LEGE nr. 237 din 18 decembrie 2019pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forțelor Aeriene"
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 19 decembrie 2019



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Se aprobă continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene“, prin:a) atribuirea de către Guvernul României, Guvernului Republicii Portugheze a contractului de achiziție a 5 avioane F16 A din excedent, a unui pachet de bunuri și servicii care include și modernizarea avioanelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, elemente de suport logistic și instruirea personalului tehnic ingineresc, cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările și completările ulterioare;b) atribuirea de către Guvernul României, Guvernului Statelor Unite ale Americii de contracte de tip Letter of Offer and Acceptance, denumite în continuare contracte de tip LOA, specifice Programului Foreign Military Sales - FMS, pentru achiziționarea pachetului de bunuri și servicii complementar celui prevăzut la lit. a), cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale ca, prin Departamentul pentru armamente, să semneze, în numele Guvernului României, contractele de tip LOA prevăzute la art. 1 lit. b).(2) Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale ca, prin Compania Națională „Romtehnica“ - S.A., să semneze în numele Guvernului României, contractul prevăzut la art. 1 lit. a) și să deruleze contractele prevăzute la art. 1, pe baza unui contract încheiat între Compania Națională „Romtehnica“ - S.A. și Ministerul Apărării Naționale.  +  Articolul 3(1) Ministerul Apărării Naționale gestionează sumele în valută aferente achizițiilor prevăzute la art. 1 lit. b), printr-un cont analitic deschis pe numele acestuia, în cadrul contului de valută al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională a României. Soldul contului respectiv, înregistrat la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, se reportează în anul următor și se va utiliza în scopul finanțării costurilor aferente contractelor de tip LOA prevăzute la art. 1 lit. b).(2) Prin derogare de la prevederile art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din regularizarea valorii în vamă a bunurilor importate în cadrul contractelor de tip LOA, atribuite de Guvernul României potrivit prevederilor art. 1 lit. b).(3) În situația în care unele produse și servicii prevăzute să fie achiziționate potrivit art. 1 nu pot fi contractate sau dacă din punct de vedere economic și/sau operațional este necesară achiziția din alte surse, ordonatorul principal de credite poate aproba achiziționarea din aceste surse.  +  Articolul 4În vederea realizării și menținerii capabilității prevăzute la art. 1, Ministerul Apărării Naționale trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național, pentru executarea, îndeosebi, a activităților de instruire, operare, mentenanță, în conformitate cu prevederile contractelor încheiate în baza prevederilor art. 1.  +  Articolul 5(1) Pe întreaga perioadă a misiunilor prevăzute la art. 4, personalul participant la misiune beneficiază de drepturile salariale prevăzute la art. 71 alin. (1) din secțiunea a 9-a a cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilite cu respectarea prevederilor art. 38 din aceeași lege și a celorlalte prevederi legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(2) Compensația lunară specifică prevăzută la art. 71 alin. (1) lit. c) din secțiunea a 9-a a cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se acordă personalului participant la misiunile prevăzute la art. 4 în cuantum de 100% aplicată la solda de funcție.  +  Articolul 6(1) Pe durata misiunilor prevăzute la art. 4, personalul beneficiază de drepturile de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare. (la 15-03-2021, Alineatul (1) din Articolul 6 a fost modificat de Articolul V din LEGEA nr. 17 din 12 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 12 martie 2021 ) (2) Pe durata îndeplinirii misiunilor în străinătate prevăzute la art. 4, în zilele când personalului nu i se asigură hrana, acesta beneficiază de alocația valorică de hrană stabilită pentru personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011, cu completările ulterioare.(3) Pe durata misiunilor prevăzute la art. 4, în zilele când personalul participant se află în țară sau în concediu de odihnă, acesta nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și (2).  +  Articolul 7(1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 4 beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur, la fiecare 3 luni de participare la misiune.(2) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 4 poate opta, la fiecare 3 luni de misiune, ca soțul/soția și/sau copiii acestuia să beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la locul misiunii și retur.  +  Articolul 8(1) Fondurile necesare participării la misiunile prevăzute la art. 4 se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.(2) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă și cheltuielile determinate de pregătirea misiunii și executarea acesteia, astfel:a) dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfășurare a misiunii, precum și repatrierea acestuia;b) dislocarea membrilor de familie ai personalului tehnic ingineresc care asigură funcțiile de conducere, planificare și coordonare a programului, aflat în misiune, din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfășurare a misiunii, precum și repatrierea acestora;c) achiziții de bunuri, lucrări și servicii solicitate de specificul misiunii;d) cheltuieli de operare și sprijin logistic necesare bunei desfășurări a misiunii;e) selecționarea, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condițiile stabilite de Ministerul Apărării Naționale, precum și în conformitate cu reglementările specifice fiecărei activități;f) încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate și deces ale personalului;g) evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unitățile sanitare din zona de executare a misiunii și asigurarea transportului însoțitorilor acestuia;h) procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoțirea și înhumarea personalului decedat, precum și îndeplinirea formalităților specifice;i) suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităților necesare dezvoltării relațiilor cu autoritățile militare și civile locale, precum și cu populația civilă, asigurarea activităților de protocol, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.  +  Articolul 9(1) Participarea personalului tehnic ingineresc la misiunile de instruire prevăzute la art. 1 lit. a) este condiționată de semnarea în prealabil a unui angajament, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, prin care se obligă ca după încheierea misiunii să își desfășoare activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale timp de 5 ani, în specializarea dobândită pe timpul misiunii de instruire, dar fără a depăși vârsta prevăzută la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.(2) În situațiile în care cadrele militare își încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale înainte de expirarea duratei stabilite prin angajamentul prevăzut la alin. (1), acestea sunt obligate să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporțional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situația încetării activității din motive neimputabile acestuia.  +  Articolul 10Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 4 beneficiază de drepturile și are obligațiile prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă personalului militar în activitate, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ION-MARCEL CIOLACU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    TEODOR-VIOREL MELEȘCANU
    București, 18 decembrie 2019.Nr. 237.