LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004privind piața de capitalPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 29 iunie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
+
Titlul I DISPOZIȚII GENERALE
+
Articolul 1(1) Prezenta lege reglementează înființarea și funcționarea Fondului de compensare a investitorilor și a organismelor de plasament colectiv, altele decât organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.
(la 06-07-2018,
Alineatul (1) din Articolul 1 , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul 281, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
(2) Prezenta lege se aplică activităților și operațiunilor prevăzute la alin. (1), desfășurate pe teritoriul României.(3) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său.(3^1) Abrogat.
(la 06-07-2018,
Alineatul (3^1) din Articolul 1 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
(3^2) Abrogat.
(la 06-07-2018,
Alineatul (3^2) din Articolul 1 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
(4) Abrogat.
(la 06-07-2018,
Alineatul (4) din Articolul 1 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
(5) Abrogat.
(la 06-07-2018,
Alineatul (5) din Articolul 1 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 2(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1 Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
1^1. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 1^1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
1^2. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 1^2. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
2. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
3. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 3. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
4. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 4. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
5. entități reglementate - persoanele fizice și juridice, precum și entitățile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată și/sau supravegheată de către C.N.V.M.;6. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 6. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
6^1 Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 6^1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
7. fond de investiții - organism de plasament colectiv fără personalitate juridică;8. fond deschis de investiții - organism de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, ale cărui unități de fond fac obiectul unei emisiuni și răscumpărări continue;9. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 9. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
9^1. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 9^1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
10. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 10. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
11. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 11. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
12. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 12. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
13. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 13. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
14. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 14. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
15. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 15. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
16. legături strânse - situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin:a) participare, care înseamnă deținerea în mod direct sau indirect a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul social al unei societăți comerciale;b) control, care înseamnă relația dintre societatea-mamă și o filială sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate comercială; orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societății-mamă, care este în fapt entitatea care controlează aceste filiale; se consideră legătură strânsă și situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una și aceeași persoană printr-o relație de control;17. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 17. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
18. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 18. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
19. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 19. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
19^1. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 19^1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
20. organisme de plasament colectiv - entități organizate, cu sau fără personalitate juridică, denumite în continuare O.P.C., care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice și/sau juridice, în scopul investirii acestora, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și reglementările C.N.V.M.;20^1. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 20^1. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
21. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 21. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
22. persoane implicate:a) persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun;b) persoane care participă direct sau indirect la încheierea unor acorduri în vederea obținerii sau exercitării în comun a drepturilor de vot, dacă acțiunile, obiect al acordului, pot conferi o poziție de control;c) persoane fizice din cadrul societății emitente care au atribuții de conducere sau control;d) soții, rudele și afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice menționate la lit. a) - c);e) persoane care pot numi majoritatea membrilor consiliului de administrație în cadrul unui emitent;23. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 23. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
24. Abrogat.
(la 30-06-2012,
Pct. 24 al alin. (1) al art. 2 a fost abrogat de pct. 6 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
25. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 25. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
26. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 26. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
27. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 27. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
28. state membre - statele membre ale Uniunii Europene și celelalte state aparținând Spațiului Economic European;29. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 29. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
30. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 30. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
31. sucursală - structură organizată, fără personalitate juridică separată a unei societăți comerciale, care prestează unul sau toate serviciile pentru care societatea a fost autorizată, în conformitate cu mandatul dat de aceasta. Toate sediile înființate în România de către o societate cu sediul social sau central situat într-un stat membru vor fi tratate ca fiind o singură sucursală;32. titluri de participare - unități de fond sau acțiuni emise de organisme de plasament colectiv, în funcție de modul de constituire al acestora;33. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 33. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
34. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 34. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
35. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 35. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
36. Abrogat;
(la 01-04-2017,
Punctul 36. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017
)
37. administrare de portofolii individuale - gestionarea discreționară și individualizată de portofolii incluzând unul sau mai multe instrumente financiare, în cadrul unui mandat acordat de client.
(la 09-01-2015,
Pct. 37 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014.
)
38. Abrogat.
(la 06-07-2018,
Punctul 38. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
(2) C.N.V.M. poate emite, din oficiu sau la cererea unei părți interesate, acte administrative care să cuprindă aprecieri motivate în legătură cu calificarea unei persoane, instituții, situații, informații, operațiuni, acte juridice ori instrumente negociabile cu privire la includerea în, sau excluderea din sfera termenilor și expresiilor cu semnificația stabilită la alin. (1).(3) Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București.(3^1) Actele C.N.V.M. sunt executorii.
(la 30-06-2012,
Alin. (3^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 7 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
(4) Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege și faptul de a nu răspunde petiționarului în termenele prevăzute de legislația în vigoare, de la data înregistrării cererii.(4^1) A.S.F. exercită atribuții de supraveghere, investigare și control, pentru a căror realizare poate acționa în oricare dintre următoarele moduri: direct, în colaborare cu alte entități ale pieței, cu alte autorități prin sesizarea organelor judiciare competente.
(la 15-01-2015,
Alin. (4^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 7^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
(5) În scopul exercitării atribuțiilor de supraveghere, investigare și control, A.S.F. poate:
(la 15-01-2015,
Partea introductivă a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 7^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
a) să verifice modul de îndeplinire a atribuțiilor și obligațiilor legale și statutare ale administratorilor, directorilor, directorilor executivi, precum și ale altor persoane în legătură cu activitatea entităților reglementate;
(la 15-01-2015,
Lit. a) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 7^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
b) să solicite consiliului de administrație al entităților reglementate, prevăzute la lit. a), întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale a acționarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi;c) să solicite tribunalului competent să dispună convocarea de adunări generale ale acționarilor, în cazul în care nu sunt respectate prevederile lit. b). Instanța va soluționa aceste cereri de urgență și cu precădere.
(la 30-06-2012,
Lit. c) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 8 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
d) să solicite informații și/sau să examineze orice documente, să obțină copii, extrase și să ridice orice documente ale entităților reglementate, ale emitenților sau ale altor entități care desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare;
(la 15-01-2015,
Lit. d) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
e) să efectueze inspecții și/sau controale la sediul entităților reglementate și al celor care desfășoară activități sau efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare și să solicite, dacă se impune, concursul instituțiilor/autorităților/organelor competente pentru exercitarea acestui drept;
(la 15-01-2015,
Lit. e) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
f) să audieze orice persoană și să solicite informații în legătură cu activitățile desfășurate de aceasta pe piața de capital și/sau în legătură cu solicitări de asistență formulate de autorități similare A.S.F., în baza acordurilor internaționale la care A.S.F. este parte.
(la 15-01-2015,
Lit. f) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
g) să sigileze orice încăpere care aparține entităților ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital în care se află documente sau alte evidențe legate de activitatea acestora, pe durata investigației și în măsura în care aceasta se impune;
(la 15-01-2015,
Lit. g) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
h) să dispună măsurile necesare astfel încât entitățile ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile prezentei legi, ale reglementărilor A.S.F. și ale celorlalte acte normative privind piața de capital;
(la 15-01-2015,
Lit. h) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
i) să solicite încetarea oricărei activități care este contrară prevederilor prezentei legi, reglementărilor A.S.F. și celorlalte acte normative privind piața de capital;
(la 15-01-2015,
Lit. i) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
j) să interzică exercitarea temporară a activității profesionale;
(la 15-01-2015,
Lit. j) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
k) să solicite informații auditorilor entităților care desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare;
(la 15-01-2015,
Lit. k) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
l) să suspende tranzacțiile cu instrumente financiare și/sau să retragă de la tranzacționare instrumentele financiare;
(la 15-01-2015,
Lit. l) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
m) să sesizeze organele judiciare competente;
(la 15-01-2015,
Lit. m) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
n) să solicite entităților reglementate și celor care desfășoară activități sau efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să permită efectuarea de verificări de către auditori sau de către experți, la cererea motivată a acestora;
(la 15-01-2015,
Lit. n) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
o) să solicite și să fie în drept să primească de la instituțiile de credit autorizate de către Banca Națională a României informații necesare investigațiilor A.S.F., precum și pentru a răspunde solicitărilor de asistență primite de A.S.F. în baza acordurilor internaționale la care A.S.F. este parte.
(la 15-01-2015,
Lit. o) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 8^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
(6) Abrogat.
(la 28-08-2020,
Alineatul (6) din Articolul 2 , Titlul I a fost abrogat de Articolul IX, Capitolul VII din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020
)
(7) Prestarea neautorizată a oricăror activități care cad sub incidența prezentei legi, utilizarea neautorizată a sintagmelor servicii și activități de investiții, societate de servicii și activități de investiții, agent pentru servicii și activități de investiții, societate de administrare a investițiilor, societate de investiții, fond deschis de investiții, piață reglementată și bursă de valori, asociate cu oricare din instrumentele financiare definite la alin. (2) pct. 11, cu mărfuri, sau a oricărei combinații între acestea, fără respectarea condițiilor legale, atrage răspunderea potrivit legii.
(la 30-06-2012,
Alin. (7) al art. 2 a fost modificat de art. 205 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012 prin înlocuirea unei sintagme.
)
+
Titlul II INTERMEDIARI
+
Capitolul IAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 3Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 3 din Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 4Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 4 din Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul IIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 5Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 5 din Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul IIIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 6Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 6 din Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea 1Abrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea 1, Capitolul III , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 7Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 7 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 2-a, Capitolul III , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 8Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 8 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 9Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 9 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 10Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 11Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 11 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 12Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 12 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 13Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 13 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 14Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 14 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 15Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 15 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 16Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 16 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 17Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 17 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 18Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 18 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 19Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 19 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 20Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 20 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 21Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 21 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul IVAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 22Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 22 din Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 23Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 23 din Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 24Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 24 din Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 25Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 25 din Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul VAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 26Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 26 din Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 27Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 27 din Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 28Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 28 din Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul VIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 29Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 29 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 30Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 30 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 31Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 31 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 32Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 32 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 33Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 33 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 34Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 34 din Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul VIIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 35Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 35 din Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 36Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 36 din Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul VIIIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea IAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 37Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 37 din Sectiunea I , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 38Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 38 din Sectiunea I , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 39Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 39 din Sectiunea I , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 39^1Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 39^1 din Sectiunea I , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 40Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 40 din Sectiunea I , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 2-a, Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 41Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 41 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 42Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 42 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 3-a, Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 43Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 43 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VIII , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul IXAbrogat.
(la 20-06-2021,
Capitolul IX din Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 44Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 44 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Alineatul (2), Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 45Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 45 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 46Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 46 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 47Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 47 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 48Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 48 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 49Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 49 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 50Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 50 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 51Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 51 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Articolul 52Abrogat.
(la 20-06-2021,
Articolul 52 din Capitolul IX , Titlul II a fost abrogat de Articolul 38, Capitolul VIII din LEGEA nr. 88 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
)
+
Titlul III ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIV
+
Capitolul I Societățile de administrare a investițiilor
+
Secţiunea 1 Dispoziții generale
+
Articolul 53Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 53 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 2-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 54Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 54 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 55Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 55 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 56Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 56 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 3-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 57Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 57 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 4-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 58Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 58 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 59Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 59 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 5-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 5-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 60Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 60 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 61Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 61 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 62Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 62 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 63Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 63 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Capitolul IIAbrogat.
(la 30-06-2012,
Cap. II a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 64Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 64 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 65Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 65 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 66Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 66 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 67Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 67 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Capitolul IIIAbrogat.
(la 30-06-2012,
Cap. III a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 68Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 68 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Capitolul IVAbrogat.Cap. IV a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
+
Articolul 69Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 69 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 70Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 70 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 71Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 71 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 72Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 72 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 73Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 73 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 74Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 74 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 75Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 75 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Capitolul VAbrogat.Cap. V a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
+
Secţiunea 1Abrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. 1 a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 76Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 76 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 77Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 77 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 78Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 78 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 79Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 79 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 80Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 80 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 81Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 81 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 82Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 82 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 2-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 83Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 83 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 84Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 84 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 85Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 85 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 86Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 86 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 87Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 87 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 3-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 88Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 88 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 89Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 89 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 90Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 90 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 91Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 91 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 4-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 92Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 92 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 93Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 93 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 94Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 94 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 95Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 95 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 96Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 96 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 97Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 97 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 98Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 98 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 99Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 99 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 100Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 100 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 5-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 5-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 101Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 101 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 102Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 102 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 103Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 103 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 104Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 104 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 6-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 6-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 105Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 105 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 106Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 106 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 107Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 107 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 108Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 108 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 7-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 7-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 109Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 109 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 110Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 110 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Secţiunea a 8-aAbrogată.
(la 30-06-2012,
Secț. a 8-a a fost abrogată de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 111Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 111 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 112Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 112 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 113Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 113 a fost abrogat de pct. 20 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Capitolul VI Organisme de plasament colectiv, altele decât O.P.C.V.M.
+
Secţiunea 1 Dispoziții generale
+
Articolul 114Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 114, Secțiunea 1, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Articolul 115Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 115, Secțiunea 1, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Articolul 116Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 116, Secțiunea 1, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Secţiunea a 2-a Fondurile închise de investiții
+
Articolul 117Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 117, Secțiunea a 2-a, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Secţiunea a 3-a Societățile de investiții de tip închis
+
Articolul 118Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 118, Secțiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Articolul 119Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 119, Secțiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Secţiunea a 4-a Societățile de investiții financiare
+
Articolul 120Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 120, Secțiunea a 4-a, Capitolul VI, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Capitolul VII Protecția deținătorilor de titluri de participare
+
Articolul 121Abrogat.
(la 30-06-2012,
Art. 121 a fost abrogat de pct. 24 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.
)
+
Articolul 122Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 122, Capitolul VII, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Articolul 123Abrogat.
(la 23-07-2020,
Articolul 123, Capitolul VII, Titlul III a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019
)
+
Titlul IV PIEȚELE REGLEMENTATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE ȘI DEPOZITARUL CENTRAL
+
Capitolul IAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea 1Abrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 124Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 124 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 125Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 125 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 2-a, Capitolul I , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 126Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 126 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 127Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 127 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 128Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 128 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 129Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 129 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 130Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 130 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 131Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 131 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 132Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 132 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 133Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 133 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 134Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 134 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.
(la 06-07-2018,
Secțiunea a 4-a, Capitolul I , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 135Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 135 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 136Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 136 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 137Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 137 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 138Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 138 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul IIAbrogat.
(la 06-07-2018,
Capitolul II , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 139Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 139 din Capitolul II , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 140Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 140 din Capitolul II , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 141Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 141 din Capitolul II , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Articolul 142Abrogat.
(la 06-07-2018,
Articolul 142 din Capitolul II , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018
)
+
Capitolul III Compensarea și decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare altele decât cele derivate
+
Articolul 143(1) Condițiile generale privind operațiunile de compensare și decontare, precum și cele de decontare brută pentru tranzacțiile cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, care pot avea loc în cadrul sistemului de compensare-decontare, sunt stabilite de către C.N.V.M. împreună cu Banca Națională a României și cu alte autorități competente, după caz.(2) Prevederile din prezentul capitol nu se aplică sistemelor de compensare și decontare a operațiunilor cu instrumente ale pieței monetare și nici celor cu titluri de stat efectuate în afara pieței reglementate definite de prezenta lege, precum și celor derulate în sistemele de tranzacționare autorizate de Banca Națională a României și organizate de instituțiile de credit.
Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 144(1) Autorizarea și supravegherea sistemului la care se face referire la art. 143 și a societății ce administrează acest sistem se va face de către C.N.V.M. împreună cu Banca Națională a României și cu alte autorități competente, după caz.(2) În acest scop, C.N.V.M. va putea solicita administratorilor sistemului de compensare-decontare, angajaților societății ce administrează sistemul de compensare-decontare și participanților la sistemul de compensare-decontare să furnizeze informațiile necesare referitoare la compensarea și decontarea tranzacțiilor.(3) C.N.V.M. poate efectua inspecții la sediul societății care administrează sistemul de compensare și decontare a tranzacțiilor. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 145(1) Transferul dreptului de proprietate privind instrumentele financiare, altele decât cele derivate, are loc, la data decontării, în cadrul sistemului de compensare-decontare, pe baza principiului livrare contra plată.(2) Valorile mobiliare cumpărate pot fi înstrăinate începând cu momentul cumpărării lor, conform regulilor pieței pe care se tranzacționează respectivele valori mobiliare și regulilor depozitarului central. (la 30-06-2012, Art. 145 a fost modificat de pct. 26 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Capitolul IV Depozitarul central + Secţiunea 1 Dispoziții generale + Articolul 146(1) Depozitarul central este acea persoană juridică, constituită sub forma societății pe acțiuni, emitentă de acțiuni nominative, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorizată și supravegheată de A.S.F., care efectuează operațiunile de depozitare a instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, precum și orice operațiuni în legătură cu acestea. (la 15-01-2015, Alin. (1) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (2) Depozitarul central va efectua operațiuni de compensare-decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, în conformitate cu prevederile art. 143. (la 15-01-2015, Alin. (2) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă
Potrivit alin. (3) al art. 155 din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017, la data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, prevederile art. 146 alin. (2), art. 148, art. 151 alin. (1) și (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare se abrogă.
Reproducem mai jos prevederile alin. (2) al art. 69 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
"(2) CSD-urile solicită toate autorizațiile care sunt necesare în scopurile prezentului regulament și notifică conexiunile relevante dintre CSD-uri în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a tuturor standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolelor 17, 26, 45, 47 și 48 și, atunci când este cazul, al articolelor 55 și 59."(3) Prevederile prezentului titlu nu se aplică depozitarului titlurilor de stat.(4) Emitenții pentru care se efectuează operațiuni de depozitare încheie contracte cu depozitarul central, care efectuează și operațiuni de registru pentru aceștia, furnizând informații, în conformitate cu prevederile prezentului articol sau la solicitarea acestora. Depozitarul central este competent să furnizeze informații autorităților competente cu privire la acționarii emitenților, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. (la 09-01-2015, Alin. (4) al art. 146 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. ) (4^1) Acționarii sau, după caz, intermediarii au obligația de a transmite depozitarului central copia cărții de identitate pentru persoane fizice, copia certificatului de înregistrare sau un document din care să rezulte constituirea entității sau un document similar conform dreptului național al acționarului. (la 09-01-2015, Alin. (4^1) al art. 146 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. ) (5) Depozitarul central va furniza emitenților informațiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate, putând presta servicii pentru îndeplinirea obligațiilor emitentului față de deținătorii de instrumente financiare. (la 15-01-2015, Alin. (5) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (5^1) Abrogat. (la 01-04-2017, Alineatul (5^1) din Articolul 146 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) (6) În vederea determinării structurii acționariatului unui emitent, la o anumită dată de referință, intermediarii vor raporta depozitarului central titularii subconturilor individualizate deținute de aceștia.(7) Raportarea prevăzută la alin. (6) se va efectua astfel:a) pentru un anumit instrument financiar, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării depozitarului central;b) pentru toate instrumentele financiare, în termen de 3 zile lucrătoare de la datele de 30 iunie și 31 decembrie. (la 15-01-2015, Alin. (7) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 147Toate clasele de instrumente financiare, altele decât cele derivate, tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare vor fi depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operațiunilor cu instrumente financiare și asigurării unei evidențe unitare a acestor operațiuni. (la 15-01-2015, Art. 147 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^2 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Secţiunea a 2-a Înființarea și funcționarea depozitarului central + Articolul 148(1) Condițiile, documentația ce trebuie să însoțească cererea de autorizare, precum și procedura de autorizare a depozitarului central vor fi stabilite prin reglementări emise de către C.N.V.M. și se vor referi cel puțin la:a) capitalul social minim al societății pe acțiuni;b) obiectul principal de activitate și activitățile conexe ce pot fi prestate;c) structura acționariatului;d) condițiile de integritate, calificare și experiență profesională ce trebuie îndeplinite de administratori și de personalul cu funcții de conducere din cadrul societății;e) dotarea tehnică și resursele;f) calitatea acționarilor;g) auditorii financiari ai societății.(2) Condițiile care stau la baza acordării autorizației trebuie respectate pe toată durata de funcționare a societății. Orice modificare a acestora trebuie supusă, în prealabil, autorizării C.N.V.M.(3) Până la data aderării României la Uniunea Europeană, depozitarul central nu va distribui dividende, profitul obținut fiind utilizat, în principal, pentru dezvoltarea propriilor sisteme de operare. Notă

"(2) CSD-urile solicită toate autorizațiile care sunt necesare în scopurile prezentului regulament și notifică conexiunile relevante dintre CSD-uri în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a tuturor standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolelor 17, 26, 45, 47 și 48 și, atunci când este cazul, al articolelor 55 și 59." Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 149(1) Reglementările privind organizarea și funcționarea depozitarului central vor fi supuse aprobării C.N.V.M., înaintea intrării în vigoare a acestora.(1^1) Condițiile de calificare, experiență profesională și reputație care trebuie îndeplinite, respectiv cazurile de incompatibilitate și conflict de interese care trebuie evitate de către membrii consiliului de administrație, directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și membrii directoratului sunt stabilite prin reglementări A.S.F. (la 15-01-2015, Alin. (1^1) al art. 149 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^3 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (2) Nivelul comisioanelor și al tarifelor percepute de depozitarul central va fi aprobat de adunarea generală a acționarilor acestuia și notificat C.N.V.M.(3) Membrii consiliului de administrație al depozitarului central sunt validați individual de C.N.V.M., înainte de începerea exercitării mandatului de către fiecare dintre aceștia. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 150(1) Acționarii depozitarului central nu pot deține mai mult de 5% din drepturile de vot, excepție făcând operatorii de piață, care pot deține până la 75% din drepturile de vot, cu aprobarea C.N.V.M.(2) Orice achiziție de acțiuni ale depozitarului central, care va duce la o deținere de 5% din totalul drepturilor de vot, va fi supusă în prealabil aprobării C.N.V.M.(3) Orice înstrăinare de acțiuni va fi notificată C.N.V.M., în termenul prevăzut de reglementările emise de către aceasta.(4) În cazul în care nu se respectă cerințele cu privire la integritatea acționarilor sau se omite obținerea aprobării C.N.V.M., drepturile de vot aferente acțiunilor deținute cu nerespectarea cerințelor menționate sunt suspendate de drept, aplicându-se procedura stabilită la art. 283. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 151(1) Conturile de instrumente financiare deschise la depozitarul central de intermediari vor fi evidențiate astfel încât să se asigure separarea instrumentelor financiare deținute în nume propriu de cele deținute în contul clienților acestora. (la 15-01-2015, Alin. (1) al art. 151 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^4 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă

Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.(2) Participanții la sistemul de compensare-decontare au obligația de a ține subconturi individualizate de instrumente financiare deținute în contul clienților lor și de a înregistra zilnic în registrul propriu deținerile, pe fiecare client, pentru fiecare clasă de instrumente financiare. (la 15-01-2015, Alin. (2) al art. 151 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^4 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă

Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.(3) Depozitarul central va fi direct răspunzător pentru asigurarea zilnică a concordanței dintre cantitatea de instrumente financiare înregistrată în conturile de instrumente financiare și cantitatea de instrumente financiare emise. (la 15-01-2015, Alin. (3) al art. 151 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^4 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.(4) Abrogat. (la 06-07-2018, Alineatul (4) din Articolul 151 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) (5) Abrogat. (la 06-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 151 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) (6) Abrogat. (la 06-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 151 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 152C.N.V.M. va emite reglementări privind operațiunile desfășurate de depozitarul central și entitățile pentru care efectuează aceste operațiuni. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Secţiunea a 3-a Supravegherea depozitarului central + Articolul 153(1) C.N.V.M. supraveghează activitatea depozitarului central pentru a asigura transparența operațiunilor, buna desfășurare a activității și protecția investitorilor.(2) C.N.V.M. poate solicita modificarea reglementărilor emise de depozitarul central. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 154C.N.V.M. poate solicita depozitarului central să transmită periodic date, informații și documente, poate organiza inspecții la sediul depozitarului central și poate cere să i se pună la dispoziție toate documentele necesare, cu precizarea procedurilor și termenelor de transmitere a acestora. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 155(1) Instrumentele financiare păstrate în conturile deschise la depozitarul central nu vor putea fi considerate ca aparținând patrimoniului acestuia și nu vor putea face obiectul niciunei pretenții din partea creditorilor depozitarului. (la 15-01-2015, Alin. (1) al art. 155 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 27^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (2) Prevederile alin. (1) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a depozitarului central. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 156În cadrul declanșării procedurii de faliment împotriva depozitarului central, judecătorul-sindic va numi lichidatorul, cu acordul C.N.V.M. Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. + Capitolul VAbrogat. (la 06-07-2018, Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea 1Abrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea 1, Capitolul V , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 157Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 157 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 158Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 158 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea a 2-aAbrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea a 2-a, Capitolul V , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 159Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 159 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 160Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 160 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 161Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea a 3-aAbrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea a 3-a, Capitolul V , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 162Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 162 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 163Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 163 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea a 4-aAbrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea a 4-a, Capitolul V , Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 164Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 164 din Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 165Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 165 din Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 166Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 166 din Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 167Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 167 din Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Capitolul VIAbrogat. (la 06-07-2018, Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea 1Abrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea 1, Capitolul VI, Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 168Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 168 din Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea a 2-aAbrogat. (la 06-07-2018, Secțiunea a 2-a, Capitolul VI, Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 169Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 169 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Secţiunea a 3-aAbrogată. (la 06-07-2018, Secțiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul IV a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 170Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 170 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 171Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 171 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 172Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 172 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Titlul VAbrogat. (la 01-04-2017, Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul IAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea 1Abrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea 1 a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 173Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 173 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 174Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 174 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 175Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 175 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 176Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 176 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 177Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 177 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 178Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 178 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 179Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 179 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 180Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 180 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 181Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 181 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 182Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 182 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 2-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 2-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 183Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 183 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 184Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 184 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 185Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 185 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 186Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 186 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 187Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 187 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 188Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 188 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 189Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 189 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 190Abrogat. (la 09-01-2015, Art. 190 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 191Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 191 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 192Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 192 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 3-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 3-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 193Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 193 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 194Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 194 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 195Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 195 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 4-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 4-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 196Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 196 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 197Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 197 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 198Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 198 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 199Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 199 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 200Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 200 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 5-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 5-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 201Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 201 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 6-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 6-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 202Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 202 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 203Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 203 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 204Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 204 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 205Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 205 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 205^1Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 205^1 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 7-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 7-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 206Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 206 din Sectiunea a 7-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 207Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 207 din Sectiunea a 7-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 208Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 208 din Sectiunea a 7-a , Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Titlul VIAbrogat. (la 01-04-2017, Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul IAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul I a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 209Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 209 din Capitolul I , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 210Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 210 din Capitolul I , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul IIAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul II a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 211Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 211 din Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 211^1Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 211^1 din Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 212Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 212 din Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul IIIAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul III a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea 1Abrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea 1 a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 213 (la 01-04-2017, Articolul 213 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 214Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 214 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 2-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 2-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 215Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 215 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 216Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 216 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 217Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 217 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 218Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 218 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 219Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 219 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul IVAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 220Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 220 din Capitolul IV , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 221Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 221 din Capitolul IV , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 222Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 222 din Capitolul IV , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 223Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 223 din Capitolul IV , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul VAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul V a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea 1Abrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea I a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 224Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 224 din Sectiunea I , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 225Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 225 din Sectiunea I , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 226Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 226 din Sectiunea I , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 227Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 227 din Sectiunea I , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 228Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 228 din Sectiunea I , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 2-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 2-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 229Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 229 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 230Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 230 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 231Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 231 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 232Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 232 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Secţiunea a 3-aAbrogată. (la 01-04-2017, Sectiunea a 3-a a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 233 (la 01-04-2017, Articolul 233 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Capitolul VIAbrogat. (la 01-04-2017, Capitolul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 234Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 234 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 235Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 235 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 236Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 236 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 237Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 237 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 238Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 238 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 239Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 239 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 240Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 240 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 240^1Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 240^1 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 241Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 241 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 242Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 242 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 243Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 243 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 243^1Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 243^1 din Capitolul VI , Titlul VI a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Titlul VIIAbrogat. (la 01-04-2017, Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 244Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 244 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 245Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 245 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 246Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 246 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 247Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 247 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 248Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 248 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 249Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 249 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 250Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 250 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 251Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 251 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 252Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 252 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 253Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 253 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 254Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 254 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 255Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 255 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 256Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 256 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 257Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 257 din Titlul VII a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Titlul VIIIAbrogat. (la 23-01-2020, Titlul VIII a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 258Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 258 din Titlul VIII a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 259Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 259 din Titlul VIII a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 260Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 260 din Titlul VIII a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 261Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 261 din Titlul VIII a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 262 Abrogat + Articolul 263Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 263 a fost abrogat de Alineatul (5), Articolul 81, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Titlul IXAbrogat. (la 06-07-2018, Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Capitolul IAbrogat. (la 06-07-2018, Capitolul I , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 264Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 264 din Capitolul I , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Capitolul IIAbrogat. (la 06-07-2018, Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 265Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 265 din Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 266Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 266 din Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 267Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 267 din Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 268Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 268 din Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 269Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 269 din Capitolul II , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Capitolul IIIAbrogat. (la 06-07-2018, Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 270Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 270 din Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Titlul X RĂSPUNDERI ȘI SANCȚIUNI + Articolul 271Încălcarea dispozițiilor prezentei legi și a reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia atrage răspunderea în condițiile legii. (la 30-06-2012, Art. 271 a fost modificat de pct. 59 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 272(1) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către:a) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) b) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) c) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) d) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) e) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) f) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) h) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) i) Abrogată; (la 23-07-2020, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 272 a fost abrogată de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) j) depozitarii centrali, intermediari și/sau de către membrii consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, precum și de către persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere în cadrul entităților anterior menționate ori de către alte persoane responsabile, după caz, în legătură cu:1. nerespectarea condițiilor care au stat la baza autorizării și a condițiilor de funcționare la care se face referire la art. 148 alin. (1) și (2); 2. refuzul de a furniza A.S.F. informațiile solicitate, conform prevederilor art. 144 alin. (2), referitoare la compensarea și decontarea tranzacțiilor; 3. refuzul de a furniza emitenților informațiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente valorilor mobiliare depozitate conform prevederilor art. 146 alin. (4) și (5); 4. refuzul de a raporta depozitarului central titularii subconturilor individualizate deținute de intermediari conform prevederilor art. 146 alin. (6); 5. nerespectarea de către intermediari a obligațiilor de raportare în termenele prevăzute la art. 146 alin. (7); 6. nerespectarea obligațiilor privind evidențierea valorilor mobiliare și a sarcinilor asupra acestora prevăzute la art. 151; 7. refuzul de a duce la îndeplinire solicitările A.S.F. prevăzute la art. 153 alin. (2); 8. nerespectarea de către persoanele responsabile a obligațiilor privind achiziția, deținerea și înstrăinarea acțiunilor depozitarului central conform prevederilor art. 150; 9. neacordarea în mod nejustificat a accesului intermediarilor din state membre. (la 06-07-2018, Litera j) din Alineatul (1) , Articolul 272 , Titlul X a fost modificată de Punctul 2, Articolul 281, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) Notă
Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.k) persoanele responsabile din partea Fondului de compensare a investitorilor în legătură cu:1. nerespectarea obligațiilor de efectuare a plăților compensatorii conform art. 47 și de publicare a informațiilor prevăzute la art. 48;2. nerespectarea reglementărilor Fondului de compensare a investitorilor aprobate de A.S.F.;3. nerespectarea reglementărilor și măsurilor emise de A.S.F. cu privire la Fondul de compensare a investitorilor.(2) Constituie contravenții următoarele fapte:a) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora;b) nerespectarea prevederilor referitoare la modul de întocmire a situațiilor financiar-contabile și la auditarea acestora, prevăzute la art. 258 alin. (1); (la 01-04-2017, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) (la 01-04-2017, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) e) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) f) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 286^1;g) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii;h) nerespectarea reglementărilor și măsurilor emise de A.S.F. în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței de capital;i) nepunerea în aplicare a sancțiunilor internaționale pe piața de capital;j) nerespectarea reglementărilor și măsurilor emise de A.S.F. cu privire la formarea, pregătirea și perfecționarea profesională, respectiv echivalarea automată a diplomelor, atestatelor și certificatelor emise de organismele internaționale;k) nerespectarea de către organul statutar competent a obligațiilor prevăzute la art. 283 alin. (1);l) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera l) din Alineatul (2) , Articolul 272 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) (la 15-01-2015, Art. 272 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care modifică pct. 60 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 272^1Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 272^1 din Titlul X a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 272^2Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 272^2 din Titlul X a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 273(1) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 272 se sancționează după cum urmează:a) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f), lit. h), i), lit. j) pct. 1-9 și 11-17, lit. k) pct. 2 și 3 și la alin. (2) lit. e), h), i), k) și l): (la 01-04-2017, Partea introductivă a lit. a) , Alineatul (1) , Articolul 273 , Titlul X a fost modificată de Punctul 5, Articolul 154, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) (i) cu avertisment sau amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele fizice;(ii) cu avertisment sau amendă de la 0,1% până la 5% din cifra de afaceri netă realizată în anul financiar anterior sancționării, în funcție de gravitatea faptei săvârșite, pentru persoanele juridice; (la 15-01-2015, Lit. a) a alin. (1) al art. 273 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care modifică pct. 61 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) b) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. j) pct. 10, lit. k) pct. 1 și alin. (2) lit. a), b), f) și j): (la 01-04-2017, Partea introductivă a lit. b) , Alineatul (1) , Articolul 273 , Titlul X a fost modificată de Punctul 5, Articolul 154, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) (i) cu avertisment sau cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, pentru persoanele fizice; (la 21-11-2015, Pct. (i) al lit. b) a alin. (1) al art. 273 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015, care introduce pct. 27^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. ) (ii) cu amendă de la 0,1% până la 10% din cifra de afaceri netă realizată în anul financiar anterior sancționării, în funcție de gravitatea faptei săvârșite, pentru persoanele juridice. (la 15-01-2015, Lit. b) a alin. (1) al art. 273 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care modifică pct. 61 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (la 01-04-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 273 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) (2) În cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării nu este disponibilă la data sancționării, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care persoana juridică a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință. Prin an de referință se înțelege anul anterior sancționării.(3) Prin excepție de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul persoanei juridice care a înregistrat o cifră de afaceri mai mică de 15 milioane lei sau nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancționării, precum și în cazul persoanei juridice a cărei cifră de afaceri nu este accesibilă A.S.F., aceasta va fi sancționată cu: (la 15-01-2015, Partea introductivă a alin. (3) al art. 273 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care modifică pct. 61 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) a) amendă de la 10.000 lei la 1.000.000 lei, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. a);b) amendă de la 15.000 lei la 2.500.000 lei, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. b).(4) C.N.V.M. poate aplica și următoarele sancțiuni contravenționale complementare, aplicate, după caz:1. suspendarea autorizației;2. retragerea autorizației;3. interzicerea pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani a dreptului de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condițiile prezentei legi.(5) Abrogat. (la 06-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 273 , Titlul X a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) (6) În cazul instituțiilor de credit care desfășoară activitatea de depozitare pentru organismele de plasament colectiv autorizate/avizate de A.S.F. cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (ii) va fi determinat prin aplicarea procentelor respective la cifra de afaceri netă realizată din activitatea de depozitare, cu luarea în considerare a prevederilor alin. (3). (la 15-01-2015, Alin. (6) al art. 273 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 61^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (la 30-06-2012, Art. 273 a fost modificat de pct. 61 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 273^1Desfășurarea fără autorizație a oricăror activități sau operațiuni pentru care prezenta lege cere autorizarea constituie infracțiune și se sancționează conform prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. (la 06-07-2018, Articolul 273^1 din Titlul X a fost modificat de Punctul 3, Articolul 281, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 273^2Abrogat. (la 01-04-2017, Articolul 273^2 din Titlul X a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) + Articolul 274(1) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 272 și 273^2 se constată de către C.N.V.M.(2) C.N.V.M. poate delega constatarea săvârșirii contravențiilor către agenți împuterniciți să exercite atribuții privind supravegherea, investigarea și controlul respectării dispozițiilor legale și ale reglementărilor aplicabile pieței de capital.(3) La primirea actelor de verificare rezultate în urma activității de autorizare, supraveghere sau control, în situația în care se constată săvârșirea unei contravenții, C.N.V.M. dispune aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 273 sau 273^2. De asemenea, prin acte individuale, C.N.V.M. poate dispune extinderea investigațiilor, luarea de măsuri conservatorii și/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.(4) C.N.V.M. poate face publică orice măsură sau sancțiune impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia. (la 30-06-2012, Art. 274 a fost modificat de pct. 63 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 275(1) La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.(2) Abrogat. (la 30-06-2012, Alin. (2) al art. 275 a fost abrogat de pct. 64 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (3) În cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz. + Articolul 276Abrogat. (la 30-06-2012, Art. 276 a fost abrogat de pct. 65 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 277Abrogat. (la 30-06-2012, Art. 277 a fost abrogat de pct. 65 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 278(1) În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, termenul de prescripție a constatării, aplicării și executării sancțiunii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.(3) În cazul contravențiilor continue, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data constatării faptei. (la 15-01-2015, Art. 278 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care modifică pct. 66 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Articolul 279Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi:a) prezentarea cu intenție de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societății către acționari de situații financiare inexacte ori de informații nereale privind condițiile economice ale societății;b) Abrogată; (la 01-04-2017, Litera b) din Articolul 279 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 ) c) Abrogată. (la 06-07-2018, Litera c) din Articolul 279 , Titlul X a fost abrogată de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) (la 01-02-2014, Art. 279 a fost modificat de pct. 3 al art. 152 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 279^1Abrogat. (la 06-07-2018, Articolul 279^1 din Titlul X a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 286, Titlul XI din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 ) + Articolul 280Abrogat. (la 30-06-2012, Art. 280 a fost abrogat de pct. 68 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) + Titlul XI DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE + Articolul 281(1) C.N.V.M. va stabili, prin regulament, perioada în care entitatea reglementată de către aceasta trebuie să se încadreze în prevederile prezentei legi, perioadă care nu va depăși 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.(2) Autorizațiile emise entităților reglementate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea. Entitățile reglementate sunt obligate ca, până la termenul prevăzut la alin. (1), să depună modificări și/sau completări ale documentelor care au stat la baza acordării autorizațiilor, în scopul încadrării în prevederile prezentei legi și al înregistrării acestora în Registrul C.N.V.M. + Articolul 282(1) Cererile de autorizare nesoluționate și care nu sunt conforme cu prevederile legii trebuie retrase sau completate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage respingerea cererii. + Articolul 283(1) În cazul dobândirii sau majorării unei participații la capitalul social al unei entități reglementate, efectuată cu încălcarea prevederilor legale și a reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi, drepturile de vot aferente respectivei dețineri sunt suspendate de drept.Acțiunile respective se iau în considerare la stabilirea cvorumului necesar adunării generale a acționarilor.(2) C.N.V.M. va dispune acționarilor respectivi să-și vândă, în termen de 3 luni, acțiunile aferente participației în legătură cu care C.N.V.M. nu și-a exprimat acordul. După expirarea acestui termen, dacă acțiunile nu au fost vândute, C.N.V.M. dispune entității reglementate anularea acțiunilor respective, emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.(3) Consiliul de administrație al entității reglementate este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acțiunilor, potrivit alin. (2), și vânzarea acțiunilor nou-emise.(4) Dacă din lipsă de cumpărători vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parțială a acțiunilor nou-emise, entitatea reglementată va proceda, de îndată, la reducerea capitalului social, cu diferența dintre capitalul social înregistrat și cel deținut de acționarii cu drept de vot. + Articolul 284(1) Înființarea depozitarului central va avea loc în termenul prevăzut la art. 281 alin. (1).(2) Entitățile care prestează servicii de registru sunt obligate să pună la dispoziția depozitarului central registrele societăților tranzacționate pe piețele reglementate sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare. Termenele și procedurile vor fi stabilite prin reglementări emise de C.N.V.M.(3) Prin derogare de la prevederile art. 124, art. 143, art. 146 și art. 157, până la împlinirea termenului stipulat la alin. (1), Bursa de Valori București poate să desfășoare activități de compensare, decontare, depozitare și registru, precum și orice alte activități auxiliare referitoare la valorile mobiliare și instrumentele financiare, prin departamente specializate, independente de activitatea de tranzacționare. + Articolul 285(1) Prin derogare de la prevederile titlului II cap. I și 3 din Legea nr. 31/1990, începând cu data adunării generale a Asociației Bursei de Valori București, care hotărăște transformarea Bursei de Valori București în societate comercială pe acțiuni, patrimoniul Bursei de Valori București devine patrimoniul S.C. Bursa de Valori București - S.A.(2) Până la data întrunirii Adunării generale a Asociației Bursei de Valori București, prevăzută la alin. (1), Bursa de Valori București va proceda la inventarierea și reevaluarea patrimoniului. Pe baza hotărârii adoptate de adunarea generală, o parte din activul patrimonial reevaluat al Bursei de Valori București se va transforma în capital social al Societății Comerciale «Bursa de Valori București» - S.A. Capitalul social stabilit va fi repartizat în cote egale, cu titlu gratuit și fără sarcini fiscale, membrilor Asociației Bursei de Valori București înregistrați la data adunării generale prevăzute la alin. (1) și se consideră subscris și vărsat integral de la data acestei adunări generale. (la 08-07-2005, Alin. (2) al art. 285 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 208 din 29 iunie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 5 iulie 2005. ) (3) S.C. Bursa de Valori București - S.A. reprezintă continuatorul și succesorul legal în drepturi și obligații al Bursei de Valori București, păstrând aceeași denumire.(4) La data adunării generale a Asociației Bursei de Valori București, menționate la alin. (1), comitetul Bursei de Valori București devine Consiliul de administrație al S.C. Bursa de Valori București - S.A., având aceeași componență; membrii comitetului Bursei de Valori București devin membri ai Consiliului de administrație al S.C. Bursa de Valori București - S.A., până la expirarea mandatului lor sau până la următoarea adunare generală a acționarilor, dacă perioada mandatului a fost depășită.(5) Comitetul Bursei de Valori București va desemna o persoană împuternicită să efectueze formalitățile de înregistrare și înmatriculare a S.C. Bursa de Valori București - S.A., până la data întrunirii adunării generale a Asociației Bursei de Valori București, menționate la alin. (1).(6) La data înregistrării S.C. Bursa de Valori București - S.A. la oficiul registrului comerțului, Asociația Bursei de Valori București se desființează de drept. + Articolul 286Abrogat. (la 23-07-2020, Articolul 286, Titlul XI a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 286^1Abrogat. (la 23-07-2020, Articolul 286^1, Titlul XI a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 286^2Abrogat. (la 13-01-2012, Art. 286^2 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 11 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012. ) + Articolul 286^3Abrogat. (la 23-01-2020, Articolul 286^3 din Titlul XI a fost abrogat de Litera b) a alin. (1) al art. 81 din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 ) + Articolul 286^4Condițiile de cvorum și de majoritate de vot necesare desfășurării adunărilor generale extraordinare ale acționarilor unui operator de piață și adoptării hotărârilor sunt cele prevăzute la art. 115 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 21-11-2015, Art. 286^4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015, care modifică pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 287S.C. Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri - S.A. Sibiu, S.C. Bursa Română de Mărfuri - S.A., precum și societățile de brokeraj ale membrilor acționari ai celor două burse, au obligația să se încadreze în prevederile prezentei legi, în termen de maximum 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. + Articolul 288(1) Prevederile următoarelor articole vor intra în vigoare la momentul aderării României la Uniunea Europeană:a) art. 37 - art. 43;b) art. 111, art. 112 și art. 113 alin. (1);c) art. 124 alin. (4);d) art. 192.(2) Până la data aderării României la Uniunea Europeană, entitățile având sediul în statele membre vor putea desfășura activități reglementate de prezenta lege, fără eliberarea unei autorizații în condiții de reciprocitate, în baza acordurilor de cooperare încheiate de C.N.V.M. cu autoritățile competente din statele membre de origine. Supravegherea acestor entități se va realiza în condițiile prevăzute în acordurile respective.(3) C.N.V.M. va informa Comisia Europeană:a) cu privire la autorizarea oricărei societăți care este filiala unei societăți-mamă, conform art. 2 alin. (1) pct. 6 și 27, aflate sub jurisdicția unui stat nemembru, precum și cu privire la structura grupului din care societatea-mamă respectivă face parte;b) ori de câte ori societatea-mamă menționată la lit. a) dobândește o poziție în cadrul unei societăți autorizate de C.N.V.M., care ar deveni astfel filiala respectivei societăți-mamă;c) cu privire la orice dificultăți întâmpinate de societățile autorizate de C.N.V.M,, care intenționează să se stabilească sau să presteze servicii într-un stat nemembru.(4) C.N.V.M. va transmite Comisiei Europene, la solicitarea acesteia, informații cu privire la:a) orice cerere de autorizare a oricărei societăți care este filiala unei societăți-mamă, conform art. 2 alin. (1) pct. 6 și 27, aliate sub jurisdicția statului nemembru indicat;b) orice notificare prin care C.N.V.M. este informată, în conformitate cu art. 18 alin. (2) și art. 61, că societatea-mamă menționată la lit. a) își propune să dobândească o poziție în cadrul unei societăți autorizate de C.N.V.M., astfel încât aceasta din urmă să devină filiala respectivei societăți-mamă.(4^1) C.N.V.M. cooperează cu Autoritatea Europeană pentru Piețe și Valori Mobiliare și Comitetul European pentru Risc Sistemic și furnizează fără întârziere acestora toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin. (la 30-06-2012, Alin. (4^1) al art. 288 a fost introdus de pct. 69 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. ) (5) Entitățile din statele nemembre care desfășoară în România activități reglementate de prezenta lege nu vor beneficia de un tratament mai favorabil comparativ cu cel aplicat entităților din statele membre. + Articolul 289(1) Anexa la Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) La cerere, C.N.V.M. raportează Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale Senatului și Camerei Deputaților, Comisiei economice a Senatului și Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare a Camerei Deputaților, asupra activității desfășurate, cu respectarea prevederilor legale privind informațiile confidențiale și cele clasificate.2. Articolul 6 va avea următorul cuprins: + Articolul 6(1) C.N.V.M. poate participa la activitatea organizațiilor internaționale de profil și poate deveni membră a acestor organizații.(2) C.N.V.M. va coopera cu autoritățile competente din statele membre și pe bază de reciprocitate cu autoritățile competente din statele ne membre ori de câte ori este necesar, în scopul îndeplinirii obligațiilor ce le revin, făcând uz de puterile cu care a fost investită de lege.(3) C.N.V.M. va acorda asistență autorității competente din statele membre, în special în ce privește schimbul de informații și cooperarea în activitățile de investigare. Acest tip de asistență include, fără a se limita la acestea:a) furnizarea de informații publice sau nesupuse publicității despre ori în legătură cu o persoană fizică sau juridică, subiect al reglementării, supravegherii ori controlului C.N.V.M.;b) furnizarea de copii ale înregistrărilor ținute de entitățile reglementate;c) colaborări cu persoanele care dețin informații despre obiectul unei anchete.(4) C.N.V.M. va emite reglementări privind procedura de cooperare cu autoritățile competente din statele membre, în conformitate cu legislația comunitară în vigoare.3. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc alineatele (2^1) și (2^2) cu următorul cuprins:(2^1) Obligația de păstrare a secretului de serviciu nu poate fi opusă C.N.V.M. în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de lege.(2^2) Informațiile de natura secretului profesional primite de către C.N.V.M. în exercitarea atribuțiilor sale pot fi utilizate numai în următoarele situații:a) în scopul verificării respectării condițiilor impuse pentru acordarea autorizației entităților reglementate, pentru facilitarea supravegherii, pe baze consolidate sau neconsolidate a desfășurării activității entității reglementate, în special a cerințelor de adecvare a capitalului, a procedurilor contabile și administrative și a mecanismelor de asigurare a controlului intern;b) în scopul impunerii de sancțiuni;c) în cadrul plângerilor administrative și acțiunilor intentate împotriva actelor individuale emise de C.N.V.M.4. La articolul 7, alineatul (15) va avea următorul cuprins:(15) Regulamentele și instrucțiunile emise de către C.N.V.M. sunt aprobate prin ordin al președintelui C.N.V.M. Ordinul de aprobare va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea. I. Textul integral al regulamentelor și instrucțiunilor aprobate va fi publicat, pentru opozabilitate, în Buletinul C.N.V.M.5. La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins: + Articolul 11(1) Membrii și angajații care lucrează sau care au lucrat la C.N.V.M., precum și reprezentanții și salariații entităților cărora C.N.V.M, le-a delegat una sau mai multe din prerogativele cu care a fost investită prin lege au obligația să respecte, în privința informațiilor obținute în cursul sau ca urmare a exercitării atribuțiilor și care nu au devenit publice, regimul juridic aplicabil secretului de serviciu. În sensul prezentei legi, transmiterea de informații în cadrul prevăzut la art. 6 alin. (2) și (3) nu reprezintă o încălcare a acestei obligații.6. La articolul 13, după alineatul (3) se introduc alineatele (4) și (5) cu următorul cuprins:(4) Cota prevăzută la alin. (2) lit. a) și e) se aplică și sistemelor alternative de tranzacționare.(5) Cota prevăzută la alin. (2) lit. b) se aplică și altor organisme de plasament colectiv, altele decât O.P.C.V.M.7. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce alineatul (3^1) cu următorul cuprins:(3^1) În caz de necesitate, cheltuielile legate de organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare vor fi finanțate, parțial sau integral, din bugetul de stat sau din fondurile speciale ale Guvernului. + Articolul 290(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficiul al României, Partea I.(2) C.N.V.M. va emite reglementările în aplicarea prezentei legi, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.(3) Reglementările emise de C.N.V.M. până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepția dispozițiilor contrare.(4) Dispozițiile legislației referitoare la societățile comerciale sunt aplicabile entităților reglementate de prezenta lege, în măsura în care nu contravin acesteia. + Articolul 291(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 5 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 513/2002;b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002 privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 8 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 512/2002;c) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 9 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 525/2002, cu modificările și completările ulterioare;d) art. 2 alin. (4) și art. 7 din Legea nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 1 noiembrie 1996, și art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/1998 pentru finalizarea procesului de privatizare cu titlu gratuit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 28 decembrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 164/1999;e) Ordonanța Guvernului nr. 20/1998 privind constituirea și funcționarea fondurilor cu capital de risc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998;f) art. 162 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare;g) Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționării fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 30 august 1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994;h) orice alte dispoziții contrare.Prezenta lege transpune următoarele directive ale Uniunii Europene:a) Directiva nr. 93/22/CEE privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare cu modificările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 141/11.06.1993;b) Directiva nr. 97/9/CEE privind schemele de compensare a investitorilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 84/26.03.1997;c) Directiva nr. 85/611/CEE privind dispozițiile legale, reglementare și administrative cu privire la anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 375/31.12.1985, cu modificările ulterioare;d) Directiva nr. 98/26/CEE a Parlamentului European și a Consiliului privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a instrumentelor financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 166/11.06.1998;e) Directiva nr. 2003/71/CEE privind prospectele publicate atunci când valorile mobiliare sunt oferite publicului sau admise la tranzacționare, care amendează Directiva 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 345/31.12.2003;f) Directiva nr. 2001/34/CEE privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei și informațiile ce trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 184/06.07.2001;g) Directiva nr. 2003/6/CEE privind abuzul pe piață, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 96/12.04.2003;h) Directiva nr. 2002/65/CEE privind prestarea serviciilor financiare la distanță, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 271/09.10.2002;i) Directiva nr. 1993/6/CEE privind adecvarea capitalului firmelor de investiții și instituțiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 141/11.06.1993.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor articolului 75 și ale articolului 76 alineatul (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIUBucurești, 28 iunie 2004.Nr. 297.
EMITENT |