DECIZIA nr. 502 din 17 septembrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Vasile Dumitru în Dosarul nr. 5.380/2/2013* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.609D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 iulie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când s-a amânat pronunțarea asupra cauzei în data de 10 iulie 2019, pentru a se permite depunerea concluziilor scrise de către autorul excepției de neconstituționalitate. La această dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru 11 iulie 2019, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 17 septembrie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 21 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.380/2/2013*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Excepția a fost invocată de Vasile Dumitru cu ocazia soluționării cererii formulate într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Rezoluției nr. 828/IJ/546/DIJ/2013 din 10 iunie 2013, emisă de Inspecția Judiciară, pe care o consideră „lipsită de obiectivitate“.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate din Legea nr. 51/1995, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2004, sunt abuzive și au caracter retroactiv. Arată, astfel, că art. 113 din Legea nr. 51/1995 a dezvoltat un conflict între cele două Uniuni Naționale ale Barourilor din România la nivel național și internațional, apreciind, în acest sens, că reglementarea criticată încalcă principiul fundamental al neretroactivității, întrucât orice lege își produce efectele doar de la data intrării în vigoare, excepție făcând legea penală mai favorabilă, în acest sens fiind și art. 1 din Codul civil, potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă“, deci o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute. Consideră, totodată, că reglementarea criticată contravine și principiului liberei asocieri, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia oamenii sunt liberi să adere la o asociație, la un partid sau la o entitate juridică și nu pot fi constrânși să accepte să facă parte din U.N.B.R.-ul cutumiar, principiului dreptului la apărare, potrivit căruia oamenii au dreptul constituțional de a-și alege avocatul în care au deplină încredere, raportat la nevoile și valorile lor morale, sociale și financiare, principiului dreptului la muncă, potrivit căruia oamenii sunt liberi să aleagă munca pe care doresc să o presteze după ce au terminat un curs, o facultate sau master și nu pot fi obligați să presteze o profesie doar dacă fac parte din „U.N.B.R.-ul cutumiar“, precum și principiului autorității de lucru judecat, întrucât, odată obținut un drept, acesta este câștigat și nu poate fi desființat printr-o lege sau printr-o nouă judecată. Acest principiu este destinat să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență activității instanțelor judecătorești (art. 1.201 din Codul civil).5. Arată că de mai bine de 12 ani există o dualitate în ceea ce privește forma de organizare a corpurilor de avocați din țara noastră, și anume, Uniunea Națională a Barourilor din România - tradițională și Uniunea Națională a Barourilor din România, varianta Bota, în care sunt înscrise singurele barouri legale din România, ce dețin acte de înființare conform legislației în vigoare. Susține că membrii „baroului tradițional“, deși nu dețin niciun act de înființare, așa cum prevede legislația în vigoare, sunt totuși admiși în instanțe, ba mai mult, au întâietate de multe ori în fața celorlalți avocați din baroul legal înființat Bota, ceea ce denotă „injustețea justiției din țara noastră“. 6. Autorul excepției susține că, potrivit Constituției României, natura juridică a oricărei persoane juridice este dată de natura proprietății sale. Astfel, în condițiile existenței proprietății publice, avem de-a face cu persoane juridice de drept public, iar în condițiile existenței proprietății private, avem de-a face cu persoane juridice de drept privat. Arată că, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, patrimoniul și bugetul propriu ale baroului se realizează din contribuția avocaților în cotele stabilite de consiliul baroului, așa încât baroul este o entitate juridică de drept privat. De asemenea, potrivit art. 48 alin. (1) din același act normativ, baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ, astfel că, fiind vorba despre o persoană juridică de drept privat, aceasta se supune reglementărilor prevăzute de Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații) și Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.7. Învederează faptul că, potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1995, profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, iar din coroborarea cu art. 48 din aceeași lege, este evident că ne aflăm în prezența unei organizații profesionale care se constituie în baza dreptului constituțional la liberă asociere. Chiar dacă legiuitorul român recunoaște că aceste entități „barouri“ au personalitate juridică, apreciază că acest lucru nu este egal cu dobândirea sau acordarea personalității juridice de către acesta. Susține că toate argumentele „avocaților tradiționali“ potrivit cărora entitatea juridică „barou“ nu intră sub incidența Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații sunt eronate, iar în lipsa actelor de constituire în formă autentică și a înregistrării persoanelor juridice „barouri“ în registrul persoanelor juridice al instanțelor judecătorești, apreciază că „barourile tradiționale“ au, în prezent, statutul și regimul unor entități nelegal constituite. 8. Prezentând evoluția cronologică a actelor normative de organizare a avocaturii în România, autorul excepției învederează că aceste entități juridice nu au dobândit nici până în prezent personalitate juridică recunoscută de către legiuitor, ceea ce se datorează lipsei de diligență a conducerii acestor „barouri tradiționale“ și a conducerii Uniunii Naționale a Barourilor din România de care aparțin și în care sunt înscrise. Or, în acest haos a apărut o alternativă legală la un sistem învechit și semilegal de avocatură, și anume Barourile Bota, respectiv Uniunea Națională a Barourilor din România, varianta Bota, singurele entități cu personalitate juridică atestată prin documente legale și autentice, barou înființat încă din anul 2004. Menționează că în fiecare județ există câte două barouri ce funcționează în paralel și care, evident, nu se recunosc între ele, iar la nivel central există, de asemenea, două Uniuni ale Barourilor din România, una legal înființată, iar cealaltă funcționând în virtutea unei perpetuări istorice a unor caste de avocați, fără a fi înființată legal nici până în prezent.9. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 nu contravin principiilor constituționale invocate, întrucât scopul reglementării criticate vizează asigurarea unei asistențe juridice calificate. Astfel, faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 1.134 din 13 septembrie 2011, nr. 412 din 8 octombrie 2013 sau nr. 158 din 14 martie 2017, prin care s-a statuat că profesia de avocat poate fi exercitată doar de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege, iar această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca fiind neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale. Faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.12. Arată, de asemenea, că interdicția înființării de barouri cu activitate paralelă cu cea a Uniunii Naționale a Barourilor din România este necesară în societatea românească, având ca finalitate înfăptuirea justiției în condiții de încredere a cetățenilor în sistemul judiciar. Uniunea Națională a Barourilor din România este înființată și își desfășoară activitatea potrivit Legii nr. 51/1995, act normativ ce reprezintă reglementarea specială în materie, nefiind legală înființarea unor barouri paralele în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Astfel, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal, soluție legislativă ce nu poate fi calificată însă ca venind în contradicție cu dreptul de asociere.13. Avocatul Poporului învederează faptul că reglementarea de lege criticată a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, punctul său de vedere fiind reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 349 din 11 mai 2017 și nr. 412 din 8 octombrie 2013, în sensul conformității acesteia cu Legea fundamentală, punct de vedere pe care îl menține și în prezenta cauză.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins:– Art. 113: (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi. (3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.(4) Consiliile și decanii barourilor au obligația și autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) și (2) și să ia măsurile legale în acest sens.17. Curtea menționează că în urma republicării Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, textul de lege criticat în cauză, respectiv art. 113, a devenit art. 107, având un conținut normativ identic.18. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere și ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum și principiului autorității de lucru judecat.19. Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor formulate de autorul acesteia, Curtea reține că, așa cum s-a statuat în jurisprudența sa în materie, spre exemplu, Decizia nr. 412 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013, avocatura este, în concepția legiuitorului, un serviciu public care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată numai de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. S-a mai reținut că această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca fiind neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a constatat, de asemenea, că astfel se explică de ce condițiile de organizare și exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. De altfel, Curtea a statuat că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.20. De asemenea, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea a statuat că normele în baza cărora funcționează Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a statuat că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispozițiile cuprinse în art. 40 din Constituție nu sunt nesocotite. Deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal. 21. Prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, Curtea a reținut că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. În acest sens, prin Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, Curtea a reținut că „legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează diferite tipuri și forme de asociație, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociații pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuții de interes public“. Barourile și Uniunea Națională a Barourilor din România sunt asociații profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar și în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele. Așa fiind, prevederile Legii nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relațiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel și alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei. Prin urmare, instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligații pentru cei în cauză, precum și a unor măsuri sancționatoare față de cei ce încalcă regulile prevăzute nu contravine sub niciun aspect dispozițiilor constituționale invocate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016). 22. Curtea învederează astfel că nulitatea actelor de constituire și de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România, dispusă prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum și încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare prevederilor legale, în temeiul art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenția legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei.23. În acest context, prin Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la efectele asistării sau reprezentării părților în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, s-a statuat că „în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte. Or, câtă vreme dispozițiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege“.24. De asemenea, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 privind recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităților specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat modul în care au fost reglementate organizarea și exercitarea profesiei de avocat în România. Astfel, au fost enumerate, cronologic, actele normative care au stat la baza organizării profesiei de avocat, în acest sens fiind Legea nr. 1.709 din 4 decembrie 1864 pentru corpul de advocați, Legea din 12 martie 1907 pentru organizarea corpului de advocați, Legea din 21 februarie 1923 pentru organizarea și unificarea corpului de avocați, Legea din 28 decembrie 1931 pentru organizarea Corpului de Advocați, modificată și completată în 1932, 1934, 1936, 1938, 1939 și republicată în 30 martie 1939, Decretul-lege din 26 octombrie 1939 pentru numirea și funcționarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaților și la Barourile avocaților din țară, Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocați din România, Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desființarea Barourilor și înființarea Colegiilor de Avocați din România, Decretul nr. 39/1950 privitor la profesiunea de avocat, Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea avocaturii în Republica Populară Română, Decretul-lege nr. 90 din 28 februarie 1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România și Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, act normativ ce a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, prin care s-a urmărit clarificarea statutului profesiei de avocat și a condițiilor în care se poate accede în profesie.25. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, astfel, că „din succesiunea în timp a actelor normative enumerate mai sus rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora («barouri», «colegii»), nu au fost niciodată desființate în România, operațiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin același act normativ s-a prevăzut desființarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înființarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi și obligații ale celor dintâi. Aceeași este situația și în privința formelor de organizare la nivel național («Uniunea Avocaților din România», «Uniunea Barourilor din România», «Uniunea Colegiilor de Avocați din România», «Consiliul Central al Colegiilor de Avocați», «Uniunea Națională a Barourilor din România»), cu singura mențiune că pentru o scurtă perioadă de timp, între 14 februarie 1950 (data publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 39/1950) și 21 iulie 1954 (data publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 281/1954), profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel național. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării și exercitării profesiei de avocat, iar înființarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca, de altfel, a oricărei activități ce reprezintă interes pentru societate este firească și necesară în vederea stabilirii competenței, a modului și mijloacelor în care se exercită profesia, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Legiuitorul a reglementat prin legi speciale toate activitățile care contribuie la realizarea interesului public, organizându-le în asociații profesionale ce dobândesc personalitate juridică în temeiul acestor legi“.26. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice și exclusive de organizare profesională a avocaților în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocați înscriși în barou (existând și funcționând câte un singur barou în fiecare județ), component din Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.), ca unică structură națională a ordinului profesional al avocaților din România. Mai mult, deși acest lucru era de domeniul evidenței, prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, s-au interzis în mod expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a actelor de constituire și de înregistrare a acestora [a se vedea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare]. Totodată, art. 82 alin. (1) și (2) din aceeași lege (devenit art. 113 după republicarea legii) statuează că „la data intrării în vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale“. De asemenea, de la aceeași dată „încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi“.27. Așa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, s-a statuat că „persoanele care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care ființează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat și anterior, dar și-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acționează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înțeleagă și să-și conformeze conduita dispozițiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii, ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracțiunii analizate se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerința esențială a exercitării «fără drept» a activităților specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situație acționează cu intenția de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăția fiecărei persoane cercetate pentru săvârșirea acestei infracțiuni.“28. Prin urmare, apare ca fiind evident faptul că singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și este condiționată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică și exclusivă. Această condiție nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități paralele cu cele care ființează în mod legal și sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entități ar utiliza, contrar dispozițiilor legale exprese, denumiri identice. Simpla invocare a prevederilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în deciziile emise de aceste entități nu poate să conducă la concluzia dobândirii calității de avocat în mod legal, în condițiile în care emitentul nu are abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat, fiind în realitate doar o structură paralelă înființată pentru eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004. Într-o asemenea ipoteză, este îndeplinită cerința exercitării „fără drept“ a activităților specifice profesiei de avocat, esențială pentru existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 348 din Codul penal. Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii se comite cu intenție directă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei) sau indirectă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, accepta posibilitatea producerii lui). Or, așa cum s-a arătat, Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează în mod explicit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a profesa avocatura în România, iar prin modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 a fost instituită în mod expres interdicția de a se constitui și de a funcționa barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu referire, de asemenea, explicită la activitățile desfășurate anterior intrării în vigoare a legii, a căror continuare după această dată „constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale“.29. De altfel, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 255/2004, o parte dintre modificările propuse și adoptate au vizat așezarea barourilor la baza organizării, funcționării și realizării activității avocațiale, ca unică și exclusivă formă de organizare și funcționare a profesiei de avocat, precum și însumarea tuturor barourilor în Uniunea Națională a Barourilor din România, fără putința de a exista și de a funcționa barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România. Realitatea socială care a impus aceste modificări a constat în „practicarea activităților avocațiale de către persoane fără calitate legală“, menționându-se în acest context că „s-au înregistrat chiar cazuri în care instanțe judecătorești au încuviințat prin hotărâri înființarea și funcționarea de asemenea practici ilegale“.30. În acest context, Curtea Constituțională reține că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format și obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului care, prin Decizia din 12 octombrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 24.057/03, prezentată de Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea ce i-a fost adresată de o asociație din România, care a reclamat încălcarea libertății de asociere prevăzută de art. 11 din convenția europeană și a reținut că „printre obiectivele statutare ale asociației figura crearea de barouri, ceea ce contravenea prevederilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri și exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România“, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociație în sensul art. 11 din Convenție, căci „ordinele profesiilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege și care urmăresc scopuri de interes general“.31. Concluzionând, Curtea Constituțională învederează că, în jurisprudența sa constantă în această materie, a subliniat că scopul Legii nr. 51/1995 este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleași cerințe, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat este o opțiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Dumitru în Dosarul nr. 5.380/2/2013* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    ----