HOTĂRÂRE nr. 1.317 din 25 noiembrie 1996privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 11 decembrie 1996



    Notă
    Prin ORDINUL nr. 7.293 din 20 decembrie 2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 48 din 24 ianuarie 2002, se reînnoiește statutul de institut național de cercetare-dezvoltare al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București.
    În temeiul Ordonanței Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 51/1996,Guvernul României hotărăște:  +  Articolul 1Se înființează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București, persoana juridică română aflată în coordonarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care funcționează după modelul regiilor autonome, conform Legii nr. 51/1996, prin reorganizarea și fuziunea Institutului de Biologia Dezvoltării București, Institutului de Cercetări Biologice Cluj-Napoca și a Institutului de Cercetări Biologice Iași, unități care se desființează.  +  Articolul 2Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București are sediul în municipiul București, Splaiul Independentei nr. 296, sectorul 6.  +  Articolul 3Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București are ca obiect principal de activitate dezvoltarea de cercetări fundamentale și aplicative interdisciplinare în domeniul stiintelor vieții, al cunoașterii proceselor de baza ale viului la nivel celular și molecular, al reproducerii și dezvoltării organismelor în condiții specifice de mediu, al biodiversitatii și conservării genofondului național și protecției cadrului natural, în vederea reglarii, modelarii și dirijarii proceselor biologice, elemente definitorii ale politicilor socioeconomice.  +  Articolul 4Structura organizatorică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București este prevăzută în anexa nr. 1.  +  Articolul 5Patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la data de 30 iunie 1996, este de 3.862.043 mii lei, din care: imobilizari corporale și necorporale 3.105.845 mii lei și active circulante 748.483 mii lei, și se preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Institutul de Biologia Dezvoltării București, de la Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca și de la Institutul de Cercetări Biologice Iași.  +  Articolul 6Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare, precum și cu regulamentul de organizare și funcționare cuprins în anexa nr. 2.  +  Articolul 7Personalul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București se preia, prin transfer, de la Institutul de Biologia Dezvoltării București, de la Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca și de la Institutul de Cercetări Biologice Iași și își păstrează salariile avute la data transferului, până la negocierea noului contract colectiv de muncă.  +  Articolul 8Ministerul Cercetării și Tehnologiei, în calitate de minister coordonator, va cuprinde în bugetul sau de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, aparatura, echipamente și instalații.  +  Articolul 9Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Contrasemnează:
    Ministrul cercetării și tehnologiei,
    Doru Dumitru Palade
    Ministru de stat, ministrul finanțelor,
    Florin Georgescu
     +  Anexa nr. 1INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTAREPENTRU ȘTIINȚE BIOLOGICE BUCUREȘTI
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
     +  Anexa nr. 2
    REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
    a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București
     +  Capitolul 1 Dispoziții generale  +  Articolul 1Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Științe Biologice București, denumit în continuare institut, este persoana juridică română aflată în coordonarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care funcționează după modelul regiilor autonome conform Legii nr. 51/1996, și își desfășoară activitatea pe baza prevederilor legale în vigoare și a prezentului regulament.  +  Articolul 2(1) Institutul are structura organizatorică cuprinsă în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.317 din 25 noiembrie 1996.(2) Institutul are, în cadrul structurii sale organizatorice, filiale fără personalitate juridică necesare realizării obiectului sau de activitate. Acestea sunt:(i) Institutul de Cercetări Biologice Iași, bd Copou nr. 20A, județul Iași, cod 6600;(îi) Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48, județul Cluj, cod 3400;(iii) Centrul de Cercetări Biologice, Geografice și Geologice "Stejarul" Piatra-Neamt, str. Alexandru cel Bun nr. 6, județul Neamt.(3) Institutul poate înființa, în cadrul structurii sale, și alte subunitati fără personalitate juridică necesare realizării obiectului sau de activitate. Modalitatea de constituire a acestora și relațiile lor în cadrul institutului și cu terții sunt reglementate prin prezentul regulament de organizare și funcționare.  +  Capitolul 2 Scopul și obiectul de activitate  +  Articolul 3Institutul este înființat în scopul desfășurării activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul biologiei și al disciplinelor conexe, prin participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului respectiv și la realizarea cu prioritate a obiectivelor științifice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, a cooperării la programe internaționale de profil și implementarea rezultatelor în viața economică și socială a României  +  Articolul 4Obiectul de activitate al institutului cuprinde:A. Activități de cercetare-dezvoltare:a) În cadrul Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, cu o pondere majoritara, din total activitate, institutul asigura:. dezvoltarea de cercetări fundamentale și aplicative în domeniul stiintelor vieții, în scopul aprofundarii cunoașterii proceselor de baza ale viului, a geneticii, biologiei celulare și moleculare, a reproducerii și dezvoltării organismelor în condiții specifice de mediu, a biodiversitatii și conservării genofondului național și identificarea pe aceasta baza:– a posibilităților de reglare și dirijare a proceselor biologice;– a interrelatiilor organismelor cu factorii ambientali și mecanismelor functionale ale ecosistemelor, precum și a comunităților umane;– a implicatiilor economice și sociale ce reprezintă elemente definitorii ale politicilor economice;. desfășurarea, coordonarea și realizarea programelor, orientarilor și direcțiilor prioritare cuprinse în Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;. efectuarea de cercetări complexe, interdisciplinare pentru fundamentarea și realizarea de modele experimentale, metode și tehnologii noi de valorificare durabila a resurselor naturale, de refacere, menținere și protecție a cadrului natural;. elaborarea de studii de specialitate pe bază de mijloace și tehnici specifice, modelarea, simularea și controlul proceselor biologice;. realizarea de cercetări și studii de specialitate vizind: metode și tehnici de analiza, caracterizare și control al substanțelor și proceselor biologice la nivel micro- și macro- sistem;. elaborarea strategiei și a orientarilor domeniului sau pe termen mediu și lung, în concordanta cu evoluția și necesitățile economico-sociale ale României, și sprijinirea integrării progresive în programele și direcțiile prioritare din domeniul biologiei și disciplinelor conexe pe plan internațional;. dezvoltarea fondului dinamic de inovare pentru realizarea unui capital tehnologic și logistic competitiv și implementarea inventiilor proprii (tehnologii, substanțe de natura biologica, biomateriale, bioproduse etc.) și a rezultatelor cercetării în medicina umană și veterinara, agricultura, industria chimico-farmaceutica, refacerea și protecția mediului și a comunităților umane.b) În afară Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică:. lărgirea colaborării și cooperării cu parteneri din alte unități de cercetare-dezvoltare, învățământ superior, organisme științifice neguvernamentale și agenți economici din țara și din străinătate;. afilierea de unități și colective din comunitatea științifică cu potențial de integrare în profilul și programele coordonate de institut pentru realizarea obiectivelor și aplicarea rezultatelor cercetării.B. Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare, pe care le desfășoară institutul:. organizarea și dezvoltarea de investiții, servicii științifice și tehnologice flexibile, la nivel de laborator și pilot, subordonate activității de cercetare, experimentare, omologare și valorificare a capitalului tehnologic și logistic propriu;. dezvoltarea sistemului informațional, a sistemelor de bănci de date, a prelucrării de date și imagini, a modelarii și stimulării proceselor biologice;. susținerea activităților de consultanța, transfer tehnologic, marketing și servicii în domeniul de profil;. desfășurarea de activități de import-export prin compartimentele proprii specializate;. activități de testare, certificare și stabilire a normelor de calitate, control și valorificare a resurselor naturale și produse biologic active.C. Formare și specializare profesională în domeniul propriu de activitate:. activități de pregătire, formare și specializare profesională de nivel mediu, universitar, postuniversitar și doctorantura în domeniul stiintelor biologice, potrivit legii.D. Activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate:. activități de organizare și sustinere a schimbului de informații științifice în domeniul de profil, prin organizarea și participarea la manifestări științifice, la saloane de inovare și transfer tehnologic de nivel național și internațional; activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate, studii, rapoarte, sinteze și alte publicații în domeniu.E. Valorificarea rezultatelor cercetării din domeniu:. activități de execuție și realizarea de unicate și serii mici, produse ca rezultat al cercetării.În cadrul obiectului sau de activitate, institutul colaborează și la realizarea unor activități de cercetare-dezvoltare privind apărarea naționala.  +  Capitolul 3 Patrimoniul  +  Articolul 5Conform bilanțului contabil încheiat la data de 30 iunie 1996, institutul are un patrimoniu propriu în valoare de 3.862.043 mii lei (Institutul de Biologia Dezvoltării București: 3.061.197 mii lei; Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca: 542.798 mii lei; Institutul de Cercetări Biologice Iași: 258.048 mii lei), din care: imobilizari corporale și necorporale 3.105.845 mii lei și active circulante 748.483 mii lei.  +  Articolul 6(1) Institutul administrează, cu diligenta unui bun proprietar, bunuri proprietate publică, precum și alte bunuri dobîndite în condițiile legii. Bunurile proprietate publică, precum și cele dobîndite se afla în administrarea institutului și se evidențiază distinct în patrimoniul acestuia.(2) Rezultatele cercetărilor concretizate în active corporale și necorporale, efectuate și finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, sunt bunuri dobîndite, dacă prin contract nu se prevede altfel, și se înregistrează în evidența contabilă a institutului.(3) În exercitarea drepturilor sale, institutul poseda și folosește bunurile aflate în patrimoniul sau și, după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul realizării obiectului sau de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.(4) Concesionarea sau închirierea unor subunitati, servicii sau activități se poate face numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, în condițiile prevederilor legale corespunzătoare și cu aprobarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.(5) Patrimoniul institutului poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.  +  Capitolul 4 Structura organizatorică și funcțională  +  Articolul 7(1) Institutul poate avea în structura subunitati, secții, laboratoare și alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului sau de activitate.În funcție de specificul activității, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare.  +  Articolul 8Directorul general stabilește relațiile dintre subunitatile aflate în structura institutului, precum și relațiile acestora cu terții și le poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului, cu avizul consiliului de administrație.  +  Articolul 9Subunitatile din structura institutului răspund în fața consiliului de administrație și a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților și competentelor încredințate de aceștia.  +  Capitolul 5 Organele de conducere  +  Articolul 10(1) Conducerea institutului este asigurata de către:– consiliul de administrație;– comitetul de direcție;– directorul general.(2) Orientarea și coordonarea activității tehnico-științifice din institut sunt asigurate de către consiliul științific.  +  Articolul 11(1) Consiliul de administrație este format din 7 membri, numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.(2) Structura consiliului de administrație este alcătuită din:– 1 președinte;– 1 vicepreședinte;– 5 membri.  +  Articolul 12(1) Din consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu:– directorul general al institutului - președinte;– un reprezentant al Ministerului Cercetării și Tehnologiei;– un reprezentant al Ministerului Finanțelor;– președintele consiliului științific.(2) Ceilalți membri în consiliul de administrație pot fi ingineri, economiști, juriști, alți specialiști din institut, precum și reprezentanți ai agenților economici de profil.(3) Consiliul de administrație își desemnează vicepreședintele.(4) Numirea membrilor consiliului de administrație se face prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei, la propunerea directorului general.(5) Revocarea membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave sau pentru lipsa de activitate în executarea mandatului se face de același organ care a făcut numirea.  +  Articolul 13Membrii consiliului de administrație sunt cetățeni români și:a) își păstrează calitatea de angajați la instituția sau la unitatea de la care provin și toate drepturile și obligațiile derivînd din aceasta calitate;b) sunt plătiți pentru activitatea desfășurată în aceasta calitate cu o indemnizație lunară stabilită de consiliul de administrație;c) nu pot face parte din mai mult de doua consilii de administrație sau participa, în aceeași calitate la societățile comerciale cu care institutul are relații contractuale sau interese contrare;d) sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal ori soțul (sotia), copiii sau rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt în același timp patroni sau asociați la societăți comerciale cu capital privat, cu același profil, sau cu care institutul se afla în relații comerciale directe.  +  Articolul 14Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de funcționare și cu respectarea legislației în vigoare. El hotărăște în problemele privind activitatea institutului, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența altor organe.  +  Articolul 15(1) Consiliul de administrație se întrunește o dată pe luna sau ori de cîte ori interesele institutului o cer, convocarea acestuia facindu-se de către președinte sau la solicitarea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului.(2) Dezbaterile consiliului de administrație sunt conduse de președintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreședinte.  +  Articolul 16(1) Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită aceasta condiție, ședința consiliului de administrație se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.(2) Hotărârile consiliului de administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dar nu mai puțin de jumătate plus unul din numărul total al membrilor.  +  Articolul 17La ședințele consiliului de administrație este invitat și reprezentantul sindicatului.  +  Articolul 18Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiza consilieri și consultanți din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi compensata material, conform prevederilor legale.  +  Articolul 19(1) Membrii consiliului de administrație sunt răspunzători, în condițiile legii, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.(2) Membrii consiliului de administrație care s-au impotrivit luării unei decizii care s-a dovedit păgubitoare pentru institut nu răspund, dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de administrație și au anuntat în scris, despre aceasta, organul coordonator.(3) Membrii consiliului de administrație care nu au respectat prevederile art. 13 lit. c) răspund pentru daunele cauzate institutului ca urmare a acestui fapt.  +  Articolul 20Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:a) avizează modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului, înființarea, desființarea și comasarea de subunitati din structura acestuia;b) aproba, la propunerea consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a institutului, de introducere a unor tehnologii de virf și de modernizare a celor existente, în concordanta cu strategia generală a domeniului propriu;c) propune programul anual de cercetare-dezvoltare, pe care îl înaintează Colegiului Consultativ pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică;d) analizează și avizează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, pe care îl depune la organul coordonator în vederea aprobării prin hotărâre a Guvernului;e) analizează și avizează bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, pe care le supune aprobării Ministerului Finanțelor și aproba raportul de gestiune asupra activității desfășurate de institut în anul precedent;f) analizează raportarea trimestriala privind activitatea realizată de institut și aproba măsuri pentru desfășurarea acesteia în condiții de echilibru al bugetului de venituri și cheltuieli;g) analizează, aproba sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care urmează a fi realizate de institut;h) propune spre aprobare, în condițiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului, concesionarea, închirierea sau locația de gestiune a unor bunuri, servicii, subunitati de producție din patrimoniul institutului;i) aproba asocierea institutului cu terțe persoane juridice în vederea realizării de activități comune care prezintă interes pentru asociați și care se încadrează în obiectul de activitate al institutului, cu respectarea prevederilor legale;j) aproba valorificarea bunurilor dobîndite, cu respectarea prevederilor legale;k) fundamentează și prezintă organului coordonator propuneri pentru asigurarea de fonduri, prin bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia, pentru finanțarea obiectivelor de interes public specifice activității institutului;l) aproba volumul creditelor bancare prevăzute la art. 35 și stabilește modul de rambursare;m) aproba utilizarea disponibilităților în valută;n) aproba mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;o) executa orice alte atribuții stabilite potrivit prevederilor legale.  +  Articolul 21În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administrație prezintă Ministerului Cercetării și Tehnologiei un raport asupra activității desfășurate în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.  +  Articolul 22Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de institut; atribuțiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de funcționare a consiliului de administrație.  +  Articolul 23Conducerea operativă a institutului este asigurata de un comitet de direcție, compus din directorul general și directorii din structura organizatorică a institutului.  +  Articolul 24Comitetul de direcție stabilește acțiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:– strategia programelor de dezvoltare a institutului;– programul anual de cercetare-dezvoltare;– bugetul de venituri și cheltuieli;– programul de investiții;– sistemul de asigurare a calității;– alte obligații.  +  Articolul 25Comitetul de direcție se întrunește decadal și ori de cîte ori interesele institutului o impun.  +  Articolul 26(1) La nivelul subunitatilor din institut se organizează și funcționează comitetul de conducere care își desfășoară activitatea, în conformitate cu propriul regulament de organizare și funcționare aprobat de consiliul de administrație al institutului și este prezidat de directorul subunitatii respective.(2) Comitetul de conducere exercita atribuții și are raspunderi în limita competentelor propuse de conducerea institutului și aprobate de consiliul de administrație.  +  Articolul 27Activitatea curenta a institutului este condusă de directorul general, numit prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei, la propunerea Colegiului Consultativ pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, dintre cercetatorii științifici principali care lucrează în domeniu și au pregătire managerială.  +  Articolul 28Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului în relațiile cu celelalte organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice din țara și din străinătate;b) stabilește atribuțiile, competentele și relațiile compartimentelor de la toate nivelurile organizatorice ale institutului, precum și relațiile acestora cu terții;c) propune modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului;d) asigura negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului și aproba salariile rezultate din negocierea directa;e) numește și revoca pe conducătorii compartimentelor de muncă din aparatul propriu, precum și pe directorii din structura organizatorică a institutului, cu avizul consiliului de administrație;f) angajează și concediază personalul propriu al institutului;g) aproba comisiile de concurs pentru promovarea pe funcții de cercetator științific principal gradul I, II și III și cercetator științific, la propunerea consiliului științific;h) are atribuții și raspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului de la buget, în condițiile art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 51/1996;i) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;j) adopta măsuri și urmărește realizarea operațiunilor de comerț exterior, prin compartimentele proprii specializate;k) exercita atribuțiile și are răspunderile care îi revin din prevederile legale, aproba și ia măsuri privind activitatea institutului, cu excepția celor date, potrivit reglementărilor legale, în competența altor organe;l) exercita orice alte atribuții ce îi sunt delegate de consiliul de administrație;m) poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului.  +  Articolul 29(1) Consiliul științific este format din 17 membri reprezentind toate departamentele științifice din cadrul institutului.(2) Consiliul științific poate fi alcătuit din cercetători cu realizari deosebite, cu capacitate de sinteza și de prospectare în domeniu, cadre didactice din învățământul superior, salariați ai institutului sau din afară acestuia, aleși prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institut.(3) Consiliul științific este condus de un președinte și un vicepreședinte aleși pe timp de 2 ani prin vot secret de către membrii consiliului. Din consiliul științific fac parte de drept directorul general și directorul științific al institutului, precum și directorii de filiale.(4) Consiliul științific se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu.  +  Articolul 30Atribuțiile principale ale consiliului științific sunt:a) participa la elaborarea strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare și la elaborarea Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, în domeniul stiintelor biologice;b) contribuie la realizarea obiectivelor științifice și tehnologice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;c) examinează și avizează proiectele de cercetare științifică, precum și realizarea acestora;d) avizează hotărârile care implica politica de cercetare a institutului și valorificarea rezultatelor;e) propune măsuri pentru perfecționarea profesională și pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;f) face propuneri privind modul de organizare a concursurilor de încadrare și promovare a personalului de cercetare;g) propune comisiile de concurs pentru promovarea în funcțiile atestabile și confirma rezultatele concursului pentru funcțiile de cercetator științific principal, gradul I, II, III și cercetator științific;h) organizează și coordonează desfășurarea acțiunilor cu caracter științific la nivel național și internațional;i) avizează acțiunile de cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;j) avizează acordarea de burse de studii și stagii de perfecționare în străinătate.  +  Capitolul 6 Bugetul de venituri și cheltuieli și administrarea acestuia. Relațiifinanciare  +  Articolul 31(1) Institutul întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.(2) Bilanțul contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.  +  Articolul 32(1) Veniturile și cheltuielile institutului se stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar.(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, cu avizul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.  +  Articolul 33Corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programata, institutul determina anual volumul de venituri de realizat și cheltuielile totale de efectuat.  +  Articolul 34Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor cuprinse în contractele colective de muncă, în limita fondului total destinat plății salariilor.  +  Articolul 35Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite cu societățile comerciale bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute, în termeni reali, realizate în anul precedent. Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Finanțelor.  +  Articolul 36(1) Institutul hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului sau de activitate, finanțarea efectuindu-se din surse proprii și credite bancare, cu excepția investițiilor care intra sub incidența prevederilor art. 6 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993.(2) În cazul investițiilor, altele decît cele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, limita de finanțare se aproba o dată cu legile de adoptare a acestora, iar institutul are obligația ca în execuția bugetului de venituri și cheltuieli să se încadreze în alocațiile bugetare aprobate.(3) Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudeca pe bază de licitație publică, potrivit legislației privind achizițiile publice.(4) Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei la nivelul anului anterior, în vederea realizării de investiții de natura celor prevăzute la alin. (1) și (2), se efectuează cu aprobarea organului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor.  +  Articolul 37(1) Operațiunile de încasări și plati ale institutului și filialelor sale se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România.(2) Institutul poate efectua operațiuni de încasări și plati în lei și în valută prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casa și a normativelor de disciplina financiar-valutară, stabilite prin actele normative în vigoare.(3) Institutul poate efectua operațiuni de comerț exterior potrivit legii. Operațiunile de încasări și plati cu strainatatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unitățile bancare specializate, cu sediul în România.  +  Articolul 38Institutul își va organiza controlul financiar preventiv și controlul financiar de gestiune, potrivit legii.  +  Capitolul 7 Reglementarea litigiilor  +  Articolul 39Litigiile Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice cu persoane fizice sau juridice, nesolutionate pe cale amiabila, sunt supuse spre rezolvare instanțelor de judecată române competente, în conformitate cu prevederile legale.  +  Capitolul 8 Dispoziții finale  +  Articolul 40(1) Prezentul regulament de organizare și funcționare se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.(2) Modificările și completările regulamentului de organizare și funcționare se pot face la propunerea consiliului de administrație, cu respectarea actelor normative în vigoare, cu aprobarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.  +  Articolul 41Pentru toate aspectele nereglementate prin prezentul regulament de organizare și funcționare se aplică prevederile care, potrivit dispozițiilor legale, sunt aplicabile regiilor autonome.  +  Articolul 42Statutul de institut național de cercetare-dezvoltare se reînnoiește prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani.----------------
    -----