DECIZIA nr. 579 din 16 septembrie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 10 noiembrie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se interpretează în sensul că ar fi exclusă din sfera contenciosului administrativ prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, excepție ridicată de Asociația pentru Renașterea Valorilor Democrației în Dosarul nr. 6.139/2/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.064D/2021.2. La apelul nominal răspunde, pentru părțile Administrația Prezidențială și Președintele României, doamna Lenuța Cobuz, consilier juridic, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autoarea excepției de neconstituționalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției a depus la dosar note scrise prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate, iar părțile au comunicat note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei părților, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Arată că excepția de neconstituționalitate este formal motivată, deoarece, deși sunt indicate textele de lege criticate și dispozițiile constituționale pretins încălcate, nu se evidențiază în concret în ce constă contrarietatea dintre acestea. De asemenea, excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată, deoarece prerogativa Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională are ca temei dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, și nu Legea nr. 554/2004. În susținerea netemeiniciei excepției de neconstituționalitate arată că, prin critica formulată, autoarea excepției face o confuzie între decretul Președintelui României, act administrativ supus controlului judecătoresc în condițiile Legii nr. 554/2004, și prerogativa de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție, aceasta fiind exceptată de la controlul judecătoresc.5. Reprezentantul Ministerului Public susține respingerea excepției ca inadmisibilă, sens în care subliniază că, în realitate, critica de neconstituționalitate denotă existența unei confuzii între prerogativa Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice și actele administrative. De altfel, soluționarea unei eventuale contestații cu privire la sesizarea sau, dimpotrivă, refuzul sesizării Curții Constituționale cu un asemenea conflict ar conduce la o suprapunere inadmisibilă a competenței instanțelor judecătorești cu cea a Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Încheierea din 11 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.139/2/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se interpretează în sensul că ar fi exclusă din sfera contenciosului administrativ prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală. Excepția a fost ridicată de Asociația pentru Renașterea Valorilor Democrației cu prilejul soluționării recursului împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză având ca obiect „obligarea Președintelui României să efectueze operațiunea administrativă: sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Președintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a pune în acord cu Constituția rezultatul referendumului din noiembrie 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane“.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține, în esență, că dispozițiile art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că ar fi exclusă din sfera contenciosului administrativ prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală. În susținerea criticilor de neconstituționalitate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 459 din 16 septembrie 2014, arătându-se că în prezenta cauză sunt aplicabile, în mod similar, aceleași considerente. De asemenea, sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la caracterul general obligatoriu atât al deciziilor instanței de contencios constituțional, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină (spre exemplu, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010). 8. Se arată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 459 din 16 septembrie 2014, decretele Președintelui, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, sunt incluse în sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării îndeplinirii condițiilor obiective. Raportarea acestei decizii la cazul de față constă în aceea că prerogativa constituțională de a sesiza Curtea Constituțională, fiind un „act juridic al Președintelui României, adoptat în exercitarea atribuțiilor mandatului constituțional“, poate fi asimilată cu un decret prezidențial care, ca toate celelalte decrete prezidențiale, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, este inclus în sfera controlului judecătoresc, sub aspectul verificării îndeplinirii condițiilor obiective. Prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, este alcătuită din două componente: una subiectivă și una obiectivă.9. Componenta subiectivă se referă la orice situație nouapărută care nu poate fi încadrată cu suficientă claritate în nicio normă legală sau decizie anterioară a Curții Constituționale. Sub acest aspect, Președintele României se bucură de o largă marjă de apreciere, putând lua orice decizie consideră, fără alte consecințe juridice. Deci, prerogativa Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un eventual conflict juridic de natură constituțională nu poate fi considerată o obligație a acestuia de a sesiza Curtea în mod automat, la primirea oricărei solicitări în acest sens, ci rămâne o posibilitate, în funcție de situația concretă supusă analizei. Așa cum a statuat Curtea Constituțională, criteriile subiective sunt toate acele criterii care nu pot fi cuantificate. Cum singura autoritate de jurisdicție constituțională este Curtea Constituțională, această componentă subiectivă nu va putea fi cenzurată în niciun fel de instanțele de drept comun.10. Componenta obiectivă are la bază, în principal, decizii anterioare ale Curții Constituționale care, în baza articolelor antereferite din Legea fundamentală, sunt general obligatorii, deci obligatorii inclusiv pentru Președintele României. Raționamentul juridic al Curții Constituționale într-o anumită situație trebuie să rămână valabil la apariția unei situații identice sau foarte asemănătoare cu prima. Acest raționament a fost preluat din Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 și acolo a fost evidențiat caracterul dihotomic al condițiilor legale, respectiv condiții obiective și condiții subiective, cu consecința admisibilității unui control efectuat de instanțe exclusiv în ceea ce privește condițiile obiective. În consecință, interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în sensul că ar fi exclusă din sfera contenciosului administrativ prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală este neconstituțională, încălcând obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, deci art. 147 alin. (4), art. 124 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție.11. Autoarea excepției mai arată că obiectul cauzei în care a fost invocată prezenta excepție îl constituie refuzul Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Președintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului de a pune în acord cu Constituția rezultatul referendumului din noiembrie 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral, format din maximum 300 de persoane. Autoarea excepției arată că este obligatoriu ca referendumul național din 2009 să producă efecte, astfel cum reiese foarte clar din Decizia Curții Constituționale nr. 682 din 27 iunie 2012. Puterea legislativă a decis să ignore rezultatul referendumului din 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral, format din maximum 300 de persoane, iar dacă puterea judecătorească nu poate cenzura în niciun fel această decizie a puterii legislative, este evident că nu se poate vorbi despre echilibrul puterilor, statuat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Deoarece Președintele României este o autoritate publică, iar Curtea Constituțională a statuat că o prerogativă constituțională a Președintelui este un act administrativ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014), rezultă că, la fel ca în cazul tuturor actelor administrative, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, este garantat controlul judecătoresc al acestuia, conform art. 126 alin. (6) din Constituție.12. În opinia autoarei, prezenta excepție de neconstituționalitate ar trebui admisă, iar Curtea Constituțională ar trebui să decidă dacă dispozițiile art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, este exclusă din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării condițiilor subiective, dar este inclusă în sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării condițiilor obiective.13. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile art. 18 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale, nefiind invocate aspecte care să conducă la neconstituționalitatea acestor prevederi. Dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie expresia dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală, care consacră „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică“, în temeiul căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei (Decizia Curții Constituționale nr. 226 din 9 martie 2010), și nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituție, și nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ (Decizia Curții Constituționale nr. 429 din 4 iulie 2019). În acest sens, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin mai multe decizii, cu titlu de exemplu fiind Decizia nr. 395 din 13 aprilie 2010, Decizia nr. 477 din 12 aprilie 2011, Decizia nr. 193 din 6 martie 2012, Decizia nr. 259 din 24 aprilie 2018 sau Decizia nr. 646 din 11 noiembrie 2014. Aceste dispoziții se interpretează și se aplică de instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea cauzei și se aplică în cererile formulate în contencios administrativ raportat la obiectul acestora, la natura actului juridic administrativ, tipic sau asimilat, dedus judecății.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepției și de părți, susținerile reprezentantei părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: – Art. 2 alin. (1) lit. c): În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...)c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;– Art. 18 alin. (1): „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.“18. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind trăsăturile statului, separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, și art. 147 alin. (4) privind deciziile Curții Constituționale.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 stabilesc semnificația noțiunii de „act administrativ“, iar dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ reglementează soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ competentă pentru soluționarea cererii persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege sau întrun interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul legal.20. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că prevederile de lege antereferite constituie expresia dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală, care consacră „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică“, în temeiul căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 193 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2012, și Decizia nr. 1.316 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010). De asemenea, prevederile legale criticate nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituție, și nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ (a se vedea Decizia nr. 429 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 23 octombrie 2019).21. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în cadrul unui litigiu în contencios administrativ, calificarea unui anumit act ca fiind act administrativ aparține în exclusivitate instanțelor judecătorești chemate să soluționeze acel litigiu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 28 februarie 2019).22. Distinct, raportat la criticile formulate în prezenta cauză, Curtea observă că motivarea excepției se bazează pe o ipoteză de interpretare și aplicare a textelor legale criticate, potrivit căreia „prerogativa constituțională a Președintelui României de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, în temeiul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, este exclusă din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării condițiilor subiective, dar este inclusă în sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării condițiilor obiective“. Un asemenea argument nu poate fi primit ca fiind un motiv de neconstituționalitate a textelor de lege examinate pentru considerentele expuse în continuare.23. În conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Așadar, Președintele României este titular al dreptului constituțional de a formula cereri cu privire la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice (a se vedea Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.093 din 21 decembrie 2018). 24. Constituția, prin art. 146 lit. e), consacră dreptul, și nu obligația Președintelui de a cere Curții Constituționale soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice. Pentru declanșarea controlului de constituționalitate, în condițiile art. 146 lit. e) din Constituție, este necesară și suficientă voința titularului dreptului de a cere soluționarea conflictului. Actul de decizie în această fază este per se un act de voință, iar, potrivit dispozițiilor constituționale menționate, Președintele are deplina libertate de a formula sau nu o asemenea cerere. Opțiunea sa este asumată în plan politic, răspunderea pentru alegerea realizată fiind circumscrisă acestui cadru.25. Referitor la susținerea privind asimilarea cererii Președintelui de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională cu un decret, Curtea reține că, în privința decretelor prezidențiale, prin Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, a statuat că acestea sunt acte juridice ale Președintelui României, adoptate în exercitarea atribuțiilor mandatului constituțional: „Aceste acte sunt manifestări unilaterale de voință, realizate în scopul de a produce efecte juridice, și pot avea caracter individual sau normativ. Dispozițiile constituționale prevăd, sub sancțiunea inexistenței actului, publicarea decretului în Monitorul Oficial al României, dată de la care acesta intră în vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autoritățile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului. Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Constituție, unele decrete ale Președintelui se contrasemnează de prim-ministru. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora «Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale». Așa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Președintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.“26. Sub aspectul naturii sale juridice, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție nu reprezintă un decret al Președintelui și nu poate fi asimilată unui decret supus, în anumite condiții, regulilor contenciosului administrativ, ci reprezintă un act procedural în cadrul contenciosului constituțional, care se desfășoară potrivit unor reguli specifice consacrate de Constituție și de Legea nr. 47/1992, având ca rol declanșarea procedurii constituționale pentru soluționarea de către Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională, a unui conflict juridic de natură constituțională.27. Curtea observă că susținerile autoarei excepției tind la recunoașterea existenței unui mecanism de rang legal pentru controlul exercitării sau neexercitării unei prerogative de rang constituțional a Președintelui. Astfel, în ipoteza în care, prin norme de rang infraconstituțional, Președintele ar putea fi obligat să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la un conflict juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice, s-ar ajunge la convertirea unui drept consacrat constituțional într-o obligație. O asemenea ipoteză este contrară opțiunii legiuitorului constituant exprimate prin art. 146 lit. e) din Legea fundamentală și nepermisă de caracterul suprem al Constituției și de preeminența sa în raport cu ansamblul legislației infraconstituționale, așa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Totodată, a accepta o atare ipoteză echivalează cu negarea prerogativei constituționale proprie Președintelui și celorlalți titulari prevăzuți de art. 146 lit. e) din Constituție, care ar deveni o atribuție comună/partajată cu instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației puterilor în stat.28. În ceea ce privește critica prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, ținând cont de Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, Curtea constată că în cauza de față nu sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele acestei decizii, care a vizat o altă situație juridică (numirea în funcție a unui judecător la Curtea Constituțională), respectiv o altă prerogativă a Președintelui României, reglementată printr-un cadru normativ diferit și a cărei exercitare se concretizează într-un act juridic diferit (decret). 29. În consecință, Curtea constată că, prin obiectul lor de reglementare, prevederile de lege criticate nu încalcă sub niciun aspect dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (6) și nici pe cele ale art. 147 alin. (4).30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația pentru Renașterea Valorilor Democrației în Dosarul nr. 6.139/2/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    -------