DECIZIA nr. 827 din 17 noiembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 11 iunie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ionița Cochințu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Aquacaraș - S.A. din Reșița în Dosarul nr. 2.202/115/2017 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.120D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție nu presupune gratuitatea serviciilor prestate de către instanțele de judecată. Prin urmare, stabilirea taxei judiciare de timbru prin normele criticate, prin raportare la valoarea contractului sub forma unui procent aferent acestuia, intră în sfera de competență a legiuitorului, fără a avea semnificația restrângerii accesului liber la justiție.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.202/115/2017, Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Aquacaraș - S.A. din Reșița într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate încalcă principiul accesului liber la justiție, deoarece cererile introduse la instanțele judecătorești cu ocazia utilizării căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii și a căror valoare este sub 450.000 lei inclusiv se taxează cu 2% din valoarea estimată a contractului, în condițiile în care, în speță, valoarea pretențiilor este mult sub această valoare. Prin urmare, se apreciază că taxa judiciară de timbru, pentru a nu fi îngrădit dreptul de acces liber la justiție, ar trebui calculată prin aplicarea unui procent de 2% la valoarea pretențiilor, ceea ce ar fi echitabil și constituțional, context în care se consideră în mod concret că sintagma „2% din valoarea estimată a contractului“ este neconstituțională.6. Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 au următorul cuprins: „(1) Cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează după cum urmează: a) până la 450.000 lei inclusiv - 2% din valoarea estimată a contractului;“.12. Ulterior încheierii de sesizare, art. 56 din Legea nr. 101/2016 a fost modificat prin art. IV pct. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, nemaifiind păstrate nici structura articolului și nici soluția legislativă criticată în prezenta cauză. Prin urmare, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în forma în care au produs efecte în cauza aflată pe rolul instanței de judecată.13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, și Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare.15. Potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condițiile stabilite prin directivă, în special, art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislația europeană în domeniul achizițiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislații. 16. Din economia acestei directive reiese că organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi instanțele sau autorități (organisme) care nu sunt de natură judiciară. În situația în care, în astfel de cazuri, calea de atac este prevăzută în fața unor autorități (organisme) care nu sunt de natură judiciară, trebuie prevăzute dispoziții pentru a garanta că procedurile prin care o măsură presupus ilegală luată de organismul competent privind căile de atac sau orice presupusă deficiență în exercitarea competențelor acordate acestuia pot face obiectul unei căi de atac în fața instanței sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau un tribunal în înțelesul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și este independent atât față de autoritatea contractantă, cât și față de organismul competent privind căile de atac. Prin urmare, potrivit directivei menționate, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obținerea unui anumit contract public de achiziție de produse sau a unui contract public de lucrări și care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.17. La nivel național, Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Prin urmare, în virtutea art. 2 din lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi; de asemenea, oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege.18. În concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4) cu privire la principiul priorității dreptului european, coroborate cu cele ale art. 21 care consacră accesul liber la justiție, și a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii judiciar (capitolul VI al Legii nr. 101/2016), respectiv (i) contestația formulată pe cale judiciară și (ii) soluționarea litigiilor în instanța de judecată, context în care a stabilit competența instanțelor judecătorești, procedurile de judecată și condițiile în care acestea se desfășoară.19. În ceea ce privește înțelesul dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea constată că, în jurisprudența sa referitoare la accesul liber la justiție, în mod constant a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).20. De asemenea, accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, în cadrul mecanismului statului, activitatea autorității judecătorești corespunzând asigurării unui serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii (Decizia nr. 852 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019).21. Curtea observă că dispozițiile criticate stabilesc modalitatea de calcul al taxelor judiciare de timbru aplicabile sistemului de remedii judiciar în materia privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii și care reprezintă un procent de 2% din valoarea estimată a contractului, în contextul în care acesta are o valoare de până la 450.000 lei inclusiv, și al căror cuantum va fi stabilit și aplicat de către instanța de judecată în funcție de particularitatea fiecărei spețe, de destinatarii normei prevăzuți de lege, de etapa procesuală incidentă, în acord cu scopul legii în ansamblu. Or, Curtea constată că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, întrucât stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, și a cuantumului acestora, este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, paragraful 19). De asemenea, acest aspect nu este de natură a afecta accesul liber la justiție, ca drept fundamental, deoarece, astfel cum instanța de contencios constituțional a statuat prin numeroase decizii, spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.22. Toate cele de mai sus prezentate se circumscriu dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituționale, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea drepturilor constituționale și legale, context în care, în dinamica legislativă, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional cu prezenta excepție de neconstituționalitate, normele criticate au fost modificate chiar în sensul dorit de autoarea acesteia, prevăzându-se că „cererile introduse la instanțele judecătorești [...] se taxează cu 2% din valoarea cererii, dar nu mai mult de 100.000.000 lei“.23. Totodată, Curtea observă că în cadrul aceluiași articol din care fac parte și prevederile criticate se stipulează faptul că persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor acestui articol poate beneficia, la cerere, de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare [art. 56 alin. (4) din Legea nr. 101/2016].24. În același context, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17).25. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție, este neîntemeiată.26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Aquacaraș - S.A. din Reșița în Dosarul nr. 2.202/115/2017 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ionița Cochințu    -----