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], respectiv a prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în cazul în care, în conformitate cu prevederile Contractului, Supervizorul a emis o Decizie cu privire la Durata de Execuție fără ca o Revendicare a Antreprenorului să fi fost notificată, Antreprenorul va fi îndreptățit la o prelungire a Duratei de Execuție dacă și în măsura în care terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată datorită uneia din următoarele cauze:(i) condiții meteorologice adverse excepționale. Condiții meteorologice adverse vor fi considerate excepționale dacă probabilitatea lor de apariție este mai mică decât o dată într-o perioadă de timp definită ca Durata de Execuție la semnarea Contractului multiplicată cu 5, luându-se în considerare specificul lucrărilor, localizarea Șantierului și perioada din an în care au apărut condițiile respective;(ii) autorități publice, personalul lor sau agenții lor, întârzie activitatea Antreprenorului din motive care nu se datorează culpei Antreprenorului și într-un mod pe care un antreprenor diligent nu îl putea prevede la data depunerii Ofertei sau preveni în mod rezonabil;(iii) Ordine Administrative care afectează data de terminare a Lucrărilor și care nu se datorează culpei Antreprenorului, inclusiv Modificări (în cazul în care nu s-a convenit altfel în cadrul Modificării);(iv) neîndeplinirea de către Beneficiar sau Personalul Beneficiarului a obligațiilor care le revin prin Contract;(v) orice suspendare a Lucrărilor care nu se datorează culpei Antreprenorului sau vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului;(vi) forță majoră;(vii) orice eveniment sau situație care, în conformitate cu prevederile Condițiilor Contractuale, îndreptățește Antreprenorul la o prelungire a Duratei de Execuție și care nu se datorează culpei Antreprenorului.Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care Antreprenorul nu respectă prevederile clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], respectiv a prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în cazurile relevante, Antreprenorul va fi decăzut din dreptul său de prelungire a Duratei de Execuție.35.2 Durata de Execuție va fi considerată ca fiind prelungită prin Decizia Supervizorului în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului], Decizie care poate fi modificată sau anulată în conformitate cu prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj].  +  Clauza 36 Întârzieri36.1 În scopul asigurării condițiilor de execuție a Lucrărilor vor fi organizate întâlniri periodice de management, lunar sau ori de câte ori este necesar. Întâlnirile vor avea loc în Șantier sau într-un loc stabilit de comun acord și vor fi convocate de către Supervizor. La întâlniri vor participa reprezentanți ai Beneficiarului, Reprezentantul Antreprenorului, Supervizorul, precum și ai altor entități invitate de către Beneficiar. Supervizorul va stabili ordinea de zi, va conduce ședința și va transmite minuta întâlnirilor tuturor participanților. Indiferent de autoritatea cu care sunt învestite persoanele care participă la întâlnire, responsabilitățile pentru acțiunile de întreprins vor fi în conformitate cu prevederile Contractului, iar precizările făcute în cadrul întâlnirii și/sau înregistrate în cadrul minutei nu pot modifica Contractul, iar minuta nu poate constitui act adițional.36.2 Ritmul nesatisfăcător al execuției LucrărilorDacă, din culpa Antreprenorului, se constată un ritm nesatisfăcător al execuției Lucrărilor, Supervizorul va notifica Antreprenorul în această privință. Antreprenorul va actualiza Programul de Execuție, în conformitate cu prevederile subclauzei 17.11. [Actualizarea Programului de Execuție], în termen de 10 zile de la primirea notificării. Programul de Execuție actualizat va include un plan de măsuri pe care Antreprenorul le va lua în vederea recuperării întârzierilor apărute. Antreprenorul va respecta acest plan de măsuri, inclusiv orice mobilizare suplimentară de resurse.36.3 Dacă este definit astfel în Specificații, conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform prevederilor subclauzei 17.8 va fi controlată printr-un sistem de puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor. În acest caz, Specificațiile vor defini: (a) punctele de referință (b) termenul, calculat de la Data de Începere, pentru atingerea fiecărui punct de referință și/sau (c) metoda de stabilire a punctelor de referință și a termenelor aferente pe baza Programului de Referință. Aceste puncte de referință și termenele aferente vor fi revizuite în mod corespunzător în cazul în care este aprobată o Modificare în conformitate cu prevederile clauzei 37 [Modificări] și ca urmare a aplicării prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție]. Dacă Antreprenorul nu reușește, în mod nejustificat, să atingă vreun punct de referință la termenul stabilit (luând în considerare reviziile efectuate), Supervizorul va fi îndreptățit să rețină din fiecare Certificat de Plată ulterior o valoare procentuală de 10% din totalul sumelor aferente punctelor (a) și (b) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări], cu excepția cazului în care este prevăzută o altă valoare (absolută sau procentuală) în Acordul Contractual. Suma astfel reținută va fi integrată în Certificatul de Plată aferent lunii în care punctul de referință va fi atins.36.4 În cazul în care Antreprenorul nu finalizează Lucrările (sau un Sector) în Durata de Execuție după cum poate fi prelungită în conformitate cu prevederile clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], Beneficiarul, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului] și fără a afecta alte remedii prevăzute în Contract va fi îndreptățit să perceapă de la Antreprenor, cu titlu de daune-interese moratorii, penalități de întârziere pentru fiecare zi care se scurge între finalul Duratei de Execuție după cum poate fi prelungită în conformitate cu prevederile clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție] și data efectivă de finalizare a Lucrărilor (sau a Sectorului), menționată în procesul-verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor (sau Sectorului) aprobat de Beneficiar sau (în absența unei asemenea mențiuni) certificată de către Supervizor. Cu excepția cazului în care este prevăzută o altă valoare în Acordul Contractual, valoarea penalităților de întârziere pentru fiecare zi de întârziere va fi egală cu Prețul Contractului (sau al Sectorului) la semnarea Contractului împărțit la Durata de Execuție la semnarea Contractului exprimată în zile. Suma maximă a penalităților de întârziere va fi de 15% din Prețul Contractului la semnarea Contractului.Dacă un Sector sau o parte din Lucrări au făcut obiectul Recepției la Terminarea Lucrărilor, valoarea penalităților de întârziere pentru fiecare zi de întârziere va fi egală cu Prețul Contractului la semnarea Contractului din care se scade prețul Sectorului sau părții din Lucrări la semnarea Contractului, împărțit la Durata de Execuție la semnarea Contractului exprimată în zile. De asemenea, suma maximă a penalităților de întârziere va fi de 15% din Prețul Contractului la semnarea Contractului din care se scade prețul Sectorului sau părții din Lucrări la semnarea Contractului.36.5 Dacă Beneficiarul devine îndreptățit să perceapă de la Antreprenor suma maximă a penalităților de întârziere după cum este stabilită în subclauza 36.4, Beneficiarul va fi îndreptățit să rezilieze Contractul în conformitate cu prevederile clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar].36.6 Penalitățile de întârziere vor fi singurele penalități datorate de Antreprenor pentru întârziere în finalizarea Lucrărilor, în afara penalităților și despăgubirilor în cazul rezilierii Contractului potrivit prevederilor clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar]. Pentru evitarea oricărui dubiu, expirarea Duratei de Execuție nu reprezintă expirarea Contractului. Perceperea de către Beneficiar a penalităților de întârziere nu vor exonera Antreprenorul de obligația de a termina Lucrările sau de alte sarcini, obligații sau responsabilități pe care le are conform prevederilor Contractului și nu vor exonera Beneficiarul de obligațiile sale contractuale.  +  Clauza 37 Modificări37.1 În scopul interpretării Contractului, aplicarea directă a prevederilor Condițiilor Contractuale sau ale Specificațiilor, stabilite de la semnarea Contractului și care nu presupune ca vreo hotărâre să fie luată de către Beneficiar, Supervizor sau Antreprenor în legătură cu oportunitatea modificării în cauză, nu reprezintă o Modificare. Pentru evitarea oricărui dubiu, aplicarea prevederilor subclauzei 37.4 sau 37.11 [Propunere de Modificare inițiată de către Antreprenor] reprezintă Modificări.37.2 Orice Modificare va fi aprobată printr-un Ordin Administrativ sau printr-un act adițional la Contract. Orice Modificare a Condițiilor Contractuale va fi aprobată doar prin act adițional la Contract. Doar Modificările nesubstanțiale în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice pot fi aprobate printr-un Ordin Administrativ.Antreprenorul nu va efectua nicio modificare a Lucrărilor Permanente sau a Lucrărilor Provizorii proiectate de către Beneficiar înainte ca Modificarea aferentă să fie aprobată.37.3 În cazul în care, ca urmare a aplicării directe a prevederilor Condițiilor Contractuale sau ale Specificațiilor în condițiile prevăzute la subclauza 37.1 sau a aprobării unei Modificări nesubstanțiale în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice, este necesară încheierea unui act adițional la Contract al cărui singurul scop este de a mări Prețul Contractului astfel încât plățile aferente să poată fi efectuate, Beneficiarul va transmite Antreprenorului actul adițional și Antreprenorul îl va returna, semnat, Beneficiarului în termen de 10 zile de la transmitere. Semnarea unui asemenea act adițional de către Antreprenor nu va prejudicia orice alt drept al Antreprenorului. În cazul în care Antreprenorul nu returnează un asemenea act adițional semnat în termen de 10 zile de la transmitere de către Beneficiar, Antreprenorul este decăzut din dreptul de a beneficia de orice plată suplimentară pe care aplicarea directă a prevederilor Condițiilor Contractuale sau ale Specificațiilor sau aprobarea Modificării nesubstanțiale în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice ar fi putut să o genereze.37.4 Oricând înainte de aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor Supervizorul poate aproba prin Ordin Administrativ o Modificare pentru orice parte a Lucrărilor, cu condiția ca această Modificare să fie nesubstanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice și să fie aprobată în prealabil de către Beneficiar. O asemenea Modificare poate include lucrări suplimentare necesare sau benefice pentru execuția și terminarea corespunzătoare a Lucrărilor sau pentru funcționarea Lucrărilor, omisiuni, substituiri, modificări ale calității, cantității, formei, caracterului, tipului, poziției, dimensiunii, cotelor sau traseului, modificări ale secvenței lucrărilor, metodei de lucru, specificațiilor tehnice sau Programului de Execuție a Lucrărilor.Procedura de elaborare și aprobare a Ordinului Administrativ de Modificare va fi conformă cu prevederile prezentei clauze.37.5 Majorarea sau reducerea unei cantități de lucrări din Lista de Cantități, atunci când o astfel de majorare sau reducere este rezultatul măsurării prevăzute la clauza 49 [Măsurare, evaluări și Sume Provizionate], este considerată aplicarea directă a prevederilor Condițiilor Contractuale conform celor prevăzute la subclauza 37.1. Pentru evitarea oricărui dubiu, o majorare sau reducere a unei cantități din Lista de Cantități ca urmare a modificării Specificațiilor sau a Pieselor Desenate nu este rezultatul măsurării, ci al unei Modificări.37.6 Înainte de emiterea unui Ordin Administrativ de Modificare, Supervizorul va notifica Antreprenorul cu privire la natura și forma Modificării considerate. Antreprenorul, în termenul prevăzut în notificarea Supervizorului, va transmite Supervizorului o propunere scrisă ce va conține, în raport cu această modificare:(a) o descriere a activităților ce vor fi implementate sau a măsurilor ce vor fi luate și a programului de execuție aferent;(b) orice ajustare necesară a Duratei de Execuție sau a oricăror obligații ale Antreprenorului rezultate din acest Contract; și(c) orice ajustare a Valorii Contractului, conform regulilor prevăzute în prezenta clauză.37.7 Supervizorul, pentru toate Modificările considerate conform prezentei clauze, va stabili prețurile în baza următoarelor principii:(a) când lucrarea considerată este similară și executată în condiții similare ca și o lucrare evaluată în Lista de Cantități, va fi evaluată la prețurile incluse în aceasta, cu ajustările de rigoare;(b) când lucrarea nu este similară sau nu este executată în condiții similare, prețul nou va fi evaluat în raport cu costul rezonabil de execuție a lucrării la care se va adăuga un profit rezonabil și cu prețurile relevante de piață (dacă există);(c) dacă natura sau cantitățile aferente unei Modificări sunt astfel încât evaluarea ei conform cu prevederile punctului (a) de mai sus nu ar fi rezonabilă, vor fi folosite prevederile punctului (b) de mai sus.37.8 În procesul de elaborare a Ordinului Administrativ și a Deciziilor sale aferente, Supervizorul va lua în considerare elementele de prețuri și defalcările prezentate în conformitate cu prevederile clauzei 18 [Structura detaliată a prețurilor], precum și propunerea transmisă de către Antreprenor în conformitate cu prevederile subclauzei 37.6, dar nu va avea nicio obligație în raport cu acestea.Supervizorul se va consulta cu Beneficiarul cu privire la proiectul de Modificare și la încadrarea Modificării ca fiind nesubstanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice. De asemenea, Supervizorul se va consulta cu Beneficiarul cu privire la impactul proiectului de Modificare asupra autorizației de construire.37.9 Ordinul Administrativ de aprobare a Modificării va include cel puțin următoarele:(a) orice modificare relevantă a Specificațiilor, Pieselor Desenate sau a Listelor de Cantități;(b) orice modificare relevantă a Programului de Execuție;(c) Decizia Supervizorului în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] privind orice ajustare (prelungire sau reducere) a Duratei de Execuție aferentă Modificării;(d) Decizia Supervizorului în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] privind orice ajustare a Valorii Contractului aferentă Modificării.37.10 La primirea Ordinului Administrativ de Modificare, Antreprenorul va pune în aplicare Modificarea fără întârziere, dar fără a prejudicia dreptul Antreprenorului de a emite o notificare de dezacord cu privire la Decizia Supervizorului în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord]. Antreprenorul nu va executa nicio lucrare fără o autorizație de construire valabilă (inclusiv, dacă este cazul, o nouă autorizație de construire pentru Lucrările modificate), obținută în conformitate cu prevederile subclauzei 10.1.37.11 Propunere de Modificare inițiată de către AntreprenorAntreprenorul poate transmite oricând Supervizorului o propunere scrisă care (în opinia Antreprenorului), dacă va fi aprobată, (i) va urgenta terminarea Lucrărilor, (ii) va reduce costul execuției, întreținerii și exploatării Lucrărilor, (iii) va îmbunătăți eficiența sau valoarea lucrărilor finalizate sau (iv) din alte considerente va fi în avantajul Beneficiarului.Propunerea va fi elaborată pe cheltuiala Antreprenorului și va include elementele enumerate în subclauza 37.6, precum și următoarele elemente, fără a fi în mod necesar limitate la acestea:(a) măsura în care propunerea corespunde sau nu cu prevederile Contractului;(b) măsura în care propunerea corespunde sau nu cu prevederile actului de reglementare în domeniul mediului;(c) măsura în care propunerea corespunde sau nu cu prevederile autorizației de construire (dacă există).Orice document emis de Antreprenor, altfel decât rezultând (1) dintr-o Modificare aprobată sau (2) dintr-o instrucțiune sau Decizie a Supervizorului, și care, dacă ar fi implementat, ar rezulta într-o Modificare față de prevederile Contractului va fi considerat ca fiind o propunere emisă în conformitate cu prevederile prezentei subclauze. Orice propunere care ar constitui o Modificare substanțială în sensul Legii în domeniul achizițiilor publice va fi respinsă.Antreprenorul va fi pe deplin responsabil pentru orice propunere făcută potrivit acestei subclauze, inclusiv pentru perioadele necesare pentru elaborarea, revizuirea și/sau aprobarea propunerii și, dacă este cazul, obținerea unui act de reglementare în domeniul mediului nou sau revizuit și a unei autorizații de construire noi sau revizuite. Antreprenorul nu va fi îndreptățit la nicio prelungire a Duratei de Execuție sau la plata unor costuri suplimentare.Dacă o propunere aprobată de Supervizor va include o modificare a proiectului unei părți din Lucrările proiectate de către Beneficiar și dacă nu va fi convenit altfel de către Părți, atunci:(a) Antreprenorul va răspunde pentru proiectarea, prin proiectant, a acestei părți a Lucrărilor;(b) se vor aplica în mod corespunzător prevederile subclauzei 19.1 [Modul de execuție și proiectarea Lucrărilor Provizorii] privind analiza și consimțământul Supervizorului.O propunere făcută potrivit prevederilor prezentei subclauze va fi aprobată prin Ordin Administrativ de Modificare și prevederile subclauzelor de la 37.7 la 37.10 se vor aplica în mod corespunzător.37.12 Antreprenorul va notifica Beneficiarul cu privire la orice modificare a contului său bancar. Beneficiarul va avea dreptul să se opună modificării contului bancar al Antreprenorului în cazurile în care modificarea respectivă ar ridica dubii cu privire la beneficiarul real și/sau din alte motive legate de combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului.37.13 Prin excepție de la prevederile prezentei clauze, dacă Supervizorul constată că a survenit o situație de urgență ce poate afecta în mod direct și imediat siguranța vieții, a Lucrărilor sau a unor proprietăți învecinate, acesta poate, fără aprobarea prealabilă a Beneficiarului, să dispună Antreprenorului să execute lucrări sau să facă toate cele necesare, în opinia Supervizorului, pentru a anula sau reduce riscul și fără a-l exonera pe Antreprenor de obligațiile asumate prin Contract. Antreprenorul se va conforma imediat acestor instrucțiuni primite de la Supervizor.Dacă situația de urgență este datorată unuia dintre riscurile enumerate în subclauza 68.1 [Riscurile Beneficiarului] și dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a respectării instrucțiunilor Supervizorului prevăzute în prezenta subclauză, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată; și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].  +  Clauza 38 Suspendare38.1 Suspendarea prin Ordin Administrativ al SupervizoruluiAntreprenorul, la primirea unui Ordin Administrativ de suspendare, va suspenda execuția Lucrărilor sau a unei părți din acestea, pe perioada sau perioadele și în modul specificate în notificare. Ordinul Administrativ va menționa cauza suspendării, precum și Partea responsabilă în conformitate cu prevederile Contractului. Suspendarea va intra în vigoare la data la care Antreprenorul primește Ordinul sau la o dată ulterioară dacă Ordinul prevede astfel. Dacă data reluării execuției nu este prevăzută în Ordinul Administrativ de suspendare, Supervizorul va emite un nou Ordin Administrativ de reluare a execuției imediat după ce, în opinia Supervizorului, cauza suspendării a dispărut sau a fost remediată în mod rezonabil. Antreprenorul va relua execuția Lucrărilor la data reluării execuției (dacă este menționată în Ordinul Administrativ de suspendare) sau în cel mai scurt timp rezonabil și, cu excepția cazului în care Părțile stabilesc altfel, în cel mult 10 zile de la primirea unui Ordin Administrativ de reluare a execuției. Aplicând prevederile subclauzei 10.1, Părțile se vor asigura că autorizația/autorizațiile de construire sunt în continuare valabile.38.2 Suspendarea prin notificarea AntreprenoruluiDacă Supervizorul nu îndeplinește obligațiile prevăzute în subclauza 50.3 [Certificatul de Plată] sau dacă efectuarea unei plăți datorate de către Beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului este întârziată cu cel puțin 45 de zile față de termenul-limită potrivit prevederilor subclauzei 50.4 [Plata], Antreprenorul va notifica Beneficiarul și va fi îndreptățit, după un termen de 30 de zile de la transmiterea notificării, să suspende execuția Lucrărilor sau să reducă ritmul de execuție, în conformitate cu cele prevăzute în notificare, până la data la care Antreprenorul va primi Certificatul de Plată sau plata, după caz, și în conformitate cu cele precizate în înștiințare.Acțiunea Antreprenorului nu va afecta dreptul său la dobânzi pentru întârzierea în efectuarea plăților potrivit prevederilor clauzei 53 [Plăți întârziate] și la reziliere potrivit prevederilor clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor]. În cazul în care Antreprenorul primește Certificatul de Plată sau plata, după caz, înainte de a transmite notificarea de reziliere potrivit prevederilor clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor], Antreprenorul va relua activitatea obișnuită în cel mai scurt timp rezonabil și, cu excepția cazului în care Părțile stabilesc altfel, în cel mult 10 zile de la primirea Certificatului sau a plății.38.3 În perioada suspendării, Antreprenorul va lua măsurile de protecție necesare sau orice măsură stabilită într-o instrucțiune a Supervizorului pentru a proteja Lucrările, Echipamentele, Bunurile și Șantierul împotriva deteriorării, pierderii sau daunei.38.4 În cazul în care cauza suspendării este aferentă neîndeplinirii de către Antreprenor a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului, inclusiv, dar nu limitat la erori din Documentele Antreprenorului, lucrări, materiale sau manoperă necorespunzătoare, nerespectarea regulilor de securitate și siguranță a muncii sau eșecul Antreprenorului de a proteja, depozita sau asigura paza, sau în general vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului potrivit prevederilor Contractului, Antreprenorul nu va fi îndreptățit la nicio prelungire a Duratei de Execuție sau la plata unor costuri suplimentare ca urmare a suspendării, luării măsurilor de protecție sau a reluării execuției Lucrărilor. Pentru evitarea oricărui dubiu, suspendarea totală sau parțială a Lucrărilor nu suspendă în mod automat Durata de Execuție. Durata de Execuție va fi prelungită doar în conformitate cu prevederile clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție].38.5 În cazul în care cauza suspendării este aferentă neîndeplinirii de către Beneficiar a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului sau în general vreunui risc în responsabilitatea Beneficiarului potrivit prevederilor Contractului și dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a suspendării, luării măsurilor de protecție sau a reluării execuției Lucrărilor, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].38.6 Dacă perioada de suspendare a execuției tuturor Lucrărilor depășește 180 de zile, iar cauza suspendării nu este aferentă neîndeplinirii de către Antreprenor a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului și nici vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului, Antreprenorul, printr-o notificare adresată Supervizorului, poate solicita reluarea execuției Lucrărilor în termen de 30 de zile de la notificare. În caz de răspuns negativ sau în absența unui răspuns în termen, Antreprenorul poate rezilia Contractul potrivit prevederilor clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor].Supervizorul, după consultări cu Beneficiarul, va informa Antreprenorul în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 10 zile de la primirea notificării cu privire la data de reluare a execuției Lucrărilor.  +  MATERIALE ȘI EXECUȚIE  +  Clauza 39 Jurnalul de Șantier39.1 Antreprenorul va constitui și va menține la zi un jurnal al lucrărilor, numit Jurnal de Șantier, în formatul agreat de Supervizor. Jurnalul de Șantier va fi ținut pe Șantier și Antreprenorul va înregistra zilnic cel puțin următoarele informații:(a) condițiile meteorologice, pauzele de muncă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile;(b) numărul de ore lucrate;(c) numărul și calificarea personalului muncitor prezent pe șantier;(d) Materialele achiziționate, livrate și depozitate în Șantier și în alte locuri, precum și Materialele încorporate în Lucrări;(e) Utilajele utilizate în Șantier și alte locuri și cele nefuncționale sau ieșite din uz;(f) testele efectuate și probele prelevate;(g) lucrările executate;(h) lista diferitelor obstacole sau alte dificultăți întâmpinate de Antreprenor în timpul execuției Lucrărilor din ziua respectivă;(i) incidente și/sau accidente;(j) Ordinele Administrative primite.39.2 Înregistrările în Jurnalul de Șantier vor fi semnate de către Reprezentantul Antreprenorului la momentul înregistrării și verificate și contrasemnate de Supervizor în termen de 5 zile de la data înregistrării. În cazul în care Supervizorul nu verifică Jurnalul de Șantier în termenul mai sus menționat se consideră că înregistrările Antreprenorului sunt corecte.În cazul în care Supervizorul notează în Jurnalul de Șantier dezacordul său asupra unei înregistrări, Antreprenorul va comunica în scris Supervizorului comentariile sale în termen de 10 zile de la data la care Supervizorul a notat dezacordul său în Jurnalul de Șantier. În cazul în care Antreprenorul nu transmite comentariile sale în termenul dat, se consideră că Antreprenorul acceptă poziția Supervizorului.39.3 La cererea Supervizorului, Antreprenorul va pune la dispoziția Supervizorului, în locul specificat de acesta, o copie a Jurnalului de Șantier.  +  Clauza 40 Materiale și Echipamente folosite la Lucrări40.1 Antreprenorul se va asigura că toate Materialele și Echipamentele aduse pe Șantier sunt în conformitate cu prevederile Contractului.Antreprenorul este responsabil de producerea și aprovizionarea Echipamentelor și Materialelor necesare execuției Lucrărilor, în timp util, pentru a permite Supervizorului și altor membri ai Personalului Beneficiarului (dacă este cazul) să verifice calitatea Materialelor și Echipamentelor.40.2 Antreprenorul, înainte de folosirea Materialelor și/sau Echipamentelor în Lucrări, va transmite spre consimțământul Supervizorului toate documentele de calitate, precum și rezultatele probelor și testelor în conformitate cu prevederile Contractului. Antreprenorul va transmite toate certificările Materialelor și ale Echipamentelor și proceselor în conformitate cu cerințele autorităților competente, cum ar fi acord de certificare etc. Fiecare probă de Material va fi etichetată menționându-se sursa Materialului și locul în care se va folosi în Lucrare. Probele din Șantier vor fi prelevate în prezența Supervizorului, aplicându-se în mod corespunzător procedura definită în clauza 41 [Inspecție și Testare].40.3 Materialele și/sau Echipamentele folosite la Lucrări pot fi respinse de către Supervizor dacă se constată vicii sau deficiențe, inclusiv la o examinare ulterioară, caz în care se vor aplica prevederile clauzei 42 [Respingere] și vor fi înlocuite imediat de Antreprenor pe riscul și cheltuiala sa.40.4 Antreprenorul va plăti toate taxele, tarifele și redevențele aplicabile pentru Materialele obținute din afara Șantierului și pentru transportul și depozitarea acestora.  +  Clauza 41 Inspecție și testare41.1 Supervizorul și alți membri ai Personalului Beneficiarului (dacă este cazul) vor avea dreptul să inspecteze, să examineze, să evalueze, să măsoare, să solicite să fie testate Echipamentele, Materialele și executarea Lucrărilor și să verifice întocmirea, fabricarea sau producerea oricărui element pregătit, fabricat sau produs pentru Lucrări conform Contractului pentru a stabili dacă respectivele Echipamente, Materiale, elemente și execuție au calitatea și cantitatea prevăzute. Acestea se pot desfășura la locurile de producție, fabricare, pregătire, depozitare sau în Șantier sau alte locuri prevăzute în Specificații.41.2 Pentru efectuarea testelor și inspecțiilor, Antreprenorul:(a) va asigura Supervizorului și Personalului Beneficiarului (dacă este cazul), temporar și gratuit, asistență, mostre sau piese de testare, mașini, utilaje, instrumente, mână de lucru calificată, materiale, grafice și date de producție solicitate în mod obișnuit și/sau potrivit prevederilor Specificațiilor pentru inspecție și testare, inclusiv echipamente de protecție;(b) va stabili cu Supervizorul ora și locul testelor;(c) va asigura accesul Supervizorului și Personalului Beneficiarului (dacă este cazul) în toate locurile de efectuare a inspecțiilor și testelor.41.3 De fiecare dată când o lucrare sau o parte din lucrare ajunge în faza determinantă, în conformitate cu programul de control stabilit de către proiectantul lucrării respective, Antreprenorul va convoca, în conformitate cu prevederile Legii și în termenul prevăzut de Lege, factorii responsabili în vederea verificării lucrărilor ajunse în fază determinantă și aprobării continuării execuției Lucrărilor. În conformitate cu prevederile Legii, vor fi verificate lucrările ajunse în faze determinante, documentele de calitate aferente, precum și măsurile dispuse prin actele de control anterior încheiate. Pe baza constatărilor consemnate în proces-verbal, Supervizorul va acționa, după cum este relevant, în conformitate cu prevederile Contractului, inclusiv, dar nu limitat la clauza 42 [Respingere], clauza 38 [Suspendare], sau va notifica Antreprenorul cu privire la autorizarea continuării execuției Lucrărilor.41.4 Fără a prejudicia prevederile subclauzei 41.3, de fiecare dată când o lucrare sau o parte din lucrare este terminată și înainte ca aceasta să devină acoperită sau ascunsă, Antreprenorul va înștiința Supervizorul. Supervizorul, fără întârziere nejustificată, va efectua inspecția, testarea și/sau măsurarea necesare sau va înștiința Antreprenorul că aceste activități nu sunt necesare. În cazul în care Antreprenorul nu înștiințează Supervizorul, Antreprenorul, la instrucțiunea Supervizorului, va descoperi lucrările în vederea inspecției, testării și/sau măsurării pe riscul și cheltuiala sa.41.5 În cazul în care Supervizorul nu participă la efectuarea testelor, Antreprenorul poate să înceapă efectuarea lor și testele vor fi considerate ca fiind efectuate în prezența Supervizorului.În cazul în care Supervizorul emite un Ordin Administrativ prin care stabilește efectuarea testelor la o dată ulterioară celei agreate, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].41.6 După efectuarea testelor, Antreprenorul va prezenta Supervizorului rezultatele testelor, buletine de analiză etc.41.7 Supervizorul poate cere repetarea unor teste sau efectuarea unor teste suplimentare. În cazul în care testele repetate sau suplimentare confirmă faptul că Materialele, Echipamentele sau lucrările sunt în conformitate cu prevederile Contractuale, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la plata Costurilor acestor teste repetate sau suplimentare potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].41.8 În cazul în care rezultatele testelor arată că unele Materiale, Echipamente sau lucrări nu sunt în conformitate cu prevederile Contractului se vor aplica prevederile clauzei 42 [Respingere].41.9 În cazul în care rezultatele testelor arată că Materialele, Echipamentele și/sau lucrările sunt în conformitate cu prevederile Contractului, Supervizorul va emite, în termen de 5 zile de la primirea rezultatelor, un certificat prin care se confirmă aceste rezultate. În cazul în care Supervizorul nu transmite acest certificat în termenul menționat și nu acționează în conformitate cu prevederile subclauzei 41.7, se va considera că certificatul a fost emis.Emiterea de către Supervizor a certificatului prin care sunt confirmate rezultatele testelor (inclusiv cazul când un asemenea certificat se consideră a fi fost emis) nu va exonera Antreprenorul de răspunderea sa asupra calității Lucrărilor.  +  Clauza 42 Respingere42.1 Materialele și Echipamentele care nu au calitatea specificată vor fi respinse de către Supervizor. O marcă specială se va aplica pe Materialele sau Echipamentele respinse. Această marcă nu le va modifica și nu va afecta valoarea lor comercială. Materialele și Echipamentele respinse vor fi ridicate de Antreprenor de pe Șantier într-un termen indicat de Supervizor. În cazul în care Antreprenorul nu respectă termenul indicat, Materialele și Echipamentele respinse pot fi ridicate de Beneficiar pe costul (cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului]) și riscul Antreprenorului. Orice lucrare sau parte de lucrare care include Echipamente sau Materiale respinse va fi respinsă. Nu se va emite niciun Certificat de Plată și nu se va face nicio plată pentru Materiale, Echipamente sau lucrări respinse.42.2 Supervizorul, până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor, are autoritatea să solicite sau să Decidă, prin emiterea unui Ordin Administrativ:(a) ridicarea de pe Șantier, în termenul indicat în Ordin, a Materialelor sau Echipamentelor care, în opinia motivată a Supervizorului, nu sunt conforme cu prevederile Contractului și înlocuirea lor cu Materiale sau Echipamente conforme; sau(b) demolarea și refacerea corespunzătoare sau repararea satisfăcătoare, fără a se ține seama de vreun test anterior sau plată anterioară, a oricărei lucrări care, în raport cu Materialele, Echipamentele sau execuția, nu este, în opinia motivată a Supervizorului, conformă cu prevederile Contractului.42.3 Antreprenorul va remedia defecțiunile specificate cât mai curând posibil și pe propriul cost. În cazul în care Antreprenorul nu respectă Ordinul Administrativ, Beneficiarul va avea dreptul să angajeze alte persoane să implementeze prevederile Ordinului, iar, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], toate costurile aferente vor fi deduse de către Beneficiar din sumele plătibile Antreprenorului.42.4 După remedierea defecțiunilor, se vor reface testele în conformitate cu prevederile Contractului.42.5 Dacă respingerea unor Materiale, Echipamente și/sau lucrări generează costuri suplimentare Beneficiarului, aceste costuri, cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], vor fi deduse de către Beneficiar din sumele plătibile Antreprenorului.42.6 Prevederile prezentei clauze nu vor afecta dreptul Beneficiarului de a aplica, după caz, prevederile clauzelor 36 [Întârzieri] și/sau 63 [Încălcarea Contractului].  +  Clauza 43 Dreptul de proprietate asupra Materialelor și Echipamentelor43.1 Toate Materialele, Echipamentele, Bunurile folosite la execuția Lucrărilor și Lucrările Provizorii, atunci când sunt aduse pe Șantier sau în alt loc special amenajat și aprobat de Supervizor (cum poate fi organizarea de șantier a Antreprenorului), vor fi considerate a fi exclusiv destinate executării Lucrărilor. Antreprenorul nu le va putea retrage de pe Șantier fără acceptul Supervizorului.43.2 După ce Materialele și Echipamentele sunt aduse pe Șantier sau în alt loc aprobat de Supervizor, Antreprenorul va da o declarație pe proprie răspundere că toate Materialele și Echipamentele folosite la execuția Lucrărilor sunt degrevate de orice sarcină. Această declarație va fi dată cel târziu în momentul punerii în operă, dar va fi necesară pentru Materialele sau Echipamentele solicitate la plată în conformitate cu prevederile subclauzei 50.2. La primirea declarației Antreprenorului, Materialele și Echipamentele respective vor deveni automat proprietatea Beneficiarului. Deși acestea devin proprietatea Beneficiarului, Antreprenorul își va asuma întreaga răspundere pentru păstrarea, depozitarea, întreținerea, gestionarea și siguranța acestora de la Data de Începere până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor sau a Sectorului sau părții aferente. Pentru evitarea oricărui dubiu, în această perioadă, Antreprenorul este responsabil de orice daune sau pierderi, inclusiv pierderile tehnologice.43.3 În cazul rezilierii, denunțării unilaterale sau încetării Contractului în conformitate cu prevederile clauzelor 64 [Rezilierea de către Beneficiar], 65 [Rezilierea de către Antreprenor] sau 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală], Antreprenorul va asigura transportul și depozitarea pe Șantier, în conformitate cu instrucțiunile Supervizorului, a tuturor Materialelor și Echipamentelor aflate în proprietatea Beneficiarului, dar care nu se află pe Șantier la momentul rezilierii. În cazul rezilierii sau denunțării unilaterale în conformitate cu prevederile clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor] sau ale clauzei 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală], Antreprenorul, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], va fi îndreptățit la plata Costurilor transportului și depozitării pe Șantier potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].43.4 În cazul rezilierii, denunțării unilaterale sau încetării Contractului în conformitate cu prevederile clauzelor 64 [Rezilierea de către Beneficiar], 65 [Rezilierea de către Antreprenor] sau 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală], Beneficiarul va fi îndreptățit să folosească Lucrările Provizorii și/sau Utilajele Antreprenorului, care ar fi necesare pentru asigurarea stabilității sau siguranței Lucrărilor. Beneficiarul va transmite Antreprenorului o notificare în acest sens în termen de 5 zile de la data rezilierii. Antreprenorul, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], va fi îndreptățit la plata Costurilor aferente folosirii de către Beneficiar a acestor Lucrări Provizorii sau Utilaje după data rezilierii, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].43.5 Orice acord pentru închirierea (sub orice formă) de către Antreprenor a unor Lucrări Provizorii și/sau utilaje va conține o prevedere conform căreia, la cererea scrisă a Beneficiarului în termen de 5 zile de la data rezilierii, denunțării unilaterale sau încetării Contractului în conformitate cu prevederile clauzelor 64 [Rezilierea de către Beneficiar], 65 [Rezilierea de către Antreprenor] sau 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală] și cu angajamentul Beneficiarului de a plăti toate costurile implicate în acest sens de la data respectivă, proprietarul va închiria Beneficiarului aceste Lucrări Provizorii și/sau utilaje conform acelorași termeni în care au fost închiriate de către Antreprenor, cu mențiunea că Beneficiarul are dreptul să permită folosirea de către orice alt antreprenor angajat pentru conservarea și/sau finalizarea Lucrărilor.  +  PLĂȚI  +  Clauza 44 Principii generale44.1 Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Condițiile Speciale, moneda Contractului va fi leul românesc și plățile vor fi efectuate în această monedă.44.2 Plățile datorate de Beneficiar se vor efectua în contul stabilit în Contract sau indicat de către Antreprenor, respectiv în conturile indicate de Antreprenor și Subcontractanți. Beneficiarul este îndreptățit să refuze orice cont care ar ridica dubii cu privire la beneficiarul real sau din alte motive legate de combaterea spălării banilor. Dacă Legea prevede astfel sau la solicitarea Beneficiarului, acest conturi vor fi deschise de către Antreprenor și Subcontractanți la Trezoreria Statului.44.3 Beneficiarul nu va face nicio plată dacă nu există o Garanție de Bună Execuție validă, în conformitate cu prevederile clauzei 15 [Garanția de Bună Execuție].44.4 Antreprenorul se obligă să plătească Beneficiarului orice sumă solicitată de Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului] și considerată prin acordul Părților, Decizia Supervizorului, sentință arbitrală sau altcumva în conformitate cu prevederile Legii și ale Contractului ca fiind datorată. Orice astfel de sumă, dacă nu este dedusă din sumele plătibile de către Beneficiar Antreprenorului, va fi plătită de către Antreprenor în termen de 30 de zile de la transmiterea de către Beneficiar a unei facturi.În cazul în care Antreprenorul nu efectuează o astfel de plată în termenul stabilit, Beneficiarul va fi îndreptățit, fără nicio altă formalitate decât transmiterea unei facturi aferente, la aplicarea unor dobânzi pentru întârziere în efectuarea plăților, la nivelul și în condițiile prevăzute în clauza 53 [Plăți întârziate].44.5 Dacă sunt îndeplinite condițiile care permit rezilierea Contractului de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar], înainte sau în locul rezilierii Contractului, Beneficiarul poate suspenda plățile ca măsură de precauție fără notificare prealabilă. În cazul în care Contractul nu este reziliat, o asemenea suspendare nu va dura mai mult de 60 de zile.  +  Clauza 45 Valoarea Contractului45.1 Valoarea Contractului va fi convenită de Părți în baza prevederilor Contractului sau stabilită printr-o Decizie a Supervizorului și va putea fi revizuită în conformitate cu prevederile Condițiilor Contractuale.45.2 Antreprenorul va plăti toate taxele, impozitele și onorariile pe care acesta trebuie să le plătească potrivit prevederilor Contractului și ale Legii, iar Valoarea Contractului nu va fi modificată în funcție de aceste costuri, cu excepția celor prevăzute în subclauza 48.8.45.3 Supervizorul va notifica Beneficiarul și Antreprenorul ori de câte ori ia cunoștință de faptul că Valoarea Contractului poate depăși Prețul Contractului stabilit la momentul respectiv, cu evaluarea diferenței respective. Dacă sunt aplicabile, Beneficiarul va acționa fără întârziere în conformitate cu prevederile subclauzei 37.3.  +  Clauza 46 Plata în avans46.1 În cazul în care este prevăzut în Acordul Contractual că nu se va efectua nicio plată în avans, prevederile prezentei clauze nu se vor aplica.46.2 Beneficiarul va efectua plăți în avans, fără dobândă, în vederea mobilizării și executării Lucrărilor, în conformitate cu prevederile prezentei clauze. Efectuarea plății în avans va fi condiționată de existența unei Garanții de Bună Execuție valide, în conformitate cu prevederile clauzei 15 [Garanția de Bună Execuție], existență unei garanții de returnare a avansului în conformitate cu prevederile subclauzei 46.3. Plata în avans nu va fi efectuată înainte de Data de Începere.46.3 Antreprenorul, cu excepția cazurilor în care Legea prevede altfel, va prezenta Beneficiarului o garanție de returnare a avansului și va transmite o copie a acesteia și Supervizorului. Valoarea garanției va fi cel puțin egală cu valoarea plății în avans plus valoarea rezultată din aplicarea ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României la valoarea plății în avans, pentru perioada prevăzută de la momentul plății până la justificarea integrală a avansului.Garanția de returnare a avansului va fi emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau (pentru celelalte societăți) cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent, și Antreprenorul va transmite documentele doveditoare în această privință. Garanția de returnare a avansului va fi irevocabilă și va prevedea că plata Garanției de returnare a avansului se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a Beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa Antreprenorului. Garanția de returnare a avansului a unei asocieri sau a unui consorțiu va fi emisă în numele asocierii sau consorțiului.Antreprenorul se va asigura că garanția de returnare a avansului va rămâne valabilă și în vigoare până la justificarea sau rambursarea avansului, dar valoarea garanției poate fi redusă în mod progresiv cu sumele justificate de către Antreprenor, așa cum acestea sunt indicate în Certificatele de Plată. Dacă plata în avans nu a fost justificată integral sau rambursată cu 30 de zile înainte de data expirării garanției, Antreprenorul va prelungi valabilitatea garanției până la justificarea integrală sau rambursarea plății în avans.În cazul în care garanția de returnare a avansului și-a încetat valabilitatea, iar Antreprenorul nu a prelungit valabilitatea garanției, sumele rămase de justificat din avans vor fi considerate, fără altă formalitate, ca fiind datorate în conformitate cu prevederile subclauzei 44.4 și vor fi recuperate de către Beneficiar, prin emiterea unei note de debit către Antreprenor sau prin deducere din plățile viitoare datorate Antreprenorului în baza Contractului.Garanția de returnare a avansului va fi eliberată de către Beneficiar Antreprenorului la data și atunci când plata în avans este integral justificată sau rambursată.46.4 În cazul în care Contractul este reziliat sau denunțat unilateral sau încetează în conformitate cu prevederile clauzelor 64 [Rezilierea de către Beneficiar], 65 [Rezilierea de către Antreprenor] sau 66 [Forță majoră și denunțare unilaterală], indiferent de motiv, sumele rămase de justificat din avans vor fi considerate, fără altă formalitate, ca fiind datorate în conformitate cu prevederile subclauzei 44.4 și vor fi recuperate de către Beneficiar. Garanția de returnare a avansului poate fi executată imediat de către Beneficiar pentru a rambursa sumele rămase de justificat din plata în avans, iar garantul nu va întârzia plata și nu o va contesta indiferent de motiv.46.5 Antreprenorul va utiliza sumele reprezentând plată în avans exclusiv pentru operațiunile aferente executării Contractului. În cazul în care Antreprenorul nu folosește corespunzător o parte din aceste sume, Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului] la rambursarea de către Antreprenor a sumelor rămase de justificat (inclusiv prin executarea de către Beneficiar a garanției de returnare a avansului), la plata de către Antreprenor a unor penalități de întârziere aplicând rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperării, la sumele folosite necorespunzător și să nu mai efectueze nicio altă plată în avans.46.6 Valoarea (care poate fi exprimată sub formă de valoare procentuală) fiecărei tranșe din plățile în avans, numărul și data tranșelor vor fi cele specificate în Acordul Contractual și se vor încadra în limitele stabilite de Lege. O garanție corespunzătoare va fi prezentată de către Antreprenor pentru fiecare tranșă, în conformitate cu prevederile subclauzei 46.3. Dacă Acordul Contractual nu specifică valoarea, numărul și data tranșelor, câte o tranșă în valoare de 15% din valoarea plăților (inclusiv TVA) pentru fiecare an calendaristic, prevăzute în graficul de flux de numerar din Programul de Execuție aprobat și în vigoare la momentul respectiv, va fi solicitată de către Antreprenor întro Situație de Lucrări emisă imediat după Data de Începere pentru primul an și în prima Situație de Lucrări din fiecare an calendaristic următor și va fi plătită de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzei 50 [Plăți].Fiecare plată în avans va fi justificată prin deduceri integrale (100%) din fiecare Situație de Lucrări, respectiv Certificat de Plată. Nu se admit plăți efective decât după deducerea integrală a avansului.Acordarea unei noi tranșe de avans se face numai după ce avansul acordat anterior a fost justificat integral sau rambursat.Dacă unele sume reprezentând plăți în avans au rămas nejustificate până la sfârșitul anului calendaristic, Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului] la rambursarea de către Antreprenor a sumelor rămase de justificat (inclusiv prin executarea de către Beneficiar a garanției de returnare a avansului) și la plata de către Antreprenor a unor penalități de întârziere aplicând rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperării, la sumele folosite necorespunzător (în măsura în care întârzierea Antreprenorului nu se datorează unei cauze sau unui risc în responsabilitatea Beneficiarului).46.7 În cazul în care este prevăzut în Acordul Contractual că sumele reprezentând plăți în avans pot fi justificate prin lucrări executate până la termenul stabilit în cadrul Contractului, prevederile subclauzei 46.6 nu se vor aplica, ci se vor aplica prevederile prezentei subclauze.O garanție corespunzătoare va fi prezentată de către Antreprenor pentru fiecare tranșă, în conformitate cu prevederile subclauzei 46.3. Cu excepția cazului în care Acordul Contractual specifică alte valori, număr și/sau date ale tranșelor (în limitele stabilite de Lege), o singură tranșă în valoare de 15% din Prețul Contractului (la care se adaugă TVA) va fi solicitată de către Antreprenor într-o Situație de Lucrări emisă imediat după Data de Începere și va fi plătită de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzei 50 [Plăți].Fiecare plată în avans va fi justificată prin deduceri procentuale din Certificatele de Plată, în valoare procentuală de 25% din totalul sumelor aferente punctelor (a), (b) și (c) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări] (cu excepția cazului în care o altă valoare procentuală este specificată în Acordul Contractual), până când plata în avans este justificată integral.La încheierea fiecărui an bugetar Antreprenorul va transmite Beneficiarului un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care va confirma gradul de utilizare a avansului corespunzător destinației stabilite prin Contract.  +  Clauza 47 Sume Reținute47.1 Sumele Reținute vor fi reținute din Certificatele de Plată, ca o metodă de plată aferentă obligațiilor Antreprenorului (i) de a termina Lucrările și (ii) de a remedia defecțiunile în Perioada de Garanție. Cu excepția cazului în care Acordul Contractual specifică alte valori, o valoare procentuală de 10% din totalul sumelor aferente punctelor (a) și (b) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări] va fi reținută din fiecare Certificat de Plată, până când se atinge limita Sumelor Reținute, unde totalul Sumelor Reținute este egal cu 5% din Prețul Contractului la semnarea Contractului. 50% din Sumele Reținute vor fi integrate în primul Certificat de Plată după aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor și plătite de către Beneficiar. Soldul Sumelor Reținute va fi integrat în primul Certificat de Plată după aprobarea Recepției Finale și plătit de către Beneficiar.47.2 Antreprenorul, la alegerea sa, poate constitui și furniza Beneficiarului o garanție pentru Sume Reținute (suportând costurile aferente) care va fi emisă de către o instituție bancară autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene și va fi în forma anexată la Contract sau în orice altă formă agreată de către Beneficiar. Garanția va fi irevocabilă și va prevedea că plata garanției se va executa necondiționat, la prima cerere a Beneficiarului. Antreprenorul se va asigura că garanția este valabilă și în vigoare până la aprobarea Recepției Finale. Cuantumul garanției pentru Sume Reținute va fi egal cu valoarea cumulată a Sumelor Reținute prevăzută pentru perioada următoare de șase luni, în conformitate cu graficul de flux de numerar din Programul de Execuție aprobat și în vigoare la momentul respectiv. La intervale ulterioare, cuantumul garanției pentru Sume Reținute va fi crescut progresiv până se atinge limita Sumelor Reținute. Antreprenorul se va asigura că garanția pentru Sume Reținute este valabilă și în vigoare până la aprobarea Recepției Finale. În orice moment până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor, cuantumul garanției pentru Sume Reținute va fi mai mare sau egal cu valoarea cumulată a Sumelor Reținute. În orice moment între aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor și aprobarea Recepției Finale, cuantumul garanției pentru Sume Reținute va fi mai mare sau egal cu soldul Sumelor Reținute.Dacă, în orice moment, Antreprenorul nu reușește să furnizeze o garanție pentru Sume Reținute în conformitate cu prevederile de mai sus, Sumele Reținute vor fi deduse din Certificatele de Plată și reținute de către Beneficiar.Beneficiarul va returna Antreprenorului garanția pentru Sume Reținute în mod corespunzător cu plățile Sumelor Reținute prevăzute în subclauza 47.1.  +  Clauza 48 Ajustarea prețurilor48.1 Se consideră că prețurile din Oferta Antreprenorului:(a) au fost stabilite în baza celor descrise și aplicabile în prezenta clauză;(b) conform Legii relevante aplicabile la Data de Referință.Se consideră că Părțile sunt satisfăcute de cele prevăzute și aplicabile în prezenta clauză și în celelalte clauze din Condițiile Contractuale în ceea ce privește ajustarea prețurilor, inclusiv în cazul în care aceste prevederi nu asigură o compensație totală pentru creșterea sau diminuarea prețului elementelor constitutive ale Ofertei.48.2 Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, dacă Durata de Execuție la semnarea Contractului este mai mică sau egală cu 365 de zile, prețurile din Contract vor fi considerate ca fiind ferme și nu vor fi ajustate decât în cazul prevăzut la subclauza 48.8.48.3 Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, dacă Durata de Execuție la semnarea Contractului este mai mare de 365 de zile, se va considera că prețurile din Oferta Antreprenorului au fost stabilite în baza condițiilor de prețuri și piață în vigoare la Data de Referință și sumele plătibile Antreprenorului vor fi ajustate pentru creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale Ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat Prețul Contractului. Nu se va aplica nicio ajustare la lucrările evaluate pe baza Costului (cum ar fi cele aferente Sumelor Provizionate) sau a prețurilor curente. Această ajustare va fi determinată prin aplicarea formulei prevăzute în această clauză.48.4 Formula de ajustare a prețurilor este o formulă polinomială de tipul:An = av + m * Mn/Mo + f * Fn/Fo + e * En/Eo,unde:– „An“ este coeficientul de ajustare care urmează a fi aplicat valorii de contract estimate pentru lucrările realizate în luna „n“ (sumele aferente punctului (a) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări], exclusiv lucrările evaluate pe baza Costului sau a prețurilor curente);– „av“ este un coeficient fix și reprezintă valoarea procentuală a plății în avans față de Prețul Contractului;– „m“, „f“, „e“ sunt coeficienți care reprezintă ponderea estimată a fiecărui element relevant de cost în execuția Lucrărilor. Elementele de cost reprezintă resurse relevante cum ar fi forța de muncă, utilaje și materiale;– „Fn“, „En“, „Mn“ sunt indicii curenți de preț/cost sau prețurile de referință pentru luna „n“, exprimați în moneda Contractului, după cum sunt aplicabile la data cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii „n“. Indicii de preț sau prețurile de referință sunt aferente elementelor de cost relevante;– „Lo“, „Eo“, „Mo“ sunt indicii de preț/cost de bază sau prețurile de referință, exprimați în moneda Contractului, aplicabile la Data de Referință.Indicii de preț/cost și/sau prețurile de referință, inclusiv sursa acestora și orice informație necesară pentru a determina cu certitudine definiția lor, precum și ponderea acestora vor fi stabiliți de către Beneficiar în tabelul datelor de ajustare din Acordul Contractual. Se va verifica următoarea ecuație: av+m+f+e=1.În cazul în care un indice de preț/cost curent sau un preț de referință pentru luna respectivă nu este disponibil (sau valoarea lor nu este definitivă), se va folosi ultimul indice sau preț disponibil, iar ajustarea va fi recalculată atunci când indicele sau prețul va fi disponibil (respectiv când valoarea lor va deveni definitivă).48.5 Atunci când sunt aplicabile prevederile subclauzei 48.3 și în cazul în care tabelul datelor de ajustare din Acordul Contractual nu este completat de către Beneficiar, se va folosi un singur indice de cost și formula aplicabilă va fi:An = av + (1-av) * In/Io,unde– „An“ este coeficientul de ajustare care urmează a fi aplicat valorii de contract estimate pentru lucrările realizate în luna „n“ (sumele aferente punctului (a) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări], exclusiv lucrările evaluate pe baza Costului sau a prețurilor curente);– „av“ este valoarea procentuală a plății în avans față de Prețul Contractului;– „In“ este indicele de cost în construcții - total publicat de Institutul Național de Statistică în Buletinul Statistic de Prețuri, la tabelul 15, aplicabil la data cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii „n“. Valoarea aplicabilă a acestui indice pentru luna ianuarie 2017 este 113,8;– „Io“ este indicele de cost în construcții - total, aplicabil la Data de Referință.48.6 Pentru lucrări executate după aprobarea Recepției la Terminare, indicii curenți de preț/cost vor avea valorile aplicabile la data Recepției. Aceste valori nu vor mai fi modificate.48.7 Dacă Antreprenorul nu finalizează Lucrările în Durata de Execuție după cum poate fi prelungită în conformitate cu prevederile clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], ajustarea prețurilor după finalul Duratei de Execuție va fi făcută utilizând:(a) coeficientul de actualizare (Pn) calculat în baza indicilor de preț/cost sau prețurilor de referință cu 60 de zile înainte de ultima zi din Durata de Execuție, sau(b) coeficientul de actualizare (Pn) calculat în baza indicilor de preț/cost sau prețurilor de referință curente, în funcție de cea dintre situațiile de mai sus care este cea mai favorabilă pentru Beneficiar.48.8 Valoarea Contractului va fi ajustată pentru a ține seama de orice creștere sau diminuare a Costului rezultat din modificarea Legii (inclusiv adoptarea unor Legi noi și abrogarea sau modificarea Legilor existente), publicate ulterior Datei de Referință, care îl va afecta pe Antreprenor în îndeplinirea obligațiilor sale potrivit prevederilor Contractului.Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca rezultat al modificării Legii, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].În cazul în care modificarea Legii rezultă în diminuarea Costului suportat de Antreprenor, Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], la diminuarea corespunzătoare a Valorii Contractului.Prevederile prezentei subclauze nu se vor aplica dacă creșterea sau diminuarea Costului rezultat din modificarea Legii este luată în considerare prin evoluția indicilor de preț/cost sau prețurilor de referință relevante și aplicabile, stabilite în cadrul prezentei clauze.  +  Clauza 49 Măsurare, evaluări și Sume Provizionate49.1 Următoarea metodă se va aplica evaluării articolelor de Lucrări pentru care există prețuri unitare:(a) suma datorată în baza Contractului va fi calculată prin aplicarea prețurilor unitare cantităților real executate pentru articolele respective conform Contractului;(b) cantitățile prevăzute în Lista de Cantități sunt cantități estimate și nu vor fi considerate cantități reale și corecte ale Lucrărilor ce vor fi executate de Antreprenor la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Contract;(c) Supervizorul va stabili prin măsurare cantitățile reale ale Lucrărilor executate de Antreprenor, iar acestea vor fi plătite în conformitate cu prevederile clauzei 50 [Plăți]. În cazul în care, pentru un anumit articol de Lucrări, cantitățile real executate depășesc cantitățile prevăzute în Lista de Cantități, fără ca Specificațiile sau Piesele Desenate aferente articolului respectiv de Lucrări să fie modificate, cantitățile suplimentare vor fi plătite în conformitate cu prevederile clauzei 50 [Plăți] și diferența de cantități nu va fi considerată a fi o Modificare potrivit prevederilor clauzei 37 [Modificări];(d) Supervizorul, când solicită măsurarea unor părți din Lucrări, va notifica Antreprenorul cu un preaviz rezonabil pentru ca Antreprenorul să se prezinte sau să trimită un agent calificat să-l reprezinte. Antreprenorul sau agentul său va sprijini Supervizorul în efectuarea unor astfel de măsurători și va furniza toate datele solicitate de Supervizor. În cazul în care Antreprenorul nu se prezintă și nu trimite un agent, măsurarea efectuată sau aprobată de către Supervizor va fi acceptată de Antreprenor ca fiind corectă;(e) cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Condițiile Contractuale, Specificațiile sau Lista de Cantități, măsurătorile se vor face pentru cantitățile nete reale ale fiecărui articol din Lucrările Permanente.49.2 Următoarea metodă se va aplica evaluării articolelor de Lucrări pentru care există prețuri forfetare:(a) suma datorată în baza Contractului pentru un articol de Lucrări pentru care există un preț forfetar va fi acest preț forfetar atunci când articolul respectiv este terminat și conform cu prevederile Contractului;(b) în scopul unor plăți pe parcursul execuției lucrării respective, Supervizorul va evalua suma datorată la momentul respectiv, în conformitate cu metoda prevăzută în Specificații sau în Lista de Cantități. Dacă o astfel de metodă nu este prevăzută, Supervizorul va evalua în baza divizării prețului forfetar corespunzătoare etapelor finalizate ale articolului de Lucrări; la această evaluare, Supervizorul poate lua în considerare propunerea de defalcare transmisă de Antreprenor în conformitate cu prevederile subclauzei 18.2, dar nu va avea nicio obligație în raport cu această propunere;(c) atunci când există un preț forfetar pentru un articol de Lucrări, Antreprenorul nu va fi îndreptățit să solicite o creștere a prețului forfetar invocând motivul că lucrarea sau serviciul a necesitat mai multă muncă sau a costat mai mult decât anticipat inițial. De asemenea, Beneficiarul nu va fi îndreptățit să solicite o diminuare a prețului forfetar invocând motive opuse celor menționate mai sus.49.3 Sume ProvizionateFiecare Sumă Provizionată va fi folosită, integral sau parțial, doar în conformitate cu instrucțiunile Supervizorului. Pentru fiecare Sumă Provizionată, Antreprenorul, cu respectarea procedurilor de achiziții stabilite de către Beneficiar, va achiziționa, în conformitate cu instrucțiunile Supervizorului și cu destinația prevăzută a Sumei Provizionate, Echipamente, Materiale, Lucrări sau servicii, iar valoarea acestora va fi inclusă în Valoarea Contractului și va consta în:(a) sumele reale plătite (sau care trebuie plătite) de către Antreprenor și,(b) o sumă pentru cheltuielile indirecte și profit, calculată ca o valoare procentuală de 5% din aceste sume (sau altă valoare procentuală dacă este prevăzut astfel în Acordul Contractual).La solicitarea Supervizorului, Antreprenorul va furniza documente, facturi, bonuri și chitanțe justificative.Pentru evitarea oricărui dubiu, în măsura în care Sumele Provizionate sunt stabilite de către Beneficiar, responsabilitatea pentru suficiența Sumelor Provizionate pentru destinația prevăzută este în responsabilitatea Beneficiarului.  +  Clauza 50 Plăți50.1 Situația de LucrăriDupă Data de Începere, lunar, Antreprenorul va transmite Supervizorului, în patru exemplare, Situația de Lucrări în care va prezenta detaliat sumele la care Antreprenorul se consideră îndreptățit, împreună cu documentele justificative.Situația de Lucrări va cuprinde:(a) valoarea estimată contractuală pentru toate Lucrările executate până la sfârșitul lunii (inclusiv Modificările, Sume Provizionate și/sau Documentele Antreprenorului elaborate), din care va fi scăzută valoarea corespunzătoare inclusă în precedenta Situație de Lucrări;(b) sume de adăugat sau de scăzut pentru ajustarea prețurilor în conformitate cu prevederile clauzei 48 [Ajustarea prețurilor];(c) sume de adăugat sau de scăzut aferente Sumelor Reținute în conformitate cu prevederile clauzei 47 [Sume Reținute];(c^1) reținerea din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție, în cazul în care Garanția de Bună Execuție se constituie potrivit subclauzei 15.1 lit. b); (la 03-03-2022, Subclauza 50.1, clauza 50 a fost completată de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 ) (d) sume de adăugat sau de scăzut aferente plății în avans și justificarea acesteia în conformitate cu prevederile clauzei 46 [Plata în avans];(e) sume de adăugat sau de scăzut pentru Echipamente și Materiale, potrivit prevederilor subclauzei 50.2;(f) orice alte adăugiri sau deduceri care pot fi datorate potrivit prevederilor Contractului sau în alt fel, inclusiv cele potrivit prevederilor clauzei 69 [Revendicări și Decizii] și 70 [Dispute și arbitraj].Situația de Lucrări va include o defalcare a sumelor pe Subcontractanți în conformitate cu prevederile anexelor privind plata directă a subcontractelor anexate Contractului.Orice Situație de Lucrări, potrivit prevederilor prezentei subclauze, va fi semnată de către Reprezentantul Antreprenorului. În caz contrar, Situația de Lucrări va fi nulă și fără efect.Antreprenorul nu va solicita în cadrul Situațiilor de Lucrări și Supervizorul nu va certifica la plată sume pentru care Antreprenorul nu a furnizat integral și în forma finală documentele justificative necesare, stabilite în mod rezonabil de către Supervizor.50.2 Antreprenorul va fi îndreptățit la plata unor sume cu privire la Echipamentele și Materialele aduse pe Șantier sau în alt loc aprobat de Supervizor, în vederea executării Lucrărilor Permanente, dar încă neincorporate în Lucrările Permanente în următoarele condiții:(a) Echipamentul și Materialele sunt prevăzute în lista aferentă din Acordul Contractual și sunt livrate în cantități rezonabile în raport cu prevederile Contractului;(b) Echipamentul și Materialele sunt conforme cu Specificațiile pentru Lucrările Permanente și organizate în loturi pentru a putea fi recunoscute de Supervizor;(c) Echipamentul și Materialele sunt depozitate și protejate corespunzător împotriva pierderii, daunei sau deteriorării;(d) Echipamentul și Materialele se află în proprietatea Beneficiarului în conformitate cu prevederile clauzei 43 [Dreptul de proprietate asupra Materialelor și Echipamentelor];(e) Antreprenorul păstrează înregistrări adecvate cu privire la comandă, livrare, facturi, plată, depozitare, testare și folosire în executarea Contractului a Echipamentului și Materialelor, în formă acceptată de Supervizor, iar aceste înregistrări sunt disponibile pentru analiză de către Supervizor;(f) sumele care urmează să fie plătite vor fi echivalentul a 80% din costul stabilit de către Supervizor pentru Echipamentul și Materialele respective (fără transportul și livrarea, fără TVA), ținând cont de documentele menționate la punctul (e) de mai sus și de valoarea de contract pentru Echipament și Materiale.Sumele plătite în conformitate cu prevederile prezentei subclauze vor fi deduse din Situația de Lucrări (i) la momentul când Echipamentul și Materialele sunt încorporate în Lucrările Permanente și valoarea lor contractuală este inclusă în sumele aferente punctului (a) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări], (ii) în cazul în care condițiile de mai sus nu ar mai fi îndeplinite și (iii) în caz de deteriorări, daune sau pierderi, inclusiv pierderi tehnologice.50.3. Supervizorul va verifica Situațiile de Lucrări transmise de către Antreprenor și, în termen de 30 de zile de la primirea Situației de Lucrări, va emite un Certificat de Plată către Beneficiar, cu o copie transmisă Antreprenorului. Termenul de 30 de zile nu poate fi prelungit fără acordul Antreprenorului. Certificatul de Plată va avea aceeași structură ca Situațiile de Lucrări, inclusiv defalcarea sumelor pe Subcontractanți, dacă este cazul. Prin emiterea unui Certificat de Plată, Supervizorul certifică, pe propria răspundere, faptul că sumele solicitate la plată sunt în conformitate cu prevederile Contractului și corespund cu lucrări, servicii și articole reale și conforme cu prevederile Contractului.În cazul în care Garanția de Bună Execuție se constituie potrivit subclauzei 15.1 lit. b), respectiv prin rețineri succesive, Beneficiarul va alimenta contul deschis de Antreprenor la dispoziția Beneficiarului, prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului pentru fiecare Certificat de Plată până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție în contractul de achiziție publică. Supervizorul nu va certifica la plată sume pentru care Antreprenorul nu a furnizat integral și în forma finală documentele justificative necesare, stabilite în mod rezonabil de către Supervizor.Supervizorul, prin orice Certificat de Plată, poate efectua orice amendamente și modificări justificate oricărui Certificat de Plată anterior eliberat.Dacă Antreprenorul nu a reușit sau nu reușește să execute o lucrare sau să respecte o obligație, fiind notificat de către Supervizor în acest scop, Supervizorul este îndreptățit să rețină valoarea acestei lucrări sau obligații până la terminarea lucrării sau îndeplinirea obligației. Atunci când stabilește valoarea unei obligații neîndeplinite sau nerespectate, Supervizorul va lua în considerare, cu titlu de referință, valorile menționate în Acordul Contractual, dacă există, adaptându-le după caz.Fără a prejudicia niciun alt drept al Antreprenorului ce decurge din Contract sau în alt mod, Supervizorul nu este îndreptățit să emită un Certificat de Plată care ar face ca valoarea cumulată aprobată pentru plată să depășească Prețul Contractului, după cum poate fi revizuit prin act adițional. (la 03-03-2022, Subclauza 50.3, clauza 50 a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 297 din 2 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 03 martie 2022 ) 50.4 PlataBeneficiarul va plăti sumele certificate de către Supervizor în termen de 30 de zile de la primirea Certificatului de Plată, în conformitate cu următoarele condiții:(a) fără a cauza vreo întârziere în termenul de plată, Beneficiarul este îndreptățit să corecteze erorile aritmetice din orice Certificat de Plată. Beneficiarul va notifica imediat Antreprenorul despre orice corecție aritmetică aplicată la valoarea Certificatului de Plată emis de către Supervizor. Aceste corecții aritmetice se vor face fără a lua în considerare prevederile clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului];(b) începând cu ziua a 15-a de la data emiterii Certificatului de Plată de către Supervizor, Antreprenorul va emite către Beneficiar o factură în valoarea specificată în Certificatul de Plată corespunzător, după cum poate fi corectată în conformitate cu cele de mai sus. Factura va include o defalcare a sumelor pe Subcontractanți în conformitate cu prevederile anexelor privind plata directă a subcontractelor anexate Contractului. Pentru evitarea oricărui dubiu, în lipsa unei facturi corespunzătoare, o plată nu va fi considerată ca datorată.În cazul în care Beneficiarul nu este de acord cu Certificatul de Plată emis de către Supervizor sau cu o parte a acestuia, Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], să deducă sumele plătite, dar nedatorate din sumele plătibile de către Beneficiar Antreprenorului sau să primească rambursarea acestor sume de către Antreprenor în termen de 30 de zile de la transmiterea de către Beneficiar a unei note de debit.  +  Clauza 51 Plata finală51.1 Situația finală de LucrăriÎn termen de 45 de zile de la aprobarea Recepției Finale, Antreprenorul va transmite Supervizorului, în patru exemplare, Situația finală de Lucrări, împreună cu documentele justificative. Situația finală de Lucrări va cuprinde:(a) valoarea finală contractuală pentru toate Lucrările executate (inclusiv Modificările, Sume Provizionate și/sau Documentele Antreprenorului elaborate), de la care va fi scăzută valoarea corespunzătoare a lucrărilor plătite anterior;(b) sume finale de adăugat sau de scăzut pentru ajustarea prețurilor în conformitate cu prevederile clauzei 48 [Ajustarea prețurilor];(c) sume finale de adăugat sau de scăzut aferente Sumelor Reținute în conformitate cu prevederile clauzei 47 [Sume Reținute];(d) sume finale de adăugat sau de scăzut aferente plății în avans și justificarea acesteia în conformitate cu prevederile clauzei 46 [Plata în avans];(e) sume finale de adăugat sau de scăzut pentru Echipamente și Materiale, potrivit prevederilor subclauzei 50.2;(f) orice alte sume pe care Antreprenorul se consideră îndreptățit să le primească potrivit prevederilor Contractului sau în alt fel, inclusiv cele potrivit prevederilor clauzei 69 [Revendicări și Decizii] și 70 [Dispute și arbitraj].Situația finală de Lucrări va include o defalcare a sumelor pe Subcontractanți în conformitate cu prevederile anexelor privind plata directă a subcontractelor anexate Contractului.Beneficiarul nu va mai avea nicio obligație față de Antreprenor în niciun fel sau pentru nicio problemă în legătură cu sau potrivit prevederilor Contractului sau cu execuția Lucrărilor, cu excepția cazului în care Antreprenorul a inclus în mod expres sume în această privință în punctul (f) al Situației finale de Lucrări.În cazul în care Antreprenorul nu emite Situația finală de Lucrări în termenul prevăzut, Supervizorul va emite un Certificat final de Plată în conformitate cu prevederile subclauzei 51.2 [Certificatul final de Plată].51.2 Certificatul final de PlatăÎn 30 de zile de la transmiterea Situației finale de Lucrări sau de la data la care ar fi trebuit să fie emisă Situația finală de Lucrări, Supervizorul va emite un Certificat final de Plată către Beneficiar, cu o copie transmisă Antreprenorului. Certificatul de Plată va avea aceeași structură ca Situațiile de Lucrări, inclusiv defalcarea sumelor pe Subcontractanți dacă este cazul, cu excepția punctului (f) care va avea următorul conținut:(f) sume de adăugat sau de scăzut aferente valorii finale, agreate de Părți sau Decisă de către Supervizor, a tuturor sumelor aferente unor Revendicări potrivit prevederilor clauzei 69 [Revendicări și Decizii].În cazul în care Beneficiarul și/sau Antreprenorul nu sunt de acord cu Certificatul final de Plată, oricare dintre Părți va transmite o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord], în termenul și condițiile prevăzute în subclauza respectivă.Chiar dacă o notificare de dezacord este notificată, pentru părțile din Certificatul final de Plată asupra cărora Părțile sunt de acord se va face plata în conformitate cu prevederile subclauzei 50.4 [Plata].În cazul unui acord al Părților și în cazul în care nu a fost emisă o notificare de dezacord în termenul stabilit, valoarea Certificatului final de Plată reprezintă încheierea tuturor obligațiilor financiare în cadrul Contractului. Beneficiarul nu va mai avea nicio obligație față de Antreprenor în niciun fel sau pentru nicio problemă în legătură cu sau potrivit prevederilor Contractului sau cu execuția Lucrărilor și Antreprenorul va fi decăzut din dreptul său de a primi vreo plată suplimentară.Prezenta subclauză nu va limita responsabilitățile Beneficiarului privind obligațiile sale de despăgubire în caz de fraudă, greșeală deliberată sau comportament necorespunzător.51.3 Plata finalăBeneficiarul va plăti sumele certificate de către Supervizor în termen de 30 de zile de la primirea Certificatului final de Plată, în condițiile în care nu există dispute cu privire la acest Certificat, în conformitate cu următoarele condiții:(a) fără a cauza vreo întârziere în termenul de plată, Beneficiarul este îndreptățit să corecteze, fără alte formalități, erorile aritmetice din orice Certificat final de Plată. Beneficiarul va notifica imediat Antreprenorul despre orice corecție aritmetică aplicată la valoarea Certificatului final de Plată emis de către Supervizor;(b) începând cu ziua a 15-a de la data emiterii Certificatului final de Plată de către Supervizor, Antreprenorul va emite către Beneficiar o factură în valoarea specificată în Certificatul final de Plată corespunzător, după cum poate fi corectată în conformitate cu cele de mai sus. Factura va include o defalcare a sumelor pe Subcontractanți în conformitate cu prevederile anexelor privind plata directă a subcontractelor anexate Contractului. Pentru evitarea oricărui dubiu, în lipsa unei facturi corespunzătoare, plata finală nu va fi considerată ca datorată.Atunci când o dispută cu privire la Certificatul final de Plată este soluționată, în final, potrivit prevederilor clauzei 70 [Dispute și arbitraj], Beneficiarul va plăti orice sume datorate fără întârziere.  +  Clauza 52 Plăți directe către Subcontractanți52.1 În cazul în care un Subcontractant își exprimă, în conformitate cu prevederile Legii, opțiunea de a fi plătit direct, subcontractul anexat la Contract va conține o anexă specifică privind plata directă, prin care Antreprenorul și Subcontractantul vor (i) consemna această opțiune, (ii) preciza contul bancar al Subcontractantului și (iii) indica, pentru fiecare articol din Lista de Cantități aferent părții de Lucrări pentru care este desemnat Subcontractantul, partea din tariful sau prețul corespunzător aferentă Subcontractantului, precum și modul de tratare și aplicare al elementelor listate la punctele (a) - (f) din subclauza 50.1 [Situația de Lucrări] în raport cu Subcontractantul, astfel încât să fie stabilită metoda concretă de evaluare și certificare a părții din fiecare plată efectuată de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzelor 50 [Plăți] și 51 [Plata finală] aferentă Subcontractantului. Aplicarea de către Beneficiar a prevederilor aferente plății directe a Subcontractanților conduce doar la defalcarea plăților efectuate de către Beneficiar în conformitate cu prevederile clauzelor 50 [Plăți] și 51 [Plata finală] între Antreprenor și Subcontractanți, fără nicio altă modificare. În caz contrar, anexa privind plata directă a fiecărui subcontract devine nulă.Pentru evitarea oricărui dubiu, introducerea de către Antreprenor, în punctul (a) al unei Situații de Lucrări, a unei sume aferente unei părți din Lucrări executate de către un Subcontractant este considerată confirmarea de către Antreprenor a prestației corespunzătoare a Subcontractantului respectiv.Cu condiția respectării prevederilor definite în paragraful de mai sus și până când Subcontractantul este înlocuit, dacă este înlocuit, Beneficiarul va ține cont de acordul dintre Antreprenor și Subcontractant și va efectua plăți directe către Subcontractant. Aplicarea de către Beneficiar a prevederilor aferente plății directe către Subcontractant este singura obligație a Beneficiarului în raport cu prevederile subcontractului. Cu excepția cazului în care Beneficiarul nu își îndeplinește această obligație, Antreprenorul și fiecare Subcontractant vor despăgubi Beneficiarul, Personalul Beneficiarului și agenții acestuia și se vor asigura că nu sunt afectați de nicio reclamație, daună, pierdere și cheltuială generată de sau în legătură cu fiecare subcontract.În cazul în care se constată, prin amendarea sau modificarea de către Supervizor într-un Certificat de Plată a unor sume certificate anterior, necesitatea recuperării de la un Subcontractant a unei sume plătite direct de către Beneficiar către acel Subcontractant și dacă suma nu este dedusă din sumele plătibile de către Beneficiar Subcontractantului, va fi plătită de către Subcontractant în termen de 30 de zile de la transmiterea de către Beneficiar a unei facturi. În cazul în care Subcontractantul nu efectuează o astfel de plată în termenul stabilit, Beneficiarul va recupera suma respectivă de la Antreprenor.  +  Clauza 53 Plăți întârziate53.1 Dacă Antreprenorul nu primește o plată datorată, integral, în termenul prevăzut la clauza 50.4 [Plata], respectiv la clauza 51.3 [Plata finală], Antreprenorul, fără alte formalități decât transmiterea către Beneficiar a unei facturi detaliate în termen de 60 de zile de la primirea integrală a plății, va fi îndreptățit să primească plata unor dobânzi pentru întârziere în efectuarea plăților, calculate lunar pentru suma neplătită în termen.Aceste dobânzi pentru întârziere în efectuarea plăților vor fi calculate pe baza ratei anuale după cum urmează:(a) rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, atunci când moneda de plată este leul românesc, sau(b) rata dobânzii de referință a Băncii Centrale Europene, atunci când moneda de plată este euro, sau(c) rata echivalentă a băncii centrale a statului respectiv sau a instituției echivalente, atunci când moneda de plată este alta decât leul românesc sau euro, la care se adaugă 8 (opt) puncte procentuale.Dobânda va fi datorată pentru perioada dintre expirarea termenului de plată și data la care contul Beneficiarului este debitat.  +  Clauza 54 Plăți către terți54.1 Beneficiarul va efectua plăți datorate Antreprenorului către terți doar după o cesiune realizată în conformitate cu prevederile clauzei 6 [Cesiune] sau în conformitate cu prevederile clauzei 52 [Plăți directe către Subcontractanți].54.2 În cazul unui sechestru legal impus Antreprenorului ce afectează plățile scadente de primit de către Antreprenor în baza Contractului, și fără a prejudicia termenul prevăzut la clauza 53 [Plăți întârziate], Beneficiarul va avea la dispoziție 30 de zile, de la data la care primește notificarea dispariției definitive a impedimentului de plată, pentru a relua plățile către Antreprenor.  +  Clauza 55 Costuri suplimentare55.1 Antreprenorul va acționa în mod diligent pentru a preveni, în măsura posibilă, apariția unor costuri suplimentare. Cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], respectiv a prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în cazul în care, în conformitate cu prevederile Contractului, Supervizorul a emis o Decizie cu privire la Costuri suplimentare fără ca o Revendicare a Antreprenorului să fi fost notificată, Antreprenorul va fi îndreptățit la plata unor Costuri suplimentare dacă și în măsura în care Antreprenorul suportă costuri suplimentare datorită uneia din următoarele cauze:(a) Ordine Administrative care nu se datorează culpei Antreprenorului, inclusiv Modificări (în cazul în care nu s-a convenit altfel în cadrul Modificării) cu excepția Modificărilor aferente subclauzei 37.11;(b) neîndeplinirea de către Beneficiar sau Personalul Beneficiarului a obligațiilor care le revin prin Contract;(c) orice suspendare a Lucrărilor care nu se datorează culpei Antreprenorului sau vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului;(d) forță majoră;(e) orice eveniment sau situație care, în conformitate cu prevederile Condițiilor Contractuale, îndreptățește Antreprenorul la plata de către Beneficiar a unor Costuri suplimentare, inclusiv cu titlu de despăgubiri, și care nu se datorează culpei Antreprenorului.Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care Antreprenorul nu respectă prevederile clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], respectiv a prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în cazurile relevante, Antreprenorul va fi decăzut din dreptul său de a primi plata unor Costuri suplimentare.Pentru evitarea oricărui dubiu, evenimentele sau situațiile menționate la punctele i și ii ale subclauzei 35.1 nu vor îndreptăți Antreprenorul la plata unor Costuri suplimentare.55.2 Existența unor Costuri suplimentare în sensul Condițiilor Contractuale necesită ca Antreprenorul să aducă dovada că:(a) aceste Costuri au fost suportate sau vor fi suportate, în mod rezonabil, de către Antreprenor. Pentru evitarea oricărui dubiu: (i) un Cost nu poate include profitul Antreprenorului, (ii) un simplu risc de cheltuieli nu reprezintă un Cost, (iii) pierderea de profit nu este un Cost.(b) aceste Costuri suplimentare sunt datorate în mod clar cauzei invocate și nu ar fi fost suportate fără această cauză.(c) aceste Costuri suplimentare sunt fundamentate pe baza înregistrărilor Antreprenorului, care vor include în mod obligatoriu și datele financiare, contabile și altele asemenea, referitoare la costurile suportate sau care vor fi suportate de către Antreprenor.  +  Clauza 56 Încetarea responsabilității Părților56.1 Aprobarea Recepției Finale confirmă îndeplinirea obligațiilor Antreprenorului de a executa și termina Lucrările și de a remedia orice defecțiune în Perioada de Garanție. Totuși, după aprobarea Recepției Finale, fiecare Parte va avea responsabilitatea de a îndeplini orice obligație care rămâne neîndeplinită la data Recepției, în conformitate cu prevederile Legii și ale Contractului. În scopul stabilirii naturii și volumului obligațiilor neîndeplinite, Contractul se va considera a fi în vigoare.56.2 Aprobarea Recepției Finale nu va aduce atingere răspunderii Antreprenorului prevăzute de Lege pentru vicii ale Lucrărilor.56.3 Beneficiarul nu va mai avea nicio obligație față de Antreprenor în niciun fel sau pentru nicio problemă în legătură cu sau potrivit prevederilor Contractului sau cu execuția Lucrărilor după efectuarea plății finale în conformitate cu prevederile subclauzei 51.3 [Plata finală].56.4 Fără a lua în considerare prevederile prezentei clauze, o Parte va despăgubi cealaltă Parte pentru orice pierderi sau daune cauzate acestei Părți și generate de fraudă sau greșeală deliberată comise de prima Parte, fără a implica vreo culpă a celeilalte Părți.  +  RECEPȚIE ȘI PERIOADA DE GARANȚIE  +  Clauza 57 Principii generale57.1 Verificarea și testarea Lucrărilor de către Supervizor și/sau Beneficiar în pregătirea Recepției la Terminarea Lucrărilor sau a Recepției Finale se vor efectua în prezența Antreprenorului. Absența Antreprenorului nu constituie un impediment pentru verificare cu condiția ca Antreprenorul să fi fost notificat corespunzător cu cel puțin 30 de zile înainte de data verificării.57.2 Dacă circumstanțele excepționale sau meteorologice fac imposibile evaluarea stării Lucrărilor și/sau testarea acestora în pregătirea Recepției la Terminarea Lucrărilor sau a Recepției Finale, Supervizorul, după consultarea, în măsura posibilului, a Antreprenorului, va întocmi o declarație prin care se certifică imposibilitatea. Se vor efectua verificarea și testarea în termen de 30 de zile de la data la care această imposibilitate încetează. Antreprenorul nu va invoca aceste circumstanțe pentru a evita obligația prezentării Lucrărilor într-o stare corespunzătoare.  +  Clauza 58 Teste la Terminare58.1 Lucrările nu vor fi recepționate până nu se efectuează verificările și Testele la Terminare prevăzute în Contract. Prevederile subclauzei 41.2 se vor aplica în mod corespunzător, cu excepția cazului în care testele sunt efectuate de către Beneficiar când nu se vor aplica decât punctele (b) și (c) din subclauza respectivă. Antreprenorul va aduce la cunoștința Supervizorului data când pot fi începute verificările și Testele la Terminare.58.2 În urma verificării și testării, Supervizorul va notifica Antreprenorul cu privire la rezultatul Testelor la Terminare. În conformitate cu prevederile notificării și în termenul prevăzut de aceasta, Lucrările care nu corespund specificațiilor și condițiilor din Contract vor fi demolate și reconstruite de Antreprenor sau reparate. Dacă Antreprenorul nu respectă prevederile notificării, Beneficiarul poate alege, printr-o notificare transmisă Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], să efectueze aceste demolări, reconstruiri sau reparații, direct sau prin terți, pe costul Antreprenorului. Supervizorul poate solicita de asemenea demolarea și reconstruirea sau reparația oricărei Lucrări în care s-au utilizat Materiale și/sau Echipamente neconforme cu prevederile Contractului sau care au fost executate în perioadele de suspendare prevăzute la clauza 38 [Suspendare].  +  Clauza 59 Utilizarea Lucrărilor înainte de Recepția la Terminarea Lucrărilor59.1 În cazul în care Contractul prevede că Lucrările se execută în regim de continuare a utilizării (inclusiv a traficului), prevederile subclauzelor 59.2 și 59.3 nu se vor aplica. În acest caz, Antreprenorul va transmite o notificare Supervizorului după ce o parte a Lucrării este finalizată și funcțională în conformitate cu prevederile Contractului. Cu excepția cazului în care notificarea Antreprenorului este respinsă, cu motive detaliate, de către Supervizor în termen de 15 zile de la primire, Beneficiarul va fi responsabil pentru îngrijirea acestei părți începând cu data începerii utilizării care va fi a 30-a zi de la data primirii notificării Antreprenorului.59.2 Beneficiarul nu va utiliza nicio parte a Lucrărilor (altfel decât ca măsură temporară specificată în Contract sau convenită de către ambele Părți) până la aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor pentru această parte. Dacă Beneficiarul utilizează o parte a Lucrărilor înainte de aprobarea Recepției la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va înceta să mai aibă responsabilitatea pentru îngrijirea acestei părți începând cu data la care a început utilizarea acesteia, dată la care responsabilitatea va trece în sarcina Beneficiarului.59.3 Dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a utilizării de către Beneficiar a unei părți din Lucrare, alta decât utilizarea specificată în Contract sau convenită de către Antreprenor, Antreprenorul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].59.4 Dacă Beneficiarul aprobă Recepția la Terminare sau utilizează o parte a Lucrărilor, inclusiv un Sector (altfel decât ca măsură temporară specificată în Contract sau convenită de către ambele Părți), eventualele penalități de întârziere potrivit prevederilor subclauzei 36.4 aferente terminării Lucrărilor rămase de executat vor fi diminuate corespunzător. Pentru o întârziere înregistrată după data Recepției la Terminare sau data începerii utilizării, reducerea proporțională a penalităților de întârziere se va calcula ca raport între valoarea părții de Lucrări recepționate sau utilizate și valoarea totală a Lucrărilor sau Sectorului de lucrări (după caz). Supervizorul va proceda în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] pentru a conveni sau Decide aceste proporții.  +  Clauza 60 Recepția la Terminarea Lucrărilor60.1 Se va putea efectua Recepția la Terminare a Lucrărilor sau a unui Sector doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:(a) Lucrările sau Sectorul au fost terminate în conformitate cu prevederile Contractului;(b) Lucrările sau Sectorul au trecut Testele la Terminare în conformitate cu prevederile clauzei 58 [Teste la Terminare];(c) Antreprenorul a îndeplinit obligațiile prevăzute în Contract astfel încât Lucrările sau Sectorul să poată fi considerate terminate pentru a fi supuse Recepției la Terminarea Lucrărilor, inclusiv, dar nelimitat la obligațiile prevăzute în subclauzele 9.4 și 19.2.60.2 Recepția la Terminarea Lucrărilor poate fi realizată și pentru părți din Lucrări, în condițiile Legii și ale prezentului Contract, dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic și funcțional.60.3 Antreprenorul va notifica Beneficiarul și Supervizorul cu cel puțin 15 zile înainte ca Lucrările sau un Sector de lucrări să fie, din punctul de vedere al Antreprenorului, terminate și pregătite de recepție și va solicita Beneficiarului efectuarea Recepției la Terminare.60.4 În termen de 10 zile de la data notificării de către Antreprenor, Supervizorul va verifica dacă sunt întrunite condițiile de recepție și va emite către Beneficiar, cu o copie la Antreprenor, un raport la Terminarea Lucrărilor prin care Supervizorul va recomanda Beneficiarului, cu motivare detaliată, admiterea, amânarea sau respingerea recepției Lucrărilor.60.5 Beneficiarul va organiza începerea recepției și va comunica Antreprenorului data stabilită și componența comisiei de recepție. Comisia de recepție va consemna observațiile și concluziile într-un proces-verbal conform Legii.60.6 În termen de 5 zile după ce semnează procesul-verbal, Beneficiarul va notifica Antreprenorul cu privire la hotărârea de admitere, suspendare sau respingere a recepției la terminare, cu o copie a procesului-verbal aferent semnat de Beneficiar.În cazul suspendării sau respingerii recepției, Beneficiarul va prezenta, în notificarea sa dacă nu sunt prezentate în procesulverbal, motivația precum și lucrările pe care să le realizeze Antreprenorul și obligațiile pe care să le îndeplinească pentru a face posibilă admiterea recepției în conformitate cu prevederile Contractului. Antreprenorul va remedia și/sau finaliza lucrările și va îndeplini obligațiile, înainte de a transmite o nouă înștiințare potrivit prevederilor subclauzei 60.3.În cazul în care Beneficiarul aprobă Recepția la Terminarea Lucrărilor, Beneficiarul va consemna, în notificarea sa, dacă nu sunt consemnate în procesul-verbal, (i) data la care Lucrările sau Sectorul de lucrări au fost terminate în conformitate cu prevederile Contractului, (ii) lucrările minore rămase de executat și termenele aferente, (iii) defecțiunile, neconformitățile și alte neconcordanțe, cu termenele aferente de remediere, (iv) Revendicările Beneficiarului (cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului]) privind penalizări, diminuări de valori și altele asemenea.  +  Clauza 61 Perioada de Garanție61.1 Antreprenorul va fi responsabil de remedierea oricărui viciu și oricărei deteriorări a unei părți a Lucrărilor ce se poate produce sau poate apărea în Perioada de Garanție și care:(a) rezultă din folosirea unor Echipamente sau Materiale defectuoase, erori în Documentele Antreprenorului sau punerea în operă necorespunzătoare; și/sau(b) rezultă din orice acțiune sau lipsă de acțiune a Antreprenorului în Perioada de Garanție.Dacă un astfel de viciu apare sau o astfel de deteriorare se produce în Perioada de Garanție, Supervizorul sau Beneficiarul vor notifica Antreprenorul cu privire la aceste vicii sau deteriorări. Notificarea va indica motivele pentru care Antreprenorul este responsabil de viciu sau deteriorare.În Perioada de Garanție, Antreprenorul nu va fi responsabil pentru uzura normală a Lucrărilor produsă, pentru fiecare parte din Lucrări, începând cu data de începere a utilizării părții respective de către Beneficiar potrivit prevederilor clauzei 59 [Utilizarea Lucrărilor înainte de Recepția la Terminarea Lucrărilor], sau, dacă nu există o asemenea dată, de la data de aprobare a Recepției la Terminare. De asemenea, Antreprenorul nu va fi responsabil pentru uzura sau deteriorările care rezultă dintr-o utilizare necorespunzătoare a Lucrărilor.61.2 La primirea unei notificări emise potrivit prevederilor subclauzei 61.1 și în conformitate cu aceasta, Antreprenorul va remedia pe propriul cost orice viciu sau deteriorare în cel mai scurt timp posibil.Dacă în Perioada de Garanție o defecțiune sau deteriorare nu poate fi remediată pe Șantier, Antreprenorul poate, în scopul reparării, transporta în afara Șantierului componentele aferente, cu condiția depunerii unei garanții pentru valoarea de înlocuire a componentelor ridicate și cu acceptul prealabil al Supervizorului.În cazul în care Antreprenorul consideră că nu este responsabil, în conformitate cu prevederile subclauzei 61.1, de viciu sau deteriorare, Antreprenorul va remedia viciul sau deteriorarea în conformitate cu notificarea emisă dar va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului] la plata Costurilor suplimentare potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].61.3 În cazul în care Antreprenorul nu remediază un viciu sau o deteriorare în termenul prevăzut în notificare, Beneficiarul:(a) poate executa lucrările de remediere direct sau printr-un terț, pe riscul și (cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului]) costul Antreprenorului; sau(b) poate rezilia Contractul în conformitate cu prevederile clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar].61.4 Dacă un viciu sau o deteriorare în responsabilitatea Antreprenorului potrivit prevederilor subclauzei 61.1 implică privarea semnificativă a Beneficiarului de beneficiul Lucrărilor (sau a unei părți de Lucrări), Beneficiarul, fără a afecta vreun alt drept al său, va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], să recupereze toate sumele plătite pentru părțile de Lucrări în cauză împreună cu costul demontării acestor părți și eliberării Șantierului. În acest caz, Antreprenorul nu va mai avea obligația de a remedia partea sau părțile respective de Lucrări.61.5 În caz de urgență, în situația în care Antreprenorul nu este disponibil imediat sau, în cazul în care a fost contactat, nu poate lua măsurile impuse, Beneficiarul poate executa lucrarea pe costul Antreprenorului (cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului]). Beneficiarul sau Supervizorul în cel mai scurt timp posibil vor informa Antreprenorul cu privire la acțiunea întreprinsă.61.6 Perioada de Garanție, înainte de orice prelungire a acestei perioade potrivit prevederilor prezentei clauze, va fi prevăzută în Acordul Contractual. Dacă Acordul Contractual nu prevede durata Perioadei de Garanție, această durata va fi după cum urmează:– 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B, în sensul Legii;– 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C, în sensul Legii;– 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D, în sensul Legii.Perioada de Garanție, pentru Lucrările, fiecare parte a Lucrărilor recepționată separat sau Sector, va începe la data aprobării Recepției la Terminare a Lucrărilor, părții din Lucrări sau Sectorului, după caz.61.7 Beneficiarul va fi îndreptățit, cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69b [Revendicările Beneficiarului], la prelungirea Perioadei de Garanție pentru Lucrări, parte din Lucrări recepționate separat sau Sector, dacă și pentru perioada în care Lucrările, partea din Lucrări sau Sector, inclusiv o componentă importantă a Echipamentelor, nu pot fi utilizate în scopul pentru care acestea au fost destinate, din cauza unor defecțiuni sau unor degradări, în Perioada de Garanție.  +  Clauza 62 Recepția Finală62.1 Îndeplinirea obligațiilor Antreprenorului nu se consideră a fi încheiată înainte de aprobarea Recepției Finale.62.2 La expirarea Perioadei de Garanție (inclusiv orice prelungire potrivit prevederilor subclauzei 61.7), sau, în cazul în care au fost recepționate separat la terminare unele părți sau Sectoare, a ultimei Perioade de Garanție (inclusiv orice prelungire potrivit prevederilor subclauzei 61.7), Beneficiarul va organiza recepția finală și va comunica Antreprenorului data stabilită și componența comisiei de recepție în condițiile Legii. Comisia de recepție va consemna observațiile și concluziile sale într-un proces-verbal conform Legii.62.3 În termen de 5 zile după ce semnează procesul-verbal, Beneficiarul va notifica Antreprenorul cu privire la hotărârea de admitere, suspendare sau respingere a recepției finale, cu o copie a procesului-verbal aferent semnat de Beneficiar.În cazul suspendării sau respingerii recepției finale, Beneficiarul, fără a afecta dreptul său de a rezilia Contractul în conformitate cu prevederile clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar], va prezenta, în notificarea sa, dacă nu sunt prezentate în procesul-verbal, motivația, precum și lucrările pe care să le realizeze Antreprenorul și obligațiile pe care să le îndeplinească pentru a face posibilă admiterea recepției în conformitate cu prevederile Contractului. Antreprenorul va remedia și/sau finaliza lucrările și își va îndeplini obligațiile.În cazul în care Beneficiarul aprobă Recepția Finală, Beneficiarul va consemna, în notificarea sa dacă nu este consemnată în procesul-verbal, data la care Antreprenorul și-a încheiat obligațiile prevăzute în Contract (sau datele în cazul în care au fost recepționate separat, la terminare, părți din Lucrări sau Sectoare), fără a prejudicia prevederile clauzei 56 [Încetarea responsabilității Părților].62.4 Procesul-verbal de Recepție Finală semnat de către Beneficiar va fi singurul document considerat a certifica Recepția Finală a Lucrărilor.  +  ÎNCĂLCAREA CONTRACTULUI ȘI REZILIERE  +  Clauza 63 Încălcarea Contractului63.1 Oricare dintre Părți încalcă Contractul atunci când nu își îndeplinește obligațiile conform prevederilor Contractului.63.2 Când se produce o încălcare a Contractului, Partea vătămată prin încălcare este îndreptățită, în măsura și în condițiile prevăzute în Condițiile Contractuale, la următoarele remedii:(a) (în cazul încălcării Contractului de către Antreprenor) transmiterea de către Beneficiar a unei notificări adresate Antreprenorului, în care Beneficiarul va indica, cu referire specifică la prevederile Contractului, obligația nerespectată de Antreprenor, va stabili un termen rezonabil de remediere și va specifica faptul că notificarea este emisă în temeiul prezentei subclauze;(b) măsuri specifice prevăzute în Contract (inclusiv dar fără a se limita la cele prevăzute în subclauza 36.2, subclauza 36.3, clauza 38 [Suspendare], subclauza 44.5, clauza 53 [Plăți întârziate] sau subclauza 50.3 [Certificat de Plată]);(c) remedii și despăgubiri prevăzute în Contract, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69 [Revendicări și Decizii] și/sau, după caz, clauzei 70 [Dispute și arbitraj]; și/sau(d) rezilierea Contractului, cu condiția respectării prevederilor clauzei 64 [Rezilierea de către Beneficiar] respectiv clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor].  +  Clauza 64 Rezilierea de către Beneficiar64.1 Cu condiția respectării celorlalte prevederi relevante ale Condițiilor Contractuale, Beneficiarul, printr-o notificare de reziliere motivată și primită de Antreprenor cu 15 zile înainte de data rezilierii, este îndreptățit să rezilieze Contractul în oricare din următoarele situații:(a) Antreprenorul încalcă grav Contractul; în sensul prezentei clauze, o încălcare a Contractului de către Antreprenor este gravă dacă Antreprenorul, fără justificări rezonabile, nu reușește să respecte prevederile unei notificări emise în conformitate cu prevederile punctului (a) al subclauzei 63.2, în termenul rezonabil stabilit în această notificare;(b) Antreprenorul cesionează contractul fără a respecta prevederile clauzei 6 [Cesiune] sau subcontractează fără acordul (expres sau implicit) al Beneficiarului;(c) Antreprenorul devine falit, intră în proces de lichidare sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legii în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situații sau evenimente;(d) Antreprenorul nu încheie sau nu menține în vigoare Garanția de Bună Execuție sau asigurările prevăzute în clauza 16 [Responsabilități și asigurări], sau emitentul Garanției de Bună Execuție sau vreuna dintre societățile de asigurare cu care Antreprenorul a încheiat asigurările prevăzute în clauza 16 [Responsabilități și asigurări] nu își pot respectă angajamentele iar Antreprenorul nu transmite în termen noua Garanție de Bună Execuție sau o copie a noului certificat de asigurare;(e) Antreprenorul se afla, la momentul atribuirii Contractului, în una dintre următoarele situații și, prin urmare, ar fi trebuit să fie exclus din procedura de atribuire, sau se află în una dintre următoarele situații în orice moment după atribuirea Contractului: în ultimii 5 ani, a fost condamnat prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru participare la o organizație criminală, pentru corupție, pentru fraudă, pentru infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activitățile teroriste, pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului, și/sau pentru exploatarea prin muncă a copiilor și alte forme de trafic de persoane;(f) Antreprenorul nu își îndeplinește vreuna dintre obligațiile prevăzute la clauza 12.8, clauza 12a [Codul de conduită] sau clauza 12b [Conflict de interese];(g) terțul susținător, potrivit prevederilor subclauzei 12.9, nu respectă obligațiile asumate prin angajamentul ferm;(h) Beneficiarul devine îndreptățit să perceapă de la Antreprenor suma maximă a penalităților de întârziere după cum este stabilită în subclauza 36.4;(i) Antreprenorul nu își îndeplinește obligațiile potrivit prevederilor subclauzei 61.3.Cazurile de reziliere prevăzute la punctele (c), (e) și (f) pot face referire la persoane membre ale organului administrativ, de management sau de supervizare al Antreprenorului și/sau persoane cu puteri de reprezentare, decizie sau control cu privire la Antreprenor.Cazurile de reziliere prevăzute la punctele (a), (c), (e) și (f) fac referire și la persoanele responsabile individual și în solidar de executarea Contractului.Cazurile prevăzute la punctul (f) pot face referire la Subcontractanți.În oricare din aceste situații și cu excepția cazului în care Beneficiarul, în termen de 15 zile de la data primirii de către Antreprenor a notificării de reziliere, transmite Antreprenorului o notificare de revocare a notificării de reziliere, Contractul va înceta de plin drept, fără somație, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentință arbitrală sau orice alte formalități, în a 16-a zi de la primirea de către Antreprenor a notificării de reziliere emisă de Beneficiar.64.2 De la data rezilierii, Antreprenorul va lua imediat măsuri pentru a încheia lucrările prompt și ordonat și pentru a reduce cheltuielile la minimum. Antreprenorul va părăsi Șantierul și va preda Beneficiarului toate Bunurile aflate în proprietatea Beneficiarului (inclusiv transportul și depozitarea lor pe Șantier în conformitate cu prevederile subclauzei 43.3) și toate Documentele Antreprenorului. De la data emiterii notificării de reziliere și până la expirarea unui termen de 5 zile de la data rezilierii, Antreprenorul nu va retrage de pe Șantier nicio Lucrare Provizorie și niciun Utilaj fără acceptul prealabil al Beneficiarului.64.3 În termen de 5 zile de la data rezilierii, Beneficiarul va transmite Antreprenorului orice notificare cu privire la cesiunea de către Antreprenor a unor subcontracte. Antreprenorul va ceda către Beneficiar orice subcontract imediat după primirea notificării Beneficiarului în acest sens.64.4 În conformitate cu prevederile subclauzei 43.4, în termen de 5 zile de la data rezilierii, Beneficiarul va transmite Antreprenorului orice notificare cu privire la folosirea de către Beneficiar a unor Lucrări Provizorii și/sau Utilaje ale Antreprenorului, necesare pentru asigurarea stabilității sau siguranței Lucrărilor.64.5 În conformitate cu prevederile subclauzei 43.5, în termen de 5 zile de la data rezilierii, Beneficiarul va transmite Antreprenorului orice cerere de încheiere cu proprietarii acestora a unor contracte de închiriere de Lucrări Provizorii și/sau utilaje conform acelorași termeni în care au fost închiriate de către Antreprenor, cu angajamentul Beneficiarului de a plăti toate costurile implicate în acest sens de la data cererii.64.6 Antreprenorul va respecta imediat orice notificare emisă de Beneficiar sau Supervizor în termen de 5 zile cu privire la măsuri rezonabile de luat de către Antreprenor pentru a proteja viața sau proprietatea sau pentru siguranța Lucrărilor.64.7 Rezilierea nu va afecta alte drepturi ale Beneficiarului sau Antreprenorului sau remedii la dispoziția acestora, potrivit prevederilor Contractului sau ale Legii. Beneficiarul va putea finaliza Lucrările direct sau prin încheierea unui alt contract cu un terț. Obligația Antreprenorului de a executa Lucrările și răspunderea Antreprenorului pentru întârzieri în terminarea Lucrărilor vor înceta imediat la data rezilierii. Rezilierea Contractului nu va afecta:(a) drepturile și obligațiile în temeiul Contractului dobândite sau scadente până la data rezilierii (inclusiv dar fără a se limita la dreptul Beneficiarului de a recupera daune de la Antreprenor);(b) drepturile și obligațiile Antreprenorului și ale Beneficiarului care supraviețuiesc în temeiul oricărei clauze a prezentului Contract în care se menționează că supraviețuiește rezilierii Contractului sau care este necesară pentru a da efect rezilierii sau consecințelor rezilierii Contractului.64.8 Supervizorul, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile după data rezilierii, va certifica valoarea Lucrărilor și toate sumele pe care Supervizorul le Decide ca fiind datorate Antreprenorului la data rezilierii (inclusiv orice sold în legătură cu Costul Materialelor, Echipamentelor și altor Bunuri achiziționate, fabricate sau produse de Antreprenor și aflate în proprietatea Beneficiarului precum și Costurile suplimentare revendicate de către Antreprenor în conformitate cu prevederile Contractului, dacă este cazul).64.9 După reziliere, un raport privind Lucrările executate de Antreprenor va fi întocmit de Supervizor în cel mai scurt timp posibil după inspectarea Lucrărilor și inventarierea Lucrărilor Provizorii, Materialelor, Echipamentelor și altor Bunuri, dar nu mai târziu de 90 de zile după data rezilierii. Antreprenorul va fi somat să se prezinte la inspecție și inventar. Supervizorul va întocmi și o declarație privind sumele datorate de Antreprenor Beneficiarului.64.10 Beneficiarul nu va fi obligat să efectueze nicio plată către Antreprenor până la terminarea Lucrărilor. După terminarea Lucrărilor, Beneficiarul va recupera de la Antreprenor costurile suplimentare, după caz, de terminare a Lucrărilor, și/sau va plăti orice sold datorat Antreprenorului. Costurile suplimentare de terminare a Lucrărilor sunt calculate după cum urmează: costurile efectiv suportate de către Beneficiar după data rezilierii în scopul terminării Lucrărilor plus totalul sumelor plătite sau datorate Antreprenorului la data rezilierii minus Valoarea Contractului la data rezilierii și orice sume datorate de Antreprenor Beneficiarului la data rezilierii.64.11 În cazul rezilierii în conformitate cu prevederile prezentei clauze, pe lângă costurile suplimentare de terminare a Lucrărilor și fără a afecta alte remedii prevăzute în Contract, Beneficiarul va fi îndreptățit să recupereze de la Antreprenor orice pierdere suferită până la un total cumulat de 10% din Prețul Contractului. Sumele obținute de Beneficiar ca urmare a executării Garanției de Bună Execuție vor fi folosite pentru a acoperi aceste costuri suplimentare sau pierderi.  +  Clauza 65 Rezilierea de către Antreprenor65.1 Cu condiția respectării celorlalte prevederi relevante ale Condițiilor Contractuale, Antreprenorul, printr-o notificare de reziliere motivată și primită de Beneficiar cu 15 zile înainte de data rezilierii, este îndreptățit să rezilieze Contractul în oricare din următoarele situații:(a) dacă Antreprenorul nu primește, integral, o plată datorată, în termen de 120 de zile de la expirarea termenului prevăzut la clauza 50.4 [Plata], respectiv la clauza 51.3 [Plata finală];(b) Beneficiarul și/sau Personalul său nu își îndeplinesc obligațiile Contractuale, după două notificări transmise de către Antreprenor Beneficiarului privind această neîndeplinire, fiecare notificare având un termen de remediere de cel puțin 30 de zile;(c) execuția tuturor Lucrărilor este suspendată pentru mai mult de 210 zile, iar suspendarea nu este cauzată de neîndeplinirea de către Antreprenor a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului și nici de vreun risc în responsabilitatea Antreprenorului;(d) Beneficiarul devine falit, intră în proces de lichidare sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legii în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situații sau evenimente.În oricare din aceste situații și cu excepția cazului în care Antreprenorul, în termen de 15 zile de la data primirii de către Beneficiar a notificării de reziliere, transmite Beneficiarului o notificare de revocare a notificării de reziliere, Contractul va înceta de plin drept, fără somație, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentință arbitrală sau orice alte formalități, în a 16-a zi de la primirea de către Beneficiar a notificării de reziliere emisă de Antreprenor.65.2 Prevederile subclauzelor 64.2, 64.4, 64.5, 64.6, 64.8 și 64.9 se vor aplica în mod corespunzător.Rezilierea nu va afecta alte drepturi ale Beneficiarului sau Antreprenorului sau remedii la dispoziția acestora, potrivit prevederilor Contractului sau ale Legii. Beneficiarul va putea finaliza Lucrările direct sau prin încheierea unui alt contract cu un terț. Obligația Antreprenorului de a executa Lucrările și răspunderea Antreprenorului pentru întârzieri în terminarea Lucrărilor vor înceta imediat la data rezilierii. Rezilierea Contractului nu va afecta:(a) drepturile și obligațiile în temeiul Contractului dobândite sau scadente până la data rezilierii (inclusiv dar fără a se limita la dreptul Antreprenorului de a recupera daune de la Beneficiar);(b) drepturile și obligațiile Antreprenorului și ale Beneficiarului care supraviețuiesc în temeiul oricărei clauze a prezentului Contract în care se menționează că supraviețuiește rezilierii Contractului sau care este necesară pentru a da efect rezilierii sau consecințelor rezilierii Contractului.65.3 În cazul rezilierii în conformitate cu prevederile prezentei clauze, Beneficiarul cu promptitudine:(a) va restitui Antreprenorului Garanția de Bună Execuție;(b) va plăti Antreprenorului:a. sumele datorate pentru toate Lucrările executate, inclusiv Sumele Reținute;b. sumele datorate pentru Materialele, Echipamentele și alte Bunuri achiziționate, fabricate sau produse de Antreprenor și aflate în proprietatea Beneficiarului;c. sumele datorate în legătură cu Costurile suplimentare revendicate de către Antreprenor în conformitate cu prevederile Contractului până la data rezilierii, minus sumele datorate de Antreprenor Beneficiarului în legătură cu sume revendicate de către Beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului până la data rezilierii.(c) va plăti Antreprenorului orice alte Costuri suportate după sau în legătură cu rezilierea, pierderi sau daune suferite de Antreprenor. Suma maximă cumulată a acestora va fi de 10% din Prețul Contractului.  +  Clauza 66 Forță majoră și denunțare unilaterală66.1 Niciuna dintre Părți nu va fi considerată în culpă și nu se va considera că și-a încălcat obligațiile ce îi revin prin Contract dacă îndeplinirea acestor obligații este împiedicată de orice circumstanțe de forță majoră ce apar după data semnării Contractului.66.2 Noțiunea de forță majoră, în sensul Contractului, include orice evenimente cu caracter excepțional, imprevizibile, care nu pot fi controlate de nicio Parte și pe care nicio Parte, exercitând toată diligență necesară, nu le poate depăși cum ar fi cazuri fortuite, greve, blocade sau alte tulburări industriale, acte ale inamicului public, războaie declarate sau nu, blocaje, insurecții, revolte, epidemii, alunecări de teren, cutremure, furtuni, trăsnet, inundații, erodări locale, tulburări civile, explozii.66.3 Fără a ține seama de prevederile clauzelor 36 [Întârzieri] și 64 [Rezilierea de către Beneficiar], Antreprenorul nu va fi responsabil prin executarea Garanției de Bună Execuție, penalități de întârziere sau rezilierea Contractului din culpa Antreprenorului dacă, și în măsura în care, întârzierea executării Lucrărilor sau altă neîndeplinire a obligațiilor prevăzute în Contract este rezultatul unui caz de forță majoră. Similar, Beneficiarul nu va fi responsabil, fără a ține seama de prevederile clauzelor 53 [Plăți întârziate] și 65 [Rezilierea de către Antreprenor], de plata dobânzii pentru întârziere în efectuarea plăților, suspendare sau rezilierea Contractului de către Antreprenor, dacă, și în măsura în care, întârzierea Beneficiarului sau altă neîndeplinire a obligațiilor sale este rezultatul forței majore.66.4 Dacă o Parte consideră că un caz de forță majoră ce sa produs poate afecta îndeplinirea obligațiilor sale, va notifica imediat cealaltă Parte și Supervizorul, comunicând datele cu privire la natura, durata probabilă și efectul circumstanțelor. Dacă Supervizorul nu prevede altfel în scris, Antreprenorul va continua să își îndeplinească obligațiile prevăzute în Contract în măsura rezonabil posibilă și va căuta toate mijloacele rezonabile alternative pentru îndeplinirea obligațiilor care nu sunt împiedicate de cazul de forță majoră. Antreprenorul nu va implementa aceste mijloace alternative decât cu acceptul Supervizorului.66.5 În cazul în care Antreprenorul suportă costuri suplimentare pentru respectarea instrucțiunilor Supervizorului sau folosirea de mijloace alternative conform subclauzei 66.4, Antreprenorul, cu condiția respectării prevederilor clauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], va fi îndreptățit la plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare].66.6 Dacă circumstanțe de forță majoră s-au produs și continuă timp de 180 de zile, împiedicând execuția unei părți importante a Lucrărilor sau efectuarea plăților, atunci, fără a ține seama de orice prelungire a Duratei de Execuție acordate Antreprenorului, fiecare Parte are dreptul să rezilieze Contractul printr-o notificare de reziliere motivată și primită de cealaltă Parte cu 30 de zile înainte de data rezilierii. Dacă, la expirarea perioadei de 30 de zile, forța majoră persistă, Contractul va înceta de plin drept, fără somație, punere în întârziere, hotărâre judecătorească, sentință arbitrală sau orice alte formalități și Părțile vor fi eliberate de executarea ulterioară a Contractului, fără a prejudicia drepturile fiecărei Părți în legătură cu orice încălcare anterioară a Contractului.66.7 Beneficiarul, în orice moment și cu efect imediat, poate denunța unilateral Contractul, printr-o notificare în acest sens transmisă Antreprenorului. Fără a afecta obligațiile și răspunderea Beneficiarului față de autoritățile publice din România, Beneficiarul nu va fi obligat să indice Antreprenorului motivele denunțării unilaterale. În cazul denunțării unilaterale, Beneficiarul nu va continua Lucrările fie prin forțe proprii, fie prin încheierea unui nou contract, pe o perioadă de 3 ani de la data denunțării unilaterale. În caz contrar, Antreprenorul va fi îndreptățit să primească plăți de la Beneficiar în conformitate cu prevederile subclauzei 65.3.66.8 În cazul încetării potrivit prevederilor subclauzei 66.6 și în cazul încetării prin denunțare unilaterală potrivit prevederilor subclauzei 66.7, prevederile subclauzelor 64.2, 64.4, 64.5, 64.6, 64.8 și 64.9 se vor aplica în mod corespunzător.Încetarea nu va afecta alte drepturi ale Beneficiarului sau Antreprenorului sau remedii la dispoziția acestora, potrivit prevederilor Contractului sau ale Legii. Beneficiarul va putea finaliza Lucrările direct sau prin încheierea unui alt contract cu un terț. Obligația Antreprenorului de a executa Lucrările și răspunderea Antreprenorului pentru întârzieri în terminarea Lucrărilor vor înceta imediat la data încetării. Încetarea Contractului nu va afecta:(a) drepturile și obligațiile în temeiul Contractului dobândite sau scadente până la data încetării;(b) drepturile și obligațiile Antreprenorului și ale Beneficiarului care supraviețuiesc în temeiul oricărei clauze a prezentului Contract în care se menționează că supraviețuiește încetării Contractului sau care este necesară pentru a da efect încetării sau consecințelor încetării Contractului.După încetare pentru caz de forță majoră sau denunțare unilaterală, Beneficiarul cu promptitudine:(a) va restitui Antreprenorului Garanția de Bună Execuție;(b) va plăti Antreprenorului:a. sumele datorate pentru toate Lucrările executate, inclusiv Sumele Reținute;b. sumele datorate pentru Materialele, Echipamentele și alte Bunuri achiziționate, fabricate sau produse de Antreprenor și aflate în proprietatea Beneficiarului;c. sumele datorate în legătură cu Costurile suplimentare revendicate de către Antreprenor în conformitate cu prevederile Contractului până la data rezilierii, minus sumele datorate de Antreprenor Beneficiarului în legătură cu sume revendicate de către Beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului până la data rezilierii.(c) va plăti Antreprenorului orice alte Costuri suportate după sau în legătură cu rezilierea sau denunțarea unilaterală. Suma maximă a acestora va fi de 10% din Prețul Contractului.66.9 Dacă apare una din următoarele situații:(a) Contractul a făcut sau face obiectul unei modificări (substanțiale sau în alt fel) care, în conformitate cu prevederile Legii, necesită o nouă procedură de atribuire,(b) Contractul nu ar fi trebuit să fie atribuit Antreprenorului, având în vedere o încălcare gravă a obligațiilor care rezultă din tratate și din directive europene în materie de achiziții publice, declarată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene printr-o procedură în temeiul articolului 258 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene; sau(c) se produc evenimente sau circumstanțe care nu pot fi controlate de către Părți (incluzând forța majoră dar nelimitânduse la aceasta), care fac imposibilă sau ilegală, pentru una dintre Părți sau pentru ambele Părți, îndeplinirea obligațiilor lor contractuale sau care, potrivit prevederilor Legii, îndreptățesc Părțile de a fi scutite de executarea ulterioară a Contractului, atunci, după o înștiințare transmisă de o Parte către cealaltă Parte cu privire la acele evenimente sau circumstanțe: (a) Părțile vor fi scutite de executarea ulterioară a Contractului, fără a prejudicia drepturile fiecărei Părți în legătură cu orice încălcare anterioară a Contractului; și(b) suma plătibilă de către Beneficiar Antreprenorului va fi aceeași ca și cea care ar fi putut fi plătită potrivit prevederilor subclauzei 66.8, dacă Contractul ar fi fost reziliat pe caz de forță majoră.  +  Clauza 67 Insolvență și faliment67.1 În cazul în care s-a deschis o procedură generală de insolvență împotriva Antreprenorului, inclusiv orice membru (inclusiv liderul) în cazul unei asocieri, unui consorțiu sau altei grupări formate din două sau mai multe persoane sau împotriva unui Subcontractant sau terț susținător, Antreprenorul, în termen de 30 de zile de la notificarea Supervizorului în acest sens, va prezenta Beneficiarului o analiză detaliată a impactului acestui eveniment asupra executării Contractului și îndeplinirii obligațiilor, cu un plan de măsuri pe care Antreprenorul le va lua pentru a preveni orice impact negativ.În cazul în care Antreprenorul constituie o asociere, consorțiu sau altă grupare formată din două sau mai multe persoane, planul de măsuri va include prezentarea modului concret în care se va exercita responsabilitatea individuală și în solidar a fiecărui membru potrivit prevederilor subclauzei 12.8. În acest caz, Antreprenorul poate proceda la unele modificări sau realocări de responsabilități în cadrul acordului de asociere (fără a schimba membrii sau statutul asocierii), inclusiv, cu excepție de la prevederile subclauzei 12.8, schimbarea liderului asocierii, fără ca acordul prealabil al Beneficiarului să fie necesar și fără ca aceste modificări sau realocări să fie considerate Modificări în sensul clauzei 37 [Modificări].67.2 În cazul în care Antreprenorul constituie o asociere, consorțiu sau altă grupare formată din două sau mai multe persoane și dacă Antreprenorul (inclusiv liderul sau orice alt membru) devine falit, intră în proces de lichidare sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legii în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situații sau evenimente, Antreprenorul, în termen de 30 de zile de la notificarea Supervizorului în acest sens, va prezenta Beneficiarului o analiză detaliată a impactului acestui eveniment asupra executării Contractului și îndeplinirii obligațiilor, cu un plan de măsuri pe care Antreprenorul le va lua pentru a preveni orice impact negativ. Prezentele prevederi nu vor prejudicia niciun drept al Beneficiarului, inclusiv cel aferent punctului (c) al subclauzei 64.1.Planul de măsuri va include prezentarea modului concret în care se va exercita responsabilitatea individuală și în solidar a fiecărui membru potrivit prevederilor subclauzei 12.8. În acest caz, Antreprenorul poate proceda la unele modificări sau realocări de responsabilități în cadrul acordului de asociere (fără a schimba membrii care nu au devenit faliți sau similar sau statutul asocierii), inclusiv, cu excepție de la prevederile subclauzei 12.8, eliminarea din componența asocierii a membrului falit sau similar și/sau schimbarea liderului asocierii, fără ca acordul prealabil al Beneficiarului să fie necesar și fără ca aceste modificări sau realocări să fie considerate Modificări în sensul clauzei 37 [Modificări].  +  SOLUȚIONAREA LITIGIILOR ȘI LEGEA  +  Clauza 68 Riscuri, alocarea riscurilor și despăgubiri68.1 Riscurile BeneficiaruluiRiscurile Beneficiarului sunt următoarele:(a) emiterea de către Supervizor a unui Ordin Administrativ cu nerespectarea clauzelor prezentului Contract, inclusiv în caz de întârziere a emiterii;(b) nerespectarea clauzelor prezentului Contract privind punerea la dispoziție a Șantierului de către Beneficiar, inclusiv în caz de întârziere a punerii la dispoziție;(c) erori în repere și sisteme de referință topografice, inițial prevăzute în Contract sau comunicate de Supervizor, pe care un antreprenor diligent nu ar fi putut să le identifice astfel încât să evite întârzieri sau costuri suplimentare;(d) erori, caracter incomplet și/sau nedisponibilitatea la timp ale proiectului elaborat de către Beneficiar sau în numele acestuia;(e) condiții fizice naturale sau artificiale, inclusiv muniții neexplodate sau utilități subterane, precum și alte obstacole fizice sau factori poluanți, care, în mod rezonabil, nu ar fi putut fi prevăzute de un antreprenor diligent la data depunerii Ofertei, care apar în decursul execuției Lucrărilor, cu excepția condițiilor meteorologice adverse excepționale;(f) descoperirea unor vestigii arheologice sau similar, care, în mod rezonabil, nu ar fi putut fi prevăzută de un antreprenor diligent la data depunerii Ofertei;(g) întârzierea testării Materialelor, Echipamentelor sau Lucrărilor de către Beneficiar sau Supervizor pe perioada de execuție a Lucrărilor și/sau a Testelor la Terminarea Lucrărilor sau realizarea testelor cu nerespectarea altor clauze contractuale;(h) suspendarea Lucrărilor de către Supervizor din motive care nu sunt imputabile Antreprenorului;(i) folosirea unor părți din Lucrări înainte de Recepția la Terminarea Lucrărilor, altfel decât în modul prevăzut în Contract;(j) creșterea cantităților necesare a fi executate în cazul Lucrărilor proiectate de către Beneficiar, cu excepția cazului în care articolelor aferente sunt plătite pe bază de prețuri forfetare;(k) eliminarea din obiectul Contractului a unor Lucrări sau părți din Lucrări;(l) modificarea Legii după Data de Referință;(m) forța majoră.68.2 Consecințele Riscurilor BeneficiaruluiDacă Antreprenorul înregistrează întârzieri și/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a producerii unuia dintre Riscurile Beneficiarului și cu excepția cazului în care alte clauze ale Condițiilor Contractuale prevăd altfel, Antreprenorul, cu condiția respectării prevederilor subclauzei 69a [Revendicările Antreprenorului], va fi îndreptățit la:(a) prelungirea Duratei de Execuție pentru întârziere potrivit prevederilor clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Execuție], dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată; și(b) plata Costurilor suplimentare, potrivit prevederilor clauzei 55 [Costuri suplimentare], la care se va adăuga un profit de 2% din aceste Costuri (sau cota de profit declarată explicit de către Antreprenor în Ofertă, dacă aceasta este mai mică de 2%) în cazurile expres menționate în Condițiile Contractuale.68.3 DespăgubiriFără a afecta alte prevederi ale Condițiilor Contractuale, Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul, inclusiv Personalul său, pentru orice vătămări corporale, decese sau îmbolnăviri care au apărut ca urmare a unor neglijențe ale Beneficiarului, inclusiv Personalul său, sau încălcarea Contractului de către Beneficiar, inclusiv Personalul său, cu excepția cazului în care acestea sau datorat unei neglijențe a Antreprenorului.68.4 Limitarea răspunderiiCu excepția cazului în care este prevăzut altfel, în mod expres, în Condițiile Contractuale, Beneficiarul nu va avea nicio răspundere față de Antreprenor pentru:(a) pierderea unui alt contract; sau(b) orice pierdere financiară a Antreprenorului (alta decât Costuri suplimentare).68.5 Riscurile AntreprenoruluiCu excepția Riscurilor Beneficiarului și a altor situații prevăzute în mod expres în Condițiile Contractuale care îndreptățesc Antreprenorul la prelungirea Duratei de Execuție, plata unor Costuri suplimentare sau alte remedii și despăgubiri, Antreprenorul nu va fi îndreptățit la prelungirea Duratei de Execuție, plata unor Costuri suplimentare sau alte remedii și despăgubiri din alte motive, care constituie Riscurile Antreprenorului.Prin semnarea Contractului, Antreprenorul declară în mod expres că încheie Contractul cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor relevante în legătură cu executarea Contractului și că, cu excepția Riscurilor Beneficiarului și a altor situații prevăzute în mod expres în Condițiile Contractuale care îndreptățesc Antreprenorul la prelungirea Duratei de Execuție, plata de către Beneficiar a unor Costuri suplimentare sau la alte remedii și despăgubiri, Antreprenorul își asumă toate celelalte riscuri.  +  Clauza 69 Revendicări și Decizii  +  Clauza 69a Revendicările Antreprenorului69a.1 Notificarea Revendicării AntreprenoruluiÎn cazul în care intervine un eveniment calificat drept Risc al Beneficiarului sau o altă situație în privința căreia Condițiile Contractuale prevăd în mod expres că Antreprenorul poate fi îndreptățit la prelungirea Duratei de Execuție și/sau la plata unor Costuri suplimentare, iar Antreprenorul se consideră îndreptățit la o prelungire a Duratei de Execuție și/sau la plata de către Beneficiar a unor Costuri suplimentare, pierderi și/sau profit, Antreprenorul va notifica Beneficiarul, cu o copie adresată Supervizorului.Notificarea va face referire la:(a) prevederile prezentei subclauze, în baza căreia este întocmită Revendicarea Antreprenorului;(b) subclauzele specifice ale Condițiilor Contractuale, aplicabile Revendicării în cauză;(c) prezentarea evenimentului sau situației și data apariției acestora.Notificarea va fi transmisă în termen de 30 de zile de la data apariției evenimentului sau situației. Dacă notificarea nu a fost transmisă în termen de 30 de zile la data apariției evenimentului sau situației, Antreprenorul își asumă întreaga responsabilitate și toate riscurile pentru orice consecințe (legate de timp și costuri) cauzate de evenimentul sau situația în cauză până la data anterioară cu 30 de zile datei notificării. Antreprenorul nu va fi îndreptățit la nicio prelungire de a Duratei de Execuție și la nicio plată a unor Costuri suplimentare ca urmare a evenimentului sau situației în perioada cuprinsă între data apariției evenimentului sau situației și data anterioară cu 30 de zile datei notificării. În cazul în care notificarea nu a fost transmisă în termen de 30 de zile de la data apariției evenimentului sau situației, nu se va prelungi Durata de Execuție și Beneficiarul nu va plăti niciun cost suplimentar în raport cu consecințele evenimentului sau situației până la data anterioară cu 30 de zile datei notificării.69a.2 Detalierea Revendicării Antreprenorului(i) În termen de 30 de zile de la data notificării Revendicării, Antreprenorul va prezenta Beneficiarului detaliile Revendicării sale. Revendicarea Antreprenorului trebuie să fie suficient de detaliată și întocmită în așa manieră încât elementele sale să poată fi verificate și să fie prezentată în mod clar astfel încât să poată fi citită și înțeleasă de orice persoană care nu este familiarizată cu executarea Contractului.Antreprenorul va fi îndreptățit la o prelungire a Duratei de Execuție și plata unor Costuri suplimentare, pierderi și/sau profit doar pentru acele elemente care nu sunt în responsabilitatea și în riscul Antreprenorului.Detaliile Revendicării Antreprenorului se bazează pe înregistrările zilnice, iar Antreprenorul trebuie să demonstreze solicitările sale. Antreprenorul va transmite înregistrările zilnice relevante ca făcând parte din detaliile Revendicării.În cazul în care Antreprenorul intenționează să transmită mai multe Revendicări într-un singur pachet în mod simultan (Revendicări globale, compendiu de Revendicări etc.), Antreprenorul are obligația de a detalia impactul financiar și de timp pentru fiecare Revendicare, în mod separat. Antreprenorul are obligația de a prezenta evenimentul sau situația care are legătură cu compensarea solicitată cu suficiente detalii astfel încât Beneficiarul să cunoască cazul care face obiectul Revendicării.În cazul unei Revendicări având ca obiect prelungirea Duratei de Execuție, Antreprenorul va prezenta un Program de Execuție revizuit. Programul de Execuție va cuprinde cel puțin elementele enumerate în clauza 17 [Programul de Execuție].În cazul în care Antreprenorul solicită compensații financiare, acestea vor fi separate și prezentate în mod detaliat după cum urmează:(a) costuri legate de execuția Lucrărilor;(b) costuri legate de cheltuielile indirecte cu șantierul;(c) orice alte costuri și pierderi (cheltuieli indirecte cu biroul principal, obligații financiare, pierderi de profit etc.).În situația în care Antreprenorul nu transmite compensațiile financiare în mod separat, Revendicarea va fi respinsă conform subclauzei 69c.1 [Admiterea/respingerea în principiu de către Supervizor a Revendicării] și Antreprenorul este decăzut din dreptul de a solicita compensații financiare Beneficiarului ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.Antreprenorul va menționa în mod clar în baza căror prevederi ale Condițiilor Contractuale (cu indicarea subclauzei respective) se consideră îndreptățit la compensații de timp și/sau financiare, pentru a se stabili în mod corect meritul contractual al solicitării sale. În caz contrar, Revendicarea va fi respinsă conform subclauzei 69c.1 [Admiterea/respingerea în principiu de către Supervizor a Revendicării] și Antreprenorul este decăzut din dreptul de a solicita compensații de timp și/sau financiare Beneficiarului ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(ii) Perioada de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor poate fi extinsă doar la solicitarea Antreprenorului și cu aprobarea Supervizorului. Antreprenorul are dreptul de a transmite detaliile după expirarea acestui termen doar dacă prezintă motive justificate privind imposibilitatea transmiterii detaliilor Revendicării în acest termen. Motivele prezentate de Antreprenor nu pot viza situații sau evenimente aflate sub controlul Antreprenorului sau care implică vina Antreprenorului.În situația în care Supervizorul:(a) nu aprobă solicitarea Antreprenorului de a prelungi termenul de transmitere a detaliilor; sau(b) nu este de acord cu motivele prezentate; sau(c) nu răspunde în termen de 5 zile de la transmiterea solicitării Antreprenorului,Antreprenorul poate să emită o notificare de dezacord în termen de 10 zile, în conformitate cu prevederile prezentei clauze, caz în care se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. Conținutul notificării de dezacord este menționat în subclauza 69c [Decizia Supervizorului]. În vederea soluționării Revendicării, Antreprenorul poate face uz de prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. În situația în care nu este emisă nicio notificare de dezacord în acest termen, Antreprenorul este decăzut din dreptul de a primi orice prelungire a Duratei de Execuție sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(iii) În situația în care Antreprenorul nu transmite detaliile în termenul de 30 de zile sau în termenul aprobat de Supervizor, atunci Antreprenorul este decăzut din dreptul de a primi orice prelungire a Duratei de Execuție sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(iv) Dacă evenimentul sau situația este în derulare sau este un eveniment sau situație continuă, Antreprenorul va actualiza detaliile Revendicării la fiecare 30 de zile. În situația în care Antreprenorul nu transmite detaliile în termenul de 30 de zile, se vor aplica prevederile paragrafului 3 din prezenta subclauză.Termenul de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor poate fi prelungit doar în conformitate cu prevederile paragrafului ii din prezenta subclauză.La încheierea evenimentului sau situației de tip continuă, Antreprenorul va transmite detaliile finale în termen de 30 de zile. În cazul în care Antreprenorul nu transmite detaliile finale în termenul de 30 de zile, se vor aplica prevederile paragrafului (iii) din prezenta subclauză.Termenul de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor finale poate fi prelungit doar în conformitate cu prevederile paragrafului (ii) din prezenta subclauză.(v) După transmiterea detaliilor (finale) în conformitate cu prevederile acestei subclauze se vor aplica prevederile clauzei 69c [Decizia Supervizorului].  +  Clauza 69b Revendicările Beneficiarului69b.1 Notificarea Revendicării BeneficiaruluiÎn cazul în care Antreprenorul încalcă obligațiile ce-i revin potrivit prevederilor Contractului sau intervine un eveniment sau situație care reprezintă un Risc al Antreprenorului, iar Beneficiarul se consideră îndreptățit la o prelungire a Perioadei de Garanție și/sau la compensații financiare, Beneficiarul va notifica Antreprenorul, cu o copie adresată Supervizorului.Notificarea va face referire la:(a) prevederile prezentei subclauze, în baza căreia a fost întocmită Revendicarea Beneficiarului;(b) subclauzele specifice ale Condițiilor Contractuale, aplicabile Revendicării în cauză;(c) prezentarea evenimentului sau situației și data apariției acestora.Cu excepția cazului în care Beneficiarul poate demonstra că nu avea cunoștință de evenimentul sau situația, notificarea va fi transmisă în termen de 30 de zile de la data apariției evenimentului sau situației. Dacă notificarea nu a fost transmisă în termen de 30 de zile la data apariției evenimentului sau situației, Beneficiarul își asumă întreaga responsabilitate și toate riscurile pentru orice consecințe (legate de Perioada de Garanție și compensații financiare) cauzate de evenimentul sau situația în cauză până la data anterioară cu 30 de zile datei notificării. Beneficiarul nu va fi îndreptățit la nicio prelungire a Perioadei de Garanție sau compensație financiară ca urmare a evenimentului sau situației în perioada cuprinsă între data apariției evenimentului sau situației și data anterioară cu 30 de zile datei notificării. În situația în care notificarea nu a fost transmisă în termen de 30 de zile la data apariției evenimentului sau situației, nu se va prelungi Perioada de Garanție și Antreprenorul nu va plăti nicio compensație financiară în raport cu consecințele evenimentului sau situației până la data anterioară cu 30 de zile datei notificării.În cazul în care Beneficiarul poate demonstra că nu avea cunoștință de evenimentul sau situația, notificarea va fi transmisă în termen de 30 de zile de când Beneficiarul ia la cunoștință evenimentul sau situația, caz în care va fi îndreptățit la prelungirea Perioadei de Garanție și/sau la compensații financiare de la data apariției evenimentului sau situației.69b.2 Detalierea Revendicării Beneficiarului(i) În termen de 30 de zile de la data notificării Revendicării, Beneficiarul va prezenta Antreprenorului detaliile Revendicării sale. Revendicarea Beneficiarului trebuie să fie suficient de detaliată și întocmită în așa manieră încât elementele sale să poată fi verificate și să fie prezentată în mod clar astfel încât să poată fi citită și înțeleasă de orice persoană care nu este familiarizată cu executarea Contractului.Beneficiarul va fi îndreptățit la o prelungire a Perioadei de Garanție și compensații financiare doar pentru acele elemente care nu sunt în responsabilitatea și în riscul Beneficiarului.Beneficiarul trebuie să demonstreze solicitările sale în cuprinsul detaliilor Revendicării Beneficiarului.În cazul în care Beneficiarul intenționează să transmită mai multe Revendicări într-un singur pachet în mod simultan (Revendicări globale, compendiu de Revendicări etc.), Beneficiarul are obligația de a detalia impactul financiar și legat de prelungirea Perioadei de Garanție pentru fiecare Revendicare, în mod separat. Beneficiarul are obligația de a prezenta evenimentul sau situația care are legătură cu compensarea solicitată cu suficiente detalii astfel încât Antreprenorul să cunoască cazul care face obiectul Revendicării.În cazul unei Revendicări având ca obiect prelungirea Perioadei de Garanție, Beneficiarul va prezenta și justifica noua Perioadă de Garanție rezultată în urma Revendicării.În cazul în care Beneficiarul solicită compensații financiare, acestea vor fi prezentate în mod detaliat, inclusiv în ceea ce privește temeiul contractual al acestora.Beneficiarul va menționa în mod clar în baza căror subclauze a transmis Revendicarea pentru prelungirea Perioadei de Garanție și/sau compensațiile financiare. În caz contrar, Revendicarea va fi respinsă în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.1 [Admiterea/respingerea în principiu de către Supervizor a Revendicării] și Beneficiarul este decăzut din dreptul de a primi orice prelungire a Perioadei de Garanție sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(ii) Perioada de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor poate fi extinsă doar la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea Supervizorului. Beneficiarul are dreptul de a transmite detaliile după expirarea acestui termen doar dacă prezintă motive justificate privind imposibilitatea transmiterii detaliilor Revendicării în acest termen. Motivele prezentate de Beneficiar nu pot viza situații sau evenimente aflate sub controlul Beneficiarului sau care implică vina Beneficiarului.În situația în care Supervizorul:(a) nu aprobă solicitarea Beneficiarului de a prelungi termenul de transmitere a detaliilor; sau(b) nu este de acord cu motivele prezentate, sau(c) nu răspunde în termen de 5 zile de la transmiterea solicitării Beneficiarului,Beneficiarul poate să emită o notificare de dezacord în termen de 10 zile, în conformitate cu prevederile prezentei clauze, caz în care se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. Conținutul notificării de dezacord este menționat în subclauza 69c.5 [Notificarea de dezacord]. În vederea soluționării Revendicării, Beneficiarul poate face uz de prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. În situația în care nu este emisă nicio notificare de dezacord în acest termen, Beneficiarul este decăzut din dreptul de a primi orice prelungire a Perioadei de Garanție sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(iii) În situația în care Beneficiarul nu transmite detaliile în termenul de 30 de zile sau în termenul aprobat de Supervizor, atunci Beneficiarul este decăzut din dreptul de a solicita prelungirea Perioadei de Garanție sau orice compensații financiare Antreprenorului ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.(iv) Dacă evenimentul sau situația este în derulare sau este un eveniment sau situație continuă, Beneficiarul va actualiza detaliile Revendicării la fiecare 30 de zile. În situația în care Beneficiarul nu transmite detaliile în termenul de 30 de zile, se vor aplica prevederile paragrafului (iii) din prezenta subclauză.Termenul de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor poate fi prelungit doar în conformitate cu prevederile paragrafului (ii) din prezenta subclauză.La încheierea evenimentului sau situației, Beneficiarul va transmite detaliile finale în termen de 30 de zile. În cazul în care Beneficiarul nu transmite detaliile în termenul de 30 de zile, se vor aplica prevederile paragrafului (iii) din prezenta subclauză.Termenul de 30 de zile pentru transmiterea detaliilor finale poate fi prelungit doar în conformitate cu prevederile paragrafului (ii) din prezenta subclauză.(v) După transmiterea detaliilor (finale) în conformitate cu prevederile acestei subclauze se vor aplica prevederile clauzei 69c [Decizia Supervizorului].  +  Clauza 69c Decizia Supervizorului69c.1 Admiterea/respingerea în principiu de către Supervizor a RevendicăriiDupă primirea detaliilor (finale) ale unei Revendicări, Supervizorul va:(a) verifica dacă prevederile Contractului în legătură cu notificarea Revendicării și a detaliilor acesteia, precum și conținutul Revendicării au fost respectate și(b) verifica dacă există un merit contractual în baza subclauzelor menționate în Revendicare.În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctele (a) și (b) de mai sus, Supervizorul va admite în principiu Revendicarea în termen de 30 de zile de la primirea detaliilor (finale) și se va aplica subclauza 69c.2 [Decizia Supervizorului].În cazul în care una dintre condițiile prevăzute la punctele (a) și (b) de mai sus nu este îndeplinită, Supervizorul va emite o notificare motivată de respingere în principiu a Revendicării, în termen de 30 de zile de la primirea detaliilor (finale). În acest caz, oricare dintre Părți poate să emită o notificare de dezacord în termen de 10 zile de la primirea notificării, în conformitate cu prevederile prezentei subclauze și ale subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord], caz în care se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. În situația în care nu este emisă nicio notificare de dezacord în acest termen, Părțile au decăzut din dreptul de a primi orice prelungire de termen sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.Dacă Supervizorul nu emite o notificare privind admiterea/respingerea în principiu a Revendicării în termen de 30 de zile de le primirea detaliilor (finale), se consideră că Revendicarea a fost respinsă în principiu. În acest caz, oricare dintre Părți poate să emită o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile prezentei subclauze și ale subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în termen de 10 zile de la expirarea acestui termen, în conformitate cu prevederile prezentei subclauze, caz în care se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj]. În situația în care nu este emisă nicio notificare de dezacord în acest termen, Părțile au decăzut din dreptul de a primi orice prelungire de termen sau compensații financiare ca urmare a evenimentului sau situației care face obiectul Revendicării.Orice notificare emisă de Supervizor privind admiterea/respingerea în principiu a Revendicării emisă după expirarea termenului de 30 de zile nu produce niciun efect.69c.2 Decizia SupervizoruluiÎn cazul în care Supervizorul a emis o notificare privind admiterea în principiu a Revendicării sau ori de cate ori este prevăzut în Contract că Supervizorul va Decide sau va emite o Decizie într-o privință, Supervizorul în termen de 30 de zile de la admitere în principiu a Revendicării, respectiv de la momentul când problema este supusă Supervizorului, va emite o Decizie prin parcurgerea etapelor prevăzute mai jos.(a) Perioada de consultareÎn termen de 15 zile de la admitere în principiu a Revendicării, respectiv de la momentul când problema este supusă Supervizorului sau în termenul convenit de Beneficiar și Antreprenor, Supervizorul va avea consultări cu Părțile, împreună și/sau separat, cu scopul de a ajunge la un acord. După încheierea perioadei de consultări și în cazul în care mai există elemente asupra cărora nu s-a ajuns la un acord, pentru aceste elemente se vor aplica prevederile punctului (b) din această subclauză.În cazul în care o Parte sau ambele Părți nu participă la consultări, se va considera că a fost respectată procedura privind consultarea și se vor aplica prevederile punctului (b) din această subclauză.(b) DeciziaSupervizorul va emite Decizia pentru elementele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord între Părți în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de consultări. Decizia trebuie să cuprindă și motivarea. Decizia Supervizorului va face referire în mod separat la impactul asupra perioadei de timp (dacă există) și la compensații financiare (dacă există). Decizia va fi transmisă imediat (în ziua în care este emisă) Beneficiarului și Antreprenorului.În cazul în care una dintre Părți nu este de acord cu Decizia emisă de Supervizor, oricare dintre Părți va putea emite, către cealaltă Parte, o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile prezentei subclauze și ale subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în termen de 10 zile de la data transmiterii Deciziei. Se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj], în vederea soluționării problemei pentru care Supervizorul a emis o Decizie.În cazul în care nu este emisă nicio notificare de dezacord în acest termen, Decizia emisă este finală si obligatorie pentru Părți, care o vor pune în aplicare fără întârziere. În cazul în care o Parte refuză să respecte Decizia Supervizorului devenită finală și obligatorie, cealaltă Parte poate acționa refuzul direct în arbitraj conform prevederilor clauzei 70 [Dispute și arbitraj].În cazul în care Supervizorul nu emite o Decizie în perioada de timp menționată în cadrul punctului (b) al prezentei subclauze, oricare dintre Părți va putea emite o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile prezentei subclauze și a subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] în termen de 10 zile de la expirarea termenului de emitere a Deciziei. Orice Decizie emisă de Supervizor după expirarea termenului contractual nu produce niciun efect. Oricare dintre Părți va putea recurge la prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj], în vederea soluționării problemei pentru care Supervizorul ar fi trebuit să emită o Decizie.În cazul în care nu este emisă Decizia Supervizorului în termenul aferent Deciziei și nicio notificare de dezacord nu este emisă în termenul aferent notificării de dezacord, Părțile sunt decăzute din dreptul de a primi orice prelungire de termen sau compensații financiare în legătură cu problemele pentru care sa cerut Decizia Supervizorului.69c.3 Punerea în aplicare a Deciziei Supervizorului privind Revendicarea Antreprenorului(i) Punerea în aplicare a Deciziei privind prelungirea Duratei de ExecuțieDacă Supervizorul a emis o Decizie în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] pentru acordarea unei prelungiri a Duratei de Execuție, Decizia este obligatorie pentru Părți, iar Părțile agreează și confirmă în mod expres că respectarea în mod corespunzător a Deciziei Supervizorului reprezintă o obligație contractuală a fiecăreia dintre Părți, cu următoarele mențiuni: dacă una dintre Părți refuză să accepte Decizia Supervizorului prin transmiterea unei notificări de dezacord potrivit subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] și subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord], nu se vor aplica daune-interese moratorii pentru perioada de timp stabilită de Supervizor, până la emiterea unui acord sau a unei sentințe finale și obligatorii pentru Părți în conformitate cu prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj].(ii) Punerea în aplicare a compensațiilor financiareCu excepția unui alt acord între Părți, dacă Supervizorul a emis o Decizie în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului] pentru plata unor costuri suplimentare către Antreprenor, Decizia este obligatorie și va fi aplicată imediat de către Părți doar pentru acele costuri care sunt aferente execuției lucrărilor. Părțile agreează și confirmă în mod expres că respectarea în mod corespunzător a Deciziei Supervizorului în legătură cu aceste elemente reprezintă o obligație contractuală a fiecăreia dintre Părți, cu următoarele mențiuni:(a) Dacă Beneficiarul refuză (explicit sau implicit) să plătească conform Deciziei Supervizorului costurile suplimentare referitoare la executarea lucrărilor și/sau Supervizorul refuză (explicit sau implicit) să certifice la plată acele articole din Decizia sa privind execuția lucrărilor, Antreprenorul poate să suspende execuția Lucrărilor în conformitate cu prevederile subclauzei 38.2 și, după trei notificări adresate Beneficiarului, să rezilieze Contractul potrivit prevederilor clauzei 65 [Rezilierea de către Antreprenor].(b) Antreprenorul poate, în termen de 90 de zile de la transmiterea Situației de Lucrări în care sunt incluse lucrările aferente Deciziei Supervizorului, cu condiția să nu fi primit plata aferentă, să transmită o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord]. În acest caz Antreprenorul poate acționa refuzul punerii în aplicare a Deciziei Supervizorului în arbitraj doar pentru costurile aferente execuției lucrărilor Decise de Supervizor.69c.4 Punerea în aplicare a Deciziei Supervizorului privind Revendicarea BeneficiaruluiDacă Supervizorul a emis o Decizie în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.2 [Decizia Supervizorului], Decizia este obligatorie pentru Părți, iar Părțile agreează și confirmă în mod expres că respectarea în mod corespunzător a Deciziei Supervizorului reprezintă o obligație contractuală a fiecăreia dintre Părți, până când este revizuită, dacă este revizuită, prin soluționare amiabilă sau arbitraj în conformitate cu prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj].69c.5 Notificarea de dezacordNotificarea de dezacord va fi transmisă de o Parte către cealaltă Parte, în condițiile și în termenele prevăzute în prezenta clauză. Notificarea de dezacord va conține cel puțin următoarele:(a) precizarea subclauzei în baza căreia a fost emisă;(b) descrierea elementelor și/sau circumstanțelor care sunt în dezacord;(c) motivele pentru care a fost emisă notificarea.În cazul în care notificarea de dezacord nu a fost emisă în termenele stabilite în Contract, notificarea este nulă și nu produce niciun efect.După emiterea unei notificări de dezacord se vor aplica prevederile clauzei 70 [Dispute și arbitraj].  +  Clauza 70. Dispute și arbitraj70.1 DisputeSe consideră că a intervenit o dispută între Părți de la data la care o Parte transmite către cealaltă Parte o notificare de dezacord potrivit prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] sau, în cazul oricăror altor dispute pentru care Condițiile Contractuale nu prevăd emiterea unei notificări de dezacord, de la data la care o Parte notifică cealaltă Parte cu privire la o dispută.70.2 Soluționare amiabilăÎn cazul oricărei dispute, ambele Părți vor încerca să soluționeze disputa pe cale amiabilă, înainte de începerea arbitrajului. Părțile pot agrea să recurgă la soluționarea disputei în mod direct sau prin intermediul unui mediator.În cazul în care oricare dintre Părți refuză soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator și Părțile nu ajung la o soluționare amiabilă a disputei în mod direct, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.În cazul în care Părțile recurg la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului în termen de 30 de zile de la transmiterea de către oricare dintre Părți a unei notificări către cealaltă Parte prin care renunță la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.În cazul în care nu a fost emisă o Decizie a Supervizorului, Părțile au obligația de a soluționa disputa apărută pe cale amiabilă în mod direct sau prin intermediul unui mediator înainte de începerea arbitrajului. Arbitrajul poate începe în termen de 90 de zile de la încheierea procedurii de mediere sau negociere directă.70.3 ArbitrajExceptând cazurile în care disputele se soluționează pe cale amiabilă, potrivit subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă], orice dispută rezultată din prezentul Contract sau în legătură cu acesta se soluționează prin arbitraj, potrivit regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Legea aplicabilă va fi cea stabilită la clauza 71 [Legea].În legătură cu o Revendicare a Antreprenorului sau o Revendicare a Beneficiarului, oricare Parte poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului în oricare din următoarele situații:(a) există o Decizie a Supervizorului emisă în termenul corespunzător prevăzut de clauzele prezentului Contract, pentru care s-a transmis o notificare de dezacord în termenul corespunzător prevăzut de prezentul Contract, și au fost respectate prevederile aplicabile ale subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă]; sau(b) Supervizorul nu a emis Decizia în termenul corespunzător prevăzut de clauzele prezentului Contract, iar o Parte a transmis o notificare de dezacord în termenul corespunzător prevăzut de prezentul Contract, și au fost respectate prevederile aplicabile ale subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă];(c) În condițiile prezentului Contract, s-a transmis o notificare de dezacord în conformitate cu prevederile subclauzei 69c.5 Notificarea de dezacord], și au fost respectate prevederile aplicabile ale subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă];(d) disputa are ca obiect nerespectarea de către oricare dintre Părți a unei Decizii a Supervizorului care este finală și obligatorie. În acest caz, oricare dintre Părți poate alege să acționeze doar refuzul în arbitraj, fără a lua în considerare prevederile subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă];(e) disputa are ca obiect nerespectarea de către oricare dintre Părți a prevederilor obligatorii pentru Părți a unei Decizii a Supervizorului potrivit prevederilor subclauzei 69c.3 [Punerea în aplicare a Deciziei Supervizorului privind Revendicarea Antreprenorului] sau 69c.4 [Punerea în aplicare a Deciziei Supervizorului privind Revendicarea Beneficiarului]. În acest caz, oricare dintre Părți poate alege să acționeze doar refuzul în arbitraj, fără a lua în considerare prevederile subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă];Disputele care nu au în vedere o revendicare a Antreprenorului sau o revendicare a Beneficiarului se soluționează prin intermediul arbitrajului, cu respectarea prevederilor subclauzei 70.2 [Soluționare amiabilă].Arbitrul (arbitrii) va avea autoritate deplină de a accesa, analiza și revizui orice certificat, Decizie, instrucțiune, opinie sau evaluare făcută de Supervizor, relevantă pentru soluționarea disputei. Supervizorul nu va putea fi împiedicat de a fi convocat drept martor și a oferi dovezi în fața arbitrului (arbitrilor) referitoare la orice problemă care să aibă relevanță în dispută.Niciuna dintre Părți nu va fi limitată în acțiunile sale legale în fața arbitrului (arbitrilor) la dovezile sau argumentele prezentate anterior Supervizorului în vederea obținerii unei decizii sau la motivele prezentate în notificarea de dezacord. Orice Decizie a Supervizorului se va accepta ca probă în procesul de arbitraj.70.4 Numirea arbitrilor și numărul acestoraCu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, disputele se soluționează de trei arbitri. Numirea arbitrului sau a arbitrilor se realizează potrivit regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.70.5 Locul și limba în care se va desfășura arbitrajulCu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, locul arbitrajului va fi București și arbitrajul va fi condus în limba română.Clauza 71. Legea71.1 Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în Acordul Contractual, Contractul va fi guvernat de legea română.  +  CONTROL ȘI AUDIT  +  Clauza 72. Control și audit72.1 Antreprenorul va permite tuturor organelor de verificare și control abilitate să verifice, prin examinarea documentelor sau prin verificare la fața locului, implementarea Contractului și, dacă este necesar, să efectueze un audit financiar-contabil complet, punând la dispoziție documentele contabile și orice alt document relevant privind finanțarea Contractului, conform procedurilor stabilite de legislația română relevantă și, în cazul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile ale bugetului Uniunii Europene și/sau din fonduri ale Instituțiilor Financiare, de legislația europeană și română pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva neregulilor, fraudelor sau a altor abateri de la legislația aplicabilă, respectiv procedurilor stabilite de Instituțiile Financiare. Aceste verificări pot avea loc într-o perioada de până la 7 ani după efectuarea plății finale.În acest scop, Antreprenorul va permite accesul neîngrădit al reprezentanților organelor de verificare și control abilitate pe Șantier sau în locurile în care Antreprenorul își desfășoară activitatea, inclusiv la sistemele sale informatice și la toate documentele aferente proiectului și la baza de date privind managementul tehnic și financiar-contabil al proiectului și va lua toate măsurile necesare pentru a înlesni activitatea acestor organe de verificare și control. Accesul acordat reprezentanților organelor de verificare și control se va face pe baza confidențialității cu privire la terțele părți, fără încălcarea Legii. Documentele vor fi disponibile pentru a facilita examinarea acestora, iar Antreprenorul va informa Beneficiarul privind localizarea documentelor.Antreprenorul garantează faptul că drepturile organelor de verificare și control de a efectua auditări, controale și verificări vor fi aplicabile în aceeași măsură, în condițiile și în conformitate cu regulile prevăzute de această clauză, tuturor Subcontractanților sau oricăror persoane care desfășoară/au desfășurat/vor desfășura, direct sau indirect, activități pentru Antreprenor în legătură cu Contractul.  +  Condiții specifice pentru contractul de execuție de lucrăriAceste Condiții Specifice, denumite și Condiții Speciale, privind contractele de execuție de lucrări completează, clarifică, amendează sau instituie excepții de aplicabilitate de la Condițiile Generale de Contract. Prevederile clauzelor neschimbate de prezentele Condiții Speciale sunt valabile în forma dată de Condițiile Generale. În cazul unor neconcordanțe între Condițiile Speciale și Condițiile Generale, primează prevederile Condițiilor Speciale. Numerotarea clauzelor Condițiilor Speciale nu este consecutivă, corespunde sau completează numerotarea clauzelor Condițiilor Generale.Beneficiarii sunt îndreptățiți să elaboreze Condiții Speciale numai cu privire la subclauzele și numai în legătură cu subiectele listate în tabelul de mai jos. Orice altă Condiție Specială este nulă.
    Clauza și subclauzaSubiectul
    Clauza 5 - Supervizorul și reprezentantul Supervizorului
    5.1sarcinile Supervizorului
    Clauza 8 - Furnizarea Documentelor Beneficiarului
    8.1calendar pentru furnizarea unui exemplar complet al proiectului tehnic și a tuturor Documentelor Beneficiarului
    Clauza 9 - Acces pe Șantier
    9.1termene și sectoare pentru punerea la dispoziție a Șantierului
    9.2accesul pe Șantier al altor persoane
    Clauza 10 - Autorizații și asistență privind Legea
    10.1responsabilități privind autorizațiile de construire
    Clauza 19 - Modul de execuție, proiectarea Lucrărilor Provizorii și proiectarea de către Antreprenor
    19.2modalități și calendarul de aprobare a proiectării elaborate de către Antreprenor
    Clauza 24 - Interferențe cu traficul și căile de acces
    24.1măsura în care pot fi afectate traficul și căile de comunicații
    Clauza 44 - Principii generale
    44.1moneda sau monedele Contractului
     +  ACORD CONTRACTUAL-----