ORDIN nr. 5.870 din 22 decembrie 2021privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 4 ianuarie 2022
În temeiul art. 82 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere Referatul de aprobare nr. 698/DGIP din 12.10.2021 al prezentului ordin,în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu semestru II al anului școlar 2021-2022. + Articolul 3Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală economică, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția generală management resurse umane și rețea școlară, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte dispoziții contrare se abrogă. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației,
Sorin-Mihai CîmpeanuBucurești, 22 decembrie 2021.Nr. 5.870. + ANEXĂCRITERII GENERALE de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat
EMITENT |