NORME METODOLOGICE din 14 octombrie 2003de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 28 octombrie 2003



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.217 din 14 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 28 octombrie 2003.
     +  Articolul 1(1) Beneficiază de prevederile art. 13 alin. 3 și 4 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, referitoare la acordarea despăgubirilor bșnești, cetățenii români care au calitatea de veteran de război și fac dovada că sunt decorați cu ordine sau medalii de război dintre cele prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) și b) din aceeași lege și care nu au fost improprietăriți din cauza deficitului de teren în localitățile unde domiciliază sau în alte localități.(2) În baza prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 44/1994, republicată, beneficiază de despăgubiri și moștenitorii legali ai persoanelor prevăzute la alin. (1) dacă titularii au depus cererea pentru acordarea dreptului de împroprietărire în timpul vieții.  +  Articolul 2(1) Cererile persoanelor prevăzute la art. 1, însoțite de dosarul justificativ, se depun la primaria localității în raza căreia domiciliază, de regulă, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Persoanelor cărora, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, li se stabilește calitatea de veteran de război și care beneficiază de prevederile art. 13 alin. 3 și 4 din Legea nr. 44/1994, republicată, în ceea ce privește împroprietărirea cu un lot de teren agricol sau arabil, pot depune cerere pentru acordarea despăgubirilor la primaria localității pe raza căreia domiciliază, de regulă, în termen de 90 de zile de la data primirii legitimației de veteran de război.(3) Veteranii de război care dobândesc după data prevăzută la alin. (2) un certificat eliberat de arhivele militare, din care să rezulte ca sunt decorați cu ordine sau medalii de război dintre cele prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 44/1994, republicată, și care au dreptul la despăgubiri conform art. 13 alin. 3 și 4 din aceeasi lege pot depune cerere pentru acordarea acestora, de regulă, în termen de 90 de zile de la data primirii actului oficial.  +  Articolul 3(1) La cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de lege solicitantul are obligația să anexeze următoarele acte, constituite într-un dosar justificativ:a) copie legalizată de pe legitimația de veteran de război;b) copie legalizată de pe certificatul de naștere și buletinul/cartea de identitate;c) copie legalizată de pe certificatul eliberat de arhivele militare, din care să rezulte decorația primită;d) dovada ca titularul dreptului pretins a depus cerere în timpul vieții, în cazul moștenitorilor legali.(2) Moștenitorii legali acceptă succesiunea potrivit dreptului comun în materie.(3) Dovada prevăzută la alin. (1) lit. d) se solicită de către moștenitorii legali de la autoritățile administrației publice locale.  +  Articolul 4Analizarea cererilor persoanelor îndreptățite se face de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constituite în baza prevederilor art. 2 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2001, cu modificările și completările ulterioare, care vor înainta propunerile cu persoanele care vor primi despăgubiri comisiei județene, respectiv a municipiului București, constituite în baza art. 4 din acelasi regulament, în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului justificativ prevăzut la art. 3 alin. (1).  +  Articolul 5Comisiile județene, respectiv a municipiului București, de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor admit sau resping, prin hotărâre motivată, propunerile comisiilor locale.  +  Articolul 6Prefectul județului, respectiv al municipiului București, în calitate de președinte al comisiei județene/municipale de stabilire a dreptului de proprietate, dispune prin ordin emis potrivit art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, alocarea despăgubirilor în limita sumelor transferate de la bugetul de stat, în termen de 30 de zile de la data deschiderii creditelor bugetare.  +  Articolul 7(1) Persoanele îndreptățite potrivit legii primesc ca despăgubire o sumă determinată potrivit grilei notariale - ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condițiile legii, dar nu mai puțin de 1.564 lei pe hectarul de teren la care au dreptul.(2) În situația în care pentru aceeași unitate/subdiviziune administrativ-teritorială în grilele notariale sunt cuprinse valori diferite, despăgubirea se determină prin media valorilor respective, dar nu mai puțin de suma prevăzută la alin. (1). (la 05-04-2017, Articolul 7 a fost modificat de ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 185 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 05 aprilie 2017 ) Notă
    Prin SENTINȚA CIVILĂ nr. 2.682 din 21 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 18 iunie 2019, s-a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.217/2003, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.301/2004, respectiv în ceea ce privește art. 7 din Normele metodologice.
     +  Articolul 8Despăgubirile se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, de la capitolul 51.01 ”Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 59 ”Alte cheltuieli”, articolul 59.17 ”Despăgubiri civile”, plata drepturilor făcându-se prin instituția prefectului. (la 05-04-2017, Articolul 8 a fost modificat de ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 185 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 05 aprilie 2017 )  +  Articolul 9Hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, prevăzute la art. 5, pot fi atacate la instanțele de contencios administrativ, în condițiile legii.