ORDONANȚĂ nr. 41 din 12 august 1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 29 august 1994



    Ținând seama că în perioada de timp care s-a scurs de la constituirea statului român modern, România a aderat la un număr de organizații internaționale interguvernamentale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, existente la momentul respectiv,având în vedere importanța participării, în continuare, la aceste organizații pentru dezvoltarea cooperării cu alte state și pentru promovarea intereselor țării noastre,în temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României emite următoarea ordonanță:  +  Articolul 1Se aprobă lista organizațiilor internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru care se vor achita cotizații anuale, conform baremurilor stabilite de fiecare organizație (anexa nr. 1).  +  Articolul 2Ministerul Finanțelor este autorizat să repartizeze fondurile prevăzute în legea bugetului de stat pentru plată, în mod eșalonat, a cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale, conform anexei nr. 2.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Contrasemnează:
    Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
    Teodor Viorel Meleșcanu
    Ministru de stat, ministrul finanțelor,
    Florin Georgescu
    București, 12 august 1994.Nr. 41.  +  Anexa nr. 1
    LISTA ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE INTERGUVERNAMENTALE LA CARE
    ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ
    I. Organizații internaționale guvernamentale la care România a aderat în baza unor legi, decrete, hotărâri ale Guvernului
    Nr.crt.Denumirea organizațieiSediulAnulînființăriiAnul aderării RomânieiInstituția română care coordonează relațiile cu organizația internațională respectivăExplicații
    012345
    1.Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.) New York19451955Ministerul Afacerilor Externe
    - Comitetul O.N.U. pentru eliminarea discriminării rasiale ; Geneva19661970
    - Convenția contra torturii și a altor tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradanteNew York19841990
    2.Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultura (F.A.O.) Roma 19451961Ministerul Agriculturii și Alimentației
    3.Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.) Geneva19191919Ministerul Muncii și Protecției Sociale
    4.Agenția Internațională pentru Energia Atomică (A.I.E.A.)Viena19571957Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    5.Organizația Meteorologică Mondială (O.M.M.) Geneva18731948Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    6.Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) Madrid19751975Ministerul Turismului
    7.Organizația Maritimă Internațională (O.M.I.) Londra19481948Ministerul Transporturilor
    8.Uniunea Poștală Universală (U.P.U.) Berna18741874Ministerul Comunicațiilor
    9.Uniunea Internațională de Telecomunicații (U.I.T.) Geneva 18651865Ministerul Comunicațiilor
    10.Organizația Aviației Civile Internaționale (O.A.C.I.) Montreal19441965Ministerul Transporturilor
    11.Acordul General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.) Geneva19471971Ministerul Comerțului
    12.Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (O.M.P.I.) Geneva19271927O.S.I.M.
    13.Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) Geneva19461948Ministerul Sănătății
    14.Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.) Viena 19791980Ministerul Industriilor
    15.Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (U.N.E.S.C.O.) Paris 19451956Ministerul Culturii
    16.Comisia Dunării Externe Budapesta19481949Ministerul Afacerilor
    17.Consiliul Europei Externe Strasbourg19491993Ministerul Afacerilor
    18.Uniunea Latină Externe Madrid 19541979Ministerul Afacerilor
    19.Federația Mondială a Asociațiilor pentru Națiunile Unite (F.M.A.N.U.)Geneva1956Ministerul Afacerilor Externe
    20.Biroul Internațional al Expozițiilor (B.I.E.) Paris19311960Ministerul Afacerilor Externe
    21.Forumul Internațional alTransporturilor - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(ITF-OCDE)Paris 19531993Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
    22.Conferința Europeană a Administrațiilor de Posta și Telecomunicații (C.E.P.T.)Bonn19591990Ministerul Comunicațiilor
    23.Convenția de la Basel privind controlul deșeurilor toxice Basel19891991Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    24.Convenția privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor19911991Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    25.Comisia Internațională a Marilor Baraje Paris 19281928Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    26.Convenția de la Viena pentru protejarea stratului de ozon Viena19871993Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    27.Protocolul de la Montreal pentru protejarea stratului de ozon Montreal 19871993 Ministerul Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului
    28.Comisia Europeană de Lupta contra Febrei Aftoase Roma 19531993 Ministerul Agriculturii și Alimentației
    29.Oficiul Internațional al Epizootiilor Paris1924 1927Ministerul Agriculturii și Alimentației
    30.Oficiul Internațional al Viei și Vinului Paris19241957 Ministerul Agriculturii și Alimentației
    31.Comisia Internațională pentru Irigații și Drenaje New Delhi 19501958Ministerul Agriculturii și Alimentației
    32.Societatea Internatională pentru Științe Horticole Haga 19591960 Ministerul Agriculturii și Alimentației
    33.Organizația Europeană și Mediterană pentru Protecția Plantelor Paris19511958 Ministerul Agriculturii și Alimentației
    34.Comisia Sericicolă Internațională Paris 1969Ministerul Agriculturii și Alimentației
    35.Asociația Internațională pentru Controlul Semințelor (I.S.T.A.) Zurich 19241958 Ministerul Agriculturii și Alimentației
    36.Interpol Paris19231973Ministerul de Interne
    37.Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale - Uniunea de la Berna – drepturi de autorGeneva1971O.M.P.I.1886-Berna1978O.M.P.I.1927Ministerul Culturii
    38.Consiliului Europei Strasbourg19541991Ministerul Culturii
    39.Centrul Internațional Roma de Studii pentru Conservarea și Restaurarea Bunurilor Culturale Roma 19581960Ministerul Culturii
    40.Fondul Patrimoniului Cultural Mondial Paris 19721990Ministerul Culturii
    41.Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.) Bruxelles19501968Ministerul Finanțelor
    42.Biroul Internațional pentru Tarife Vamale Bruxelles18901892Ministerul Finanțelor
    43.Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat Haga18931991Ministerul Justiției
    44.Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga Haga18991899 Ministerul Justiției
    45.Biroul Internațional pentru Măsuri și și Greutăți Sevres- Franta 18751883Biroul Român de Metrologie Legală
    46.Biroul Internațional de Metrologie Legală Paris19551956Biroul Român de Metrologie Legală
    47.Institutul Internațional de StatisticăVoorburg- Olanda 1885 1961Comisia Naționala pentru Statistica
    48.Uniunea Interparlamențară Geneva1889 1891Parlamentul României – Camera Deputaților
    49.Organizația Internațională de Standardizare (I.S.O.) Geneva19461950Institutul Român de Standardizare
    50.Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) Bruxelles19731991Institutul Român de Standardizare
    51.Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) Bruxelles19611991Institutul Român de Standardizare
    52.Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (E.T.S.I.) Sophia- Antipolis- Franta 19881991Institutul Român de Standardizare
    53.Rețeaua Internațională de Terminologie (TERMNET) Viena 1979 1991Institutul Român de Standardizare
    54.Institutul Unificat de de Cercetări Nucleare (I.U.C.N.) Dubna- Federația Rusa 19561956Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    55.Societatea Europeană de Fizica Geneva19681968Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    56.Centrul Internațional de Seismologie New Berry- Anglia 19281971Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    57.Centrul Internațional de Informare Științifică și Tehnică Moscova19691969Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    58.Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) Londra 19591991 Oficiul pentru Protecția Consumatorilor
    59.Comisia Electrotehnica Internațională (C.E.I.) Geneva1906 1906 Ministerul Industriilor
    60.Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice Haga19931993Ministerul Afacerilor Externe
    61.Organizația Internațională a Francofoniei (O.I.F.) Paris1970 1993Ministerul Afacerilor Externe
    62.TRACECA Baku1998 1998Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
    63.Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă Abu Dhabi 2009 2011Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri
    63^1.Organizația Europeană pentru Cercetări NucleareGeneva1953 2015 Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
    64.Fundația Europeană pentru TineretStrasbourg19721993Ministerul Tineretului și SportuluiÎn baza Legii nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, România a devenit stat membru al Consiliului Europei. Potrivit art. 2 al Statutului Fundației Europene pentru Tineret, adoptat prin Rezoluția nr. (98)31 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, membrii Fundației Europene pentru Tineret sunt statele membre ale Consiliului Europei. Prin urmare, în conformitate cu instrumentele juridice menționate, România deține calitatea de membru al Fundației Europene pentru Tineret.
    Titlul ”Aderări în curs de ratificare de către Parlamentul României” – Abrogat.
    (la 23-07-2020, Pct. I din anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 116 din 22 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 23 iulie 2020 )
    II. Organizațiile internaționale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor și a altor instituții centrale
    Nr.crt.Denumirea organizațieiSediulAnulînființăriiAnul aderării RomânieiInstituția română care coordonează relațiile cu organizația internațională respectivăExplicații
    0123456
    1.Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.) Viena 19751975Ministerul Afacerilor Externe România a semnat Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa
    2.Adunarea Parlamențară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (A.P. O.S.C.E.) Copenhaga19911991Ministerul Afacerilor Externe Parlamentul României participă cu reprezentanți la reuniuni
    3.Organizația pentru Cooperare Economică a Marii NegreIstanbul19921992Ministerul Afacerilor ExterneMembru fondator
    4.Academia Diplomatică InternaționalăParis 19261926Ministerul Afacerilor ExterneMembru fondator
    5.Conferința Europeană a Aviației Civile (C.E.A.C.) Neuilly sur Seine 19541991Ministerul TransporturilorAprobare viceprim-ministru
    6.Asociația Internațională Permanentă a Congreselor de Navigație (A.I.P.C.N.) Bruxelles1885 reactua-lizat în1990 1975Ministerul TransporturilorAderare comunicată de Ministerul Transporturilor
    7.Asociația Internațională Permanentă a Congreselor Rutiere (A.I.P.C.R.) Paris19081957Ministerul TransporturilorReactualizat; aprobare viceprim-ministru din anul 1991
    8.Autostrada transeuropeană N-S (TEM).Proiect regional sub egida C.E.E./ O.N.U. și P.N.U.D. Varșovia19771977Ministerul TransporturilorAprobare viceprim-ministru
    9.Carta Europeană a Energiei Bruxelles19911991Ministerul Industriilor Aprobarea primului-ministru, din anul 1991
    10.Federația Internațională pentru Locuire, Urbanism și Amenajarea Terito-riului (F.I.H.U.A.T.)Haga19131990Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului Aprobare viceprim -ministru din anul 1990
    11.Comisia Internațională pentru Exploatarea Științifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.)Monte 19251925Ministerul Apelor, Padu- rilor și Pro- tectiei Mediului Hotărârea conducerii Academiei Române
    12.Federația Europeană de ZootehnieRoma1971Ministerul Agriculturii și Alimenta- tiei România participă din anul 1971
    13.Sistemul OCDE pentru certificarea semințelor destinate comerțului internațional Paris19311969Ministerul Agriculturii și Alimenta- tiei România participă din anul 1969
    14.Asociația Internaționala de Semnalizare MaritimăParis19571966Ministerul Apărării Naționale România participă din anul 1966
    15.Comitetul Internațional de Medicină și Farmacie MilitarăLiege- Belgia 19211923Ministerul Apărării NaționaleRomânia participă din anul 1923
    16.Comisia Internaționala de Istorie Militară Porrentruy - Elveția 19261974Ministerul Apărării NaționaleRomânia participă din anul 1974
    17.Asociația Internațională a Arhivelor Francofone Quebec19891993Ministerul de Interne România participă din anul 1993
    18.Consiliul Internațional al Arhivelor Paris19481956Ministerul de InterneRomânia participă din anul 1956
    19.Comitetul Tehnic Internațional pentru Prevenirea și Stingerea Incendiilor Paris 1895 1895 Ministerul de Interne Membru fondator
    20.Consiliul Internațional al Muzeelor Paris 1946 1958 Ministerul Culturii România participă din anul 1958
    21.Institutul Internațional de Teatru Paris1948 1957 Ministerul Culturii România participă din anul 1957
    22.Uniunea Internațio-nală a Marionetistilor Praga 1929 1929 Ministerul Culturii H.C.M. nr. 468/1959
    23.Consiliul Internațional al Muzicii Paris 1947 1960 Ministerul Culturii România participă din anul 1960
    24.Asociația Internațională a Teatrelor pentru Copii Franta 1965 1965 Ministerul Culturii România participă din anul 1965
    25.Federația Internațională a Asociațiilor de BibliotecariHaga19301961Ministerul Culturii România participă din anul 1961
    26.Asociația Internațională a Teatrelor de AmatoriCopenhaga 19701993Ministerul CulturiiRomânia participă din anul 1993
    27.Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor IstoriceFranta19651970Ministerul CulturiiRomânia participă din anul 1970
    28.Asociația Autoritatilor care Controlează Asigurările din Țările în Curs de Dezvoltare1983Ministerul FinanțelorRomânia participă din anul 1983
    29.Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) Roma19261927Ministerul Justiției Procesul-verbal al Comisiei Consiliului Consultativ de pe lângă M.A.E. din 2 decembrie 1927
    30.Federația Internațională de Astronautică (I.A.F.)Paris19601960Academia Română România participă din anul 1960
    31.Uniunea Geografică Internațională (I.B.U.) Edmonton19591959Academia RomânăH.C.M. nr. 653/1959
    32.Federația Internațională a Societăților de FilozofieFribourg1973Academia RomânăRomânia participă din anul 1973
    33.Uniunea Internațională de Științe Psihologice (I.U.P. sys) Montreal 19511964Academia RomânăRomânia participă din anul 1964
    34.Comitetul Internațional de Științe Istorice (C.I.S.H.) Geneva19261974Academia RomânăRomânia participă din anul 1974
    35.Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene (A.I.E.S.E.E.) București 19631963Academia RomânăRomânia participă din anul 1963
    36.Asociația Internațională de Științe Economice Paris1959Academia RomânăRomânia participă din anul 1959
    37.Federația Internațională de Informare și DocumentareHaga18951958Ministerul Cercetării și Tehnologiei România participă din anul 1958
    38.Uniunea Mondială a Nevăzătorilor 1972Secretariatul de Stat pentru HandicapațiRomânia participă din anul 1972
    39.Uniunea Europeană a Nevăzătorilor 1972Secretariatul de Stat pentru HandicapațiRomânia participă din anul 1972
    40.Asociația Internațională a Sahului în BrailleParis19511972Secretariatul de Stat pentru HandicapațiRomânia participă din anul 1972
    41.Federația Mondială a Surzilor Roma 19511963Secretariatul de Stat pentru HandicapațiRomânia participă din anul 1963
    42.Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor internaționale la fructe și legume proaspete Paris19311969Ministerul Agriculturii și AlimentatieiAdresa Secretariatului General al Consiliului de Miniștri nr. 451/I.D./2 iulie 1969
    43.O.C.D.E. - Comitetul oțeluluiParis19601993Ministerul Industriei și Comerțului România participă din anul 1993
    44.O.C.D.E. - Comitetul pentru industria construcțiilor navale Paris19601998Ministerul Industriei și Comerțului România participă din anul 1998
    45.Rețeaua Internațională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (I.N.S.M.E.) Roma20042004Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și CooperațieRomânia participă din anul 2004
    46.Centrul pentru Dezvoltare (OCDE) Paris 19602004Ministerul Afacerilor Externe România participă din anul 2004
    47.OCDE - Programul pentru dezvoltare economică și creare a locurilor de muncă (Programul LEED - Local la nivel local Employment and Economic Development Programme) Paris 19612004Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație România participă ca membru cu drepturi depline din decembrie 2004
    48.OCDE - Comitetul Transporturilor Maritime Paris19612005Ministerul TransporturilorConstrucțiilorși Turismului România participă din anul 2005
    49.Europae Archaeologiae Consilium (EAC) 1040 Bruxelles, rue Champ du Roi 3719992002Ministerul Culturii și CultelorRomânia participă din anul 2002
    50.Federația Internațională a Consiliilor Artelor și a Agențiilor Culturale (IFACCA372 Elizabeth St., Surry Hills, Sydney, Australia 20002005Ministerul Culturii și Cultelor, Administrația Fondului Cultural NaționalRomânia participă din anul 2005
    51.Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) Bruxelles20042007Consiliul Superior al MagistraturiiRomânia participă din anul 2007
    52.Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) Bruxelles20032007Institutul Național al MagistraturiiRomânia participă din anul 2007
    53.OCDE - Comitetul de Statistică și Guvernanță în StatisticăParis19612019Institutul Național de Statistică România participă, începând cu anul 2019, cu statut de asociat, la activitatea Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică
    54.OCDE - Comitetul pentru Agricultură (CoAg) Paris19612010Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale România participă, începând cu anul 2010, ca observator permanent
    55.Rețeaua Europeană a Institutelor de Științe Criminalistice (ENFSI) Haga 19952001Institutul Național de Expertize CriminalisticeRomânia participă din anul 2001
    56.Conferința Mondială a Justiției Constituționale 20112011Curtea Constituționalăa României România participă din anul 2011
    57.Rețeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ) Amman 20102010Institutul Național al MagistraturiiRomânia participă din anul 2010
    58.Forumul European al Registrelor Comerțului (ECRF)19982004Oficiul Național al RegistruluiComerțului România participă din anul 2004
    59.Forumul Registrelor Comerțului - CRF Auckland, Noua Zeelandă 20032010Oficiul Național al RegistruluiComerțuluiRomânia participă din anul 2010
    60.Asociația Internațională a Reglementatorilor de Insolvență - IAIR Pontefract,Anglia 19952009Oficiul Național al RegistruluiComerțuluiRomânia participă din anul 2009
    61.Registrul European al Comerțului (European Business Register - EBR) Roma, Italia 19922012Oficiul Național al RegistruluiComerțuluiRomânia participă din anul 2011
    62.Academia Internațională AnticorupțieMuenchendorferStrasse 2, 2361, Laxenburg, Austria 20102010Ministerul Justiției România participă din anul 2010
    63.Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPrisHaga, Olanda20102011Administrația Națională a PenitenciarelorRomânia participă din anul 2011
    64.Asociația Internațională a Înaltei Jurisdicții Administrative (AIHJA) Place du Palais - Royal 75100Paris 01, SP-Franța 19832012Înalta Curte de Casație și Justiție România participă din anul 2012
    65.OCDE - Comitetul de Concurență Paris19612006Consiliul Concurenței România participă începând cu anul 2006 la lucrările Comitetului de Concurență
    66.EQUINET Rețeaua Europeană a Organismelor Naționale de EgalitateBruxelles 20072007Consiliul Național pentru Combaterea DiscriminăriDecizia conducerii Consiliului de aprobare a aderării la rețea
    67.Rețeaua Europeană pentru Memorie și Solidaritate (REMS) Varșovia, Polonia 20052014Ministerul CulturiiRomânia participă din anul 2014
    68.Rețeaua Traduki Berlin, Germania 20082015Ministerul CulturiiRomânia participă din anul 2015
    69.Fondul de pensii al Conferinței de la Haga de Drept Internațional PrivatHaga18931991Ministerul Justiției România participă din anul 1991 la lucrările Comisiei, devenind parte la 10 instrumente ale acestei Comisii care se aplică în relația dintre România și celelalte state semnatare
    70.OCDE - Comitetul pentru Investiții sesiune lărgită Paris19612006Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-PrivatÎn cadrul acestei organizații România are calitatea de asociat.
    71.Rețeaua de cooperare legislativă între ministerele justiției din statele membre ale Uniunii Europene 20082009Ministerul Justiției România participă din anul 2009
    72.Asociația Internațională a Procurorilor (AIP) Haga19951996Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție România participă din anul 1996.
    73.Directorul de Chei Publice al Organizației Aviației Civile Internaționale Montreal, Canada 20052015Direcția Generală de Pașapoarte
    74.Asociația Internațională a Securității Sociale - ISSAGeneva19272015Casa Naționalăde Pensii Publice În cadrul acestei organizații România are calitate de membru afiliat.
    75.Confederația Europeană de ProbațiuneUtrecht18921999Ministerul Justiției, prinDirecția Naționalăde ProbațiuneRomânia participă din anul 1999.
    76 OCDE - Comitetul pentru turism Paris 1948 2006 Ministerul Turismului În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de ”participant”.
    77 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru gestionarea deșeurilor radioactive Paris 1948 2010 Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    78 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru studii economice și tehnice privind energia nucleară și ciclul combustibil Paris 1948 2010 Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    79 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru securitatea instalațiilor nucleare Paris 1973 2010 Comisia Națională pentru Controlul Activităților și Nucleare (CNCAN) În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    80 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru reglementarea activităților nucleare Paris 1989 2010 Comisia Națională pentru Controlul Activităților și Nucleare (CNCAN) În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    81 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru protecția la radiații și sănătate publică Paris 1990 2010 Comisia Națională pentru Controlul Activităților și Nucleare (CNCAN) În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    82 OCDE/Agenția pentru Energie Nucleară - Comitetul pentru legislație nucleară Paris 2000 2000 Comisia Națională pentru Controlul Activităților și Nucleare (CNCAN) În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant ad-hoc”,fără cotizație, deoarece acest comitet este considerat “comitet permanent” al Consiliului OCDE.
    83. OCDE - Comitetul pentru IMM-uriși antreprenoriat (WPSMEE) Paris 1993 2007 Ministerul pentru Mediul de de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat În cadrul acestei organizațiiRomânia are calitatea de “participant”.
    84.Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OCDE - Proiectul BEPS - Erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor Paris 1961 2016 Ministerul Finanțelor Publice România participă în calitate de asociat cu drepturi depline din anul 2016.
    85.Consiliul Internațional pentru Tehnologia Informației în Administrația Guvernamentală (ICA)Londra 1968 2018Secretariatul General al GuvernuluiRomânia participă din anul 2017.
    86.Sistemul Națiunilor Unite al Echipelor de evaluare și coordonare în caz de dezastre (UNDAC)Geneva19932018Inspectoratul General pentru Situații de UrgențăMemorandumul Ministerului Afacerilor Interne nr. 339.738 din 30.06.2016 prin care au fost aprobate obținerea de către România a statutului de stat membru în sistemul UNDAC și plata contribuției financiare a României.
    87.Centrul Internațional pentru Cercetări ArhivisticeViena20072010Arhivele Naționale ale României
    88.Rețeaua europeană de dezvoltare durabilă (ESDN)Viena20052020Secretariatul General al Guvernului
    89.Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride de la Helsinki – European Center of Excellence for Countering Hybrid Threats – Hybrid CoEHelsinki20172018Ministerul Afacerilor Externe
    90Rețeaua Polițiilor Rutiere din Europa - TISPOLManchester19962003Poliția RomânăRomânia participă din anul 2003.
    (la 09-11-2020, Punctul II. din Anexa nr. 1 a fost modificat de Articolul 2 din LEGEA nr. 240 din 6 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1041 din 06 noiembrie 2020 ) Notă
    Art. I din LEGEA nr. 240 din 6 noiembrie 2020, publicată în Monitorul oficial nr. 1041 din 6 noiembrie 2020, prevede:
    Articolul 1
    (1) Se aprobă plata cotizației anuale pentru participarea Poliției Române la Rețeaua Polițiilor Rutiere din Europa, denumită în continuare TISPOL.
    (2) Pentru anul 2019, cotizația reprezintă echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.
    (3) Începând cu anul 2020, plata cotizației prevăzute la alin. (1) se asigură în limita echivalentului în lei al sumei stabilite conform statutului TISPOL.
    (4) Se aprobă plata cotizațiilor restante, aferente anilor 2017 și 2018, în valoarea de 5.000 euro/an, pentru participarea Poliției Române la TISPOL.
    (5) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la alin. (2)-(4) se calculează pe baza cursului oficial de schimb euro/leu al Băncii Naționale a României, în vigoare la data efectuării plății.
    (6) Sumele prevăzute la alin. (2)-(4) se asigură de la bugetul de stat, cu încadrarea în bugetul anual aprobat, potrivit legii, Inspectoratului General al Poliției Române.
    III. Organizații internaționale guvernamentale la care România a aderat ca urmare a aprobărilor conducerii Academiei Române sau a altor instituții centrale
    Nr.crt.Denumirea organizațieiSediulAnulînființăriiAnul aderării RomânieiInstituția română care coordonează relațiile cu organizația internațională respectivăExplicații
    012345
    1.Federația Internațională de Control în Automatică (I.F.A.C.) 1958 Ministerul Industriilor Române Hotărârea conducerii Academiei
    2.Institutul Național de Sudură Londra 1948 1957 Ministerul Industriilor Hotărârea conducerii Academiei Române
    3.Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Resurselor Sale (I.U.C.N.) Morges- Elveția 1948 Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului Hotărârea conducerii Academiei Române
    4.Institutul Internațional de Resurse Genetice Vegetale Roma 1993 Ministerul Agriculturii și Alimentației Aprobare în ședință de Guvern din 24 martie 1993
    5.Comisia Internațională de Numismatică Paris 19501965 Ministerul Culturii Hotărârea conducerii Academiei Române
    6.Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de TeatruPraga 19681970 Ministerul Culturii România participădin anul 1970
    7.Federația Internațională de Arta Fotografică Berna 1950 1960 Ministerul Culturii România participădin anul 1960
    8.Societatea Internațională de Muzica Contemporană Paris 1923 1923 Ministerul Culturii Aprobarea Uniuniicompozitorilor șimuzicologilor dinanul 1990
    9.Uniunea Internațională a Federațiilor Grupurilor FolcloriceNisa 1949 1991 Ministerul Culturii România participădin anul 1991
    10.Consiliul Internațional al Organizatiilor deFestivaluri Folclorice Confelans- Franta 1970 1991 Ministerul Culturii România participădin anul 1991
    11.Sistemul internanațional de inregistrare a publicatiilor în serie (I.S.D.S.) Paris 1974 1990 Ministerul Culturii Aprobare vice- prim-ministru din anul 1990
    11^1.Agenția Internațională ISBN Londra 20052005Biblioteca Națională a României- Centrul Național ISBN- ISSN-CIP România participă din anul 2005
    11^2.Agenția Internațională ISMN Berlin 1993 1996 Biblioteca Națională a României - Centrul Național ISBN-ISSN -CIP România participă din anul 1996
    12.Consiliul Internațional al Uniunilor Științifice (I.C.S.U.) Bruxelles1931 1955 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    13.Uniunea Academică Internațională (I.A.U.) Bruxelles1919 1929 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    14.Uniunea Internațională de Matematică (I.M.U.) Rio de Janeiro 1957 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    15.Uniunea Astronomică Internatională (U.A.I.) Cambridge1928 1928 1967 reafiliereAcademia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    16.Comitetul Internațional pentru Cercetarea Spațiului (C.O.S.P.A.R.) Paris 1963 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    17.Uniunea Internațională de Chimie Pura și Aplicată Oxford 1963 Academia Română România participădin anul 1963
    18.Confederația Internațională de Analiză Termică (I.C.T.A.)Toronto 1992 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    19.Uniunea Internațională de Științe Biologice (I.U.B.S.) Paris 1955 1966 Academia Română Aprobarea M.A.E. nr. 10/8435/28.07.1967
    20.Federația Europeană a Societăților de Biochimie Londra 1963 Academia Română România participădin anul 1963
    21.Uniunea Internațională de Geodezile și Geofizică (I.U.G.G.) Copenhaga1919 1966 Academia Română România participădin anul 1966
    22.Uniunea Internațională de Științe Geologice Hanovra 1969 Academia Română România participădin anul 1969
    23.Programul Internațional Geosferă-Biosferă (Global change) Stockholm1991 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    24.Asociația Internaționalâ de Științe Politice (I.P.S.A.) Oslo 1971 Academia Română România participădin anul 1971
    25.Asociația Internațională de Istorie Economică Londra 1970 Academia Română România participădin anul 1970
    26.Uniunea Internațională de Istorie și Filozofie a Științei : - Divizia de logica, metodologie și filozofie a științei - Divizia de istorie a științei MontpellierFrankfurtMain 1959 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    27.Comitetul Internațional Permanent al Lingvistilor (C.I.P.L.) Leiden 1965 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    28.Uniunea Internațională de Mecanică Teoretică și Aplicată New York 1956 Academia Română Hotărârea conducerii Academiei Române
    28^1.Comitetul Științific pentru Cercetări Antarctice (SCAR) Cambridge19582008 Academia Română România a devenit membru asociat în 2008
    29.Comitetul Internațional al Sportului pentru Surzi (C.I.S.S.) 1953 Secretariatul de Stat pentru Handicapați România participădin anul 1953
    30.Comitetul Internațional al Șahului Tăcut Olanda 19451953 Secretariatul de Stat pentruHandicapațiRomânia participădin anul 1953
    31.Organizația Europeană a Sporturilor pentru Surzi Danemarca19241992 Secretariatul de Stat pentruHandicapați România participădin anul 1992
    32.Organizația Internațională de Colaborare Economică și Tehnico-Științifică în Domeniul Industriei Electrotehnice (INTERELECTRO)Moscova 19731974 Ministerul Industriilor Decretul nr. 125/1974
    32.Asociația de Drept Internațional Londra 1967 Ministerul Afacerilor Externe România participădin anul 1967
    (la 08-08-2014, Poziția 28^1 de la pct. III din anexa 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. 2 din ORDONANȚA nr. 7 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 5 august 2014. )
     +  Anexa nr. 2
    EȘALONAREA PLĂȚII COTIZAȚIILOR LA ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE LA CARE ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ
     +  Anexa nr. 2.1
    COTIZAȚII
    la organismele internaționale din sistemul O.N.U.
    Nr. crt.Organismul internaționalValutăSume propuse la plată în anul 1994 (cotizații curente plus restanțe)
    0123
    Ministerul Afacerilor Externe
    1.Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.)
    - bugetul ordinarDolari S.U.A.2.109.052
    - forțe O.N.U. de menținere a păciiDolari S.U.A.1.423.203
    2.Organizația Națiunilor Unite pentruDezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.)Dolari S.U.A.16.769
    Șilingi austrieci1.750.280
    3.Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (U.N.E.S.C.O.)Dolari S.U.A.898.653
    Ministerul Agriculturii și Alimentației
    4.Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (F.A O.)Dolari S.U.A.1.492.601
    Ministerul Muncii și Proiecției Sociale
    5.Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.)Franci elvețieni934.451
    Ministerul Cercetării și Tehnologiei
    6.Agenția Internațională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.)
    - bugetul ordinarDolari S.U.A.234.599
    - contribuție voluntarăDolari S.U.A.49.725
    Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
    7.Organizația Meteorologică Mondială (O.M.M.)Franci elvețieni268.824
    Ministerul Turismului
    8.Organizația Mondială a Turismului(O.M.T.)Dolari S.U.A.62.212
    Pesetas4.455.000
    Ministerul Transporturilor
    9.Organizația Maritimă Internațională (O.M.I.)lire100.745
    10.Organizația Aviației Civile Internaționale (O.A.C.I.)Dolari S.U.A.77.920
    Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
    11.Uniunea Poștală Universală (U.P.U.)Franci elvețieni3 unități contributive*
    12.Uniunea Internațională de Telecomunicații (U.I.T.)Franci elvețieni175.000
    Ministerul Comerțului
    13.Acordul General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.)Franci elvețieni464.522
    Ministerul Sănătății
    14.Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.)Dolari S.U.A.2.443.936
    Total în echivalent dolari S.U.A.10.656.012
    * Cuantumul cotizației anuale datorate de România este: valoarea unei unități de contribuție CHF x 3 unități.Valoarea unei unități de contribuție CHF = valoarea maximă bugetară anuală raportată la numărul total de unități contribuții al Uniunii. (la 29-05-2017, Anexa 2.1. a fost modificată de Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 )
     +  Anexa nr. 2.2
    COTIZAȚII
    la alte organisme internaționale
    Nr. crt.Organismul internaționalValutăSume propuse la plată în anul 1994 (cotizații curente plus restanțe)
    0123
    Ministerul Afacerilor Externe
    1.Comisia DunăriiFranci elvețieni186.650
    2.Consiliul EuropeiFranci francezi15.466.758
    3.Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimicedolari S.U.A.Florini olandezi12.00758.547
    4.Uniunea LatinăECU10.385
    5.Federația Mondială a Asociațiilor pentru Națiunile Unite (F.M.A.N.U.)Franci elvețieni1.150
    6.Academia Diplomatică InternaționalăFranci francezi19.000
    7.Asociația de Drept Internaționaldolari S.U.A.300
    8.Comitetul O.N.U. pentru Eliminarea Discriminării Rasialedolari S.U.A.1.184
    9.Convenția contra torturii și a altor tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradantedolari S.U.A.6.500
    10.Biroul Internațional al Expozițiilor (B.I.E.)Franci francezi45.000
    11Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride de la Helsinki – European Center of Excellence for Countering Hybrid Threats – Hybrid CoEeuro60.000
    Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
    1.Conferința Europeană a Aviației Civile (C.E.A.C.)Franci francezi58.390
    2.Asociația Internațională Permanentă a Congreselor de Navigație (A.I.P.C.N.)Franci belgieni45.000
    3.Asociația Internațională Permanentă a Congreselor Rutiere (A.I.P.C.R.)Franci francezi18.000
    4.Autostrada transeuropeană N-S (T.E.M.)dolari S.U.A.7.500
    5.Forumul Internațional al Transporturilor - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (ITF-OCDE)euro55.466,49 Sumele reprezentând contribuțiile anuale seactualizează conform procedurilor statutare și metodologiei OCDE de estimare a contribuțiilor naționale pentru ITF.
    6Secretariatul Permanent al Comisiei Interguvernamentale TRACECAeuro7.000
    7OCDE – Comitetul Transporturilor Maritimeeuro5.000
    Ministerul Comunicațiilor
    1.Conferința Europeană a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații (C.E.P.T.)ECU2.178
    Ministerul Industriilor
    1.Comisia Electrotehnică Internațională (C.E.I.)Franci elvețieni227.148
    2.INTERELECTRO - Moscovadolari S.U.A.40.000
    3.Federația Internațională de Control în Automatică (L.F.A.C.)Franci elvețieni4.800
    4.Institutul Internațional de SudurăFranci elvețieni17.380
    5.Carta Europeană a EnergieiECU23.039
    6Confederația Europeană a Organismelor de Control (CEOC)euro20.490
    Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului
    1.Convenția de la Basel privind controlul deșeurilor toxicedolari S.U.A.4.780
    2.Convenția privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor "RAMSAR" 91Franci elvețieni4.228
    3.Comisia Internațională a Marilor BarajeFranci francezi21.687
    4.Convenția de la Viena pentru protejarea stratului de ozondolari S.U.A.524
    5.Protocolul de la Montreal pentru protejarea stratului de ozondolari S.U.A.5.878
    6.Comisia Internațională pentru Exploatarea Științifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.)Franci francezi80.000
    7.Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Resurselor Sale (I.U.C.N.)Franci elvețieni35.953
    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
    1.Comisia Europeană de Luptă contra Febrei Aftoasedolari S.U.A.15.600
    2.Oficiul Internațional al EpizootiilorFranci francezi365.770
    3.Oficiul Internațional al Viei și VinuluiFranci francezi510.944
    4.Federația Europeană de ZootehnieFranci elvețieni15.000
    5.Comisia Internațională pentru Irigații și Drenajedolari S.U.A.7.220
    6.Societatea Internațională pentru Științe HorticoleFlorini olandezi2.300
    7.Sistemul O.C.D.E. pentru certificarea semințelor destinate comerțului internaționalFranci francezi27.000
    8.Organizația Europeană și Mediteraneană pentru Protecția PlantelorFranci francezi146.000
    9.Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor internaționale la fructe și legume proaspeteFranci francezi86.300
    10.Asociația Internațională pentru Controlul Semințelor (I.S.T.A.)Franci elvețieni4.813
    11.Institutul Internațional de Resurse Genetice Vegetaledolari S.U.A.5.000
    12 OCDE - Comitetul pentru Agricultură (CoAg)euro10.300
    Ministerul Apărării Naționale
    1.Asociația Internațională de Semnalizare MaritimăFranci francezi29.000
    2.Comitetul Internațional de Medicină și Farmacie MilitarăFranci belgieni41.600
    3.Comisia Internațională de Istorie MilitarăFranci elvețieni550
    Ministerul de Interne
    1.InterpolFranci elvețieni138.400
    2.Asociația Internațională a Arhivelor FrancofoneFranci francezi500
    3.Consiliul Internațional al Arhivelordolari S.U.A.1.902
    4.Comitetul Tehnic Internațional pentru Prevenirea și Stingerea IncendiilorFranci elvețieni2.180
    5.Rețeaua europeană de prevenire a criminalității - EUCPNeuro2.567
    Ministerul Culturii
    1.Fondul Cultural al Consiliului EuropeiFranci francezi299.460
    2.Centrul Internațional de Studii pentru Conservarea și Restaurarea Bunurilor Culturale (I.C.C.R.O.M.)dolari S.U.A.10.941
    3.Consiliul Internațional al MuzeelorFranci francezi46.800
    4.Institutul Internațional de TeatruFranci francezi13.700
    5.Comisia Internațională de NumismaticăFranci elvețieni400
    6.Uniunea Internațională a Marionetiștilordolari S.U.A.1.200
    7.Consiliul Internațional al Muziciidolari S.U.A.1.800
    8.Asociația Internațională a Teatrelor pentru Copii și Tineretdolari S.U.A.350
    9.Federația Internațională a Asociațiilor de BibliotecariFlorini olandezi2.830
    10.Asociația Internațională a Teatrelor de AmatoriCoroane daneze3.200
    11.Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatrudolari S.U.A.300
    12.Fondul Patrimoniului Cultural Mondialdolari S.U.A.5.254
    13.Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor IstoriceFranci francezi1.560
    14.Federația Internațională de Artă FotograficăMărci germane800
    15.Societatea Internațională de Muzică ContemporanăMărci germane2.600
    16.Uniunea Internațională a Federațiilor Grupurilor FolcloriceFranci francezi2.000
    17.Consiliul Internațional al Organizatorilor de Festivaluri Folcloricedolari S.U.A.700
    18.Sistemul internațional de înregistrare a publicațiilor în serie (I.S.D.S.)Franci francezi16.758
    Ministerul Finanțelor
    1.Asociația Autorităților care Controlează Asigurările din Țările în Curs de Dezvoltaredolari S.U.A.250
    2.Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.)Franci belgieni772.000
    3.Biroul Internațional pentru Tarife VamaleFranci belgieni765.451
    Ministerul Justiției
    1.Conferința de la Haga de Drept Internațional Privateuro19.370,25
    2.Curtea Permanentă de Arbitraj de la HagaFlorini olandezi1.791
    3.Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT)euro20.240
    4Academia Interanațională Anticorupție euro10.000
    5Fondul de pensii al Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat euro25.354
    6Rețeaua de cooperare legislativă între ministerele justiției din statele membre ale Uniunii Europeneeuro650
    Biroul Român de Metrologie Legală
    1.Biroul Internațional pentru Măsuri și GreutățiFranci francezi215.881
    2.Biroul Internațional de Metrologie LegalăFranci francezi71.240
    Institutul Român de Statistică
    1.Institutul Internațional de StatisticăFranci elvețieni500
    2OCDE - Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statisticăeuro21.000 Sumele reprezentând cotizațiile anuale se actualizează cu rata oficială a inflației din țara gazdă, aferentă anului calendaristic anterior celui de referință
    Parlamentul României - Camera Deputaților
    1.Uniunea InterparlamentarăFranci elvețieni52.637
    2.Adunarea Parlamentară a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europadolari S.U.A.8.809
    Institutul Român de Standardizare
    1.Organizația Internațională de Standardizare (I.S.O.)Franci elvețieni112.500
    2.Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică (C.E.N.E.L.E.C.)ECU7.000
    3.Comitetul European de Standardizare (C.E.N.)ECU12.000
    4.Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (E.T.S.I.)ECU6.780
    Institutul de Fizică Atomică
    1.Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (I.U.C.N.) - Dubnadolari S.U.A,381.900
    2.Societatea Europeană de FizicăFranci elvețieni4.930
    3.Centrul Internațional de Seismologiedolari S.U.A.1.660
    Institutul Național de Informare și Documentare
    1.Federația Internațională de Informare și Documentaredolari S.U.A. Florini olandezi195 2.448
    2.Centrul Internațional de Informare Științifică și Tehnică (G.I.I.S.T.)dolari S.U.A.131
    Oficiul pentru Protecția Consumatorilor
    1.Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.)dolari S.U.A.1.000
    Secretariatul de Stat pentru Handicapați
    1.Uniunea Mondială a Nevăzătorilordolari S.U.A.400
    2.Uniunea Europeană a NevăzătorilorMărci germane160
    3.Asociația Internațională a Șahului în BrailleFranci elvețieni300
    4.Comitetul Internațional al Sportului pentru Surzi (C.I.S.S.)Coroanedaneze2.075
    5.Comitetul Internațional al Șahului TăcutFranci elvețieni240
    6.Federația Mondială a Surzilordolari S.U.A.1.000
    7.Organizația Europeană a Sporturilor pentru SurziMărci germane100
    Academia Română
    1.Consiliul Internațional al Uniunilor Științifice (I.C.S.U.)dolari S.U.A.8.728
    2.Uniunea Academică Internațională (I.A.U.)Franci belgieni100.000
    3.Uniunea Internațională de Matematică (I.M.U.)Franci elvețieni4.200
    4.Uniunea Astronomică Internațională (U.A.I.)Franci elvețieni7.385
    5.Comitetul Internațional pentru Cercetarea Spațiului (C.O.S.P.A.R.)Franci francezi58.035
    6.Federația Internațională de Astronautică (I.A.F.)Franci elvețieni1.300
    7.Confederația Internațională de Analiză Termică (I.C.T.A.)dolari S.U.A.97
    8.Uniunea Internațională de Științe Biologice (I.U.B.S.)Franci francezi19.210
    9.Federația Europeană a Societăților de BiochimieMărci germane280
    10.Uniunea Geografică Internațională (I.B.U.)dolari S.U.A.750
    11.Uniunea Internațională de Geodezie și Geofizică (I.U.G.G.)dolari S.U.A.2.235
    12.Uniunea Internațională de Științe Geologicedolari S.U.A.2.900
    13.Programul Internațional Geosferă - Biosferă (Global change)dolari S.U.A.1.000
    14.Asociația Internațională de Științe Economicedolari S.U.A.1.000
    15.Asociația Internațională de Științe Politice (I.P.S.A.)dolari S.U.A.885
    16.Asociația Internațională de Istorie EconomicăFranci elvețieni200
    17.Federația Internațională a Societăților de FilozofieFranci elvețieni400
    18.Uniunea Internațională de Istorie și Filozofie a Științei:
    - Divizia de logică, metodologie și filozofie a științeidolari S.U.A.250
    - Divizia de istorie a științeidolari S.U.A.150
    19.Uniunea Internațională de Științe Psihologice (I.U.P. sys)dolari S.U.A.200
    20.Comitetul Internațional de Științe Istorice (C.I.S.H.)Franci elvețieni800
    21.Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene (A.I.E.S.E.E.)dolari S.U.A.600
    22.Comitetul Internațional Permanent al Lingviștilor (C.I.P.L.)dolari S.U.A.200
    23.Uniunea Internațională de Mecanică Teoretică și Aplicatădolari S.U.A.1.419
    24Comitetul Științific pentru Cercetări Antarctice (SCAR)dolari S.U.A.15.000
    Consiliul Superior al Magistraturii
    1(RECJ) Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciareeuroechivalentul în euro al sumei de 15.500 lei la data efectuării plății
    Institutul Național al Magistraturii
    1(EJTN) Rețeaua Europeană de Formare Judiciarăeuro4.000
    2Rețeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ)euro5.000
    Institutul Național de Expertize Criminalistice
    1Rețeaua Europeană a Institutelor de Științe Criminalistice (ENFSI)euro2.500
    Curtea Constituțională a României
    1Conferința Mondială a Justiției Constituționaleeuro1.000
    Oficiul Național al Registrului Comerțului
    1Forumul European al Registrelor Comerțului euro4.000
    2Forumul Registrelor Comerțului euro400
    3Asociația Internațională a Reglementărilor de Insolvențălirăsterlină4.000
    4Registrul European al Comerțului euro15.0000
    Înalta Curte de Casație și Justiție
    1Asociația Internațională a Înaltelor Jurisdicții Administrative (AIHJA)euro310
    Administrația Națională a Penitenciarelor
    1Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPriseuro6.000
    Consiliul Concurenței
    1Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Comitetul de Concurențăeuro10.800
    Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
    1Rețeaua Europeană a Organismelor Naționale de Egalitate (EQUINET)euro2.000
    Ministerul Public
    1Asociația Internațională a Procurorilor (AIP)euro1.500
    Secretariatului General al Guvernului
    1Consiliul Internațional pentru Tehnologia Informației în Administrația Guvernamentală (ICA)liresterline3.000
    2Rețeaua europeană de dezvoltare durabilă (ESDN)euro12.000
    Ministerului Tineretului și Sportului
    1Fundația Europeană pentru Tinereteuro39.540SumeleReprezentând contribuțiile anuale se actualizeazăîn conformitate cu prevederile relevante privind contribuțiile statelor membre, cuprinse în Statutul Fundației Europene pentru Tineret.
    Total în echivalent dolari S.U.A. 4.398.062
    (la 23-11-2020, Anexa nr. 2.2 a fost modificată de Articolul 3 din LEGEA nr. 263 din 20 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1112 din 20 noiembrie 2020 )
    Notă
    Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 07 iulie 2020, prevede:Articolul II(1) Se aprobă plata cotizației în valoare de 55.466,49 euro la Forumul Internațional al Transporturilor al OCDE, aferentă anului 2020, precum și plata contribuției anuale pentru anii următori, datorate de către România în calitate de membru al Forumului Internațional al Transporturilor al OCDE.(2) Sumele în lei necesare plății cotizației anuale pentru ITFOCDE se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și se calculează pe baza raportului de schimb leu/euro în funcție de cursul oficial al Băncii Naționale a României de la data efectuării plății.
    Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 116 din din 22 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 23 iulie 2020, astfel cum a fost modificat și completat prin articolul unic din LEGEA nr. 43 din 17 martie 2021, publicată în Mobitorul Oficial nr. 269 din 17 martie 2021, prevede:Articolul II(1) Se aprobă plata cotizației în valoare de 39.540 euro la Fundația Europeană pentru Tineret, aferentă anului 2020.(1^1) Pentru anii următori, plata cotizației se face prin hotărâre a Guvernului.(2) Sumele necesare plății cotizației anuale pentru Fundația Europeană pentru Tineret se asigură din bugetul Ministerului Tineretului și Sportului și se calculează pe baza cursului de schimb valutar, în funcție de cursul oficial al Băncii Naționale a României, în vigoare la data plății.