LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*)privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 23 iulie 2013



    *) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 139/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 mai 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 14 decembrie 2004 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:– Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012, aprobată prin Legea nr. 206/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, aprobată prin Legea nr. 214/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Procedurile privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare/reasigurare instituite prin prezenta lege se aplică asigurătorilor și/sau reasigurătorilor, astfel cum aceștia sunt definiți la art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum și sucursalelor și filialelor societăților de asigurare/reasigurare din state terțe, care au sediul în România; procedurile privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare/reasigurare nu se aplică sucursalei unei societăți de asigurare/reasigurare sau a unei societăți mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizație de la autoritatea competentă a statului membru de origine.(2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică intermediarilor în asigurări, astfel cum sunt definiți prin Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, aceștia fiind supuși reglementărilor dreptului comun în materie de reorganizare judiciară și de faliment cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dizolvării și lichidării voluntare prevăzute în cap. III secțiunea a 4-a.  +  Articolul 2(1) Prezenta lege reglementează procedura redresării financiare a asigurătorului/reasigurătorului, procedura falimentului acestuia, precum și dizolvarea și lichidarea voluntară a asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare.(2) Măsurile aplicate în cadrul procedurilor reglementate de prezenta lege urmăresc protejarea intereselor legitime și a drepturilor creditorilor de asigurări.  +  Articolul 3(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:a) societate de asigurare/reasigurare - asigurătorul și/sau reasigurătorul, astfel cum aceștia sunt definiți la art. 2 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare;b) procedura de redresare financiară - totalitatea modalităților și a măsurilor cu caracter administrativ dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară*1), ca autoritate competentă, care sunt destinate să mențină sau să restabilească situația financiară a unei societăți de asigurare/reasigurare; Notă
    *1) A se vedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.
    c) procedura falimentului - procedura de insolvență ce se aplică asigurătorului/reasigurătorului care implică măsurile necesare pentru lichidarea averii acestuia în vederea acoperirii pasivului;d) autoritate competentă - Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate administrativă autonomă de specialitate, autoritatea judiciară, precum și alte autorități prevăzute de lege, abilitate în ceea ce privește aplicarea procedurii redresării financiare și, respectiv, a falimentului societăților de asigurare/reasigurare;e) autorități de supraveghere - autoritățile naționale care, prin lege sau prin alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze societățile de asigurare/reasigurare;f) administrator special - orice persoană fizică sau juridică desemnată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, însărcinată cu aplicarea măsurilor administrative de redresare financiară a societății de asigurare/reasigurare;g) lichidator - persoana fizică sau juridică, inclusiv Fondul de garantare, desemnată în condițiile Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, să conducă activitatea asigurătorului/reasigurătorului și să exercite atribuțiile prevăzute la art. 40, în cadrul procedurii falimentului;h) creditori de asigurări - persoane asigurate, titulari de polițe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum și oricare alte terțe persoane prejudiciate prin nerespectarea condițiilor de asigurare ale contractelor, ale căror creanțe nu au fost plătite de societatea de asigurare/reasigurare;i) creanțe de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului;j) Abrogată. (la 11-07-2020, Litera j) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 113 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 ) k) acord de plată a creanțelor de asigurări - convenția intervenită înainte sau după deschiderea procedurii falimentului, încheiată între asigurător/reasigurător și creditorii de asigurări, având ca obiect modul și termenele de plată a creanțelor;l) stat membru - statul membru al Uniunii Europene sau statul aparținând Spațiului Economic European;m) stat membru de origine - statul membru în care societatea de asigurare/reasigurare a fost autorizată;n) stat membru gazdă - statul membru, altul decât statul membru de origine, în care societatea de asigurare/reasigurare are deschisă o sucursală;o) stat terț - statul care nu este membru al Uniunii Europene sau care nu aparține Spațiului Economic European;p) filială - unitatea operațională cu personalitate juridică, înființată în condițiile legii, la care o societate de asigurare/reasigurare deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot;r) sucursală - orice entitate fără personalitate juridică, aparținând unei societăți de asigurare/reasigurare, care desfășoară în mod direct, în limita mandatului primit, activități de asigurare pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru de origine;s) persoană semnificativă - administratorul și/sau conducerea executivă a societății de asigurare/reasigurare;t) acționar semnificativ - orice persoană care, nemijlocit și singură sau, după caz, prin intermediul ori în legătură cu alte persoane, exercită drepturi ce decurg din deținerea unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social al unei societăți de asigurare/reasigurare sau îi conferă acesteia cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor ori care, după caz, dau posibilitatea acestei persoane să exercite o influență semnificativă asupra conducerii societății de asigurare/reasigurare în cadrul căreia are poziția semnificativă;u) Fond de garantare - fondul de protecție prevăzut la art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) Termenii: "stat membru", "stat membru de origine", "stat membru gazdă", "stat terț", "filială", "sucursală", "persoană semnificativă" și "acționar semnificativ" au înțelesul prevăzut de Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Capitolul II Procedura de redresare financiară. Reguli generale  +  Articolul 4(1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor prevăzute de normele date în aplicarea acesteia, Autoritatea de Supraveghere Financiară procedează periodic la verificarea situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, fie în baza documentelor și a raportărilor transmise de aceasta, conform legii, fie în urma acțiunilor de analiză, îndrumare și control efectuate de organele de specialitate ale acestei autorități.(2) Verificarea se poate efectua oricând de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv în urma sesizărilor creditorilor de asigurări referitoare la situația financiară a societății de asigurare/reasigurare, în vederea prevenirii stării de insolvență și/sau a restabilirii situației acesteia în cadrul procedurii de redresare financiară.  +  Articolul 5(1) Procedura de redresare financiară implică orice intervenție a Autorității de Supraveghere Financiară pentru luarea măsurilor necesare restabilirii situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, în scopul prevenirii stării de insolvență a acesteia și al evitării intrării în procedura falimentului.(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară este singura autoritate competentă abilitată să decidă aplicarea modalităților și a măsurilor de redresare financiară în ceea ce privește societățile de asigurare/reasigurare, inclusiv sucursalele acestora din alte state membre, precum și sucursalele și filialele societăților de asigurare/reasigurare din state terțe, care au sediul în România. Măsurile de redresare financiară nu împiedică deschiderea, de către statul membru de origine, a unei proceduri de faliment.(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară informează de urgență autoritățile de supraveghere din toate celelalte state membre cu privire la decizia sa de a adopta măsuri de redresare financiară împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare, inclusiv efectele concrete posibile ale unor astfel de măsuri.  +  Articolul 6(1) În toate cazurile, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară toate documentele și informațiile solicitate în vederea verificării și să asigure desfășurarea activității de analiză și control în condiții optime și cu celeritate.(2) La cererea Autorității de Supraveghere Financiară, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să determine și să comunice în termen de 48 de ore de la solicitare următoarele:a) calculul marjei de solvabilitate disponibile, al marjei de solvabilitate minime și al fondului de siguranță;b) indicatorul de lichiditate;c) situația rezervelor tehnice brute constituite pe fiecare categorie de rezerve tehnice și clasa de asigurare practicată;d) activele admise să acopere rezervele tehnice brute constituite.(3) Indicatorii vor fi determinați și raportați în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru luna anterioară datei solicitării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.  +  Articolul 7O societate de asigurare/reasigurare intră în procedura de redresare financiară reglementată de prezenta lege atunci când există cel puțin una dintre următoarele situații:a) se constată nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 6 alin. (2), precum și a oricăror altor prevederi legale referitoare la activitatea de asigurare/reasigurare, punându-se în pericol onorarea obligațiilor asumate față de creditorii de asigurări;b) valoarea marjei de solvabilitate disponibile scade sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările în vigoare;c) valoarea marjei de solvabilitate disponibile scade sub limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranță.  +  Articolul 8(1) În cazurile prevăzute la art. 7 lit. a) și b), Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune, prin decizie motivată, deschiderea procedurii de redresare financiară prin una dintre următoarele modalități:a) redresarea societății de asigurare/reasigurare pe bază de plan de redresare financiară;b) redresarea societății de asigurare/reasigurare prin administrare specială.(2) În cazul prevăzut la art. 7 lit. c) consiliul de administrație sau, după caz, consiliul de supraveghere este obligat, de îndată, să convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru efectuarea majorării capitalului social al societății. În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a convocării adunării generale extraordinare a acționarilor, societatea va prezenta Autorității de Supraveghere Financiară:a) dovada convocării adunării generale extraordinare și propunerea de hotărâre de majorare a capitalului social;b) analiza detaliată a factorilor care au dus la scăderea marjei de solvabilitate disponibile sub valoarea fondului de siguranță;c) planul detaliat de măsuri pe care societatea le va lua în vederea evitării scăderii marjei de solvabilitate disponibile sub valoarea fondului de siguranță, pentru o perioadă de cel puțin un an. Efectuarea operațiunii de majorare a capitalului social, inclusiv vărsarea capitalului social subscris, nu va putea depăși 60 de zile calendaristice de la data convocării adunării generale extraordinare a acționarilor.(3) Prin decizia de deschidere a procedurii, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune aplicarea de către societatea de asigurare/reasigurare a uneia sau mai multora dintre următoarele măsuri prudențiale principale:a) limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise, pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an, astfel încât acestea să nu depășească valorile stabilite prin decizia de deschidere a procedurii de redresare;b) interzicerea reînnoirii contractelor de asigurare ajunse la scadență sau, după caz, doar a unor tipuri de contracte de asigurare, expres stabilite prin decizia de redresare financiară;c) interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare și a încasării primelor aferente, pe perioada expres stabilită prin decizia de redresare financiară;d) efectuarea de către societatea de asigurare/reasigurare a transferului portofoliului de asigurări, în tot sau în parte, în condițiile și cu respectarea prevederilor legale în vigoare în materie; în cazul dispunerii acestei măsuri, societatea de asigurare/reasigurare va efectua operațiunile privind transferul de portofoliu în regim de urgență, fără ca acestea să poată depăși 60 de zile de la data luării măsurii;e) obligarea administratorilor societății de asigurare/ reasigurare de a convoca de îndată o adunare generală extraordinară, cu propunerea efectuării operațiunii de majorare a capitalului social sau, după caz, a fondului de rezervă liberă vărsat; termenul de întrunire nu va putea fi mai mare de 5 zile de la data convocării, iar efectuarea operațiunilor de majorare a capitalului social nu va putea depăși 30 de zile lucrătoare de la data primirii deciziei de declanșare a procedurii de redresare financiară;f) interzicerea efectuării de către societatea de asigurare/reasigurare a anumitor investiții;g) restrângerea rețelei teritoriale a societății de asigurare/ reasigurare prin desființarea, în condițiile legii, a anumitor filiale și sucursale, puncte de lucru și/sau a altor sedii secundare ale societății de asigurare/reasigurare, precum și/sau înlocuirea persoanelor semnificative cu privire la care s-a stabilit responsabilitatea pentru ajungerea societății în procedură de redresare financiară;h) verificarea, inventarierea și instrumentarea, după caz, a dosarelor de daună, înregistrate în evidențele societății de asigurare/reasigurare, în vederea evaluării daunelor reale și a stabilirii obligațiilor de plată față de creditorii de asigurări; activitatea de verificare, inventariere și instrumentare a dosarelor se va face în regim de urgență, fără a se putea depăși un termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de declanșare a procedurii de redresare financiară.(4) Prin decizia de deschidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune, după caz:a) luarea unor măsuri cu privire la bunurile și/sau activele societății de asigurare/reasigurare, constând în inventarierea lor de către aceasta și conservarea pe toată perioada procedurii de redresare financiară, precum și restrângerea sau interzicerea posibilității de a dispune liber de acestea; răspunderea pentru neaplicarea sau pentru aplicarea necorespunzătoare a acestor măsuri dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară aparține membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere și conducerii executive a societății de asigurare/reasigurare;b) numirea uneia sau mai multor persoane care să supravegheze modul de întocmire și de respectare a planului de redresare financiară;c) orice alte măsuri prudențiale necesare restabilirii situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, în vederea garantării protejării drepturilor și intereselor legitime ale creditorilor de asigurări.(5) Dacă este cazul, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate solicita instanței competente încuviințarea unor măsuri asigurătorii cu privire la bunurile și/sau activele societății de asigurare/reasigurare, potrivit legii.  +  Articolul 9(1) Decizia de deschidere a procedurii de redresare financiară prevăzută la art. 8 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și în două ziare de circulație națională, în conformitate cu dispozițiile legale.(2) Efectele procedurii de redresare financiară asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.(3) După publicarea deciziei, conform alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară publică de îndată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un extras din decizia sa cu privire la măsurile de redresare financiară. În cazul în care statul român, prin Autoritatea de Supraveghere Financiară, este informat cu privire la adoptarea unor măsuri de reorganizare adoptate de autoritățile competente din alte state membre, acesta asigură, prin autoritatea de supraveghere, publicarea unor astfel de măsuri, conform alin. (1).(4) Publicația prevăzută la alin. (3) va conține: denumirea autorității competente, legea aplicabilă procedurii de redresare financiară, precum și, dacă este cazul, administratorul desemnat. Publicarea extrasului din decizia de redresare se efectuează în limba română sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este publicată informația.(5) Măsurile de redresare financiară se aplică indiferent de dispozițiile privind publicarea prevăzute la alin. (3) și (4) și își produc toate efectele în ceea ce privește creditorii de asigurări, inclusiv în ceea ce privește acționarii sau asociații și angajații societății de asigurare/reasigurare, considerați ca atare, ale căror drepturi sunt exclusiv afectate ca urmare a aplicării acestor măsuri.(6) Efectele deschiderii procedurii de redresare financiară se află sub incidența legii române, cu excepția celor care poartă asupra contractelor și a drepturilor menționate în continuare, care sunt sub incidența următoarelor norme:a) contractele de muncă și relațiile de muncă sunt reglementate numai de legea statului membru aplicabilă contractelor/relațiilor de muncă;b) contractul care conferă un drept de folosință sau prin care se dobândește proprietatea asupra unui bun imobil este reglementat doar de legea statului membru pe al cărui teritoriu este situat acest bun;c) drepturile societății de asigurare/reasigurare privind o proprietate imobiliară, o navă sau o aeronavă, supusă înscrierii într-un registru public, sunt reglementate doar de legea statului membru sub a cărui autoritate se ține registrul respectiv.(7) Deschiderea procedurii de redresare financiară nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau terților în ceea ce privește bunurile corporale ori necorporale, activele mobiliare sau imobiliare - atât bunuri determinate, cât și ansambluri de bunuri nedeterminate - care aparțin societății de asigurare/reasigurare și care sunt situate pe teritoriul altui stat membru în momentul deschiderii procedurii. Drepturile reale ale creditorilor sau terților înseamnă, în special:a) dreptul de a valorifica bunul sau de a asigura valorificarea acestuia și de a beneficia de profitul ori de venitul generat, în special pe baza unui gaj sau a unei ipoteci;b) dreptul exclusiv de a recupera o creanță, în special un drept garantat prin constituirea unui gaj sau cesiunea acestei creanțe cu titlu de garanție;c) dreptul de revendicare a bunului și/sau de restituire a acestuia de la oricine îl posedă și/sau îl folosește împotriva voinței titularului de drept;d) dreptul real de a percepe fructele unui bun; este asimilat dreptului real dreptul înscris într-un registru public și opozabil terților, care dă posibilitatea dobândirii unui drept real, în sensul arătat anterior.(8) Dispozițiile alin. (7) nu împiedică exercitarea acțiunilor privind nulitatea, anularea și/sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile tuturor creditorilor, prevăzute de legislația statului membru de origine. Cu toate acestea, legea statului membru de origine nu se va aplica atunci când persoana care a beneficiat de un act juridic prejudiciabil tuturor creditorilor face dovada că sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) actul menționat se află sub incidența legislației unui alt stat membru decât cel de origine;b) legea statului membru de origine nu prevede niciun mijloc de atacare a actului respectiv.  +  Articolul 10(1) Procedura de redresare financiară declanșată împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare care cumpără un bun nu afectează drepturile garantate ale vânzătorului atunci când, în momentul deschiderii procedurii respective, bunul respectiv se află situat pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care procedurile respective au fost deschise.(2) Procedura de redresare financiară declanșată împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare care vinde un bun, după livrarea acestuia, nu constituie o cauză de rezoluțiune sau de denunțare a vânzării și nu împiedică dobândirea de către cumpărător a proprietății, dacă bunul respectiv se află, la momentul deschiderii procedurii, pe teritoriul unui stat membru, altul decât acela în care procedura respectivă a fost deschisă. În cazul în care, printr-un act încheiat după adoptarea măsurilor de reorganizare, o societate de asigurare/reasigurare înstrăinează, cu titlu oneros, un activ imobiliar, o navă sau o aeronavă supusă înscrierii într-un registru public sau valori mobiliare ori titluri a căror existență sau transfer presupune înscrierea într-un registru ori cont, stabilit prin lege, sau care sunt plasate într-un sistem central de depozite reglementat de legea unui stat membru, validitatea actului respectiv se află sub incidența legii statului membru pe al cărui teritoriu se află activul imobiliar sau sub a cărui autoritate se ține registrul, contul ori sistemul respectiv.(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu împiedică exercitarea acțiunilor privind nulitatea, anularea și/sau inopozabilitatea, reglementate de legea statului membru de origine.(4) Procedura de redresare financiară nu împiedică și nu afectează exercitarea drepturilor creditorilor de asigurări privind compensarea creanțelor lor cu cele ale societății de asigurare/reasigurare supuse acestei proceduri, în condițiile legii. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(5) Fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 9 alin. (7) și (8), efectele deschiderii procedurii de redresare financiară asupra drepturilor și obligațiilor participanților la o piață reglementată se află numai sub incidența legii aplicabile pieței respective. Aceasta nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea și/sau inopozabilitatea, reglementate de legea statului membru de origine, care se pot exercita pentru a nu ține seama de plățile sau de tranzacțiile efectuate în conformitate cu legea aplicabilă pieței respective.  +  Articolul 11(1) Procedura de redresare financiară își produce efectele în întreaga Uniune Europeană din momentul în care aceasta își produce efectele în statul membru unde ea s-a declanșat.(2) Procedura de redresare financiară își produce toate efectele în întreaga Uniune Europeană, în conformitate cu legislația statului român, fără alte formalități, inclusiv în ceea ce privește părți terțe din alte state membre, chiar dacă legislația acelor state membre nu prevede astfel de măsuri de redresare financiară sau subordonează aplicarea lor unor condiții care nu sunt îndeplinite. Măsurile de redresare financiară adoptate în conformitate cu legislația unui stat membru se aplică în mod corespunzător pe teritoriul statului român.(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate competentă și autoritate de supraveghere, informează de urgență autoritățile de supraveghere din toate celelalte state membre cu privire la decizia sa de a declanșa o procedură de redresare financiară, inclusiv efectele concrete posibile ale unei astfel de proceduri. Informarea se face înainte de adoptarea unei astfel de decizii sau imediat după acest moment.  +  Secţiunea 1 Redresarea societăților de asigurare/reasigurare pe bază de plan de redresare financiară  +  Articolul 12(1) În cazul deschiderii procedurii de redresare financiară pe bază de plan, consiliul de administrație sau, după caz, administratorul unic al societății de asigurare/reasigurare este obligat să întocmească și să depună la sediul Autorității de Supraveghere Financiară un plan de redresare financiară, în termen de cel mult 20 de zile de la data comunicării către societatea de asigurare/reasigurare a deciziei prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a).(2) Planul de redresare financiară va cuprinde, în mod obligatoriu, perspectivele de redresare financiară a societății, precum și modalitățile concrete și termenele de îndeplinire a măsurilor și dispozițiilor stabilite prin decizia de redresare financiară emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.(3) Planul va include, de asemenea, pentru următorii 3 ani financiari, cel puțin următoarele informații:a) estimări ale cheltuielilor de achiziție și de administrare;b) bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de asigurare directă, a acceptărilor și cedărilor în reasigurare;c) bugete anuale;d) o estimare a resurselor financiare cu care se intenționează să se acopere obligațiile asumate, luate în calcul pentru determinarea marjei de solvabilitate minimă;e) programe de reasigurare și/sau de retrocesiune;f) programul de plată a datoriilor.  +  Articolul 13În urma analizării planului de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite o decizie prin care, după caz, poate hotărî:a) aprobarea planului de redresare financiară;b) completarea și/sau modificarea planului de redresare financiară, în termen de cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință despre decizia de completare și/sau de modificare;c) respingerea planului de redresare financiară.  +  Articolul 14(1) De la data comunicării deciziei de aprobare a planului de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să îndeplinească în mod corespunzător măsurile cuprinse în plan, la termenele și în condițiile stabilite, astfel cum acestea au fost dispuse și aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. De asemenea, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să aducă la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile și dispozițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul aprobării modificărilor și/sau completărilor ulterioare ale planului de redresare financiară, efectuate potrivit art. 13 lit. b).  +  Articolul 15În cazul respingerii planului de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite o decizie motivată prin care poate dispune una dintre următoarele măsuri:a) obligarea societății de asigurare/reasigurare la elaborarea unui program de finanțare în regim de urgență; în acest caz, dispozițiile prevăzute la art. 12-14 se vor aplica în mod corespunzător;b) aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) și desemnarea unui administrator special;c) închiderea procedurii de redresare financiară; în acest caz, Autoritatea de Supraveghere Financiară va retrage autorizația de funcționare a societății de asigurare/reasigurare și, în situația constatării stării de insolvență a acesteia, va cere tribunalului deschiderea de îndată a procedurii falimentului, potrivit art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 3.  +  Secţiunea a 2-a Redresarea societăților de asigurare/reasigurare prin administrare specială  +  Articolul 16(1) În situația aplicării modalității de redresare financiară prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), Autoritatea de Supraveghere Financiară desemnează o persoană în calitate de administrator special, care, în principal, va duce la îndeplinire și va lua toate măsurile necesare restabilirii situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, cu respectarea dispozițiilor, a termenelor și a condițiilor cuprinse în decizia de redresare financiară.(2) În acest sens administratorul special poate convoca, de îndată, o adunare generală extraordinară a acționarilor, cu propunerea efectuării operațiunii de majorare a capitalului social.  +  Articolul 17(1) În toate cazurile, administratorul societății de asigurare/reasigurare este obligat să aducă, de îndată, la cunoștință administratorului special toate măsurile stabilite în sarcina acestuia prin decizia de redresare financiară emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.(2) Drepturile, obligațiile, precum și competențele administratorului special se stabilesc prin norme ale Autorității de Supraveghere Financiară.  +  Articolul 18(1) Odată cu desemnarea administratorului special, în condițiile prezentei legi, se suspendă:a) atribuțiile legale ale acționarilor semnificativi și ale persoanelor semnificative ale societății de asigurare/ reasigurare; aceste atribuții se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale;b) drepturile de vot în privința numirii și revocării administratorilor societății de asigurare/reasigurare, dreptul la dividende al acționarilor, activitatea, precum și dreptul la remunerație ale consiliului de administrație sau ale administratorului unic, după caz.(2) Suspendarea operează pe toată perioada administrării speciale.  +  Articolul 19(1) Decizia Autorității de Supraveghere Financiară prevăzută la art. 8, 13 și 15 este executorie.(2) Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii.(3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere; contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii.  +  Secţiunea a 3-a Închiderea procedurii de redresare financiară. Efectele închiderii procedurii. Drepturile și obligațiile creditorilor de asigurări  +  Articolul 20Închiderea procedurii de redresare financiară a societății de asigurare/reasigurare se dispune prin decizie motivată, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit legii, atunci când, după caz:a) se constată restabilirea situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, ca urmare a îndeplinirii în mod corespunzător a modalității și a măsurilor de redresare financiară;b) măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, în termenele și în condițiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea scopului urmărit și la înlăturarea cauzelor care le-au generat.  +  Articolul 21(1) Prin decizia de închidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune, după caz:a) revocarea deciziei prevăzute la art. 8, în situația prevăzută la art. 20 lit. a);b) retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare, precum și, dacă se constată insolvența acesteia, solicitarea, de îndată, a intrării în procedura falimentului, în situația prevăzută la art. 20 lit. b).(2) Prin decizia de închidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune, dacă este cazul, revocarea administratorului special desemnat în condițiile prezentei legi și încetarea atribuțiilor acestuia.(3) Prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 19 se aplică în mod corespunzător și în cazul deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară.  +  Articolul 22Abrogat. (la 24-09-2021, Articolul 22 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera a), Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 22 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 24 septembrie 2021 )  +  Articolul 23Abrogat. (la 24-09-2021, Articolul 23 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera a), Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 22 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 24 septembrie 2021 )  +  Articolul 24Abrogat. (la 27-07-2015, Art. 24 a fost abrogat de lit. c) a art. 41 din LEGEA nr. 213 din 21 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 24 iulie 2015. )  +  Articolul 25Abrogat. (la 27-07-2015, Art. 25 a fost abrogat de lit. c) a art. 41 din LEGEA nr. 213 din 21 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 24 iulie 2015. )  +  Articolul 26Abrogat. (la 27-07-2015, Art. 26 a fost abrogat de lit. c) a art. 41 din LEGEA nr. 213 din 21 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 24 iulie 2015. )  +  Articolul 27Abrogat. (la 27-07-2015, Art. 27 a fost abrogat de lit. c) a art. 41 din LEGEA nr. 213 din 21 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 24 iulie 2015. )  +  Capitolul III Procedura falimentului societăților de asigurare/reasigurare  +  Secţiunea 1Abrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea 1 a capitolului III a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 28Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 28, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 29Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 29, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 30Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 30, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 31Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 31, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 32Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 32, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 33Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 33, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 34Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 34, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 35Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 35, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 36Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 36, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 37Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 37, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 38Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 38, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 39Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 39, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 40Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 40, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 41Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 41, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 42Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 42, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 43Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 43, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 44Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 44, secțiunea 1, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 2-a Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii proceduriiAbrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea a 2-a a capitolului III a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 45Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 45, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 46Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 46, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 47Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 47, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 48Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 48, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 49Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 49, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 50Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 50, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 3-a Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor și a auditorilor financiari, a organelor de control intern și a personalului de execuție din cadrul societății de asigurare/reasigurare debitoare, ajunsă în stare de insolvență. Închiderea procedurii falimentuluiAbrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea a 3-a a capitolului III a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 51Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 51, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 52Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 52, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 53Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 53, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 54Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 54, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 55Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 55, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 56Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 56, secțiunea a 2-a, capitolul III a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 4-a Dizolvarea și lichidarea voluntară a asigurărilor/reasigurărilor și brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare  +  Articolul 57Dizolvarea și lichidarea voluntară a asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare se face potrivit prevederilor prezentei secțiuni, precum și normelor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea acesteia și se completează cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 58(1) Dizolvarea și lichidarea voluntară și repartizarea patrimoniului social al unui asigurător/reasigurător sau broker de asigurare și/sau de reasigurare se pot face numai cu avizul prealabil și sub supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară.(2) Odată cu retragerea autorizației de funcționare a unui asigurător/reasigurător care nu se află în stare de insolvență, astfel cum este prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. j), sau a unui broker de asigurare și/sau reasigurare, care nu se află în stare de insolvență, potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, dacă acționarii/asociații nu hotărăsc schimbarea obiectului de activitate, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune, după 30 de zile de la retragerea autorizației, dizolvarea urmată de lichidare.  +  Articolul 59(1) Creanțele de asigurare se bucură de prioritate absolută față de orice alte creanțe, în ceea ce privește activele admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorilor/ reasigurătorilor aflați în procedură de dizolvare și lichidare voluntară.(2) Creanțele provenind din sumele încasate cu titlu de prime nedepuse la asigurători/reasigurători de către brokerii de asigurare și/sau de reasigurare, precum și creanțele Autorității de Supraveghere Financiară față de brokerii de asigurare și/sau reasigurare se bucură de prioritate absolută față de orice alte creanțe, în procedurile de dizolvare și lichidare voluntară potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de insolvență potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale acestor intermediari de asigurări.  +  Articolul 60Lichidatorii nu pot plăti acționarilor/asociaților nicio sumă în contul acțiunilor/părților ce li s-ar cuveni din dizolvarea și lichidarea voluntară, înaintea achitării creanțelor prevăzute la art. 59.  +  Articolul 61(1) Numirea lichidatorilor unui asigurător/ reasigurător sau broker de asigurare și/sau reasigurare se face numai cu avizul prealabil al Autorității de Supraveghere Financiară.(2) Lichidarea asigurătorilor și/sau reasigurătorilor poate fi asigurată și prin numirea Fondului de garantare în calitate de lichidator în condițiile alin. (1), iar cheltuielile efectuate de Fondul de garantare ocazionate de desfășurarea activității de lichidare sunt considerate cheltuieli de lichidare.(3) Dispozițiile prezentei legi referitoare la atribuțiile lichidatorului, ordinea de stingere a creanțelor, privilegiul creditorilor de asigurări și cheltuielile legate de lichidare se aplică în mod corespunzător și lichidării voluntare a asigurătorilor/reasigurătorilor sau brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare potrivit prezentei secțiuni.(4) Atribuțiile legale ale acționarilor semnificativi și ale persoanelor semnificative ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau reasigurare se transferă lichidatorului pe toată perioada lichidării voluntare.(5) Lichidatorii au aceeași răspundere ca și persoanele semnificative ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau reasigurare.  +  Articolul 62Lichidatorii sunt obligați să întocmească și să transmită către Autoritatea de Supraveghere Financiară rapoarte lunare privind stadiul procedurii de dizolvare și lichidare și să îndeplinească orice alte dispoziții ale Autorității de Supraveghere Financiară necesare asigurării apărării drepturilor și intereselor legitime ale creditorilor de asigurări.  +  Articolul 63(1) Pentru motive întemeiate, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate solicita oricând, în cursul procedurii de dizolvare și lichidare voluntară, adunării generale a acționarilor/asociaților sau judecătorului delegat/sindic care a numit lichidatorul înlocuirea acestuia.(2) Neîndeplinirea obligațiilor lichidatorului prevăzute la art. 62 constituie motiv temeinic pentru admiterea cererii de înlocuire a acestuia.(3) Numirea noului lichidator se face tot cu avizul prealabil al Autorității de Supraveghere Financiară.  +  Articolul 64(1) În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul aflat în procedura de dizolvare și lichidare voluntară este în stare de insolvență, astfel cum aceasta este definită de art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 1, lichidatorul este obligat să solicite deschiderea procedurii de faliment.(2) În termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului asigurătorului/ reasigurătorului, lichidatorul este obligat să predea Fondului de garantare evidența contractelor de asigurare în vigoare, evidența completă a dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și dosare, potrivit prevederilor art. 23 alin. (1).(3) Prevederile art. 23 alin. (2) și art. 24-27 se aplică în mod corespunzător.(4) În cazul în care brokerul de asigurare și/sau reasigurare aflat în procedura de dizolvare și lichidare voluntară este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței.  +  Capitolul IVAbrogat (la 28-06-2014, Capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea 1Abrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 65Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 65, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 66Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 66, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 67Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 67, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 68Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 68, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 69Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 69, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 70Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 70, secțiunea 1, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 2-aAbrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea a 2-a, capitolul IV a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 71Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 71, secțiunea a 2-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 72Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 72, secțiunea a 2-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 3-aAbrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 73Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 73, secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 74Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 74, secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 75Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 75, secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 76Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 76, secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 77Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 77, secțiunea a 3-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Secţiunea a 4-aAbrogată. (la 28-06-2014, Secțiunea a 4-a, capitolul IV a fost abrogată de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 78Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 78, secțiunea a 4-a, capitolul IV a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Capitolul V Sancțiuni  +  Articolul 79Încălcarea prevederilor prezentei legi și/sau ale normelor emise în aplicarea acesteia se constată și se sancționează de Autoritatea de Supraveghere Financiară.  +  Articolul 80(1) Constituie contravenții următoarele fapte:a) neîndeplinirea obligației de punere la dispoziție Autorității de Supraveghere Financiară a documentelor și a informațiilor solicitate, conform art. 6 alin. (1);b) nedeterminarea și/sau necomunicarea către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termen de 48 de ore de la solicitare, a situației financiare, precum și a marjei de solvabilitate minime ale societății de asigurare/reasigurare, conform art. 6 alin. (2);c) neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia de redresare financiară, conform art. 8 alin. (3) și alin. (4) lit. a);d) neîntocmirea și/sau nedepunerea în termen la sediul Autorității de Supraveghere Financiară a planului de redresare financiară ori, după caz, a programului de finanțare, conform art. 12 și art. 15 lit. a);e) nerespectarea și/sau îndeplinirea în mod necorespunzător a măsurilor și a dispozițiilor cuprinse în planul de redresare financiară sau, după caz, în programul de finanțare, aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 14 alin. (1) și art. 15 lit. a);f) încălcarea în orice mod a obligației de aducere la cunoștință creditorilor de asigurări despre măsurile de redresare financiară dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 14;g) încălcarea în orice mod a obligației de aducere la cunoștință administratorului special despre decizia de redresare financiară și măsurile dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 17 alin. (1);h) încălcarea în orice mod a obligației de predare către Fondul de garantare a evidenței contractelor de asigurare în vigoare, a evidenței complete a dosarelor de daună, precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile aferente acestora, potrivit art. 23 alin. (1) și art. 64 alin. (2);i) încălcarea în orice mod a obligațiilor privind înregistrarea cererii de deschidere a procedurii falimentului, în conformitate cu dispozițiile art. 29;j) încălcarea în orice mod a obligației de numire a lichidatorilor unui asigurător/reasigurător sau broker de asigurare și/sau de reasigurare, cu avizul prealabil al Autorității de Supraveghere Financiară, potrivit art. 61;k) neîndeplinirea în orice mod de către lichidatori a obligațiilor prevăzute de art. 60, 62 și 64 alin. (1) și (4).(2) Faptele contravenționale prevăzute la alin. (1) se sancționează, după cum urmează, cu:a) amendă, aplicabilă asigurătorului/reasigurătorului, de la 15.000 lei la 30.000 lei;b) amendă, aplicabilă persoanelor semnificative ale asigurătorului/reasigurătorului, de la 5.000 lei la 15.000 lei;c) amendă, aplicabilă persoanelor semnificative ale brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei;d) amendă, aplicabilă lichidatorilor asigurătorului/ reasigurătorului sau brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei.(3) Amenda va fi aplicată asigurătorului/reasigurătorului, brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, persoanelor semnificative sau lichidatorilor care au participat la comiterea faptelor contravenționale. Sancțiunea amenzii se va aplica separat fiecărei persoane care a participat la săvârșirea contravenției.(4) În funcție de natura și de gravitatea faptei, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate aplica, odată cu amenda prevăzută la alin. (2), oricare dintre sancțiunile prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. d) și e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 81Procedura de faliment deschisă împotriva societăților de asigurare/reasigurare și aflată pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să se desfășoare și se închide în condițiile prezentei legi.  +  Articolul 82Dispozițiile art. 65-78 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește raporturile de drept internațional privat în domeniul redresării financiare a societăților de asigurare, de asigurare-reasigurare, de reasigurare, a societăților mutuale de asigurări, inclusiv sucursalele acestora cu sediul în străinătate, precum și sucursalelor și filialelor societăților de asigurare/reasigurare din alte state terțe, care au sediul în România, inclusiv în ceea ce privește informarea și drepturile creditorilor de asigurări.  +  Articolul 83Abrogat. (la 28-06-2014, Art. 83 a capitolului VI a fost abrogat de lit. d) a art. 344 din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014. )  +  Articolul 84(1) Redresarea financiară și falimentul reglementate de prezenta lege nu împiedică și nu afectează exercitarea drepturilor creditorilor de asigurări privind compensarea creanțelor lor cu creanțele societății de asigurare/reasigurare supuse acestor proceduri, în condițiile legii.(2) Prevederile art. 83 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 85(1) Fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 9-11, efectele deschiderii unei proceduri de redresare financiară sau de faliment, după caz, asupra drepturilor și obligațiilor participanților la o piață reglementată se află numai sub incidența legii aplicabile pieței respective.(2) Dispozițiile alin. (1) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea și/sau inopozabilitatea, reglementate de legea statului român, care pot fi exercitate pentru a nu ține seama de plățile sau de tranzacțiile efectuate în conformitate cu legea aplicabilă pieței respective.  +  Articolul 86Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 87Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2001/17/CE privind reorganizarea și lichidarea societăților de asigurări, cu excepția anexei la directivă.  +  Articolul 88Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 89La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:a) capitolul VI "Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor" din Legea nr. 32/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare;b) Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 12/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind insolvabilitatea asigurătorului și administratorul special, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002;c) Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind transferul de portofoliu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002;d) Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2002 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, utilizarea și gestionarea Fondului de protejare a asiguraților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 16 mai 2002.  +  Articolul 90În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea de Supraveghere Financiară va emite norme specifice de aplicare a dispozițiilor prezentei legi.-------