ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 81 din 20 decembrie 2019pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 30 decembrie 2019



    Având în vedere prevederile Directivei UE 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu și a Deciziei (UE) 2015/1.814 (Directiva EU ETS) prin care statele membre pot utiliza o parte din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite statelor membre,luând în considerare faptul că, la acest moment, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește cadrul instituțional pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.031/2010 al Comisiei din 12 noiembrie 2010 privind calendarul, administrarea și alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității, cu modificările și completările ulterioare, nu conferă cadrul legal pentru utilizarea efectivă a sumelor obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră conform prevederilor Directivei,având în vedere că de la instituirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră consumatorii finali de energie electrică din România s-au confruntat cu costuri în creștere ale consumului de energie electrică cauzat tocmai de transferul costului dioxidului de carbon în prețul electricității și consecințele acestor creșteri de prețuri sunt majore, mai ales pentru consumatorii industriali electrointensivi, periclitându-le acestora în mod semnificativ competitivitatea pe piața internă europeană și afectându-le poziția pe piața concurențială mondială, cu riscul iminent al relocării acestora,în acest sens, cunoscând că cel mai mare pericol pentru desfășurarea activității companiilor electrointensive din România este riscul de relocare cauzat de emisiile indirecte de dioxid de carbon,în considerarea creșterii de 7 ori a costului emisiilor indirecte de dioxid de carbon din ultimii 2 ani, fapt ce nu putea fi previzionat, precum și a iminentei creșteri a prețului inclusiv în anul 2020, ce amplifică exponențial riscul de la relocare cu consecințe sociale imediate și grave generate de pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă directe și indirecte,ținând seama de faptul că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgență generează urmări cu impact negativ major inclusiv cu privire la competitivitatea industriei energointensive românești,având în vedere faptul că inclusiv Comisia Europeană a recunoscut impactul pe care emisiile indirecte îl au asupra prețului energiei și asupra competitivității industriei electrointensive din Europa, sens în care a permis statelor membre să ofere compensații pentru emisiile indirecte și această compensare este deja aplicată de peste 10 state membre,în vederea stabilirii unor măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau subsectoarelor care sunt considerate a fi expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ca urmare a transferării costului dioxidului de carbon în prețul electricității, pentru a compensa aceste costuri, cu respectarea normelor aplicabile privind ajutorul de stat, în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,ținând cont de faptul că România este obligată să raporteze Comisiei Europene modul de utilizare a veniturilor obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent, precum și orice alte informații suplimentare referitoare la utilizarea veniturilor, în temeiul Directivei 2003/87/CE, a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității, cu modificările și completările ulterioare,considerând că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Autoritățile competente responsabile pentru utilizarea veniturilor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în scopul finanțării proiectelor în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4), art. 10 alin. (3), respectiv art. 10a alin. (6) din directivă sunt: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Autoritatea competentă responsabilă pentru utilizarea veniturilor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în scopul implementării de măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau a subsectoarelor care sunt expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative care sunt suportate efectiv de pe urma costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), este Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.3. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10(1) Destinația contravalorii în lei a sumelor obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/91/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea:a) 29% din suma brută se virează de către gestionarul contului la bugetul de stat, într-un cont distinct, în termen de 5 zile lucrătoare de la data schimbului valutar;b) 50% din suma brută se face venit la Fondul pentru mediu, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Administrației Fondului pentru Mediu, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu și Administrației Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor prevăzute la alin. (1^1), într-un cont distinct de venituri al Fondului pentru mediu, deschis la Trezoreria Statului Sector 6 pe numele Administrației Fondului pentru Mediu;c) 15% din suma brută se face venit la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis pe numele acestuia, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, în vederea implementării de măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau a subsectoarelor care sunt expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative care sunt suportate efectiv de pe urma costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice cu condiția ca astfel de măsuri financiare să fie în conformitate cu normele privind ajutorul de stat, dar nu mai mult de 331 milioane de euro;d) 6% din suma brută se face venit la Fondul de mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiecte de reducere a gazelor cu efect de seră stabilite de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.4. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 10^1(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetul acestuia cu suma virată potrivit art. 10 alin. (1) lit. c).(2) Se autorizează Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (1) în buget și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea bugetului.(3) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (1) și plățile efectuate se virează de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.(4) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (3) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1), urmând procedura prevăzută la alin. (1) și (2), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.  +  Articolul II(1) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, se instituie prin prezenta ordonanță de urgență o schemă de ajutor de stat având ca scop sprijinirea operatorilor economici care își desfășoară activitatea în unul din sectoarele sau subsectoarele prevăzute în anexa nr. 1, expuse unor riscuri semnificative de relocare, ca urmare a transferării costului emisiilor de dioxid de carbon în prețul energiei electrice.(2) Acordarea ajutoarelor de stat în scopul prevăzut la alin. (1) se face cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (3) lit. c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, și a prevederilor Comunicării Comisiei Europene nr. SWD (2012) 131 final, ce instituie Orientările privind măsurile de ajutor de stat ce pot fi acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012, denumită în continuare Orientările ETS.(3) Ajutorul de stat se acordă sub formă de subvenții directe beneficiarilor, în conturile deschise la Trezoreria Statului conform prevederilor art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(4) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri are calitatea de furnizor și de autoritate responsabilă de administrarea schemei de ajutor de stat.(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și afișat pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se desemnează direcția responsabilă ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat, pe perioada de valabilitate a acesteia.  +  Articolul III(1) Durata de valabilitate a schemei de ajutor de stat este aferentă perioadei 2019-2021, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Plata ajutorului de stat în baza prezentei scheme se realizează pentru emisiile indirecte aferente anilor 2019 și 2020. (la 29-05-2020, Alineatul (2) din Articolul III a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (3) Ajutoarele de stat se acordă beneficiarilor, cu respectarea prevederilor europene în materie și ale prezentei ordonanțe de urgență, prin alocări de la bugetul constituit din sumele virate potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență.(4) Schema de ajutor de stat va avea un buget total estimat de 291 milioane euro. (la 29-05-2020, Alineatul (4) din Articolul III a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (5) Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat acordat în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este de 170.  +  Articolul IV(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectoarele/subsectoarele indicate în anexa nr. 1 și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. VI din prezenta ordonanță de urgență.(2) Sectoarele eligibile sunt cele enumerate în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul V(1) Ajutorul de stat se acordă în temeiul prezentei scheme de ajutor de stat sub forma unei alocări financiare nerambursabile.(2) Intensitatea maximă a ajutorului de stat astfel acordat va reprezenta 75% pentru costurile eligibile suportate în anii 2019 și 2020. (la 29-05-2020, Alineatul (2) din Articolul V a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (3) Valoarea ajutorului de stat ce poate fi acordat va fi determinată conform următoarei formule de calcul:a) în cazul în care valorile de referință privind eficiența consumului de energie electrică se aplică produselor fabricate de beneficiar, ajutorul care va fi plătit în cazul fiecărei instalații pentru costurile suportate în anul t este egal cu: A_maxt = Ai_t x C_t x P_t-1 x E x BOÎn această formulă:1. Ai_t este intensitatea ajutorului în anul t, exprimată ca fracție (75% pentru costurile suportate în anii 2019 și 2020); (la 29-05-2020, Punctul 1. din Litera a) , Alineatul (3) , Articolul V a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) 2. C_t este factorul de emisie de CO_2 (tCO_2/MWh) aplicabil (în anul t) și nu va depăși niciodată factorul maxim regional de emisie de CO_2 precum este definit în anexa nr. 2;3. P_t-1 este prețul EUA la termen în anul t-1 (Euro/tCO_2);4. E este valoarea de referință aplicabilă privind eficiența consumului de energie electrică specifică produsului conform anexei nr. 3; și5. BO este producția de referință calculată conform anexei nr. 2;b) în cazul în care valorile de referință privind eficiența consumului de energie electrică nu se aplică produselor fabricate de beneficiar, ajutorul maxim care poate fi plătit în cazul fiecărei instalații pentru costurile suportate în anul t este egal cu: A_maxt = Ai_t x C_t x P_t-1 x EF x BEC.În această formulă:1. Ai_t este intensitatea ajutorului în anul t, exprimată ca fracție (75% pentru costurile suportate în anii 2019 și 2020); (la 29-05-2020, Punctul 1. din Litera b) , Alineatul (3) , Articolul V a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) 2. C_t este factorul de emisie de CO_2 (t CO_2/MWh) aplicabil (în anul t) și nu va depăși niciodată factorul maxim regional de emisie de CO_2 precum este definit în anexa nr. 2;3. P_t-1 este prețul EUA la termen în anul t-1 (Euro/tCO_2);4. EF este valoarea alternativă de referință privind eficiența consumului de energie electrică specific instalației; și5. BEC este consumul de energie electrică de referință (MWh) calculat conform anexei nr. 2.(4) În cazul în care o instalație fabrică produse pentru care se aplică o valoare de referință privind eficiența consumului de energie electrică prevăzută în anexa nr. 3 și produse pentru care se aplică valoarea alternativă de referință privind eficiența consumului de energie electrică, consumul de energie electrică pentru fiecare produs trebuie repartizat în funcție de tonajul respectiv al producției pentru fiecare produs. (la 29-05-2020, Alineatul (4) din Articolul V a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (5) În cazul în care o instalație fabrică atât produse care sunt eligibile pentru ajutor - produse care se încadrează în sectoarele sau subsectoarele eligibile enumerate în anexa nr. 1, cât și produse care nu sunt eligibile pentru ajutor, ajutorul maxim care poate fi plătit se calculează numai pentru produsele care sunt eligibile pentru ajutor.(6) Ajutorul va fi plătit beneficiarului în anul în care au fost suportate costurile eligibile sau în anul următor celui în care au fost suportate costurile eligibile, adică în anul t+1. (la 29-05-2020, Alineatul (6) din Articolul V a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (7) În cazul în care ajutorul este plătit în anul în care sunt suportate costurile eligibile, plata se ajustează prin mecanismul ex post de ajustare a plății prevăzut la art. VIII din prezenta ordonanță de urgență, astfel încât orice plată excedentară a ajutorului va fi rambursată înainte de data de 1 iulie a anului următor. (la 29-05-2020, Alineatul (7) din Articolul V a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (8) Ajutorul de stat acordat conform prezentei scheme nu poate fi cumulat cu un alt ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE sau cu alte forme de finanțare din partea Uniunii Europene în cazul în care o asemenea suprapunere are drept rezultat o intensitate a ajutorului mai mare decât cea prevăzută în Orientările ETS.  +  Articolul VI(1) Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanțare, următoarele criterii de eligibilitate:a) sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;b) activitatea se încadrează în codurile CAEN prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență;c) nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului;d) nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității;e) nu sunt întreprinderi în dificultate în sensul punctului 2.2 din Orientările Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate;f) nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;g) pe durata de valabilitate a acordului de finanțare, eventualele disponibilizări nu depășesc 25% din numărul angajaților la momentul depunerii cererii de finanțare; (la 29-05-2020, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul VI a fost modificată de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) h) pe durata de valabilitate a acordului de finanțare își mențin activitatea în Spațiul Economic European. (la 29-05-2020, Alineatul (1) din Articolul VI a fost completat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (2) Criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) trebuie îndeplinite de beneficiar pe toată perioada de valabilitate a acordului de finanțare, cu excepția criteriului prevăzut la alin. (1) lit. h), care trebuie îndeplinit suplimentar pentru o perioadă de 3 ani după data ultimului an calendaristic în care a fost acordată compensarea. (la 29-05-2020, Alineatul (2) din Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 )  +  Articolul VII(1) Ajutorul de stat se acordă pentru costurile eligibile aferente perioadei 2019 și 2020 după notificarea și autorizarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană și în condițiile prevăzute de decizia Comisiei Europene. (la 29-05-2020, Alineatul (1) din Articolul VII a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (2) Ajutorul de stat se acordă dacă beneficiarul a depus la autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat o cerere în acest scop, denumită cerere de acord de finanțare, și dacă Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a confirmat ulterior încadrarea beneficiarului în condițiile de eligibilitate stabilite în schemă.(3) Potențialii beneficiari depun cereri pentru obținerea subvenției directe reglementate prin prezenta schemă de ajutor de stat pentru anul 2019 în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar pentru anul 2020 în termen de 10 zile de la data stabilirii, în condițiile legii, a bugetului anual al prezentei scheme de ajutor de stat. (la 29-05-2020, Alineatul (3) din Articolul VII a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (4) Pentru cererile potențialilor beneficiari prevăzute la alin. (3) aferente primului an de aplicare a prezentei scheme, decizia furnizorului, respectiv acordarea ajutorului de stat va fi luată ulterior aprobării de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare a ajutorului de stat. (la 29-05-2020, Alineatul (4) din Articolul VII a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (5) În aplicarea prevederilor alin. (4), solicitantul transmite Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri o cerere de emitere a acordului de finanțare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta ordonanță de urgență.(6) Pentru primul an de aplicare a schemei de ajutor de stat, în termen de maximum 30 de zile de la data emiterii de către Comisia Europeană a Deciziei de autorizare a ajutorului de stat, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va solicita celor care au depus cereri potrivit prevederilor alin. (4) transmiterea documentelor prevăzute la alin. (7) lit. a)-e).(7) În vederea obținerii acordului de finanțare, solicitantul transmite Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri o cerere de emitere a acordului de finanțare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta ordonanță de urgență, însoțită de următoarele documente justificative:a) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde este înregistrată societatea solicitantă, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal și toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, data ultimei mențiuni înscrise în registru și obiectul acesteia;b) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat al statului, în original sau în copie legalizată, eliberat în condițiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;c) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local, în original sau în copie legalizată, eliberat în condițiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;d) documentele justificative aferente anului calendaristic pentru care se acordă ajutorul de stat din care să rezulte:(i) producția de referință exprimată în tone pe an și calculată conform anexei nr. 2;(ii) valoarea medie a certificatelor ETS folosită în calculația de costuri indirecte, calculată conform anexei nr. 2;(iii) cantitatea de energie achiziționată și consumată în anul pentru care se acordă ajutorul, pe baza facturilor de achiziție de energie electrică și/sau distribuție/ transport; (la 29-05-2020, Litera d) din Alineatul (7) , Articolul VII a fost modificată de Punctul 10, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) e) documente care să ateste numărul efectiv al salariaților la momentul depunerii cererii de emitere a acordului de finanțare.(8) În vederea emiterii acordului de finanțare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat, verifică eligibilitatea solicitanților și încadrarea în unul dintre sectoarele eligibile pentru acordarea ajutorului de stat, în baza domeniului principal sau/și domeniului secundar de activitate menționat(e) în certificatul constatator prezentat conform alin. (7) lit. a), și determină valoarea ajutorului de stat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(9) Cererea de acord de finanțare se completează în limba română prin tehnoredactare și poartă semnătura în original a reprezentantului legal al întreprinderii.(10) Cererea de acord de finanțare completată, însoțită de documentele justificative, se depune la registratura generală a Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, menționându-se pe plic „Schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și sub-sectoarele considerate a fi expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice“.(11) Cererea de acord de finanțare este înregistrată în Registrul special al schemei de ajutor de stat, menționându-se data și numărul de înregistrare a cererii.(12) Înregistrarea cererilor de acord de finanțare începe după data intrării în vigoare a ordinului ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri prevăzut la art. II alin. (5).(13) Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat finalizează procesul de evaluare a cererii de acord de finanțare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data de la care dosarul este considerat complet conform prevederilor prezentei scheme.(14) În urma procesului de evaluare a cererii de acord de finanțare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri transmite întreprinderilor solicitante, după caz:a) acordul de finanțare, în maximum 30 de zile de la data de la care dosarul se consideră complet, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta ordonanță de urgență, în cazul întreprinderilor solicitante selectate pentru finanțare;b) o înștiințare prin care se precizează că cererea de finanțare este incompletă, nu conține informații corecte, nu este însoțită de toată documentația necesară sau că există neconcordanțe între informațiile furnizate. În acest caz, termenul de evaluare de acord de finanțare curge de la data la care cererea este considerată completă în sensul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Întreprinderea solicitantă transmite completarea documentației în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării;c) o scrisoare de respingere a cererii de acord de finanțare în cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență sau a expirat perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat în care se pot emite acorduri de finanțare.  +  Articolul VIII(1) În conformitate cu cerințele de monitorizare prevăzute în paragraful 5.3 din Orientările ETS, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri verifică anual respectarea îndeplinirii de către beneficiari a condițiilor impuse de reglementările Uniunii Europene și cele naționale în vigoare, precum și de prevederile prezentei ordonanțe de urgență și monitorizează schema de ajutor de stat astfel încât să asigure că beneficiarul ajutorului de stat continuă să se încadreze în condițiile de eligibilitate stabilite în schemă în baza documentației depuse anual de către beneficiar.(2) Dacă în cursul monitorizării se constată:a) înregistrarea unui excedent al ajutorului de stat acordat față de limitele prevăzute la art. V, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri ia măsurile necesare pentru ca respectivul ajutor excedentar să fie rambursat înainte de data de 1 iulie a anului următor înregistrării excedentului;b) că beneficiarul ajutorului de stat nu mai îndeplinește oricare dintre criteriile de eligibilitate prevăzute la art. VI alin. (1), Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri notifică beneficiarul asupra încetării acordului de finanțare și ia măsurile necesare de rambursare a ajutorului de stat de la momentul la care beneficiarul nu a mai îndeplinit respectivele criterii; (la 29-05-2020, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul VIII a fost modificată de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) c) că beneficiarul ajutorului de stat nu mai îndeplinește cerința prevăzută de art. VI alin. (2), Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri întreprinde măsurile necesare de rambursare a ajutorului de stat acordat pe întreaga perioadă de valabilitate a schemei de ajutor de stat. (la 29-05-2020, Alineatul (2) din Articolul VIII a fost completat de Punctul 12, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (3) Nerespectarea de către beneficiari a condițiilor prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență determină aplicarea de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat conform reglementărilor europene și naționale.(4) Recuperarea ajutorului de stat se va efectua conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, și procedurilor de recuperare elaborate de furnizorul ajutorului de stat.(5) În fiecare an, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va transmite Comisiei Europene, prin Consiliul Concurenței, rapoarte anuale cu privire la ajutorul plătit în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE, respectiv, Regulamentul (CE) nr. 94/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE. În plus, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri include informațiile enumerate la cap. 5 pct. 5.1 teza 49 din Orientările ETS în rapoartele sale către Comisia Europeană.(6) În conformitate cu cerințele de transparență prevăzute la pct. 5.2 din Orientările ETS, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va publica textul complet al schemei de ajutor de stat, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, pe internet pentru ca statele membre, operatorii economici, părțile interesate și Comisia Europeană să aibă acces facil la textul complet al tuturor schemelor de ajutor de mediu aplicabile.  +  Articolul IXMinisterul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în calitate de autoritate de implementare a schemei de ajutor de stat, păstrează, pe o perioadă de 10 ani de la data acordării ajutorului, înregistrări detaliate referitoare la ajutoarele acordate potrivit prezentei scheme de ajutor de stat.  +  Articolul XAnexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Costel Alexe
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    București, 20 decembrie 2019.Nr. 81.  +  Anexa nr. 1
    LISTA
    sectoarelor și subsectoarelor eligibile în temeiul prezentei ordonanțe de urgență
    considerate ex ante ca fiind expuse unui risc important de relocare
    a emisiilor de dioxid de carbon ca urmare a costurilor emisiilor indirecte
    În scopul prezentei ordonanțe de urgență, o instalație deținută de beneficiarul ajutorului poate primi ajutor de stat pentru costurile cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice numai dacă își desfășoară activitatea în unul dintre sectoarele sau subsectoarele de mai jos. Niciun alt sector sau subsector nu va fi considerat eligibil pentru un astfel de ajutor de stat.
    Nr.DescriereCod CAENCod CAEN Rev. 2
    1Producția de aluminiu27.4224.42
    2Extracția mineralelor pentru industria chimică și a îngrășămintelor naturale14.3008.91
    3Fabricarea altor produse chimice anorganice24.1320.13
    4Producția de plumb, zinc și cositor27.4324.43
    5Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele18.1014.11
    6Producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje, inclusiv țevi de oțel fără sudură27.1024.10
    7Fabricarea hârtiei și a cartonului21.1217.12
    8Fabricarea îngrășămintelor și a produselor azotoase24.1520.15
    9Producția de cupru27.4424.44
    10Fabricarea altor produse chimice organice de bază24.1419.10
    11Filarea fibrelor tip bumbac17.1113.10
    12Fabricarea fibrelor sintetice și artificiale24.7020.60
    13Extracția minereurilor feroase13.1007.10
    14Următoarele subsectoare din cadrul sectorului Fabricarea materialelor plastice în forme primare (2416, Cod CAEN Rev. 2 - 2016): Polietilena de joasă densitate (LDPE) Polietilena lineară de joasă densitate (LLDPE) Polietilena de înaltă densitate (HDPE) Polipropilenă (PP) Clorură de polivinil (PVC) Policarbonat (PC)24161039 24161035 24161050 24165130 24163010 24164040
    15Următorul subsector din cadrul sectorului fabricării celulozei (2111, Cod CAEN Rev. 2 - 1711): Pastă mecanică21111400
     +  Anexa nr. 2
    DEFINIȚII ȘI MOD DE CALCUL
    Diverși parametri care se utilizează în formulele de calcul pentru stabilirea compensațiilor ce se acordăÎn sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) administratorul/autoritatea care acordă ajutorul de stat - Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;b) ajutorul de stat - orice măsură care îndeplinește criteriile de la art. 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;c) anul de decontare - oricare dintre anii calendaristici 2019 și 2020 pentru care se acordă ajutorul; (la 29-05-2020, Litera c) din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 13, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) d) beneficiarul ajutorului de stat - o întreprindere care îndeplinește condițiile prevăzute de art. VI din prezenta ordonanță de urgență și care primește ajutorul de stat;e) consumul de energie electrică de referință (exprimat în MWh) - consumul mediu anual de energie electrică în cadrul instalației (inclusiv consumul de energie electrică pentru fabricarea produselor externalizate eligibile pentru ajutorul de stat) în cursul perioadei de referință 2011-2017. Pentru calcularea consumului de energie electrică de referință, cu respectarea Orientărilor, se aplică următoarele reguli:(i) pentru instalațiile care s-au aflat în funcțiune în fiecare an pe întreaga perioadă de referință cuprinsă între 2011 și 2017, consumul de energie electrică de referință este consumul mediu de energie electrică al instalației în perioada de referință, anul calendaristic cu volumul cel mai scăzut excluzânduse din această perioadă de referință de șapte ani;(ii) dacă în intervalul de timp 2011-2017 instalația nu s-a aflat în funcțiune timp de cel puțin un an, consumul de energie electrică de referință va fi definit drept consumul de energie electrică anual până când vor exista patru ani de funcționare înregistrați ai instalației respective, iar ulterior consumul de energie electrică de referință va fi media consumurilor de energie electrică înregistrate în cei patru ani anteriori acestei perioade din care este exclus anul calendaristic cu cel mai mic consum;(iii) în cazul în care, în perioada în care se acordă ajutorul, capacitatea de producție dintr-o instalație este extinsă semnificativ, consumul de energie electrică de referință va fi majorat începând cu anul de decontare ulterior anului în care a avut loc extinderea semnificativă a producției, proporțional cu extinderea respectivă a capacității;(iv) în cazul în care, într-un anumit an calendaristic, o instalație își reduce nivelul de producție cu 50% până la 75% în comparație cu producția de referință, consumul de energie electrică de referință pentru anul respectiv de decontare luat în calcul pentru stabilirea valorii ajutorului se reduce cu 50%, iar în cazul unei scăderi a nivelului de producție cu 75% până la 90%, în comparație cu producția de referință, consumul de energie electrică de referință pentru anul respectiv de decontare luat în calcul pentru stabilirea valorii ajutorului se reduce cu 75%. În cazul în care, într-un anumit an calendaristic, o instalație își reduce nivelul de producție cu cel puțin 90% în comparație cu producția de referință, instalația nu va primi niciun ajutor în baza prezentei ordonanțe de urgență; (la 29-05-2020, Punctul (iv) din Litera e) , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 14, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) f) costuri eligibile - costurile suportate de către beneficiar în anul de decontare ca urmare a reflectării în prețul energiei a costurilor aferente emisiilor de gaze de seră, determinate, după caz, ca produs între (i) factorul de emisii de CO_2, prețul EUA la termen, producția de referință și valoarea de referință privind eficiența consumului de energie electrică sau (ii) factorul de emisii de CO_2, prețul EUA la termen, consumul de energie electrică de referință și valoarea alternativă de referință privind eficiența consumului de energie electrică; (la 29-05-2020, Litera f) din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) g) cotă a Uniunii Europene (EUA/EUAA) - un certificat transferabil pentru emiterea unei tone de echivalent dioxid de carbon într-o anumită perioadă;h) extindere semnificativă a capacității - creștere a capacității instalate inițiale a unei instalații, care produce toate consecințele următoare:• au loc una sau mai multe modificări fizice identificabile, care privesc configurația tehnică și funcționarea acesteia, altele decât simpla înlocuire a unei linii de producție existente; și• instalația poate funcționa la o capacitate cu cel puțin 10% mai mare decât capacitatea instalată inițială a instalației înainte de modificare, acesta fiind rezultatul unei investiții în active corporale (sau al unei serii de investiții progresive în active corporale).Pentru ca o extindere semnificativă a capacității să determine o majorare a ajutorului în conformitate cu prevederile lit. e), instalația trebuie să furnizeze administratorului/autorității care acordă ajutorul de stat dovezi care să demonstreze că au fost îndeplinite criteriile pentru o extindere semnificativă a capacității și că această extindere a fost evaluată ca fiind satisfăcătoare de către un verificator/expert independent. Verificarea privește fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea datelor furnizate de instalație și are ca rezultat un aviz de verificare, în care se precizează cu o asigurare rezonabilă că datele transmise nu conțin erori semnificative;i) factorul de emisie de dioxid de carbon - intensitatea maximă specifică a dioxidului de carbon pentru România, stabilită în conformitate cu anexa IV din Orientările ETS privind ajutoarele la valoarea de 1,10 t CO_2/MWh;j) instalație - orice unitate tehnică staționară, în care se desfășoară una sau mai multe activități, din sectoarele/ subsectoarele aferente anexei nr. 3, prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice activitate direct legată tehnic de activitățile desfășurate pe acel amplasament și care pot genera emisii de gaze cu efect de seră;k) intensitatea ajutorului - valoarea totală a ajutorului exprimată ca procentaj din costurile eligibile, fiind luate în considerare costurile înregistrate înaintea oricărei deduceri de impozite sau alte taxe; intensitatea ajutorului din 2019 până în 2020 este prevăzuta la art. V alin. (2) din cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență; (la 29-05-2020, Litera k) din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) l) Orientările privind ajutoarele - comunicarea Comisiei „Orientările privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012“, nr. 2012/C 158/04;m) prețul EUA la termen, exprimat în EUR, înseamnă media simplă a prețurilor zilnice EUA la termen de un an (prețurile ofertei de închidere) pentru livrarea în luna decembrie a anului pentru care se acordă ajutorul, astfel cum se observă la o anumită bursă de certificate de dioxid de carbon din UE de la data de 1 ianuarie până la data de 31 decembrie a anului anterior anului pentru care se acordă ajutorul; (la 29-05-2020, Litera m) din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) n) producția de referință - exprimată în tone pe an, înseamnă producția medie anuală realizată în cadrul instalației în perioada de referință 2011-2017; Pentru calcularea producției de referință se aplică următoarele reguli:(i) pentru instalațiile care s-au aflat în funcțiune în fiecare an pe întreaga perioadă de referință cuprinsă între 2011 și 2017, producția de referință este volumul mediu al producției instalației în perioada de referință, anul calendaristic cu volumul cel mai scăzut excluzându-se din această perioadă de referință de șapte ani;(ii) dacă în intervalul de timp 2011-2017 instalația nu s-a aflat în funcțiune timp de cel puțin un an, producția de referință va fi definită ca producția anuală până când vor exista 4 ani de funcționare înregistrați ai instalației respective, iar ulterior producția de referință va fi media producțiilor înregistrate în cei 3 ani anteriori acestei perioade; (la 29-05-2020, Punctul (ii) din Litera n) , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 16, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (iii) în cazul în care, în perioada în care se acordă ajutorul, capacitatea de producție dintr-o instalație este extinsă semnificativ în sensul lit. h), producția de referință va fi majorată începând cu anul de decontare ulterior anului în care a avut loc extinderea semnificativă a producției, proporțional cu extinderea respectivă a capacității; (la 29-05-2020, Punctul (iii) din Litera n) , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 16, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) (iv) în cazul în care, într-un anumit an calendaristic, o instalație își reduce nivelul de producție cu 50% până la 75% în comparație cu producția de referință, producția de referință pentru anul respectiv de decontare luată în calcul pentru stabilirea valorii ajutorului se reduce cu 50%, iar în cazul unei scăderi a nivelului de producție cu 75% până la 90% în comparație cu producția de referință, producția de referință pentru anul respectiv de decontare luată în calcul pentru stabilirea valorii ajutorului se reduce cu 75%. În cazul în care, într-un anumit an calendaristic, o instalație își reduce nivelul de producție cu cel puțin 90% în comparație cu producția de referință, instalația nu va primi niciun ajutor în baza prezentei ordonanțe de urgență; (la 29-05-2020, Punctul (iv) din Litera n) , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 16, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 mai 2020 ) o) valoare alternativă de referință privind eficiența consumului de energie electrică - conform Comunicării Comisiei 2012/C 387/06, reprezintă 80% din consumul de energie electrică de referință. Această valoare corespunde efortului mediu de reducere impus de aplicarea valorilor de referință privind eficiența consumului de energie electrică (consumul de energie electrică de referință/consumul de energie electrică ex ante). Aceasta se aplică tuturor produselor și procedeelor care intră sub incidența sectoarelor sau subsectoarelor eligibile, dar care nu sunt reglementate de valorile de referință privind eficiența consumului de energie electrică stabilite în anexa nr. 3;p) valoarea de referință privind eficiența consumului de energie electrică (exprimată în MWh/tonă de producție și definită la nivel Prodcom 8) - consumul de energie electrică specific produsului per tona de producție realizată prin metodele de producție cele mai eficiente din punct de vedere energetic pentru produsul vizat. Pentru produsele din cadrul sectoarelor eligibile pentru care Decizia 2011/278/UE a Comisiei a instituit interschimbabilitatea combustibilului și energiei electrice, valoarea de referință privind eficiența consumului de energie electrică se stabilește în limitele aceluiași sistem, luând în considerare doar partea reprezentată de energia electrică. Valorile de referință corespunzătoare privind eficiența consumului de energie electrică pentru produsele care fac parte din sectoarele și subsectoarele eligibile au fost publicate prin „Comunicarea Comisiei de modificare a Comunicării Comisiei «Orientări privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după anul 2012» nr. 2012/C 387/06“ și sunt prezentate în anexa nr. 3.
     +  Anexa nr. 3
    VALORI DE REFERINȚĂ
    privind eficiența consumului de energie electrică pentru produsele cu coduri NACE
    din anexa II conform ghidului Comisiei Europene 2012/C387/06
    NACE 4Produs de referință Valoare de referințăUnitate de referințăUnitate de producție Definiția produsului Procesele acoperite de produsul de referință Codul Prodcom relevant (Rev. 1.1)Descriere
    2742Aluminiu primar14,256MWh/t produs (consum în curent alternativ)Tonă de aluminiu lichid nealiat, neprelucratAluminiu lichid nealiat, neprelucrat, rezultat din electrolizăAluminiul lichid nealiat, neprelucrat, rezultat din electroliză, inclusiv unitățile de control al poluării, procesele auxiliare și hala de turnare. Pe lângă definițiile produsului din Decizia 2011/278/UE, se include și atelierul de producție a anozilor (anozi pre-arși). În cazul în care sunt furnizați anozi dintr-un atelier de sine stătător din Europa, acest atelier nu ar trebui să beneficieze de o compensație, dat fiind că a fost deja inclus în suma de referință. În cazul în care anozii sunt produși în afara Europei, poate fi aplicată o corecție.27421130Aluminiu sub formă brută, nealiat (exceptând aluminiul sub formă de pulbere și de solzi)
    27421153Aliaje primare de aluminiu brut (exceptând aluminiul sub formă de pulbere și de solzi)
    2742Alumină (rafinare)0,225MWh/t produsTonă de aluminăToate procesele legate direct sau indirect de producția de alumină27421200Oxid de aluminiu (exceptând corindonul artificial)
    2710Oțel de convertizor obținut cu insuflare de oxigen0,036MWh/t produsTonă de oțel brut (turnat)Metalurgia secundară, instalațiile de preîncălzire a materialelor refractare, instalațiile auxiliare (în special de desprăfuire) și instalațiile de turnare până la tăierea produselor de oțel brut2710T122Oțel nealiat produs prin alte procedee decât în furnale electrice
    2710T132Oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, produs prin alte procedee decât în furnale electrice
    2710Oțel carbon de cuptor electric cu arc0,283tCO_2/t produsTonă de oțel brut de fuziune secundară (instalație de turnare)Oțel cu conținut mai mic de 8% de elemente de aliere metalice și cu un conținut de oligoelemente de un nivel care limitează utilizarea la acele aplicații pentru care nu sunt necesare o calitate a suprafeței și o procesabilitate înalteToate procesele legate direct sau indirect de unitățile de proces: - cuptorul electric cu arc; - metalurgia secundară; - turnarea și tăierea; - unitatea de postcombustie; - unitatea de desprăfuire; - posturile de încălzire a cuvelor; - posturile de preîncălzire a lingourilor turnate; - uscarea; și - preîncălzirea fierului vechi sunt incluse.2710T121Oțel brut: oțel nealiat produs în furnale electrice
    (Pe baza mediei celor mai bune 10%)2710T131Oțel brut: oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, produs în furnale electrice
    2710T141 Oțel brut: oțel inoxidabil și termorezistent, produs în furnale electrice
    2710 Oțel înalt aliat de cuptor electric cu arc0,352tCO_2/t produsTonă de oțel brut înalt aliatOțel cu conținut de elemente de aliere metalice mai mare sau egal cu 8 % sau supus unor cerințe riguroase în materie de calitate a suprafeței și de prelucrabilitateToate procesele legate direct sau indirect de unitățile de proces: - cuptorul electric cu arc; - metalurgia secundară; - turnarea și tăierea; - unitatea de postcombustie; - unitatea de desprăfuire; - posturile de încălzire a cuvelor; - posturile de preîncălzire a lingourilor turnate; - groapa de răcire lentă; - uscarea; și - preîncălzirea fierului vechi sunt incluse. Nu sunt incluse unitățile de proces: convertizorul de FeCr și stocarea criogenică a gazelor industriale.2710T121 Oțel brut: oțel nealiat produs în furnale electrice
    (Pe baza mediei celor mai bune 10%)2710T131Oțel brut: oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, produs în furnale electrice
    2710T141Oțel brut: oțel inoxidabil și termorezistent, produs în furnale electrice
    2710FeSi8,540MWh/t produsTonă de FeSi-75 finalFeSi-75Toate procesele legate direct de funcționarea furnalelor Dispozitivele auxiliare nu sunt incluse.27102020/ 24101230Ferosiliciu cu un conținut de siliciu de 75%
    2710FeMn HC2,760MWh/t produsTonă de FeMn cu conținut ridicat de carbonFeMn cu conținut ridicat de carbonToate procesele legate direct de furnale Procesele auxiliare nu sunt incluse.27102010Feromangan (în conformitate cu BREF)
    2710SiMn3,850MWh/t produsTonă de SiMn finalSilicomangan cu conținut diferit de carbon, inclusiv SiMn, SiMn cu un conținut de carbon scăzut, SiMn cu un conținut de carbon foarte scăzutToate procesele legate direct de funcționarea furnalelor Procesele auxiliare nu sunt incluse.27102030Silicomangan, cu excepția FeSiMn
    2413Cl22,461MWh/t produsTonă de clorClorToate procesele legate direct sau indirect de unitatea de electroliză, inclusiv dispozitivele auxiliare, precum motoarele24131111Clor
    2413Si metal11,870MWh/t produsTonă de Si metalSiliciu cu un grad 90-99,99%Toate procesele legate direct de furnale. Procesele auxiliare nu sunt incluse.24131155Siliciu cu un conținut de siliciu < 99,99% din greutate
    13Polisiliciu ultrapur60,000MWh/t produsTonă de Si metal ultrapurSiliciu cu un grad > 99,99%Toate procesele legate direct sau indirect de furnal, inclusiv dispozitivele auxiliare24131153Siliciu cu un conținut de siliciu ≥ 99,99 % din greutate
    2413SiC6,200MWh/t produsTonă de SiC 100%Carbură de siliciu 100% purToate procesele legate direct sau indirect de furnal, inclusiv dispozitivele auxiliare24135450Carburi, fie că sunt sau nu definite chimic
    2414Produse chimice cu valoare înaltă0,702tCO_2/t produsTonă de produs chimic cu valoare înaltă (high value chemical, HVC) (tonă de acetilenă, etilenă, propilenă, butadienă, benzen și hidrogen)Amestec de produse chimice cu valoare înaltă (HVC), exprimat ca masă totală de acetilenă, etilenă, propilenă, butadienă, benzen și hidrogen, exceptând HVC obținute din componente de alimentare suplimentare (hidrogen, etilenă, alte HVC), cu un conținut de etilenă al amestecului total de produse de cel puțin 30% în greutate și un conținut de HVC, gaz combustibil, butene și hidrocarburi lichide luate împreună, al amestecului de produse, de cel puțin 50% în greutateSunt incluse toate procesele legate direct sau indirect de producția de produse chimice cu valoare înaltă ca produse purificate sau intermediare, cu conținutul concentrat din HVC respective care corespunde formei comercializabile cu cea mai slabă calitate (hidrocarburi C4 brute, benzină de piroliză nehidrogenată), exceptând extracția hidrocarburilor C4 (uzina de butadienă), hidrogenarea hidrocarburilor C4, hidrotratarea benzinei de piroliză și extracția compușilor aromatici, precum și activitățile logistice/stocarea în vederea efectuării operațiunilor zilnice.Mai multe coduri Prodcom - în cadrul NACE 2414
    24141120Hidrocarburi aciclice saturate
    24141130Hidrocarburi aciclice nesaturate; etilenă
    24141140Hidrocarburi aciclice nesaturate; propenă (propilenă)
    24141150Hidrocarburi aciclice nesaturate; butenă (butilenă) și izomerii acesteia
    24141160Hidrocarburi aciclice nesaturate; buta-1,3-dienă și izopren
    24141190Hidrocarburi aciclice nesaturate (exceptând etilena, propena-butena, buta-1,3- diena și izoprenul)
    24/20141223Benzen
    2414Compuși aromatici0,030tCO_2/t produsTonă de CO_2 ponderatăAmestec de compuși aromatici, exprimat în CWT (CO_2 weighted tonne - tonă de CO_2 ponderată)Toate procesele legate direct sau indirect de subunitățile de producție a compușilor aromatici: - hidrotratarea benzinei de piroliză; - extracția benzenului/toluenului/xilenului (BTX); - TDP; - HDA; - izomerizarea xilenului; Mai multe coduri Prodcom - în cadrul NACE 2414. A se vedea documentul orientativ 9 privind emisiile directe, pentru lista completă.
    - unitățile de producție a P-xilenului; - producția cumenului; și - producția ciclohexanului sunt incluse.
    2414Negru de fum1,954tCO_2/t produsTonă de negru de fum de furnal (unitate comercializabilă, >96%)Negru de fum de furnal. Nu sunt incluse în acest produs de referință tipurile de negru de fum obținute prin arderea incompletă a gazului natural sau a hidrocarburilor lichide.Sunt incluse toate procesele legate direct sau indirect de producția negrului de fum de furnal, precum și finisarea, ambalarea și arderea cu flacără liberă.24131130Carbon (negru de fum și alte forme de carbon, n.c.a.)
    2414Stiren0,527tCO_2/t produsTonă de stiren (produs comercializabil)Stiren monomer (vinil-benzen, nr. CAS: 100-42-5)Toate procesele legate direct sau indirect de producția: - stirenului; precum și - a produsului intermediar etil benzen (în cantitatea utilizată ca materie primă pentru producerea stirenului) sunt incluse.24141250Stiren
    2414Oxid de etilenă/etileniglicoli EO/EG0,512tCO_2/t produsTonă de echivalent EO (EOE), definit ca fiind cantitatea de EO (masa) încorporată într-o unitate de masă a glicolului specificProdusul de referință oxid de etilenă/etilenglicol include produsele: - oxid de etilenă (ethylene oxide - EO, puritate înaltă); - monoetilenglicol [MEG, tipul standard + tipul fibre (puritate înaltă)]; - dietilenglicol (DEG); - trietilenglicol (TEG). Cantitatea totală de produse este exprimată în echivalent EO (EOE), definit ca fiind cantitatea de EO (masa) încorporată într-o unitate de masă a glicolului specific.Sunt incluse toate procesele legate direct sau indirect de unitățile de proces: producția de EO, purificarea EO și secția de glicoli.24146373Oxiran (oxid de etilenă)
    24142310Etilen glicol (etandiol)
    241463332,2-oxidietanol (dietilenglicol)
    2743Electroliza zincului4,000MWh/t produsTonă de zincZinc primarToate procesele legate direct sau indirect de unitatea de electroliză a zincului, inclusiv dispozitivele auxiliare27431230Zinc brut, nealiat (exceptând zincul sub formă de praf, pulberi și solzi)
    2743125Aliaje de zinc brut (exceptând zincul sub formă de praf, pulberi și solzi)
    415Amoniac1,619tCO_2/t produsTonă de amoniac fabricat, exprimat ca producție comercializabilă (netă) și cu o puritate de 100%Amoniacul (NH3) care se înregistrează în tone produseSunt incluse toate procesele legate direct sau indirect de producția amoniacului și a hidrogenului ca produs intermediar.24151075Amoniac anhidru
     +  Anexa nr. 4
    CERERE
    de emitere a acordului de finanțare
    Data înregistrării: ........................................Numărul înregistrării: ........................................Subscrisa, .........................., având datele de identificare menționate la pct. I, reprezentată legal prin domnul/doamna ......................, având calitatea de ........................, solicit acordarea unei subvenții directe pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice, în condițiile prevederilor schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. [...], cu modificările și completările ulterioare.I. Prezentarea întreprinderiiDenumirea întreprinderii: ..................................................Data înregistrării întreprinderii: .........................................Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: ........................................Codul de identificare fiscală: ........................................Adresa: ............................................................................................................................................, cod poștal: .................Telefon: ....................., fax: ....................., e-mail: ....................................................., forma juridică: .................................Tipul întreprinderii: ........................................IMM^1: |_|Societăți mari^2: |_|Obiectul principal de activitate: ........................................Cod CAEN: ........................................Obiectul secundar de activitate pentru care se solicită subvenția: ........................................Cod CAEN: ........................................Numărul de angajați la data înregistrării cererii de emitere a acordului de finanțare: ........................................II. Situația întreprinderii în absența acordării subvențieiConsumul estimat de energie: ........................................ MWh.Valoarea estimată a costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice: .................... lei.Estimare privind ponderea costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice în costul total cu energia electrică: .......%.Datele de la pct. II sunt aferente anului anterior depunerii cererii de emitere a acordului de finanțare.III. Declarație pe propria răspundereSubsemnatul/Subsemnata, ............................................, identificat/identificată cu actul de identitate seria ...... nr. ................, eliberat de .................. la data de ................, cu domiciliul în localitatea ......................................, str. ..................................... nr. ....., bl. ......., sc. ......., ap. ...., sectorul/județul .........................., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ........................................, declar pe propria răspundere că:a. întreprinderea asigură din surse proprii, pe perioada derulării schemei, plata diferenței dintre subvenția primită și nivelul efectiv al valorii costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice, calculate conform prevederilor prezentei scheme de ajutor de stat;b. va respecta criteriile de eligibilitate prevăzute la art. VI alin. (1) pe toată perioada de valabilitate a acordului de finanțare;c. întreprinderea se angajează să mențină evidență contabilă separată pentru obiectivul secundar de activitate^3;d. toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere sunt corecte.Înțeleg că orice incorectitudine în prezentarea informațiilor și a documentelor atașate în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.Numele: ..........................Funcția: ..........................Semnătura autorizată a solicitantului (cererea va fi semnată de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea): .................Data semnării: ..........................^1 IMM sunt definite, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, ca societăți cu numărul mediu scriptic de personal până la 250 (inclusiv) de angajați raportat în anul anterior, care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau care dețin active totale ce nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate.^2 Societatea mare este acea societate care nu îndeplinește criteriile pentru încadrarea în categoria IMM-urilor.^3 Se completează dacă finanțarea se solicită pentru obiectul secundar de activitate.
     +  Anexa nr. 5
    ACORDUL DE FINANȚARE^1
    MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERIUnitatea de implementare ............................................Data înregistrării: ..........................Numărul înregistrării: ..........................DESTINATAR:Denumirea întreprinderii: ...........................................................Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: ..........................Codul de identificare fiscală: ................................................Adresa: .................................................................................Telefon: .........................., fax: ..........................E-mail: ..................................................................................Ca urmare a Cererii dumneavoastră nr. .................. din data de ........................ vă comunicăm Acordul de finanțare nr. .............. din data de ......................., prin care întreprinderii ................................................. i se acordă plata unei subvenții directe în cuantum de ..................... lei pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice.Prezentul acord de finanțare este acordat în baza documentației depuse de dumneavoastră, în calitate de solicitant, și este valabil pentru un an, cu posibilitatea de a fi reînnoit anual, prin raportare la bugetele anuale disponibile, sub rezerva constatării îndeplinirii criteriilor de eligibilitate în cadrul verificărilor anuale realizate de către unitatea de implementare.Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri[...]^1 Se completează de către unitatea de implementare.
    -------