NORME METODOLOGICE din 25 august 2016privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă
EMITENT
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 1 septembrie 2016



    Notă
    Aprobate prin Ordinul nr. 129 din 25 august 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 1 septembrie 2016.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile au următoarele semnificații:a) aviz de protecție civilă - act emis în baza legii de către inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov, denumite în continuare inspectorate județene, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor adoptate în documentațiile tehnice ale lucrărilor de construcții, pentru realizarea adăposturilor de protecție civilă sau a punctelor de comandă;b) autorizație de protecție civilă - act emis în baza legii de către inspectoratele județene, prin care se certifică, în urma verificării documentațiilor tehnice și în teren, realizarea adăposturilor de protecție civilă sau a punctelor de comandă, conform reglementărilor specifice;c) instalație cu rol în asigurarea cerinței fundamentale "securitate la incendiu" - orice instalație de stingere a incendiilor, instalație de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, instalație de desfumare/evacuare fum și gaze fierbinți, instalație electrică pentru alimentarea receptoarelor cu rol de securitate la incendiu, instalație electrică pentru iluminat de siguranță, inclusiv condițiile de alimentare și de funcționare a acestora, instalație de protecție împotriva trăsnetului, instalație de detectare a gazelor inflamabile sau instalație de inhibare a exploziei.(2) Prezentele norme metodologice utilizează termeni și expresii având sensurile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările ulterioare, precum și din alte reglementări specifice.(3) Lista documentelor care atestă performanța la foc a produselor pentru construcții cu rol în satisfacerea cerinței fundamentale "securitate la incendiu" ori a celor care au performanțe de comportare la foc se însușește de către beneficiar și trebuie să cuprindă, după caz, următoarele referențiale:a) agrementul tehnic - document elaborat potrivit prevederilor Regulamentului privind agrementul tehnic pentru produse, procedee și echipamente noi în construcții, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, însoțit de avizul Comitetului Tehnic Permanent pentru Construcții;b) declarația de performanță - document emis în baza Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului;c) certificatul de conformitate CE sau agrementul tehnic european - document emis în baza Directivei Consiliului 89/106/CEE din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de construcții.  +  Articolul 2Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu, precum și cele de protecție civilă se emit, potrivit legii, de către inspectoratele județene, pentru categoriile de construcții și amenajări stabilite prin hotărâri ale Guvernului.  +  Capitolul II Documente necesare pentru obținerea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă  +  Secţiunea 1 Dispoziții comune  +  Articolul 3Documentațiile tehnice prevăzute de prezentele norme metodologice se elaborează de către proiectanți, persoane fizice sau persoane juridice, autorizați în condițiile legii.  +  Articolul 4Piesele scrise și desenate, inclusiv scenariul de securitate la incendiu și referatele verificatorilor de proiecte atestați, solicitate potrivit prezentelor norme metodologice, trebuie să fie datate, semnate olograf și ștampilate, pe fiecare pagină și planșă, de către respectivii specialiști, potrivit domeniului și specialității pentru care sunt atestați.  +  Articolul 5(1) Scenariile de securitate la incendiu se întocmesc conform structurii prevăzute în anexa nr. 1 și se semnează, după caz, de către proiectanții de construcții, amenajări și instalații utilitare și cu rol în asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu.(2) Scenariile de securitate la incendiu trebuie să fie însușite de către verificatori de proiecte atestați.(3) Scenariile de securitate la incendiu se includ în documentațiile tehnice ale construcțiilor și se păstrează de către utilizatori - investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc. - pe toată durata de existență a construcțiilor și amenajărilor.(4) Scenariul de securitate la incendiu trebuie să cuprindă toate măsurile de apărare împotriva incendiilor din piesele desenate și memoriile tehnice. (la 07-06-2020, Alineatul (4) din Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 )  +  Articolul 6(1) Un exemplar din documentația care însoțește cererea de emitere a avizului sau autorizației se depune în original. (la 07-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (2) Nu se acceptă ca piesele desenate să fie din mai multe bucăți lipite.(3) Modificările olografe pe piesele scrise sau desenate trebuie certificate individual prin semnătură și ștampilă de către verificatorul de proiect atestat.  +  Articolul 7(1) În situația în care lucrările de modificare și/sau de schimbare a destinației vizează părți ale unei construcții autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu, atunci documentația de avizare/autorizare trebuie să trateze doar spațiile asupra cărora se intervine, în scenariu făcându-se o analiză a modului în care aceste intervenții influențează cerința fundamentală "securitate la incendiu" a întregii construcții.(2) Autorizația de securitate la incendiu emisă pentru situația prevăzută la alin. (1) constituie anexă la autorizația de securitate la incendiu emisă inițial pentru acea construcție și se păstrează în aceleași condiții.(3) Abrogat. (la 07-06-2020, Alineatul (3) din Articolul 7 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 )  +  Articolul 7^1(1) În situația în care lucrările de modificare și/sau de schimbare a destinației vizează, în parte sau în întreg, un spațiu dintr-o construcție cu funcțiuni mixte sau o construcție, amenajare ori instalație, care nu are autorizație de securitate la incendiu, documentația de avizare/autorizare trebuie să trateze întregul spațiu sau întreaga construcție/amenajare/instalație.(2) Prin excepție de la alin. (1), avizul/autorizația de securitate la incendiu poate fi emis(ă) și în cazul în care modificările și/sau schimbarea de destinație vizează o parte a spațiului sau a construcției, dacă aceasta se constituie ca un compartiment de incendiu sau este delimitată prin elemente de construcție similar unui compartiment de incendiu.(3) În situația prevăzută la alin. (2), documentația de avizare/autorizare tratează doar partea spațiului/construcției vizate de modificare sau schimbare a destinației.(4) În scenariul de securitate la incendiu, ca parte a documentației prevăzute la alin. (3), se realizează o analiză a modului în care modificările sau schimbările destinației influențează cerința fundamentală «securitate la incendiu» a întregului spațiu sau a întregii construcții. (la 07-06-2020, Sectiunea 1 din Capitolul II a fost completată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 )  +  Articolul 8Documentația tehnică trebuie să respecte prevederile reglementărilor tehnice în vigoare la data:a) realizării construcțiilor noi;b) realizării lucrărilor de modificare și/sau de schimbare a destinației construcțiilor ori de modificare a instalațiilor existente sau să cuprindă măsuri alternative în raport cu respectivele cerințe, atunci când în mod justificat tehnic unele dintre acestea nu pot fi îndeplinite;c) depunerii cererii de emitere a autorizației pentru construcțiile sau instalațiile care au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu sau să cuprindă măsuri alternative în raport cu respectivele cerințe, atunci când în mod justificat tehnic unele dintre acestea nu pot fi îndeplinite.  +  Secţiunea a 2-a Documente necesare pentru obținerea avizelor și autorizațiilor  +  Articolul 9Avizele de securitate la incendiu se solicită pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 10Avizele de protecție civilă se solicită pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 3.  +  Articolul 11Autorizațiile de securitate la incendiu se solicită pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 4.  +  Articolul 12Autorizațiile de protecție civilă se solicită pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 5.  +  Capitolul III Desfășurarea activității de avizare și autorizare  +  Articolul 13(1) Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu și de protecție civilă se solicită inspectoratelor județene în a căror zonă de competență urmează să fie realizate ori sunt amplasate construcțiile, instalațiile sau amenajările respective, de către persoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006, cu modificările și completările ulterioare, direct sau prin împuterniciți, denumiți în continuare solicitanți.(2) Cererea de emitere a avizului sau autorizației poate fi depusă în format electronic însoțită de semnătura electronică a investitorului sau beneficiarului. (la 07-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (2^1) Documentația tehnică care însoțește cererea menționată la alin. (2) poate fi depusă, de asemenea, în format electronic, caz în care trebuie să conțină și semnătura tuturor factorilor care concură la proiectarea și verificarea proiectului. (la 07-06-2020, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (3) Modelele cererilor de eliberare a avizelor sunt prevăzute în anexele nr. 6-8.(4) Modelele cererilor de eliberare a autorizațiilor sunt prevăzute în anexele nr. 9 și 10.  +  Articolul 14(1) Termenul de emitere a avizelor este de maximum 15 zile lucrătoare. (la 07-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (2) Termenul de emitere a autorizațiilor este de maximum 30 de zile lucrătoare. (la 07-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (3) Termenele prevăzute la alin. (1) și (2) curg de la data înregistrării cererii, dacă documentația depusă este completă.(4) În situația în care documentația este incompletă, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, inspectoratul județean comunică solicitantului, în scris, documentele care trebuie depuse spre completare, precum și faptul că trebuie să ridice documentația depusă. (la 07-06-2020, Alineatul (4) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 66 din 6 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 08 mai 2020 ) (5) Documentele necesare completării documentației se depun în maximum 30 de zile de la comunicare, de către persoanele prevăzute la art. 13, cu adresă scrisă în care se menționează numărul și data cererii.(6) Dacă documentația a fost transmisă în format electronic, documentele necesare completării se vor comunica în același format, în maximum 30 de zile de la înștiințare, de către persoanele prevăzute la art. 13, cu menționarea numărului și datei cererii.  +  Articolul 15În cazul adreselor prin care se comunică solicitanților că investiția/obiectivul nu intră sub incidența dispozițiilor hotărârilor Guvernului menționate la art. 2 , se rețin al doilea exemplar al acesteia, precum și un exemplar din documentele care justifică neîncadrarea, după caz.  +  Articolul 16(1) Avizele emise de inspectoratele județene se redactează în două exemplare, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 11, 12 și 13. Un exemplar se păstrează de emitent.(2) La emiterea avizelor se restituie solicitanților un exemplar din documentele depuse.(3) Autorizațiile emise de inspectoratele județene se redactează în două exemplare, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 14 și 15. Un exemplar se păstrează de către emitent.(4) La emiterea autorizațiilor de securitate la incendiu se restituie solicitanților un exemplar din documentele depuse, inclusiv avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza eliberării acestuia, după caz.  +  Articolul 17(1) În situația în care, în urma verificării conținutului documentelor și, respectiv, a condițiilor din teren, se constată că nu sunt respectate prevederile reglementărilor specifice, cererea se respinge în termenele prevăzute la art. 14 alin. (1) sau (2).(2) Respingerea cererii de emitere a avizului sau a autorizației impune reluarea procesului de avizare/autorizare, după remedierea deficiențelor comunicate.(3) În cazul respingerii cererii pentru emiterea avizelor sau autorizațiilor, inspectoratele județene rețin cererea înregistrată, al doilea exemplar al adresei de respingere și un exemplar din documentele care justifică respingerea solicitării de emitere a avizelor/autorizațiilor.  +  Articolul 18(1) Avizele și autorizațiile, însoțite de documentațiile vizate spre neschimbare care stau la baza eliberării lor, precum și adresele prin care se solicită completarea documentației ori cele de respingere, împreună cu documentațiile prevăzute la art. 14, respectiv la art. 17 alin. (3), se ridică de către solicitanți de la inspectoratul județean.(2) În vederea urgentării procedurii de ridicare prevăzute la alin. (1), inspectoratul județean transmite solicitantului, spre informare, prin fax sau pe e-mail, adresa de respingere a cererii, precum și pe cea de completare a documentației tehnice.(3) Dacă solicitanții nu ridică, în termen de 6 luni de la data emiterii, documentele prevăzute la alin. (1), acestea se arhivează potrivit reglementărilor în vigoare, fiind necesară reluarea procesului de avizare sau autorizare conform art. 13.  +  Articolul 19(1) Ștampilele pentru vizarea spre neschimbare a documentațiilor depuse de solicitanți se confecționează prin grija inspectoratelor județene.(2) Modelul ștampilei cu număr de identificare este prevăzut în anexa nr. 16.(3) Numerele de identificare ale ștampilelor se stabilesc de fiecare inspectorat, în funcție de necesități.  +  Capitolul IV Valabilitatea avizelor și autorizațiilor  +  Articolul 20(1) Avizele și autorizațiile sunt valabile numai însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestora.(2) Deținătorii avizelor și autorizațiilor au obligația de a le păstra în bune condiții și de a le prezenta împreună cu documentele vizate spre neschimbare prevăzute în prezentele norme metodologice, la cerere, organelor împuternicite să execute controale, în condițiile legii.  +  Articolul 21(1) Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu își pierd valabilitatea dacă se constată de către agenții constatatori nerespectarea condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, în ceea ce privește:a) stabilitatea la incendiu a construcției;b) limitarea propagării incendiilor la vecinătăți și în interiorul compartimentelor de incendiu;c) protecția și evacuarea utilizatorilor;d) siguranța forțelor care intervin pentru stingerea incendiilor;e) asigurarea posibilităților de alimentare cu apă în caz de incendiu și, după caz, cu energie a consumatorilor aferenți sistemelor de protecție prevăzute.(2) Pe lângă situațiile prevăzute la alin. (1), valabilitatea avizelor de securitate la incendiu și protecție civilă încetează odată cu încetarea valabilității certificatului de urbanism sau a autorizației de construire, intervenită în condițiile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi.  +  Articolul 22În situația realizării unor lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației construcției sau amenajării, persoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006, cu modificările și completările ulterioare, au obligația reluării procesului de autorizare și/sau avizare, conform prezentelor norme metodologice.  +  Articolul 23(1) În cazul pierderii formularului care atestă existența avizului/autorizației de securitate la incendiu sau protecție civilă, solicitantul poate obține o copie a acestuia/ acesteia, în termenul de păstrare în arhivă a documentațiilor, pe baza unei cereri scrise adresate inspectoratului județean, în care menționează, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că deține documentația tehnică vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului/autorizației și nu are modificări față de situația de la data autorizării.(2) Pe fotocopia eliberată, personalul desemnat din structura de avizare-autorizare consemnează data, semnătura și face mențiunea "conform cu originalul".  +  Articolul 24(1) În cazul schimbării proprietarului pe parcursul realizării investiției, valabilitatea avizului de securitate la incendiu sau protecție civilă se menține, dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii acestuia.(2) În cazul schimbării proprietarului, utilizatorului sau denumirii beneficiarului, pe parcursul duratei de viață a construcției, valabilitatea autorizației de securitate la incendiu sau protecție civilă se menține, dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii acesteia.(3) În cazul menționat la alin. (2), se poate preschimba autorizația de securitate la incendiu, cu noua denumire, dacă se constată de către inspectorii de specialitate valabilitatea autorizației inițiale.  +  Capitolul V Dispoziții finale  +  Articolul 25Inspectoratele județene, prin inspecțiile de prevenire, pe timpul execuției obiectivului de investiții până la emiterea autorizațiilor, verifică prin controale periodice, prin sondaj, respectarea executării lucrărilor din documentațiile avizate privind îndeplinirea cerinței fundamentale "securitate la incendiu", respectiv realizarea adăposturilor de protecție civilă sau a punctelor de comandă.  +  Articolul 26Modelul opisului cu documentele depuse la inspectoratul județean în vederea obținerii avizării/autorizării este prevăzut în anexa nr. 17.  +  Articolul 27Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa nr. 1la normele metodologiceStructura scenariului de securitate la incendiu1. Caracteristicile construcției sau amenajării1.1. Datele de identificareA. Se înscriu datele necesare identificării construcției/ amenajării: denumire, proprietar/beneficiar, adresă, nr. de telefon, fax, e-mail etc.B. Se fac referiri privind profilul de activitate și, după caz, privind programul de lucru al obiectivului, în funcție de situația în care se elaborează scenariul de securitate la incendiu.1.2. Destinația - se menționează funcțiunile principale, secundare și conexe ale construcției/amenajării, potrivit situației pentru care se întocmește scenariul de securitate la incendiu.1.3. Categoria și clasa de importanțăA. Se precizează categoria de importanță a construcției, stabilită conform Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu metodologia specifică.B. Se precizează clasa de importanță a construcției potrivit reglementărilor tehnice, corelată cu categoria de importanță.1.4. Particularități specifice construcției/amenajăriiA. Se prezintă principalele caracteristici ale construcției/ amenajării privind:a) tipul clădirii:(i) civilă: înaltă, foarte înaltă, cu săli aglomerate etc.;(ii) de producție sau depozitare: de tip obișnuit, monobloc, blindată etc.;(iii) cu funcțiuni mixte;b) regimul de înălțime și volumul construcției;c) aria construită și desfășurată, cu principalele destinații ale încăperilor și ale spațiilor aferente construcției;d) numărul compartimentelor de incendiu și ariile acestora;e) precizări referitoare la numărul maxim de utilizatori: persoane, animale etc.;f) prezența permanentă a persoanelor, capacitatea de autoevacuare a acestora;g) capacități de depozitare sau adăpostire;h) caracteristicile proceselor tehnologice și cantitățile de substanțe periculoase, potrivit clasificării din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase;i) numărul căilor de evacuare și, după caz, al refugiilor.B. Precizări privind instalațiile utilitare aferente clădirii sau amenajării: de încălzire, ventilare, climatizare, electrice, gaze, automatizare etc., precum și a componentelor lor, din care să rezulte îndeplinirea cerințelor reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu.2. Riscul de incendiuA. Identificarea și stabilirea nivelurilor de risc de incendiu se fac potrivit reglementărilor tehnice specifice, luându-se în considerare:a) densitatea sarcinii termice;b) clasele de reacție la foc/clasele de combustibilitate ale produselor, stabilite potrivit reglementărilor specifice;c) sursele potențiale de aprindere și împrejurările care pot favoriza aprinderea.B. Nivelurile riscului de incendiu se stabilesc pentru fiecare încăpere, spațiu, zonă, compartiment, potrivit reglementărilor tehnice.3. Nivelurile criteriilor de performanță privind securitatea la incendiu3.1. Stabilitatea la foc- se estimează potrivit prevederilor normelor de apărare împotriva incendiilor și reglementărilor tehnice, în funcție de:a) rezistența la foc a elementelor de construcție;b) nivelul de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc a construcției sau a compartimentului de incendiu.3.2. Pentru asigurarea limitării propagării incendiului și efluenților incendiului în interiorul construcției/compartimentului de incendiu se precizează:a) elementele de construcție de separare a compartimentelor de incendiu și de protecție a golurilor funcționale din acestea;b) măsurile constructive adaptate la utilizarea construcției, respectiv acțiunea termică estimată în construcție, pentru limitarea propagării incendiului în interiorul compartimentului de incendiu și în afara lui: pereții, planșeele rezistente la foc și elementele de protecție a golurilor din acestea, precum și posibilitatea de întrerupere a continuității golurilor din elementele de construcții;c) sistemele de evacuare a fumului și, după caz, a gazelor fierbinți;d) instalarea de bariere contra fumului;e) sistemele și instalațiile de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiului;f) măsurile de protecție la foc pentru instalațiile de ventilare-climatizare, de exemplu: canale de ventilare rezistente la foc, clapete rezistente la foc etc.;g) măsurile constructive pentru fațade și pentru împiedicarea propagării focului la părțile adiacente ale aceleiași clădiri.3.3. Pentru asigurarea limitării propagării incendiilor la vecinătăți se precizează:a) distanțele de siguranță asigurate conform reglementărilor tehnice sau măsurile alternative conforme cu reglementările tehnice, atunci când aceste distanțe nu pot fi realizate;b) măsurile constructive pentru limitarea propagării incendiului pe fațade și pe acoperiș, de exemplu performanța la foc exterior a acoperișului/învelitorii de acoperiș;c) după caz, măsuri de protecție activă.3.4. Evacuarea utilizatorilorA. Pentru căile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se precizează:a) alcătuirea constructivă a căilor de evacuare, separarea de alte funcțiuni prin elemente de separare la foc și fum, protecția golurilor din pereții ce le delimitează;b) măsuri pentru asigurarea controlului fumului, de exemplu prevederea de instalații de presurizare și alte sisteme de control al fumului;c) tipul scărilor, forma și modul de dispunere a treptelor: interioare, exterioare deschise, cu rampe drepte sau curbe, cu trepte balansate etc.;d) geometria căilor de evacuare: gabarite - lățimi, înălțimi, pante etc.;e) timpii/lungimile de evacuare;f) numărul fluxurilor de evacuare;g) iluminatul de siguranță, surse de alimentare cu energie electrică;h) prevederea de dispozitive de siguranță la uși, cum ar fi dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu, bare antipanică etc.;i) timpul de siguranță a căilor de evacuare și, după caz, a refugiilor;j) marcarea căilor de evacuare.B. Dacă este cazul, se precizează măsurile pentru accesul și evacuarea copiilor, persoanelor cu dizabilități, bolnavilor și ale altor categorii de persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu.C. Se fac precizări privind asigurarea condițiilor de salvare a persoanelor, a animalelor și evacuarea bunurilor pe timpul intervenției.3.5. Securitatea forțelor de intervențieA. Se precizează amenajările pentru accesul forțelor de intervenție în clădire și incintă, pentru autospeciale și pentru ascensoarele de incendiu.B. Se precizează caracteristicile tehnice și funcționale ale acceselor carosabile și ale căilor de intervenție ale autospecialelor, proiectate conform reglementărilor tehnice, regulamentului general de urbanism și reglementărilor specifice de aplicare, referitoare la:a) numărul de accese;b) dimensiuni/gabarite;c) trasee;d) realizare și marcare.C. Pentru ascensoarele de pompieri se precizează:a) tipul, numărul și caracteristicile acestora;b) amplasarea și posibilitățile de acces, sursa de alimentare cu energie electrică de rezervă;c) timpul de siguranță a ascensoarelor de pompieri.4. Echiparea și dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilorA. Se precizează nivelul de echipare și dotare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, conform prevederilor normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a normelor specifice de apărare împotriva incendiilor, precum și a reglementărilor tehnice specifice.B. Pentru sistemele, instalațiile și dispozitivele de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu se specifică:a) gradul de acoperire, zonele de detectare și alarmare la incendiu;b) tipul detectoarelor, declanșatoarelor manuale, dispozitivelor de alarmare și parametrii funcționali specifici instalațiilor respective;C. Pentru sistemele, instalațiile și dispozitivele de limitare și stingere a incendiilor se specifică:a) tipul și parametrii funcționali: stingere cu apă, gaze/aerosoli, spumă, pulberi; acționare manuală sau manuală și automată; debite, intensități de stingere și stropire, cantități calculate de substanță de stingere, concentrații de stingere proiectate pe durată de timp normată, presiuni, rezerve de substanță de stingere, surse de alimentare etc.;b) timpul normat de funcționare;c) zonele, încăperile, spațiile, instalațiile echipate cu astfel de mijloace de apărare împotriva incendiilor.D. Pentru stingătoare, alte aparate de stins incendii, utilaje, unelte și mijloace de intervenție se specifică:a) tipul și caracteristicile de stingere asigurate;b) numărul și modul de amplasare în funcție de parametrii specifici: cantitatea de materiale combustibile/volumul de lichide combustibile, suprafața, destinația, clasa de incendiu etc.5. Condiții specifice pentru asigurarea intervenției în caz de incendiu - în funcție de categoria de importanță a construcției, tipul acesteia, riscurile de incendiu, amplasarea construcției sau a amenajării, se specifică:a) sursele de alimentare cu apă, substanțele de stingere și rezervele asigurate;b) poziționarea racordurilor de alimentare cu energie electrică, gaze și, după caz, alte utilități;c) date privind serviciul privat pentru situații de urgență, conform criteriilor de performanță;d) zonele, încăperile, spațiile în care se găsesc substanțele și materialele periculoase și pentru care sunt necesare produse de stingere și echipamente speciale cu menționarea cantităților și a stării în care se află, precum și tipul echipamentului individual de protecție a personalului.6. Măsuri tehnico-organizatoriceA. Se stabilesc condițiile și măsurile necesar a fi luate, potrivit reglementărilor tehnice, în funcție de situația existentă.B. Se apreciază modul de încadrare a construcției sau amenajării în nivelurile de performanță prevăzute de reglementările tehnice și, după caz, se stabilesc măsuri pentru îmbunătățirea parametrilor și a nivelurilor de performanță pentru securitatea la incendiu, după caz.C. Se precizează condițiile sau recomandările care trebuie avute în vedere la întocmirea documentelor de organizare a apărării împotriva incendiilor, aferente construcției ori amenajării respective.  +  Anexa nr. 2la normele metodologiceDOCUMENTEpe baza cărora se solicită avizele de securitate la incendiu
    Nr. crt. Categorii de construcții, sisteme și instalații prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, în funcție de stadiul de execuție Documente necesare
    a)b)c)d) e) f)g)h)i)j)k) l) m)n)o)p)q)
    1. Construcții noi X X X X X*1)X X
    2. Construcții existente, la care se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației pentru care se emit autorizații de construire X X X X X*1)X X X
    3. Construcții existente, la care se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației pentru care nu se emit autorizații de construire X X X X*1)X X X
    4. Stații publice de distribuție a carburanților pentru autovehicule, cu capacitatea de stocare de maximum 300 mc pentru lichide petroliere ori stațiimixte, precum și stații de depozitare și distribuție a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule (GNCV)*2) X X X X X*1)X X X X
    5. Amplasare construcții în interiorul parcelelor și asigurarea posibilităților de acces la drumurile publice X X*3)X X
    6. Sisteme și rețele de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor la platforme și parcuri industriale noi sau existente, la care se execută lucrări de modificare X X X*4) X X
    7. Instalații de stingere, noi sau existente, la care se execută lucrări de modificare, din clădiri existente care se supun avizării/autorizării X X X*5)X X*6)X X
    8. Instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, noi sau existente, la care se execută lucrări de modificare, din clădiri existente, care se supun avizării/autorizării X X X X
    1. NOTE:*1) Cuprinde amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea, riscul de incendiu și nivelul de stabilitate la incendiu al acestora, după caz, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor.*2) Pentru cabina stației și construcțiile auxiliare din incinta stației se depun, în mod corespunzător, documentele menționate la nr. crt. 1, 2 sau 3, după caz.*3) Pe care se precizează distanțele față de vecinătăți, lungimea, lățimea și denumirea căilor de acces la drumurile publice.*4) Cuprinde amplasamentul instalației proiectate în raport cu elementele-cadru existente pe care se marchează gospodăria de apă, distanțele dintre hidranții de incendiu exteriori, precum și cele dintre aceștia și clădirile învecinate, căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor.*5) În cazul rețelei de hidranți exteriori.*6) Pentru hidranți exteriori.2. Descrierea documentelor prevăzute în tabel:a) cerere-tip;b) certificatul de urbanism;c) scenariul de securitate la incendiu;d) referatul verificatorului de proiect atestat pentru cerința fundamentală "securitate la incendiu", construcții și/sau instalații, după caz;e) planul de situație, scara 1:200, 1:500 ori 1:1000;f) dovada dreptului de proprietate al titularului asupra terenului;g) piese desenate la scara 1:50, 1:100 sau 1:200, după caz, pentru arhitectură în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu și pentru instalațiile cu rol în asigurarea cerinței "securitate la incendiu", întocmite la faza de proiectare pentru autorizația de construire;h) piese desenate cuprinzând situația propusă la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, pentru arhitectură în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu și pentru instalațiile cu rol în asigurarea cerinței "securitate la incendiu";i) schema-bloc a instalației, planuri de nivel cu amplasarea instalației la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz;j) piesele desenate la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, cum sunt: planuri de nivel cu amplasarea instalațiilor, schema izometrică, schema coloanelor, după caz, pentru instalațiile interioare de stingere;k) scheme ale instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței "securitate la incendiu", după caz;l) schema instalației, scheme electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu, schema gospodăriei de apă de incendiu, după caz;m) relevee la situația existentă pentru fiecare nivel, secțiune și fațadă ale construcției, după caz, la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, pe care se marchează modificările propuse;n) piese desenate, scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, cu incinta stației, care nu trebuie să depășească limita de proprietate ori limita terenului închiriat sau concesionat, pe care se menționează distanța dintre elementele constituente ale acesteia;o) schema gospodăriei de apă pentru incendiu, scheme electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu și stației de hidrofor, scheme electrice și de acționare a instalației etc., după caz, pentru instalațiile interioare de stingere;p) schema instalației și plan cu zonarea EX;q) opis cu documentele depuse.
     +  Anexa nr. 3la normele metodologiceDocumente necesare pentru eliberarea avizelor de protecție civilăa) cerere-tip;b) certificat de urbanism;c) plan de situație și de încadrare în zonă, scara 1:200, 1:500 ori 1:1000, cu menționarea distanțelor față de construcțiile vecine și marcarea ieșirilor de salvare, după caz;d) plan de arhitectură al nivelului subteran al construcției în care este amenajat adăpostul;e) schema instalațiilor de filtro-ventilație, pentru adăposturile cu capacitate mai mare de 50 de persoane și schema instalațiilor electrice din adăpost;f) planul secțiunii verticale a clădirii pe care se reprezintă adăpostul, dacă este cazul, instalațiile de filtro-ventilație din adăpost;g) memoriu tehnic de specialitate care trebuie să conțină date privind: necesarul de personal de adăpostit; echiparea cu instalații speciale, grupuri sanitare, utilaje și tâmplărie; accesul, grosimea pereților și planșeelor; instalațiile electrice, sanitare, de încălzire și altele asemenea, de filtro-ventilație pentru adăposturile cu capacitate de adăpostire de peste 50 de persoane;h) opis cu documentele depuse.  +  Anexa nr. 4la normele metodologiceDocumente pe baza cărora se solicită autorizațiile desecuritate la incendiu
    Nr. crt. Categorii de construcții, sisteme și instalații prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, în funcție de stadiul de execuție a)b)c)d) e) f)g)h)i)j)k) l) m)n)o)p) q) r)s)t) u) v)w)x)y)
    1. Construcții pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu conform nr. crt. 1 și 2 din anexa nr. 2 la normele metodologice și: a) nu au fost puse în funcțiune; b) au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu și nu au survenit modificări ale reglementărilor tehnice, după momentul punerii în funcțiune. X X X X X X X X X X
    2. Construcții pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu conform nr. crt. 3 din anexa nr. 2 la normele metodologice și: a) nu au fost puse în funcțiune; b) au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu și nu au survenit modificări ale reglementărilor tehnice, după momentul punerii în funcțiune. X X X X X X X X
    3. Construcții și amenajări, în scopul intrării în legalitate, cu autorizație de construire emisă potrivit legii, care au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu: a) pentru care nu s-a emis aviz de securitate la incendiu; b) a fost emis aviz de securitate la incendiu, dar au survenit modificări ale reglementărilor tehnice de la momentul punerii în funcțiune și până la momentul solicitării autorizației de securitate la incendiu X X X X*1)X X X X X X X
    4. Construcții și amenajări, în scopul intrării în legalitate, pentru care nu au fost emise, potrivit legii, autorizații de construire, care au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu: a) pentru care nu s-a emis aviz de securitate la incendiu; b) a fost emis aviz de securitate la incendiu, dar au survenit modificări ale reglementărilor tehnice de la momentul punerii în funcțiune și până la momentul solicitării autorizației de securitate la incendiu. X X X*1)X X X X X X
    5. Construcții și amenajări existente la care solicitanții nu pot prezenta, din motive obiective, cum sunt pierderea, distrugerea, furtul, documentațiile care au stat la baza emiterii avizelor sau autorizațiilor (dacă lucrările de conformare necesită autorizație de construire) X X X X*1)X X X X X X X
    6. Construcții și amenajări existente la care solicitanții nu pot prezenta, din motive obiective, cum sunt pierderea, distrugerea, furtul, documentațiile care au stat la baza emiterii avizelor sau autorizațiilor (dacă lucrările de conformare nu necesită autorizație de construire) X X X*1)X X X X X X
    7. Amenajări temporare pentru spectacole sau întruniri în aer liber, cu capacitatea mai mare de sau egală cu 200 de locuri pe scaune, ori având destinația comercială, cu aria desfășurată/suprafața mai mare de sau egală cu 2.500 mp X X X*1)X X X X
    8. Sisteme de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor în localități*3) X X*2)X X X X X X
    9. Sisteme, lucrări și rețele de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor pe platforme și parcuri industriale*4) X X X*2)X X X X X X
    10. Instalații de stingere, noi sau existente, la care se execută lucrări de modificare, din clădiri existente care se supun avizării/ autorizării, pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu*4) X X X X X X X X X X X
    11. Instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, noi sau existente, la care se execută lucrări de modificare, din clădiri existente, care se supun avizării/autorizării, pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu*4) X X X X X X X X
    12. Stații publice de distribuție a carburanților pentru autovehicule, cu capacitatea de stocare demaximum 300 mc pentru lichide petroliere, sistemede distribuție gaze petroliere lichefiate la autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum30 mc echivalent apă, stații mixte, precum și stații transportabile de distribuție a carburanților la autovehicule, cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 30 mc și stații de depozitare și distribuție a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule (GNCV)*4) și *5) X X d u p ă c a z X d u p ă c a z X X*6)X X X X X dupăcaz X X X
    13. Sisteme de alimentare a consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/ recipiente fixe cu capacitate individuală de maximum 5.000 l sau grupuri de rezervoare/ recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 l volum de apă aferente laboratoarelor - sanitare, școlare și altele asemenea - clădirilorcu activități de producție și fluxuri tehnologiceinstalațiilor de încălzire centrală și locală, pentru care s-a emis autorizație de construire*3)X X d u p ă c a z X X*7)X X X X X X X
    14. Puncte de desfacere a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate la consumatori cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 1.250 kg GPL X X X*1)X*8)X
    1. NOTE:*1) Cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea, riscul de incendiu și nivelul de stabilitate la incendiu ale acestora, după caz, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor.*2) Cuprinzând amplasamentul instalației proiectate în raport cu elementele-cadru existente, pe care se marchează gospodăria de apă, distanțele dintre hidranții de incendiu exteriori, precum și cele dintre aceștia și clădirile învecinate, căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor.*3) În cazul în care au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu sau au survenit modificări ale reglementărilor tehnice, după momentul punerii în funcțiune, autorizația de securitate la incendiu se solicită pe baza acelorași documente în condițiile art. 8 din normele metodologice.*4) Aceleași documente se solicită și în scopul intrării în legalitate, când au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu, pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu. În cazul în care au fost puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu, și nu a fost emis aviz de securitate la incendiu ori au survenit modificări ale reglementărilor tehnice, după momentul punerii în funcțiune, autorizațiile de securitate la incendiu se emit pe baza acelorași documente, cu excepția celor de la lit. c) a pct. 2 - Descrierea documentelor prevăzute în tabel în condițiile art. 8 din normele metodologice.*5) Pentru cabina stației și construcțiile auxiliare din incinta stației se depun în mod corespunzător documentele aferente acestora, după caz.*6) Cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea, riscul de incendiu și nivelul de stabilitate la incendiu ale acestora, după caz, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor sau copii ale acestor planuri, vizate spre neschimbare, care au stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu, dacă nu au survenit modificări.*7) Cuprinzând amplasamentul rezervoarelor/recipientelor proiectate în raport cu elementele-cadru existente indicate în reglementarea tehnică specifică, cu menționarea distanțelor față de toate construcțiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și căile de acces la drumurile publice, menționându-se denumirea și lățimea lor.*8) Se depune doar planul cu zonarea Ex.2. Descrierea documentelor prevăzute în tabel:a) cerere-tip;b) autorizația de construire;c) avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului - original;d) copie după scenariul de securitate la incendiu vizat spre neschimbare, care a stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu, sau un alt scenariu de securitate dacă apar modificări față de cel vizat spre neschimbare care a stat la baza obținerii avizului de securitate la incendiu ori nu a fost elaborat un astfel de document;e) planul de situație, scara 1:200, 1:500 ori 1:1000;f) piese desenate la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, pentru arhitectură, în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu și instalații cu rol în asigurarea cerinței "securitate la incendiu", din documentația tehnică la fazele de proiectare proiect tehnic - P.Th. și detalii de execuție;g) piese desenate la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, pentru arhitectură, în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu și instalații cu rol în asigurarea cerinței "securitate la incendiu", și, după caz, detalii de execuție, cuprinzând situația propusă;h) planuri la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, ale instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu, după caz, la faza de proiectare P.Th. și detalii de execuție;i) schema instalației, scheme electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu, schema gospodăriei de apă de incendiu, după caz, la faza de proiectare P.Th. și detalii de execuție;j) piesele desenate la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, cum sunt: planuri de nivel cu amplasarea instalațiilor, schema izometrică, schema coloanelor, după caz, pentru instalațiile interioare de stingere, la faza de proiectare P.Th. și detalii de execuție;k) schema gospodăriei de apă pentru incendiu, scheme electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu și stației de hidrofor, scheme electrice și de acționare a instalației etc., după caz, pentru instalațiile interioare de stingere, la faza de proiectare P.Th. și detalii de execuție;l) schema-bloc a instalației, planuri de nivel cu amplasarea instalației la scara 1:50,1:100 ori 1:200, după caz, pentru instalațiile de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, la faza de proiectare P.Th. și detalii de execuție;m) relevee la situația existentă pentru fiecare nivel, secțiune și fațadă ale construcției, după caz, la scara 1:50,1:100 ori 1:200, după caz, pe care se marchează, după caz, modificările propuse;n) dispoziții de șantier însușite de verificatorul de proiect atestat, proces-verbal de verificare-constatare a calității lucrărilor, proces-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței fundamentale "securitate la incendiu";o) referatul verificatorului de proiect atestat pentru cerința fundamentală "securitate la incendiu", construcții și/sau instalații la fazele de proiectare proiect tehnic - P.Th. și detalii de execuție;p) procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;q) lista documentelor care atestă performanța la foc a produselor pentru construcții cu rol în satisfacerea cerinței fundamentale "securitate la incendiu" ori a celor care au performanțe de comportare la foc;r) plan al amenajării la scara 1:100 ori 1:200, după caz;s) planul de evacuare a persoanelor;t) piese desenate, scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, cu incinta stației pe care se menționează distanța dintre elementele constituente ale acesteia sau copii ale acestor planuri, vizate spre neschimbare, care au stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu, dacă nu au survenit modificări;u) schema instalației și plan cu zonarea EX sau copiile acestora, vizate spre neschimbare, care au stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu, dacă nu au survenit modificări;v) planul la scara 1:50, 1:100 ori 1:200, după caz, cuprinzând distanțele minime dintre conductele metalice de gaze petroliere lichefiate și alte instalații, construcții sau obstacole subterane;w) planul la scara 1:100 sau 1:200 al rețelei de hidranți exteriori;x) schema sistemului de alimentare a consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate și plan cu zonarea EX;y) opis cu documentele depuse.
     +  Anexa nr. 5la normele metodologiceDocumente pe baza cărora se solicităeliberarea autorizației de protecție civilăA. Situația generalăa) cerere-tip;b) autorizația de construire;c) avizul de protecție civilă și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului - original;d) documentele prevăzute la lit. c)-g) din anexa nr. 3 la normele metodologice și eventuale dispoziții de șantier pentru modificările survenite;e) procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;f) opis cu documentele depuse.B. Când solicitanții nu pot prezenta avizul de protecție civilă și documentațiile vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestuia, din motive obiective justificate, cum sunt pierderea, distrugerea, furtul, ori dacă nu a fost emis aviz de protecție civilă, autorizația se solicită pe baza următoarelor documente:a) cerere-tip;b) autorizație de construire;c) plan de situație și de încadrare în zonă, scara 1:200, 1:500 ori 1:1000, după caz, cu menționarea distanțelor față de construcțiile vecine și marcarea ieșirilor de salvare, după caz;d) relevee ale nivelului subteran al construcției în care este amplasat adăpostul de protecție civilă, precum și secțiunea verticală prin adăpost;e) planul instalațiilor electrice din adăpost și al instalațiilor de filtro-ventilație, după caz;f) memoriu tehnic de specialitate, care trebuie să conțină date privind: necesarul de personal de adăpostit; echiparea cu instalații speciale, grupuri sanitare, utilaje și tâmplărie; accesul, grosimea pereților și planșeelor; instalațiile electrice, sanitare, de încălzire și altele asemenea, de filtro-ventilație pentru adăposturile cu capacitate de adăpostire de peste 50 de persoane;g) proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;h) opis cu documentele depuse.  +  Anexa nr. 6la normele metodologiceModel de cerere pentru emitereaavizului de securitate la incendiuCătreInspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului ................../București-IlfovDomnului inspector-șefCEREREpentru emiterea Avizului de securitate la incendiunr. ......... din ......... 20......Subscrisa, ..........................................................., cu domiciliul/sediul în județul .........................., municipiul/orașul/comuna ............................., sectorul/satul ........................, str. ............................. nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ..........., telefon ..............., fax .................., e-mail ............................, reprezentată prin ............................, în calitate de ........................................, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ..../......, solicit:1. verificarea măsurilor de securitate la incendiu prevăzute în documentația anexată;2. emiterea avizului de securitate la incendiu pentru documentația tehnică aferentă construcției/ amenajării/instalației .............................., având destinația/care echipează construcția ....................., amplasată în județul .........................., municipiul/orașul/comuna ...................., sectorul/satul ...................., str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ........ .Date referitoare la construcție/amenajare*1): Notă
    *1) Datele referitoare la construcție/amenajare se completează de către proiectant.
    a) destinația și tipul ..................................................;b) categoria și clasa de importanță .....................................;c) aria construită și desfășurată .......................................;d) volumul și regimul de înălțime .......................................;e) numărul maxim de utilizatori .........................................;f) nivelul de stabilitate la incendiu (gradul de rezistență la foc) ...................;g) riscul de incendiu ...................................................;h) distanțele de siguranță față de vecinătăți .......................... .Anexez documentele prevăzute în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016, conform opisului.Declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie sunt conforme cu originalul.Despre modul de soluționare al cererii doresc să fiu informat: la tel. ............./e-mail .................../ fax ................... .
    Data ............... Semnătura ................
     +  Anexa nr. 7la normele metodologiceModel de cerere pentru emiterea avizuluide securitate la incendiu pentru amplasare în parcelăCătreInspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului ........................../București-IlfovDomnului inspector-șefCEREREpentru emiterea Avizului de securitatela incendiu pentru amplasare în parcelănr. ......... din ......... 20......Subscrisa, ..........................................................., cu domiciliul/sediul în județul ..........................., municipiul/orașul/comuna ............................., sectorul/satul ........................, str. ...................................... nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ..........., telefon ......................, fax ...................................., e-mail ............................, reprezentată prin ............................, în calitate de ............................................, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicit emiterea avizului de securitate la incendiu pentru amplasarea în interiorul parcelei ...... și asigurarea posibilităților de acces la drumurile publice pentru .................., având destinația ..................................................., amplasat/amplasată în județul ..........................., municipiul/orașul/comuna ........................., sectorul/satul ....................................., str. .............................. nr. ..., bl. ..., sc. ....., et. ......., ap. ......, codul poștal ............. .Anexez documentele prevăzute în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016, conform opisului.Declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie sunt conforme cu originalul.Despre modul de soluționare al cererii doresc să fiu informat: la tel. ............../e-mail ...................../ fax ................... .
    Data ............... Semnătura ................
     +  Anexa nr. 8la normele metodologiceModel de cerere pentru emitereaavizului de protecție civilăCătreInspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului ................../București-IlfovDomnului inspector-șefCEREREpentru emiterea Avizului de protecție civilănr. ......... din ......... 20......Subscrisa, ............................, cu domiciliul/sediul în județul ............., municipiul/orașul/comuna .............., sectorul/satul ............., str. ........................ nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ..........., telefon/fax .................., e-mail ............................, reprezentată prin ........................, în calitate de ...................................., în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ...../........., solicit emiterea avizului de protecție civilă pentru proiectul de adăpost/punct de comandă din construcția ......................., amplasată în județul ......................., municipiul/orașul/comuna ........................., sectorul/satul ................................., str. ................................. nr. ........, codul poștal ................. .Anexez documentele prevăzute în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016, conform opisului.Declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie sunt conforme cu originalul.Despre modul de soluționare al cererii doresc să fiu informat: la tel. ............../e-mail ...................../ fax ................... .
    Data .............. Semnătura ................
     +  Anexa nr. 9la normele metodologiceModel de cerere pentru emitereaautorizației de securitate la incendiuCătreInspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului .............../București-IlfovDomnului inspector-șefCEREREpentru emiterea Autorizației de securitate la incendiunr. ......... din ......... 20......Subscrisa, ..........................................................., cu domiciliul/sediul în județul .........................., municipiul/orașul/comuna ............................., sectorul/satul ........................, str. ...................................... nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ..........., telefon ..............., fax .................., e-mail ..................., reprezentată prin ............................, în calitate de ........................................., în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ......../........, solicit:1. certificarea realizării măsurilor de securitate la incendiu, prevăzute în documentația tehnică anexată, pentru construcția/amenajarea/instalația cu destinația/care echipează construcția ........................, amplasată în județul .............................., municipiul/orașul/comuna ................., sectorul/satul .................., str. ....................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ................;2. emiterea autorizației de securitate la incendiu pentru construcția/amenajarea/instalația specificată la pct. 1.Anexez documentele prevăzute în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016, conform opisului.Declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie sunt conforme cu originalul.Despre modul de soluționare al cererii doresc să fiu informat: la tel. ............../e-mail ...................../ fax ................... .
    Data ............... Semnătura ................
     +  Anexa nr. 10la normele metodologiceModel de cerere pentru emitereaautorizației de protecție civilăCătreInspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului ................. București-IlfovDomnului inspector-șefCEREREpentru emiterea Autorizației de protecție civilănr. ......... din ......... 20......Subscrisa, ............................., cu domiciliul/sediul în județul ................., municipiul/orașul/comuna ....................., sectorul/satul ................., str. ........................ nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ..........., telefon/fax .................., e-mail ............................, reprezentată prin ...................... în calitate de ............................, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ............./..........., solicit emiterea autorizației de protecție civilă pentru adăpostul/punctul de comandă din construcția ....................., amplasată în județul ...................., municipiul/orașul/comuna ........................, sectorul/satul ........................, str. .............................. nr. ....., codul poștal ...................... .Anexez documentele prevăzute în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016, conform opisului.Declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie sunt conforme cu originalul.Despre modul de soluționare al cererii doresc să fiu informat: la tel. ............../e-mail ...................../ fax ................... .
    Data ............... Semnătura ................
     +  Anexa nr. 11la normele metodologiceModel de aviz de securitate la incendiuROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul pentru Situații de Urgență ....................al Județului ............../București-IlfovAVIZde securitate la incendiunr. ......... din ......... 20......Ca urmare a Cererii înregistrate cu nr. ......... din ........... 20......, adresată de ....................................., cu domiciliul/sediul în județul ...................................., municipiul/orașul/comuna ............................, sectorul/satul ............................, str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ............, telefon ...................., fax ...................., e-mail ......................................,în baza prevederilor art. 11 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, ale Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ....../............,se avizează din punctul de vedere al securității la incendiu documentația tehnică elaborată pentru construcția/amenajarea/instalația aferentă construcției ..................., amplasată în județul ....................., municipiul/orașul/comuna ........................, sectorul/satul ....................., str. ....................... nr. ......, bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., codul poștal .............. .Documentele vizate spre neschimbare fac parte integrantă din prezentul aviz de securitate la incendiu.Avizul este valabil numai însoțit de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestuia.Deținătorul avizului are obligația să solicite autorizația de securitate la incendiu după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, înainte de punerea în funcțiune a construcțiilor, amenajărilor ori instalațiilor pentru care s-a obținut prezentul aviz.Inspector-șef,...............................(numele, prenumele și semnătura)L.S.  +  Anexa nr. 12la normele metodologiceModel de aviz de amplasare în parcelăROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul pentru Situații de Urgență ....................al Județului ............../București-IlfovAVIZde amplasare în parcelănr. ......... din ......... 20......Ca urmare a Cererii înregistrate cu nr. ......... din ........... 20......, adresată de ....................................., cu domiciliul/sediul în județul ...................................., municipiul/orașul/comuna ............................, sectorul/satul ............................, str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ............, telefon ...................., fax ...................., e-mail ......................................,în baza prevederilor art. 11 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, ale Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, cu modificările și completările ulterioare,se avizează din punctul de vedere al securității la incendiu amplasarea în parcelăa construcției ........................, dispusă în județul .................., municipiul/orașul/comuna ....................., sectorul/satul ......................., str. .............................. nr ......., pentru care se asigură posibilități de acces și intervenție în caz de incendiu.Documentele vizate spre neschimbare fac parte integrantă din prezentul aviz de securitate la incendiu.Avizul este valabil numai însoțit de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestuia.Inspector-șef,..............................(numele, prenumele și semnătura)L.S.  +  Anexa nr. 13la normele metodologiceModel de aviz de protecție civilăROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul pentru Situații de Urgență ....................al Județului ............../București-IlfovAVIZde protecție civilănr. ......... din ......... 20......Ca urmare a Cererii înregistrate cu nr. ......... din ........... 20......, adresată de ....................................., cu domiciliul/sediul în județul ...................................., municipiul/orașul/comuna ............................, sectorul/satul ............................, str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ............, telefon ....................,în baza prevederilor art. 11 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, ale Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ........../...........,se avizează din punctul de vedere al protecției civile proiectul pentru adăpostul/punctul de comandă din construcția ......................., amplasată în județul .........................., municipiul/orașul/comuna ..........................., sectorul/satul ........................., str. ............................. nr. ....., bl. ......, sc. ...., et. ....., ap. ....., codul poștal ........... .Documentele vizate spre neschimbare fac parte integrantă din prezentul aviz de protecție civilă.Avizul este valabil numai însoțit de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestuia.Deținătorul avizului are obligația să solicite autorizația de protecție civilă după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor a construcției prevăzute cu adăpost de protecție civilă pentru care s-a obținut prezentul aviz.Inspector-șef,....................................(numele, prenumele și semnătura)L.S.  +  Anexa nr. 14la normele metodologiceModel de autorizație de securitate la incendiuROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul pentru Situații de Urgență ....................al Județului ............../București-IlfovAUTORIZAȚIEde securitate la incendiunr. ......... din ......... 20......Ca urmare a Cererii înregistrate cu nr. ......... din ........... 20......, adresată de ....................................., cu domiciliul/sediul în județul ...................................., municipiul/orașul/comuna ............................, sectorul/satul ............................, str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ............, telefon ...................., fax ...................., e-mail ......................................,în baza prevederilor art. 11 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, ale Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ......../............,se certifică realizarea măsurilor de securitate la incendiu la construcția/amenajarea/instalația aferentă construcției ......................, amplasată în județul ....................., municipiul/orașul/comuna ............................., sectorul/satul ........................., str. ............................ nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ......, ap. ......, codul poștal .............. .Prezenta autorizație își pierde valabilitatea în cazul în care construcția/amenajarea/instalația nu mai corespunde condițiilor pentru care a fost autorizată.Documentele vizate spre neschimbare fac parte integrantă din prezenta autorizație de securitate la incendiu.Autorizația este valabilă numai însoțită de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acesteia.Inspector-șef,...............................(numele, prenumele și semnătura)L.S.  +  Anexa nr. 15la normele metodologiceModel de autorizație de protecție civilăROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul pentru Situații de Urgență ....................al Județului ............../București-IlfovAUTORIZAȚIEde protecție civilănr. ......... din ......... 20......Ca urmare a Cererii înregistrate cu nr. ......... din ................., adresată de ......................................., cu domiciliul/sediul în județul ...................................., municipiul/orașul/comuna ............................, sectorul/satul ............................, str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., codul poștal ............, telefon ....................,în baza prevederilor art. 11 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, ale Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. ........../..........., se autorizează din punctul de vedere al protecției civile adăpostul/punctul de comandă din construcția ........................, amplasată în județul ....................., municipiul/orașul/comuna ....................., sectorul/satul ............................, str. ............................... nr. ......., codul poștal ......... .Prezenta autorizație își pierde valabilitatea în cazul în care construcția/amenajarea nu mai corespunde condițiilor pentru care a fost autorizată.Documentele vizate spre neschimbare fac parte integrantă din prezenta autorizație de protecție civilă.Autorizația este valabilă numai însoțită de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acesteia.Inspector-șef,.............................(numele, prenumele și semnătura)L.S.  +  Anexa nr. 16la normele metodologiceMODELUL*)ștampilei cu număr de identificare  +  Anexa nr. 17la normele metodologiceOPIScu documentele depuse pentru eliberareaavizului/autorizației de securitate laincendiu/de protecție civilă(model)
    Nr. crt.Denumirea documentuluiSeria, codul, nr. de înregistrare etc. Numărul de fileFormatul
    Data ................... Semnătura .........................
    ----------