SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 4 aprilie 2019pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului în cadrul programului RO-CULTURA
EMITENT
  • Ministerul Culturii și Identității Naționale
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 286 bis din 15 aprilie 2019



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.231 din 4 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 286 din 15 aprilie 2019
    I. DISPOZIȚII GENERALE  +  Articolul 1(1) Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită Ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului în cadrul Programului RO-CULTURA.(2) Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1407/2013 privind aplicarea art. 107 și art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minim:s.(3) Schema se aplică pe întreg teritoriul României.(4) Prezenta Schemă de ajutor nu intră sub incidența obligației de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Regulamentul Comisiei Europene nr. 1407/2013 privind aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis.(5) Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, denumit în continuare MC-UMP, este furnizorul și administratorul Schemei de ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului în cadrul Programului RO-CULTURA. (la 29-12-2020, Alineatul (5) din Articolul 1 , Punctul I. a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) II. OBIECTIVUL ȘI SCOPUL SCHEMEI  +  Articolul 2 Obiectivul prezentei scheme este sprijinirea sectoarelor culturale și creative prin:a) consolidarea antreprenoriatului cultural;b) dezvoltarea publicului;c) întărirea cooperării culturale și a schimbului cultural între statele donatoare și România.III. BAZA LEGALĂ  +  Articolul 3 Prezenta Schema de ajutor de minimis se aplică cu luarea în considerare și respectarea dispozițiilor următoarelor reglementări:a) Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.407/2013 privind aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare; (la 29-12-2020, Litera a) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) b) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare OUG nr. 77/2014;c) Protocolul 38c la Acordul SEE privind Mecanismul financiar al Spațiului Economic European 2014-2021, denumit în continuare "MFSEE" 2014-2021;d) Acordul privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European din 25.07.2007;e) Regulamentul privind implementarea Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare "Regulament", adoptat de Comitetul pentru MFSEE conform Articolului 10.5 al Protocolului 38c al Acordului SEE la 8 septembrie 2016 și confirmat de Comitetul Permanent al Statelor AELS la 22.09.2016;f) Memorandumul de înțelegere dintre Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, denumite în continuare "state donatoare" și Guvernul României privind implementarea Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014-2021 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 838 din 21.10.2016 prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr. 2102 din 19.10.2016;g) Ghidurile adoptate de CMF în conformitate cu prevederile art. 1.5 alin. (1) lit. d) din Regulament;h) Acordul de Program din data de 5.06.2018, încheiat între Comitetul Mecanismului Financiar al SEE, denumit în continuare CMF, și Punctul Național de Contact, denumit în continuare PNC, pentru implementarea Programului RO-CULTURA, cu modificările și completările ulterioare; (la 29-12-2020, Litera h) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) i) Acordul de implementare a Programului din data de 5.06.2018, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene și Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru implementarea Programului «Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural»; (la 29-12-2020, Litera i) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) j) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014-2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017 și Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2014-2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 2.840/6.560/2017; (la 29-12-2020, Litera j) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) k) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, și Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, cu modificările și completările ulterioare; (la 29-12-2020, Litera k) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) l) Hotărârea Guvernului nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare; (la 29-12-2020, Litera l) din Articolul 3 , Punctul III. a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) m) Ordinul Ministrului Cultul și Identității Naționale nr. 2324/26.05.2017 privind desemnarea UMP pentru a prelua integral atribuțiile de Operator de Program pentru Programul PA14-"Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural" din cadrul Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare Programul RO-CULTURA;n) Ordinul ministrului culturii și identității naționale nr. 2.238/2019 privind modalitatea de acordare a finanțării pe bază de sume forfetare și pe bază de bareme standard de costuri unitare pentru deplasări în cadrul proiectelor finanțate prin Programul RO-CULTURA derulat în cadrul Mecanismul Financiar SEE 2014-2021. (la 29-12-2020, Articolul 3 din Punctul III. a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) IV. DOMENIUL DE APLICARE  +  Articolul 4Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României persoanelor juridice care fac parte din categoriile de solicitanți eligibili, astfel cum sunt definiți la art. 9. (la 29-12-2020, Articolul 4 din Punctul IV. a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 5 Prezenta Schemă de minimis nu se aplică pentru:(a) ajutoarele acordate întreprinderilor care au activitate în sectoarele pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;(b) ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole;(c) ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele, cazuri:i. atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;ii. atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari;(d) ajutoarele destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;(e) ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;(f) ajutoarele acordate întreprinderilor care au activități și în sectorul cărbunelui, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1407/2002;(g) ajutoarele pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri, acordate întreprinderilor care efectuează și transport rutier de mărfuri în numele terților;  +  Articolul 6 În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele enumerate mai sus, cât și în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare ai prezentei Scheme, aceasta se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele sau activitățile eligibile, cu condiția ca furnizorul să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al prezentei Scheme nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu Schema.V. DEFINIȚII  +  Articolul 7 În sensul prezentei Scheme de ajutor de minimis, următorii termeni se definesc astfel:a. acord de parteneriat - document încheiat între promotorul de proiect care este beneficiarul ajutorului de minimis și partenerul/partenerii de proiect, cuprinzând prevederi clare referitoare la rolul și responsabilitățile fiecăreia dintre părți, inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor stipulate în OUG nr. 77/2014, drepturile și obligațiile părților pentru implementarea proiectului, un buget detaliat și prevederi cu privire la plăți și modalitatea de gestionare a avantajelor economice obținute în cadrul proiectului;b. activitate - activitatea pentru care se acordă ajutor de minimis;c. activitate economică - furnizarea de bunuri și servicii pe o piață;d. ajutor de minimis - ajutor limitat conform normelor Uniunii Europene la un nivel care nu distorsionează concurența și/sau comerțul cu statele membre, respectiv 200.000 euro per întreprindere/întreprindere unică, per trei ani fiscali consecutivi, cu excepția întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost pentru care se aplică un plafon de 100.000 euro. În cadrul prezentei scheme, ajutorul de minimis este acordat sub formă de sprijin financiar nerambursabil; (la 29-12-2020, Litera d. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) e. ajutor utilizat abuziv - ajutorul utilizat de beneficiar fără respectarea legislației specifice ajutorului de minimis;f. antreprenoriat cultural - modalitate de consolidare a valențelor economice și sociale ale activităților culturale și a impactului acestora. Includerea antreprenoriatului cultural în proiect poate fi asigurată prin creșterea abilităților manageriale, de marketing și de dezvoltare a afacerii - de exemplu prin programe de formare sau de mentorat, job shadowing etc.-, dezvoltarea sau diversificarea publicului, internaționalizarea, digitizarea ș.a. Este încurajată dezvoltarea de metode, modele și strategii inovatoare pentru dezvoltarea organizației, precum și valoarea potențială de transfer a acestor modele diferite în alte domenii din sectorul cultural;g. apel de proiecte - modalitate competitivă de depune/e, evaluare și selecție a unor proiecte ce se înscriu în obiectivele Programului RO-CULTURA și care respectă prevederile Ghidului solicitantului și ale Schemei de ajutor de minimis;h. artă contemporană - toate formele de expresie artistică originale create de autori contemporani;i. avans - prima tranșă de plată acordată beneficiarului de către furnizor, în limita stabilită în contractul de finanțare, în vederea acoperirii părții de cheltuieli justificate estimate ale proiectului până la plata primei prefinanțări;j. avantaj - orice beneficiu economic pe care întreprinderea nu l-ar fi putut obține în condiții normale de piață, și anume în absența intervenției statului. Ori de câte ori situația financiară a unei întreprinderi este îmbunătățită ca rezultat al intervenției statului în condiții care diferă de condițiile normale de piață, există un avantaj;k. beneficiar de ajutor de minimis - promotorul de proiect, întreprindere care beneficiază de sprijin financiar nerambursabil în cadrul Schemei de ajutor de minimis;l. cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de către beneficiarii de ajutor de minimis/promotorii de proiecte și partenerii acestora, după caz, aferente proiectelor aprobate în cadrul prezentei scheme, care pot fi finanțate din sprijinul financiar nerambursabil potrivit regulilor de eligibilitate a cheltuielilor stabilite în Regulamentul SEE, Schema de minimis, Ghidul solicitantului și contractul de finanțare;m. cofinanțare/contribuție proprie - totalul sumelor asigurate din surse proprii de către beneficiarii de ajutor de minimis/promotorii de proiecte și/sau de către partenerii acestora, după caz, pentru implementarea proiectelor, reprezentând sume aferente cheltuielilor eligibile, conform contractului de finanțare;n. Comitetul Mecanismului Financiar SEE - CMF - Comitetul înființat de Comitetul permanent al Statelor AELS să gestioneze Mecanismul Financiar SEE 2014-2021;o. componentă de infrastructură - "hard measure" - realizarea de lucrări de intervenție la construcții existente pentru care este obligatorie obținerea unei autorizații de construire în condițiile legii;p. conflict de interese - situația în care o persoană implicată în procesul de selecție deține interese directe sau indirecte care sunt sau par a fi incompatibile cu exercitarea imparțială și/sau obiectivă a funcțiilor legate de procesul de selecție. Aceste interese pot fi legate de interese economice, afinități politice sau naționale, legături de familie sau personale, alte interese comune cu cele ale aplicantului sau ale partenerului său, sau orice alte interese care pot influența activitatea imparțială și obiectivă a persoanei implicate în selecția proiectelor. De asemenea, vor fi avute în vedere și prevederile privind conflictul de interese din legislația națională incidentă.q. contract de finanțare - contractul încheiat între furnizor și beneficiarul de ajutor de minimis, care reglementează drepturile și obligațiile aferente implementării unui proiect și prin intermediul căruia este acordat ajutorul de minimis sub formă de sprijin financiar nerambursabil;r. data acordării ajutorului de minimis - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului, în speță, data semnării contractului de finanțare între beneficiar și furnizor, în calitatea sa de administrator/furnizor al schemei de ajutor de minimis;s. dosar de finanțare - totalitatea documentelor aferente unui proiect depus în cadrul unui apel de proiecte, conținând cererea de finanțare, documentele obligatorii și alte documente suport; (la 29-12-2020, Litera s. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) t. dublă finanțare - finanțarea unor costuri care au fost deja acoperite/decontate din Mecanismul Financiar SEE sau alte surse de finanțare sau finanțarea aceleiași activități din mai multe surse. Este exclusă finanțarea complementară a activităților proiectului din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile, altele decât finanțarea nerambursabilă acordată în condițiile prezentei scheme; (la 29-12-2020, Litera t. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) u. evaluare - o apreciere sistematică, obiectivă și independentă a modului de concepere, implementare și/sau a rezultatelor obținute în programe și proiecte, cu scopul de a determina relevanța, coerența și consistența, eficacitatea, eficiența, impactul și sustenabilitatea contribuției financiare;v. furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului pentru Programul ROCULTURA; (la 29-12-2020, Litera v. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) w. ghidul solicitantului - documentul ce cuprinde informațiile necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea și implementarea proiectului;x. inovare - implementarea unui produs nou sau îmbunătățit semnificativ - bunuri sau servicii - sau a unui proces, a unei noi metode de punere pe piață sau a unei noi metode organizaționale în practicile de afaceri, în organizarea locului de muncă sau într-o relație externă. Inovarea poate fi la nivel de întreprindere, la nivel de sector, la nivel național sau la nivel internațional. Inovarea presupune inclusiv utilizarea de soluții/tehnologii/produse deja dezvoltate/disponibile pe piață și ajustarea acestora la propriile nevoi;y. instituție publică - denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;z. întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată;aa. întreprindere unică - în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:i. o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;ii. o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;iii. o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;iv. o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective. Întreprinderile care întrețin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relațiile la care se face referire la punctele i-iv sunt considerate întreprinderi unice. Conceptul de "întreprindere", respectiv "întreprindere unică" se poate aplica și în cazul persoanelor fizice sau al entităților deținute de aceleași persoane fizice. Cu toate acestea, simpla deținere a unor acțiuni nu înseamnă desfășurarea unei activități economice. Analiza se va face de la caz la caz. În cazul în care beneficiarul ajutorului de minimis este o întreprindere unică, plafonul maxim al ajutorului de minimis acordat și cumulul se calculează prin totalizarea valorilor aferente întreprinderilor aflate în cel puțin una dintre relațiile menționate la punctele i-iv;bb. monitorizare - urmărirea implementării proiectelor și programelor pentru a se asigura că procedurile stabilite sunt respectate, pentru a verifica progresul înregistrat în vederea obținerii rezultatelor și realizărilor stabilite și a identifica la timp eventualele probleme, în vederea adoptării de măsuri corective;cc. Oficiul Mecanismului Financiar - oficiul care asistă CMF în gestionarea Mecanismului Financiar SEE 20140-2021, respectiv a Programului RO-CULTURA, care este responsabil pentru derularea operațiunilor curente ale MFSEE 2014-2021 în numele CMF și îndeplinește funcția de punct de contact;dd. operator de program - Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului pentru Programul RO-CULTURA, în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis fiind furnizor de ajutor de minimis și administrator al Schemei; (la 29-12-2020, Litera dd. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) ee. organizație neguvernamentală - organizație voluntară, non-profit, înființată ca persoană juridică conform legislației aplicabile în țara de origine, independentă de administrațiile locale, regionale sau de administrația centrală, de entitățile publice, de partidele politice și de organizațiile comerciale. Instituțiile religioase și partidele politice nu sunt considerate organizații neguvernamentale eligibile pentru scopurile Programului RO-CULTURA. Condiția de independență nu este îndeplinită de organizațiile care: au mai mult de jumătate dintre membri instituții și/sau autorități publice locale, regionale și/sau naționale; au mai mult de jumătate dintre membrii cu drept de vot ai Consiliului Director/Adunării Generale autorități publice locale, regionale și/sau naționale sau reprezentanți persoane fizice ai acestora; au structurile de organizare și funcționare constituite astfel încât deciziile sunt influențate majoritar de către instituții și/sau autorități publice locale, regionale și/sau naționale; au mai mult de jumătate dintre membri entități cu scop lucrativ; au mai mult de jumătate dintre membrii cu drept de vot ai Consiliului Director/Adunării Generale entități cu scop lucrativ sau reprezentanți persoane fizice ai acestora; au structurile de organizare și funcționare constituite astfel încât deciziile sunt influențate majoritar de către entități cu scop lucrativ. Aprecierea îndeplinirii condiției de independență se va realiza pe baza unei analize în concret a situației organizației în cauză. (la 29-12-2020, Litera ee. din Articolul 7 , Punctul V. a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) ff. Partener de Program - entitate din statele donatoare, desemnată de CMF, care oferă consiliere cu privire la pregătirea și/sau implementarea Programului. Pentru Programul RO-CULTURA, partenerii de program sunt Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural și Consiliul Artelor din Norvegia;gg. partener de proiect - persoană juridică, activ implicată și contribuind în mod eficient la implementarea unui proiect, fără a obține avantaj economic pentru sine. Împarte cu Promotorul de Proiect un scop cultural, social sau economic comun, care urmează să fie realizat prin implementarea acelui proiect;hh. prefinanțare - tranșă de plată acordată beneficiarului ajutorului de minimis - promotorului de proiect, de către furnizor - Operatorul de Program, pe baza estimărilor financiare ale cheltuielilor eligibile aferente perioadelor de raportare intermediare, în limitele stabilite prin Schemă;ii. proiect - o serie de lucrări indivizibile din punct de vedere economic care îndeplinesc o funcție tehnică precisă și cu obiective clar stabilite referitoare la programul în care se încadrează;jj. proiect în parteneriat cu statele donatoare - proiect implementat în strânsă cooperare cu un partener de proiect a cărui locație principală este în unul dintre statele donatoare;kk. promotor de proiect - persoană juridică, cu responsabilitate în inițierea, pregătirea și implementarea unui proiect, care a semnat contractul de finanțare pentru acordarea ajutorului de minimis sub formă de sprijin financiar nerambursabil;ll. Punct Național de Contact - entitate publică națională desemnată de Statul Beneficiar, ce deține responsabilitatea generală pentru atingerea obiectivelor Mecanismului Financiar SEE 2014-2021, precum și pentru implementarea prevederilor Memorandumul de înțelegere, respectiv Ministerul Fondurilor Europene;mm. sectoare culturale și creative - toate sectoarele ale căror activități sunt bazate pe valori culturale și/sau expresii artistice și alte expresii creative, indiferent dacă aceste activități sunt orientate sau nu către piață și indiferent de tipul de structură care le realizează și de modul de finanțare a structurii respective. Activitățile respective includ dezvoltarea, crearea, producerea, difuzarea și conservarea bunurilor și serviciilor care constituie/încorporează expresii culturale, artistice sau alte expresii creative, precum și funcțiile conexe, cum ar fi educația sau managementul/gestionarea. Sectoarele culturale și creative includ, printre altele, arhitectura, arhivele, bibliotecile și muzeele, artizanatul artistic, audiovizualul, inclusiv cinematografia, televiziunea, jocurile video și multimedia, patrimoniul cultural material și imaterial, designul, festivalurile, muzica, literatura, artele spectacolului, editarea, radioul și artele vizuale;nn. solicitant - persoană juridică publică sau privată, înregistrată în România, care îndeplinește condițiile de eligibilitate ale Programului RO-CULTURA și care depune o cerere de finanțare în cadrul unui apel de proiecte;oo. sprijin financiar nerambursabil - suma acordată în baza contractului de finanțare în vederea implementării proiectului, constituită din suma finanțată din MFSEE și cofinanțarea națională publică aferentă;pp. state donatoare - Islanda, Liechtenstein și Norvegia.VI. CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU ACTIVITĂȚI ȘI BENEFICIARI  +  Articolul 8(1) Pentru a fi finanțate în cadrul prezentei Scheme, proiectele/activitățile trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor MFSEE și ale Programului RO-CULTURA, precum și la realizarea indicatorilor de Program dedicați, menționați în Acordul de Program.(2) Activitățile pot fi derulate în următoarele domenii, dar fără a se limita la: arte plastice, arte vizuale, muzică, artele spectacolului etc. Se încurajează proiectele cu abordare inovativă și care utilizează tehnici sau tehnologii digitale.(3) Activitățile eligibile în cadrul prezentei Scheme vizează consolidarea antreprenoriatului cultural, inclusiv prin dezvoltarea audienței și a publicului, precum:a) inițiative de artă contemporană - artă plastică, artă dramatică, muzică etc., desfășurate la nivel local, regional, național sau internațional;b) producții artistice rezultate ca urmare a documentării istoriei culturale a minorităților și grupurilor sociale, etnice și culturale, altele decât minoritatea romă;c) abordări inovative ale patrimoniului cultural ce vizează dezvoltarea publicului;d) schimb de experiență, know-how și bune practici în sectoarele culturale și creative cu entități din statele donatoare;e) inițiative ce vizează mobilitatea artiștilor/profesioniștilor din sectoarele culturale și creative și/sau a lucrărilor acestora;f) inițiative ce vizează dezvoltarea potențialului de angajare în cadrul sectoarelor culturale și creative;g) inițiative ce vizează dezvoltarea sau actualizarea competențelor și abilităților artiștilor și profesioniștilor activi în sectoarele culturale și creative, adaptate unui mediu în continuă schimbare;h) activități de instruire formală și non-formală, mentorat, job shadowing etc. vizând dezvoltarea profesională a membrilor echipei de proiect;i) dezvoltarea de noi produse și servicii culturale și introducerea lor pe piață;j) inițiative ce vizează creșterea incluziunii și conștientizării publice cu privire la diversitatea culturală;k) implementarea de modele inovatoare de afaceri în sectoarele culturale și creative, care să contribuie la dezvoltarea locală a comunităților;l) susținerea dezvoltării locale prin abordări interdisciplinare.(4) Enumerarea tipurilor de activități de la alin. (3) nu este limitativă, ci doar exemplificativă. Alte activități decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării proiectului în condiții optime, respectând obiectivele și rezultatele Programului RO-CULTURA.(5) Pentru a fi eligibil, proiectul trebuie să conducă la atingerea valorilor-țintă minime aferente indicatorilor de Program, astfel cum sunt menționate în Ghidul Solicitantului aferent fiecărui apel de proiecte, disponibil pe pagina de internet a Programului, www.ro-cultura.ro. (la 29-12-2020, Alineatul (5) din Articolul 8 , Punctul VI. a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (6) Toate activitățile unui proiect trebuie să se desfășoare în România sau în statele donatoare. Cu toate acestea, dacă există o justificare adecvată și convergentă cu obiectivele Programului, sunt permise excepții pentru activități care implică schimb de know-how, instruiri, vizite de studiu, participare la seminarii/conferințe/expoziții sau alte evenimente similare, care pot avea loc în alte state beneficiare prevăzute la art. 6 din Protocolul 38c: Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia.(7) În contextul prezentei Scheme, doar Promotorul de proiect poate fi beneficiar al avantajului din perspectiva reglementărilor incidente ajutorului de minimis, astfel încât, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, orice avantaj obținut de partenerii de proiect ca urmare a implementării proiectului, de exemplu, taxe obținute din vânzarea biletelor la diferite evenimente, taxe percepute pentru participarea la diferite activități organizate de partener etc., trebuie să fie transferat beneficiarului de ajutor de minimis.(8) În cadrul prezentei Scheme, nu sunt eligibile proiectele/activitățile care:a) vizează obținerea unui avantaj în sensul prezentei Scheme, de către partenerii de proiect;b) vizează exclusiv sau în mod esențial cercetare academică, conferințe și alte evenimente singulare, infrastructură, sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminarii, conferințe, congrese, alte evenimente similare;c) vizează obținerea de burse individuale de studiu;d) vizează/conțin activități de refinanțare, de exemplu: utilizarea sprijinului financiar nerambursabil pentru acordarea de finanțări nerambursabile sau împrumuturi altor organizații sau persoanelor fizice/juridice;e) se concentrează pe achiziția de echipamente;f) vizează implementarea unui program anual de activități curente - cererea de finanțare trebuie să fie elaborată pentru un proiect specific, ca un set de activități bine definite și corelate, care să conducă la rezultate concrete într-un interval de timp bine definit;g) au drept obiective îmbunătățirea situației persoanelor de etnie romă iau prevăd activități dedicate minorității rome;h) fac obiectul unei duble finanțări;i) au o componentă de infrastructură, astfel cum este definită în Ghidul Solicitantului, respectiv includ lucrări de construcție pentru care este necesară obținerea autorizației de construire;j) nu respectă valorile țintă minime aferente indicatorilor din Program, detaliate în Ghidul Solicitantului;k) are drept scop asigurarea cofinanțării pentru un alt proiect.  +  Articolul 9(1) Sunt considerați beneficiari ai prezentei Scheme doar solicitanții eligibili care se încadrează în definiția întreprinderii. Nu este necesar ca solicitantul să desfășoare în mod curent activitate economică, aceasta reprezentând criteriu de eligibilitate doar în ceea ce privește activitățile aferente proiectului depus în cadrul prezentei Scheme de minimis.(2) Categoriile de solicitanți/beneficiari eligibili în cadrul prezentei scheme sunt: (la 29-12-2020, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 9 , Punctul VI. a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) 1. instituție publică de cultură: muzică, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.;2. organizație neguvernamentală, în sensul definiției de la art. 7, constituită în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) sau a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații aprobată prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, care a fost înființată în urmă cu cel puțin 2 ani față de data limită de lansare a apelului de proiecte și a cărei activitate, conform documentelor statutare, este, printre altele, în sectoarele culturale și creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE 1295/2013;3. IMM - microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie- astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE și de tip societate comercială constituită în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau societate cooperativă constituită în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației (republicată), care a fost înființată în urmă cu cel puțin 2 ani față de data de lansare a apelului de proiecte și a cărei activitate, conform documentelor statutare/constitutive, este, printre altele, în sectoarele culturale și creative, astfel cum sunt definite în prezenta Schemă. Fiecare solicitant de tip IMM va completa "Declarația privind tipul și categoria întreprinderii", Anexa nr. 2 la prezenta schemă.(3) Solicitanții/Beneficiarii eligibili sunt entitățile care îndeplinesc cumulativ toate criteriile enumerate mai jos: (la 29-12-2020, Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 9 , Punctul VI. a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) a. au calitatea de persoană juridică înregistrată în România, respectiv au personalitate juridică;b. Se aplică atunci când solicitantul este tip IMM: la depunerea cererii de finanțare:(i) trebuie să aibă deja domeniul de activitate - clase CAEN - vizat de proiect înscris în obiectul de activitate, conform certificatului constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii; și(ii) domeniul de activitate - clase CAEN - trebuie să fie autorizat la sediul/sediile principal/-e sau secundar/-e identificat/-e ca loc/-uri de implementare al/ale proiectului sau la terți, atunci când activitățile din cadrul proiectului sunt implementate în alte locuri decât sediul social sau sediile secundare, conform certificatului constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului; (la 29-12-2020, Litera b. din Alineatul (3) , Articolul 9 , Punctul VI. a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) c. Se aplică atunci când proiectul presupune lucrări de intervenție pentru care nu este obligatorie obținerea unei autorizații de construire: deține calitatea de proprietar sau deține un alt drept real sau un drept de folosință născut în baza unui contract de închiriere sau de comodat asupra spațiului vizat de proiect. În situația în care deține un alt drept real decât cel de proprietate sau un drept de folosință născut în baza unui contract de închiriere sau de comodat, dreptul este valabil la momentul depunerii proiectului, pe parcursul întregii perioade de implementare a proiectului și pentru o perioadă de minimum 5 ani după aprobarea raportului final al proiectului de Operatorul de Program și există acordul proprietarului de efectuare de către solicitant a lucrărilor de construcție și de utilizare a spațiului conform obiectului proiectului, din momentul depunerii proiectului, pe toată perioada de implementare o a proiectului și pentru o perioadă de minimum 5 ani de la aprobarea raportului final al proiectului de Operatorul de Program SAU dreptul de realizare a lucrărilor și de utilizare a spațiului conform obiectului proiectului pe perioada ante-menționată rezultă fără echivoc din documentele în baza cărora a fost dobândit dreptul real sau de folosință asupra spațiului;d. nu se află în una din următoarele situații:1. solicitantul este în faliment, în insolvență sau în lichidare, activitățile sale sunt sub administrare judiciară, face obiectul unui concordat preventiv, mandat ad-hoc sau alt acord încheiat cu creditorii, și-a suspendat activitatea comercială, face obiectul unor proceduri legate de aceste aspecte și se află în orice altă situație similară care ar decurge dintr-o procedură asemănătoare prevăzută de legislația sau reglementările europene și naționale;2. solicitantul nu și-a îndeplinit obligațiile cu privire la plata impozitelor și taxelor la bugetele locale și la bugetul de stat în conformitate cu legile în vigoare și nu beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor. Această condiție nu se aplică atunci când valoarea obligațiilor de plată nete este mai mică de 1/12 din totalul obligațiilor datorate la bugetul de stat în ultimele 12 luni, respectiv valoarea obligațiilor de plată este mai mică de 1/6 din totalul obligațiilor datorate la bugetul local în ultimul trimestru;3. solicitantul sau reprezentantul legal au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești rămase definitive - res judicata- pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală, spălare de bani sau finanțarea terorismului, infracțiuni aferente terorismului sau infracțiuni legate de activități teroriste, exploatarea prin muncă a copiilor sau alte forme de trafic de persoane sau orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau ale donatorilor publici internaționali, inclusiv condamnări definitive în cauze referitoare la obținerea și utilizarea fondurilor nerambursabile europene și/sau provenind de la donatori publici internaționali și a fondurilor publice naționale aferente acestora;4. solicitantul sau reprezentantul legal au fost condamnați printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă - res judicata - pentru o infracțiune legată de conduita lor profesională;5. solicitantul sau reprezentantul legal au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești sau decizii administrative rămase definitive - res judicata - cu privire la o abatere profesională gravă, deoarece au încălcat legile, regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte solicitantul sau deoarece se fac vinovați de orice conduită abuzivă care le afectează credibilitatea profesională, atunci când această conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă;6. solicitantul sau reprezentantul legal au încercat, direct sau prin interpuși, să obțină informații confidențiale sau să influențeze evaluatorii Operatorului de Program în timpul procesului de evaluare a cererilor de finanțare în cadrul prezentului apel de proiecte sau altor apeluri de proiecte derulate în cadrul Programului RO-CULTURA;7. solicitantul sau reprezentantul legal au furnizat informații false Operatorului de Program, nu furnizează sau nu sunt în măsură să prezinte informațiile/documentele justificative solicitate în vederea selecției proiectului pentru finanțare;8. solicitantul sau reprezentantul legal se află în orice situație de conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/europene în vigoare, care ar putea apărea în legătură cu prezentul apel de proiecte - un conflict de interese ar putea apărea mai ales ca urmare a unor interese economice, afinități politice sau naționale, legături familiale sau emoționale sau orice altă legătură relevantă sau orice alt interes comun;9. solicitantul sau reprezentantul legal au informat cu întârziere Operatorul de Program despre orice situație care ar constitui un conflict de interese ori ar putea da naștere unui conflict de interese;10. solicitantul este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de minimis/de stat ce nu a fost deja executată și creanța nu a fost integral recuperată.e. nu este instituție religioasă sau partid politic, indiferent de forma de organizare;f. se încadrează în categoria "întreprinderii", astfel cum este definită la art. 7 din prezenta Schemă;g. respectă legislația națională și europeană în vigoare cu privire la acordarea ajutorului de stat/de minimis, inclusiv în ceea ce privește cumulul, așa cum acesta este definit la secțiunea VIII din Schema de ajutor de minimis;h. este direct responsabil pentru inițierea, pregătirea, implementarea și sustenabilitatea proiectului, împreună cu partenerii de proiect, dacă este cazul;i. dispune de resurse financiare suficiente și stabile, precum și de competențele profesionale și calificările necesare pentru implementarea proiectului și asigurarea sustenabilității acestuia;j. dispune de resursele necesare pentru asigurarea cofinanțării ce îi revine din costurile eligibile ale proiectului, dacă este cazul;k. dispune de resursele necesare pentru finanțarea tuturor costurilor neeligibile, inclusiv a costurilor conexe, aferente proiectului, precum și pentru acoperirea eventualelor corecții financiare rezultate din implementarea proiectului, dacă este cazul;l. nu a beneficiat și nu beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului - identitate de obiective, rezultate, activități etc.- sau a unor activități aferente proiectului;m. își asumă obligația de a informa imediat furnizorul în situația în care proiectul/activități din proiect este/sunt aprobat(e) la finanțare din alte fonduri publice/fonduri externe nerambursabile ulterior depunerii acestuia.(4) Solicitantul nu va primi sprijin financiar nerambursabil dacă în dosarul de finanțare prezintă informații care nu corespund cu documentele suport depuse în etapele de pre-contractare și contractare, inclusiv din perspectiva îndeplinirii criteriilor de eligibilitate. (la 29-12-2020, Alineatul (4) din Articolul 9 , Punctul VI. a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 10Partenerii de proiect(1) Proiectele pot fi implementate în parteneriat cu entități din România și/sau din statele donatoare. Dacă proiectul se implementează în parteneriat, se va încheia un acord de parteneriat între beneficiarul ajutorului de minimis și entitatea parteneră/ entitățile partenere, care va cuprinde și prevederi referitoare la transferul oricăror eventuale avantaje economice de care ar putea beneficia partenerii de proiect către beneficiarii de ajutor de minimis.(2) Un solicitant din România poate stabili un parteneriat cu unul sau mai multe organizații din România și/sau statele donatoare: Norvegia, Islanda și Liechtenstein.(3) În procesul de selectare a partenerului de tip entitate privată din România și/sau statele donatoare, solicitantul de tip instituție publică va respecta prevederile OUG nr. 34/2017 și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2840/31.10.2017.(4) Partenerul de proiect este entitatea care îndeplinește cumulativ toate criteriile enumerate mai jos:a. are calitatea de persoană juridică înregistrată în statul de proveniență conform legislației aplicabile;b. se încadrează în una dintre următoarele categorii:A. Parteneri de proiect din România: orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizații neguvernamentale, cu personalitate juridică, înființată în România, a cărei activitate, conform documentelor statutare/constitutive/de înființare, este, printre altele, în sectoarele culturale și creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE nr. 1295/2013;B. Parteneri de proiect din statele donatoare: orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizații neguvernamentale, cu personalitate juridică, înființată în unul dintre statele donatoare, a cărei activitate principală, conform documentelor statutare/constitutive/de înființare, este în sectoarele culturale și creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE nr. 1295/2013;c. nu se află în una dintre următoarele situații:1. partenerul este în faliment, în insolvență sau în lichidare, activitățile sale sunt sub administrare judiciară, face obiectul unui concordat preventiv, mandat ad-hoc sau alt acord încheiat cu creditorii, și-a suspendat activitatea comercială, face obiectul unor proceduri legate de aceste aspecte și se află în orice altă situație similară care ar decurge dintr-o procedură asemănătoare prevăzută de legislația sau reglementările europene și naționale;2. partenerul nu și-a îndeplinit obligațiile cu privire la plata impozitelor și taxelor la bugetele locale și la bugetul de stat în conformitate cu legile în vigoare și nu beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor. Această condiție nu se aplică atunci când valoarea obligațiilor de plată nete este mai mică de 1/12 din totalul obligațiilor datorate la bugetul de stat în ultimele 12 luni, respectiv valoarea obligațiilor de plată este mai mică de 1/6 din totalul obligațiilor datorate la bugetul local în ultimul trimestru;3. partenerul sau reprezentantul legal au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești rămase definitive - res judicata - pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală, spălare de bani sau finanțarea terorismului, infracțiuni aferente terorismului sau infracțiuni legate de activități teroriste, exploatarea prin muncă a copiilor sau alte forme de trafic de persoane sau orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau ale donatorilor publici internaționali, inclusiv condamnări definitive în cauze referitoare la obținerea și utilizarea fondurilor nerambursabile europene și/sau provenind de la donatori publici internaționali și a fondurilor publice naționale aferente acestora;4. partenerul sau reprezentantul legal au fost condamnați printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă - res judicata - pentru o infracțiune legată de conduita lor profesională;5. partenerul sau reprezentantul legal au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești sau decizii administrative rămase definitive - res judicata - cu privire la o abatere profesională gravă, deoarece au încălcat legile, regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte solicitantul sau deoarece se fac vinovați de orice conduită abuzivă care le afectează credibilitatea profesională, atunci când această conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă;6. partenerul sau reprezentantul legal au încercat, direct sau prin interpuși, să obțină informații confidențiale sau să influențeze evaluatorii Operatorului de Program în timpul procesului de evaluare a cererilor de finanțare în cadrul prezentului apei ce proiecte sau altor apeluri de proiecte derulate în cadrul Programului RO-CULTURA;7. partenerul sau reprezentantul legal au furnizat informații false Operatorului de Program, nu furnizează sau nu sunt în măsură să prezinte informațiile/documentele justificative solicitate în vederea selecției proiectului pentru finanțare;8. partenerul sau reprezentantul legal se află în orice situație de conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/europene în vigoare, care ar putea apărea în legătură cu prezentul apel de proiecte - un conflict de interese ar putea apărea mai ales ca urmare a unor interese economice, afinități politice sau naționale, legături familiale sau emoționale sau orice altă legătură relevantă sau orice alt interes comun;9. partenerul sau reprezentantul legal au informat cu întârziere Operatorul de Program despre orice situație care ar constitui un conflict de interese ori ar putea da naștere unui conflict de interese;10. partenerul este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de minimis/de stat ce nu a fost deja executată și creanța nu a fost integral recuperată;d. nu este partid politic, instituție religioasă sau cult religios recunoscut de stat, după caz, indiferent de forma de organizare;e. este activ implicat în și contribuie la implementarea proiectului;f. dispune de resurse financiare suficiente și stabile, precum și de competențele profesionale și calificările necesare pentru îndeplinirea responsabilităților sale în cadrul proiectului, inclusiv în perioada de sustenabilitate, dacă este cazul;g. dispune de resursele necesare pentru asigurarea cofinanțării ce îi revine din costurile eligibile ale proiectului, dacă este cazul;h. dispune de resursele necesare pentru finanțarea costurilor neeligibile, inclusiv a costurilor conexe, aferente activităților derulate, precum și pentru acoperirea eventualelor corecții financiare rezultate din implementarea acestora, dacă este cazul;i. nu a beneficiat și nu beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului depus - identitate de obiective, rezultate, activități etc.- sau a unor activități aferente proiectului;j. își asumă obligația de a informa imediat furnizorii în situația în care proiectul/activități din proiect este/sunt aprobat/-e la finanțare din alte fonduri publice/fonduri externe nerambursabile ulterior depunerii acestuia în cadrul prezentului apel de proiecte.(5) Partenerul de proiect trebuie să aibă capacitatea să desfășoare activități relevante în cadrul proiectului.(6) Partenerul de proiect nu poate obține pentru sine un avantaj, astfel cum este definit la art. 7 din prezenta Schemă.(7) Beneficiarul încheie un Acord de parteneriat cu partenerul de proiect, care va include, inter alia, obligația partenerului de a nu obține pentru sine un avantaj, în sensul prezentei Scheme și de a transfera către beneficiar orice avantaj obținut ca urmare a implementării proiectului.VII. CONDIȚII GENERALE DE ACORDARE A AJUTORULUI DE MINIMIS  +  Articolul 11(1) Pentru proiecte cu durata de până la 12 luni inclusiv, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil, astfel:a) avans de maximum 70% la semnarea contractului de finanțare;b) prefinanțare la solicitarea promotorului de proiect și depunerea raportului intermediar de progres însoțit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entități de drept privat, după aprobarea raportului final însoțit de documente justificative.(2) Pentru proiecte cu durata cuprinsă între 12 și 18 luni, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil, astfel:a) avans de maximum 50% la semnarea contractului de finanțare;b) prefinanțare la solicitarea promotorului de proiect și depunerea raportului intermediar de progres însoțit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entități de drept privat, după aprobarea raportului final însoțit de documente justificative.(3) Pentru proiecte cu durata de 18 luni sau mai mult, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil, astfel:a) avans de maximum 30% la semnarea contractului de finanțare;b) prefinanțare la solicitarea promotorului de proiect și depunerea raportului intermediar de progres însoțit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entități de drept privat, după aprobarea raportului final însoțit de documente justificative.(4) Prefinanțarea se poate acorda în una sau mai multe tranșe. Avansul și prefinanțarea nu pot totaliza mai mult de 90% din totalul sprijinului financiar nerambursabil, în cazul solicitanților de tip entități de drept privat, respectiv 100% din totalul sprijinului financiar nerambursabil, în cazul solicitanților de tip instituție publică.(5) Ajutorul se acordă întreprinderilor sau întreprinderilor unice, după caz, în limita sumei reprezentate de pragul de minimis, astfel:a) Valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 Euro, la data semnării contractului, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi -2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene;b) Pentru întreprinderile ce activează și în sectorul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 Euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi - 2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs - indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene;c) În cazul în care o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost desfășoară și alte activități pentru care se aplică plafonul de 200.000 Euro, în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 Euro, cu condiția că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depășește 100.000 Euro și că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.(6) Plafonul stabilit va fi exprimat, ca valoare brută, înainte de deducerea unor eventuale taxe sau a altor obligații fiscale.(7) Sprijinul financiar nerambursabil va fi acordat după cum urmează:a) rata finanțării este de până la 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip instituții publice de cultură sau organizații neguvernamentale;b) rata finanțării este de până la 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip IMM societăți comerciale sau IMM societăți cooperative. (la 29-12-2020, Alineatul (7) din Articolul 11 , Punctul VII. a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (8) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi - 2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs - cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme depășește plafoanele de minimis menționate la art. 13 alin. (2), întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile Schemei, nici chiar pentru acea fracție din ajutor care nu depășește aceste plafoane. (la 29-12-2020, Alineatul (8) din Articolul 11 , Punctul VII. a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (9) În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.(10) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.(11) Verificarea tuturor criteriilor de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă, inclusiv a criteriilor privind clasificarea unei întreprinderi ca fiind IMM, se efectuează de furnizor înainte de semnarea contractului de finanțare. (la 29-12-2020, Alineatul (11) din Articolul 11 , Punctul VII. a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (12) Contractul de finanțare, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din executarea acestuia, nu pot face obiectul cesiunii totale sau parțiale, novației, subrogației sau al oricărui alt mecanism de transmisiune și/sau transformare a obligațiilor și drepturilor din contract de către beneficiarului ajutorului de minimis.  +  Articolul 12Cofinanțare(1) Cofinanțarea va fi asigurată sub formă de numerar.(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul proiectelor în care beneficiarul de ajutor de minimis este organizație neguvernamentală, cofinanțarea poate fi asigurată atât de beneficiar, cât și de ONG-partener și sub formă de muncă voluntară, respectiv contribuție în natură. În acest caz, contribuția în natură sub formă de muncă voluntară poate constitui până la 100% din totalul contribuției proprii eligibile asigurate de solicitant împreună cu partenerii. (la 29-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 12 , Punctul VII. a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (3) Baza de calcul a prețurilor unitare pentru munca voluntară va lua în considerare datele oficiale cu privire la salariul minim și mediu pe economie la nivel național, în vigoare la momentul lansării apelului de proiecte. În funcție de tipul de muncă, două niveluri diferite ale prețurilor vor fi utilizate:a) în cazul muncii administrative/necalificate, va fi luat în considerare salariul minim brut pe economie. De exemplu, conform H.G. nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore în pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră.b) în cazul muncii complexe/calificate, va fi luat în considerare salariul mediu brut pe economie. De exemplu, conform Legii nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor de stat pe anul 2019, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este de 5.163 lei lunar pentru un program complet de lucru de 167,333 de ore în medie pe lună reprezentând 30,85 lei/oră.VIII. REGULI PRIVIND CUMULUL AJUTOARELOR DE MINIMIS  +  Articolul 13(1) Pentru a beneficia de sprijin financiar nerambursabil în cadrul prezentei scheme, solicitantul va da, înainte de semnarea contractului de finanțare, o declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis primite în anul în curs și în ultimii doi ani fiscali anteriori încheiați - anexa nr. 1 la prezenta schemă. (la 29-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 13 , Punctul VIII. a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (2) În etapa de contractare, furnizorul va acorda ajutorul de minimis sub forma sprijinului financiar nerambursabil după ce va verifica, inclusiv prin introducerea informațiilor din declarația pe proprie răspundere a Promotorului de proiect în sistemul RegAS, dacă suma totală a ajutoarelor de minimis primite de aceasta pe parcursul unei perioade de trei ani fiscali - 2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs -, nu depășește pragul de 200.000 Euro, respectiv 100.000 Euro pentru întreprinderile care activează și în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost, echivalent în lei.(3) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani consecutivi - valoarea cumulată pe doi ani anteriori încheiați și anul în curs, inclusiv valoarea acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme în anul în curs - depășește pragul de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care activează și în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost, echivalent în lei, Promotorul de proiect nu poate beneficia de prevederile Schemei, nici chiar pentru acea fracțiune din ajutor care nu depășește acest plafon, chiar dacă a fost semnat contractul de finanțare. (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 13 , Punctul VIII. a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 14 Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare pentru capital de risc, dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului de stat stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru costuri eligibile specifice sau nu sunt legate de aceste costuri cot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.  +  Articolul 15 Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul nr. 1407/2013 pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul nr. 360/2012 în limita plafonului de 500.000 Euro.  +  Articolul 16 Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta Schemă pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 Euro pe durata a trei ani fiscali - 2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs -, respectiv 100.000 Euro pentru întreprinderile care activează și în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost.  +  Articolul 17(1) Ajutoarele de minimis se consideră acordate la data semnării contractului de finanțare.(2) În cazul în care OP constată, ca urmare a introducerii contractelor de finanțare semnate în sistemul RegAS, că nu este respectată condiția de cumul al ajutoarelor de stat/de minimis, contractul este desființat de plin drept, Promotorul de proiect fiind notificat în acest sens. (la 29-12-2020, Articolul 17 din Punctul VIII. a fost completat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 18Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere/întreprindere unică. Astfel, dacă între întreprinderile care beneficiază de sprijinul prezentei scheme de minimis există cel puțin una dintre relațiile menționate la definiția întreprinderii unice de la art. 7, respectivele structuri vor fi tratate ca o singură «întreprindere unică», iar valoarea ajutorului de minimis acordat tuturor structurilor constituente, cumulat pe o perioadă de 3 ani fiscali, respectiv anul curent și 2 ani anteriori încheiați, împreună cu suma solicitată, nu va depăși suma de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost. (la 29-12-2020, Articolul 18 din Punctul VIII. a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 19 Sprijinul financiar nerambursabil acordat în cadrul prezentei Scheme nu este transmisibil și nici nu poate fi trecut de la un proiect la altul.IX. DURATA SCHEMEI  +  Articolul 20(1) Perioada de valabilitate a schemei, în care vor fi acordate ajutoare de minimis, este de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului culturii și identității naționale de aprobare a prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2023. (la 29-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 20 , Punctul IX. a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (2) Perioada în care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este 15 septembrie 2019 - 31 decembrie 2024.X. BUGETUL SCHEMEI  +  Articolul 21Finanțarea în cadrul prezentei scheme se efectuează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, reprezentând 15% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil și fonduri ale Mecanismului Financiar SEE 2014-2021, reprezentând 85% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil. (la 29-12-2020, Articolul 21 din Punctul X. a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 22(1) Valoarea totală estimată a bugetului schemei este de 7.100.000 euro, respectiv valoarea estimată de 33.668.910 lei, la cursul mediu anual InforEuro din anul 2019 de 4,7421 lei/euro. (la 29-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 22 , Punctul X. a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (2) Prezenta schemă cuprinde trei apeluri de proiecte, care vor fi derulate pe parcursul anilor 2019, 2020 și 2021. Fiecare dintre acestea va avea un buget alocat, care va fi publicat în Ghidul solicitantului pentru fiecare apel de proiecte. (la 29-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 22 , Punctul X. a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (3) Repartizarea anuală orientativă a sumelor alocate este următoarea:
    -euro-
    Anul201920202021Total
    Buget total, din care: 2.500.0002.000.0002.600.0007.100.000
    Granturi SEE 2.125.0001.700.0002.210.0006.035.000
    Cofinanțare națională 375.000300.000390.0001.065.000
    (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 22 , Punctul X. a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )
    (4) În cazul în care nu se alocă toate fondurile aferente unui apel de proiecte, sumele neutilizate vor fi reportate pentru apelul/anul următor.
     +  Articolul 23Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis este de maximum 100. (la 29-12-2020, Articolul 23 din Punctul X. a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )
    X. VALOARE SPRIJIN FINANCIAR NERAMBURSABIL  +  Articolul 24(1) Valoarea sprijinului financiar nerambursabil se va încadra în următoarele limite:a) suma minimă este de 50.000 euro pentru fiecare proiectb) suma maximă este de 200.000 Euro pentru fiecare proiect.(2) Bugetul proiectului se întocmește în lei. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), pentru a estima încadrarea în valoarea sprijinului financiar nerambursabil, solicitantul poate lua în considerare cursul InforEuro din luna lansării apelului de proiecte. (la 29-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 24 , Punctul X. a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (3) Ajutorul de minimis acordat în baza prezentei scheme nu va fi mai mic de 50.000 euro și nu va depăși pragul de 200.000 euro, raportat la cursul InforEuro din luna semnării contractului de finanțare. (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 24 , Punctul X. a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (4) În cadrul unui proiect implementat în parteneriat, nu se acceptă ca mai mult de 40% din bugetul total Eligibil al proiectului să fie alocat partenerului/partenerilor.XI. DURATA PROIECTELOR  +  Articolul 25Proiectele vor avea o durată cuprinsă între 6 luni și 24 de luni, cu începere de la data menționată în contractul de finanțare. Perioada de implementare a activităților nu poate depăși data de 30 aprilie 2024. (la 29-12-2020, Articolul 25 din Punctul XI. a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) XII. EFECTE  +  Articolul 26(1) Pornind de la obiectivele Mecanismului Financiar SEE 2014-2021, respectiv contribuția la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și consolidarea relațiilor bilaterale dintre Statele Donatoare și România, Programul RO-CULTURA încurajează inițiativele culturale implementate în parteneriat cu entități din Statele Donatoare. România și statele donatoare sunt angajate să promoveze statul de drept, libertatea de exprimare, înțelegerea reciprocă și respectarea drepturilor fundamentale. Promovarea diversității prin intermediul relațiilor culturale internaționale reprezintă o parte importantă a Mecanismului Financiar SEE 2014-2021.(2) Proiectele finanțate urmăresc sporirea audienței în domeniul cultural, dezvoltarea competențelor antreprenoriale în vederea creșterii ocupării forței de muncă și instruirea la locul de muncă a angajaților din sectorul cultural.(3) Prin intermediul celor trei apeluri de proiecte se urmărește:a) sprijinirea a 10 IMM-uri, susținerea a 160 de activități din domeniul artei contemporane și a 10 abordări inovative ce vizează creșterea audienței în domeniul cultural;b) realizarea a 5 producții ale minorităților sociale, etnice și culturale, altele decât minoritatea romă, precum și instruirea a 64 de persoane, altele decât cele de etnie romă, la locul de muncă. (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 26 , Punctul XII. a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) XIII. MODALITATEA DE IMPLEMENTARE A SCHEMEI  +  Articolul 27(1) Pentru a beneficia de prevederile prezentei Scheme, solicitanții trebuie să înainteze un dosar de finanțare către furnizorul de ajutor de minimis, conținând cererea de finanțare și alte documente detaliate în Ghidul Solicitantului.(2) Dosarele de finanțare se depun în cadrul celor trei apeluri de proiecte organizate, ce vor fi anunțate pe pagina de internet a Programului și a Unității de Management a Proiectului din cadrul MC. (la 29-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 27 , Punctul XIII. a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (3) Implementarea activităților aferente proiectului va începe la data menționată în contractul de finanțare. (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 27 , Punctul XIII. a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) XIV. EVALUAREA, SELECȚIA, PRECONTRACTAREA ȘI CONTRACTAREA PROIECTELOR (la 29-12-2020, Denumirea Capitolului XIV. a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 28(1) Furnizorul este responsabil pentru evaluarea proiectelor și acordarea sprijinului financiar nerambursabil. În procesul de evaluare, selecție, precontractare și contractare se aplică principiile bunei guvernări, transparenței, egalității, eficienței și toleranței zero față de corupție. (la 29-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 28 , Punctul XIV. a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (2) Proiectele vor fi selectate urmând procedura de evaluare și selecție prevăzută în Acordul de Program și detaliate în Ghidul Solicitantului.(3) Sprijinul financiar nerambursabil va fi acordat în baza clasamentului, inclusiv lista de rezervă, în limita bugetului alocat apelurilor de proiecte. Includerea unui proiect pe lista de rezervă nu constituie o garanție pentru semnarea contractului de finanțare la o dată ulterioară. (la 29-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 28 , Punctul XIV. a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (4) Proiectele selectate pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil intră în etapa de precontractare, respectiv în etapa de contractare, dacă este cazul. (la 29-12-2020, Alineatul (4) din Articolul 28 , Punctul XIV. a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) (5) În cazul în care în oricare etapă a procesului de evaluare și selecție sau în etapele de precontractare și contractare se identifică o situație de dublă finanțare, proiectul va fi exclus de la finanțare. (la 29-12-2020, Articolul 28 din Punctul XIV. a fost completat de Punctul 45, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 ) XV. CHELTUIELI ELIGIBILE  +  Articolul 29(1) Cheltuielile eligibile în cadrul prezentei Scheme sunt acele cheltuieli care respectă principiile generale privind eligibilitatea cheltuielilor precizate în Regulamentul MFSEE și Acordul de Program și detaliate în Ghidul Solicitantului, și care se încadrează în una dintre următoarele categorii:a) Costurile de management ale proiectului reprezentând cheltuieli aferente managementului de proiect, care nu vor depăși 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile directe, includ:i. cheltuieli cu personalul angajat aferent managementului de proiect, reprezentând salariile și contribuțiile sociale aferente și alte costuri legale, cu condiția ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului și partenerului de proiect cu privire la remunerații;ii. cheltuieli cu deplasarea personalului angajat aferent managementului de proiect;iii. cheltuieli pentru consultanță și expertiză aferente managementului de proiect;iv. cheltuieli privind onorariile experților aferente managementului de proiect;v. cheltuieli pentru materiale consumabile și obiecte de inventar aferente managementului de proiect;vi. cheltuieli cu amortizarea activelor corporale și necorporale aferente managementului de proiect;vii. cheltuieli cu servicii de traducere și interpretariat;viii. cheltuieli cu servicii de audit.b) Costurile proiectelor și activităților culturale reprezentând cheltuieli specifice, care includ, dar fără a se limita la:i. cheltuieli cu personalul necesar implementăm proiectului, reprezentând salariile și contribuțiile sociale aferente și alte costuri legale, cu condiția ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului și partenerului de proiect cu privire la remunerații;ii. cheltuieli cu deplasarea personalului necesar implementării proiectului;iii. cheltuieli cu onorariile experților necesari implementării proiectului, inclusiv contractele de drepturi de autor;iv. cheltuieli cu deplasarea participanților la evenimente, alte tipuri de activități asociate cheltuielilor specific, de exemplu grupul țintă;v. cheltuieli necesare implementării proiectului;vi. cheltuieli legate de achiziția de materiale consumabile și obiecte de inventar necesare implementării proiectului;vii. cheltuieli cu lucrări care nu necesită autorizație de construire;viii. cheltuieli cu achiziția de active corporale și necorporale necesare atingerii rezultatelor proiectului;ix. cheltuieli cu amortizarea de active corporale și necorporale necesare atingerii rezultatelor proiectului;x. cheltuieli cu servicii de asigurare ale echipamentelor;xi. alte cheltuieli.c) Costurile cu publicitate reprezentând cheltuieli de informare și publicitate care rezultă din respectarea obligațiilor de identitate vizuală, care includ, dar fără a se limita la:i. cheltuieli pentru elaborarea, prelucrarea și tipărirea materialelor de vizibilitate;ii. cheltuieli pentru creare și mentenanță website, conform planului de comunicare;iii. cheltuieli pentru organizarea evenimentelor de promovare;iv. cheltuieli pentru achiziția de panouri publicitare/placă permanentă;v. alte cheltuieli de informare și publicitate care rezultă din respectarea obligațiilor de identitate vizuală.d) Costuri cu personalul reprezentând cheltuieli aferente contractelor de voluntariat - contribuție în natură -, care includ:i. cheltuieli aferente contractelor de voluntariat - contribuție în natură - pentru management de proiect;ii. cheltuieli aferente contractelor de voluntariat - contribuție în natură - necesare implementării proiectului.e) Costurile cursurilor de formare reprezentând cheltuieli aferente activităților de instruire formală și non-formală, care includ, dar fără a se limita la:i. cheltuieli aferente activităților de instruire formală și non-formală;ii. cheltuieli cu deplasarea în cadrul activităților de instruire formală și non-formală;iii. cheltuieli cu onorariile experților privind activitățile de instruire formală și non-formală.f) Costurile cooperării organizaționale reprezentând cheltuieli ale partenerilor din Statele Donatoare, cuprinzând cheltuielile aferente activităților derulate de către entitățile din statele donatoare, conform Acordului de parteneriat.g) Costurile administrative reprezentând cheltuieli indirecte care se referă la plata utilităților: energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale; telefon, fax, servicii poștale, curierat rapid și rețele de comunicații; plata salariilor pentru personalul administrative, de exemplu: femeie de serviciu, paznic, sau servicii administrative, dacă există un contract încheiat - pază, curățenie; chirie sediu. Cheltuielile indirecte sunt acele costuri eligibile care nu pot fi identificate de către promotor ca fiind direct atribuie proiectului, dar care pot fi identificate și justificate prin sistemul contabil ca fiind angajate în legătură directă cu costurile directe eligibile atribuite proiectului. Acestea nu pot include costuri eligibile directe. Costurile indirecte reprezintă o rată fixă de maxim 15% din costurile directe eligibile cu personalul Promotorului de Proiect implicat în proiect.h) Cheltuieli neprevăzute, care se referă la costuri care nu au putut fi identificate în momentul scrierii proiectului, de exemplu schimbare de legislație, calamități naturale etc. Costurile eligibile vor face parte din cheltuielile eligibile directe, cu excepția capitolului Costurile administrative reprezentând cheltuieli indirecte. Cheltuielile neprevăzute reprezinte o rată fixă de maxim 5% din valoarea totală a cheltuielilor directe eligibile.(2) Cheltuielile de deplasare pot fi cugetate și decontate pe bază de sume forfetare, bareme standard de costuri unitare, costuri reale, așa cum acestea vor fi stabilite prin Ghidul solicitantului pentru fiecare apel de propuneri de proiecte.(3) În cazul în care se achiziționează active corporale/necorporale, numai partea de amortizare corespunzătoare a duratei proiectului și ratei reale de utilizare în scopurile proiectului poate fi considerată cheltuială eligibilă.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul în care activul este o componentă integrală și necesară pentru atingerea rezultatelor proiectului, întregul preț de achiziție al acestuia poate fi eligibil. În această situație, beneficiarul are următoarele obligații:a. păstrează activul în proprietatea sa pentru o perioadă de cel puțin 5 ani după finalizarea proiectului și continuă să îl folosească în beneficiul obiectivelor generale ale proiectului pentru aceeași perioadă;b. păstrează activul asigurat în mod corespunzător împotriva pierderilor, cum ar fi incendiu, furt sau alte incidente ce pot fi asigurate în mod normal, atât în timpul implementării proiectului, cât și timp de cel puțin 5 ani după finalizarea proiectului;c. rezervă resurse corespunzătoare pentru întreținerea activului timp de cel puțin 5 ani după finalizarea proiectului. Sunt eligibile doar cheltuielile de achiziționare și amortizare a activelor noi.(5) În cazul în care sunt prevăzute lucrări de construcție pentru care nu este necesară obținerea unei autorizații de construire, beneficiarul are următoarele obligații:a. spațiul nu poate fi vândut, închiriat sau ipotecat o perioadă de cinci ani după finalizarea proiectului;b. spațiul este operațional și va fi utilizat exclusiv în conformitate cu obiectivele proiectului pe întreaga perioadă de sustenabilitate a proiectului, astfel cum este prezentată în Ghidul Solicitantului.(6) Pentru partenerii de proiect, vor fi eligibile doar următoarele tipuri de cheltuieli, indiferent de categorie:a. cheltuieli cu personalul necesar implementării proiectului, reprezentând salariile și contribuțiile sociale aferente și alte costuri legale, ci condiția ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului și partenerului de proiect cu privire la remunerații;b. cheltuieli aferente contractelor de voluntariat - doar pentru partenerii din România;c. cheltuieli cu deplasarea personalului;d. cheltuieli cu onorariile experților;e. cheltuieli cu materiale consumabile și obiecte de inventar pentru management de proiect;f. cheltuielile cu servicii de închiriere - spațiu sau echipamente - aferente organizării unor evenimente/expoziții/etc. - doar pentru partenerii din Statele Donatoare;g. cheltuielile cu servicii de audit ale partenerilor din Statele Donatoare/cheltuielile aferente raportului întocmit de un ofițer public independent recunoscut în statul donator - doar pentru partenerii din Statele Donatoare.  +  Articolul 30(1) În cadrul bugetului, taxa pe valoarea adăugată va fi reflectată distinct. Taxa pe valoarea adăugată este eligibilă numai dacă beneficiarul/beneficiarii nu pot recupera TVA.(2) În cadrul proiectului, taxa pe valoarea adăugată poate fi eligibilă numai dacă beneficiarul/beneficiarii de ajutor de minimis nu pot recupera TVA, astfel:a. în situația în care solicitantul/partenerul nu este plătitor de TVA - nu recuperează TVA -, cheltuiala cu TVA nerecuperabilă este eligibilă în cadrul proiectului.b. în cazul în care solicitantul/partenerul poate recupera TVA-ul, acesta este considerat cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului.c. în cazul în care TVA-ul poate fi dedus doar parțial, numai partea care nu poate fi recuperată este eligibilă.(3) În caz de schimbare a metodei de calcul a TVA, în cursul implementării proiectului, se vor atașa, în mod obligatoriu, Declarațiile privind privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului la rapoartele financiare și se va respecta noua metodă de calcul.  +  Articolul 31 Respectarea cadrului legal aplicabil MFSEE, a legislației europene și naționale relevante pentru toate fazele de implementare și activitățile Proiectului, inclusiv, dar fără a se limita la, legislația națională și europeană privind achizițiile publice și/sau procedurile sau instrucțiunile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, alții decât autoritățile contractante, a Ghidului Solicitantului și a tuturor instrucțiunilor, documentelor și procedurilor elaborate de Operatorul de Program în vederea implementării Programului RO-CULTURA și a proiectelor derulate în cadrul acestuia, este obligatorie pe tot parcursul derulării proiectului, atât pentru beneficiari, cât și pentru partenerii de proiect.  +  Articolul 32(1) Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile:a) orice cheltuieli efectuate înainte de intrarea în vigoare a contractului de finanțare pentru activitățile prevăzute în proiect;b) costul de achiziție a bunurilor imobiliare și a terenului neconstruit;c) costul de achiziție a bunurilor culturale mobile;d) dobânzi aferente datoriilor, cheltuieli aferente serviciului datoriei și penalități de întârziere;e) cheltuieli legate de tranzacțiile financiare și de alte costuri pur financiare, cu excepția serviciilor financiare prevăzute în contractul de finanțare;f) provizioanele pentru pierderi sau datorii viitoare;g) pierderi din cursul de schimb valutar;h) TVA-ul recuperabil;i) costuri care sunt acoperite din alte surse;j) amenzi, penalități și cheltuieli de judecată;k) cheltuieli excesive și imprudente;l) cheltuieli privind realizarea de lucrări pentru care este necesară obținerea autorizației de construire.(2) Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către promotorul de proiect sau de către partenerii de proiect, dacă există.XVI. REGULI PRIVIND RAPORTAREA ȘI MONITORIZAREA AJUTORULUI DE MINIMIS  +  Articolul 33 Raportarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei Scheme se fac în conformitate cu legislația Uniunii Europene și cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 175, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 436 din data de 28.06.2007.  +  Articolul 34Furnizorul de ajutor de minimis și beneficiarul de ajutor de minimis păstrează evidența detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația europeană în domeniul ajutorului de stat. (la 29-12-2020, Articolul 34 din Punctul XVI. a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )  +  Articolul 35(1) Furnizorul are obligația de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, și de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condițiilor impuse prin prezenta Schemă.(2) Furnizorul are obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel național.(3) În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenței poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, să facă verificări la fața locului.(4) În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite valori estimative.(5) Erorile constatate de furnizor și corecțiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează până la 31 martie a anului următor anului de raportare.(6) Furnizorul va transmite spre informare Consiliului Concurenței prezenta Schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 17 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014.  +  Articolul 36 Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor de minimis.  +  Articolul 37 Modul de utilizare al sprijinului financiar nerambursabil sub prezenta Schemă este supus controlului furnizorului, precum și al autorităților publice cu atribuții de audit și control în domeniul fondurilor nerambursabile.XVII. RECUPERAREA AJUTORULUI DE MINIMIS  +  Articolul 38(1) Stoparea și recuperarea ajutoarelor acordate se realizează de către furnizorul Schemei de ajutor de minimis, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare și Normelor metodologice emise de furnizorul ajutorului de minimis. Normele de recuperare emise de furnizor vor fi transmise, spre informare, Consiliului Concurenței, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul aprobării acestora.(2) Ajutorul de minimis se va recupera integral în cazul în care:a. sunt încălcate condițiile specifice legislației de minimis prevăzute de Regulamentul nr. 1407/2013;b. ulterior încheierii contractului de finanțare, se constată neconcordanțe între starea de fapt și cele declarate de către beneficiar în dosarul de finanțare, inclusiv, dar fără a se limita la, neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate a beneficiarului, partenerilor și proiectului/activităților;c. este încălcată interdicția privind cesiunea contractului de finanțare;d. în orice altă situație în care se impune această măsură.(3) Furnizorul poate decide recuperarea parțială a ajutorului de minimis, în limita sumei utilizate abuziv, dacă în urma analizei efectuate, constată că au fost încălcate alte condiții decât cele prevăzute la alin. (2).(4) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data recuperării acestuia.(5) Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015.(6) Rata dobânzii aplicabile este rata în vigoare la data la care ajutorul de stat utilizat abuziv a fost pus la dispoziția beneficiarului - data efectuării plății avansului și/sau prefinanțărilor.(7) Această dobândă va fi calculată începând cu data efectuării plății avansului sau prefinanțărilor, după caz, până la data recuperării integrale a fracției de sumă/sumei totale utilizate abuziv. În cazul în care dobânda nu a putut fi recuperată în anul anterior, aceasta va fi purtătoare de dobândă, fiind aplicabil principiul capitalizării.(8) Furnizorul emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de minimis acordate. Aceste decizii au caracter de titlu executoriu. Deciziile de stopare/recuperare emise de furnizor vor fi transmise, spre informare, Consiliului Concurenței, în termen de 5 zile lucrătoare.XVIII. REGULI PRIVIND TRANSPARENȚA  +  Articolul 37 Schema de ajutor de minimis va fi publicată integral pe pagina de internet a furnizorului, www.umpcultura.ro și a Programului, www.ro-cultura.ro.  +  Articolul 38 În cazul în care solicitantul este eligibil pentru a primi finanțare în cadrul prezentei Scheme și este selectat pentru finanțare în urma procesului de evaluare, furnizorul comunică în scris beneficiarului de ajutor de minimis cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat și caracterul acestuia, făcând referire expresă la Regulamentul (UE) nr. 1407/2013.  +  Articolul 39Anexa nr. 1 Declarația întreprinderii/întreprinderii unice privind cumulul ajutoarelor de stat/de minimis și Anexa nr. 2 Declarația privind tipul și categoria întreprinderii fac parte integrantă din prezenta schemă.  +  Anexa nr. 1
    Declarația întreprinderii/întreprinderii unice privind cumulul ajutoarelor de stat/de minimis
    Subsemnatul ……………..(numele reprezentantului legal/persoanei împuternicite, astfel cum acesta apare în BI/CI)…………….., posesor al/a BI/CI seria ........... nr. ..........................., eliberat/ă de ........................................, CNP ........................................., având funcția .......................... în cadrul ………......(denumirea organizației)............, în calitate de solicitant al proiectului …………(titlu proiect).................,cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere următoarele:.............................................................................................................................................................................(denumirea organizației)................ este întreprindere unică:DA [ ]NU [ ]Dacă DA, bifați relația/relațiile în care se încadrează:[ ] o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;[ ] o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere al celeilalte întreprinderi;[ ] o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;[ ] o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.Întreprinderile care întrețin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relațiile menționate mai sus sunt considerate întreprinderi unice.Dacă se bifează cel puțin una dintre relațiile de mai sus, menționați denumirile entităților care constituie întreprinderea unică:.....................................................................................................................................................................................................................................Activitățile pentru care solicit finanțarea fac obiectul altui ajutor de minimis/de stat în cadrul altor programe/subprograme cu finanțare publică nerambursabilă.DA [ ]NU [ ]Dacă se bifează DA, detaliați:............................................................................................................................................................................................În ultimii 3 (trei) ani fiscali, inclusiv anul în curs, am beneficiat de ajutoare de minimis sau de stat, individual sau cumulativ cu celelalte întreprinderi împreună cu care constituim o întreprindere unică în conformitate cu definiția din schemă.DA [ ]NU [ ]Dacă se bifează DA, completați tabelul de mai jos^1
    Nr. crt.Beneficiarul ajutorului de minimis sau de stat (pentru toate întreprinderile care constituie întreprindere unică)Tip ajutor (de minimis/de stat)Anul acordării ajutoruluiFurnizorul de ajutorProgramul prin care s-a beneficiat de finanțareCuantumul ajutorului acordat (euro)
    DenumireC.U.I./CIF
    1
    2
    3
    Declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta declarație sunt corecte și complete și înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
    Semnătură electronică
    ……………………………………………
    Economică -^1 Se va completa în mod obligatoriu, chiar dacă organizația nu este întreprindere unică și nu se încadrează la niciuna dintre cele patru relații care definesc întreprinderea unică, dacă organizația solicitantă a beneficiat de ajutor de stat/de minimis în ultimii trei ani fiscali, inclusiv anul în curs. (la 29-12-2020, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 47, Articolul I din ORDINUL nr. 3.507 din 23 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1305 din 29 decembrie 2020 )
     +  Anexa nr. 2
    DECLARAȚIE PRIVIND TIPUL ȘI CATEGORIA ÎNTREPRINDERII
    Subsemnatul , posesor al BI/CI seria <.....> nr. <..........>, eliberat/ă de <.............>, CNP <..........>, având în cadrul , în calitate de solicitant al proiectului , cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere următoarele:I. Categoria întreprinderii: Se bifează opțiunea aplicabilă
    IMM: DAÎNTREPRINDERE MICĂ
    ÎNTREPRINDERE MIJLOCIE
    NUMICROÎNTREPRINDERE
    Întreprinderi mijlociiÎntreprinderi miciMicroîntreprinderi
    Nr. angajați* ≥50 - <250 ≥10 - <50 <10
    ȘI
    Cifră de afaceri netă(mil. euro)* ≤50 ≤10 ≤2
    SAU
    Active totale (mil. euro)* ≤43 ≤10 ≤2
    (*) Îndeplinirea criteriului numărului de angajați este obligatorie pentru încadrarea în categoria IMM. Cu toate acestea, o întreprindere poate alege să îndeplinească fie criteriul cifrei de afaceri, fie pe cel al bilanțului total. Nu este nevoie să îndeplinească ambele cerințe și poate depăși unul dintre aceste praguri fără impact asupra statutului de IMM. Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (2) paragraf 2 din Anexa 1 la Recomandarea Comisiei nr. 2003/361/CE privind definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, o întreprindere nu poate fi considerată IMM dacă 25% sau mai mult din capitalul social sau drepturile de vot sunt controlate direct sau indirect, împreună sau individual, de către unul sau mai multe organisme publice.
    II. Tipul întreprinderii
    ÎNTREPRINDERE AFILIATĂ (LEGATĂ)**
    ÎNTREPRINDERE PARTENERĂ**
    ÎNTREPRINDERE AUTONOMĂ
    (**) se completează tabelul următor "Întreprinderile afiliate (legate)" sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relații:a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților/membrilor altei întreprinderi;b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei alte întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu cealaltă întreprindere sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;d) o întreprindere care este acționar sau asociat/membru al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în temeiul unui acord cu alți acționari sau asociați/membri ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților/membrilor întreprinderii respective. "Întreprinderile partenere" sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi afiliate (legate) și între care există următoarea relație: o întreprindere (întreprinderea în amonte) deține, individual sau în comun cu una sau mai multe întreprinderi afiliate (legate), 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot la o altă întreprindere (întreprindere în aval), "Întreprinderea autonomă" este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere parteneră sau ca întreprindere afiliată (legată). O întreprindere poate fi clasificată drept autonomă și deci ca neavând nicio întreprindere parteneră, chiar dacă plafonul de 25% este atins sau depășit de către următorii investitori, cu condiția ca aceștia să nu fie legați (afiliați), care participă fie individual, fie împreună la întreprinderea în cauză:(a) corporații de investiții publice, companii cu capital de risc, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice care exercită în mod regulat o activitate de investiții cu capital de risc și care investesc capital propriu în afaceri necotate la bursă (investitori providențiali - "business angels"), cu condiția ca investiția totală a investitorilor providențiali în cauză în aceeași întreprindere să nu depășească 1 250 000 de euro;(b) universități și centre de cercetare non-profit;(c) investitori instituționali, inclusiv fonduri regionale de dezvoltare;(d) autorități locale autonome cu un buget anual sub 10 milioane de euro și cu mai puțin de 5 000 de locuitori.
    Nr. crt.Nume asociat/ acționar/membrucu drept de votProcentdrept de vot (%) Este asociat/ acționar/membruși la altă întreprindere? Nr. crt.Nume întreprindere la care este asociat/acționar/membru Procentdrept de vot (%)
    DA
    NU
    DA
    NU
    DA
    NU
    DA
    NU
    DA
    NU

    Semnătură electronică
    -----