ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 30 din 14 mai 2019privind reorganizarea Ministerului Economiei în scopul exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea unor acte normative
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 23 mai 2019
Având în vedere actualul context economic cu referire la identificarea unor soluții imediate de redresare a operatorilor economici cu capital de stat și de manifestare a statului față de aceștia ca investitor privat prudent, precum și contextul juridic caracterizat prin obligativitatea respectării unor reglementări care impun adoptarea unor măsuri rapide pentru asigurarea respectării întocmai și la termen a prevederilor angajamentelor statului român referitoare la punerea de acord a legislației naționale în domeniul administrării și privatizării operatorilor economici cu legislația europeană în domeniul concurenței și al ajutorului de stat, precum și rolul Ministerului Economiei în această materie,luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2018-2020, prevăzut în Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2018 pentru acordarea încrederii Guvernului, în ceea ce privește eficientizarea și rentabilizarea operatorilor economici cu capital de stat, precum și cu referire la luarea unor măsuri imediate în vederea repornirii unor sectoare de activitate industrială,ținând cont de faptul că actuala organizare instituțională presupune o birocratizare excesivă, inclusiv prin parcurgerea unor proceduri administrative suplimentare și o abordare neunitară la nivelul Ministerului Economiei și Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, ceea ce nu permite întreprinderea de acțiuni cu încadrarea în termenele impuse, fapt dublat de lipsa de personal în cadrul Ministerului Economiei care să asigure îndeplinirea imediată de către acesta a unor competențe proprii, luând în considerare faptul că până la data prezentei ordonanțe de urgență s-au înregistrat deficiențe importante, cu consecințe inclusiv economice în ceea ce privește inițierea și luarea de măsuri adecvate în domeniul activității operatorilor economici, în special a celor din industria de apărare, ținând cont de necesitatea urgentă a restructurării și reorganizării acestora în actualul context regional geopolitic, care impune întărirea capacității de apărare a României prin luarea unor măsuri imediate de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, luând în considerare deficiențele înregistrate până la data prezentei ordonanțe de urgență în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și competențelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, la întreprinderile publice, precum și obligativitatea înființării în cadrul Ministerului Economiei a unei structuri de guvernanță corporativă, fapt care nu este posibil în condițiile în care Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului exercită în numele ministerului activitățile specifice, având în vedere deficiențele sus-indicate în exercitarea de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a unor prerogative de putere publică, precum și obligativitatea transformării funcțiilor contractuale în funcții publice, în condițiile legii,ținând cont de imperativul consolidării cadrului legal și îmbunătățirii activității Ministerului Economiei în legătura cu îndeplinirea de către acesta a atribuțiilor referitoare la calitatea de autoritate publică tutelară și instituție publică implicată în domeniul privatizării, la exercitarea de către acesta a calității de acționar a statului la societățile naționale, companiile naționale și la celelalte societăți din portofoliu, precum și cele referitoare la monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare, pentru societățile naționale, companiile naționale și celelalte societăți din domeniul de referință, luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfășurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric a activității ministerului, în considerarea faptului că statul trebuie să acționeze în interes public, spre beneficiul tuturor cetățenilor săi, prezența sa ca acționar având o motivație mai largă decât cea a unui investitor privat, pornind de la nevoile de natură economică și socială pe care statul trebuie să le acopere, sens în care se impune constituirea unor structuri, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în structura instituției publice implicate, în conexiune cu structurile de specialitate, stabilite conform domeniilor de competență, de natură a servi intereselor legitime ale acesteia,întrucât neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la afectarea interesului general al statului, cu efecte negative în plan economic, în ceea ce privește, în special, agravarea situației operatorilor economici cu consecința apariției unor situații de insolvență și afectarea statului prin neîncasarea veniturilor, lezarea unor sectoare de activitate, inclusiv cu consecințe în plan social,în considerarea obligativității adoptării imediate de măsuri pentru reorganizarea activității de administrare a participațiilor prin integrarea acesteia în cadrul instituției publice implicate, în scopul eficientizării activității economice a operatorilor economici, precum și al sporirii atractivității pentru privatizare a unor noi societăți, care să funcționeze pe structuri viabile și pe principii economice competitive, fapt de natură a duce la creșterea încasărilor la bugetul statului, atât din privatizare, cât și din taxele și impozitele încasate,întrucât neluarea măsurilor organizatorice imediate conduce la afectarea gravă a intereselor statului român, prin adâncirea deficiențelor semnalate și imposibilitatea luării măsurilor de către Ministerul Economiei,având în vedere situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, determinată, suplimentar față de aspectele anterior învederate, de omisiunile legislative care fac imposibilă manifestarea statului ca investitor privat prudent în economie,reținându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare și îndeplinirea rolului Ministerului Economiei de instituție publică implicată în privatizare, deoarece aspectele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență reglementează:a) măsuri privind reorganizarea Ministerului Economiei ca urmare a fuziunii prin absorbție a Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului;b) măsuri de modificare a unor acte normative. + Articolul 2Ministerul Economiei se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție a Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, care își încetează existența. + Articolul 3(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei preia atribuțiile Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, și anume:a) atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării pentru societățile naționale, companiile naționale și celelalte societăți aflate sub autoritatea sa;b) atribuțiile privind exercitarea calității de acționar al statului la entitățile prevăzute la lit. a), precum și cele referitoare la monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare a acestor entități;c) orice alte atribuții îndeplinite prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, corespunzătoare activităților preluate, stabilite potrivit actelor normative în vigoare.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului român la operatorii economici din domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice și dezvoltare durabilă, transportul energiei electrice și gazelor naturale, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, se realizează de către acesta.(3) Se autorizează Ministerul Economiei să mandateze reprezentanții săi în adunările generale ale acționarilor la societățile din domeniile de competență prevăzute la alin (2), pentru aprobarea modificării actelor constitutive ale acestor societăți, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, și pentru efectuarea formalităților de publicitate prevăzute de lege.(4) Începând cu data exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor decurgând din calitatea de acționar a statului la societățile prevăzute la alin. (1) și (2), procedurile privind selecția administratorilor, de privatizare, restructurare, lichidare ori alte proceduri, aflate în derulare, se preiau cu menținerea valabilității actelor și procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se continuă de către Ministerul Economiei, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acționar la operatorii economici prevăzuți la alin.(2), interesele statului vor fi reprezentate, în condițiile legii, de către Ministerul Economiei. + Articolul 4(1) Ministerul Economiei preia patrimoniul Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, evidențiat în situația financiară întocmită potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și arhiva deținută de Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, pe baza unui protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 7.(2) Ministerul Economiei preia prevederile bugetare și execuția bugetară pe anul 2019 a Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului existentă la data încheierii protocolului de predare-preluare întocmit potrivit alin. (1). (3) Până la semnarea protocolului de predare-preluare, finanțarea cheltuielilor de personal și altor cheltuieli urgente se asigură din bugetul Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.(4) Pentru anul curent, bugetul aferent activității de privatizare se constituie prin preluarea bugetului de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și altor sume constituite conform legii.(5) În bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Ministerului Economiei pentru anul în curs, cheltuielile de administrare și privatizare vor fi estimate cel puțin la nivelul maxim aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul precedent al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. (6) Disponibilitățile rezultate din gestionarea bugetului aferent activității de privatizare, precum și alte sume aflate în conturile Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, inclusiv garanții de participare, garanții de bună execuție, garanții pentru plata prețului acțiunilor aferente activității de privatizare, se transferă în conturile Ministerului Economiei în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 7, pe baza unui protocol de predare-preluare. (7) Ministerul Economiei preia toate drepturile și își asumă toate obligațiile corespunzătoare patrimoniului preluat de la Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și se subrogă în toate drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale instituției cu terții.(8) În termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei preia 30 de posturi vacante și fondurile aferente finanțării acestora de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. + Articolul 5(1) Posturile și personalul Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se preiau la Ministerul Economiei, cu păstrarea drepturilor salariale și respectarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) Încadrarea personalului preluat de la Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului se face în termenele și cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în termen de maximum 30 de zile de la data preluării. + Articolul 6(1) Asigurarea finanțării cheltuielilor legate de activitatea de privatizare se realizează prin bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Ministerului Economiei, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii. (2) Prevederile art. 51 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (3) Din bugetul aferent activității de privatizare al Ministerului Economiei se asigură finanțarea cheltuielilor legate de: a) plata serviciilor consultanților de specialitate în vederea elaborării de strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung, precum și soluții de reformă referitoare la evoluția domeniilor de activitate proprii; b) elaborarea de strategii, studii și sinteze referitoare la evoluția și la ajustarea structurală a industriei;c) aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 7În termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei propune spre adoptare Guvernului proiectul de hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. + Articolul 8La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 7, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2014 privind înființarea Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de privatizare pentru dezvoltarea în condiții de profitabilitate a activității operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 mai 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 123/2015, se modifică după cum urmează: 1. Titlul va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de privatizare pentru dezvoltarea în condiții de profitabilitate a activității operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative2. Articolele 1-8 și 10 se abrogă. + Articolul 9La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 7, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea „Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului“ se înlocuiește cu denumirea „Ministerul Economiei“.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul economiei,
Niculae Bădălău
p. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
Emil Niță
Ministrul muncii și justiției sociale,
Elena Solomonesc,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 14 mai 2019.Nr. 30.-----
EMITENT |