HOTĂRÂRE nr. 555 din 17 august 1994privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale din domeniul prețurilor și tarifelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 21 septembrie 1994
Guvernul României hotărăște: + Articolul 1Constituie contravenții la normele legale din domeniul prețurilor și tarifelor următoarele fapte săvârșite de persoanele fizice care reprezintă instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale, indiferent de forma de organizare și titularul dreptului de proprietate, dacă acestea nu au fost comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: a) refuzul agentului economic producător sau furnizor de a prezenta elementele necesare desfășurării normale a negocierii prețurilor cu ridicată și a tarifelor pentru produsele ce se liberalizeaza și serviciile ce se prestează agenților economici și instituțiilor publice beneficiare; b) refuzul agentului economic de a prezenta organelor de control, abilitate de lege, datele care au stat la baza fundamentarii prețurilor și tarifelor supuse negocierii sau celor practicate; c) neafisarea la loc vizibil în unitățile de desfacere a produselor, a cotelor de adaos comercial sau de comision practicate; d) negocierea prețurilor și tarifelor și punerea lor în aplicare fără supravegherea autorităților administrației publice centrale sau, după caz, județene și a municipiului București, pentru produsele și serviciile la care reglementările legale în vigoare prevăd aceasta condiție; e) netransmiterea către serviciile teritoriale de prețuri și protecție a concurentei din subordinea Ministerului Finanțelor a copiei după notificarea intentiei de majorare a prețurilor și tarifelor facuta beneficiarilor, în cazurile prevăzute de normele în vigoare; f) înțelegerea prealabilă a reprezentanților agenților economici asupra nivelului de preț sau tarif ce va fi supus negocierii, în vederea împiedicării acțiunii conjugate a cererii și ofertei în formarea prețului sau a tarifului pentru produse sau servicii în cauza; g) refuzul agentului economic furnizor sau prestator de a negocia prețurile cu ridicată și tarifele pentru produsele și serviciile ce se livreaza sau se prestează agenților economici sau instituțiilor publice beneficiare sau practicarea de prețuri și tarife pentru care nu se poate dovedi negocierea cu acestea; h) dimensionarea incorectă a prețurilor și tarifelor sau prezentarea unor date eronate pentru a justifica nivelul prețurilor și tarifelor supuse negocierii sau renegocierii; i) practicarea de prețuri și tarife mai mari decît cele negociate, cu sau fără supravegherea autorităților administrației publice, după caz, prin majorarea unilaterala a nivelului negociat pentru tranzacțiile încheiate; j) nerespectarea regulilor legale privind dimensionarea prețurilor cu ridicată ale bunurilor provenite din import; k) luarea în calcul la dimensionarea prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile din ramurile intermediare și cele finale a altor influente decît cele rezultate din reglementările aprobate de Guvern; l) majorarea prețului și tarifului fără notificarea acestei intentii către agenții economici și instituțiile publice beneficiare; m) majorarea adaosului comercial sau a cotei de comision fără anunțarea intentiei serviciilor teritoriale de prețuri și protecție a concurentei din subordinea Ministerului Finanțelor, prevăzută de reglementările legale; n) neactualizarea prețurilor de începere a licitațiilor pentru valorificarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor și a altor active pe baza cresterilor de prețuri rezultate din aplicarea tuturor hotărîrilor Guvernului de liberalizare a prețurilor;o) nerespectarea de către agenții economici, indiferent de forma de organizare și de natura capitalului social, care achiziționează porcine și păsări vii pentru industrializare, destinate fondului de consum, sau lapte de vacă și de bivolita - materie prima -, livrate la fondul de consum, a prețurilor de achiziție minime garantate, precum și depășirea prețurilor cu amănuntul și a rabaturilor comerciale maxime, negociate și practicate potrivit prevederilor art. 1 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 729/1994, a carei valabilitate a fost prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 245/1995, indiferent prin cîte verigi de desfacere a circulat marfa; (la 30-04-1996, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul 9 din HOTĂRÂREA nr. 293 din 29 aprilie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 30 aprilie 1996 ) p) neînscrierea în facturi sau în alte documente ce se întocmesc la livrarea produselor prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 729/1994, de către agenții economici, indiferent de forma de organizare și de natura capitalului social, a prețurilor cu amănuntul și a rabaturilor comerciale, negociate, precum și practicarea de către acești agenți economici a unor prețuri și rabaturi comerciale peste nivelul maxim negociat conform prevederilor aceleiași hotărâri. (la 30-04-1996, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul 9 din HOTĂRÂREA nr. 293 din 29 aprilie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 30 aprilie 1996 ) + Articolul 2Faptele prevăzute la art. 1 se sancționează cu amendă contravențională, după cum urmează: a) de la 100.000 la 250.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. a) - c); b) de la 150.000 la 500.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. d) și e); c) de la 300.000 la 1.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. f) - n);d) de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. o) și p). (la 30-04-1996, Articolul 2 a fost completat de Punctul 2, Articolul 9 din HOTĂRÂREA nr. 293 din 29 aprilie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 30 aprilie 1996 ) + Articolul 3(1) Prețurile și tarifele stabilite sau practicate greșit se vor reduce corespunzător, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii unei contravenții prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre sunt supuse confiscării și se vor face venit la bugetul de stat.(2) Diferențele de preț rezultate ca urmare a aplicării unor prețuri mai mici decît prețurile de achiziție minime garantate (inclusiv prima) în vigoare se vor restitui producătorilor agricoli pagubiti. În cazul în care nu este posibila identificarea celor îndreptățiți să le pretindă, diferențele de preț respective sunt supuse confiscării și se vor face venit la bugetul de stat. (la 30-04-1996, Articolul 3 a fost completat de Punctul 3, Articolul 9 din HOTĂRÂREA nr. 293 din 29 aprilie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 30 aprilie 1996 ) (3) Prețurile cu amănuntul și rabaturile comerciale practicate peste nivelul maxim negociat conform prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 729/1994 se vor corecta corespunzător, iar sumele încasate necuvenit, ca urmare a săvârșirii acestei contravenții, sunt supuse confiscării și se vor face venit la bugetul de stat. (la 30-04-1996, Articolul 3 a fost completat de Punctul 3, Articolul 9 din HOTĂRÂREA nr. 293 din 29 aprilie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 30 aprilie 1996 ) + Articolul 4Contravențiile prevăzute la art. 1 se constata și se sancționează de către organele împuternicite în acest scop ale Ministerului Finanțelor și de celelalte organe cu atribuții de control în domeniul prețurilor. Persoanele împuternicite să constate contravenția vor aplica amenda, dispunind, totodată, vărsarea la bugetul de stat a sumelor încasate necuvenit. + Articolul 5Dispozițiile prezentei hotărâri se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 6Pe data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României se abroga: – art. 7-9 din Hotărârea Guvernului nr. 211/1991 cu privire la unele măsuri în domeniul prețurilor și tarifelor; – art. 14 ultima liniuța din Hotărârea Guvernului nr. 412/1992 cu privire la modelul de negociere a prețurilor și tarifelor în condițiile liberalizarii cursului de schimb al leului; – art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 206/1993 privind unele măsuri pentru continuarea liberalizarii prețurilor și tarifelor. + Articolul 7Ministerul Finanțelor și celelalte organe cu atribuții de control în domeniul prețurilor vor asigura punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor
Florin Georgescu
Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
Ministru de interne,
Doru-Ioan Taracila
Ministrul comerțului,
Cristian Ionescu
p. Ministrul agriculturii și alimentației,
Alexandru Lapusan,
secretar de stat----
EMITENT |