ORDIN nr. 4.307 din 21 mai 2020pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.950/2019 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2020
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 25 mai 2020



    Având în vedere:– prevederile art. 77 alin. (5) și ale art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE(Regulamentul general privind protecția datelor);– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;– prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.  +  Articolul IOrdinul ministrului educației naționale nr. 4.950/2019 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 6 septembrie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după alineatul (4) se introduc 13 noi alineate, alineatele (5)-(17), cu următorul cuprins: (5) Pentru examenul de bacalaureat național - 2020 se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care sau înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Sunt centre de examen, cu prioritate, unitățile de învățământ care asigură următoarele condiții:a) permit organizarea sălilor de examen astfel încât în fiecare sală să fie repartizați candidații cu respectarea distanței de minimum 2 metri unul față de altul stânga/dreapta - față/spate;b) sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire; c) sălile sunt dotate cu sisteme de supraveghere audiovideo;d) îndeplinesc condițiile prevăzute în Procedura privind transferul/preluarea arhivelor de subiecte pentru examenul de bacalaureat național nr. 591 din 9.03.2020.(6) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București nominalizează, până la data de 8 iunie 2020, centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (5) și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora și transmite spre aprobare lista acestora în format electronic, până la aceeași dată, Comisiei Naționale de Bacalaureat și Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.(7) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București stabilește prin decizie a inspectorului școlar general, până la data de 9 iunie 2020, componența nominală a comisiei de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale din fiecare unitate de învățământ liceal care are clase de final de ciclu de învățământ, pe baza propunerilor transmise de consiliul de administrație al unității de învățământ.(8) Persoanele de contact/informaticienii/Cadrele didactice cu abilități de operare pe calculator, care fac parte din comisiile de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare în calitate de secretari sau de membri și care administrează baza de date, sunt desemnați de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București cel mai târziu până la data de 15 iunie 2020.(9) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București stabilește în ședință publică realizată în sistem de videoconferință, prin tragere la sorți, componența comisiilor din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare, cu excepția președinților și a persoanelor de contact.(10) Tragerea la sorți a cadrelor didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare se realizează din lista aprobată de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București. Lista se alcătuiește la nivel județean/al municipiului București din listele transmise inspectoratelor școlare de către unitățile de învățământ, până la data de 12 iunie 2020. Listele cuprind numele cadrelor didactice care doresc să participe la examenul de bacalaureat național și care nu sunt în situație de incompatibilitate prevăzută de metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat național și nici nu au fost sancționate disciplinar pentru fapte săvârșite în sesiunile anterioare de examen.(11) Comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București aprobă lista cadrelor didactice care vor participa la tragerea la sorți cu cel mult 7 zile înainte de începerea examenului.(12) Componența comisiilor se consemnează într-un proces-verbal, în care se menționează și reprezentanții societății civile care au participat la tragerea la sorți în sistem de videoconferință.(13) Numărul candidaților înscriși într-o comisie de examen reprezintă numărul candidaților din seria curentă și/sau din seriile anterioare din unitatea de învățământ, la care se adaugă cei din seriile anterioare repartizați de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (5).(14) Pentru unitățile de învățământ - centre de examen care au un număr de candidați mai mare decât numărul de locuri din sălile de examen proprii, conform prevederilor alin. (5) lit. a), comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București poate decide arondarea acestora la cea mai apropiată comisie de examen dintr-o unitate de învățământ care dispune de spații suplimentare. Decizia se transmite Comisiei Naționale de Bacalaureat. (15) Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.(16) Organizarea de centre zonale de evaluare sub sau peste efectivul prevăzut de prezentul ordin se poate face, în cazuri justificate, cu aprobarea Comisiei Naționale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate, transmise de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București la Comisia Națională de Bacalaureat.(17) Elevii aflați în izolare, elevii confirmați pozitiv COVID-19 și cei cu diferite afecțiuni cronice care au un risc crescut de infecție și de a dezvolta complicații asociate infecției COVID-19 susțin probele examenului național de bacalaureat 2020 conform unei proceduri speciale elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.2. La articolul 3, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se realizează conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.3. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 5Probele specifice susținute de elevii claselor a XII-a din secțiile speciale din România, care funcționează în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la colaborarea în domeniul școlar, se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a examenului în vederea obținerii Diplomei de acces general în învățământul superior german și a Diplomei de bacalaureat de către absolvenții secțiilor/școlilor speciale germane din România, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.262/2009 privind secțiile/școlile speciale germane din România, finalizate cu Diplomă de acces general în învățământul superior german și Diplomă de bacalaureat, și cu Instrucțiunile nr. 29.791 din 20.05.2020 referitoare la organizarea și desfășurarea probelor examenului de bacalaureat susținut de absolvenții secțiilor speciale germane din România la disciplinele aflate în responsabilitatea părții române, în anul școlar 2019-2020.4. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pentru candidații care provin de la specializările/ calificările autorizate provizoriu, echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se fac în cadrul comisiei de bacalaureat pentru recunoașterea și echivalarea competențelor lingvistice și digitale de la nivelul unității de învățământ la care sunt arondați candidații, de către o subcomisie care își va desfășura activitatea în unitatea de învățământ de unde provin acești candidați, în care vor fi incluși obligatoriu profesori din această unitate.5. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: (5) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București poate decide arondarea la centrele de examen din propriul județ/municipiul București și a unor candidați proveniți atât din seria curentă, cât și din seriile anterioare, care au finalizat studiile liceale într-o unitate de învățământ din alt județ/municipiul București, astfel încât aceștia să poată susține examenul într-o unitate de învățământ din apropierea locuinței. În aceste situații, elevul depune solicitarea la comisia județeană/a municipiului București din județul/municipiul București în care dorește să susțină probele examenului de bacalaureat. Comisia județeană/a municipiului București comunică aprobarea atât candidatului, cât și unității școlare de proveniență, care are obligația de a transmite documentele candidatului la centrul de examen unde acesta a fost arondat.6. La articolul 9, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: (2) Comisia județeană/a municipiului București stabilește componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți în ședință publică realizată în sistem de videoconferință, la care sunt invitați în scris, în mod obligatoriu, reprezentanți ai consiliului județean/al municipiului București al elevilor, ai asociațiilor reprezentative ale elevilor, ai organizațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor afiliate la federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ai presei scrise și audiovizuale. Ședința publică, realizată în sistem de videoconferință, poate fi înregistrată.(3) Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact și informaticienii, sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor. Pentru examenul național de bacalaureat - 2020, supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un asistent.7. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 12(1) Candidații care depun/transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestuia. Comisia de examen informează candidații cu privire la modalitățile de transmitere electronică (adresa de e-mail, pagina web etc.) prin afișare pe ușa fiecărei săli de examen.8. La articolul 14, alineatele (1), (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 14(1) Rezultatele examenului de bacalaureat național se fac publice prin afișare la avizier și postare pe pagina de internet a unității de învățământ.(2) Informațiile ce conțin datele de identificare a candidaților și rezultatele obținute de aceștia în cadrul examenului de bacalaureat național, care se afișează atât în format letric, la avizierul unităților de învățământ/centrelor de examen, cât și pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării, a inspectoratelor școlare și a unității de învățământ, sunt următoarele: numele, inițiala/inițialele tatălui și prenumele candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, rezultatul/notele obținut/obținute la fiecare probă de examen susținută sau echivalată, media generală, rezultatul final: «reușit»/«respins»/«neprezentat»/«eliminat din examen».(3) Ștergerea de pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării, a inspectoratelor școlare și a unităților de învățământ a informațiilor menționate la alin. (2) se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afișării. Afișarea în format letric la avizierul unităților de învățământ - centre de examen a acestor informații se realizează pentru o perioadă de o lună de la data afișării.9. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul IIComisiile de bacalaureat județene/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2020 comunicate de către Comisia Națională de Bacalaureat.  +  Articolul IIILa data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abrogă.  +  Articolul IVDirecția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția minorități, Direcția generală economică, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul VPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul educației și cercetării,
    Cristina Monica Anisie
    București, 21 mai 2020.Nr. 4.307.  +  ANEXĂ (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 4.950/2019)
    CALENDARUL
    examenului de bacalaureat național - 2020
    3-10 iunie 2020Înscrierea candidaților
    11-17 iunie 2020Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
    22 iunie 2020Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
    23 iunie 2020Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
    24 iunie 2020Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
    25 iunie 2020Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
    30 iunie 2020Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00
    30 iunie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16,00-20,00
    1 iulie 2020Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8,00-12,00
    1-4 iulie 2020Rezolvarea contestațiilor
    5 iulie 2020Afișarea rezultatelor finale
     
    NOTĂ:La solicitarea justificată a comisiilor de bacalaureat județene/Comisiei de Bacalaureat a Municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba, în situații excepționale, susținerea probei/probelor scrise pe baza subiectului de rezervă, după caz, în după-amiaza aceleiași zile sau după finalizarea ultimei probe scrise prevăzute în prezenta anexă, prelungirea perioadei de evaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor. De asemenea, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba modificarea Calendarului examenului de bacalaureat național - 2020.
    -----