PROCEDURĂ din 14 ianuarie 2016de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2016



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 90 din 14 ianuarie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2016.
     +  Articolul 1Obiectul înlesnirilor la plată(1) Organul fiscal competent acordă următoarele înlesniri la plata obligațiilor fiscale:a) eșalonarea la plată, la cererea debitorului, a obligațiilor fiscale;b) amânarea la plată, în condițiile legii, a penalităților de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în vederea anulării, până la data finalizării eșalonării la plată;c) amânarea la plată, în condițiile legii, a unui procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în vederea anulării, până la data finalizării eșalonării la plată;d) amânarea la plată, în condițiile legii, a unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în vederea anulării, până la data finalizării eșalonării la plată;e) amânarea la plată a penalităților de nedeclarare aferente obligațiilor fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de debitor și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, eșalonate la plată, în vederea reducerii cu 75%, până la data finalizării eșalonării la plată. (la 22-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (2) Înlesnirile la plată se acordă pentru toate obligațiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta procedură.(3) Prin obligații fiscale se înțelege:a) obligațiile fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligațiile fiscale accesorii;b) amenzile de orice fel administrate de organul fiscal central;c) creanțele bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii;d) creanțe rezultate din săvârșirea unor infracțiuni, respectiv prejudicii, cheltuieli judiciare și amenzi judiciare/penale. (la 22-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (3^1) Nu se încadrează în categoria creanțelor prevăzute la alin. (3) lit. d) și nu se acordă înlesniri la plată pentru sumele care fac obiectul unei confiscări, precum și cele reprezentând echivalentul în bani al unor bunuri care au fost considerate a constitui produs direct sau indirect al unei infracțiuni. (la 22-07-2019, Articolul 1 a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (4) Înaintea emiterii certificatului de atestare fiscală, organul fiscal competent în scopul acordării eșalonării la plată emite și comunică debitorului deciziile de calcul accesorii în vederea includerii acestora în decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.  +  Articolul 2Organul fiscal competent pentru soluționarea cererilor de acordare a înlesnirilor la plată(1) Competența de acordare a înlesnirilor la plată revine organului fiscal competent, prevăzut la art. 30, 33, 35 sau 40, după caz, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege.(2) Cererea depusă de debitor la organul fiscal competent se soluționează, în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia, prin emiterea unei decizii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și a unei decizii de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare sau a unei decizii de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, după caz, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 1-3.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), cererea se soluționează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la organul fiscal competent, în cazul:a) debitorilor cu risc fiscal mic, în condițiile art. 206 din lege;b) debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate, prevăzuți la art. 186 alin. (3^1) și la art. 193 alin. (3) din lege;c) debitorilor pentru care nu este necesară constituirea de garanții, prevăzuți la art. 193 alin. (2) din lege. (la 22-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (4) În cazul persoanelor juridice care trebuie să anexeze la cererea de acordare a eșalonărilor la plată situația încasărilor și plăților pe ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, precum și situația privind indicatorii orientativi și alte informații, modelele acestor documente sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5.(5) Pentru verificarea condițiilor prevăzute la art. 206 alin. (3) lit. a) și d)-f) din lege, organul fiscal va solicita informații de la serviciile/birourile/compartimentele care le gestionează. În acest sens, serviciile/birourile/compartimentele vor completa, în mod corespunzător, rubricile din referatul prevăzut în anexa nr. 6.(6) Debitorii fără domiciliu fiscal în România pot beneficia de înlesniri la plată numai dacă desemnează un împuternicit, potrivit art. 18 din lege.(7) În cazul în care debitorul retrage cererea de acordare a eșalonării la plată până la emiterea deciziei de eșalonare la plată sau a deciziei de respingere, organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia act de retragerea cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, prevăzută în anexa nr. 7.(8) Prevederile alin. (7) se aplică și în cazul cererilor depuse potrivit art. 13 alin. (1) sau art. 18, după caz.(9) Pentru debitorii prevăzuți la art. 204 din lege, precum și pentru cei care au transmise spre recuperare creanțe bugetare înscrise în titluri executorii emise de alte organe, organul fiscal competent înștiințează autoritatea competentă sau organul emitent al titlului executoriu, după caz, despre depunerea unei cereri de acordare sau de retragere, precum și despre emiterea unei decizii în soluționarea acestora, printr-o adresă la care anexează aceste documente. Aceste documente se transmit în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii cererii sau emiterii deciziei, după caz. (la 22-07-2019, Articolul 2 a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 3Eliberarea certificatului de atestare fiscală(1) După primirea cererii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, organul fiscal competent verifică:a) dacă cererea conține elementele prevăzute la art. 1 alin. (3), (4) sau art. 2 alin. (2^2), după caz, din anexa nr. 1 la ordin; (la 22-07-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) b) dacă cererea este însoțită de documentele prevăzute la art. 2 din anexa nr. 1 la ordin, în funcție de situația în care se încadrează debitorul; (la 22-07-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) c) dacă au fost depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, după caz;d) dacă există sume de rambursat/de restituit/de plată de la buget.(2) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), organul fiscal competent îndrumă debitorii în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în cursul procedurii de acordare a înlesnirilor la plată.(3) În situația în care a/au fost emisă/emise decizia/deciziile de rambursare/de restituire și/sau acte de individualizare a obligațiilor de plată de la buget, organul fiscal competent efectuează înregistrarea compensării potrivit art. 167 din lege, înainte de eliberarea certificatului de atestare fiscală.(4) În vederea soluționării cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale și a stabilirii sumelor care vor face obiectul acestora, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. Certificatul de atestare fiscală se eliberează în două exemplare: un exemplar se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de către organul fiscal competent la dosarul înlesnirilor la plată.(5) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, în certificatul de atestare fiscală eliberat de către organul fiscal competent în administrarea debitorului, la secțiunea A, secțiunea B lit. a), precum și la secțiunea C se înscriu obligațiile fiscale ale debitorului, impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, precum și totalul obligațiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.(6) În cazul în care există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal competent solicită, în scris, prezentarea debitorului la sediul său pentru clarificarea situației fiscale a acestuia. Solicitarea se transmite debitorului odată cu certificatul de atestare fiscală. Dispozițiile art. 56 din lege se aplică în mod corespunzător.(7) După clarificarea neconcordanțelor, organul fiscal competent întocmește în două exemplare procesul-verbal de punere de acord, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.(8) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, în procesul-verbal de punere de acord se înscriu obligațiile fiscale ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, ce fac obiectul înlesnirilor la plată.(9) Odată cu întocmirea procesului-verbal de punere de acord se eliberează, în două exemplare, un nou certificat de atestare fiscală. Un exemplar al procesului-verbal de punere de acord și al certificatului de atestare fiscală se comunică debitorului, iar un exemplar al acestora se arhivează de către organul fiscal competent la dosarul înlesnirilor la plată.(10) Termenul de clarificare a neconcordanțelor și de eliberare a unui nou certificat de atestare fiscală este de cel mult 15 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală inițial. Termenul prevăzut la art. 2 alin. (2) sau (3), după caz, se prelungește în mod corespunzător.(11) Prin excepție de la alin. (10), pentru debitorii prevăzuți la art. 2 alin. (3), termenul de clarificare a neconcordanțelor și de eliberare a unui nou certificat de atestare fiscală este de cel mult 2 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală inițial. (la 22-07-2019, Articolul 3 a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 4Conținutul certificatului de atestare fiscală eliberat în scopul înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale(1) Prin excepție de la prevederile art. 158 alin. (2) din lege, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligațiile fiscale restante existente în sold la data eliberării acestuia, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal competent în vederea recuperării.(2) În cazul cererilor depuse în condițiile art. 206 alin. (5) din lege, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligațiile fiscale individualizate în declarațiile de impunere sau în deciziile de impunere pentru care nu s-a împlinit, la data depunerii cererii, scadența sau termenul de plată prevăzute la art. 154 și 156 din lege, după caz.(3) Certificatul de atestare fiscală cuprinde 3 secțiuni:a) secțiunea A "Obligații fiscale existente în evidența organului fiscal central";b) secțiunea B "Obligații fiscale care nu pot face obiectul înlesnirilor la plată";c) secțiunea C "Obligații fiscale nete ce pot face obiectul înlesnirilor la plată".(4) La secțiunea A se înscriu:a) obligațiile fiscale principale individualizate pe fiecare tip de impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat. În cazul debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligațiile fiscale principale ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare;b) obligațiile fiscale accesorii defalcate pe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat și, în cadrul acestora, pe majorări de întârziere/dobânzi/penalități de întârziere/penalități de nedeclarare. În cazul debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligațiile fiscale accesorii ale debitorului, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente impozitului pe venitul din salarii datorate de fiecare dintre sediile sale secundare;c) sumele reprezentând amenzi de orice fel administrate de organul fiscal central;d) sumele reprezentând creanțe bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale competente, potrivit legii, inclusiv creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.(5) La secțiunea B se înscriu:a) obligațiile fiscale rămase nestinse din înlesnirile la plată acordate în baza titlului VII «Colectarea creanțelor fiscale», cap. IV «Înlesniri la plată» din lege. În cazul debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligațiile fiscale rămase nestinse ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii, rămas nestins, datorat de fiecare dintre sediile sale secundare. Aceste obligații nu se înscriu în cazul eliberării certificatului de atestare fiscală pentru menținerea valabilității înlesnirii la plată; (la 22-07-2019, Litera a) din Alineatul (5) , Articolul 4 a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) b) suma totală din decontul/deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare în curs de soluționare. Se vor menționa obligațiile fiscale de natura celor prevăzute la secțiunea A, a căror compensare urmează a fi înregistrată la data emiterii deciziei prin care a fost aprobată suma de rambursat;c) obligațiile fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în cazul certificatelor de atestare fiscală emise în scopul menținerii valabilității eșalonării la plată;d) obligații fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 195 alin. (1) și (12) din lege, precum și a ratelor neachitate, în cazul certificatelor de atestare fiscală emise în scopul modificării eșalonării la plată.(6) La secțiunea C, care reprezintă diferența dintre obligațiile fiscale cuprinse la secțiunea A și obligațiile fiscale cuprinse la secțiunea B, se înscriu obligațiile fiscale nete ce pot face obiectul înlesnirilor la plată sau sume rămase nestinse care au făcut obiectul eșalonării sau amânării la plată a căror valabilitate a fost pierdută, în cazul menținerii valabilității înlesnirilor la plată. Acestea se individualizează pe fiecare tip de impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv obligațiile fiscale accesorii. Pentru debitorii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal potrivit legii, se înscriu obligațiile fiscale nete ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii net datorat de fiecare dintre sediile sale secundare.(7) În cazul obligațiilor fiscale accesorii se înscriu separat cele ce fac obiectul eșalonării la plată și separat cele ce fac obiectul amânării la plată, după caz. (la 22-07-2019, Alineatul (7) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (8) Nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală sumele reprezentând obligații fiscale stabilite prin acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și nici sumele reprezentând amenzi contravenționale pentru care s-au formulat plângeri în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 5Procedura de emitere a acordului de principiu sau a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare ori a deciziei de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale(1) După eliberarea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal verifică:a) dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a), c)-e), alin. (2) și, după caz, alin. (3^1) din lege; (la 22-07-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 5 a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) b) dacă cererea de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale conține obligațiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6) și (7) din lege.(2) Îndeplinirea condiției prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a) din lege, referitoare la dificultatea generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și capacitatea financiară de plată pe perioada de eșalonare, se analizează și se stabilește de organul fiscal pe baza documentelor referitoare la încasările și plățile pe ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, a programului de restructurare sau de redresare financiară prezentat de debitor ori a altor informații și/sau documente relevante prezentate de debitor sau deținute de organul fiscal. În această analiză sunt relevante evoluția pozitivă a capacității financiare de plată pe perioada eșalonării, precum și sustenabilitatea acesteia.(2^1) Prin excepție de la alin. (2), pentru debitorii care nu dețin bunuri în proprietate, prevăzuți la art. 186 alin. (3^1) din lege, situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și capacitatea financiară de plată pe perioada de eșalonare se analizează și se constată de organul fiscal pe baza informațiilor menționate de debitor în cerere sau deținute de organul fiscal competent, potrivit art. 186 alin. (3^1) din lege. (la 22-07-2019, Articolul 5 a fost completat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (3) În cazul persoanelor juridice, la stabilirea dificultății generate de lipsa temporară de disponibilități bănești se pot avea în vedere și indicatorii orientativi, precum și alte informații prevăzute în anexa nr. 5.(4) După verificarea condițiilor prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent, în cel mult 15 zile de la eliberarea certificatului de atestare fiscală, întocmește referatul «A», conform modelului prezentat în anexa nr. 11. Prin excepție, pentru debitorii prevăzuți la art. 2 alin. (3), referatul «A» se întocmește în cel mult 5 zile de la eliberarea certificatului de atestare fiscală. (la 22-07-2019, Alineatul (4) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (5) Referatul "A" va fi însoțit de documentele ce dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1).(6) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, condițiile de acordare a înlesnirilor la plată prevăzute la secțiunea A lit. a) din referatul "A" se analizează atât pentru debitor, cât și pentru sediile sale secundare. În situația în care oricare dintre aceste entități nu are îndeplinită una dintre condiții, în coloana "Modul de respectare a condițiilor" se bifează că nu este îndeplinită condiția.(7) În situația în care cererea unui debitor care are înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se respinge potrivit art. 184 alin. (6) lit. a) din lege, la secțiunea D lit. b) din referatul "A" se înscriu obligațiile fiscale ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare sediu secundar, astfel cum sunt înscrise la secțiunea B lit. a) din certificatul de atestare fiscală prevăzut în anexa nr. 9.(8) În situația în care se aprobă cererea unui debitor care are înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, la secțiunea D lit. c) și d) din referatul "A" se înscriu obligațiile fiscale ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare sediu secundar, astfel cum sunt înscrise la secțiunea C din certificatul de atestare fiscală prevăzut în anexa nr. 9.(9) Concomitent cu referatul prevăzut la alin. (4), organul fiscal competent întocmește acordul de principiu, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, sau, după caz, decizia de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale. Un exemplar al acordului de principiu sau al deciziei de respingere se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal la dosarul înlesnirilor.(10) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, în acordul de principiu se înscriu obligațiile fiscale ale debitorului, precum și impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, ce fac obiectul înlesnirilor la plată.(11) Decizia de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale se emite de către organul fiscal competent și cuprinde obligațiile fiscale atât pentru debitor, cât și pentru sediile sale secundare, cu precizarea condiției care nu a fost respectată, indiferent dacă aceasta privește debitorul sau unul dintre sediile sale secundare, și se comunică debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii. Fiecare decizie se emite în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică debitorului, iar un alt exemplar se arhivează de organul fiscal la dosarul eșalonării.(12) Prin excepție de la prevederile alin. (9), organul fiscal competent emite decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, în baza referatului prevăzut la alin. (4), în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a), c)-e), alin. (2) și alin. (3^1) din lege, după caz, pentru debitorii prevăzuți la art. 2 alin. (3). (la 22-07-2019, Alineatul (12) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (13) Debitorii prevăzuți la art. 193 alin. (3) din lege, pentru care rezultă din documentația anexată că dețin în proprietate bunuri, constituie garanții potrivit prevederilor art. 193 alin. (4) din lege, caz în care se aplică prevederile alin. (9). (la 22-07-2019, Alineatul (13) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (14) Prin acordul de principiu, organul fiscal stabilește perioada de eșalonare, data până la care este valabilă garanția, în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție, precum și cuantumul garanției, cu menționarea sumelor eșalonate la plată, a sumelor amânate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eșalonare la plată, a procentului prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, după caz, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată. Dobânda se calculează de la data emiterii acordului de principiu.(15) Organul fiscal competent emite decizia de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale în următoarele situații:a) pentru obligațiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6) și (7) din lege, ori de câte ori în cerere sunt înscrise și astfel de sume;b) nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a eșalonării la plată;c) debitorul nu depune documentele justificative necesare soluționării cererii;d) cererea de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale și documentele aferente nu prezintă nicio modificare față de condițiile de acordare a înlesnirilor la plată prevăzute într-o cerere anterioară, care a fost respinsă;e) în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată, a obligațiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eșalonare la plată.(16) Înaintea emiterii deciziei de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, organul fiscal competent efectuează audierea debitorului potrivit art. 9 din lege. În acest caz, organul fiscal competent va întocmi un proces-verbal de audiere.  +  Articolul 6Garanții(1) În termen de 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorii trebuie să constituie garanții sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) din lege.(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile de către organul fiscal competent, la cererea temeinic justificată a debitorului.(3) Garanțiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) și b) din lege trebuie să acopere sumele eșalonate la plată, sumele amânate la plată, precum și dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată.(4) Garanțiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) și d) din lege trebuie să acopere sumele eșalonate la plată, sumele amânate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată plus procentul prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată.(5) Garanțiile constituite sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. d) din lege trebuie să acopere obligațiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal a instituit sechestrul, sumele eșalonate la plată, sumele amânate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată plus procentul prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată. Prin obligații fiscale ale garantului, care beneficiază de o eșalonare la plată aflată în derulare, se înțelege sumele eșalonate la plată, sumele amânate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată plus procentul prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată. (la 22-07-2019, Alineatul (5) din Articolul 6 a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (6) În situația în care bunurile sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, garanțiile constituite sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. c) din lege trebuie să acopere valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, sumele eșalonate la plată, sumele amânate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată plus procentul prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată.(7) În cazul în care debitorul constituie garanție sub forma scrisorii de garanție sau poliței de asigurare de garanție, după caz, acestea trebuie să cuprindă următoarele elemente:a) denumirea entității emitente a scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție, după caz;b) data emiterii scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție, după caz, și perioada de valabilitate a acestora. În acest caz, scrisoarea de garanție sau polița de asigurare de garanție, după caz, trebuie să aibă mențiunea că perioada de valabilitate este cu cel puțin 3 luni mai mare decât scadența ultimei rate din eșalonarea la plată;c) valoarea scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție, după caz;d) obiectul pentru care se eliberează scrisoarea de garanție sau polița de asigurare de garanție, după caz;e) semnăturile autorizate conform competențelor stabilite;f) angajamentul ferm al entității emitente de a plăti suma stabilită, în mod necondiționat și irevocabil, la solicitarea organului fiscal competent.(8) În cazul în care debitorul oferă bunuri potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) din lege, organul fiscal competent dispune instituirea măsurilor asigurătorii, cu excepția cazului în care acestea sunt deja sechestrate de organul fiscal. Prevederile cap. VI privind măsurile asigurătorii din titlul VII din lege se aplică în mod corespunzător numai în ceea ce privește indisponibilizarea bunurilor.(9) În cazul bunurilor oferite drept garanție potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) și d) din lege, debitorul trebuie să prezinte următoarele documente:a) actul de proprietate asupra bunului;b) raportul de evaluare a bunului;c) extrasul de carte funciară actualizat, în cazul bunurilor imobile;d) extrasul actualizat de la Arhiva de Garanții Reale Mobiliare, în cazul bunurilor mobile;e) fișa mijloacelor fixe.(10) Raportul de evaluare se întocmește de un expert evaluator independent, autorizat în condițiile legii, iar costul evaluării se suportă de către debitor.(11) În cazul bunurilor imobile, raportul de evaluare va cuprinde și valoarea orientativă stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor publici.(12) În cazul în care bunurile debitorului oferite drept garanție sunt deja sechestrate de organul fiscal numai pentru obligațiile fiscale ce formează obiect al înlesnirilor la plată, iar valoarea acestora acoperă valoarea prevăzută la alin. (4), debitorul are obligația de a prezenta, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare și celelalte documente prevăzute la alin. (9).(13) În cazul în care bunurile debitorului oferite drept garanție sunt deja sechestrate de organul fiscal atât pentru obligațiile fiscale ce formează obiect al înlesnirilor la plată, cât și pentru alte obligații ce nu formează obiect al înlesnirilor la plată, valoarea garanției trebuie să acopere valoarea obligațiilor eșalonate la plată, valoarea obligațiilor amânate la plată, dobânda datorată pe perioada eșalonării, procentul prevăzut la art. 193 alin. (13) din lege, corespunzător perioadei de eșalonare, aplicat la totalul sumelor eșalonate și amânate la plată, precum și valoarea obligațiilor ce nu formează obiect al înlesnirilor la plată pentru care s-a instituit sechestrul. Dispozițiile alin. (12) se aplică în mod corespunzător.(14) În cazul în care bunurile, proprietate a unei terțe persoane, oferite drept garanție sunt deja sechestrate de către un organ fiscal, iar valoarea acestora acoperă valoarea prevăzută la alin. (5), debitorul are obligația de a prezenta, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare și celelalte documente prevăzute la alin. (9).(15) Pe parcursul derulării eșalonării la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent poate aproba înlocuirea garanției și/sau redimensionarea acesteia în funcție de valoarea ratelor rămase de achitat și de valoarea obligațiilor amânate la plată. Cererea de înlocuire și/sau de redimensionare a garanției trebuie să conțină motive justificate și să indice garanția oferită. Dispozițiile alin. (9)-(14) sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul înlocuirii și/sau al redimensionării garanției.(16) După depunerea cererii potrivit alin. (15) și analiza efectuată de organul fiscal competent, se emite și se comunică debitorului o înștiințare privind stabilirea valorii garanției în vederea înlocuirii sau redimensionării acesteia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.(16^1) În cazul în care pe parcursul eșalonării la plată bunurile care fac obiectul garanției constituite potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) și d), alin. (15) și (16) din lege, s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii, organul fiscal central solicită debitorului, în termen de 5 zile de la data constatării acestui fapt, reconstituirea garanțiilor pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată dacă celelalte garanții nu sunt îndestulătoare. (la 22-07-2019, Articolul 6 a fost completat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (17) Organul fiscal competent eliberează garanțiile în cel mult 15 zile în următoarele situații:a) în cazul finalizării eșalonării la plată, cu excepția situației prevăzute la art. 202 alin. (3) din lege;b) în cazul în care debitorul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanției și sumele rămase din eșalonarea la plată sunt mai mici de 5.000 lei, în cazul persoanelor fizice, și, respectiv, 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.(18) În cazul în care, pe parcursul derulării eșalonărilor la plată, garanția constituită potrivit alin. (6) se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea organului fiscal competent, nu acoperă valoarea garanțiilor prevăzute la art. 193 alin. (13) din lege, debitorul are obligația reîntregirii acesteia, pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din înlesnirea la plată, în conformitate cu prevederile art. 194 alin. (1) lit. l) din lege.(19) În cazul în care debitorul solicită executarea garanției constituite sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. b) din lege pentru stingerea ratelor de eșalonare, cererea se depune până la împlinirea scadenței ratelor de eșalonare. (la 22-07-2019, Articolul 6 a fost completat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 7Procedura de emitere a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare(1) În situația în care debitorul a depus garanțiile în cuantumul prevăzut în acordul de principiu, precum și documentele prevăzute la art. 6 alin. (9), în termenul legal, organul fiscal verifică îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2) din lege și întocmește referatul "B", conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, aplicând în mod corespunzător prevederile art. 5 alin. (6)-(8). Referatul "B" va fi însoțit de documentele ce dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2) din lege, precum și de documentele prevăzute la art. 6 alin. (9).(2) În situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2) din lege, organul fiscal competent întocmește referatul "B" și emite decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, precum și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare. Fiecare decizie se emite în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal la dosarul înlesnirilor la plată. Dacă debitorul constituie garanție sub forma scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție, după caz, atât decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, cât și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare se emit în 3 exemplare, iar cel de-al treilea exemplar se comunică entității emitente a scrisorii de garanție bancară sau a poliței de asigurare de garanție, după caz.(3) Prin excepție de la alin. (2), în cazul debitorilor care dețin bunuri insuficiente pentru a constitui garanțiile prevăzute de lege, organul fiscal competent întocmește referatul «B» și emite decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale în care se includ și penalitățile de întârziere, precum și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalității de nedeclarare prin care se amână la plată doar penalitățile de nedeclarare. Penalitățile de nedeclarare care se amână la plată sunt cele aferente obligațiilor fiscale principale eșalonate la plată. (la 22-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (4) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale cuprinde în anexă graficele de eșalonare, separat pentru debitor și separat pentru fiecare dintre sediile sale secundare, iar decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare se emite separat pentru debitor și separat pentru fiecare dintre sediile sale secundare. Atât decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, cât și deciziile de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare se comunică debitorului care a înființat sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii.(5) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2) din lege, organul fiscal competent întocmește referatul "B" și emite decizia de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale. Dispozițiile art. 5 alin. (11) și (16) se aplică în mod corespunzător.(6) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, decizia de respingere a cererii de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale se emite atât pentru debitor, cât și pentru sediile sale secundare, cu precizarea condiției care nu a fost respectată, indiferent dacă aceasta privește debitorul sau unul dintre sediile sale secundare, și se comunică debitorului care a înființat sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii.(7) Prevederile alin. (5) se aplică și în situația în care debitorul nu depune garanțiile, și nici documentele prevăzute la art. 6 alin. (9) în termenul legal. În acest caz, organul fiscal nu va verifica îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2) din lege.(8) Eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal competent pe număr de luni, pe o perioadă de cel mult 5 ani, prin emiterea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale. Numărul de luni este dat de numărul de rate de eșalonare.(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8), eșalonarea se acordă pe cel mult 6 luni, atât pentru obligațiile fiscale principale, cât și pentru dobânzile și penalitățile de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) din lege, pentru debitorii care nu constituie niciun fel de garanție ca urmare a faptului că nu dețin niciun fel de bunuri în proprietate. În această categorie se încadrează și debitorii care dețin bunuri în proprietate, însă acestea sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, iar valoarea acestora acoperă numai valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul. (la 22-07-2019, Alineatul (9) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (10) Pentru debitorii care dețin bunuri insuficiente, pentru a constitui garanțiile conform prevederilor art. 6, eșalonarea la plată se acordă pe cel mult 5 ani, atât pentru obligațiile fiscale principale, cât și pentru dobânzile și penalitățile de întârziere.(11) Pentru penalitățile de nedeclarare datorate de contribuabili se acordă următoarele:a) eșalonare la plată, în situația în care obligațiile fiscale principale pentru care s-au calculat acestea sunt stinse după expirarea termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din lege; (la 22-07-2019, Litera a) din Alineatul (11) , Articolul 7 a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) b) amânarea la plată în vederea reducerii, potrivit legii, în situația în care obligațiile fiscale principale pentru care s-au calculat acestea sunt eșalonate la plată.(12) Perioada de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale se stabilește de organul fiscal competent în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale care se eșalonează la plată și de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de eșalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eșalonare la plată solicitată de debitor.(13) Rata de eșalonare reprezintă obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, după caz, cu excepția debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate pentru a constitui garanțiile prevăzute de lege, caz în care dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată se comunică prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii și se achită potrivit art. 156 alin. (1) din lege. Cuantumul obligațiilor fiscale eșalonate la plată se împarte în mod egal pentru fiecare rată de eșalonare. (la 22-07-2019, Alineatul (13) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (13^1) Prin excepție de la alin. (13), rata de eșalonare se stabilește astfel: a) pentru debitorul care desfășoară activități cu caracter sezonier, rata de eșalonare se stabilește în funcție de numărul de luni dintr-un an calendaristic în care acesta poate achita rate mai mari raportat la specificul activității contribuabilului și la capacitatea financiară de plată a acestuia. Numărul de luni în care debitorul poate să plătească rate de eșalonare mai mici decât cele prevăzute la alin. (13) nu poate fi mai mare de 6 luni într-un an calendaristic sau, după caz, fracție de an. Rata de eșalonare din perioada în care debitorul nu are capacitate financiară de plată nu poate fi mai mică de 10% din rata de eșalonare stabilită potrivit alin. (13);b) pentru debitorii care nu dețin bunuri în proprietate pentru a constitui garanțiile prevăzute de lege, care anexează la cerere de acordare a eșalonării la plată o propunere de grafic, rata de eșalonare trebuie să fie în primele 3 luni de cel puțin 10% din cuantumul obligațiilor fiscale eșalonate la plată, iar în următoarele luni, debitorul trebuie să achite restul obligațiilor fiscale proporțional cu lunile pentru care a fost acordată eșalonarea la plată;c) pentru debitorii cu risc fiscal mic, care anexează la cerere de acordare a eșalonării la plată o propunere de grafic, ratele de eșalonare la plată trebuie să fie în primele 6 luni de cel puțin 10% din cuantumul obligațiilor fiscale eșalonate la plată, la care se adaugă dobânda pe perioada eșalonării la plată calculată de organul fiscal competent, iar în următoarele luni debitorul trebuie să achite restul obligațiilor fiscale, proporțional cu lunile pentru care a fost acordată eșalonarea la plată. (la 22-07-2019, Articolul 7 a fost completat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (14) Termenul de plată a ratelor de eșalonare este data de 15 a fiecărei luni. Prima rată din graficul de eșalonare la plată are termenul de plată data de 15 a lunii următoare emiterii deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.(15) Pentru debitorii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, plătitor al ratelor de eșalonare este debitorul, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plătitor de impozit este sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii și venituri asimilate salariilor.(16) Odată cu emiterea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale se emit și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate, calculate până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, care devin condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) din lege. (la 22-07-2019, Alineatul (16) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (17) Pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 173 alin. (2) din lege, penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 din lege se calculează până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.(18) Penalitatea de nedeclarare care nu a fost instituită și comunicată debitorului se instituie și se comunică după finalizarea eșalonării la plată sau, după caz, la data pierderii valabilității eșalonării la plată, prin emiterea Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare.  +  Articolul 8Condiții de menținere a valabilității înlesnirilor la plată(1) Înlesnirile la plată acordate își mențin valabilitatea în cazul respectării condițiilor prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și art. 200 alin. (2) din lege.(2) După comunicarea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, pentru obligațiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f) din lege, organul fiscal competent comunică, în toate cazurile, somația, potrivit legii, în scopul urmăririi îndeplinirii condiției de menținere a valabilității înlesnirilor la plată.  +  Articolul 9Prevederi privind comunicarea și încasarea penalităților(1) Penalitatea prevăzută la art. 198 și art. 199 alin. (3) din lege se comunică debitorului prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15.(2) Penalitatea se face venit la bugetul de stat și se virează în contul 20.35.01.07 «Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată», deschis la unitatea de trezorerie a organului fiscal competent, pe codul de identificare fiscală al debitorilor/sediilor secundare. (la 22-07-2019, Alineatul (2) din Articolul 9 a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 10Regimul executării silite pe perioada eșalonării la plată a obligațiilor fiscalePe perioada eșalonării la plată, pentru obligațiile prevăzute la art. 8 alin. (2), organul fiscal competent nu continuă procedura de executare silită după emiterea somației.  +  Articolul 11Finalizarea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale(1) În situația în care sumele eșalonate la plată au fost stinse în totalitate și au fost respectate condițiile prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și la art. 200 alin. (2) din lege, organul fiscal competent emite în două exemplare decizia de finalizare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 16, precum și decizia de anulare a penalităților de întârziere amânate la plată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17. Un exemplar al acestor decizii se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal competent la dosarul înlesnirii la plată. În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, prevederile art. 7 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.(2) După finalizarea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, penalitatea de nedeclarare amânată la plată se reduce cu 75%. În acest caz, organul fiscal competent emite în două exemplare decizia de reducere a penalităților de nedeclarare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18. Un exemplar al acestor decizii se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal competent la dosarul înlesnirii la plată.(3) Diferența de penalități de nedeclarare în cotă de 25% se achită în termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din lege, în funcție de data comunicării deciziei prevăzute la alin. (2).(4) Pentru reducerea cu 75% a penalităților de nedeclarare comunicate potrivit art. 7 alin. (18), debitorul va depune la organul fiscal competent o cerere în acest sens, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 181 alin. (2) din lege.(5) După emiterea deciziei de finalizare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, în aplicarea art. 7 din lege, organul fiscal îndrumă debitorul în vederea depunerii cererii prevăzute la alin. (4).  +  Articolul 12Pierderea valabilității înlesnirilor la plată(1) În cazul în care se constată neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și la art. 200 alin. (2) din lege, organul fiscal competent va emite, în termen de cel mult 30 de zile de la data nerespectării condiției, în două exemplare, decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19, precum și decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 20. Un exemplar al acestor decizii se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal la dosarul înlesnirii la plată. (la 22-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 12 a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (2) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, înlesnirile la plată își pierd valabilitatea la data la care nu sunt respectate, în mod corespunzător, dispozițiile art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și la art. 200 alin. (2) din lege, indiferent de faptul că titularul obligației este debitorul sau unul dintre sediile sale secundare. Prevederile art. 7 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.(3) În scopul efectuării stingerii, vechimea sumelor reprezentând rate rămase nestinse ca urmare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, precum și a penalităților de întârziere/penalităților de nedeclarare amânate la plată este data pierderii valabilității înlesnirilor la plată, potrivit art. 199 alin. (1) și art. 208 alin. (4) din lege.(4) După constatarea pierderii valabilității eșalonării la plată, organul fiscal demarează procedura de valorificare a garanțiilor constituite de debitor, în conformitate cu prevederile art. 212 din lege, în termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii deciziilor prevăzute la alin. (1). (la 22-07-2019, Articolul 12 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 13Menținerea valabilității eșalonării la plată la cererea debitorului(1) Pentru menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută, debitorul depune o cerere care cuprinde următoarele elemente:a) datele de identificare a debitorului: denumirea/numele și prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, precum și numele, precum și datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal, potrivit legii;b) mențiuni referitoare la: numărul și data emiterii deciziei de eșalonare la plată, a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare și, după caz, a deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată și a deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare;c) data și semnătura debitorului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului.(2) În vederea soluționării cererii prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent eliberează, din oficiu, în termen de cel mult 3 zile de la data depunerii cererii, certificatul de atestare fiscală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8 sau în anexa nr. 9, în situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, după caz. (la 22-07-2019, Alineatul (2) din Articolul 13 a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (3) După emiterea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal întocmește referatul "B", conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, și verifică condițiile de menținere a valabilității înlesnirii la plată de la secțiunea A lit. a), d)-g), k) și l). În această situație, nu se completează secțiunea B - "Date de analiză" și lit. b) a secțiunii D - "Concluzii". În situația debitorilor care dețin bunuri în proprietate, dar sunt insuficiente pentru a constitui garanțiile prevăzute la art. 193 din lege, condiția de la secțiunea A lit. d) se consideră îndeplinită.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul debitorilor prevăzuți la art. 2 alin. (3) lit. b) și c), se verifică condițiile de menținere a valabilității înlesnirii la plată de la secțiunea A lit. a), e)-g) și k) din referatul . (la 22-07-2019, Alineatul (4) din Articolul 13 a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (5) Organul fiscal competent emite și comunică decizia de menținere a valabilității eșalonării la plată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 21, împreună cu un nou grafic de eșalonare la plată, care face parte integrantă din aceasta, cu păstrarea perioadei de eșalonare rămase din eșalonarea aprobată inițial, precum și decizia de menținere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 22. Odată cu emiterea acestor decizii, se emit și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate, calculate până la data emiterii deciziei de menținere a valabilității eșalonării la plată. Prin păstrarea perioadei de eșalonare se înțelege numărul de luni rămas din eșalonarea aprobată inițial, fără a se lua în considerare numărul de luni aferent perioadei în care aceasta și-a pierdut valabilitatea.(6) Odată cu decizia de menținere a eșalonării la plată, organul fiscal competent anulează penalitățile stabilite prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități, emisă în condițiile art. 9 alin. (1).(7) În situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (3) și (4), după caz, cererea se soluționează prin decizie de respingere potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. Decizia de respingere se emite și în situația în care debitorul a depus cererea după executarea garanției de către organul fiscal competent.(8) Deciziile prevăzute la alin. (5) și (7) se emit în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal competent la dosarul înlesnirilor. Dacă debitorul constituie garanție sub forma scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție, atât decizia de menținere a valabilității eșalonării la plată, cât și decizia de menținere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare se emit în 3 exemplare, iar cel de-al treilea exemplar se comunică entității emitente a scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție, după caz.(9) Cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează de organul fiscal competent, în termen de 10 zile de la data depunerii.  +  Articolul 14Stingerea obligațiilor fiscale înainte de emiterea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale(1) În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale se efectuează plăți în conturile bugetare aferente tipurilor de creanțe fiscale ce vor face obiectul eșalonării la plată, acestea sting mai întâi obligațiile fiscale exigibile în această perioadă și apoi obligațiile cuprinse în certificatul de atestare fiscală.(2) În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale s-au stins obligații fiscale prin orice modalitate prevăzută de lege, care sunt cuprinse în suma care face obiectul eșalonării la plată, debitorul achită ratele eșalonate la plată până la concurența sumei rămase de plată. În acest caz, sumele eșalonate la plată reprezintă diferența dintre sumele prevăzute la secțiunea «C» din certificatul de atestare fiscală, diminuate cu sumele stinse până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată. (la 22-07-2019, Alineatul (2) din Articolul 14 a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (3) Abrogat. (la 22-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 14 a fost abrogat de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 15Reguli speciale privind fuziunea debitorilor(1) În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată debitorul fuzionează prin absorbție cu unul sau mai mulți debitori, după caz, care beneficiază/nu beneficiază de înlesniri la plată, acesta este obligat să prezinte organului fiscal competent proiectul de fuziune în momentul în care acesta își produce efectele potrivit legii și actele justificative ale fuziunii.(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii documentelor prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent înștiințează debitorul cu privire la sumele care trebuie achitate, reprezentând obligații fiscale preluate de la debitorii care fuzionează și nu beneficiază de înlesniri la plată. Modelul înștiințării de plată este prevăzut în anexa nr. 23.(3) Pentru menținerea valabilității eșalonării la plată acordate debitorului, sumele prevăzute la alin. (2) trebuie achitate în termen de 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată. În caz contrar, organul fiscal competent emite decizie de pierdere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, precum și decizie de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz.(4) La cererea debitorului depusă la organul fiscal competent până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (3), obligațiile fiscale cuprinse în înștiințarea la plată pot face obiectul modificării deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz. Prevederile art. 18 se aplică în mod corespunzător.(5) În cazul în care debitorul rezultat în urma unei fuziunii nu depune documentele prevăzute la alin. (1), însă organul fiscal competent constată din oficiu operațiunea de fuziune, în termen de 30 de zile de la data constatării, acesta înștiințează debitorul cu privire la sumele care trebuie achitate, reprezentând obligații fiscale preluate de la debitorii care fuzionează și nu beneficiază de înlesniri la plată. Prevederile alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.(6) În cazul în care debitorul nu beneficiază de înlesniri la plată, însă unul sau mai mulți debitori cu care fuzionează are/au înlesniri la plată în derulare, organul fiscal competent emite, pe numele debitorului rezultat din fuziune, pe baza documentelor prevăzute la alin. (1) depuse de debitor sau din oficiu, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentelor sau de la data constatării operațiunii de fuziune, următoarele acte:a) o nouă decizie de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și, după caz, o nouă decizie de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalității de nedeclarare, pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din înlesnirile la plată aflate în derulare, cu păstrarea perioadei de eșalonare cea mai mare, rămasă din eșalonarea aprobată inițial;b) înștiințare pentru sumele care trebuie achitate, reprezentând obligații fiscale datorate de debitorii care fuzionează și nu beneficiază de înlesniri la plată. Acestea trebuie achitate în termen de 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată și reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată acordată potrivit lit. a).(7) La data emiterii documentelor prevăzute la alin. (6) organul fiscal desființează actele similare emise pe numele debitorului beneficiar al eșalonării la plată și care și-a încetat existența, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 24 și 25.(8) Debitorul poate solicita includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale cuprinse în înștiințarea de plată comunicată potrivit alin. (6) lit. b), până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia.(9) În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii la plată debitorul fuzionează prin contopire cu unul sau mai mulți debitori care beneficiază/nu beneficiază de înlesniri la plată, organul fiscal competent emite o nouă decizie de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și o nouă decizie de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalității de nedeclarare, prevederile alin. (6) și (7) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 16Reguli speciale privind divizarea debitorilor(1) În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii la plată debitorul se divizează și repartizarea soldului obligațiilor fiscale se realizează către același debitor și una sau mai multe societăți, organul fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitor, la solicitarea acestuia și pe baza proiectului de divizare în momentul în care acesta își produce efectele potrivit legii și actelor justificative ale divizării, emite decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și, după caz, decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare și modifică graficul de eșalonare până la concurența sumelor rămase ca urmare a divizării în sarcina debitorului. Prevederile art. 18 se aplică în mod corespunzător.(2) Pentru ceilalți debitori care, în urma repartizării soldului obligațiilor fiscale, preiau obligații fiscale eșalonate la plată, pe baza documentelor prevăzute la alin. (1) depuse de debitori sau din oficiu, organele fiscale competente emit, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentelor sau de la data constatării operațiunii de divizare, următoarele acte:a) decizii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și, după caz, decizii de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalității de nedeclarare, pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din înlesnirile la plată aflate în derulare, cu păstrarea perioadei de eșalonare rămase din eșalonarea aprobată inițial;b) înștiințare pentru sumele care trebuie achitate, reprezentând obligații fiscale datorate de debitori care au preluat obligații fiscale eșalonate, dacă este cazul. Acestea trebuie achitate în termen de 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată și reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată.(3) Debitorii prevăzuți la alin. (2) pot solicita includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale cuprinse în înștiințarea de plată comunicată potrivit alin. (2) lit. b), până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia.(4) În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii la plată debitorul se divizează și repartizarea soldului obligațiilor fiscale se realizează în totalitate către mai multe societăți nou-constituite, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (2) și (3). În acest caz, organul fiscal competent emite și comunică debitorului divizat decizie de desființare a deciziei de eșalonare la plată, precum și decizie de desființare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 24 și 25.  +  Articolul 17Reguli speciale privind punerea în aplicare a suspendării executării unui act administrativ-fiscal(1) În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obține o suspendare a executării actului administrativ-fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică, la cererea debitorului.(2) Dacă decizia de eșalonare la plată, respectiv decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare cuprinde doar obligații fiscale stabilite prin actul administrativ pentru care s-a dispus suspendarea, la cererea debitorului, organul fiscal emite decizie de desființare a deciziei de eșalonare la plată, precum și decizie de desființare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 24 și 25. În acest caz, garanțiile constituite se eliberează de către organul fiscal.(3) În situația prevăzută la alin. (2), dacă prin dispozitivul hotărârii judecătorești definitive instanța respinge acțiunea debitorului, în sensul că menține dispozițiile actului administrativ-fiscal prevăzut la alin. (1), debitorul poate depune o nouă cerere de acordare a înlesnirilor la plată în condițiile legii.(4) Dacă decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, respectiv decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare cuprinde și alte obligații fiscale decât cele stabilite prin actul administrativ pentru care s-a dispus suspendarea, la cererea debitorului, organul fiscal emite:a) înștiințare privind diminuarea sumelor eșalonate la plată, precum și înștiințare privind diminuarea sumelor amânate la plată, după caz, pentru sumele rămase nestinse din actul administrativ pentru care s-a dispus suspendarea, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 26 și 27;b) decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată, precum și decizie de modificare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, pentru restul obligațiilor rămase de plată din decizia de eșalonare la plată și/sau din decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz. În acest caz, graficul de eșalonare se întocmește pe numărul de luni rămase din eșalonarea la plată aprobată inițial, iar garanțiile constituite pot fi înlocuite sau redimensionate, potrivit art. 193 din lege.(5) În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii la plată, prin dispozitivul hotărârii judecătorești definitive, instanța respinge acțiunea debitorului, în sensul că menține dispozițiile actului administrativ-fiscal prevăzut la alin. (1), care a făcut obiectul diminuării potrivit alin. (4) lit. a), debitorul poate depune cerere de modificare a deciziei de eșalonare la plată potrivit art. 195 din lege.(6) În situația în care instanța respinge acțiunea debitorului, în sensul că menține dispozițiile actului administrativ-fiscal prevăzut la alin. (1), care a făcut obiectul diminuării potrivit alin. (4) lit. a), după finalizarea eșalonării la plată acordate, debitorul poate depune o nouă cerere de acordare a înlesnirilor la plată în condițiile legii.(7) În situația în care instanța admite acțiunea debitorului, sumele stinse în contul ratelor de eșalonare până la emiterea deciziilor prevăzute la alin. (2) și alin. (4) lit. b) se restituie, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 168 din lege.(8) În situația hotărârilor judecătorești definitive prin care se dispune anularea actului administrativ-fiscal, fără ca executarea acestuia să fie suspendată în prealabil, prevederile alin. (2) sau (4) se aplică în mod corespunzător.(9) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată (la 22-07-2019, Articolul 17 a fost completat de Punctul 37, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 18Modificarea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale/ a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare(1) În situația în care ulterior emiterii deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și/sau a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, se constată erori în conținutul acestora, pe baza documentelor care atestă această situație, sau în cazul în care se achită anticipat mai mult de 3 rate din graficul de eșalonare la plată, potrivit prevederilor art. 207 alin. (5) din lege, precum și în temeiul art. 195 din lege, organul fiscal competent emite o decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și/sau o decizie de modificare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz, potrivit modelelor prevăzute în anexa nr. 28, respectiv în anexa nr. 29.(2) În vederea soluționării cererilor depuse în condițiile art. 195 alin. (3) din lege, organul fiscal competent eliberează, în termen de cel mult 3 zile de la data depunerii cererii, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8 sau în anexa nr. 9, în situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, după caz.(3) În situația în care există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal competent întocmește procesul-verbal de punere de acord și eliberează un nou certificat de atestare fiscală.(4) După emiterea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal competent întocmește referatul «A», conform modelului prevăzut în anexa nr. 11, și verifică condițiile de acordare a înlesnirilor la plată de la secțiunea A lit. a)-f) și j). În această situație, nu se completează secțiunea B - «Date de analiză».(5) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, dispozițiile art. 5 alin. (6)-(8) se aplică în mod corespunzător.(6) Concomitent cu referatul prevăzut la alin. (4) organul competent întocmește acordul de principiu prevăzut în anexa nr. 12 și comunică debitorului un exemplar al acestuia. Dispozițiile art. 5 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.(7) În situația în care se constituie garanțiile în termenul de 10 zile de la emiterea acordului de principiu și se depun, după caz, documentele prevăzute la art. 6 alin. (9), organul fiscal competent întocmește referatul «B», conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, și verifică condițiile prevăzute la secțiunea A lit. a)-g). În această situație, nu se completează secțiunea B - «Date de analiză» și lit. b) a secțiunii D - «Concluzii».(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), condiția de la secțiunea A lit. d) din referatul «B» se consideră îndeplinită în cazul:a) debitorilor prevăzuți la art. 2 alin. (3) lit. b) și c);b) debitorilor care dețin bunuri insuficiente pentru a constitui garanțiile prevăzute de lege;c) debitorilor care dețin bunuri în proprietate, însă acestea sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, iar valoarea acestora acoperă numai valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul.(9) În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în referatul «B» potrivit alin. (7), organul fiscal competent emite și comunică decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale împreună cu un nou grafic de eșalonare la plată, care face parte integrantă din aceasta, cu păstrarea perioadei de eșalonare rămase din eșalonarea aprobată inițial, precum și decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, după caz. Odată cu emiterea acestor decizii se emit și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale incluse în eșalonare, calculate până la data emiterii deciziei de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.(10) Prin excepție de la prevederile alin. (9), în cazul debitorilor prevăzuți la art. 186 alin. (4) din lege, organul fiscal competent întocmește referatul «B» și emite decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale în care se includ și penalitățile de întârziere, precum și, după caz, decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, prin care se amână la plată doar penalitățile de nedeclarare. În cazul în care penalitățile de întârziere nu se amână la plată, ci se includ în eșalonare, organul fiscal competent emite decizie de anulare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 31.(11) În cazul debitorilor pentru care s-a acordat eșalonare la plată potrivit prevederilor art. 186 alin. (4) din lege, la cererea acestora, penalitățile de întârziere rămase de plată din graficul de eșalonare se amână la plată în situația în care garanțiile constituite odată cu acordarea eșalonării sau ulterior acesteia acoperă cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13) sau (15), după caz, din lege. În acest caz, organul fiscal competent întocmește referatul «C», conform modelului prevăzut în anexa nr. 32, iar în situația care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 195 alin. (8^2) din lege, emite decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, precum și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare.(12) În vederea soluționării cererilor depuse prin care se solicită o altă perioadă de eșalonare potrivit art. 195 alin. (5) din lege, prevederile alin. (2)-(10) se aplică în mod corespunzător. În cazul referatului «A» și al referatului «B» se completează și secțiunile B-D. Perioada de eșalonare se stabilește în funcție de cuantumul obligațiilor și de capacitatea financiară.(13) În situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute în referatul «A», în referatul «B» și în referatul «C», cererea se soluționează prin decizie de respingere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3.(14) Cererea se soluționează în termen de 20 de zile de la data depunerii la organul fiscal competent. (la 22-07-2019, Articolul 18 a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )  +  Articolul 19Prevederi speciale pentru debitorii cu risc fiscal mic(1) În cazul cererilor depuse în condițiile art. 206 din lege, organul fiscal competent întocmește referatul conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 și verifică condițiile de încadrare în categoria "debitori cu risc fiscal mic".(2) În situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 206 alin. (3) din lege, organul fiscal competent eliberează certificatul de atestare fiscală, în termen de cel mult 3 zile de la data depunerii cererii. Dispozițiile art. 3 se aplică în mod corespunzător. (la 22-07-2019, Alineatul (2) din Articolul 19 a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (3) În situația în care sunt îndeplinite condițiile de încadrare în categoria «debitori cu risc fiscal mic», organul fiscal competent întocmește referatul «A», conform modelului prevăzut în anexa nr. 11, și verifică condițiile de acordare a înlesnirilor la plată de la secțiunea A lit. a) și d)-i). În această situație, nu se completează secțiunea B - «Date de analiză (la 22-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 19 a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (4) În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, dispozițiile art. 5 alin. (6)-(8) se aplică în mod corespunzător.(5) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de încadrare în categoria "debitori cu risc fiscal mic" sau cele prevăzute în referatul "A", după caz, organul fiscal emite decizia de respingere.(6) În situația în care există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal întocmește procesul-verbal de punere de acord, eliberează un nou certificat de atestare fiscală, emite acordul de principiu prevăzut în anexa nr. 12 și comunică debitorului câte un exemplar din acestea. Dispozițiile art. 5 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.(7) Dacă nu există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal competent comunică odată cu certificatul de atestare fiscală și acordul de principiu.(8) În situația în care se depun garanțiile în cuantumul prevăzut în acordul de principiu, precum și documentele prevăzute la art. 6 alin. (9), în termenul legal, organul fiscal competent întocmește referatul "B", conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, și verifică condițiile prevăzute la secțiunea A lit. a) și d)-j). În această situație, nu se completează secțiunea B - "Date de analiză" și lit. b) a secțiunii D - "Concluzii".(9) În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8), se emit decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale împreună cu graficul de eșalonare la plată, care face parte integrantă din aceasta, precum și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare. Dispozițiile art. 7 alin. (2), (4) și (12)-(18) se aplică în mod corespunzător.(10) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 206 alin. (2) lit. c) din lege, organul fiscal competent emite decizia de respingere. În situația debitorilor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (6).(11) În cazul cererilor de eșalonare la plată depuse în temeiul art. 206 alin. (5) din lege, pentru care decizia de eșalonare se emite până la împlinirea termenului de scadență, dobânda se datorează și se calculează pentru fiecare rată din graficul de eșalonare la plată, începând cu ziua următoare scadenței și până la termenul de plată din grafic sau, după caz, până la data achitării ratei potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. d) din lege.(12) Până la emiterea deciziei de finalizare a eșalonării la plată, organul fiscal competent verifică informațiile cuprinse în documentele anexate cererii, potrivit art. 2 alin. (6) din anexa nr. 1 la ordin.(13) În cazul în care se constată că informațiile cuprinse în documentele anexate la cerere nu corespund realității, organul fiscal competent emite, în două exemplare, decizia de anulare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 30, precum și decizia de anulare a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 31. Un exemplar al acestor decizii se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează de organul fiscal competent la dosarul înlesnirii la plată.  +  Articolul 20Contestarea deciziilorÎmpotriva deciziilor emise în temeiul prezentei proceduri se poate formula contestație în condițiile titlului VIII din lege.  +  Articolul 21Evidența și monitorizarea înlesnirilor la platăOrganele fiscale competente în administrarea obligațiilor fiscale ce fac obiectul înlesnirilor la plată organizează evidența înlesnirilor la plată și urmăresc modul de respectare a acestora.  +  Articolul 22Dispoziții finale(1) Anexele nr. 1-32 fac parte integrantă din prezenta procedură. (la 22-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 22 a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 ) (2) Prezenta procedură se aplică și cererilor de acordare a eșalonării la plată în curs de soluționare la data de 1 ianuarie 2016.  +  Anexa nr. 1 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    DECIZIE
    de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală .......... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală ..........
    În temeiul prevederilor Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere Cererea dumneavoastră nr........... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de ..........*2), precum și Certificatul de atestare fiscală nr............ din data de .........., *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere. luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se emite următoarea decizie: Se acordă eșalonarea la plată pe o perioadă de ... luni a obligațiilor fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin graficul de eșalonare care face parte integrantă din prezenta decizie. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 1 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 2 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    DECIZIE
    de amânare la plată a penalităților de întârziere și a
    penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală .......... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală ..........
    În temeiul prevederilor Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere Cererea nr........... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. ........... din data de .......... *2), precum și Certificatul de atestare fiscală nr........... din data de ..........., *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere. luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se emite următoarea decizie: Se acordă amânarea la plată a obligațiilor fiscale accesorii, în sumă totală de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Majorări de întârziere/ Dobânzi (50%) Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare*3)
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    . . .
    Total general
    *3) potrivit art. 181 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, la finalizarea eșalonării la plată 75% din penalitățile de nedeclarare, aferente obligațiilor fiscale principale eșalonate la plată, amânate la plată, se pot reduce la cererea debitorului, urmând ca diferența de penalități de nedeclarare în cotă de 25%, să se stingă prin orice modalitate prevăzută de lege. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 2 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 3 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    DECIZIE
    de respingere a cererii de ..........*2)
    *2) se menționează după caz, acordare a eșalonării la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală .......... Datele de identificare a împuternicituluiDenumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală ..........
    În temeiul prevederilor Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere Cererea dumneavoastră nr........... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de .........., precum și Certificatul de atestare fiscală nr........... din data de .........., luând în considerare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioarese respinge cererea de ..........*2) *2) se menționează după caz, acordare a eșalonării la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale. Motivele de fapt pentru care se respinge cererea de ..........*2): ........... *2) se menționează după caz, acordare a eșalonării la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale. Temeiul de drept: ........... .................................................. Consecințele respingerii cererii de modificare a deciziei de eșalonare prevăzută la art. 195 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: Sumele prevăzute în Certificatul de atestare fiscală nr .......... din data de .......... trebuie achitate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere. Mențiuni privind audierea contribuabilului: ........... ....................................................... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 3 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 4
    SITUAȚIA
    încasărilor și plăților pe ultimile 6 luni anterioare datei depunerii
    cererii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale
    Nr. crt. Elemente de analiză ianuariefebruarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie Total
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
    1. I. Sold disponibilități la începutul lunii
    2. II. Total încasări (3 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10 + 11)
    3. - încasări de la clienți
    4. - numerar
    5. - virament
    6. - încasări chirii
    7. - încasări alte creanțe
    8. - avansuri de la clienți
    9. - dobânzi bonificate
    10. - credite acordate care se derulează prin contul curent
    11. - sume depuse de asociati ca aport la capital sau titlu de împrumut pentru firmă
    12. III. Total plăți (13 +16 + 17 + 18 + 19 + 20 + 21 + 22 +23)
    13. - plată către furnizori
    14. - numerar
    15. - virament
    16. - plăți avans către furnizori
    17. - salarii (nete)
    18. - chirii
    19. - alte cheltuieli (energie, combustibil, telefon etc.)
    20. - impozit profit, alte impozite și taxe
    21. - rambursări de credite
    22. - plăți de dobânzi
    23. - plăți de alte datorii
    24. Disponibilități la finele lunii (I + II - III)
    25. Deficit de numerar (I + II - III < 0)
    26. Excedent de numerar (I + II - III > 0)
    (la 22-07-2019, Anexa 4 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 5
    SITUAȚIE
    privind indicatorii orientativi și alte informații
    I. Indicatori orientativi1. Deficit/excedent de numerar2. Capitaluri proprii negative3. Îndatorare financiară calculată ca raport:
    Total datorii (datorii bugetare + datorii pe termen scurt și mediu) ---------------------------------------------------- Cifra de afaceri x 100
    4. Lichiditate globală:
    Lg = Active circulante ------------------------ Datorii totale sub 1 an
    5. Solvabilitate:
    S = Total active --------------- Total datorii
    II. Alte informații1. Situația soldurilor din conturile bancare pentru ultima lună închisă2. Situația soldurilor din conturile de numerar pentru ultima lună închisă3. Situația soldurilor conturilor 462, 455, 542 pentru ultima lună închisă - sintetic și analitic pentru: administratori, asociați, acționari, directori4. Situația soldurilor conturilor 409, 232, 234 pentru ultima lună închisă (la 22-07-2019, Anexa 5 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 6 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    Aprobat/data ..........
    Conducătorul unității fiscale
    Semnătura

    REFERAT
    Subsemnatul (a),.........., având funcția de .......... în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului .........., ca urmare a Cererii nr. .......... din data de .......... depusă de contribuabilul .........., cod de identificare fiscală .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de..........*2), am constatat că au fost/nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 206 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, respectiv: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere.
    Condiții de încadrare în categoria "contribuabil cu risc fiscal mic" Modul de respectare a condițiilor
    a) nu are fapte înscrise în cazierul fiscal [] Da [] Nu
    b) administratorii, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, și asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic și/sau administratorii, în cazul celorlalte societăți, altele decât societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, nu au fapte înscrise în cazierul fiscal [] Da [] Nu
    c) nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerțului sau în registre ținute de instanțe judecătorești competente [] Da [] Nu
    d) nu are obligații fiscale restante mai vechi de 12 luni [] Da [] Nu
    e) nu a înregistrat, conform reglementărilor contabile, pierderi din exploatare în ultimul exercițiu financiar închis [] Da [] Nu
    f) în cazul persoanelor juridice să fi fost înființate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii [] Da [] Nu
    Îndeplinirea condițiilor de mai sus este certificată de următoarele servicii/birouri/compartimente furnizoare de informații:
    Serviciu/birou/compartiment . . . . . . . . . . . Serviciu/birou/compartiment . . . . . . . . . . .Semnătură Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . Semnătură Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . .
    Întocmit . . . . . . . . . . .Avizat, Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . Avizat, Șef adiministrație adjunct colectare/ Director general adjunct administrare venituri, . . . . . . . . . . .
    (la 22-07-2019, Anexa 6 a fost modificată de Punctul 42, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 7 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    DECIZIE
    prin care se ia act de retragerea cererii *2)
    *2) se menționează, după caz, tipul cererii: de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, de menținere a înlesnirilor la plată, de modificare a deciziilor de eșalonare/amânare la plată.
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală .......... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ................................ Codul de identificare fiscală ..........
    În temeiul prevederilor Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere cererea ..........*2) nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de .........., *2) se menționează, după caz, tipul cererii: de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, de menținere a înlesnirilor la plată, de modificare a deciziilor de eșalonare/amânare la plată. precum și cererea de retragere a cererii dumneavoastră nr .......... din data de ........... înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., am luat act de retragerea cererii dumneavoastră.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 7 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 8 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ
    Ca urmare a cererii nr .......... din data de .......... *2), se certifică prin prezenta că: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere. Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresa: ............................... Înregistrat la registrul comerțului la nr. .......... Codul de identificare fiscală ..........A. Obligații fiscale existente în evidența organului fiscal central Figurează în evidența fiscală cu următoarele obligații fiscale restante, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal competent în vederea recuperării, existente în sold la data eliberării prezentului certificat de atestare fiscală*3): *3) în situația aplicării art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se menționează, după caz și obligațiile fiscale pentru care, la data depunerii cererii nu s-a împlinit scadența sau termenul de plată prevăzut de lege.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    B. Obligații de plată care nu pot face obiectul eșalonării la plată:a) Obligații fiscale rămase nestinse din înlesnirile la plată acordate prin Decizia de eșalonare la plată nr. ..... din data de .......... și Decizia de amânare la plată nr. .......... din data de .........., emise în temeiul Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare*4): *4) în cazul aplicării art. 195 din Legea nr. 207 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nu se completează această literă.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    b) Suma totală de .......... din Decontul/Deconturile cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare nr .......... din data de ..........*5), în curs de soluționare, din care se vor compensa: *5) se vor menționa numărul și data tuturor deconturilor cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare în curs de soluționare.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    c) obligații fiscale existente în sold la data eliberării prezentului certificat, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută*6): *6) se completează în cazul menținerii valabilității înlesnirii la plată pentru aplicarea art. 200 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    d) obligații fiscale existente în sold la data eliberării prezentului certificat, de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 195 alin. (1) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și a ratelor neachitate*7): *7) se completează în cazul modificării deciziei de eșalonare la plată pentru aplicarea art. 195 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și în cazul fuziunii pentru aplicarea art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere / Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    01 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    C. Obligații fiscale nete ce pot face obiectul înlesnirilor la plată:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi, din care: Penalități de întârziere, din care: Penalități de nedeclarare, din care:
    eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată
    0 1 2 = 3+4+5+6+7+8 3 4 5 6 7 8 9
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Prezentul certificat de atestare fiscală se eliberează pentru acordarea înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale în conformitate cu prevederile Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și se poate utiliza 90 de zile de la data eliberării. Eliberarea prezentului certificat de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    (la 22-07-2019, Anexa 8 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 9 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂUnitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ
    pentru contribuabilii care au înființate sedii secundare
    înregistrate fiscal, potrivit legii
    Ca urmare a cererii nr .......... din data de .......... *2), se certifică prin prezenta că: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere. Denumirea/Numele și prenumele .......... Adresă: ................................ Înregistrat la registrul comerțului la nr........... Codul de identificare fiscală ..........A. Obligații fiscale existente în evidența organului fiscal central Figurează în evidența fiscală cu următoarele obligații fiscale restante, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal competent în vederea recuperării, existente în sold la data eliberării prezentului certificat de atestare fiscală*3): *3) în situația aplicării art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se menționează, după caz și obligațiile fiscale pentru care, la data depunerii cererii nu s-a împlinit scadența sau termenul de plată prevăzut de lege.A1. sediu principal:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total A1
    A2. Impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare:
    - lei -
    Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total A2
    Total general (Total A1 + Total A2)
    B. Obligații de plată care nu pot face obiectul eșalonării la plată:a) Obligații fiscale rămase nestinse din înlesnirile la plată acordate prin Decizia de eșalonare la plată nr. ....... din data de .......... și Decizia de amânare la plată nr. ........ din data de .........., emise în temeiul Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare*4): *4) în cazul aplicării art. 195 din Legea nr. 207 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nu se completează această literă.a.1) - sediu principal:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total a.1
    a.2) - Impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare:
    - lei -
    Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total a.2
    Total general (Total a.1 + Total a.2)
    b) Suma totală de .......... din Decontul/Deconturile cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare nr .......... din data de ..........*5), în curs de soluționare, din care se vor compensa: *5) se vor menționa numărul și data tuturor deconturilor cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare în curs de soluționare.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    c) obligații fiscale existente în sold la data eliberării prezentului certificat, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută*6): *6) se completează în cazul menținerii valabilității înlesnirii la plată pentru aplicarea art. 200 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.c.1) - sediu principal:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total c.1
    c.2) - Impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare:
    - lei -
    Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total c2
    Total general (Total c1 + Total c2)
    d) obligații fiscale existente în sold la data eliberării prezentului certificat, de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 195 alin. (1) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și a ratelor neachitate*7): *7) se completează în cazul modificării deciziei de eșalonare la plată pentru aplicarea art. 195 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și în cazul fuziunii pentru aplicarea art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central.d.1) - sediu principal:
    - lei -
    Nr. crt Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total d.1
    d.2) - Impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare:
    - lei -
    Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    . . .
    Total d.2
    Total general (Total d.1 + Total d.2)
    C. Obligații fiscale nete ce pot face obiectul înlesnirilor la platăC1. - sediu principal:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi, din care: Penalități de întârziere, din care: Penalități de nedeclarare, din care:
    eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată
    0 1 2 = 3+4+5+6+7+8 3 4 5 6 7 8 9
    1.
    2.
    . . .
    Total C1.
    C2. - Impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare:
    - lei -
    Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/Dobânzi, din care: Penalități de întârziere, din care: Penalități de nedeclarare, din care:
    eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată
    0 1 2 = 3+4+5+6 +7+8 3 4 5 6 7 8 9
    1.
    2.
    . . .
    Total C2.
    Total general (Total C1 + Total C2)
    Prezentul certificat de atestare fiscală se eliberează pentru acordarea înlesnirilor la plată în conformitate cu prevederile Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și se poate utiliza 90 de zile de la data eliberării. Eliberarea prezentului certificat de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    (la 22-07-2019, Anexa 9 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 10 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    PROCES-VERBAL DE PUNERE DE ACORD
    încheiat astăzi, .......... / .......... / ..........,
    la sediul unității fiscale
    Subsemnatul(a), ................, având funcția de .......... în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului .........., am procedat la clarificarea neconcordanțelor existente între sumele înscrise în Cererea de acordare a eșalonărilor la plată nr .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de ..........., depusă de contribuabilul .........., și sumele înscrise în Certificatul de atestare fiscală nr........... din data de .......... Drept urmare, am constatat că ........... *2) figurează în evidența fiscală cu următoarele obligații fiscale cuprinse în Certificatul de atestare fiscală nr .......... din data de ..........*3), care vor face obiectul înlesnirilor la plată: *2) se menționează denumirea/numele și prenumele contribuabilului. *3) se menționează numărul și data certificatului de atestare fiscală eliberat după punerea de acord a sumelor.
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/Dobânzi, din care: Penalități de întârziere, din care: Penalități de nedeclarare, din care:
    eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată eșalonare la plată amânare la plată
    0 1 2 = 3+4+5+6+7+8 3 4 5 6 7 8 9
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Alte mențiuni: .......... Obiecțiile contribuabilului: ...................................... ...................................................................
    Contribuabil,
    ...........
    Avizat,
    Șeful serviciului/biroului/compartimentului
    .................
    (la 22-07-2019, Anexa 10 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 11 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .......... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .......... Nr. .......... / ..........
    Aprobat/data ..........
    Conducătorul unității fiscale
    Semnătura

    REFERAT "A"
    Subsemnatul(a) ............, având funcția de .......... în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului .........., ca urmare a Cererii nr. .......... din data de .......... depusă de contribuabilul .........., cod de identificare fiscală .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de ..........*2), precum și a Certificatului de atestare fiscală nr. ......... din data de .........., am procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, și am constatat următoarele: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere.  +  Secţiunea A Condiții de acordare a înlesnirilor la plată
    Condiții de acordare a înlesnirilor la plată Modul de respectare a condițiilor
    a) are depuse toate declarațiile fiscale, conform vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală [] Da [] Nu
    b) se află în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești [] Da [] Nu
    c) are capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare [] Da [] Nu
    d) nu se află în procedura insolvenței [] Da [] Nu
    e) nu se află în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare [] Da [] Nu
    f) nu s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența, și/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită [] Da [] Nu
    g) au fost depuse documentele justificative necesare soluționării cererii [] Da [] Nu
    h) cererea de acordare a eșalonărilor la plată nu conține obligațiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6)*3) și alin.(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare [] Da [] Nu
    i) cererea și documentele aferente nu prezintă nicio modificare față de condițiile de acordare a înlesnirilor la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă [] Da [] Nu
    j) are cel mult două cereri de modificare a deciziei de eșalonare la plată într-un an calendaristic sau, după caz, fracție de an calendaristic*4) [] Da [x] Nu
    *3) în cazul cererii de modificare a eșalonării la plată și a menținerii valabilității eșalonării la plată nu se analizează prevederile art. 184 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. *4) se completează în situația aplicării prevederilor art. 195 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Secţiunea B Date de analiză Se menționează în ce constă dificultatea generată de lipsa temporară de disponibilități bănești a contribuabilului și capacitatea financiară de plată a acestuia pe perioada de eșalonare.  +  Secţiunea C Alte mențiuni ..................................  +  Secţiunea D Concluziia) se propune respingerea pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la Secțiunea A lit. ......b) se propune respingerea potrivit art. 184 alin. (6) lit. ......... și/sau alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru următoarele obligații: ..............c) se propune aprobarea eșalonării la plată pe o perioadă de .......... luni, pentru următoarele obligații fiscale:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    d) se propune aprobarea amânării la plată a obligațiilor fiscale accesorii, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Dobânzi Penalități de întârziere*1) Penalități de nedeclarare*1)
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent.
    De asemenea, anexăm la prezentul referat documentele doveditoare ale îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Certificatul de atestare fiscală nr.......... din data de.......... precum și celelalte documente prevăzute de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central.

    Întocmit
    ...........
    Avizat,
    Șef serviciu/birou/compartiment,
    ...........
    Avizat,
    Șef administrație adjunct colectare/
    Director general adjunct administrare venituri,
    ..................
    (la 22-07-2019, Anexa 11 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 12 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) .................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ................ Nr. ......../.............
    Acord de principiu
    Datele de identificare a contribuabiluluiDenumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicituluiDenumirea/Numele și prenumele. . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscal . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 192 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere cererea dumneavoastră nr. ........ din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de ..........*2), precum și Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de ............., *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere. luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,1. Se emite prezentul acord de principiu privind:a) eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    . . .
    Total general
    b) amânarea la plată a obligațiilor fiscale accesorii în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare*2)
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    3.
    . . .
    Total general
    *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere.
    2. Perioada pentru care se acordă eșalonarea la plată este de .......... luni.3. În termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării/10 de zile de la data emiterii*3) prezentului acord de principiu, trebuie să constituiți garanții conform art. 193 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, astfel: *3) Se menționează în cazul aplicării art. 195 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.a) în situația în care garanțiile sunt numai sub formă de scrisoare de garanție bancară/poliță de asigurare de garanție sau mijloace bănești consemnate pe numele contribuabilului la dispoziția organului fiscal competent, la o unitate a Trezoreriei Statului, dobânda datorată pe perioada eșalonării este de .......... lei, iar garanțiile trebuie să acopere suma de .......... lei;b) în situația în care garanțiile sunt sub forma sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor proprietate a contribuabilului sau contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent în vederea executării obligațiilor fiscale ale contribuabilului pentru care există un acord de eșalonare la plată, având ca obiect bunuri proprietate a unei terțe persoane, libere de orice sarcini, cu excepția cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 193 alin. (16) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ori o combinare a garanțiilor menționate anterior cu cele prevăzute la lit. a), dobânda datorată pe perioada eșalonării este de .......... lei, procentul stabilit potrivit art. 193 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, este de ........... %, iar garanțiile trebuie să acopere suma de .......... lei.4. În situația în care constituiți garanții conform art. 193 alin. (6) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aveți obligația ca, în termen de cel mult 30/10*3) de zile de la data comunicării prezentului acord de principiu, să depuneți la organul fiscal competent raportul de evaluare și alte documente stabilite prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. *3) Se menționează în cazul aplicării art. 195 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.5. În termen de cel mult 30/10*3) de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală nr. ....... din data de .........., trebuie să constituiți garanții conform art. 206 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eșalonării la plată, precum și a penalităților de întârziere ce pot face obiectul amânării la plată înscrise în certificatul de atestare fiscală, respectiv în sumă de .......... lei.*4) *3) Se menționează în cazul aplicării art. 195 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. *4) se menționează în situația aplicării art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare6. În situația în care constituiți garanții sub formă de scrisoare de garanție bancară/poliță de asigurare de garanție, perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară/poliței de asigurare de garanție trebuie să fie cu cel puțin 3 luni mai mare decât scadența ultimei rate din eșalonarea la plată, respectiv data de ..........
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 12 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 13 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ......./..........
    ÎNȘTIINȚARE
    privind stabilirea valorii garanției în
    vederea înlocuirii sau redimensionării acesteia
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 193 alin. (18) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, având în vedere cererea dumneavoastră nr. ....... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .............., vă comunicăm următoarele:1. Sumele rămase de plată din înlesnirile la plată acordate sunt următoarele:a) sume rămase din eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale, în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    b) sume amânate la plată a obligațiilor fiscale accesorii, în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Dobânzi Penalități de întârziere*2) Penalități de nedeclarare*2)
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    *2) se menționează în situația aplicării art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
    2. Perioada rămasă din eșalonarea la plată este de .......... luni.3. Valoarea garanției în vederea înlocuirii sau redimensionării conform art. 193 alin. (18) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, este:a) în situația în care garanțiile sunt numai sub formă de scrisoare de garanție bancară/poliță de asigurare de garanție sau mijloace bănești consemnate pe numele contribuabilului la dispoziția organului fiscal competent, la o unitate a Trezoreriei Statului, dobânda datorată pe perioada rămasă din eșalonare este de .......... lei, iar garanțiile trebuie să acopere suma de .......... lei;b) în situația în care garanțiile sunt sub forma sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor proprietate a contribuabilului sau contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent în vederea executării obligațiilor fiscale ale contribuabilului pentru care există un acord de eșalonare la plată, având ca obiect bunuri proprietate a unei terțe persoane, libere de orice sarcini, cu excepția cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 193 alin. (16) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ori o combinare a garanțiilor menționate anterior cu cele prevăzute la lit. a), dobânda datorată pe perioada eșalonării este de .......... lei, procentul stabilit potrivit art. 193 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, este de ........... %, iar garanțiile trebuie să acopere suma de .......... lei.4. În situația în care constituiți garanții conform art. 193 alin. (6) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aveți obligația să depuneți la organul fiscal competent raportul de evaluare și alte documente stabilite prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central.5. În situația în care beneficiați de înlesnirile la plată prevăzute la art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să constituiți garanții în valoare de minimum 20% din sumele rămase din eșalonare la plată, precum și a penalităților de întârziere amânate la plată, respectiv în sumă de .......... lei.*2) *2) se menționează în situația aplicării art. 206 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.6. În situația în care constituiți garanții sub formă de scrisoare de garanție bancară/poliță de asigurare de garanție, perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară/poliței de asigurare de garanție trebuie să fie cu cel puțin 3 luni mai mare decât scadența ultimei rate din eșalonarea la plată, respectiv data de ..........
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 13 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 14 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    Aprobat/data ..........
    Conducătorul unității fiscale
    Semnătura

    REFERAT "B"
    Subsemnatul (a),....................., având funcția de .............. în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului .........., ca urmare a Cererii nr. .......... din data de ............. depusă de contribuabilul ................., cod de identificare fiscală .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de ..........*2), precum și a Certificatului de atestare fiscală nr. ......... din data de .........., am procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, și am constatat următoarele: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere.  +  Secţiunea A Condiții de acordare a înlesnirilor la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale:
    Condiții de acordare a înlesnirilor la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/ modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale Modul de respectare a condițiilor
    a) are depuse toate declarațiile fiscale, conform vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală [] Da [] Nu
    b) se află în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești [] Da [] Nu
    c) are capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare [] Da [] Nu
    d) a constituit garanția conform prevederilor legale*3) [] Da [] Nu
    e) nu se află în procedura insolvenței [] Da [] Nu
    f) nu se află în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare [] Da [] Nu
    g) nu s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența, și/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită [] Da [] Nu
    h) au fost depuse documentele justificative necesare soluționării cererii [] Da [] Nu
    i) cererea de acordare a eșalonărilor la plată nu conține obligațiile fiscale prevăzute la 184 alin. (6)*4) și alin.(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare [] Da [] Nu
    j) cererea și documentele aferente nu prezintă nicio modificare față de condițiile de acordare a înlesnirilor la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă [] Da [] Nu
    k) eșalonarea la plată și-a pierdut valabilitatea și debitorul a solicitat menținerea acesteia de două ori într-un an calendaristic sau fracție de an calendaristic*5) [ ] Da [] Nu
    l) a fost executată garanția*6) [] Da [x] Nu
    *3) în situația debitorilor care nu trebuie să constituie garanții, potrivit legii, se completează cu "Da *4) în cazul cererii de modificare a eșalonării la plată și a menținerii valabilității eșalonării la plată nu se analizează prevederile art. 184 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. *5) se completează în situația aplicării prevederilor art. 200 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. *6) se completează în situația aplicării prevederilor art. 195 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Secţiunea B Date de analiză: Se menționează în ce constă dificultatea generată de lipsa temporară de disponibilități bănești a contribuabilului și capacitatea financiară de plată a acestuia pe perioada de eșalonare.  +  Secţiunea C Alte mențiuni: ............................................. ............................................................  +  Secţiunea D Concluzii:a) se propune respingerea pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la secțiunea A lit. ..........b) se propune respingerea potrivit art. 184 alin. (6) lit. ......... și/sau alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru următoarele obligații: ....................................................c) se propune aprobarea eșalonării la plată pe o perioadă de .......... luni, pentru următoarele obligații fiscale:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    d) se propune aprobarea amânării la plată a obligațiilor fiscale accesorii, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare*1)
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent.
    De asemenea, anexăm la prezentul referat documentele doveditoare ale îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Certificatul de atestare fiscală nr. ......... din data de ............... precum și celelalte documente prevăzute de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central.
    Întocmit . . . . . . . . . . .Avizat, Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . Avizat, Șef adiministrație adjunct colectare/ Director general adjunct administrare venituri, . . . . . . . . . . .
    (la 22-07-2019, Anexa 14 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 15 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    referitoare la obligațiile de plată accesorii
    reprezentând dobânzi și/sau penalități datorate
    în cazul eșalonărilor la plată
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul art. 197 alin. (3), art. 198 și art. 199 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere Decizia ...........*2) nr. .........., din data de ................, pentru rata de eșalonare achitată cu întârziere/diferențele de obligații marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare/pentru sumele rămase de plată din eșalonarea acordată, în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată s-au calculat următoarele obligații fiscale accesorii: *2) se va menționa unul dintre următoarele documente, care este ultimul emis, respectiv: decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale/decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale/decizia de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale/decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată/decizia de pierdere a valabilității amânării la plată.
    - lei -
    Cod*3) Documentul prin care s-a individualizat suma de plată*4) Natura obligației fiscal*5) Sumă obligații fiscale accesorii
    Total general
    *3) se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicațiilor informatice din care se emit, publicat pe portalul ANAF. *4) se vor menționa numărul, data și denumirea documentului care constituie titlu de creanță, respectiv decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, decizia de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, prin care s-a individualizat rata, și/sau înștiințarea de plată, decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată și decizia de pierdere a valabilității amânării la plată, după caz. *5) în cazul dobânzilor se vor menționa dobânzile pe fiecare tip de obligație fiscală principală, iar în cazul penalităților se vor menționa "Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată Vă invităm ca, în termenul prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, să achitați sumele menționate în prezenta decizie. Sumele reprezentând penalități vor fi achitate în contul 20.35.01.07 "Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată". Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Detaliile referitoare la modul de calcul al sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii se află în anexă.
    Conducătorul unității fiscale,
    ...........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679  +  ANEXĂ la Anexa nr. 15 la procedură Anexa la Decizia nr. ....... din data de ..............
    - lei -
    Cod Documentul prin care s-a individualizat suma de plată Categoria de sumă Perioada Suma rămasă de plată*1) Zile Cota*2) Suma obligație fiscală accesorie
    *1) vor menționa sumele din rata de eșalonare achitată cu întârziere/sumele din înștiințarea de plată/sumele rămase de plată din eșalonarea acordată în cazul pierderii valabilității acesteia; *2) nivelul penalității se stabilește conform art. 198 alin. (2) sau art. 199 alin. (3), după caz, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, iar nivelul dobânzii se stabilește potrivit art. 174 din același act normativ.
    (la 22-07-2019, Anexa 15 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 16 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de finalizare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 194 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că eșalonarea la plată, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .............., a fost finalizată la data de .......... întrucât sumele eșalonate la plată au fost stinse în totalitate și au fost respectate condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată prevăzute la art. 194 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare Consecințele finalizării eșalonării la plată: .......................... Mențiuni privind audierea contribuabilului: ........................... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 16 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 17 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de anulare a penalităților de întârziere amânate la plată
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 208 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că suma de ........... lei, reprezentând penalități de întârziere și, după caz, 50% din majorări de întârziere/dobânzi, amânată la plată prin Decizia nr. ......... din data de ..........., se anulează la data de .........., întrucât au fost respectate condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Mențiuni privind audierea contribuabilului: ............................ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 17 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 18 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de reducere a penalităților de nedeclarare amânate la plată
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 181 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, și a Cererii dumneavoastră nr. ......... din data de .........., vă comunicăm că, suma de .......... lei, reprezentând penalități de nedeclarare, aferente obligațiilor fiscale principale eșalonate la plată, amânată la plată prin Decizia nr. ......... din data de .............., se reduce cu 75%, respectiv suma de .............., la data de ..............., întrucât au fost respectate condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Diferența de penalități de nedeclarare în cotă de 25%, se achită în termenul prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:– până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună;– până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună. Mențiuni privind audierea contribuabilului: ................... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 18 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 19 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de constatare a pierderii valabilității
    eșalonării la plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 199 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că eșalonarea la plată, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ........ din data de .........., și-a pierdut valabilitatea, începând cu data de ............... Suma rămasă de plată din eșalonare este în cuantum de ................ Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale și temeiul de drept: [] nu a declarat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de declarare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat diferențele de obligații fiscale rezultate din declarații rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declarației, potrivit art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat cuantumul ratei din data de .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .......... și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii/până la finalizarea eșalonării la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .......... și care nu fac obiectul eșalonării la plată, până la finalizarea eșalonării la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale pentru care au fost comunicate somații după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației/până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de ..............., în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației/până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale rămase nestinse după soluționarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de ..........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile fiscale stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 și 26 în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, potrivit art. 194 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] a intrat în procedura insolvenței, potrivit art. 194 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] a intrat în dizolvare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a reîntregit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (21) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alți creditori, potrivit art. 194 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a constituit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (22) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data comunicării de către organul fiscal a înștiințării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, potrivit art. 194 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a constituit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (24) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central, potrivit art. 194 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; potrivit art. 194 alin. (1) lit. m^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, și care nu beneficiază de eșalonarea la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în sumă de .........., în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere nr. ......... din data de .........., potrivit art. 195 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în sumă de .........., în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării Deciziei de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., potrivit art. 200 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Consecințele pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale: ........................... Mențiuni privind audierea contribuabilului: .............................................. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ................
    Semnătura și ștampila unității ...............
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 19 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 20 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de pierdere a valabilității amânării la plată
    a penalităților de întârziere și a
    penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 208 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. ......... din data de .........., și-a pierdut valabilitatea, începând cu data de .......... Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de .......... Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare și temeiul de drept: [] nu a declarat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de declarare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale cu termen de plată .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat diferențele de obligații fiscale rezultate din declarații rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declarației, potrivit art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat cuantumul ratei din data de .........., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr.......... din data de.......... și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii/până la finalizarea eșalonării la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .......... și care nu fac obiectul eșalonării la plată, până la finalizarea eșalonării la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale pentru care au fost comunicate somații după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ........ din data de .........., în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației/până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de ..........., în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației/până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale rămase nestinse după soluționarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de ..........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile fiscale cu stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., potrivit art. 194 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 și 26 în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, potrivit art. 194 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] a intrat în procedura insolvenței, potrivit art. 194 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] a intrat în dizolvare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a reîntregit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (21) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alți creditori, potrivit art. 194 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a constituit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (22) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data comunicării de către organul fiscal a înștiințării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, potrivit art. 194 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a constituit garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (24) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central, potrivit art. 194 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; potrivit art. 194 alin. (1) lit. m^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înștiințării de plată nr. ......... din data de .........., obligațiile datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, și care nu beneficiază de eșalonarea la plată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în sumă de .........., în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere nr. ......... din data de .........., potrivit art. 195 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; [] nu a achitat obligațiile fiscale în sumă de .........., în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării Deciziei de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., potrivit art. 200 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Consecințele pierderii valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare: .............................. Mențiuni privind audierea contribuabilului: .............................. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 20 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 21 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de menținere a valabilității eșalonării
    la plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 200 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de .............., precum și Decizia de eșalonare la plată nr. .......... din data de .............., luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ținând cont de prevederile art. 50 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se emite următoarea decizie:1. Se menține valabilitatea eșalonării la plată acordată prin Decizia de eșalonare la plată nr. ........... din data de .........., pe o perioadă de .......... luni a obligațiilor fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin graficul de eșalonare care face parte integrantă din prezenta decizie.
    2. Se anulează penalitatea în sumă de ............., stabilită prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr. .......... din data de .......... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 21 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 22 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de menținere a valabilității amânării la plată a
    penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor Titlului VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Cererea nr. ....... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., precum și Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de .........., precum și Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. .......... din data de .........., luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul VII, Cap. IV Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se emite următoarea decizie: Se menține valabilitatea amânării la plată, acordată prin Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. .......... din data de .........., până la data finalizării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale accesorii, în sumă totală de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    nr. crt.Denumirea obligației fiscale Majorări de întârziere/Dobânzi (50%) Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    01 2 3 4
    1.
    2.
    . . .
    Total general
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 22 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 23 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    ÎNȘTIINȚARE DE PLATĂ
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. ......*2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, după caz *2) se menționează prevederile legale aplicabile în acest sens, cum ar fi: art. 184 alin. (4) sau (6) lit. d), art. 190 alin. (5), art. 194 alin. (1) lit. n) sau alte prevederi, după caz din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Vă înștiințăm că figurați în evidențele instituției noastre cu obligații fiscale, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Sumele înscrise în prezenta înștiințare se achită în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării prezentei înștiințări, în vederea menținerii valabilității eșalonării la plată, potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. .......*3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. *3) se menționează lit. g), h), i) sau n), după caz.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 23 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 24 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de desființare a deciziei de eșalonare la plată
    a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul art. 50 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere dispozițiile ..........,*2) nr. ....... din data de ..........., *2) se menționează nr. și data sentinței civile prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ fiscal de către instanță/nr. și data proiectului de fuziune/divizare/nr. și data deciziei prin care s-a dispus desființarea sau anularea actului administrativ fiscal. precum și Cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., vă comunicăm că eșalonarea la plată, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., se desființează pentru suma de ..........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 24 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 25 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de desființare a deciziei de amânare la plată a
    penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul art. 50 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere dispozițiile ..........,*2) nr. ......... din data de .........., *2) Se menționează nr. și data sentinței civile prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ fiscal de către instanță/nr. și data proiectului de fuziune/divizare/nr. și data deciziei prin care s-a dispus desființarea sau anularea actului administrativ fiscal. precum și Cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. ......... din data de .........., se desființează pentru suma de .........., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Majorări de întârziere/Dobânzi (50%) Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    . . .
    Total general
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 25 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 26 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    Înștiințare privind diminuarea sumelor eșalonate la plată
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    Având în vedere Cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., precum și dispozițiile sentinței civile/deciziei nr. ......... din data de .........., vă comunicăm că sumele eșalonate la plată în baza Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., se diminuează cu suma de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general

    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 26 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 27 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    Înștiințare privind diminuarea sumelor
    amânate la plată
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    Având în vedere Cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de .........., precum și dispozițiile sentinței civile/deciziei nr. ......... din data de .........., vă comunicăm că sumele amânate la plată în baza Deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. ......... din data de .........., se diminuează cu suma de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Majorări de întârziere/Dobânzi (50%) Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    . . .
    Total general

    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 27 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 28 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de modificare a deciziei de eșalonare la
    plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor*2) *2) se menționează prevederile legale aplicabile în acest sens, cum ar fi: art. 207 alin. (1), (5) și (8) ori art. 195 sau alte prevederi, după caz din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. În situația în care instanța dispune suspendarea actului administrativ fiscal/organul de soluționare competent dispune desființarea sau anularea actului administrativ fiscal, se menționează prevederile art. 50 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și nr. și data sentinței civile/nr. și data deciziei. vă comunicăm că, Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., se modifică după cum urmează:1. Se acordă eșalonarea la plată pe o perioadă de ...... luni a obligațiilor fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ............., reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    Graficul de eșalonare la plată care face parte integrantă din Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de ............. se înlocuiește cu noul grafic prevăzut în anexa la prezenta decizie.
    2. Restul condițiilor de menținere a valabilității eșalonării la plată acordate prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., rămân neschimbate, inclusiv rata din data de .........., menționată și în noul grafic, care trebuie achitată potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 28 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 29 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de modificare a deciziei de amânare la plată a
    penalităților de întârziere și a
    penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. ..........*2) *2) se menționează prevederile legale aplicabile în acest sens, cum ar fi: art. 207 alin. (1), (5) și (8), ori art. 195 sau alte prevederi, după caz din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. În situația în care instanța dispune suspendarea actului administrativ fiscal/organul de soluționare competent dispune desființarea sau anularea actului administrativ fiscal, se menționează prevederile art. 50 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și nr. și data sentinței civile/nr. și data deciziei. vă comunicăm că Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. ......... din data de .......... se modifică după cum urmează: Se acordă amânarea la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare până la data finalizării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale accesorii, în sumă totală de ........... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Majorări de întârziere/Dobânzi (50%) Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    . . .
    Total general
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 29 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 30 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de anulare a deciziei de eșalonare la
    plată a obligațiilor fiscale
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 206 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că eșalonarea la plată, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. ......... din data de .........., se anulează, începând cu data emiterii prezentei decizii Suma rămasă de plată din eșalonare este în cuantum de .................... Motivele anulării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale: ................................. Temeiul de drept: ......................................... Consecințele anulării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale: ........................... Mențiuni privind audierea contribuabilului: ............................... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 30 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 31 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    DECIZIE
    de anulare a deciziei de amânare la plată a
    penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare
    Datele de identificare a contribuabilului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . . Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele . . . . . . . . . . Adresa: . . . . . . . . . .Codul de identificare fiscală . . . . . . . . . .
    În temeiul prevederilor art. 206 alin. (7) sau ale art. 195 alin. (8^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. ......... din data de .........., se anulează, începând cu data emiterii prezentei decizii. Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de ........................ Motivele anulării amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare: ......................... Temeiul de drept: .................................... Consecințele anulării amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare: ............................ Mențiuni privind audierea contribuabilului: ............................ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
    Conducătorul unității fiscale
    Numele și prenumele ..........
    Semnătura și ștampila unității ..........
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Anexa 31 a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
     +  Anexa nr. 32 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală*1) ................... *1) se menționează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul .................... Nr. ....... / ..........
    Aprobat/data ...............
    Conducătorul unității fiscale
    Semnătura

    REFERAT "C"
    Subsemnatul (a),...................., având funcția de ................ în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului .................., ca urmare a Cererii nr. .......... din data de .......... depusă de contribuabilul .........., cod de identificare fiscală .........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .......... din data de ..........*2), am procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 195 alin. (8^2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, și am constatat următoarele: *2) în cazul emiterii din oficiu nu se completează informațiile referitoare la cerere.1. Sumele rămase din înlesnirile la plată acordate sunt următoarele:a) sume rămase din eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale, în sumă totală de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Obligația fiscală
    Total, din care: Obligație fiscală principală Obligații fiscale accesorii
    Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 = 3+4+5+6 3 4 5 6
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    b) sume amânate la plată a obligațiilor fiscale accesorii, în sumă totală de .......... lei, reprezentând:
    - lei -
    Nr. crt. Denumirea obligației fiscale Dobânzi Penalități de întârziere Penalități de nedeclarare
    0 1 2 3 4
    1.
    2.
    3.
    4.
    . . .
    Total general
    2. Valoarea garanției trebuie să acopere suma de .......... lei, calculată la sumele rămase din eșalonarea la plată.3. Valoarea garanției constituite potrivit art. 193 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, este în sumă de.......... lei.4. [] sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 195 alin. (8^2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. [] nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 195 alin. (8^2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Îndeplinirea condițiilor de mai sus este certificată de următoarele servicii/birouri/compartimente furnizoare de informații:
    Serviciu/birou/compartiment . . . . . . . . . . . Serviciu/birou/compartiment . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Întocmit . . . . . . . . . . .Semnătură Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . Semnătură Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Avizat, Șef serviciu/birou/compartiment, . . . . . . . . . . . Avizat, Șef adiministrație adjunct colectare/ Director general adjunct administrare venituri, . . . . . . . . . . .
    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/679 (la 22-07-2019, Actul a fost completat de Punctul 42, Articolul I din ORDINUL nr. 1.960 din 9 iulie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 22 iulie 2019 )
    -------