ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 8 din 16 februarie 2022pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022



    Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice,ținând cont de faptul că întreprinderile mici și mijlocii, reglementate prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM, s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgență cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activitățile IMM-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în șomaj tehnic, fie de faptul că activitățile desfășurate de IMM-uri au fost interzise prin ordonanțe militare pe perioada declarării stării de urgență sau au fost îngrădite pe perioada stării de alertă, situație în care de asemenea personalul angajat al IMM-urilor a fost trimis în șomaj tehnic, iar toate aceste măsuri au condus la un blocaj al acestor activități economice la nivel național,întrucât IMM-urile dețin o parte însemnată din forța de muncă activă a României prin contractele individuale de muncă încheiate, astfel încât nevoia de sprijin a acestora prin granturi pentru capital de lucru este o nevoie reală cu un impact major asupra echilibrelor macroeconomice ale României,având în vedere că măsurile de sprijin pentru reluarea activităților economice la nivel național influențează direct capacitatea operațională a IMM-urilor de a relua activitățile pe o piață de consum și producție grav afectată de epidemia de COVID19, iar prin neluarea acestor măsuri de sprijin IMM-urile se pot confrunta cu grave dificultăți în desfășurarea activităților curente și de investiții, cu impact direct asupra veniturilor bugetului de stat, dar și asupra creșterii ratei șomajului în România,deoarece o parte din IMM-uri au nevoie de grant pentru capital de lucru necesar pentru plata datoriilor curente, constituirea stocurilor de materie primă, mărfuri, materiale consumabile, dar și pentru achiziționarea echipamentelor de protecție medicală necesare propriilor salariați, iar în lipsa capitalului de lucru reluarea activității curente va fi dificil de realizat,ținând cont de faptul că sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului de relansare economică al Guvernului României, în condițiile în care acest sector are o contribuție importantă la creșterea economică națională și crearea de locuri de muncă, sens în care trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează printre altele îmbunătățirea accesului la finanțare,luând în considerare că situația prezentată întrunește premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecințe negative, în sensul că ar genera un impact suplimentar asupra întreprinderilor mici și mijlocii profund afectate de pandemia de COVID-19 prin restrângerea și chiar suspendarea dreptului de a desfășura activități economice, afectând sustenabilitatea finanțelor publice prin imposibilitatea IMM-urilor de a achita datoriile către bugetul de stat,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  ARTICOL UNICOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) administrator al schemei de ajutor de stat - Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare MAT, în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului, denumite în continuare AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional Competitivitate, denumită în continuare AM-POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM-POC, inclusiv pentru aplicațiile eligibile a căror valoare excedează plafonului acestor contracte;2. La articolul 11, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) și (4^2), cu următorul cuprins:(4^1) Suma de 570.000.000 lei aferentă aplicațiilor eligibile depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare, prevăzute la alin. (4) se asigură din bugetul MAT, la un articol distinct denumit «Sume suportate din buget aferente proiectelor eligibile din cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei provocate de COVID-19 a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare», în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 prevăzut la art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.(4^2) Sumele prevăzute la alin. (4^1) sunt gestionate de MAT cu respectarea acelorași condiții precum cele prevăzute în contractul de finanțare menționat la art. 16 alin. (1) lit. c).2^1. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 16^1(1) În situația în care termenele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h) și art. 16 alin. (1) lit. h) din prezenta ordonanță de urgență nu au fost respectate sau rapoartele au fost depuse cu informații lipsă ori nu au fost completate cu informațiile/documentele solicitate și sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, beneficiarii finali ai ajutoarelor de stat pot să depună raportul complet și corect, până cel mai târziu la data de 30 aprilie 2022, sub sancțiunea inițierii de către AM-POC/MAT/AIMMAIPE sau, după caz, continuării procedurii de recuperare a sprijinului financiar acordat sub formă ajutor de stat, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat.(2) Procedurile de recuperare inițiate de către AMPOC/MAT/AIMMAIPE se suspendă până la 30 aprilie 2022. (la 17-04-2022, ARTICOLUL UNIC a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 88 din 13 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 14 aprilie 2022 ) 3. În tot cuprinsul actului, sintagmele „Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri“ și „Ministerul Fondurilor Europene“ se vor înlocui cu sintagmele „Ministerul Antreprenoriatului și Turismului“, respectiv „Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene“, iar abrevierile „MEEMA“ și „MFE“ se vor înlocui cu abrevierile „MAT“, respectiv „MIPE“.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul antreprenoriatului și turismului,
    Constantin-Daniel Cadariu
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Dan Vîlceanu
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu
    București, 16 februarie 2022.Nr. 8.---