HOTĂRÂRE nr. 1.133 din 10 octombrie 2002privind organizarea și funcționarea Autorității Navale Române
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 29 octombrie 2002



    În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 1^7 alin. (3) și al art. 103^1 din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 412/2002,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Autoritatea Navala Română este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin care acesta își exercită funcția de autoritate de stat în domeniul siguranței navigației.(2) Autoritatea Navala Română este instituție publică, cu finanțare extrabugetara, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Constanta, Incinta Port Constanta nr. 1, județul Constanta.(3) Autoritatea Navala Română se înființează, potrivit legii, prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C. cu Regia Autonomă "Registrul Naval Roman".(4) Atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Autorității Navale Române sunt cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1.(5) Sigla Autorității Navale Române este prevăzută în anexa nr. 2.  +  Articolul 2Autoritatea Navala Română își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 1^6 din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 412/2002.  +  Articolul 3(1) Autoritatea Navala Română își exercită atribuțiile prin aparatul propriu central și organele teritoriale operative.(2) Aparatul propriu central este constituit din departamente, direcții, servicii, birouri și laboratoare de specialitate.(3) Organele teritoriale operative sunt subunitati fără personalitate juridică, în subordinea Autorității Navale Române, care își desfășoară activitatea în teritoriu, constituite din capitanii de port și inspectorate tehnice. Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, în funcție de necesitați, Autoritatea Navala Română poate înființa și alte organe teritoriale operative, precum și reprezentante în străinătate.(4) Zonele de jurisdicție ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general și se aproba de către Consiliul de conducere al Autorității Navale Române.(5) Structura organizatorică a Autorității Navale Române se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței la propunerea Consiliului de conducere al Autorității Navale Române.  +  Articolul 4(1) Conducerea Autorității Navale Române este asigurată de către un consiliu de conducere, compus din 7 membri. (la 16-08-2011, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 792 din 3 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 16 august 2011 ) (2) Președintele consiliului de conducere este directorul general al Autorității Navale Române, numit prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.(3) Atribuțiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare.(4) Membrii consiliului de conducere sunt numiți pe o perioadă de 4 ani și sunt revocați prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.(5) Salariul și celelalte drepturi salariale ale directorului general, precum și indemnizația membrilor consiliului de conducere se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.  +  Articolul 5(1) Directorul general are următoarele atribuții și competente:a) asigura conducerea operativă a Autorității Navale Române;b) reprezintă Autoritatea Navala Română în relațiile cu terții și semnează actele ce o angajează față de aceștia, pe baza și în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere și ale celor conferite de legislația în vigoare;c) propune structura organizatorică a organelor teritoriale operative;d) propune numirea și, după caz, revocarea directorilor Autorității Navale Române;e) angajează și, după caz, concediază personalul de execuție și de conducere din cadrul Autorității Navale Române;f) exercita orice atribuții care îi revin conform prevederilor legale, regulamentului de organizare și funcționare, precum și hotărârilor consiliului de conducere.(2) În exercitarea atribuțiilor sale directorul general emite decizii.(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat directorul general este ordonator tertiar de credite.  +  Articolul 6(1) Patrimoniul Autorității Navale Române este în valoare de 147.290.740.532 lei și se constituie prin preluarea patrimoniului Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C. și a patrimoniului Regiei Autonome "Registrul Naval Roman", în conformitate cu balantele de verificare și situațiile financiare întocmite de cele doua persoane juridice la data de 30 septembrie 2002.(2) Predarea-preluarea activului și pasivului se face pe bază de protocol, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Pentru întocmirea lucrărilor de predare-preluare Regia Autonomă "Registrul Naval Roman" va transpune soldurile conturilor din contabilitatea agenților economici în conturi contabile bugetare, cu respectarea reglementărilor din domeniul contabilității publice și a raportarilor contabile ale instituțiilor publice. Transpunerea se va face la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3) Bunurile proprietate privată a Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C. și Regiei Autonome "Registrul Naval Roman", preluate conform alin. (1), constituie bunuri proprietate a Autorității Navale Române.(4) Pentru exercitarea atribuțiilor specifice de inspecție, control și supraveghere, parcul auto normat al Autorității Navale Române se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. (la 15-08-2006, Alineatul (4) din Articolul 6 a fost modificat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.029 din 9 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 15 august 2006 ) (5) Pontoanele și navele din dotarea Autorității Navale Române aferente exercitării atribuțiilor specifice sunt scutite de la plata tarifelor portuare. Acest regim se aplică și bunurilor din dotarea Autorității Navale Române, aflate în incintele portuare.  +  Articolul 7(1) Pentru activitățile și operațiunile specifice desfășurate sau pentru activitățile efectuate în legătură cu acestea Autoritatea Navala Română percepe tarife stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.(2) Autoritatea Navala Română poate realiza și dispune de venituri și cheltuieli în valută în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.(3) Autoritatea Navala Română poate contracta credite bancare și/sau împrumuturi în lei și în valută.(4) Sumele necesare în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din convențiile și acordurile internaționale la care România este parte se aloca în conformitate cu legislația în vigoare, pe bază de decont de cheltuieli întocmit pentru fiecare activitate.(5) Autoritatea Navala Română poate desfășura și alte activități privind valorificarea unor produse din activități proprii și conexe, închirieri, prestații editoriale sau tipografice, exploatarea unor bunuri și alte prestări de servicii, pentru care va percepe prețuri și tarife stabilite în condițiile legii.  +  Articolul 8(1) Autoritatea Navala Română întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se aproba de Consiliul de conducere al Autorității Navale Române, cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în condițiile legii finanțelor publice.(3) Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității Navale Române rămân la dispoziția acesteia și se folosesc în anul următor cu aceeași destinație.  +  Articolul 9(1) Personalul salariat preluat de Autoritatea Navala Română din cadrul Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C. și al Regiei Autonome "Registrul Naval Roman" se considera transferat la Autoritatea Navala Română de la data infiintarii acesteia.(2) Personalul transferat beneficiază de salariile și drepturile avute anterior infiintarii Autorității Navale Române până la încheierea noului contract colectiv de muncă.(3) Negocierea noului contract colectiv de muncă va începe în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(4) Personalul Autorității Navale Române poarta în timpul serviciului uniforma de serviciu cu gradele și însemnele specifice sau, după caz, echipamentul de protecție ori de lucru, care se atribuie în condițiile legii.(5) Forma, însemnele specifice, modul de acordare și durata de folosință a uniformelor și a echipamentului de protecție sau de lucru se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, la propunerea Consiliului de conducere al Autorității Navale Române.(6) Salarizarea personalului Autorității Navale Române se face potrivit reglementărilor în vigoare pentru instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare. Drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.(7) Personalul Autorității Navale Române nu se încadrează în categoria funcționarilor publici.  +  Articolul 10Autoritatea Navala Română preia toate drepturile și obligațiile Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C. și ale Regiei Autonome "Registrul Naval Roman", care decurg din activitatea curenta și din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, române ori străine, și se substituie acestora în litigiile în curs de judecată.  +  Articolul 11Autoritatea Navala Română poate să încheie contracte sau convenții cu alte organisme și cu agenți economici din țara și din străinătate, în vederea colaborării și cooperării pe plan național sau internațional în domeniul sau de activitate și în condițiile prevăzute de lege.  +  Articolul 12Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 13Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri literele A și B din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:1. La litera A, punctul 29 va avea următorul cuprins:29. - Autoritatea Navala Română Extrabugetara Constanta2. La litera B, punctul 23 se abroga.  +  Articolul 14Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 302/1991 privind înființarea și organizarea Regiei Autonome "Registrul Naval Roman", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 30 noiembrie 1991, și Hotărârea Guvernului nr. 627/1998 privind organizarea și funcționarea Inspectoratului Navigației Civile - I.N.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței,
    Traian Panait,
    secretar de stat
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marian Sarbu
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    București, 10 octombrie 2002.Nr. 1.133.  +  Anexa nr. 1REGULAMENTde organizare și funcționare al Autorității Navale Române  +  Anexa nr. 2-------