HOTĂRÂRE nr. 102 din 10 iunie 2021privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 25 iunie 2021



    PLENULÎn temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul conform al Ministerului Justiției,respectând echilibrul dintre volumul de activitate al judecătoriilor din circumscripția aceluiași tribunal și ținând cont de principiul apropierii justiției de cetățean,Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e:  +  Articolul 1Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, circumscripția fiecărei judecătorii se stabilește potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,
    judecător Mihai-Bogdan Mateescu
    București, 10 iunie 2021.Nr. 102.  +  ANEXĂ  +  JUDEȚUL ALBA1. Judecătoria Alba Iuliacu sediul în municipiul Alba IuliaMUNICIPIU1. Alba IuliaORAȘE1. Cugir2. ZlatnaCOMUNE1. Almașu Mare2. Berghin3. Blandiana4. Ceru-Băcăinți5. Ciugud6. Cricău7. Galda de Jos8. Ighiu9. Întregalde10. Meteș11. Săliștea12. Sântimbru13. Șibot14. Vințu de Jos2. Judecătoria Aiudcu sediul în municipiul AiudMUNICIPIU1. AiudORAȘE1. Ocna Mureș2. TeiușCOMUNE1. Fărău2. Hopârta3. Livezile4. Lopadea Nouă5. Lunca Mureșului6. Mirăslău7. Noșlac8. Ponor9. Rădești10. Râmeț11. Rimetea12. Stremț13. Unirea3. Judecătoria Blajcu sediul în municipiul BlajMUNICIPIU1. BlajCOMUNE1. Bucerdea Grânoasă2. Cenade3. Cergău4. Cetatea de Baltă5. Crăciunelu de Jos6. Jidvei7. Mihalț8. Roșia de Secaș9. Sâncel10. Șona11. Valea Lungă4. Judecătoria Câmpenicu sediul în orașul CâmpeniORAȘE1. Abrud2. Baia de Arieș3. CâmpeniCOMUNE1. Albac2. Arieșeni3. Avram Iancu4. Bistra5. Bucium6. Ciuruleasa7. Gârda de Sus8. Horea9. Lupșa10. Mogoș11. Ocoliș12. Poiana Vadului13. Poșaga14. Roșia Montană15. Sălciua16. Scărișoara17. Sohodol18. Vadu Moților19. Vidra5. Judecătoria Sebeșcu sediul în municipiul SebeșMUNICIPIU1. SebeșCOMUNE1. Câlnic2. Cut3. Daia Română4. Doștat5. Gârbova6. Ohaba7. Pianu8. Săsciori9. Șpring10. Șugag  +  JUDEȚUL ARAD1. Judecătoria Aradcu sediul în municipiul AradMUNICIPIU1. AradORAȘE1. Curtici2. Nădlac3. PecicaCOMUNE1. Dorobanți2. Fântânele3. Felnac4. Frumușeni5. Iratoșu6. Livada7. Macea8. Peregu Mare9. Secusigiu10. Semlac11. Șagu12. Șeitin13. Șiria14. Șofronea15. Vinga16. Vladimirescu17. Zădăreni18. Zimandu Nou2. Judecătoria Chișineu-Crișcu sediul în orașul Chișineu-CrișORAȘE1. Chișineu-Criș2. SântanaCOMUNE1. Apateu2. Grăniceri3. Mișca4. Olari5. Pilu6. Sintea Mare7. Socodor8. Șepreuș9. Șimand10. Zărand11. Zerind3. Judecătoria Gurahonțcu sediul în comuna GurahonțORAȘE1. SebișCOMUNE1. Almaș2. Brazii3. Buteni4. Chisindia5. Dezna6. Dieci7. Gurahonț8. Hălmagiu9. Hălmăgel10. Ignești11. Moneasa12. Pleșcuța13. Vârfurile4. Judecătoria Ineucu sediul în orașul IneuORAȘE1. Ineu2. PâncotaCOMUNE1. Archiș2. Beliu3. Bârsa4. Bocsig5. Cărand6. Cermei7. Craiva8. Hășmaș9. Seleuș10. Șicula11. Șilindia12. Tauț13. Târnova5. Judecătoria Lipovacu sediul în orașul LipovaORAȘE1. LipovaCOMUNE1. Bata2. Bârzava3. Birchiș4. Conop5. Covăsinț6. Ghioroc7. Păuliș8. Petriș9. Săvârșin10. Șiștarovăț11. Ususău12. Vărădia de Mureș13. Zăbrani  +  JUDEȚUL ARGEȘ1. Judecătoria Câmpulungcu sediul în municipiul CâmpulungMUNICIPIU1. CâmpulungCOMUNE1. Albeștii de Muscel2. Aninoasa3. Bălilești4. Berevoești5. Boteni6. Bughea de Jos7. Bughea de Sus8. Cetățeni9. Coșești10. Davidești11. Dâmbovicioara12. Dârmănești13. Dragoslavele14. Godeni15. Hârtiești16. Lerești17. Mihăești18. Mioarele19. Poienarii de Muscel20. Rucăr21. Schitu Golești22. Stâlpeni23. Stoenești24. Țițești25. Valea Mare-Pravăț26. Vlădești27. Vulturești2. Judecătoria Costeșticu sediul în orașul CosteștiORAȘE1. CosteștiCOMUNE1. Bârla2. Buzoești3. Căldăraru4. Hârsești5. Izvoru6. Lunca Corbului7. Miroși8. Mozăceni9. Negrași10. Popești11. Râca12. Recea13. Rociu14. Săpata15. Slobozia16. Stolnici17. Suseni18. Ștefan cel Mare19. Ungheni3. Judecătoria Curtea de Argeșcu sediul în municipiul Curtea de ArgeșMUNICIPIU1. Curtea de ArgeșCOMUNE1. Albeștii de Argeș2. Arefu3. Băiculești4. Brăduleț5. Cepari6. Cicănești7. Ciofrângeni8. Corbeni9. Corbi10. Domnești11. Mălureni12. Mușătești13. Nucșoara14. Pietroșani15. Poienarii de Argeș16. Sălătrucu17. Șuici18. Tigveni19. Valea Danului20. Valea Iașului4. Judecătoria Piteșticu sediul în municipiul PiteștiMUNICIPIU1. PiteștiORAȘE1. Mioveni2. ȘtefăneștiCOMUNE1. Albota2. Bascov3. Băbana4. Bradu5. Budeasa6. Ciomăgești7. Cocu8. Cotmeana9. Cuca10. Drăganu11. Mărăcineni12. Merișani13. Micești14. Morărești15. Moșoaia16. Oarja17. Poiana Lacului18. Uda19. Vedea5. Judecătoria Topolovenicu sediul în orașul TopoloveniORAȘE1. TopoloveniCOMUNE1. Beleți-Negrești2. Bogați3. Boțești4. Călinești5. Căteasca6. Dobrești7. Leordeni8. Priboieni9. Rătești10. Teiu  +  JUDEȚUL BACĂU1. Judecătoria Bacăucu sediul în municipiul BacăuMUNICIPIU1. BacăuCOMUNE1. Buhoci2. Cleja3. Colonești4. Dămienești5. Faraoani6. Filipeni7. Gioseni8. Hemeiuș9. Horgești10. Izvoru Berheciului11. Letea Veche12. Lipova13. Luizi-Călugăra14. Măgura15. Mărgineni16. Negri17. Nicolae Bălcescu18. Odobești19. Orbeni20. Parava21. Parincea22. Plopana23. Prăjești24. Răcăciuni25. Roșiori26. Sascut27. Sărata28. Săucești29. Secuieni30. Tamași31. Traian32. Ungureni33. Valea Seacă2. Judecătoria Buhușicu sediul în orașul BuhușiORAȘE1. BuhușiCOMUNE1. Berești-Bistrița2. Blăgești3. Filipești4. Gârleni5. Itești6. Racova3. Judecătoria Moineșticu sediul în municipiul MoineștiMUNICIPIU1. MoineștiORAȘE1. Comănești2. DărmăneștiCOMUNE1. Agăș2. Ardeoani3. Asău4. Balcani5. Berești-Tazlău6. Brusturoasa7. Ghimeș-Făget8. Măgirești9. Palanca10. Pârjol11. Poduri12. Scorțeni13. Solonț14. Strugari15. Zemeș4. Judecătoria Oneșticu sediul în municipiul OneștiMUNICIPIU1. OneștiORAȘE1. Slănic-Moldova2. Târgu OcnaCOMUNE1. Bârsănești2. Berzunți3. Bogdănești4. Buciumi5. Cașin6. Căiuți7. Coțofănești8. Dofteana9. Gura Văii10. Helegiu11. Livezi12. Mănăstirea Cașin13. Oituz14. Pârgărești15. Sănduleni16. Ștefan cel Mare17. Târgu Trotuș18. Urechești5. Judecătoria Podu Turculuicu sediul în comuna Podu TurculuiCOMUNE1. Corbasca2. Dealu Morii3. Găiceana4. Glăvănești5. Huruiești6. Motoșeni7. Oncești8. Pâncești9. Podu Turcului10. Răchitoasa11. Stănișești12. Tătărăști13. Vultureni  +  JUDEȚUL BIHOR1. Judecătoria Aleșdcu sediul în orașul AleșdORAȘE1. AleșdCOMUNE1. Aștileu2. Aușeu3. Borod4. Bratca5. Brusturi6. Bulz7. Lugașu de Jos8. Măgești9. Șinteu10. Șuncuiuș11. Tileagd12. Țețchea13. Vadu Crișului14. Vârciorog2. Judecătoria Beiușcu sediul în municipiul BeiușMUNICIPIU1. BeiușORAȘE1. Nucet2. Ștei3. VașcăuCOMUNE1. Budureasa2. Buntești3. Căbești4. Căpâlna5. Cărpinet6. Câmpani7. Ceica8. Criștioru de Jos9. Curățele10. Dobrești11. Drăgănești12. Finiș13. Holod14. Lazuri de Beiuș15. Lunca16. Pietroasa17. Pocola18. Pomezeu19. Răbăgani20. Remetea21. Rieni22. Roșia23. Sâmbăta24. Șoimi25. Tărcaia26. Uileacu de Beiuș3. Judecătoria Marghitacu sediul în municipiul MarghitaMUNICIPIU1. MarghitaORAȘE1. Săcueni2. Valea lui MihaiCOMUNE1. Abram2. Abrămuț3. Balc4. Boianu Mare5. Buduslău6. Cherechiu7. Chișlaz8. Curtuișeni9. Derna10. Popești11. Sălacea12. Spinuș13. Suplacu de Barcău14. Șimian15. Tarcea16. Tăuteu17. Viișoara4. Judecătoria Oradeacu sediul în municipiul OradeaMUNICIPIU1. OradeaCOMUNE1. Biharia2. Borș3. Cetariu4. Copăcel5. Diosig6. Drăgești7. Girișu de Criș8. Hidișelu de Sus9. Husasău de Tinca10. Ineu11. Lăzăreni12. Nojorid13. Oșorhei14. Paleu15. Roșiori16. Săcădat17. Sălard18. Sâniob19. Sânmartin20. Sântandrei21. Sârbi22. Tămășeu23. Toboliu5. Judecătoria Salontacu sediul în municipiul SalontaMUNICIPIU1. SalontaCOMUNE1. Avram Iancu2. Batăr3. Cefa4. Ciumeghiu5. Cociuba Mare6. Gepiu7. Mădăras8. Olcea9. Sânnicolau Român10. Tinca11. Tulca  +  JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD1. Judecătoria Becleancu sediul în orașul BecleanORAȘE1. BecleanCOMUNE1. Braniștea2. Budești3. Căianu Mic4. Chiochiș5. Chiuza6. Ciceu-Giurgești7. Ciceu-Mihăiești8. Lechința9. Matei10. Miceștii de Câmpie11. Negrilești12. Nușeni13. Petru Rareș14. Silivașu de Câmpie15. Sânmihaiu de Câmpie16. Spermezeu17. Șieu-Măgheruș18. Șieu Odorhei19. Șintereag20. Târlișua21. Uriu22. Urmeniș2. Judecătoria Bistrițacu sediul în municipiul BistrițaMUNICIPIU1. BistrițaCOMUNE1. Bistrița Bârgăului2. Budacu de Jos3. Cetate4. Dumitrița5. Galații Bistriței6. Josenii Bârgăului7. Livezile8. Mărișelu9. Milaș10. Monor11. Prundu Bârgăului12. Șieu13. Șieuț14. Teaca15. Tiha Bârgăului3. Judecătoria Năsăudcu sediul în orașul NăsăudORAȘE1. Năsăud2. Sângeorz-BăiCOMUNE1. Coșbuc2. Dumitra3. Feldru4. Ilva Mare5. Ilva Mică6. Leșu7. Lunca Ilvei8. Maieru9. Măgura Ilvei10. Nimigea11. Parva12. Poiana Ilvei13. Rebra14. Rebrișoara15. Rodna16. Romuli17. Runcu Salvei18. Salva19. Șanț20. Telciu21. Zagra  +  JUDEȚUL BOTOȘANI1. Judecătoria Botoșanicu sediul în municipiul BotoșaniMUNICIPIU1. BotoșaniORAȘE1. Bucecea2. Flămânzi3. ȘtefăneștiCOMUNE1. Albești2. Bălușeni3. Blândești 4. Călărași5. Copălău6. Corni7. Coșula8. Cristești9. Curtești10. Durnești11. Frumușica12. Gorbănești13. Hlipiceni14. Lunca15. Mihai Eminescu16. Nicșeni17. Prăjeni18. Răchiți19. Răuseni20. Roma21. Românești22. Santa Mare23. Stăuceni24. Sulița25. Todireni26. Trușești27. Tudora28. Unțeni29. Vlădeni30. Vorona2. Judecătoria Darabanicu sediul în orașul DarabaniORAȘE1. DarabaniCOMUNE1. Concești2. Coțușca3. Havârna4. Hudești5. Mileanca6. Păltiniș7. Rădăuți-Prut8. Suharău9. Viișoara3. Judecătoria Dorohoicu sediul în municipiul DorohoiMUNICIPIU1. DorohoiCOMUNE1. Brăești2. Broscăuți3. Cândești4. Cordăreni5. Corlăteni6. Cristinești7. Dersca8. Dimăcheni9. George Enescu10. Hilișeu-Horia11. Ibănești12. Leorda13. Lozna14. Mihăileni15. Pomârla16. Șendriceni17. Văculești18. Vârfu Câmpului4. Judecătoria Săvenicu sediul în orașul SăveniORAȘE1. SăveniCOMUNE1. Adășeni2. Avrămeni3. Dângeni4. Dobârceni5. Drăgușeni6. Hănești7. Manoleasa8. Mihălășeni9. Mitoc10. Ripiceni11. Știubieni12. Ungureni13. Vlăsinești14. Vorniceni  +  JUDEȚUL BRAȘOV1. Judecătoria Brașovcu sediul în municipiul BrașovMUNICIPIU1. Brașov2. Codlea3. SăceleORAȘE1. Ghimbav2. PredealCOMUNE1. Bod2. Budila3. Cristian4. Crizbav5. Dumbrăvița6. Feldioara7. Hălchiu8. Hărman9. Măieruș10. Prejmer11. Sânpetru12. Tărlungeni13. Teliu14. Vama Buzăului2. Judecătoria Făgărașcu sediul în municipiul FăgărașMUNICIPIU1. FăgărașORAȘE1. VictoriaCOMUNE1. Beclean2. Cincu3. Drăguș4. Hârseni5. Lisa6. Mândra7. Părău8. Recea9. Sâmbăta de Sus10. Șercaia11. Șinca12. Șoarș13. Ucea14. Viștea15. Voila3. Judecătoria Rupeacu sediul în orașul RupeaORAȘE1. RupeaCOMUNE1. Apața2. Augustin3. Bunești4. Cața5. Comana6. Hoghiz7. Homorod8. Jibert9. Ormeniș10. Racoș11. Ticușu12. Ungra4. Judecătoria Zărneșticu sediul în orașul ZărneștiORAȘE1. Râșnov2. ZărneștiCOMUNE1. Bran2. Fundata3. Holbav4. Moieciu5. Poiana Mărului6. Șinca Nouă7. Vulcan  +  JUDEȚUL BRĂILA1. Judecătoria Brăilacu sediul în municipiul BrăilaMUNICIPIU1. BrăilaORAȘE1. Însurăței - până la data reluării activității Judecătoriei ÎnsurățeiCOMUNE1. Berteștii de Jos - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței2. Cazasu3. Chiscani4. Frecăței5. Gemenele6. Gropeni7. Mărașu8. Măxineni9. Movila Miresii10. Râmnicelu11. Romanu12. Salcia Tudor13. Scorțaru Nou14. Siliștea15. Stăncuța - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței16. Tichilești17. Traian18. Tudor Vladimirescu19. Tufești - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței20. Unirea21. Vădeni22. Victoria - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței23. Viziru - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței2. Judecătoria Făureicu sediul în orașul FăureiORAȘE1. Făurei2. IancaCOMUNE1. Bărăganul - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței2. Bordei Verde3. Ciocile - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței4. Cireșu5. Dudești6. Galbenu7. Grădiștea8. Jirlău9. Mircea Vodă10. Racovița11. Roșiori - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței12. Surdila-Găiseanca13. Surdila-Greci14. Șuțești15. Ulmu16. Vișani17. Zăvoaia - până la data reluării activității Judecătoriei Însurăței3. Judecătoria Însurăței*)cu sediul în orașul Însurăței*) Prin Hotărârea Secției pentru Judecători nr. 509 din 21 martie 2019 s-a admis reluarea activității Judecătoriei Însurăței, sub condiția ocupării efective a unui număr de 3 posturi de judecător. În momentul reluării activității se va stabili aceeași arondare teritorială care a existat înainte de suspendarea activității acestei instanțe (prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2016 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecării), respectiv:ORAȘE1. Însurăței - în prezent în circumscripția Judecătoriei BrăilaCOMUNE1. Bărăganul - în prezent în circumscripția Judecătoriei Făurei2. Berteștii de Jos - în prezent în circumscripția Judecătoriei Brăila3. Ciocile - în prezent în circumscripția Judecătoriei Făurei4. Roșiori - în prezent în circumscripția Judecătoriei Făurei5. Stăncuța - în prezent în circumscripția Judecătoriei Brăila6. Tufești - în prezent în circumscripția Judecătoriei Brăila7. Victoria - în prezent în circumscripția Judecătoriei Brăila8. Viziru - în prezent în circumscripția Judecătoriei Brăila9. Zăvoaia - în prezent în circumscripția Judecătoriei Făurei  +  JUDEȚUL BUZĂU1. Judecătoria Buzăucu sediul în municipiul BuzăuMUNICIPIU1. BuzăuCOMUNE1. Amaru2. Beceni3. Berca4. Bisoca5. Blăjani6. Breaza7. Cănești8. Cernătești9. Chiliile10. Costești11. Florica12. Gălbinași13. Gherăseni14. Lopătari15. Mărăcineni16. Mânzălești17. Merei18. Mihăilești19. Movila Banului20. Năieni21. Pietroasele22. Poșta Câlnău23. Săgeata24. Săhăteni25. Săpoca26. Sărulești27. Scorțoasa28. Stâlpu29. Tisău30. Țintești31. Ulmeni32. Unguriu33. Vadu Pașii34. Vernești35. Vintilă Vodă36. Zărnești2. Judecătoria Pătârlagelecu sediul în orașul PătârlageleORAȘE1. Nehoiu2. PătârlageleCOMUNE1. Bozioru2. Brăești3. Calvini4. Cătina5. Chiojdu6. Cislău7. Colți8. Cozieni9. Gura Teghii10. Măgura11. Odăile12. Pănătău13. Pârscov14. Siriu15. Viperești3. Judecătoria Pogoanelecu sediul în orașul PogoaneleORAȘE1. PogoaneleCOMUNE1. Brădeanu2. C.A. Rosetti3. Cilibia4. Glodeanu Sărat5. Glodeanu-Siliștea6. Largu7. Luciu8. Padina9. Rușețu10. Scutelnici11. Smeeni4. Judecătoria Râmnicu Săratcu sediul în municipiul Râmnicu SăratMUNICIPIU1. Râmnicu SăratCOMUNE1. Balta Albă2. Bălăceanu3. Boldu4. Buda5. Cochirleanca6. Ghergheasa7. Grebănu8. Mărgăritești9. Murgești10. Pardoși11. Podgoria12. Puiești13. Racovițeni14. Râmnicelu15. Robeasca16. Topliceni17. Valea Râmnicului18. Valea Salciei19. Vâlcelele20. Ziduri  +  JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN1. Judecătoria Caransebeșcu sediul în municipiul CaransebeșMUNICIPIU1. CaransebeșORAȘE1. Băile Herculane2. Oțelu RoșuCOMUNE1. Armeniș2. Băuțar3. Bolvașnița4. Buchin5. Bucoșnița6. Constantin Daicoviciu7. Copăcele8. Cornea9. Cornereva10. Domașnea11. Glimboca12. Iablanița13. Luncavița14. Marga15. Mehadia16. Mehadica17. Obreja18. Păltiniș19. Rusca Montană20. Sacu21. Slatina-Timiș22. Teregova23. Topleț24. Turnu Ruieni25. Zăvoi2. Judecătoria Moldova Nouăcu sediul în orașul Moldova NouăORAȘE1. Moldova NouăCOMUNE1. Berzasca2. Cărbunari3. Coronini4. Gârnic5. Naidăș6. Pojejena7. Sichevița8. Socol3. Judecătoria Oravițacu sediul în orașul OravițaORAȘE1. Anina2. OravițaCOMUNE1. Bănia2. Berliște3. Bozovici4. Ciclova Română5. Ciuchici6. Ciudanovița7. Dalboșeț8. Eftimie Murgu9. Forotic10. Goruia11. Grădinari12. Lăpușnicel13. Lăpușnicu Mare14. Prigor15. Răcășdia16. Sasca Montană17. Șopotu Nou18. Ticvaniu Mare19. Vărădia20. Vrani4. Judecătoria Reșițacu sediul în municipiul ReșițaMUNICIPIU1. ReșițaORAȘE1. BocșaCOMUNE1. Berzovia2. Brebu3. Brebu Nou4. Carașova5. Doclin6. Dognecea7. Ezeriș8. Fârliug9. Lupac10. Măureni11. Ocna de Fier12. Ramna13. Târnova14. Văliug15. Vermeș16. Zorlențu Mare  +  JUDEȚUL CĂLĂRAȘI1. Judecătoria Călărașicu sediul în municipiul CălărașiMUNICIPIU1. CălărașiCOMUNE1. Alexandru Odobescu2. Borcea3. Ciocănești4. Cuza Vodă5. Dichiseni6. Dorobanțu7. Dragalina8. Grădiștea9. Independența10. Jegălia11. Modelu12. Perișoru13. Roseți14. Ștefan cel Mare15. Ștefan Vodă16. Ulmu17. Unirea18. Vâlcelele19. Vlad Țepeș2. Judecătoria Lehliu-Garăcu sediul în orașul Lehliu-GarăORAȘE1. Fundulea2. Lehliu-GarăCOMUNE1. Belciugatele2. Dor Mărunt3. Dragoș Vodă4. Frăsinet5. Gurbănești6. Ileana7. Lehliu8. Lupșanu9. Nicolae Bălcescu10. Sărulești11. Tămădău Mare12. Valea Argovei3. Judecătoria Oltenițacu sediul în municipiul OltenițaMUNICIPIU1. OltenițaORAȘE1. BudeștiCOMUNE1. Căscioarele2. Chirnogi3. Chiselet4. Crivăț5. Curcani6. Frumușani7. Fundeni8. Gălbinași9. Luica10. Mânăstirea11. Mitreni12. Nana13. Plătărești14. Radovanu15. Sohatu16. Spanțov17. Șoldanu18. Ulmeni19. Vasilați  +  JUDEȚUL CLUJ1. Judecătoria Cluj-Napocacu sediul în municipiul Cluj-NapocaMUNICIPIU1. Cluj-NapocaCOMUNE1. Apahida2. Baciu3. Chinteni4. Cojocna5. Feleacu6. Florești7. Sânpaul2. Judecătoria Dejcu sediul în municipiul DejMUNICIPIU1. DejCOMUNE1. Bobâlna2. Cășeiu3. Câțcău4. Chiuiești5. Cuzdrioara6. Jichișu de Jos7. Mica8. Mintiu Gherlii9. Panticeu10. Recea Cristur11. Unguraș12. Vad3. Judecătoria Gherlacu sediul în municipiul GherlaMUNICIPIU1. GherlaCOMUNE1. Aluniș2. Așchileu3. Bonțida4. Borșa5. Buza6. Căianu7. Cămărașu8. Cătina9. Cornești10. Dăbâca11. Fizeșu Gherlii12. Geaca13. Iclod14. Jucu15. Mociu16. Pălatca17. Sânmartin18. Sic19. Suatu20. Țaga21. Vultureni4. Judecătoria Huedincu sediul în orașul HuedinORAȘE1. HuedinCOMUNE1. Aghireșu2. Beliș3. Călățele4. Căpușu Mare5. Ciucea6. Gârbău7. Gilău8. Izvoru Crișului9. Măguri-Răcătău10. Mănăstireni11. Mărgău12. Mărișel13. Negreni14. Poieni15. Rișca16. Săcuieu17. Sâncraiu5. Judecătoria Turdacu sediul în municipiul TurdaMUNICIPIU1. Câmpia Turzii2. TurdaCOMUNE1. Aiton2. Băișoara3. Călărași4. Ceanu Mare5. Ciurila6. Frata7. Iara8. Luna9. Mihai Viteazu10. Moldovenești11. Petreștii de Jos12. Ploscoș13. Săndulești14. Săvădisla15. Tritenii de Jos16. Tureni17. Valea Ierii18. Viișoara  +  JUDEȚUL CONSTANȚA1. Judecătoria Constanțacu sediul în municipiul ConstanțaMUNICIPIU1. ConstanțaORAȘE1. Eforie2. Murfatlar3. Năvodari4. Ovidiu5. TechirghiolCOMUNE1. Agigea2. Cogealac3. Corbu4. Cumpăna5. Fântânele6. Grădina7. Istria8. Lumina9. Mihai Viteazu10. Mihail Kogălniceanu11. Nicolae Bălcescu12. Săcele13. Târgușor14. Valu lui Traian2. Judecătoria Hârșovacu sediul în orașul HârșovaORAȘE1. HârșovaCOMUNE1. Ciobanu2. Crucea3. Gârliciu4. Ghindărești5. Horia6. Pantelimon7. Saraiu8. Topalu9. Vulturu3. Judecătoria Mangaliacu sediul în municipiul MangaliaMUNICIPIU1. MangaliaORAȘE1. Negru VodăCOMUNE1. Albești2. Amzacea3. Cerchezu4. Chirnogeni5. Comana6. Costinești7. Dumbrăveni8. Independența9. Limanu10. Pecineaga11. Tuzla12. 23 August4. Judecătoria Medgidiacu sediul în municipiul MedgidiaMUNICIPIU1. MedgidiaORAȘE1. Băneasa2. CernavodăCOMUNE1. Adamclisi2. Aliman3. Bărăganu4. Castelu5. Ciocârlia6. Cobadin7. Cuza Vodă8. Deleni9. Dobromir10. Ion Corvin11. Lipnița12. Mereni13. Mircea Vodă14. Oltina15. Ostrov16. Peștera17. Poarta Albă18. Rasova19. Saligny20. Seimeni21. Siliștea22. Topraisar23. Tortoman  +  JUDEȚUL COVASNA1. Judecătoria Întorsura Buzăuluicu sediul în orașul Întorsura BuzăuluiORAȘE1. Întorsura BuzăuluiCOMUNE1. Barcani2. Dobârlău3. Sita Buzăului4. Valea Mare2. Judecătoria Sfântu Gheorghecu sediul în municipiul Sfântu GheorgheMUNICIPIU1. Sfântu GheorgheORAȘE1. BaraoltCOMUNE1. Aita Mare2. Arcuș3. Bățani4. Belin5. Bixad6. Bodoc7. Boroșneu Mare8. Brăduț9. Chichiș10. Ghidfalău11. Hăghig12. Ilieni13. Malnaș14. Micfalău15. Ozun16. Reci17. Valea Crișului18. Vâlcele19. Vârghiș3. Judecătoria Târgu Secuiesccu sediul în municipiul Târgu SecuiescMUNICIPIU1. Târgu SecuiescORAȘE1. CovasnaCOMUNE1. Brateș2. Brețcu3. Catalina4. Cernat5. Comandău6. Dalnic7. Estelnic8. Ghelința9. Lemnia10. Mereni11. Moacșa12. Ojdula13. Poian14. Sânzieni15. Turia16. Zagon17. Zăbala  +  JUDEȚUL DÂMBOVIȚA1. Judecătoria Găeșticu sediul în orașul GăeștiORAȘE1. GăeștiCOMUNE1. Cobia2. Corbii Mari3. Costeștii din Vale4. Crângurile5. Dragodana6. Gura Foii7. Gura Șuții8. Hulubești9. Ludești10. Mătăsaru11. Mogoșani12. Morteni13. Petrești14. Produlești15. Răscăeți16. Șelaru17. Uliești18. Valea Mare19. Vișina2. Judecătoria Morenicu sediul în municipiul MoreniMUNICIPIU1. MoreniCOMUNE1. Dărmănești2. Gura Ocniței3. Iedera4. I.L. Caragiale5. Ocnița6. Valea Lungă7. Vișinești8. Vlădeni3. Judecătoria Pucioasacu sediul în orașul PucioasaORAȘE1. Fieni2. PucioasaCOMUNE1. Bezdead2. Brănești3. Buciumeni4. Glodeni5. Moroeni6. Moțăieni7. Pietroșița8. Runcu9. Vârfuri10. Vulcana-Băi11. Vulcana-Pandele4. Judecătoria Răcaricu sediul în orașul RăcariORAȘE1. Răcari2. TituCOMUNE1. Braniștea2. Brezoaele3. Ciocănești4. Conțești5. Cornățelu6. Crevedia7. Lungulețu8. Odobești9. Poiana10. Potlogi11. Sălcioara12. Slobozia Moară13. Tărtășești5. Judecătoria Târgoviștecu sediul în municipiul TârgovișteMUNICIPIU1. TârgovișteCOMUNE1. Aninoasa2. Băleni3. Bărbulețu4. Bilciurești5. Bucșani6. Butimanu7. Cândești8. Cojasca9. Comișani10. Cornești11. Dobra12. Doicești13. Dragomirești14. Finta15. Lucieni16. Malu cu Flori17. Mănești18. Niculești19. Nucet20. Perșinari21. Pietrari22. Pucheni23. Raciu24. Răzvad25. Râu Alb26. Șotânga27. Tătărani28. Ulmi29. Văcărești30. Văleni-Dâmbovița31. Voinești  +  JUDEȚUL DOLJ1. Judecătoria Băileșticu sediul în municipiul BăileștiMUNICIPIU1. BăileștiCOMUNE1. Afumați2. Bistreț3. Caraula4. Catane5. Cioroiași6. Galicea Mare7. Galiciuica8. Giubega9. Izvoare10. Întorsura11. Negoi12. Orodel13. Perișor14. Plenița15. Radovan16. Rast17. Siliștea Crucii18. Urzicuța19. Vârtop20. Verbița2. Judecătoria Calafatcu sediul în municipiul CalafatMUNICIPIU1. CalafatCOMUNE1. Cetate2. Ciupercenii Noi3. Desa4. Ghidici5. Maglavit6. Moțăței7. Piscu Vechi8. Poiana Mare9. Seaca de Câmp10. Unirea3. Judecătoria Craiovacu sediul în municipiul CraiovaMUNICIPIU1. CraiovaORAȘE1. Bechet2. DăbuleniCOMUNE1. Amărăștii de Jos2. Amărăștii de Sus3. Apele Vii4. Botoșești-Paia5. Brabova6. Bratovoești7. Breasta8. Bucovăț9. Bulzești10. Carpen11. Castranova12. Călărași13. Cârcea14. Celaru15. Coșoveni16. Daneți17. Dioști18. Dobrești19. Dobrotești20. Drăgotești21. Ghercești22. Ghindeni23. Gogoșu24. Ișalnița25. Leu26. Malu Mare27. Mârșani28. Mischii29. Murgași30. Ostroveni31. Pielești32. Pleșoi33. Podari34. Predești35. Robănești36. Rojiște37. Sadova38. Sălcuța39. Seaca de Pădure40. Sopot41. Șimnicu de Sus42. Teasc43. Terpezița44. Teslui45. Țuglui46. Vârvoru de Jos47. Vela4. Judecătoria Filiașicu sediul în orașul FiliașiORAȘE1. FiliașiCOMUNE1. Almăj2. Argetoaia3. Braloștița4. Brădești5. Cernătești6. Coțofenii din Dos7. Coțofenii din Față8. Fărcaș9. Goiești10. Grecești11. Melinești12. Scăești13. Secu14. Tălpaș5. Judecătoria Segarceacu sediul în orașul SegarceaORAȘE1. SegarceaCOMUNE1. Bârca2. Calopăr3. Cârna4. Cerăt5. Drănic6. Gângiova7. Gighera8. Giurgița9. Goicea10. Lipovu11. Măceșu de Jos12. Măceșu de Sus13. Valea Stanciului  +  JUDEȚUL GALAȚI1. Judecătoria Galațicu sediul în municipiul GalațiMUNICIPIU1. GalațiCOMUNE1. Braniștea2. Pechea3. Schela4. Slobozia Conachi5. Smârdan6. Șendreni7. Tulucești8. Vânători9. Cuza Vodă2. Judecătoria Lieșticu sediul în comuna LieștiCOMUNE1. Barcea2. Costache Negri3. Fundeni4. Grivița5. Independența6. Ivești7. Liești8. Nămoloasa9. Piscu10. Tudor Vladimirescu11. Umbrărești3. Judecătoria Tecucicu sediul în municipiul TecuciMUNICIPIU1. TecuciCOMUNE1. Brăhășești2. Buciumeni3. Cerțești4. Corod5. Cosmești6. Cudalbi7. Drăgănești8. Ghidigeni9. Gohor10. Matca11. Movileni12. Munteni13. Negrilești14. Nicorești15. Poiana16. Priponești17. Țepu18. Valea Mărului4. Judecătoria Târgu Bujorcu sediul în orașul Târgu BujorORAȘE1. Berești2. Târgu BujorCOMUNE1. Bălăbănești2. Bălășești3. Băleni4. Băneasa5. Berești-Meria6. Cavadinești7. Corni8. Cuca9. Drăgușeni10. Fârțănești11. Foltești12. Jorăști13. Măstăcani14. Oancea15. Rădești16. Smulți17. Suceveni18. Vârlezi19. Vlădești20. Frumușița21. Rediu22. Scânteiești23. Suhurlui  +  JUDEȚUL GIURGIU1. Judecătoria Bolintin-Valecu sediul în orașul Bolintin-ValeORAȘE1. Bolintin-Vale2. MihăileștiCOMUNE1. Bolintin-Deal2. Bucșani3. Bulbucata4. Buturugeni5. Clejani6. Cosoba7. Crevedia Mare8. Florești-Stoenești9. Găiseni10. Grădinari11. Joița12. Letca Nouă13. Mârșa14. Ogrezeni15. Roata de Jos16. Săbăreni17. Ulmi18. Vânătorii Mici2. Judecătoria Giurgiucu sediul în municipiul GiurgiuMUNICIPIU1. GiurgiuCOMUNE1. Adunații-Copăceni2. Băneasa3. Călugăreni4. Colibași5. Comana6. Daia7. Frătești8. Găujani9. Ghimpați10. Gogoșari11. Gostinu12. Gostinari13. Greaca14. Herăști15. Hotarele16. Iepurești17. Isvoarele18. Izvoarele19. Malu20. Mihai Bravu21. Oinacu22. Prundu23. Putineiu24. Răsuceni25. Schitu26. Singureni27. Slobozia28. Stănești29. Stoenești30. Toporu31. Valea Dragului32. Vărăști33. Vedea  +  JUDEȚUL GORJ1. Judecătoria Motrucu sediul în municipiul MotruMUNICIPIU1. MotruCOMUNE1. Bolboși2. Borăscu3. Cătunele4. Drăgotești5. Glogova6. Mătăsari7. Padeș8. Samarinești9. Slivilești10. Văgiulești2. Judecătoria Novacicu sediul în orașul NovaciORAȘE1. NovaciCOMUNE1. Alimpești2. Baia de Fier3. Bengești-Ciocadia4. Bumbești-Pițic5. Crasna6. Polovragi7. Roșia de Amaradia8. Săcelu3. Judecătoria Târgu Cărbuneșticu sediul în orașul Târgu CărbuneștiORAȘE1. Târgu Cărbunești2. ȚicleniCOMUNE1. Albeni2. Aninoasa3. Bărbătești4. Berlești5. Bustuchin6. Căpreni7. Crușeț8. Dănciulești9. Hurezani10. Jupânești11. Licurici12. Logrești13. Prigoria14. Săulești15. Scoarța16. Stejari17. Stoina18. Turburea19. Țânțăreni20. Vladimir4. Judecătoria Târgu Jiucu sediul în municipiul Târgu JiuMUNICIPIU1. Târgu JiuORAȘE1. Bumbești-Jiu2. Rovinari3. Tismana4. TurceniCOMUNE1. Arcani2. Bălănești3. Bălești4. Bâlteni5. Brănești6. Câlnic7. Ciuperceni8. Dănești9. Drăguțești10. Fărcășești11. Godinești12. Ionești13. Lelești14. Mușetești15. Negomir16. Peștișani17. Plopșoru18. Runcu19. Schela20. Stănești21. Telești23. Turcinești24. Urdari  +  JUDEȚUL HARGHITA1. Judecătoria Gheorghenicu sediul în municipiul GheorgheniMUNICIPIU1. GheorgheniCOMUNE1. Ciumani2. Ditrău3. Joseni4. Lăzarea5. Remetea6. Suseni7. Voșlăbeni2. Judecătoria Miercurea-Ciuccu sediul în municipiul Miercurea-CiucMUNICIPIU1. Miercurea-CiucORAȘE1. Băile Tușnad2. BălanCOMUNE1. Cârța2. Ciceu3. Ciucsângeorgiu4. Cozmeni5. Dănești6. Frumoasa7. Leliceni8. Lunca de Jos9. Lunca de Sus10. Mădăraș11. Mihăileni12. Păuleni-Ciuc13. Plăieșii de Jos14. Racu15. Siculeni16. Sâncrăieni17. Sândominic18. Sânmartin19. Sânsimion20. Sântimbru21. Tomești22. Tușnad3. Judecătoria Odorheiu Secuiesccu sediul în municipiul Odorheiu SecuiescMUNICIPIU1. Odorheiu SecuiescORAȘE1. Cristuru Secuiesc2. VlăhițaCOMUNE1. Atid2. Avrămești3. Brădești4. Căpâlnița5. Corund6. Dârjiu7. Dealu8. Feliceni9. Lueta10. Lupeni11. Mărtiniș12. Merești13. Mugeni14. Ocland15. Porumbeni16. Praid17. Satu Mare18. Săcel19. Secuieni20. Simonești21. Ulieș22. Vărșag23. Zetea4. Judecătoria Toplițacu sediul în municipiul ToplițaMUNICIPIU1. ToplițaORAȘE1. BorsecCOMUNE1. Bilbor2. Corbu3. Gălăuțaș4. Sărmaș5. Subcetate6. Tulgheș  +  JUDEȚUL HUNEDOARA1. Judecătoria Bradcu sediul în municipiul BradMUNICIPIU1. BradCOMUNE1. Baia de Criș2. Blăjeni3. Buceș4. Bucureșci5. Bulzeștii de Sus6. Crișcior7. Luncoiu de Jos8. Ribița9. Tomești10. Vața de Jos11. Vălișoara2. Judecătoria Devacu sediul în municipiul DevaMUNICIPIU1. DevaORAȘE1. SimeriaCOMUNE1. Băcia2. Băița3. Bătrâna4. Brănișca5. Burjuc6. Cârjiți7. Certeju de Sus8. Dobra9. Gurasada10. Hărău11. Ilia12. Lăpugiu de Jos13. Rapoltu Mare14. Șoimuș15. Vețel16. Vorța17. Zam3. Judecătoria Hațegcu sediul în orașul HațegORAȘE1. HațegCOMUNE1. Baru2. Bănița3. Boșorod4. Bretea Română5. Densuș6. General Berthelot7. Pui8. Răchitova9. Râu de Mori10. Sarmizegetusa11. Sălașu de Sus12. Sântămăria-Orlea13. Totești4. Judecătoria Hunedoaracu sediul în municipiul HunedoaraMUNICIPIU1. HunedoaraORAȘE1. CălanCOMUNE1. Bunila2. Cerbăl3. Ghelari4. Lelese5. Lunca Cernii de Jos6. Pestișu Mic7. Teliucu Inferior8. Toplița5. Judecătoria Orăștiecu sediul în municipiul OrăștieMUNICIPIU1. OrăștieORAȘE1. GeoagiuCOMUNE1. Balșa2. Beriu3. Mărtinești4. Orăștioara de Sus5. Romos6. Turdaș6. Judecătoria Petroșanicu sediul în municipiul PetroșaniMUNICIPIU1. Lupeni2. Petroșani3. VulcanORAȘE1. Aninoasa2. Petrila3. Uricani  +  JUDEȚUL IALOMIȚA1. Judecătoria Feteșticu sediul în municipiul FeteștiMUNICIPIU1. FeteștiORAȘE1. ȚăndăreiCOMUNE1. Bordușani2. Făcăeni3. Giurgeni4. Gura Ialomiței5. Mihail Kogălniceanu6. Movila7. Platonești8. Săveni9. Stelnica10. Sudiți11. Valea Ciorii12. Vlădeni2. Judecătoria Sloboziacu sediul în municipiul SloboziaMUNICIPIU1. Amara2. Căzănești3. SloboziaCOMUNE1. Albești2. Andrășești3. Bucu4. Buești5. Ciochina6. Ciulnița7. Cocora8. Colelia9. Cosâmbești10. Gheorghe Doja11. Gheorghe Lazăr12. Grivița13. Mărculești14. Miloșești15. Munteni-Buzău16. Ograda17. Perieți18. Reviga19. Scânteia20. Traian3. Judecătoria Urzicenicu sediul în municipiul UrziceniMUNICIPIU1. Fierbinți-Târg2. UrziceniCOMUNE1. Adâncata2. Alexeni3. Armășești4. Axintele5. Balaciu6. Bărbulești7. Bărcănești8. Borănești9. Ciocârlia10. Coșereni11. Drăgoești12. Dridu13. Gârbovi14. Grindu15. Ion Roată16. Jilavele17. Maia18. Manasia19. Moldoveni20. Movilița21. Rădulești22. Roșiori23. Sălcioara24. Sărățeni25. Sfântu Gheorghe26. Sinești27. Valea Măcrișului  +  JUDEȚUL IAȘI1. Judecătoria Hârlăucu sediul în orașul HârlăuORAȘE1. HârlăuCOMUNE1. Balș2. Belcești 3. Ceplenița4. Coarnele Caprei5. Cotnari6. Cucuteni7. Deleni8. Erbiceni9. Fântânele10. Focuri11. Gropnița12. Plugari13. Scobinți14. Șipote2. Judecătoria Iașicu sediul în municipiul IașiMUNICIPIU1. IașiORAȘE1. Podu IloaieiCOMUNE1. Andrieșeni2. Aroneanu3. Bârnova4. Bivolari5. Ciurea6. Dagâța7. Dobrovăț8. Drăgușeni9. Dumești10. Golăiești11. Grajduri12. Holboca13. Horlești14. Ipatele15. Lețcani16. Madârjac17. Mironeasa18. Miroslava19. Mogoșești20. Movileni21. Popești22. Popricani23. Probota24. Rediu25. Românești26. Roșcani27. Schitu Duca28. Scânteia29. Sinești30. Șcheia31. Tansa32. Tomești33. Trifești34. Țibana35. Țibănești36. Țigănași37. Țuțora38. Ungheni39. Valea Lupului40. Victoria41. Vlădeni42. Voinești3. Judecătoria Pașcanicu sediul în municipiul PașcaniMUNICIPIU1. PașcaniORAȘE1. Târgu FrumosCOMUNE1. Alexandru I. Cuza2. Bălțați3. Brăești4. Butea5. Ciohorăni6. Costești7. Cristești8. Hălăucești9. Hărmănești10. Heleșteni11. Ion Neculce12. Lespezi13. Lungani14. Mircești15. Miroslovești16. Mogoșești-Siret17. Moțca18. Oțeleni19. Răchiteni20. Ruginoasa21. Sirețel22. Stolniceni-Prăjescu23. Strunga24. Tătăruși25. Todirești26. Valea Seacă27. Vânători4. Judecătoria Răducănenicu sediul în comuna RăducăneniCOMUNE1. Ciortești2. Comarna3. Costuleni4. Cozmești5. Dolhești6. Gorban7. Grozești8. Moșna9. Prisăcani10. Răducăneni  +  JUDEȚUL ILFOV1. Judecătoria Bufteacu sediul în orașul BufteaORAȘE1. Buftea2. Chitila3. Otopeni4. VoluntariCOMUNE1. Afumați2. Balotești3. Chiajna4. Ciolpani5. Corbeanca6. Dascălu7. Dragomirești-Vale8. Găneasa9. Grădiștea10. Gruiu11. Moara Vlăsiei12. Mogoșoaia13. Nuci14. Periș15. Petrăchioaia16. Snagov17. Ștefăneștii de Jos18. Tunari2. Judecătoria Cornetucu sediul în comuna CornetuORAȘE1. Bragadiru2. Măgurele3. Pantelimon4. Popești-LeordeniCOMUNE1. Berceni2. Brănești3. Cernica4. Ciorogârla5. Clinceni6. Copăceni7. Cornetu8. Dărăști-Ilfov9. Dobroești10. Domnești11. Glina12. Jilava13. Vidra14. 1 Decembrie  +  JUDEȚUL MARAMUREȘ1. Judecătoria Baia Marecu sediul în municipiul Baia MareMUNICIPIU1. Baia MareORAȘE1. Baia Sprie2. Seini3. Șomcuta Mare4. Tăuții-Măgherăuș5. UlmeniCOMUNE1. Ardusat2. Ariniș3. Asuaju de Sus4. Băița de sub Codru5. Băsești6. Bicaz7. Cicârlău8. Coltău9. Dumbrăvița10. Fărcașa11. Gârdani12. Groși13. Mireșu Mare14. Oarța de Jos15. Recea16. Satulung17. Săcălășeni18. Sălsig19. Șișești20. Valea Chioarului2. Judecătoria Dragomireșticu sediul în orașul DragomireștiORAȘE1. Dragomirești2. Săliștea de SusCOMUNE1. Bârsana2. Bogdan Vodă3. Botiza4. Ieud5. Poienile Izei6. Rozavlea7. Săcel8. Strâmtura9. Șieu3. Judecătoria Sighetu Marmațieicu sediul în municipiul Sighetu MarmațieiMUNICIPIU1. Sighetu MarmațieiCOMUNE1. Bocicoiu Mare2. Budești3. Călinești4. Câmpulung la Tisa5. Desești6. Giulești7. Ocna Șugatag8. Oncești9. Remeți10. Rona de Jos11. Rona de Sus12. Sarasău13. Săpânța14. Vadu Izei4. Judecătoria Târgu Lăpușcu sediul în orașul Târgu LăpușORAȘE1. Cavnic2. Târgu LăpușCOMUNE1. Băiuț2. Boiu Mare3. Cernești4. Coaș5. Copalnic-Mănăștur6. Coroieni7. Cupșeni8. Groșii Țibleșului9. Lăpuș10. Remetea Chioarului11. Suciu de Sus12. Vima Mică5. Judecătoria Vișeu de Suscu sediul în orașul Vișeu de SusORAȘE1. Borșa2. Vișeu de SusCOMUNE1. Bistra2. Leordina3. Moisei4. Petrova5. Poienile de sub Munte6. Repedea7. Ruscova8. Vișeu de Jos  +  JUDEȚUL MEHEDINȚI1. Judecătoria Baia de Aramăcu sediul în orașul Baia de AramăORAȘE1. Baia de AramăCOMUNE1. Bala2. Balta3. Isverna4. Obârșia-Cloșani5. Ponoarele6. Șovarna2. Judecătoria Drobeta-Turnu Severincu sediul în municipiul Drobeta-Turnu SeverinMUNICIPIU1. Drobeta-Turnu SeverinCOMUNE1. Bâlvănești2. Breznița-Ocol3. Burila Mare4. Căzănești5. Devesel6. Godeanu7. Gogoșu8. Hinova9. Husnicioara10. Ilovăț11. Izvoru Bârzii12. Malovăț13. Prunișor14. Șimian15. Șișești3. Judecătoria Orșovacu sediul în municipiul OrșovaMUNICIPIU1. OrșovaCOMUNE1. Cireșu2. Dubova3. Eșelnița4. Ilovița5. Podeni6. Svinița4. Judecătoria Strehaiacu sediul în orașul StrehaiaORAȘE1. StrehaiaCOMUNE1. Bâcleș2. Breznița-Motru3. Broșteni4. Butoiești5. Corcova6. Dumbrava7. Florești8. Greci9. Grozești10. Stângăceaua11. Tâmna12. Voloiac5. Judecătoria Vânju Marecu sediul în orașul Vânju MareORAȘE1. Vânju MareCOMUNE1. Bălăcița2. Braniștea3. Corlățel4. Cujmir5. Dârvari6. Gârla Mare7. Gruia8. Jiana9. Livezile10. Obârșia de Câmp11. Oprișor12. Pădina13. Pătulele14. Poroina Mare15. Pristol16. Punghina17. Rogova18. Salcia19. Vânători20. Vânjuleț21. Vlădaia22. Vrata  +  JUDEȚUL MUREȘ1. Judecătoria Ludușcu sediul în orașul LudușORAȘE1. Iernut2. Luduș3. SărmașuCOMUNE1. Ațintiș2. Bichiș3. Bogata4. Chețani5. Cuci6. Iclănzel7. Miheșu de Câmpie8. Papiu Ilarian9. Sânger10. Tăureni11. Valea Largă12. Zau de Câmpie2. Judecătoria Reghincu sediul în municipiul ReghinMUNICIPIU1. ReghinCOMUNE1. Aluniș2. Batoș3. Băla4. Beica de Jos5. Breaza6. Brâncovenești7. Chiheru de Jos8. Cozma9. Crăiești10. Deda11. Fărăgău12. Gurghiu13. Hodac14. Ibănești15. Ideciu de Jos16. Lunca17. Lunca Bradului18. Petelea19. Răstolița20. Rușii-Munți21. Solovăstru22. Stânceni23. Suseni24. Vătava3. Judecătoria Sighișoaracu sediul în municipiul SighișoaraMUNICIPIU1. SighișoaraORAȘE1. Sângeorgiu de Pădure2. SovataCOMUNE1. Albești2. Apold3. Bălăușeri4. Chibed5. Daneș6. Fântânele7. Ghindari8. Nadeș9. Neaua10. Saschiz11. Sărățeni12. Vânători13. Vețca14. Viișoara4. Judecătoria Târgu Mureșcu sediul în municipiul Târgu MureșMUNICIPIU1. Târgu MureșORAȘE1. Miercurea Nirajului2. UngheniCOMUNE1. Acățari2. Bereni3. Band4. Ceuașu de Câmpie5. Corunca6. Crăciunești7. Cristești8. Eremitu9. Ernei10. Gălești11. Gheorghe Doja12. Glodeni13. Gornești14. Grebenișu de Câmpie15. Hodoșa16. Livezeni17. Mădăraș18. Măgherani19. Ogra20. Pănet21. Păsăreni22. Pogăceaua23. Râciu24. Sâncraiu de Mureș25. Sângeorgiu de Mureș26. Sânpaul27. Sânpetru de Câmpie28. Sântana de Mureș29. Șăulia30. Șincai31. Vărgata32. Voivodeni5. Judecătoria Târnăvenicu sediul în municipiul TârnăveniMUNICIPIU1. TârnăveniCOMUNE1. Adămuș2. Bahnea3. Băgaciu4. Coroisânmărtin5. Cucerdea6. Gănești7. Mica8. Suplac9. Zagăr  +  JUDEȚUL NEAMȚ1. Judecătoria Bicazcu sediul în orașul BicazORAȘE1. BicazCOMUNE1. Bicaz-Chei2. Bicazu Ardelean3. Borca4. Ceahlău5. Dămuc6. Farcașa7. Grințieș8. Hangu9. Poiana Teiului10. Tarcău11. Tașca2. Judecătoria Piatra-Neamțcu sediul în municipiul Piatra-NeamțMUNICIPIU1. Piatra-Neamț2. RoznovCOMUNE1. Alexandru cel Bun2. Bârgăuani3. Bodești4. Borlești5. Cândești6. Costișa7. Dobreni8. Dochia9. Dragomirești10. Dumbrava Roșie11. Gârcina12. Girov13. Mărgineni14. Negrești15. Pângărați16. Piatra Șoimului17. Podoleni18. Războieni19. Rediu20. Săvinești21. Ștefan cel Mare22. Tazlău23. Tupilați24. Zănești3. Judecătoria Romancu sediul în municipiul RomanMUNICIPIU1. RomanCOMUNE1. Bahna2. Bira3. Boghicea4. Botești5. Bozieni6. Cordun7. Doljești8. Dulcești9. Făurei10. Gâdinți11. Gherăești12. Horia13. Icușești14. Ion Creangă15. Moldoveni16. Oniceni17. Pâncești18. Poienari19. Români20. Ruginoasa21. Sagna22. Săbăoani23. Secuieni24. Stănița25. Tămășeni26. Trifești27. Valea Ursului28. Văleni4. Judecătoria Târgu-Neamțcu sediul în orașul Târgu-NeamțORAȘE1. Târgu-NeamțCOMUNE1. Agapia2. Bălțătești3. Brusturi4. Crăcăoani5. Drăgănești6. Ghindăoani7. Grumăzești8. Păstrăveni9. Petricani10. Pipirig11. Răucești12. Timișești13. Țibucani14. Urecheni15. Vânători-Neamț  +  JUDEȚUL OLT1. Judecătoria Balșcu sediul în orașul BalșORAȘE1. Balș2. Piatra-OltCOMUNE1. Baldovinești2. Bârza3. Bobicești4. Brâncoveni5. Călui6. Cârlogani7. Curtișoara8. Dobrețu9. Găneasa10. Găvănești11. Grădinari12. Iancu Jianu13. Morunglav14. Oboga15. Oporelu16. Pârșcoveni17. Pleșoiu18. Slătioara19. Strejești20. Șopârlița21. Teslui22. Voineasa23. Vulpeni2. Judecătoria Caracalcu sediul în municipiul CaracalMUNICIPIU1. CaracalORAȘE1. Drăgănești-OltCOMUNE1. Băbiciu2. Bucinișu3. Cezieni4. Dăneasa5. Deveselu6. Dobrosloveni7. Dobrun8. Drăghiceni9. Fălcoiu10. Fărcașele11. Gostavățu12. Mihăești13. Osica de Jos14. Osica de Sus15. Radomirești16. Redea17. Rotunda18. Scărișoara19. Seaca20. Sprâncenata21. Stoenești22. Stoicănești23. Traian24. Văleni25. Vlădila3. Judecătoria Corabiacu sediul în orașul CorabiaORAȘE1. CorabiaCOMUNE1. Brastavățu2. Cilieni3. Gârcov4. Giuvărești5. Grădinile6. Grojdibodu7. Gura Padinii8. Ianca9. Izbiceni10. Obârșia11. Orlea12. Rusănești13. Studina14. Ștefan cel Mare15. Tia Mare16. Urzica17. Vădastra18. Vădăstrița19. Vișina20. Vișina Nouă4. Judecătoria Slatinacu sediul în municipiul SlatinaMUNICIPIU1. SlatinaORAȘE1. Potcoava2. ScorniceștiCOMUNE1. Bălteni2. Bărăști3. Brebeni4. Colonești5. Corbu6. Coteana7. Crâmpoia8. Cungrea9. Dobroteasa10. Făgețelu11. Ghimpețeni12. Icoana13. Ipotești14. Izvoarele15. Leleasca16. Mărunței17. Milcov18. Movileni19. Nicolae Titulescu20. Optași-Măgura21. Perieți22. Poboru23. Priseaca24. Sâmburești25. Sârbii-Măgura26. Schitu27. Spineni28. Șerbănești29. Tătulești30. Topana31. Tufeni32. Valea Mare33. Vâlcele34. Verguleasa35. Vitomirești36. Vulturești  +  JUDEȚUL PRAHOVA1. Judecătoria Câmpinacu sediul în municipiul CâmpinaMUNICIPIU1. CâmpinaORAȘE1. Băicoi2. BreazaCOMUNE1. Adunați2. Bănești3. Brebu4. Cocorăștii Mislii5. Cornu6. Filipeștii de Pădure7. Filipeștii de Târg8. Florești9. Măgureni10. Poiana Câmpina11. Provița de Jos12. Provița de Sus13. Scorțeni14. Șotrile15. Telega16. Valea Doftanei2. Judecătoria Mizilcu sediul în orașul MizilORAȘE1. Mizil2. UrlațiCOMUNE1. Albești-Paleologu2. Apostolache3. Baba Ana4. Boldești-Gradiștea5. Călugăreni6. Ceptura7. Ciorani8. Chiojdeanca9. Colceag10. Fântânele11. Fulga12. Gornet-Cricov13. Gura Vadului14. Iordăcheanu15. Jugureni16. Lapoș17. Salcia18. Sălciile19. Tătaru20. Tomșani21. Vadu Săpat3. Judecătoria Ploieșticu sediul în municipiul PloieștiMUNICIPIU1. PloieștiORAȘE1. Boldești-Scăeni2. PlopeniCOMUNE1. Ariceștii Rahtivani2. Balta Doamnei3. Bărcănești4. Berceni5. Blejoi6. Brazi7. Bucov8. Cocorăștii Colț9. Drăgănești10. Dumbrava11. Dumbrăvești12. Gherghița13. Gorgota14. Lipănești15. Mănești16. Olari17. Păulești18. Plopu19. Podenii Noi20. Poienarii Burchii21. Puchenii Mari22. Râfov23. Sângeru24. Șirna25. Târgșoru Vechi26. Tinosu27. Valea Călugărească28. Vâlcănești4. Judecătoria Sinaiacu sediul în orașul SinaiaORAȘE1. Azuga2. Bușteni3. Comarnic4. SinaiaCOMUNE1. Secăria2. Talea5. Judecătoria Vălenii de Muntecu sediul în orașul Vălenii de MunteORAȘE1. Slănic2. Vălenii de MunteCOMUNE1. Aluniș2. Ariceștii Zeletin3. Bălțești4. Bătrâni5. Bertea6. Cărbunești7. Cerașu8. Cosminele9. Drajna10. Gornet11. Gura Vitioarei12. Izvoarele13. Măgurele14. Măneciu15. Păcureți16. Posești17. Predeal-Sărari18. Starchiojd19. Surani20. Șoimari21. Ștefești22. Teișani23. Vărbilău  +  JUDEȚUL SATU MARE1. Judecătoria Careicu sediul în municipiul CareiMUNICIPIU1. CareiORAȘE1. TășnadCOMUNE1. Acâș2. Andrid3. Berveni4. Bogdand5. Cămin6. Căpleni7. Căuaș8. Cehal9. Ciumești10. Craidorolț11. Foieni12. Hodod13. Moftin14. Petrești15. Pir16. Pișcolt17. Sanislău18. Santău19. Săcășeni20. Săuca21. Supur22. Tiream23. Urziceni2. Judecătoria Negrești-Oașcu sediul în orașul Negrești-OașORAȘE1. Negrești-OașCOMUNE1. Bătarci2. Bixad3. Călinești-Oaș4. Cămărzana5. Certeze6. Gherța Mică7. Orașu Nou8. Racșa9. Tarna Mare10. Târșolț11. Turț12. Vama3. Judecătoria Satu Marecu sediul în municipiul Satu MareMUNICIPIU1. Satu MareORAȘE1. Ardud2. LivadaCOMUNE1. Agriș2. Apa3. Bârsău4. Beltiug5. Botiz6. Crucișor7. Culciu8. Doba9. Dorolț10. Halmeu11. Homoroade12. Lazuri13. Medieșu Aurit14. Micula15. Odoreu16. Păulești17. Pomi18. Porumbești19. Socond20. Terebești21. Turulung22. Valea Vinului23. Vetiș24. Viile Satu Mare  +  JUDEȚUL SĂLAJ1. Judecătoria Jiboucu sediul în orașul JibouORAȘE1. Cehu Silvaniei2. JibouCOMUNE1. Almașu2. Băbeni3. Bălan4. Benesat5. Creaca6. Cristolț7. Cuzăplac8. Dragu9. Fildu de Jos10. Gâlgău11. Gârbou12. Hida13. Ileanda14. Letca15. Lozna16. Năpradea17. Poiana Blenchii18. Rus19. Sălățig20. Sânmihaiu Almașului21. Someș-Odorhei22. Surduc23. Șimișna24. Zalha25. Zimbor2. Judecătoria Șimleu Silvanieicu sediul în orașul Șimleu SilvanieiORAȘE1. Șimleu SilvanieiCOMUNE1. Bănișor2. Bobota3. Boghiș4. Camăr5. Carastelec6. Chieșd7. Cizer8. Crasna9. Halmășd10. Horoatu Crasnei11. Ip12. Marca13. Măeriște14. Nușfalău15. Pericei16. Plopiș17. Șărmășag18. Sâg19. Valcău de Jos20. Vârșolț3. Judecătoria Zalăucu sediul în municipiul ZalăuMUNICIPIU1. ZalăuCOMUNE1. Agrij2. Bocșa3. Buciumi4. Coșeiu5. Crișeni6. Dobrin7. Hereclean8. Meseșenii de Jos9. Mirșid10. Românași11. Șamșud12. Treznea  +  JUDEȚUL SIBIU1. Judecătoria Agnitacu sediul în orașul AgnitaORAȘE1. AgnitaCOMUNE1. Alțina2. Bârghiș3. Brădeni4. Bruiu5. Chirpăr6. Iacobeni7. Marpod8. Merghindeal9. Mihăileni10. Nocrich2. Judecătoria Avrigcu sediul în orașul AvrigORAȘE1. Avrig2. TălmaciuCOMUNE1. Arpașu de Jos2. Boița3. Cârța4. Cârțișoara5. Porumbacu de Jos6. Racovița7. Turnu Roșu3. Judecătoria Mediașcu sediul în municipiul MediașMUNICIPIU1. MediașORAȘE1. Copșa Mică2. DumbrăveniCOMUNE1. Alma2. Ațel3. Axente Sever4. Bazna5. Biertan6. Blăjel7. Brateiu8. Dârlos9. Hoghilag10. Laslea11. Micăsasa12. Moșna13. Șeica Mare14. Șeica Mică15. Târnava16. Valea Viilor4. Judecătoria Săliștecu sediul în orașul SălișteORAȘE1. Miercurea Sibiului2. SălișteCOMUNE1. Apoldu de Jos2. Gura Râului3. Jina4. Ludoș5. Orlat6. Poiana Sibiului7. Tilișca5. Judecătoria Sibiucu sediul în municipiul SibiuMUNICIPIU1. SibiuORAȘE1. Cisnădie2. Ocna SibiuluiCOMUNE1. Cristian2. Loamneș3. Păuca4. Poplaca5. Rășinari6. Roșia7. Râu Sadului8. Sadu9. Slimnic10. Șelimbăr11. Șura Mare12. Șura Mică13. Vurpăr  +  JUDEȚUL SUCEAVA1. Judecătoria Câmpulung Moldovenesccu sediul în municipiul Câmpulung MoldovenescMUNICIPIU1. Câmpulung MoldovenescCOMUNE1. Breaza2. Frumosu3. Fundu Moldovei4. Izvoarele Sucevei5. Moldova-Sulița6. Moldovița7. Pojorâta8. Sadova9. Vama10. Vatra Moldoviței2. Judecătoria Fălticenicu sediul în municipiul FălticeniMUNICIPIU1. FălticeniORAȘE1. DolhascaCOMUNE1. Baia2. Bogdănești3. Boroaia4. Bunești5. Cornu Luncii6. Dolhești7. Drăgușeni8. Fântâna Mare9. Forăști10. Hârtop11. Horodniceni12. Mălini13. Preutești14. Rădășeni15. Râșca16. Slatina17. Vadu Moldovei18. Vulturești3. Judecătoria Gura Humoruluicu sediul în orașul Gura HumoruluiORAȘE1. Frasin2. Gura HumoruluiCOMUNE1. Bălăceana2. Berchișești3. Botoșana4. Cacica5. Ciprian Porumbescu6. Comănești7. Drăgoiești8. Ilișești9. Mănăstirea Humorului10. Ostra11. Păltinoasa12. Pârteștii de Jos13. Stulpicani14. Valea Moldovei4. Judecătoria Rădăuțicu sediul în municipiul RădăuțiMUNICIPIU1. RădăuțiORAȘE1. Cajvana2. Milișăuți3. Siret4. Solca5. Vicovu de SusCOMUNE1. Arbore2. Bălcăuți3. Bilca4. Brodina5. Burla6. Calafindești7. Dornești8. Frătăuții Noi9. Frătăuții Vechi10. Gălănești11. Grămești12. Grănicești13. Horodnic de Jos14. Horodnic de Sus15. Iaslovăț16. Marginea17. Mușenița18. Poieni-Solca19. Putna20. Satu Mare21. Straja22. Sucevița23. Șerbăuți24. Ulma25. Vicovu de Jos26. Voitinel27. Volovăț28. Zamostea5. Judecătoria Suceavacu sediul în municipiul SuceavaMUNICIPIU1. SuceavaORAȘE1. Liteni2. SalceaCOMUNE1. Adâncata2. Bosanci3. Dărmănești4. Dumbrăveni5. Fântânele6. Hănțești7. Ipotești8. Mitocu Dragomirnei9. Moara10. Pătrăuți11. Siminicea12. Stroiești13. Șcheia14. Todirești15. Udești16. Verești17. Zvoriștea6. Judecătoria Vatra Dorneicu sediul în municipiul Vatra DorneiMUNICIPIU1. Vatra DorneiORAȘE1. BroșteniCOMUNE1. Cârlibaba2. Ciocănești3. Coșna4. Crucea5. Dorna-Arini6. Dorna Candrenilor7. Iacobeni8. Panaci9. Poiana Stampei10. Șaru Dornei  +  JUDEȚUL TELEORMAN1. Judecătoria Alexandriacu sediul în municipiul AlexandriaMUNICIPIU1. AlexandriaCOMUNE1. Bogdana2. Brânceni3. Buzescu4. Călinești5. Furculești6. Mavrodin7. Măgura8. Mârzănești9. Nanov10. Nenciulești11. Orbeasca12. Plosca13. Poroschia14. Răsmirești15. Ștorobăneasa16. Țigănești17. Vitănești2. Judecătoria Roșiori de Vedecu sediul în municipiul Roșiori de VedeMUNICIPIU1. Roșiori de VedeCOMUNE1. Balaci2. Beuca3. Călmățuiu4. Călmățuiu de Sus5. Ciolănești6. Crângeni7. Didești8. Dobrotești9. Drăcșenei10. Drăgănești de Vede11. Măldăeni12. Necșești13. Peretu14. Rădoiești15. Săceni16. Scrioaștea17. Sfințești18. Stejaru19. Troianul20. Vârtoape21. Vedea22. Zâmbreasca3. Judecătoria Turnu Măgurelecu sediul în municipiul Turnu MăgureleMUNICIPIU1. Turnu MăgureleCOMUNE1. Beciu2. Ciuperceni3. Crângu4. Dracea5. Islaz6. Lisa7. Lița8. Lunca9. Plopii-Slăvitești10. Putineiu11. Saelele12. Salcia13. Seaca14. Segarcea-Vale15. Slobozia Mândra16. Traian17. Uda-Clocociov4. Judecătoria Videlecu sediul în orașul VideleORAȘE1. VideleCOMUNE1. Băbăița2. Blejești3. Botoroaga4. Bujoreni5. Cosmești6. Crevenicu7. Drăgănești-Vlașca8. Frăsinet9. Gălăteni10. Gratia11. Mereni12. Moșteni13. Olteni14. Poeni15. Purani16. Sârbeni17. Scurtu Mare18. Siliștea19. Siliștea-Gumești20. Talpa21. Tătărăștii de Jos22. Tătărăștii de Sus23. Trivalea-Moșteni5. Judecătoria Zimniceacu sediul în orașul ZimniceaORAȘE1. ZimniceaCOMUNE1. Bragadiru2. Bujoru3. Cervenia4. Conțești5. Fântânele6. Frumoasa7. Izvoarele8. Năsturelu9. Piatra10. Pietroșani11. Smârdioasa12. Suhaia13. Viișoara  +  JUDEȚUL TIMIȘ1. Judecătoria Detacu sediul în orașul DetaORAȘE1. Ciacova2. Deta3. GătaiaCOMUNE1. Banloc2. Birda3. Denta4. Giera5. Ghilad6. Jamu Mare7. Jebel8. Liebling9. Livezile10. Moravița11. Pădureni12. Tormac13. Voiteg2. Judecătoria Făgetcu sediul în orașul FăgetORAȘE1. FăgetCOMUNE1. Balinț2. Bara3. Bârna4. Bethausen5. Curtea6. Dumbrava7. Fârdea8. Margina9. Mănăștiur10. Nădrag11. Ohaba Lungă12. Pietroasa13. Secaș14. Tomești15. Traian Vuia3. Judecătoria Lugojcu sediul în municipiul LugojMUNICIPIU1. LugojORAȘE1. BuziașCOMUNE1. Belinț2. Boldur3. Brestovăț4. Coșteiu5. Criciova6. Darova7. Gavojdia8. Ghizela9. Nițchidorf10. Racovița11. Știuca12. Topolovățu Mare13. Victor Vlad Delamarina4. Judecătoria Sânnicolau Marecu sediul în orașul Sânnicolau MareORAȘE1. Sânnicolau MareCOMUNE1. Beba Veche2. Cenad3. Comloșu Mare4. Dudeștii Vechi5. Gottlob6. Lenauheim7. Lovrin8. Periam9. Pesac10. Saravale11. Sânpetru Mare12. Teremia Mare13. Tomnatic14. Variaș15. Vălcani5. Judecătoria Timișoaracu sediul în municipiul TimișoaraMUNICIPIU1. TimișoaraORAȘE1. Jimbolia2. RecașCOMUNE1. Becicherecu Mic2. Biled3. Bogda4. Bucovăț5. Cărpiniș6. Cenei7. Checea8. Chevereșu Mare9. Dudeștii Noi10. Dumbrăvița11. Fibiș12. Foeni13. Ghiroda14. Giarmata15. Giroc16. Giulvăz17. Iecea Mare18. Mașloc19. Moșnița Nouă20. Orțișoara21. Otelec22. Parța23. Peciu Nou24. Pișchia25. Remetea Mare26. Sacoșu Turcesc27. Satchinez28. Săcălaz29. Sânandrei30. Sânmihaiu Român31. Șag32. Șandra33. Uivar  +  JUDEȚUL TULCEA1. Judecătoria Babadagcu sediul în orașul BabadagORAȘE1. BabadagCOMUNE1. Baia2. Beidaud3. Casimcea4. Ceamurlia de Jos5. Ciucurova6. Horia7. Jurilovca8. Mihai Bravu9. Mihail Kogălniceanu10. Nalbant11. Sarichioi12. Slava Cercheză13. Stejaru14. Topolog2. Judecătoria Măcincu sediul în orașul MăcinORAȘE1. Isaccea2. MăcinCOMUNE1. Carcaliu2. Cerna3. Dăeni4. Dorobanțu5. Greci6. Grindu7. Hamcearca8. I. C. Brătianu9. Jijila10. Luncavița11. Ostrov12. Peceneaga13. Smârdan14. Turcoaia15. Văcăreni3. Judecătoria Tulceacu sediul în municipiul TulceaMUNICIPIU1. TulceaORAȘE1. SulinaCOMUNE1. Beștepe2. C. A. Rosetti3. Ceatalchioi4. Chilia Veche5. Crișan6. Frecăței7. Izvoarele8. Mahmudia9. Maliuc10. Murighiol11. Niculițel12. Nufăru13. Pardina14. Sfântu Gheorghe15. Somova16. Valea Nucarilor17. Valea Teilor  +  JUDEȚUL VASLUI1. Judecătoria Bârladcu sediul în municipiul BârladMUNICIPIU1. BârladORAȘE1. MurgeniCOMUNE1. Alexandru Vlahuță2. Banca3. Băcani4. Blăgești5. Bogdănești6. Bogdănița7. Ciocani8. Coroiești9. Dodești10. Epureni11. Fălciu12. Fruntișeni13. Gherghești14. Grivița15. Iana16. Ibănești17. Ivești18. Mălușteni19. Perieni20. Pochidia21. Pogana22. Pogonești23. Puiești24. Roșiești25. Șuletea26. Tutova27. Viișoara28. Vinderei29. Voinești30. Vutcani31. Zorleni2. Judecătoria Hușicu sediul în municipiul HușiMUNICIPIU1. HușiCOMUNE1. Arsura2. Berezeni3. Boțești4. Bunești-Averești5. Crețești6. Dimitrie Cantemir7. Drânceni8. Duda-Epureni9. Găgești10. Hoceni11. Lunca Banului12. Oltenești13. Pădureni14. Stănilești15. Tătărăni16. Vetrișoaia3. Judecătoria Vasluicu sediul în municipiul VasluiMUNICIPIU1. VasluiORAȘE1. NegreștiCOMUNE1. Albești2. Băcești3. Bălteni4. Bogdana5. Codăești6. Costești7. Cozmești8. Dănești9. Deleni10. Delești11. Dragomirești12. Dumești13. Ferești14. Gârceni15. Ivănești16. Laza17. Lipovăț18. Miclești19. Muntenii de Jos20. Muntenii de Sus21. Oșești22. Poienești23. Pungești24. Pușcași25. Rafaila26. Rebricea27. Solești28. Ștefan cel Mare29. Tanacu30. Tăcuta31. Todirești32. Văleni33. Vulturești34. Zăpodeni  +  JUDEȚUL VÂLCEA1. Judecătoria Bălceșticu sediul în orașul BălceștiORAȘE1. BălceștiCOMUNE1. Diculești2. Făurești3. Fârtățești4. Ghioroiu5. Grădiștea6. Laloșu7. Lăcusteni8. Livezi9. Măciuca10. Roșiile11. Stănești12. Tetoiu13. Valea Mare14. Zătreni2. Judecătoria Brezoicu sediul în orașul BrezoiORAȘE1. Brezoi2. CălimăneștiCOMUNE1. Berislăvești2. Boișoara3. Câineni4. Malaia5. Perișani6. Racovița7. Sălătrucel8. Titești9. Voineasa3. Judecătoria Drăgășanicu sediul în municipiul DrăgășaniMUNICIPIU1. DrăgășaniCOMUNE1. Amărăști2. Crețeni3. Drăgoești4. Glăvile5. Gușoeni6. Ionești7. Lungești8. Mădulari9. Mitrofani10. Olanu11. Orlești12. Pesceana13. Prundeni14. Scundu15. Sutești16. Ștefănești17. Șușani18. Voicești4. Judecătoria Horezucu sediul în orașul HorezuORAȘE1. Berbești2. HorezuCOMUNE1. Alunu2. Bărbătești3. Cernișoara4. Copăceni5. Costești6. Lădești7. Lăpușata8. Mateești9. Măldărești10. Oteșani11. Păușești12. Pietrari13. Popești14. Roești15. Sinești16. Slătioara17. Stoenești18. Stroești19. Tomșani20. Vaideeni5. Judecătoria Râmnicu Vâlceacu sediul în municipiul Râmnicu VâlceaMUNICIPIU1. Râmnicu VâlceaORAȘE1. Băbeni2. Băile Govora3. Băile Olănești4. Ocnele MariCOMUNE1. Budești2. Bujoreni3. Bunești4. Dăești5. Dănicei6. Frâncești7. Galicea8. Golești9. Mihăești10. Milcoiu11. Muereasca12. Nicolae Bălcescu13. Păușești-Măglași14. Runcu15. Stoilești16. Șirineasa17. Vlădești  +  JUDEȚUL VRANCEA1. Judecătoria Adjudcu sediul în municipiul AdjudMUNICIPIU1. AdjudCOMUNE1. Boghești2. Corbița3. Homocea4. Păunești5. Ploscuțeni6. Pufești7. Ruginești8. Tănăsoaia2. Judecătoria Focșanicu sediul în municipiul FocșaniMUNICIPIU1. FocșaniORAȘE1. OdobeștiCOMUNE1. Andreiașu de Jos2. Bălești3. Bârsești4. Biliești5. Bolotești6. Bordești7. Broșteni8. Câmpineanca9. Cârligele10. Chiojdeni11. Ciorăști12. Cotești13. Dumbrăveni14. Dumitrești15. Garoafa16. Golești17. Gugești18. Gura Caliței19. Jariștea20. Jitia21. Măicănești22. Mera23. Milcovul24. Nănești25. Năruja26. Negrilești27. Nereju28. Nistorești29. Obrejița30. Paltin31. Păulești32. Poiana Cristei33. Popești34. Răstoaca35. Reghiu36. Sihlea37. Slobozia Bradului38. Slobozia Ciorăști39. Spulber40. Suraia41. Tătăranu42. Tâmboești43. Tulnici44. Urechești45. Valea Sării46. Vânători47. Vârteșcoiu48. Vidra49. Vintileasca50. Vrâncioaia51. Vulturu3. Judecătoria Panciucu sediul în orașul PanciuORAȘE1. Mărășești2. PanciuCOMUNE1. Câmpuri2. Fitionești3. Movilița4. Răcoasa5. Soveja6. Străoane7. Țifești8. Vizantea-Livezi  +  MUNICIPIUL BUCUREȘTI1. Judecătoria Sectorului 12. Judecătoria Sectorului 23. Judecătoria Sectorului 34. Judecătoria Sectorului 45. Judecătoria Sectorului 56. Judecătoria Sectorului 6cu sediile în municipiul București (la 25-10-2021, Anexa a fost modificată și completată de Punctele 1-5 ale Articolului I din HOTĂRÂREA nr. 148 din 21 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1016 din 25 octombrie 2021 ) ----