LEGE nr. 226 din 30 octombrie 2020pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1018 din 2 noiembrie 2020
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + ARTICOL UNICLegea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 84(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.2. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.3. La articolul 84, alineatele (3), (3^1) și (3^5) se abrogă.4. La articolul 104 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:e) cheltuieli pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat.5. La articolul 105 alineatul (2), literele e) și e^1) se abrogă.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUCBucurești, 30 octombrie 2020.Nr. 226.-----
EMITENT |