LEGE nr. 77 din 28 aprilie 2016privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 28 aprilie 2016
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul "Prima casă", aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 2Dispozițiile prezentei legi se coroborează cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu celelalte dispoziții legale în vigoare. + Articolul 3Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord. Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, constatându-se că aceasta este neconstituțională.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în intervalul 18 ianuarie 2017-3 martie 2017, sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 4 martie 2017, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Prin aceeași Decizie, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor din cuprinsul art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Prin urmare, în intervalul 18 ianuarie 2017-3 martie cu data de 18 ianuarie 2017, prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în măsura în care instanța judecătorească nu verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 4 martie 2017, dacă instanța judecătorească nu a verificat condițiile referitoare la existența impreviziunii, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 20/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 430 din 23 aprilie 2021. + Articolul 4(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; Notă
Decizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; Notă
Decizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; Notă
Decizie de respingere: HP nr. 20/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 430 din 23 aprilie 2021.d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.e) este îndeplinită condiția privind impreviziunea. (la 16-05-2020, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (1^1) Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit;b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. (la 16-05-2020, Articolul 4 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) Notă
Decizie de respingere: HP nr. 26/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 10 iunie 2024.(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menținerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) și b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. (la 16-05-2020, Articolul 4 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (1^3) Prezumțiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestație, conform art. 7, are obligația de a dovedi omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). (la 16-05-2020, Articolul 4 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (2) În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condițiile art. 5 sau art. 8 alin. (5). (la 16-05-2020, Articolul 4 a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (4) Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale. (la 16-05-2020, Articolul 4 a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) Notă

Decizie de respingere: HP nr. 26/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 10 iunie 2024. + Articolul 5(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere și nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunțarea la notificarea de dare în plată și părțile vor fi repuse de drept în situația anterioară. (la 16-05-2020, Alineatul (3) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) Notă
Decizie de respingere: HP nr. 54/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.(3^1) Pe perioada notificării, precum și pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art. 7 și 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător și persoanelor și procedurilor la care se referă art. 6 și, respectiv, art. 8 alin. (5). (la 16-05-2020, Articolul 5 a fost completat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.(5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. + Articolul 6(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 54/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.(2) În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 54/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.(3) Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.(4) Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 69/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 15 noiembrie 2021. + Articolul 7(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate.(4) Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. (la 16-05-2020, Alineatul (4) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) Notă
Decizie de respingere: HP nr. 54/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.(5) În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(5^1) În cazul admiterii contestației creditorului prin hotărâre definitivă, penalitățile și orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 și 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credință la depunerea notificării. (la 16-05-2020, Articolul 7 a fost completat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată. Notă

Prin urmare, în intervalul 18 ianuarie 2017-3 martie cu data de 18 ianuarie 2017, prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în măsura în care instanța judecătorească nu verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 4 martie 2017, dacă instanța judecătorească nu a verificat condițiile referitoare la existența impreviziunii, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. + Articolul 8(1) În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul.(3) Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(4) Acțiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.(5) Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispozițiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător. (la 16-05-2020, Alineatul (5) din Articolul 8 a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 13 mai 2020 ) Notă
Decizie de admitere: HP nr. 7/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 5 martie 2019:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii. Notă

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 21 septembrie 2021, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale.

Prin urmare, începând cu data de 21 septembrie 2021, dispozițiile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data de 5 noiembrie 2021, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 69/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 15 noiembrie 2021.
Decizie de respingere: HP nr. 53/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 941 din 18 octombrie 2023. + Articolul 9Hotărârea pronunțată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 53/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 941 din 18 octombrie 2023. + Articolul 10(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal. + Articolul 11În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată. Notă

Prin urmare, în intervalul 18 ianuarie 2017-3 martie cu data de 18 ianuarie 2017, prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în măsura în care instanța judecătorească nu verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 4 martie 2017, dacă instanța judecătorească nu a verificat condițiile referitoare la existența impreviziunii, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. + Articolul 12Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucurești, 28 aprilie 2016.Nr. 77.-------
EMITENT |