ORDIN nr. 934 din 28 iunie 2000pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare şi fonduri speciale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 9 iulie 2000
Ministrul finanţelor,în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor şi ale art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările ulterioare,emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare şi fonduri speciale. + Articolul 2Direcţia generală soluţionarea plangerilor, Direcţia generală audit intern, Direcţia generală control fiscal, Garda financiară, direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţile lor subordonate vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. + Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.495/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare şi fonduri speciale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 5 septembrie 1997. + Articolul 4Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemesNORMA 28/06/2000
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari