PROCEDURĂ din 20 iulie 2017privind modulul „Completarea și depunerea formularelor din sfera raportării situațiilor financiare ale instituțiilor publice” (Anexa nr. 5)
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 26 iulie 2017



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 1.026 din 20 iulie 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 603 din 26 iulie 2017.
     +  Capitolul I Prevederi cu caracter general privind structura formularelor din sfera raportării situațiilor financiare, întocmirea, aprobarea și depunerea acestora în sistemul național de raportare - Forexebug  +  Articolul 1(1) Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale și locale, instituțiile publice autonome și instituțiile publice subordonate au obligația, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să întocmească situații financiare trimestriale și anuale.(2) În vederea generării în mod automat din sistemul național de raportare a situațiilor financiare, ordonatorii de credite întocmesc în format electronic următoarele formulare:a) balanța de deschidere;b) cont de execuție non-trezor;c) balanța de verificare;d) plăți restante și situația numărului de posturi;e) situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare;f) situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58);g) situația plăților efectuate la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;h) situația activelor și datoriilor financiare.i) balanța deschisă luna 12; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) j) acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți, companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) k) acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) l) situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) m) situația activelor fixe corporale; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) n) situația activelor fixe necorporale; (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) o) situația stocurilor. (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) p) alte anexe. (la 04-10-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) (2^1) În vederea validării rapoartelor generate de sistemul național de raportare a situațiilor financiare, ordonatorii de credite întocmesc în format electronic formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare (la 25-06-2019, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 ) (3) Formularele din sfera raportării situațiilor financiare se întocmesc în lei, cu două zecimale, distinct, pe sectoare bugetare. În cadrul fiecărui sector bugetar, entitățile publice pot avea una sau mai multe surse de finanțare.(4) Formularele din sfera raportării situațiilor financiare se depun în sistemul național de raportare - Forexebug și conțin în mod obligatoriu semnătura electronică cu certificat digital calificat aparținând persoanei înrolate în sistemul național de raportare - Forexebug și care are atribuit rolul de semnare și transmitere a documentelor electronice.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), ordonatorii de credite ierarhic superiori pot opta pentru introducerea în sistemul național de raportare - Forexebug a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare ale ordonatorilor de credite direct subordonați, utilizând semnătura electronică cu certificat digital calificat aparținând persoanei înrolate în sistemul național de raportare - Forexebug și care are atribuit rolul de semnare și transmitere de documente în format electronic pentru entitățile publice direct subordonate.  +  Articolul 2(1) Până la data de 31 iulie 2019, entitățile publice care utilizează sistemul național de raportare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, depun în sistemul național de raportare - Forexebug formularele din sfera raportării situațiilor financiare întocmite potrivit art. 1 și în paralel au obligația de a întocmi și de a depune situațiile financiare și celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidența contabilă, pe suport hârtie, în formatul și la termenele stabilite de normele contabile în vigoare.(2) Începând cu data de 1 august 2019, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate. (la 29-01-2019, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 )  +  Articolul 3(1) Formularele din sfera raportării situațiilor financiare și instrucțiunile pentru completarea și utilizarea acestora pot fi descărcate prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug sau pot fi puse la dispoziție de către unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care este arondată entitatea publică. Formularele din sfera raportării situațiilor financiare se completează electronic.(2) Entitățile publice au obligația ca, înainte de completarea formularelor din sfera raportării situațiilor financiare, să verifice și să descarce/să solicite unității teritoriale a Trezoreriei Statului ultima versiune a formularului electronic respectiv.  +  Articolul 4(1) Formularele din sfera raportării situațiilor financiare, prevăzute la art. 1 alin. (2), trebuie depuse și validate în sistemul național de raportare - Forexebug până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei de raportare, respectiv până la data de 30 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru încheierea exercițiului financiar, cu excepția formularului «Plăți restante și situația numărului de posturi», care trebuie depus și validat în sistemul național de raportare - Forexebug până la data de 5 a lunii următoare celei de raportare pentru instituțiile publice din administrația centrală, respectiv până la data de 6 a lunii următoare celei de raportare pentru instituțiile publice din administrația locală. Corecțiile asupra formularului «Plăți restante și situația numărului de posturi» care s-a depus și validat în sistemul național de raportare - Forexebug se efectuează până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei de raportare, respectiv până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru încheierea exercițiului financiar.În situația în care data de raportare este zi nelucrătoare, termenul-limită de depunere și validare a formularelor este prima zi lucrătoare următoare. (la 04-10-2019, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) (2) Entitățile publice depun toate formularele, indiferent dacă au sau nu valori, cu excepția formularului prevăzut la art. 1 alin. (2^1), care se depune conform procedurii prevăzute la capitolul III din prezenta anexă. (la 25-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 ) (3) Periodicitatea (calendarul de depunere) depunerii (transmiterii) formularelor din sfera raportării situațiilor financiare se realizează potrivit următorului tabel:  + 
    Nr. crt.Denumire formular Frecvență depunere
    0 1 2
    1.Balanța de deschidere Oricând (o singură dată la intrareaîn sistem)
    2.Cont de execuție non-trezor Lunar, înaintea depunerii formularului balanță de verificare
    3.Balanța de verificare Lunar, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor
    4.Plăți restante și situația număruluide posturi Lunar, până la data de 5 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru entitățile publice din administrația centrală, respectiv până la data de 6 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru entitățile publice din administrația locală, după caz
    5.Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate dinFEN postaderare Trimestrial, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor și balanța de verificare
    6.Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN)postaderare (titlul 56 și titlul 58)Trimestrial, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor și balanța de verificare
    7.Situația plăților efectuate la titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă" Trimestrial, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor și balanța de verificare
    8.Situația activelor și datoriilor financiare Trimestrial, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor și balanța de verificare
    9Balanță deschisă luna 12Anual, după depunerea formularului Cont de execuție nontrezor și înaintea formularului Balanța de verificare
    10Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale,societăți/companii naționale, precumși în capitalul unor organismeinternaționale și companii străineAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanță deschisă luna 12 și Balanța de verificare
    11Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatoriieconomiciAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanță deschisă luna 12 și Balanța de verificare
    12Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor propriiAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanță deschisă luna 12 și Balanța de verificare
    13Situația activelor fixe corporaleAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanță deschisă luna 12 și Balanța de verificare
    14Situația activelor fixe necorporaleAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanță deschisă luna 12 și Balanța de verificare
    15Situația stocurilorAnual, după depunerea formularelor Cont de execuție nontrezor, Balanțădeschisă luna 12 și Balanța de verificare
    16.Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații FinanciareTrimestrial, după generarea (din sistemul național de raportare - Forexebug) rapoartelor inițiale de situații financiare
    17.Alte anexeTrimestrial, după depunerea formularului cont de execuție non-trezor și balanța de verificare
    (la 04-10-2019, Tabelul de la Alineatul (3) , Articolul 4, Anexa nr. 5 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 )
     +  Capitolul II Completarea formularelorII.1. Completarea formularului „Balanță de deschidere“  +  Articolul 5(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Balanță de deschidere“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Balanță de deschidere“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Balanță de deschidere“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;c) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;d) „SECȚIUNEA A - Informații generale“;d1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Balanță de deschidere“;d2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Balanță de deschidere“;d3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Balanță de deschidere“ pentru fiecare sector bugetar;d4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori la soldurile inițiale debitoare sau creditoare în anul calendaristic pentru care se depune formularul „Balanță de deschidere“;d5) în rubrica „Sursa“ se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor inițiale ce urmează a fi completate. În situația în care soldurile inițiale provin din mai multe surse de finanțare se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă sursă de finanțare“;e) după completarea informațiilor prevăzute la lit. d) se selectează butonul „Adaugă sursă de finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Balanță de deschidere“, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică, sector bugetar și sursă de finanțare. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Sursă“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni.f) „SECȚIUNEA B - Date comunicate“f1) în rubrica „Simbol cont“ se selectează simbolul contului contabil. În funcție de cerințele privind dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice prevăzute în Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate și completate prin anexa nr. 2 „Dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanței de verificare la Ministerul Finanțelor Publice“ la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.021/2013, se completează următoarele rubrici:f1.1) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de venituri, în rubrica „Clasificație funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf.Indicatorii de venituri bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;f1.2) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de cheltuieli, rubricile „Clasificație funcțională“ și „Clasificație Economică“ se completează după cum urmează:f1.2.1) în rubrica „Clasificație funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;f1.2.2) în rubrica „Clasificație Economică“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - titlu, articol, alineat, astfel:– pentru orice indicator de tip „Titlu“: nivelele „Articol“ și „Alineat“ sunt completate cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Articol“, asociat unui „Titlu“: nivelul „Alineat“ este completat cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip „Alineat“, asociat unui „Titlu“ și „Articol“: denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;f2) rubrica „Denumire cont“ este completată automat cu denumirea contului;f3) rubrica „Structură cont contabil“ este completată automat cu codul sectorului bugetar, sursei de finanțare și clasificației de venituri sau clasificației funcționale de cheltuieli și clasificației economice de cheltuieli, după caz;f4) în rubricile „Sold debitor“ sau „Sold creditor“, după caz, se introduce valoarea soldului inițial pentru contul contabil selectat (introdus);f5) după completarea informațiilor prevăzute la lit. f1) și f4) se selectează butonul „Adaugă cont“ prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în forma tabelară a formularului, în ordinea crescătoare a simbolului conturilor contabile, indiferent de ordinea în care acestea au fost introduse de către utilizator. Orice cont contabil introdus în forma tabelară a formularului poate fi eliminat prin selectarea butonului „Șterge“ care este poziționat în dreptul contului contabil respectiv. Corectarea valorilor introduse în câmpurile „Debitoare“ sau „Creditoare“ din dreptul fiecărui cont contabil adăugat se poate face direct în căsuța respectivă pe durata completării formularului.Procedura prevăzută la literele f1) și f4) se reia pentru introducerea tuturor conturilor contabile bilanțiere și extrabilanțiere cu solduri inițiale debitoare sau creditoare.În cadrul formularului sunt calculate automat valorile din rubricile „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Sold Debitor“, „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Sold Creditor“, „Totaluri conturi în afara bilanțului Sold Debitor“ și „Totaluri conturi în afara bilanțului Sold Creditor“ la nivel de sursă de finanțare. Pentru conturile contabile bilanțiere, la nivelul formularului este implementată regula de validare a egalității între valorile din rubrica „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Sold Debitor“ și rubrica „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Sold Creditor“. Pentru conturile contabile extrabilanțiere nu este obligatorie respectarea egalității valorilor din rubricile „Totaluri conturi în afara bilanțului Sold Debitor“ și „Totaluri conturi în afara bilanțului Sold Creditor“;g) după completarea de către entitatea publică a formularului „Balanță de deschidere“, potrivit precizărilor de la lit. a)-f), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse:g1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Balanță de deschidere“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;g2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Balanță de deschidere“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. g1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Balanță de deschidere“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Balanță de deschidere“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Balanță de deschidere“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Balanță de deschidere“ cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului „Balanță de deschidere“ sunt următoarele:a) în formular se completează numai conturile contabile care prezintă solduri inițiale debitoare sau creditoare, după caz;b) formularul nu permite introducerea conturilor contabile de cheltuieli (clasa 6xx) sau de venituri (clasa 7xx).II.2. Completarea formularului „Cont de execuție non-trezor“  +  Articolul 6(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Cont de execuție non-trezor“ se efectuează de către entitățile publice (inclusiv în situația în care acestea nu au conturi deschise la instituții de credit) pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ se înscrie luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Cont de execuție non-trezor“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Cont de execuție non-trezor“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“:e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Cont de execuție non-trezor“;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Cont de execuție non-trezor“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Cont de execuție non-trezor“ pentru fiecare sector bugetar.e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori la instituții de credit pentru formularul „Cont de execuție non-trezor“;e5) în rubrica „Program bugetar“: se selectează codul de program sau valoarea implicită „0000“ în cazul în care nu există buget aprobat pe programe. În cadrul fiecărui „Program bugetar“ se va selecta obligatoriu cel puțin o „Sursă de finanțare“ a programului. În situația în care o entitate publică gestionează mai multe programe bugetare, acestea se adaugă succesiv, prin selectarea butonului „Adaugă Programe/Surse de Finanțare“;e6) în rubrica „Sursa finanțare“ se selectează sursa de finanțare pentru care urmează a fi completat formularul. În situația în care valorile provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă Programe/Surse de Finanțare“;e7) în rubrica „Secțiune“ se selectează butonul „Funcționare“ sau „Dezvoltare“ numai în cazul în care în rubrica „Sector bugetar“ a fost selectată opțiunea „02.Bugetul local“. Secțiunile „Funcționare“ și „Dezvoltare“ se adaugă succesiv, prin selectarea butoanelor aferente;f) după completarea informațiilor prevăzute la litera e) se selectează butonul „Adaugă Programe/Surse de Finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: sector bugetar, program bugetar, sursă de finanțare și secțiune. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Program - Sursă - Secțiune“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni.g) „SECȚIUNEA B - Date comunicate“g1) pentru a completa valorile aferente indicatorilor de venituri aflate la instituții de credit se apasă butonul cu semnul „plus“ poziționat în dreptul liniei de Total Venituri. Prin apăsarea butonului se inserează automat linii în formular, la nivelul cărora se introduc sumele asociate indicatorilor bugetari de tip venit.În rubrica „Indicator Clasificația Funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g2) pentru a completa valorile aferente indicatorilor de cheltuieli aflate la instituții de credit se apasă butonul cu semnul „plus“ poziționat în dreptul liniei de „Total Cheltuieli“. Prin apăsarea butonului se inserează automat linii în formular, la nivelul cărora se introduc sumele asociate indicatorilor bugetari de tip „Cheltuială“;g2.1) în rubrica „Indicator Clasificația funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g2.2) în rubrica „Indicator Clasificația Economică“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - titlu, articol, alineat, astfel:– pentru orice indicator de tip „Titlu“: nivelele „Articol“ și „Alineat“ sunt completate cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Articol“, asociat unui „Titlu“: nivelul „Alineat“ este completat cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip „Alineat“, asociat unui „Titlu“ și „Articol“: denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;g3) după completarea informațiilor prevăzute la lit. g1) și g2) se selectează butonul „Adaugă indicator“.Procedura prevăzută la lit. g1) și g2) se reia pentru introducerea tuturor indicatorilor bugetari de venituri și/sau cheltuieli;g4) în rubrica „Alte disponibilități“ utilizatorul va completa sumele în câmpurile editabile ale acestei linii marcate cu albastru;h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Cont de execuție non-trezor“, potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse;h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Cont de execuție non-trezor“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Cont de execuție non-trezor“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Cont de execuție non-trezor“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Cont de execuție non-trezor“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Cont de execuție non-trezor“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Cont de execuție non-trezor“ cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului „Cont de execuție non-trezor“ sunt următoarele:a) formularul se completează conform regulilor extraselor bancare, încasări pe credit și plăți pe debit, atât în cazul veniturilor, cât și al cheltuielilor sau al altor disponibilități;b) orice indicator bugetar de venituri sau de cheltuieli introdus poate fi eliminat din listă prin selectarea butonului „X“, poziționat în dreptul lui;c) rubrica „Sold inițial (la început de an)“ se completează astfel:c1) la codurile bugetare de venituri, respectiv de cheltuieli, nu se completează soldul inițial;c2) pentru conturile de disponibilități care nu sunt dezvoltate pe coduri bugetare se completează linia „Alte disponibilități“ în câmpul „Sold Inițial Creditor“;d) în rubrica „Rulaj cumulat (de la început an până la finele perioadei de raportare)“ se completează sume pozitive în câmpul „Debit“ și/sau câmpul „Credit“, potrivit regulilor de la lit. a);e) rubrica „Din care: Transferuri în relația cu Trezoreria Statului“ cuprinde două coloane „Valoare transferuri din rulaj cumulat debitor“ și „Valoare transferuri din rulaj cumulat creditor“ care se completează astfel:e1) în coloana „Valoare transferuri din rulaj cumulat debitor“ se completează acele sume din rulajul cumulat debitor care sunt rezultatul transferurilor către unitățile Trezorerie Statului (de exemplu: virarea în conturile de venituri bugetare deschise la Trezoreria Statului a veniturilor încasate în conturile bancare; restituirea sumelor transferate din conturile de cheltuieli bugetare deschise la Trezoreria Statului pentru procurarea de valută rămasă neutilizată etc.);e2) în coloana „Valoare transferuri din rulaj cumulat creditor“ se completează acele sume din rulajul cumulat creditor care sunt rezultatul transferurilor din unitățile Trezoreriei Statului (de exemplu: sumele transferate din conturile de cheltuieli bugetare deschise la Trezoreria Statului pentru procurarea de valută).Datele din aceste coloane sunt obligatoriu de completat, deși nu sunt cuprinse în algoritmul de calcul automat al sistemului pentru calcularea soldurilor finale;f) rubrica „Sold Final (la finele perioadei de raportare)“ este completată automat în câmpul „Debit“ și/sau „Credit“ pe fiecare indicator bugetar de venituri și/sau cheltuieli. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge sau modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de „Total Venituri“ și/sau „Total Cheltuieli“;g) disponibilitățile din fondurile publice care, potrivit reglementărilor în vigoare, pot rămâne cu sold la finele anului în conturi deschise la instituții de credit și care sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul conturilor 5xx «Disponibil în lei/valută ... la instituții de credit», dezvoltate în conturi analitice pe clasificația de venituri și/sau clasificația de cheltuieli potrivit Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate și completate prin anexa nr. 2 «Dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanței de verificare la Ministerul Finanțelor Publice» la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013, se închid la sfârșitul anului prin aceleași conturi de disponibil fără a fi dezvoltate pe clasificația bugetară.Formularul «Cont de execuție non-trezor» se depune în sistem având conturi de venituri și cheltuieli bugetare deschise pe clasificația de venituri și/sau clasificația de cheltuieli. La sfârșitul anului, după depunerea și validarea formularelor «Cont de execuție non-trezor» și «Balanță deschisă luna 12» în sistemul național de raportare Forexebug, instituțiile publice închid în contabilitate conturile de venituri și cheltuieli bugetare conform instrucțiunilor de mai sus.În exercițiul financiar următor, în formularul «Cont de execuție non-trezor» pe rândul «Alte disponibilități» din rubrica «Sold inițial (la început de an)», pe credit se va completa totalul soldurilor finale ale conturilor de disponibilități la instituțiile de credit din Balanța de verificare pe indicatori a lunii decembrie, generată de sistemul național de raportare.Plățile efectuate în anul curent din soldul inițial al contului de disponibil se evidențiază în formular astfel:– la rândul «Alte disponibilități», coloana «Rulaj cumulat» (Debit), se trec plățile efectuate din sume transferate din conturile de cheltuieli bugetare deschise la unitățile Trezoreriei Statului în anii precedenți;– la rândul «Total cheltuieli», coloana «Rulaj cumulat» (Debit), se trec plățile pe structura clasificației funcționale și economice de cheltuieli efectuate din sume care nu au fost transferate din conturile de cheltuieli bugetare deschise la unitățile Trezoreriei Statului în anii precedenți; (la 04-10-2019, Litera g) din Alineatul (3) , Articolul 6 , Punctul II.2. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) h) coloana «Execuție netă derulată exclusiv prin instituții de credit» se completează astfel:h1) în rubrica «Total Venituri» se completează numai sumele încasate în conturile de disponibilități, deschise la instituțiile de credit, reprezentând venituri aferente bugetului instituției și care nu au fost transferate în conturile de venituri bugetare deschise la unitățile Trezoreriei Statului. Sumele încasate în anii precedenți în conturile de disponibil deschise la instituții de credit care au fost raportate ca venituri bugetare în anul anterior și virate în conturile de venituri la trezorerie în anul curent se raportează cu semnul minus în coloana «Execuție netă derulată exclusiv prin instituții de credit»;h2) în rubrica «Total Cheltuieli» se completează plățile care au fost efectuate din conturile de disponibilități deschise la instituțiile de credit, reprezentând cheltuieli aferente bugetului instituției și care nu provin din sumele transferate din conturile de cheltuieli bugetare deschise la unitățile Trezoreriei Statului;h3) rubrica «Alte disponibilități» pentru coloana «Execuție netă derulată exclusiv prin instituții de credit» nu se completează;h4) informațiile prevăzute la lit. h2) se validează cu informațiile prevăzute în aplicația Control Angajamente Bugetare (CAB) - secțiunea plăți non-trezor. (la 04-10-2019, Alineatul (3) din Articolul 6 , Punctul II.2. , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) II.3. Completarea formularului „Balanță de verificare“  +  Articolul 7(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Balanță de verificare“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Luna“ se înscrie luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Balanță de verificare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Balanță de verificare“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Balanță de verificare“;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Balanță de verificare“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Balanță de verificare“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Sursa“ se selectează sursa de finanțare aferentă rulajelor cumulate ce urmează a fi completate. În situația în care rulajele cumulate provin din mai multe surse de finanțare se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă sursă de finanțare“;f) după completarea informațiilor prevăzute la litera e) se selectează butonul „Adaugă sursă de finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Balanță de verificare“, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică, sector bugetar și sursă de finanțare. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Sursă“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni.g) „SECȚIUNEA B - Date comunicate“g1) în rubrica „Simbol cont“ se selectează simbolul contului contabil. În funcție de cerințele privind dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice prevăzute în Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate și completate prin anexa nr. 2 „Dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanței de verificare la Ministerul Finanțelor Publice“ la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.021/2013, se completează următoarele rubrici:g1.1) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de venituri, în rubrica „Clasificație funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de cheltuieli, rubricile „Clasificație funcțională“ și „Clasificație Economică“ se completează după cum urmează:g1.2.1) - în rubrica „Clasificație funcțională“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională - capitol, subcapitol și paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip „Capitol“: nivelele „Subcapitol“ și „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Subcapitol“, asociat unui „Capitol“: nivelul „Paragraf“ se completează cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip „Paragraf“, asociat unui „Capitol“ și „Subcapitol“: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2.2) în rubrica „Clasificație Economică“ se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - titlu, articol, alineat, astfel:– pentru orice indicator de tip „Titlu“: nivelele „Articol“ și „Alineat“ sunt completate cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip „Articol“, asociat unui „Titlu“: nivelul „Alineat“ este completat cu valoarea „00“, iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip „Alineat“, asociat unui „Titlu“ și „Articol“: denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;g2) rubrica „Denumire cont“ este completată automat cu denumirea contului;g3) rubrica „Structură cont contabil“ este completată automat cu codul sectorului bugetar, sursei de finanțare și clasificației de venituri sau clasificației funcționale de cheltuieli și clasificației economice de cheltuieli, după caz;g4) în rubricile „Total Rulaj Debitor cumulat“ și/sau „Total Rulaj Creditor cumulat“ se introduce valoarea rulajului cumulat debitor și/sau creditor pentru contul contabil selectat (introdus);g5) după completarea informațiilor prevăzute la lit. g1) și g4) se selectează butonul „Adaugă cont“ prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în forma tabelară a formularului, în ordinea crescătoare a simbolului conturilor contabile, indiferent de ordinea în care acestea au fost introduse de către utilizator. Orice cont contabil introdus în forma tabelară a formularului poate fi eliminat prin selectarea butonului „Șterge“ care este poziționat în dreptul contului contabil respectiv. Corectarea valorilor introduse în câmpurile „Debitoare“ și/sau „Creditoare“ din dreptul fiecărui cont contabil adăugat se poate face direct în căsuța respectivă pe durata completării formularului.Procedura prevăzută la literele g1) și g4) se reia pentru introducerea tuturor conturilor contabile bilanțiere și extra-bilanțiere cu rulaje debitoare și/sau creditoare cumulate.În cadrul formularului sunt calculate automat valorile din rubricile „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Debitor“, „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Creditor“, „Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Debitor“ și „Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Creditor“ la nivel de sursă de finanțare. Pentru conturile contabile bilanțiere, la nivelul formularului este implementată regula de validare a egalității între valorile din rubrica „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Debitor“ și rubrica „Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Creditor“. Pentru conturile contabile extrabilanțiere nu este obligatorie respectarea egalității valorilor din rubricile „Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Debitor“ și „Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Creditor“.h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Balanță de verificare“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Balanță de verificare“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Balanță de verificare“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Balanță de verificare“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Balanță de verificare“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Balanță de verificare“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Balanță de verificare“ cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului „Balanță de verificare“ sunt următoarele:a) formularul se completează la nivelul rulajelor cumulate debitoare și/sau creditoare, după caz;b) conturile contabile de cheltuieli (clasa 6xx) și de venituri (clasa 7xx) se completează neînchise lunar/trimestrial/anual prin contul contabil 121 „Rezultatul patrimonial“, dar închise pentru trimestrul/trimestrele precedent(e).II.4. Completarea formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“  +  Articolul 8(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ se înscrie luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“;e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se completează denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se completează codul de identificare fiscală al entității publice;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitățile publice din sectorul special nu au plăți restante;e5) în rubrica „Sursa finanțare“ se selectează sursa de finanțare aferentă datelor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă sursă de finanțare“;f) după completarea informațiilor prevăzute la litera e) se selectează butonul „Adaugă sursă de finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“, iar pe bara de titlu rămâne afișată sursa de finanțare selectată de entitatea publică. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Sursa finanțare“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) „Secțiunea B - Date comunicate“:g1) în formular se completează informații detaliate referitoare la plățile restante și informații referitoare la situația numărului de posturi. Se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate care se validează conform algoritmului de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total.Plățile restante sunt detaliate pe categorii, după cum urmează:– Plăți restante - total;– Plăți restante către furnizori, creditori din operații comerciale;– Plăți restante către furnizori, creditori din operații comerciale din investiții;– Plăți restante față de bugetul general consolidat;– Plăți restante față de salariați (drepturi salariale);– Plăți restante față de alte categorii de persoane;– Creditori bugetari;– Împrumuturi nerambursate la scadență;– Dobânzi restante.g2) în rubrica „Sold la începutul anului“ se completează sume reprezentând plăți restante la începutul anului;g3) în rubrica „Sold la finele perioadei“, cele două coloane se completează astfel:g3.1) rubrica „Total“ se completează cu totalul sumelor reprezentând plăți restante aferente perioadei pentru care se efectuează raportarea;g3.2) rubrica „Din care aferent sumelor angajate cu prevederi bugetare“ se completează cu sumele reprezentând plăți restante aferente perioadei pentru care se efectuează raportarea care au fost angajate în limita prevederilor bugetare;g4) pentru evidențierea situației numărului de posturi al entității publice se accesează butonul „Adaugă raportare personal“, care devine funcțional după selectarea subdiviziunii clasificației funcționale de cheltuieli. Se deschide o formă tabelară cu rubricile reprezentând categoriile de personal în care se introduc datele. Numărul de personal aferent fiecărui capitol, subcapitol și paragraf este detaliat după cum urmează:– număr de posturi aprobate (finanțate);– număr de posturi ocupate;– număr de posturi vacante;– număr mediu de posturi remunerate;– număr de posturi ocupate de persoane care cumulează pensia cu salariul;– număr de consilieri locali;h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Plăți restante și situația numărului de posturi“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“ cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.II.5. Completarea formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“  +  Articolul 9(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare, mai puțin pentru sursa de finanțare D „Fonduri externe nerambursabile“, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ reprezintă luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori de raportat pentru acest formular;e5) în rubrica „Sursa finanțare“ se selectează sursa de finanțare aferentă datelor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă sursă de finanțare“;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e) se selectează butonul „Adaugă sursă de finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“, iar pe bara de titlu rămâne afișată sursa de finanțare selectată de entitatea publică. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Sursă finanțare“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni.g) „SECȚIUNEA B - Date comunicate“:g1) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate care se validează conform algoritmului de calcul.g2) rubrica „Plăți efectuate de la titlul 56 și 58, din care col.2“ se completează cu o valoare pozitivă. Verificarea implementată la nivelul formularului este ca suma introdusă în coloana 1 „Plăți efectuate de la titlul 56 și titlul 58, din care, col.2“ să fie mai mare sau egală decât suma introdusă în coloana 2 „Plăți efectuate pentru cota-parte FEN (alineat 02)“. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 și 58;g3) rubrica „Plăți efectuate pentru cota-parte FEN (alineat 02)“ se completează cu o valoare pozitivă. Verificarea implementată la nivelul formularului este ca suma introdusă în coloana 1 „Plăți efectuate de la titlul 56 și 58, din care coloana 2“ să fie mai mare sau egală decât suma introdusă în coloana 2 „Plăți efectuate pentru cota-parte FEN (alineat 02)“. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 și 58, alineat 02;g4) rubrica „Sume în curs de solicitare la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează automat. Valoarea este egală cu diferența dintre câmpurile „Plăți efectuate pentru cota-parte FEN (alineat 02) și „Sume solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“;g5) rubrica „Sume solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează automat. La nivelul formularului este implementată regula de validare ca suma rezultată din calcul în coloana 4 să fie mai mică sau egală cu suma introdusă în coloana 2. Valoarea este egală cu suma valorilor câmpurilor „Sume solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent aflate în curs de autorizare“, „Sume rambursate aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“, „Sume neautorizate de autoritățile de management aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“, „Prefinanțare dedusă din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“, „Sume rezultate din nereguli deduse din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“;g6) rubrica „Sume solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent aflate în curs de autorizare“ se completează cu o valoare pozitivă;g7) rubrica „Sume rambursate aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează cu o valoare pozitivă;g8) rubrica „Sume neautorizate de autoritățile de management aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează cu o valoare pozitivă;g9) rubrica „Prefinanțare dedusă din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează cu o valoare pozitivă;g10) rubrica „Sume rezultate din nereguli aferente cheltuielilor efectuate în anul curent și anii precedenți, din care col.10“ se completează cu o valoarea pozitivă. Coloana 9 „Sume rezultate din nereguli aferente cheltuielilor efectuate din anul curent și anii precedenți, din care col. 10“ trebuie să fie mai mare sau egală decât coloana 10 „Sume rezultate din nereguli deduse din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“;g11) rubrica „Sume rezultate din nereguli deduse din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent“ se completează cu o valoarea pozitivă;h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g) se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate din FEN postaderare“ cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.II.6. Completarea formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“  +  Articolul 10(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“;f) după completarea informațiilor prevăzute la litera e) se selectează butonul „Completează Plăți“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia Secțiunea B - „Situația plăților efectuate la titlul 56 și titlul 58“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) „SECȚIUNEA B - Situația plăților la titlul 56 și titlul 58“:g1) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate care se validează conform algoritmului de calcul;g2) rubrica „TOTAL SURSE DE FINANȚARE“ este completată automat în cadrul formularului prin însumarea valorilor introduse în coloanele 2+3+...+9;g3) rubrica „Finanțare integrală din buget (A)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g4) rubrica „Credite externe (B)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g5) rubrica „Credite interne (C)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g6) rubrica „Fonduri externe nerambursabile (D)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g7) rubrica „Activități finanțate integral din venituri proprii (E)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g8) rubrica „Integral venituri proprii (F)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g9) rubrica „Venituri proprii și subvenții (G)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g10) rubrica „Bugetul Fondului pentru Mediu (I)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ și titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“;g11) în cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul.Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total.h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse;h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ cu informații corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.II.7. Completarea formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“  +  Articolul 11(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“:e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;e2) în rubrica „CIF Entitatea Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e) se selectează butonul „Completează Plăți“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia Secțiunea B - „Situația Plăților efectuate la Titlul 65“ este eliminată.g) „SECȚIUNEA B - Situația plăților la titlul 65“:g1) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece suntcâmpuri calculate care se validează conform algoritmului de calcul;g2) rubrica „Total sursă de finanțare“ se completează automat în cadrul formularului prin însumarea valorilor introduse în coloanele 2+3+4. Pentru fiecare rând, se însumează valorile introduse în câmpurile „Integral de la buget (A)“ + „Activități finanțate integral din venituri proprii (E)“ + „Integral din venituri proprii (F)“;g3) rubrica „Integral de la buget (A)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;g4) rubrica „Activități finanțate integral din venituri proprii (E) se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;g5) rubrica „Integral din venituri proprii (F)“ se completează cu o valoare pozitivă. Valorile introduse trebuie să corespundă cu soldurile conturilor contabile din balanța de verificare utilizate pentru reflectarea plăților efectuate de la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“;g6) în cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul.Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total.h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătură entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ și în situația în care se dorește completarea formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ cu informații corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.II.8. Completarea formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“  +  Articolul 12(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica „Ultima lună a perioadei de raportare“ se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica „Situație financiară rectificativă“ este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular „Situația activelor și datoriilor financiare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular „Situația activelor și datoriilor financiare“ fără a fi bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica „Data întocmire“ se înscrie data la care este completat formularul;e) „SECȚIUNEA A - Informații generale“e1) în rubrica „Denumire Entitate Publică“ se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“;e2) în rubrica „CIF Entitate Publică“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“;e3) în rubrica „Sector bugetar“ se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular „Situația activelor și datoriilor financiare“ pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica „Formular fără valori“ se va selecta opțiunea „DA“, pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul „Situația activelor și datoriilor financiare;e5) în rubrica „Sursa finanțare“, se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care soldurile inițiale și finale provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului „Adaugă Sursa de finanțare“;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul „Adaugă Sursa de finanțare“, moment în care apare forma tabelară a formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în „SECȚIUNEA A - Informații generale“ au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul „Șterge“, în urma căruia combinația „Sector bugetar - Sursa finanțare“ este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni.g) „SECȚIUNEA B - Situația activelor și datoriilor financiare“g1) Pentru fiecare linie afișată în formular se pot completa valori, astfel:g1.1) în rubrica „Sold la început“ se completează soldurile inițiale debitoare sau creditoare ale conturilor contabile aferente exercițiului financiar pentru care se efectuează raportarea;g1.2) în rubrica „Sold la sfârșitul perioadei de raportare“: se completează cu soldurile finale debitoare sau creditoare ale conturilor contabile aferente perioadei pentru care se efectuează raportarea;g2) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate, care se completează automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;h) după completarea de către entitatea publică a formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“ potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul „Validare și generare XML“ în scopul validării datelor introduse.h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“ și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica „Semnătura entitate publică“;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“, se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular „Situația activelor și datoriilor financiare“ în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica „Situație financiară rectificativă“ efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular „Situația activelor și datoriilor financiare“ introdus și validat de sistem utilizează butonul „Export XML“, fiind generat un fișier de tip. XML;b) în scopul completării noului formular „Situația activelor și datoriilor financiare“, entitățile publice importă fișierul de tip. XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului „Import XML“.Entitățile publice pot utiliza butonul „Import XML“ în situația în care se dorește completarea formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“, cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.II.9. Completarea formularului «Balanță deschisă luna 12» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^1(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Balanță deschisă luna 12» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Luna» se înscrie luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Balanță deschisă luna 12» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Balanță deschisă luna 12» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Balanță deschisă luna 12»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Balanță deschisă luna 12»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Balanță deschisă luna 12»;e4) în rubrica «Sursa» se selectează sursa de finanțare aferentă rulajelor cumulate ce urmează a fi completate. În situația în care rulajele cumulate provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă sursă de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă sursă de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Balanță deschisă luna 12», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică, sector bugetar și sursă de finanțare. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursă» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»:g1) în rubrica «Simbol cont» se selectează simbolul contului contabil. În funcție de cerințele privind dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice prevăzute în Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate și completate prin anexa nr. 2 „Dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanței de verificare la Ministerul Finanțelor Publice“, la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.021/2013, se completează următoarele rubrici:g1.1) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de venituri, în rubrica «Clasificație funcțională» se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip «Capitol»: nivelele «Subcapitol» și «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Subcapitol», asociat unui «Capitol»: nivelul «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Paragraf», asociat unui «Capitol» și «Subcapitol»: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2) în situația în care a fost selectat un cont contabil care se dezvoltă pe clasificația de cheltuieli, rubricile «Clasificație funcțională» și «Clasificație Economică» se completează după cum urmează:g1.2.1) în rubrica «Clasificație funcțională» se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională – Capitol, Subcapitol și Paragraf, astfel:– pentru orice indicator de tip «Capitol»: nivelele «Subcapitol» și «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip «Subcapitol», asociat unui «Capitol»: nivelul «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Paragraf», asociat unui «Capitol» și «Subcapitol»: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2.2) în rubrica «Clasificație Economică» se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - Titlu, Articol, Alineat, astfel:– pentru orice indicator de tip «Titlu»: nivelele «Articol» și «Alineat» sunt completate cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul entităților publice din sectorul special care au bugete întocmite la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip «Articol», asociat unui «Titlu»: nivelul «Alineat» este completat cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip «Alineat», asociat unui «Titlu» și «Articol»: denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;g2) rubrica «Denumire cont» este completată automat cu denumirea contului;g3) rubrica «Structură cont contabil» este completată automat cu codul sectorului bugetar, sursei de finanțare și clasificației de venituri sau clasificației funcționale de cheltuieli și clasificației economice de cheltuieli, după caz;g4) în rubricile «Total Rulaj Debitor cumulat» și/sau «Total Rulaj Creditor cumulat» se introduce valoarea rulajului cumulat debitor și/sau creditor pentru contul contabil selectat (introdus);g5) după completarea informațiilor prevăzute la lit. g1) și g4) se selectează butonul «Adaugă cont» prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în forma tabelară a formularului, în ordinea crescătoare a simbolului conturilor contabile, indiferent de ordinea în care acestea au fost introduse de către utilizator. Orice cont contabil introdus în forma tabelară a formularului poate fi eliminat prin selectarea butonului «Șterge» care este poziționat în dreptul contului contabil respectiv. Corectarea valorilor introduse în câmpurile «Debitoare» și/sau «Creditoare» din dreptul fiecărui cont contabil adăugat se poate face direct în căsuța respectivă pe durata completării formularului.Procedura prevăzută la lit. g1) și g4) se reia pentru introducerea tuturor conturilor contabile bilanțiere și extrabilanțiere cu rulaje debitoare și/sau creditoare cumulate.În cadrul formularului sunt calculate automat valorile din rubricile «Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Debitor», «Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Creditor», «Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Debitor» și «Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Creditor» la nivel de sursă de finanțare. Pentru conturile contabile bilanțiere, la nivelul formularului este implementată regula de validare a egalității între valorile din rubrica «Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Debitor» și rubrica «Totaluri cumulate conturi bilanțiere Rulaj Creditor». Pentru conturile contabile extrabilanțiere nu este obligatorie respectarea egalității valorilor din rubricile «Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Debitor» și «Totaluri conturi în afara bilanțului Rulaj Creditor»;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Balanță deschisă luna 12» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Balanță deschisă luna 12» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Balanță deschisă luna 12», se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Balanță deschisă luna 12» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă» efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Balanță deschisă luna 12» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Balanță deschisă luna 12», entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» și în situația în care se dorește completarea formularului «Balanță deschisă luna 12» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea punctului unic de acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului «Balanță deschisă luna 12» sunt următoarele:a) formularul se completează la nivelul rulajelor cumulate debitoare și/sau creditoare, după caz;b) conturile de venituri bugetare (încasări, clasa 5xx), cheltuieli bugetare (plăți, contul 7700000) și conturile de disponibil de la instituțiile de credit (5xx) se completează deschise;c) în formularul «Balanță deschisă luna 12» se evidențiază înregistrarea contabilă aferentă restituirii sumelor primite din excedentul anilor precedenți (de exemplu: 5190107 = 5210100; 5190190 = 5600101; 5190190 = 5610101; 5190190 = 5620101; 5190190 = 5150103, în funcție de sursa de finanțare, după caz), respectiv înregistrarea contabilă pentru reîntregirea contului de excedent (încasarea sumelor acordate din excedentul anilor precedenți), (de exemplu: 5210300 = 4680109; 5600300 = 4680109; 5610300 = 4680109; 5620300 = 4680109; 5150500 = 4680109, în funcție de sursa de finanțare, după caz). (la 04-10-2019, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 12^1 , Punctul II.9. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) d) conturile contabile de cheltuieli (clasa 6xx) și de venituri (clasa 7xx) se completează neînchise la trimestrul IV prin contul contabil 121 «Rezultatul patrimonial», dar închise pentru trimestrele precedente. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.9. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.10. Completarea formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, in numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^2(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» pentru fiecare sector bugetar. Formularul nu se completează de către entitățile publice din administrația locală;e4) în rubrica «Formular fără valori» se va selecta opțiunea «DA», pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine»;e5) în rubrica «Sursa finanțare» se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Sursă de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adăugă Sursa de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursa finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»:g1) pentru a completa valorile aferente acțiunilor și altor participații deținute la societăți comerciale, societăți/companii naționale din România se apasă butonul cu semnul «plus» poziționat în dreptul liniei «I Acțiuni și alte participații deținute la societățile comerciale, societăți/companii naționale din România». Prin apăsarea butonului se inserează automat linii în formular, la nivelul cărora se introduc sumele asociate indicatorilor solicitați, conform regulilor de validare prevăzute în formular;g2) pentru a completa valorile aferente acțiunilor deținute la organisme internaționale și companii străine și alte participații se apasă butonul cu semnul «plus» poziționat în dreptul liniei «II Acțiuni deținute la organisme internaționale și companii străine și alte participații». Prin apăsarea butonului se inserează automat linii în formular, la nivelul cărora se introduc sumele asociate indicatorilor solicitați, conform regulilor de validare prevăzute în formular;g3) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate, care se completează automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;g4) orice linie adăugată poate fi eliminată din formular prin apăsarea butonului cu semnul «minus» poziționat în dreptul acesteia;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse;h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine», se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine», entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.10. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.11. Completarea formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^3(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» se efectuează numai de către entitățile publice din administrația locală (sector 02) pentru sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici»;e3) rubrica «Sector bugetar» este completată automat cu codul sectorului bugetar «02. Bugetul local»;e4) în rubrica «Formular fără valori» se va selecta opțiunea «DA» pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici»;e5) în rubrica «Sursă finanțare» se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Sursa de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursă finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»:g1) pentru a completa valorile aferente acțiunilor/altor participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici se apasă butonul «Adaugă acțiuni/alte participații». Prin apăsarea butonului se inserează automat linii în formular, la nivelul cărora se introduc sumele asociate indicatorilor solicitați, conform regulilor de validare prevăzute în formular;g2) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri sunt needitabile deoarece sunt câmpuri calculate, care se completează automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;g3) orice linie adăugată poate fi eliminată din formular prin apăsarea butonului cu semnul «minus» poziționat în dreptul acesteia;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici», se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici», entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.11. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.12. Completarea formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^4(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica «Formular fără valori» se va selecta opțiunea «DA» pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii»;e5) în rubrica «Sursă finanțare» se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Sursa de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Sursa de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursa finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»Se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri nu se completează deoarece sunt câmpuri blocate (nefuncționale) sau calculate în mod automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii», entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.12. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.13. Completarea formularului «Situația activelor fixe corporale» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^5(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Situația activelor fixe corporale» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Situația activelor fixe corporale» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Situația activelor fixe corporale» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Situația activelor fixe corporale»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Situația activelor fixe corporale»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Situația activelor fixe corporale» pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica «Formular fără valori» se va selecta opțiunea «DA», pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Situația activelor fixe corporale»;e5) în rubrica «Sursa finanțare» se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Sursa de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Sursa de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Situația activelor fixe corporale», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursa finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»:g1) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri nu se completează deoarece sunt câmpuri blocate (nefuncționale) sau calculate în mod automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;g2) formularul se completează atât pentru activele fixe corporale amortizabile, cât și pentru cele neamortizabile, după caz;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Situația activelor fixe corporale» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Situația activelor fixe corporale» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Situația activelor fixe corporale» se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Situația activelor fixe corporale» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Situația activelor fixe corporale» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Situația activelor fixe corporale », entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Situația activelor fixe corporale» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.13. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.14. Completarea formularului «Situația activelor fixe necorporale» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^6(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Situația activelor fixe necorporale» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica „An calendaristic“ se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Situația activelor fixe necorporale» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Situația activelor fixe necorporale» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publica» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Situația activelor fixe necorporale»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Situația activelor fixe necorporale»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Situația activelor fixe necorporale» pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica «Formular fără valori» se va selecta opțiunea «DA» pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Situația activelor fixe necorporale»;e5) în rubrica «Sursă finanțare» se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Sursă de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Sursă de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Situația activelor fixe necorporale», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursa finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»:g1) se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri nu se completează deoarece sunt câmpuri blocate (nefuncționale) sau calculate în mod automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;g2) formularul se completează atât pentru activele fixe necorporale amortizabile, cât și pentru cele neamortizabile, după caz;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Situația activelor fixe necorporale» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Situația activelor fixe necorporale» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia iau fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Situația activelor fixe necorporale» se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Situația activelor fixe necorporale» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Situația activelor fixe necorporale» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Situația activelor fixe necorporale», entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Situația activelor fixe necorporale» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.14. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.15. Completarea formularului «Situația stocurilor» (la 15-01-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 12^7(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Situația stocurilor» se efectuează de către entitățile publice pentru fiecare sector și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Situația stocurilor» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Situația stocurilor» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»:e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Situația stocurilor»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Situația stocurilor»;e3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Situația stocurilor» pentru fiecare sector bugetar;e4) în rubrica «Formular fără valori», se va selecta opțiunea «DA», pentru cazul în care entitatea publică nu are valori pentru formularul «Situația stocurilor»;e5) în rubrica «Sursă finanțare», se selectează sursa de finanțare aferentă soldurilor ce urmează a fi completate. În situația în care datele provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Sursă de finanțare»;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Sursă de finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului «Situația stocurilor», iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către entitatea publică, respectiv: denumire entitate publică, CIF entitate publică și sector bugetar. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Sursă finanțare» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) «SECȚIUNEA B - Date comunicate»Se pot completa valori numai în câmpurile marcate cu albastru. Celelalte câmpuri nu se completează deoarece sunt câmpuri calculate în mod automat, conform algoritmului de calcul. În cadrul formularului sunt calculate automat totalurile, pe măsură ce sunt introduse sume în câmpurile care participă, conform algoritmului, la formula de calcul. Dacă utilizatorul șterge/modifică valorile introduse, în cadrul formularului sunt recalculate automat valorile din câmpurile de total;h) după completarea de către entitatea publică a formularului «Situația stocurilor» potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Situația stocurilor» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Situația stocurilor» se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Entitățile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Situația stocurilor» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă» efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Situația stocurilor» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Situația stocurilor» entitățile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Entitățile publice pot utiliza butonul «Import XML» în situația în care se dorește completarea formularului «Situația stocurilor» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug. (la 15-01-2018, Subcapitolul II.15. din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) II.16. Completarea formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» (la 25-06-2019, Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 )  +  Articolul 12^8(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» se efectuează de către fiecare entitate publică care va utiliza formularul pentru validarea rapoartelor de tip situații financiare, generate din sistemul național de raportare - Forexebug, pentru activitatea proprie. În plus, entitățile publice de tip ordonator principal de credite (OPC) vor utiliza formularul pentru validarea rapoartelor de tip situații financiare agregate/consolidate (la nivelul întregii ierarhii a respectivului OPC), generate din sistemul național de raportare - Forexebug.(2) Formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» se completează astfel:a) în rubrica «An calendaristic» se înscrie anul calendaristic la nivelul căruia au fost generate rapoartele de tip situații financiare pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Ultima lună a perioadei de raportare» se înscrie luna calendaristică pentru care se întocmește formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care entitățile publice au identificat erori materiale în ultimul formular «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» aferent perioadei de raportare, care a fost depus și înregistrat în sistemul național de raportare - Forexebug. În cazul în care pentru aceeași perioadă de raportare se transmite un formular «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» fără a fi bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Tip raport» entitatea publică poate selecta:d1) opțiunea «Rapoarte CAB», în cazul în care validează rapoartele «FXB-EXB-902: Execuție - Angajamente bugetare detaliat» și «FXB-EXB-903: Execuție - Angajamente bugetare - raport agregat la nivel de ordonator principal»;d2) opțiunea «Situații Financiare», în cazul în care validează rapoarte aferente situațiilor financiare;e) în rubrica «Validare pachet situații financiare» se selectează: e1) opțiunea «Inițial», în cazul în care entitățile publice validează rapoarte aferente situațiilor financiare cu starea inițial, generate și transmise de către sistemul național de raportare - Forexebug;e2) opțiunea «Final», în cazul în care entitățile publice validează rapoarte aferente situațiilor financiare cu starea final, regenerate și retransmise de către sistemul național de raportare - Forexebug;f) «SECȚIUNEA A - Informații generale»f1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare»;f2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare»;f3) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează entitatea publică. În cazul în care entitatea publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» pentru fiecare sector bugetar;g) după completarea informațiilor prevăzute la lit. f), se selectează butonul «Validează rapoarte» și sunt afișate automat «Secțiunea B - Validare rapoarte situații financiare pentru activitatea proprie» și «Secțiunea C - Validare rapoarte situații financiare agregate/consolidate - numai pentru Ordonatori Principali de Credite»;h) în «Secțiunea B - Validare rapoarte situații financiare pentru activitatea proprie» este afișată lista rapoartelor generate din sistemul național de raportare - Forexebug, pentru activitatea proprie; fiecare raport este identificat unic prin «Cod raport» (de exemplu, «FXB-SFC-001»), căruia îi corespunde o denumire a raportului (de exemplu, «Balanța»);i) pentru fiecare raport de tip situații financiare pentru activitatea proprie afișat în listă este obligatorie selectarea uneia din cele două opțiuni: i1) «Corect» - dacă validează raportul generat din sistemul național de raportare - Forexebug;i2) «Cu erori» - dacă raportul generat din sistemul național de raportare - Forexebug conține erori; în acest caz, se activează câmpurile «Tip eroare» și «Explicații», care trebuie completate obligatoriu după cum urmează:i2.1) în câmpul «Tip eroare» se poate alege opțiunea «Tehnică» (pentru erori tehnice de calcul, de exemplu, formule greșit implementate). Se va completa câmpul «Explicații» cu noțiuni relevante pentru Ministerul Finanțelor Publice. În cazul în care utilizatorul introduce date greșite, se poate accesa butonul «Șterge»;i2.2) opțiunea «De date» (pentru date introduse greșit în formularul sursă care stă la baza generării raportului; de exemplu, formularul .pdf «Balanța de verificare», care a stat la baza generării raportului «Balanța de verificare pe indicatori», conține date greșite). Și în acest caz se va completa câmpul «Explicații» cu informații relevante. Această opțiune se selectează numai în cazul în care instituția publică nu are posibilitatea depunerii formularului sursă rectificativ în termen de 5 zile de la recepționarea raportului generat inițial. Pentru raportul «FXB-EXB-902: Execuție - Angajamente bugetare detaliat» nu se poate selecta opțiunea «De date». În cazul în care utilizatorul introduce date greșite, se poate accesa butonul «Șterge»;j) în «SECȚIUNEA C - Validare rapoarte situații financiare agregate/consolidate - numai pentru Ordonatorii Principali de Credite» este afișată lista rapoartelor generate din sistemul național de raportare - Forexebug pentru întreaga ierarhie a respectivului ordonator principal de credite și se completează numai de entitățile publice de tip ordonator principal de credite (OPC). Fiecare raport este identificat unic prin «Cod raport» (de exemplu, «FXB-SFP-001»), căruia îi corespunde o denumire a raportului (de exemplu, «Balanța - CONSOLIDAT»); k) pentru fiecare raport de tip situații financiare agregate/consolidate afișat în listă este obligatorie selectarea uneia din cele trei opțiuni: k1) «Corect» - dacă validează raportul generat din sistemul național de raportare - Forexebug;k2) «Cu erori» - dacă raportul generat din sistemul național de raportare - Forexebug conține erori; în acest caz, se activează lista de valori «Tip eroare» și «Explicații». Se va completa obligatoriu câmpul «Tip eroare» cu una din opțiunile:k2.1) «Tehnică» (pentru erori tehnice de calcul, de exemplu, formule greșit implementate).Totodată, se va completa câmpul «Explicații» cu noțiuni relevante pentru Ministerul Finanțelor Publice.În cazul în care utilizatorul introduce date greșite în formular, se poate accesa butonul «Șterge»;k2.2) «De date» (pentru date greșite în formularul sursă care a stat la baza generării raportului, de exemplu, formularul .pdf «Balanța de verificare» transmis în sistem pentru activitatea proprie de către OPC sau de către instituțiile publice subordonate OPC, care a stat la baza generării raportului «Balanța de verificare pe indicatori - Consolidat» și care conține date greșite). Această opțiune se selectează numai în cazul în care instituția publică nu are posibilitatea depunerii formularului sursă rectificativ în termen de 5 zile de la recepționarea raportului generat inițial. Pentru raportul «FXB-EXB-903: Execuție - Angajamente bugetare - raport agregat la nivel de ordonator principal» nu se poate selecta opțiunea «De date». În cazul în care utilizatorul introduce date greșite în formular, se poate accesa butonul «Șterge»;k3) «Nu se aplică» - în situația în care sistemul național de raportare - Forexebug nu generează acel raport pentru entitatea publică respectivă;l) după completarea de către entitatea publică a formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» potrivit precizărilor de la lit. a)-k), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse:l1) în situația în care sistemul nu identifică erori de formă în completarea formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul entității publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;l2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare», se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. l1). (la 25-06-2019, Subcapitolul II.16, Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 ) II.17. Completarea formularului «Alte anexe» (la 04-10-2019, Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 )  +  Articolul 12^9(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul «Alte anexe» se efectuează de către instituțiile publice pentru fiecare sector bugetar și sursele de finanțare aferente, astfel:a) în rubrica «An» se înscrie anul calendaristic pentru care se depune formularul;b) în rubrica «Luna» se înscrie luna calendaristică pentru care se depune formularul;c) rubrica «Situație financiară rectificativă» este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul formular «Alte anexe» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug. În cazul în care se transmite un formular «Alte anexe» fără a fi bifată această rubrică, iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un formular valid, noul formular va fi respins;d) în rubrica «Data întocmire» se înscrie data la care este completat formularul;e) «SECȚIUNEA A - Informații generale»e1) în rubrica «Denumire Entitate Publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a instituției publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului «Alte anexe»;e2) în rubrica «CIF Entitate Publică» se înscrie codul de identificare fiscală al instituției publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului „Alte anexe“;e3) rubrica «Sector special» se bifează în funcție de apartenența instituției publice la un sector special conform actului normativ în baza căruia funcționează;e4) în rubrica «Sector bugetar» se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează instituția publică. În cazul în care instituția publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular «Alte anexe» pentru fiecare sector bugetar;e5) în rubrica «Mod afișare pe ecran» se selectează una dintre următoarele opțiuni:– «Numai indicatorii selectați», caz în care se afișează numai indicatorii de tip Venit sau Cheltuială introduși și sumele asociate, fără totalurile calculate;– «Indicatorii selectați și totalurile calculate», caz în care se afișează indicatorii de tip Venit sau Cheltuială, sumele asociate și totalurile calculate automat pentru Venituri/Cheltuieli/Sold (Venituri-Cheltuieli);– «Numai totalurile calculate», caz în care se afișează numai totalurile calculate automat pentru Venituri/Cheltuieli/Sold (Venituri-Cheltuieli);– «Editare», caz în care se afișează indicatorii selectați și sumele asociate. În acest mod de afișare pot fi modificate sumele asociate oricărui indicator selectat;e6) în rubrica «Program bugetar» se selectează codul de program sau valoarea implicită «0000000000» în cazul în care nu există buget aprobat pe programe;e7) în rubrica «Sursa finanțare» se selectează sursa de finanțare pentru care urmează a fi completat formularul;e8) în rubrica «Secțiune» se selectează butonul «Funcționare» sau «Dezvoltare» numai în cazul în care în rubrica «Sector bugetar» a fost selectată opțiunea «02.Bugetul local». Secțiunile «Funcționare» și «Dezvoltare» se adaugă succesiv, prin selectarea butoanelor aferente;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul «Adaugă Programe/Surse de Finanțare», moment în care apare forma tabelară a formularului, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către instituția publică, respectiv: sector bugetar, program bugetar, sursă de finanțare și secțiune. Dacă în «SECȚIUNEA A - Informații generale» au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul «Șterge», în urma căruia combinația «Sector bugetar - Program - Sursă - Secțiune» este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni. În situația în care valorile provin din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului «Adaugă Programe/Surse de Finanțare»;g) «SECȚIUNEA B - Modul Buget»g1) în rubrica «Introducere» se selectează butonul «Venit» sau butonul «Cheltuială», după caz:g1.1) în situația în care a fost selectat butonul «Venit» se completează următoarele rubrici:g1.1.1) în rubrica «Clasificație funcțională» se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf.Indicatorii de venituri bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip «Capitol»: nivelele «Subcapitol» și «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Subcapitol», asociat unui «Capitol»: nivelul «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Paragraf», asociat unui «Capitol» și «Subcapitol»: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.1.2) în rubrica «Prevederi/Credite bugetare - Inițiale/ Anuale aprobate la finele perioadei de raportare» pentru venituri se completează valorile corespunzătoare prevederilor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic la care se face raportarea, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu prevederile anuale aprobate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu prevederile inițiale;g1.1.3) în rubrica «Prevederi/Credite bugetare - Definitive/ Trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare» pentru venituri se completează valorile corespunzătoare prevederilor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic la care se face raportarea, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu prevederile trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu prevederile definitive;g1.1.4) după completarea pentru fiecare indicator bugetar a rubricilor potrivit prevederilor lit. g1.1.1), g1.1.2) și g1.1.3), se selectează butonul «Adaugă Indicator» prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în formă tabelară a modulului buget, în ordinea crescătoare codului indicatorului din clasificația bugetară, indiferent de ordinea în care aceștia au fost introduși de către instituția publică. Orice indicator bugetar introdus în forma tabelară a formularului poate fi eliminat prin selectarea butonului «Șterge», care este poziționat în dreptul indicatorului respectiv.Procedura prevăzută la lit. g1.1.1)-g1.1.4) se reia pentru introducerea prevederilor bugetare aferente tuturor indicatorilor de venituri bugetare aprobați în buget;g1.2) în situația în care a fost selectat butonul «Cheltuială» se completează următoarele rubrici:g1.2.1) în rubrica «Clasificație funcțională» se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf.Indicatorii de cheltuieli bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip «Capitol»: nivelele «Subcapitol» și «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale și în cazul bugetelor întocmite de instituțiile publice din sectorul special la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip «Subcapitol», asociat unui «Capitol»: nivelul «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Paragraf», asociat unui «Capitol» și «Subcapitol»: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2.2) în rubrica «Clasificație Economică» se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - Titlu, Articol, Alineat.Indicatorii de cheltuieli bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip «Titlu»: nivelele «Articol» și «Alineat» sunt completate cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul bugetelor întocmite de instituțiile publice din sectorul special la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip «Articol», asociat unui «Titlu»: nivelul «Alineat» este completat cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip «Alineat», asociat unui «Titlu» și «Articol»: denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;g1.2.3) rubrica «Credite de angajament - Inițiale/Anuale aprobate la finele perioadei de raportare» pentru cheltuieli se completează cu valoarea creditului de angajament aprobat în buget pentru anul la care se face raportarea (an curent), atât în cazul acțiunilor anuale, cât și în cazul acțiunilor multianuale, de către toate instituțiile publice cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de instituțiile publice cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care au aprobate în buget, pentru acțiunile multianuale, credite de angajament, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu creditele de angajament anuale aprobate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu creditele de angajament inițiale;g1.2.4) rubrica «Credite de angajament - Definitive/ Trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare» pentru cheltuieli se completează cu valoarea creditului de angajament aprobat în buget pentru anul la care se face raportarea, atât în cazul acțiunilor anuale, cât și în cazul acțiunilor multianuale, de către toate instituțiile publice cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de instituțiile publice cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care au aprobate în buget, pentru acțiunile multianuale, credite de angajament, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu creditele de angajament trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu creditele de angajament definitive;g1.2.5) în rubrica «Prevederi/Credite bugetare - Inițiale/ Anuale aprobate la finele perioadei de raportare» pentru cheltuieli se completează valorile corespunzătoare creditelor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic la care se face raportarea, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu creditele bugetare anuale aprobate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu creditele bugetare inițiale;g1.2.6) în rubrica «Prevederi/Credite bugetare - Definitive/ Trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare» pentru cheltuieli se completează valorile corespunzătoare creditelor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic la care se face raportarea, astfel:– la trimestrele I-III se completează cu creditele bugetare trimestriale cumulate la finele perioadei de raportare;– la sfârșitul exercițiului financiar se completează cu creditele bugetare definitive;g1.2.7) după completarea pentru fiecare indicator bugetar a rubricilor potrivit prevederilor lit. g1.2.1)-g1.2.6), se selectează butonul «Adaugă Indicator» prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în forma tabelară a bugetului individual, în ordinea crescătoare a codului indicatorului din clasificația bugetară, indiferent de ordinea în care aceștia au fost introduși de către instituția publică. Orice indicator bugetar introdus în forma tabelară a bugetului individual poate fi eliminat prin selectarea butonului «Șterge», care este poziționat în dreptul indicatorului respectiv.Procedura prevăzută la lit. g1.2.1)-g1.2.7) se reia pentru introducerea creditelor bugetare aferente tuturor indicatorilor de cheltuieli bugetare aprobați în buget;h) la «SECȚIUNEA C - Modul execuție venituri», în rubrica «Clasificație funcțională» se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf.Indicatorii de venituri bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip «Capitol»: nivelele «Subcapitol» și «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Subcapitol», asociat unui «Capitol»: nivelul «Paragraf» se completează cu valoarea «00», iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip «Paragraf», asociat unui «Capitol» și «Subcapitol»: denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;i) rubrica «Drepturi constatate din anii anteriori» se completează cu sume preluate din soldurile din anii precedenți ale conturilor de creanțe aferente veniturilor bugetului general consolidat (conturile 463, 464, 411, 461, 51807 etc.), după caz;j) rubrica «Drepturi constatate în anul curent» se completează cu sume preluate din rulajele curente ale conturilor de creanțe aferente veniturilor bugetului general consolidat (conturile 463, 464, 411, 461, 51807 etc.), după caz.Pentru veniturile încasate fără evidențiere anticipată a drepturilor constatate (fără debit) ca urmare a nedeclarării și neînregistrării în contabilitate a creanțelor potrivit legii, drepturile constatate din anul curent se completează cu sume la nivelul încasărilor realizate; în mod similar se completează și pentru sumele încasate necuvenit care urmează a fi restituite;k) rubrica «Încasări pe structura clasificației» se completează cu toate încasările realizate în trezorerie și la instituții de credit, în structura în care a fost aprobat bugetul, precum și cu sumele restituite pe structura clasificației, cu semnul minus;l) rubrica «Stingeri drepturi pe alte căi decât încasări» se completează cu sume care au în vedere anularea sau prescripția, conversia în acțiuni etc., precum și diminuarea încasărilor ca urmare a restituirii sumelor încasate necuvenit, restituirea subvențiilor rămase neutilizate la finele anului, diferențe de curs valutar și alte diminuări de disponibilități în condițiile legii;m) după completarea de către instituția publică a formularului «Alte anexe» potrivit precizărilor de la lit. a)-l), se selectează butonul «Validare și generare XML» în scopul validării datelor introduse;m1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului «Alte anexe» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul instituției publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica «Semnătură entitate publică»;m2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului «Alte anexe», se afișează o listă de erori pe care instituția publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. m1).(2) Instituțiile publice care, după depunerea și validarea ultimului formular «Alte anexe» în sistem, doresc să transmită un alt formular cu eventuale modificări și completări vor depune un formular având bifată rubrica «Situație financiară rectificativă», efectuând următoarele operațiuni:a) în ultimul formular «Alte anexe» introdus și validat de sistem utilizează butonul «Export XML», fiind generat un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular «Alte anexe», instituțiile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului «Import XML».Instituțiile publice pot utiliza butonul «Import XML» și în situația în care se dorește completarea formularului «Alte anexe» cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului sunt următoarele:a) instituțiile publice completează sumele aferente indicatorilor de cheltuieli bugetare pe structura clasificației bugetare COFOG 3. Prin excepție, pentru instituțiile publice care aparțin sectorului special și au selectat rubrica «Sector special», va fi permisă completarea sumelor aferente indicatorilor de cheltuieli bugetare pe structura clasificației bugetare COFOG1;b) totalurile pe nivelele superioare ale clasificației bugetare sunt realizate automat după completarea indicatorilor bugetari de nivel inferior;c) pentru sectorul bugetar 02 «Bugetul local», dacă a fost selectată o secțiune (de exemplu: «Funcționare»), se va permite selectarea numai a indicatorilor bugetari pentru care atributul «Secțiune» are valoarea selectată;d) «SECȚIUNEA B - Modul Buget» se completează în lei, fără zecimale;e) suma coloanelor «Drepturi constatate din anii anteriori» și «Drepturi constatate din anul curent» trebuie să fie mai mare sau egală cu suma coloanelor «Încasări pe structura clasificației» și «Stingeri drepturi pe alte căi decât încasări (la 04-10-2019, Subcapitolul II.17. din Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 )  +  Capitolul III Depunerea formularelorIII.1. Depunerea formularului „Balanță de deschidere“  +  Articolul 13(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line formularul „Balanță de deschidere“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.1, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Balanță de deschidere“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Depunerea formularului „Balanță de deschidere“ are loc o singură dată, la intrarea entității publice în sistem, deoarece la sfârșitul exercițiului financiar, soldurile finale din exercițiul curent sunt preluate automat de către sistem ca solduri inițiale în exercițiul următor.(4) Formularul „Balanță de deschidere“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Balanță de deschidere“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Balanță de deschidere“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice, aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Balanță de deschidere“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“c) în cazul în care formularul „Balanță de deschidere“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;(5) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Balanță de deschidere“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul anual privind transmiterea formularelor din sfera raportării situațiilor financiare.(6) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Balanță de deschidere“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.2. Depunerea formularului „Cont de execuție non-trezor“  +  Articolul 14(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, lunar, formularul „Cont de execuție non-trezor“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.2, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Cont de execuție non-trezor“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Cont de execuție non-trezor“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Cont de execuție non-trezor“a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice, aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Cont de execuție non-trezor“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în cazul în care formularul „Cont de execuție non-trezor“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu mesajul „Formular importat fără validare“. Mesajul reprezintă o informare prin care sistemul specifică faptul că formularul conține informații ale entității publice care la momentul depunerii acestuia nu pot fi validate. Informațiile din acest formular sunt verificate după depunerea în sistem a formularului „Balanță de verificare“. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Cont de execuție non-trezor“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Cont de execuție non-trezor“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.3. Depunerea formularului „Balanță de verificare“  +  Articolul 15(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, lunar, formularul „Balanță de verificare“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.3, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Balanță de verificare“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Balanță de verificare“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Balanță de verificare“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Balanță de verificare“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Balanță de verificare“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în situația în care formularul „Balanță de verificare“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate;c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;c2) în cazul în care există erori la validare (de exemplu: plățile cuprinse în contul 7700000 „Finanțarea de la buget“ din balanța de verificare nu coincid cu cele de la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului etc.), sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Balanță de verificare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Balanță de verificare“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.4. Depunerea formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“  +  Articolul 16(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, lunar, formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.4, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în cazul în care formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Plăți restante și situația numărului de posturi“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Plăți restante și situația numărului de posturi“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.5. Depunerea formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“  +  Articolul 17(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial, formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.5, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Situația plăților efectuate și a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanțate FEN postaderare“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.6. Depunerea formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“  +  Articolul 18(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial, formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.6, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58)“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.7. Depunerea formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“  +  Articolul 19(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial, formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.7, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în cazul în care formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Situația plăților efectuate la Titlul 65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.8. Depunerea formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“  +  Articolul 20(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ completat potrivit prevederilor de la subcapitolul II.8, prin accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea „Punctului Unic de Acces“ de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea „Transmitere documente electronice“ și se depune formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat „Indexul“ de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.c) în situația în care formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate;c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“;c2) în cazul în care există erori la validare sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii „Vizualizare rapoarte“ - „Notificări“.(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul „Situația activelor și datoriilor financiare“ care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica „Situație financiară rectificativă“ bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului „Situația activelor și datoriilor financiare“ după corectarea erorilor identificate de sistem.III.9. Depunerea formularului «Balanță deschisă luna 12» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 21(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Balanță deschisă luna 12» completat potrivit prevederilor de la cap. II, subcap. II.9, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe siteul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Balanță deschisă luna 12» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Depunerea formularului «Balanță deschisă luna 12» se face numai pentru perioada de raportare a lunii decembrie după depunerea formularului Cont de execuție non-trezor și înaintea formularului Balanța de verificare, deoarece stă la baza întocmirii raportului anual privind Situația fluxurilor de numerar la trezorerie și instituții de credit.(4) Formularul «Balanță deschisă luna 12» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Balanță deschisă luna 12» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Balanță deschisă luna 12» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Balanță deschisă luna 12» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».c) în situația în care formularul «Balanță deschisă luna 12» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate:c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c2) în cazul în care există erori la validare (de exemplu: plățile cuprinse în contul 7700000 «Finanțarea de la buget» din balanța de verificare nu coincid cu cele de la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului etc.), sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(5) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Balanță deschisă luna 12» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(6) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Balanță deschisă luna 12» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.9. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.10. Depunerea formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 22(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.10, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în cazul în care formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Acțiuni și alte participații deținute de entitățile publice, în numele statului român, la societăți comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.10 din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.11. Depunerea formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 23(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.11, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în cazul în care formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis, din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Acțiuni/alte participații deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.11. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.12. Depunerea formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 24(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.12, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în situația în care formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate:c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c2) c2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.12. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.13. Depunerea formularului «Situația activelor fixe corporale» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 25(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Situația activelor fixe corporale» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.13, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Situația activelor fixe corporale» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Situația activelor fixe corporale» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Situația activelor fixe corporale» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Situația activelor fixe corporale» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Situația activelor fixe corporale» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în situația în care formularul «Situația activelor fixe corporale» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate;c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Situația activelor fixe corporale» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Situația activelor fixe corporale» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.13. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.14. Depunerea formularului «Situația activelor fixe necorporale» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 26(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Situația activelor fixe necorporale» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.14, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Situația activelor fixe necorporale» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Situația activelor fixe necorporale» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Situația activelor fixe necorporale» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Situația activelor fixe necorporale» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Situația activelor fixe necorporale» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în situația în care formularul «Situația activelor fixe necorporale» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate:c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c2) în cazul în care există erori la validare sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Situația activelor fixe necorporale» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Situația activelor fixe necorporale» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.14. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.15. Depunerea formularului «Situația stocurilor» (la 15-01-2018, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 )  +  Articolul 27(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, anual, formularul «Situația stocurilor» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.15, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1) se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Situația stocurilor» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Situația stocurilor» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Situația stocurilor» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Situația stocurilor» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Situația stocurilor» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în situația în care formularul «Situația stocurilor» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde au loc verificări automate;c1) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus de entitatea publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care entitatea publică este informată referitor la validarea formularului depus. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c2) în cazul în care există erori la validare sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări».(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Situația stocurilor» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Entitățile publice reiau procesul de depunere a formularului «Situația stocurilor» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 15-01-2018, Subcapitolul III.15. din Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 3.338 din 29 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2018 ) III.16. Depunerea formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» (la 25-06-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 )  +  Articolul 28(1) Entitățile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» completat potrivit prevederilor de la subcap. II.16, prin accesarea «Punctului Unic de Acces» de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare - Forexebug.(2) După accesarea «Punctului Unic de Acces» de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare - Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» în format .pdf inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» depus de entitatea publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică entitatea publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că entitatea publică a depus formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» și că urmează etapa prevăzută la lit. c). Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Entitatea publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în cazul în care formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» a fost validat potrivit lit. b1), sistemul național de raportare - Forexebug procedează conform regulilor specifice aplicabile, astfel:c1) în cazul în care entitățile publice au selectat una din opțiunile «Corect» sau, după caz, «Nu se aplică» pentru toate rapoartele generate de sistemul național de raportare - Forexebug, se vor retransmite entităților publice rapoartele generate de sistemul național de raportare - Forexebug ca fiind finale;c2) în cazul în care entitățile publice au selectat opțiunea «Cu erori» și în câmpul «Tip eroare» au selectat «Tehnică», pe baza explicațiilor furnizate, se vor efectua verificări de către persoanele care administrează sistemul național de raportare - Forexebug asupra datelor completate de către acestea și în cazul în care se constată că mențiunile completate în rubrica «Explicații» sunt:c2.1) justificate - se vor efectua corecții asupra raportului respectiv și se vor regenera și retransmite, după termenul-limită al perioadei de raportare, rapoartele corectate ca fiind finale tuturor entităților publice;c2.2) nejustificate - se vor regenera și retransmite tuturor entităților publice, după termenul-limită al perioadei de raportare, rapoartele generate de sistemul național de raportare - Forexebug ca fiind finale;c3) în cazul în care entitățile publice au selectat opțiunea «Cu erori» și în câmpul «Tip eroare» au selectat «De date», entitatea publică va depune din nou formularul sursă care a stat la baza generării raportului eronat, cu opțiunea: «Situație financiară rectificativă» în termen de cel mult 10 zile de la recepționarea raportului generat inițial, urmând ca raportul respectiv să fie regenerat și retransmis entității publice ca fiind final.(4) În situația în care entitățile publice au identificat erori materiale în formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» care a fost depus și înregistrat în sistemul național de raportare - Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al perioadei de raportare.(5) Formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» se depune de către toate entitățile publice, în termen de 5 zile de la primirea rapoartelor inițiale generate de sistemul național de raportare - Forexebug. În cazul în care entitățile publice nu depun formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» în cadrul celor 5 zile de la primirea rapoartelor inițiale generate de sistemul național de raportare - Forexebug, se consideră că acestea sunt acceptate tacit.(6) Entitățile publice care au depus formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» validat de sistemul național de raportare - Forexebug completat cu opțiunea «Erori tehnice» au obligația să se prezinte la unitățile Trezoreriei Statului unde au deschise conturile de cheltuieli, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la depunerea acestuia, în scopul analizării erorilor respective. În caz contrar, erorile comunicate de aceste entități publice în cadrul formularului nu vor fi analizate și luate în considerare.(7) Entitățile publice vor prezenta la unitățile Trezoreriei Statului unde au deschise conturile de cheltuieli toate documentele/rapoartele pe baza cărora s-au sesizat erori tehnice în rapoartele generate și transmise de către sistemul național de raportare - Forexebug.(8) Activitățile de trezorerie și contabilitate publică județene vor centraliza erorile comunicate de entitățile publice la nivelul fiecărui județ, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare după termenul-limită de depunere a formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare», și le vor transmite pe e-mail persoanelor care administrează sistemul național de raportare - Forexebug din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. La nivelul sectoarelor și municipiului București, erorile comunicate și analizate vor fi transmise direct persoanelor care administrează sistemul național de raportare - Forexebug, urmând a se efectua corecțiile prevăzute la alin. (3) lit. c2.1). Formatul fișierului de transmis va fi comunicat de către Ministerul Finanțelor Publice unităților Trezoreriei Statului.(9) După generarea și transmiterea de către sistemul național de raportare - Forexebug a rapoartelor aferente situațiilor financiare finale, entitățile publice au obligația verificării corectitudinii datelor înscrise în acestea, în termen de cel mult 5 zile, și a transmiterii formularului «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» în care va fi completată rubrica «Corect». În cazul în care entitățile publice nu depun formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» în termenul de mai sus, aceste rapoarte se consideră a fi acceptate tacit.(10) Prevederile alin. (6), (7) și (8) se aplică pentru toate rapoartele aferente anului 2019, începând cu rapoartele aferente lunii iunie.(11) Începând cu luna iulie, formularul «Lista de validare a rapoartelor recepționate pentru Situații Financiare» se va depune pentru toate rapoartele generate de sistem. (la 25-06-2019, Subcapitolul III.16., Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 ) III.17. Depunerea formularului «Alte anexe» (la 04-10-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 )  +  Articolul 29(1) Instituțiile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial, formularul «Alte anexe» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.17, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - sistemul național de raportare Forexebug. (2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea «Transmitere documente electronice» și se depune formularul «Alte anexe» în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată. (3) Formularul «Alte anexe» depus de instituția publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul «Alte anexe» va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică instituția publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul «Alte anexe» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că instituția publică a depus formularul «Alte anexe» și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;c) în cazul în care formularul «Alte anexe» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care instituția publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;(4) În situația în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Alte anexe» care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situație financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.(5) Instituțiile publice reiau procesul de depunere a formularului «Alte anexe» după corectarea erorilor identificate de sistem. (la 04-10-2019, Subcapitolul III.17., Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 3.192 din 30 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 04 octombrie 2019 ) -----