HOTĂRÂRE nr. 517 din 29 iunie 1999privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 9 iulie 1999



    În temeiul prevederilor art. 35 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,Guvernul României hotărăște:  +  Articolul 1Aparțin domeniului public al statului suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și cele destinate producției, delimitate potrivit anexei nr. 1, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol, prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 2Suprafețele de teren aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, destinate producției, prevăzute în coloana nr. 5 din anexa nr. 1, trec din domeniul public în domeniul privat al statului.  +  Articolul 3Suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa, precum și cele destinate producției, prevăzute în anexa nr. 1, vor fi identificate prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 4Suprafețele de teren agricol aflate în domeniul public sau privat al statului, deținute de Regia Autonomă a Imbunatatirilor Funciare, de societățile naționale de sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Alimentației și de societățile comerciale pe acțiuni din agricultura și industria alimentara, vor fi identificate, conform prevederilor legale, prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 5(1) Ministerul Agriculturii și Alimentației are calitatea de concedent și exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care aparțin domeniului public sau privat al statului.(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa, prevăzute în coloana nr. 4 din anexa nr. 1, administrate de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic.  +  Articolul 6Ministerul Agriculturii și Alimentației va stabili modalitățile de organizare și exploatare a terenurilor agricole din domeniul public sau privat al statului.  +  Articolul 7Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    p. Ministrul agriculturii și alimentației,
    Ștefan Pete,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remes
    p. Ministrul educației naționale,
    Mircea Fronescu,
    secretar de stat
    Președintele Agenției Române de Dezvoltare,
    Sorin Fodoreanu
     +  Anexa nr. 1
    SUPRAFEȚELE DE TEREN
    din domeniul public al statului, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă
    Nr.crt.Denumirea stațiunii sau a institutului de cercetare și producțieSuprafața totală a terenului (ha)Suprafața de teren strict necesară pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă (ha)Suprafața de teren destinată producției (ha)
    1.Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea, județul Calarasi 6.9415.6771.264
    2.Stațiunea de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Pitesti, județul Arges 1.038938100
    3.Stațiunea de Cercetări Agricole Caracal, județul Olt 2.7192.595124
    4.Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate Dobrogea – Valu lui Traian, județul Constanta 2.2951.778517
    5.Stațiunea de Cercetări Agricole Livada, județul Satu Mare 2.3701.828542
    6.Stațiunea de Cercetări Agricole Lovrin, județul Timiș 2.5162.396120
    7.Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate Mărculești-Perișoru, județul Călărași2.5182.165353
    8.Stațiunea de Cercetări Agrozootehnice Oradea, județul Bihor982667315
    9.Stațiunea de Cercetări Agricole Podu Iloaiei, județul Iași 2.2132.037176
    10.Stațiunea de Cercetări Agrozootehnice Secuieni, județul Neamț2.4461.672774
    11.Stațiunea de Cercetări Agricole Suceava, județul Suceava1.444,431.181,56262,87
    12.Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnicu de Jos, județul Dolj 2.5112.465,5445,46
    13.Stațiunea de Cercetări Agricole Teleorman - Draganesti-Vlasca, județul Teleorman 3.3242.917407
    14.Stațiunea de Cercetări Agricole Turda, județul Cluj 1.9691.833136
    15.Stațiunea de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea, județul Calarasi 716406310
    16.Institutul de Cercetări pentru Legumicultura și Floricultura Vidra, județul Ilfov 30925950
    17.Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicola Bacau, județul Bacau 98980
    18.Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicola Buzau, județul Buzau 51042288
    19.Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut, județul Mures 244106138
    20.Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Ișalnița, județul Dolj 565305260
    21.Institutul de Cercetare și Producție pentru Pomicultura Pitesti – Maracineni, județul Arges 73364192
    22.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Băneasa-București – Total, din care:teritoriul municipiuluiBucureștiJudețul Ilfov717756424306336728712275
    23.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Bihor - Oradea, județul Bihor670348322
    24.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Bistrița, județul Bistrita-Năsăud2422420
    25.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Buzau, județul Buzau 4.3796053.774
    26.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Caransebes, județul Caraș-Severi54249250
    27.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Cluj, județul Cluj 1.027366661
    28.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Constanta, județul Constanta 1.105710395
    29.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Dolj - Carcea, județul Dolj 71966950
    30.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Falticeni, județul Suceava 763504259
    31.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Geoagiu, județul Hunedoara 34128556
    32.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Iași, județul Iași 1.190978212
    33.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Mehedinti – Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinti v1.462555907
    34.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Mureș - Târgu Mureș, județul Mureș580141439
    35.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Strejești, județul Olt 87182150
    36.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Targu Jiu, județul Gorj 1.291897394
    37.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Satu Mare – Viile Satu Mare, județul Satu Mare 803642161
    38.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Valcea - Ramnicu Valcea, județul Valcea 721410311
    39.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Voinesti, județul Dambovita 584114470
    40.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Vrancea - Focsani, județul Vrancea 1.002575427
    41.Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicola Zalau, județul Salaj 783121662
    42.Institutul de Cercetări pentru Viticultura și Vinificație Valea Calugareasca, județul Prahova 839622217
    43.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Blaj, județul Alba 1.141895246
    44.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Bujoru - Targu Bujor, județul Galați 75970059
    45.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Dragasani, județul Valcea 614308306
    46.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Greaca, județul Giurgiu 1.240400840
    47.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Iași, județul Iași 533410123
    48.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Minis - Ghioroc, județul Arad 935435500
    49.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Murfatlar, județul Constanta 77868890
    50.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Odobesti, județul Vrancea 578453125
    51.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Pietroasele, județul Buzau 674512162
    52.Stațiunea de Cercetare și Producție Vitivinicolă Stefanesti, județul Arges 3.0851.9611.124
    53.Institutul de Cercetare și Producție a Cartofului Brașov, județul Brașov 1.5901.390200
    54.Stațiunea de Cercetare și Producție a Cartofului Miercurea-Ciuc, județul Harghita 1.081108973
    55.Stațiunea de Cercetare și Producție a Cartofului Marsani, județul Dolj 1.7141.220494
    56.Stațiunea de Cercetare și Producție a Cartofului Targu Secuiesc, județul Covasna 907607300
    57.Stațiunea de Cercetare și Producție a Cartofului Targu Jiu, județul Gorj 561383178
    58.Stațiunea de Cercetare și Producție a Cartofului Tulcea, județul Tulcea1.4142651.149
    59.Institutul de Cercetare și Producție pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci Fundulea, județulCalarasi 2482480
    60.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci Arad, județul Ara66761057
    61.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci Brașov, județul Brașov 1081080
    62.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci Giurgiu, județul Giurgiu 504329175
    63.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci Roman, județul Neamt 1161160
    64.Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Brașov, județul Brașov 500400100
    65.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Jucu, județul Cluj 1.8631.390473
    66.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Pitesti, județul Arges 807490317
    67.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Timișoara, județul Timiș 812712100
    68.Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Vaslui, județul Vaslui1.027900127
    69.Institutul de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Balotesti, județul Ilfov1.9731.750 223
    70.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Mures – Arad, județul Arad3.0401.7001.340
    71.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Dancu, județul Iași63458450
    72.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Dulbanu, județul Buzău732462270
    73.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Margineni, județul Neamt50846642
    74.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Sighet - Sighetu Marmatiei, județul Maramures76071050
    75.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Târgu Mureș, județul Mureș1.163595568
    76.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bubalinelor Sercaia, județul Brașov59254250
    77.Institutul de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas-Constanta, județul Constanta705605100
    78.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni, județul Bacau769612157
    79.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Bilciuresti,județul Dambovita81872593
    80.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Caransebes, județul Caraș-Severin2662660
    81.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rusetu, județul Buzau2.5512.000551
    82.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Reghin, județul Mureș27423737
    83.Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Popauti, comuna Rachiti, județul Botosani1.4551.317138
    84.Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie București19190
    85.Stațiunea Centrala de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni, județul Vaslui1.442819623
    86.Stațiunea Centrala de Cercetări pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturate Brăila, județul Brăila4.6133.0111.602
    87.Stațiunea Centrala de Cercetări pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dabuleni, județul Dolj3.0002.170830
    88.Institutul de Cercetări și Inginerie Tehnologică pentru Irigații și Drenaje Baneasa-Giurgiu, județul Giurgiu3.5593.000559
    89.Institutul de Biologie și Nutriție Animala Balotesti, județul Ilfov2602600
    90.Centrul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București32320
    91.Centrul de Cercetare, Proiectare pentru Piscicultura, Pescuit și Industrializarea Peștelui Galați, județul Galați 44140734
    92.Stațiunea de Cercetare pentru Piscicultur Nucet, județul Dambovita 16814721
    93.Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceav județul Suceava 660
    94.Societatea Comercială de Cercetare- Dezvoltare Rurală Cristian - Sibiu, județul Sibiu 1.4761.300176
    95.Eliminată.
    96.Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole - HORTING București15150
    TOTAL:114.91984.58130.338
    (la 22-05-2002, Anexa nr. 1 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 460 din 16 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 22 mai 2002 )
    Notă
    HOTĂRÂREA nr. 346 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002 prevede următoarele:
    Articolul 1
    Se aprobă transmiterea unui teren agricol în suprafața de 6,8 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole - Horting București, aflat în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti", în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicola - Baneasa, aflată în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti", care funcționează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
    Articolul 2
    Predarea-preluarea terenului agricol prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    Articolul 3
    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 9 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător.
    ANEXĂ
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a terenului agricol, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Institutului
    de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole - Horting București
    în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă - Băneasa
    Locul unde este situat terenul agricolPersoana juridică de la care se transmite terenul agricolPersoana juridică la care se transmite terenul agricolCaracteristicile tehnice ale terenului agricol
    Municipiul București, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 4, sectorul 1 - Baza de cercetare - dezvoltare BăneasaInstitutul de Cercetare- Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole-Horting BucureștiStațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă – BăneasaSuprafața de teren totală = 68.878 m2, situată în parcelele cadastrale As nr. 714-736,din care:- ocupată cu construcții = 1.655,73 m2- sere = 22.115,23 m2- încălzite = 17.788,23 m2- reci = 3.740,20 m2- alte tipuri = 586,80 m2- drumuri și platforme = 7.895,76 m2- teren agricol = 37.211,28 m2
     +  Anexa nr. 2
    SUPRAFEȚELE DE TEREN
    din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de învățământ cu profil agricol
    Nr.crt.Denumirea unității de învățământSuprafața totalî a terenului(ha)
    Județul Alba
    1.2.3.Grupul școlar agricol Aiud Grupul școlar agricol Blaj Grupul școlar agricol Ciumbrud0,552,4412,93
    Județul Arad
    4.5.Liceul horticol Minis Liceul agricol Gurahont 6,005,00
    Județul Arges
    6.7.8.Grupul școlar agricol Curtea de Arges Grupul școlar agricol Maracineni Grupul școlar agricol Costesti41,000,261,36
    Județul Bacau
    9.10.Grupul școlar agricol Hemeius Grupul școlar agricol Sascut 0,781,91
    Județul Bihor
    11.12.13.14.Grupul școlar agricol Salonta Grupul școlar agricol Valea lui Mihai Grupul școlar agricol Marghita, Tauteu Grupul școlar agricol Cădea130,004,0013,0013,00
    Județul Bistrita-Nasaud
    15.16.Grupul școlar agricol Bistrita Grupul școlar agricol Beclean 26,0012,00
    Județul Botosani
    17.18.Grupul școlar agricol Botosani Grupul școlar agricol Sendriceni3,0023,00
    Județul Brăila
    19.20.Grupul școlar agricol Brăila Grupul școlar agricol Ianca49,004,50
    Județul Buzau
    21.22.23.24.Grupul școlar agricol Buzau Grupul școlar agricol Beceni Grupul școlar agricol Ramnicu Sarat Grupul școlar agricol Smeeni 2,199,2627,001,27
    Județul Caraș-Severin
    25.Grupul școlar agricol Oravita2,00
    Județul Calarasi
    26.27.28.29.Grupul școlar agricol Calarasi Grupul școlar agricol Fundulea Grupul școlar agricol Dragalina Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – Ferma Belciugatele 3,870,3511,671.563,00
    Județul Cluj
    30.31.32.Grupul școlar agricol Cluj-Napoca Grupul școlar agricol Turda Universitatea de Științe Agricole și de Medicina Veterinară din Cluj-Napoca 0,701,04397,00
    Județul Constanta
    33.34.35.36.Grupul școlar agricol Palas-Constanta Grupul școlar agricol Poarta Alba Grupul școlar agricol Castelu Grupul școlar agricol Hârșova13,0044,0010,006,00
    Județul Dâmbovița
    37.38.39.40.41.42.Grupul școlar agricol Gaesti Grupul școlar agricol Titu Grupul școlar agricol Voinesti Grupul școlar agricol Nucet Grupul școlar agricol Tartasesti Liceul teoretic Baleni 12,009,7211,7324,003,004,88
    Județul Dolj
    43.44.45.46.47.47^1.Liceul agricol Calafat Grupul școlar agricol Segarcea Liceul agricol Malu Mare Liceul agricol Calarasi Grupul școlar agricol Filiasi Universitatea din Craiova – Stațiunea Didactică ”Banu Mărăcine Craiova”44,0010,0018,003,006,001.124,00
    Județul Galați
    48.49.50.51..Grupul școlar de industrie alimentara Galați Grupul școlar agricol Tecuci Liceul agricol Galați Grupul școlar agricol Cudalbi 1,6512,481,106,90
    Județul Giurgiu
    52.Grupul școlar agricol Călugăreni 2,20
    Județul Gorj
    53.Grupul școlar agricol Barsesti-Targu Jiu 7,10
    Județul Harghita
    54.55.56.Liceul agricol Odorheiu Secuiesc Liceul agricol Gheorgheni Liceul agricol Sanmartin 5,650,301,94
    Județul Hunedoara
    57.Liceul agricol Geoagiu 25,00
    Județul Ialomita
    58.59.Grupul școlar agricol Armasesti Grupul școlar agricol Fierbinti18,002,00
    Județul Iași
    60.61.62.63.64.Grupul școlar agricol Iași Grupul școlar agricol Podu Iloaiei Grupul școlar agricol Holboca Grupul școlar agricol Miroslava Universitatea Agronomica și de Medicina Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași10,0024,0011,00104,00411,00
    Județul Mehedinti
    65.66.Grupul școlar agricol Halanga Grupul școlar agricol Simian 18,001,00
    Județul Mures
    67.68.69.Grupul școlar agricol Targu Mures Grupul școlar agricol Reghin Grupul școlar agricol Dumbravioara28,003,0014,00
    Județul Neamt
    70.71.72.Grupul școlar agricol Roman Grupul școlar agricol Targu-Neamt Grupul școlar agricol Horia 5,4013,2038,04
    Județul Olt
    73.74.75.76.77.Grupul școlar agricol Slatina Grupul școlar agricol Caracal Grupul școlar agricol Bals Grupul școlar agricol Scornicesti Grupul școlar agricol Corabia 215,0010,201,8630,754,89
    Județul Prahova
    78.79.80.Grupul școlar agricol Mizil Grupul școlar agricol Valea Calugareasca Grupul școlar agricol Barcanesti 28,007,0012,00
    Județul Satu Mare
    81.82.83.Liceul agroindustrial Carei Liceul agroindustrial Negresti-Oas Liceul agroindustrial Livada 0,495,468,00
    Județul Salaj
    84.85.86.Grupul școlar agricol Simleu Silvaniei Grupul școlar agricol Ileanda Grupul școlar agricol Nusfalau 56,001,885,89
    Județul Sibiu
    87.88.89.Grupul școlar agricol Sibiu Grupul școlar agricol Dumbraveni Grupul școlar agricol Tarnava 52,0053,006,00
    Județul Suceava
    90.91.92.Grupul școlar agricol Falticeni Grupul școlar agricol Radauti Grupul școlar agricol Dorna Candrenilor 5,7012,0021,00
    Județul Teleorman
    93.94.95.96.Grupul școlar agricol Alexandria Grupul școlar agricol Turnu Magurele Grupul școlar agricol Rosiori de Vede Grupul școlar agricol Draganesti-Vlasca 45,0010,001,291,09
    Județul Timiș
    97.98.99.100.101.102.103.104.Grupul școlar agricol Lugoj Grupul școlar agricol Ciacova Grupul școlar agricol Timișoara Grupul școlar agricol Biled Grupul școlar agricol Sannicolau Mare Grupul școlar agricol Jimbolia Grupul școlar agricol "Ștefan Odobleja" Lugoj Universitatea de Științe Agricole și de Medicina Veterinară a Banatului din Timișoara 23,7418,1310,0011,563,505,000,651,633,77
    Județul Tulcea
    105.106.Grupul școlar agricol Tulcea Grupul școlar agricol Topolog10,0010,00
    Județul Vaslui
    107.108.109.110.111.Liceul agricol Husi Liceul agricol Puiesti Grupul școlar agricol Negresti Grupul școlar agricol Murgeni Liceul agricol Zorleni 11,907,864,503,8811,25
    Județul Vâlcea
    112.113.Grupul școlar agricol Dragasani Grupul școlar agricol Balcesti 13,352,86
    Județul Vrancea
    114.115.116.Grupul școlar agricol Focsani Grupul școlar agricol Odobesti Grupul școlar agricol Adjud 1,815,371,51
    Județul Ilfov
    117.118.118^1.Grupul școlar agricol Branesti Grupul școlar agricol Dragomiresti-Vale Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – Ferma Moara Domnească20,4433,00576,00
    Municipiul București
    119.120.Grupul școlar agricol Baneasa, București Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – Ferma Băneasa1,03226,61
    TOTAL:6.010,02
    (la 27-09-1999, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 776 din 23 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 27 septembrie 1999 )
    --------