ORDIN nr. 1.597 din 11 decembrie 2006 pentru numirea membrilor comisiilor de avizare a donării de la donatorul viu
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 8 ianuarie 2007



    Având în vedere:- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 588/2004;- prevederile art. 146 din titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;- prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 534/2005 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de declarare a donatorilor, de testare, prelevare, coordonare și transplant;- prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 722/2006 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi umane, respectiv de utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic;- prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.076/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice,ministrul sănătății publice emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se numesc membrii comisiilor de avizare a donării de la donatorul viu, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății Publice, Agenția Națională de Transplant, precum și instituțiile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 3Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul
    sănătății publice,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    București, 11 decembrie 2006.Nr. 1.597.  +  AnexăMEMBRIIcomisiilor de avizare a donării de la donatorul viu  +  Articolul 1Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Institutul Clinic Fundeni București are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Rucsandra Manu;b) dr. Daniela Anghel;c) conf. dr. Cristian Gheorghe;- membrii suplinitori:a) dr. Mănel Stoicescu;b) dr. Alina Stuparu;c) prof. dr. Mircea Diculescu.  +  Articolul 2Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca are următoarea componență:– membri titulari:a) dr. Bogdan Stancu;b) psiholog Ovidiu Ioan Feldiorean;c) dr. Gheorghiță Iacob;– membri suplinitori:a) dr. Dan Perju-Dumbravă;b) psiholog Iulia Iosep;c) dr. Constantin Pintilei. (la 19-03-2019, Articolul 2 din Anexă a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 316 din 11 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 19 martie 2019 )  +  Articolul 3Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara are următoarea componență:- membrii titulari:a) prof. dr. Doru Bordoș;b) psiholog Rodica Popa;c) prof. dr. Rodica Avram;- membrii suplinitori:a) prof. dr. Viorel Șerban;b) dr. Simona Tămășan;c) dr. Mihai Grecu.  +  Articolul 4Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic "C.I. Parhon" Iași are următoarea componență:- membrii titulari:a) șef lucrări dr. Cristina Gavrilovici;b) asist. univ. dr. Șerban Turliuc;c) dr. Carmen Volovăț;- membrii suplinitori:a) dr. Liviu Oprea;b) șef lucrări dr. Cristinel Ștefănescu;c) prof. dr. Gabriel Ungureanu.  +  Articolul 5Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța are următoarea componență:- membrii titulari:a) prof. dr. Constantin Tica;b) prof. dr. Carol Friedmann;c) conf. dr. Ion Tiberiu Tofolean;- membrii suplinitori:a) dr. Georgeta Dascăl;b) asist. univ. dr. Diana Bandrabur;c) conf. dr. Adrian Creangă.  +  Articolul 6Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" București are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Liana Pleș;b) psiholog Genoveva Teleki;c) dr. Mirela Ranga;- membrii suplinitori:a) dr. Sorin Păun;b) dr. Adriana Constantin;c) dr. Sorin Lucian Puia.  +  Articolul 7Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Județean Ilfov "Sfinții Împărați Constantin și Elena" are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Dan Blendea;b) psiholog Alina Minea;c) conf. dr. Horia Bălan;- membrii suplinitori:a) dr. Minerva Ghinescu;b) dr. Anca Danciu;c) dr. Teodor Bucur.  +  Articolul 8Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Centrul Medical Hit-Med - S.R.L. Craiova are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Valentin Bugeac;b) dr. Anca Chiriță;c) dr. Cristian Georgescu;- membrii suplinitori:a) dr. Adrian Săftoiu;b) psiholog Carmen Rotaru;c) dr. Mihaela Vasile.  +  Articolul 9Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în M.G. - Centrul Internațional de Reproducere Umană Asistată Timișoara are următoarea componență:- membrii titulari:a) prof. dr. Doru Bordoș;b) psiholog Adina Berar;c) dr. Cornelia Oană;- membrii suplinitori:a) conf. dr. Doru Anastasiu;b) dr. Mariana Luca;c) dr. Marius Craina.  +  Articolul 10Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca are următoarea componență:- membrii titulari:a) conf. dr. Radu Vieru;b) dr. Sempronia Maria Filipoi;c) prof. dr. Marius Bojiță;- membrii suplinitori:a) șef lucrări dr. Adrian Avram;b) psiholog Dana Ioana Rabagala;c) prof. dr. Grigore Băciuț.  +  Articolul 11Comisia de avizare a donării de la donatorul viu, înființată în Societatea Comercială Centrul Medical «Med New Life» - S.R.L. București, are următoarea componență:- membri titulari:a) dr. Marius Lițub) psiholog Nicoleta Florentina Vascanc) dr. Marie Jeanne Gărdescu- membri suplinitori:a) dr. Gabriel Mihail Raicub) psiholog Mihaela Predac) prof. dr. Petrache Vârtej. (la 20-12-2010, Art. 11 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.493 din 15 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 20 decembrie 2010. )  +  Articolul 12Comisia de avizare a donării de la donatorul viu, înființată în Societatea Comercială «Clinica Polisano» - S.R.L. - Centrul de fertilitate Sibiu, are următoarea componență:- membri titulari:a) dr. Meșteru Valeriu;b) psiholog Bologa Lia;c) dr. Morar Silviu;- membri suplinitori:a) dr. Pumnea Pia Manuela;b) psiholog Calvun Elena;c) dr. Dura Horațiu. (la 20-08-2014, Art. 12 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 939 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. )  +  Articolul 12^1Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială «Clinica Polisano» - S.R.L. Sibiu, pentru punctul de lucru Clinica Polisano - Centrul de fertilizare in vitro, situat în municipiul București, str. Mircea Eliade nr. 18, sectorul 1, are următoarea componență:- membri titulari:a) dr. Claudia Nica;b) psiholog Alina Pătru;c) dr. Marius Lițu;- membri suplinitori:a) dr. Cristian Rădulescu;b) psiholog Felicia Briceag;c) dr. Emanuil Stoicescu. (la 14-10-2014, Art. 12^1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.168 din 10 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 14 octombrie 2014. )  +  Articolul 13Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Vasile Bud;b) prof. dr. Aurel Nireșteanu;c) dr. Lucian Băilă;- membrii suplinitori:a) conf. dr. Laurențiu Cozlea;b) dr. Attila Racz;c) dr. Constantin Florea.  +  Articolul 14Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială "Med Life" - S.A. București are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Liana Pleș;b) psiholog Mihaela Săhlean;c) prof. dr. Dimitrie Pelinescu Onciul;- membrii suplinitori:a) prof. dr. Decebal Hudiță;b) dr. Nicolae Marcu;c) dr. Emil Tomescu.  +  Articolul 15Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială "SABYC" - S.R.L. are următoarea componență:- membrii titulari:a) dr. Marius Lițu;b) psiholog Mihaela Preda;c) conf. dr. Petre Brătilă;- membrii suplinitori:a) dr. Ingrid Gheorghe;b) psiholog Loredana-Claris Raicu;c) dr. Martia Vârlan.  +  Articolul 16Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată de Societatea Comercială GENESYS FERTILITY CENTER - S.R.L. București are următoarea componență:- membri titulari:a) dr. Marius Lițu;b) psiholog Petrișor Țepurlui;c) dr. Mihai Cristian Dumitrașcu;- membri suplinitori:a) dr. Emanuil Grigore Stoicescu;b) psiholog Mihai Puiu;c) dr. Daniela Florentina Lebit. (la 18-09-2008, Art. 16 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 1.557 din 11 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 18 septembrie 2008. )  +  Articolul 17Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială EUROMATERNA - S.A. Constanța are următoarea componență:- membri titulari:a) dr. Raica Dan Mugurel;b) psiholog Ghibu Ruxandra;c) dr. Dantes Florian;- membri suplinitori:a) dr. Asan Rucni;b) dr. Panțu Camelia;c) dr. Rușa Marius. (la 14-07-2015, Art. 17 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 7 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015. )  +  Articolul 18Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială «Policlinica Athena» - S.R.L. are următoarea componență:- membri titulari:a) prof. dr. Bucuraș Viorel;b) dr. Popescu Ioana;c) prof. dr. Zosin Ioana;- membri suplinitori:a) conf. dr. David Dana;b) dr. Chahem Nedal;c) dr. Cioată Bogdan. (la 14-07-2015, Art. 18 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 7 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015. )  +  Articolul 19Comisia de avizare a donării de la donatorul viu, înființată în Societatea Comercială Gynatal - S.R.L. Timișoara, are următoarea componență:– membri titulari:a) dr. Petrică Răzvan Mihail;b) psiholog Dinu Diana;c) dr. Mureșan Bogdan;– membri suplinitori:a) dr. Pantea Ioana Mihaela;b) psiholog Misici Dubravka;c) șef lucrări dr. Gluhovschi Adrian. (la 21-07-2017, Anexa a fost completată de Articolul I din ORDINUL nr. 797 din 13 iulie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017 )  +  Articolul 20Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Spiridon» Iași are următoarea componență:– membri titulari:a) conf. dr. Cristina Gavrilovici;b) conf. dr. Șerban Turlic;c) șef lucrări dr. Daniel Vasile Timofte;– membri suplinitori:a) conf. dr. Liviu Oprea;b) prof. dr. Cristinel Ștefănescu;c) conf. dr. Lidia Ionescu. (la 04-06-2018, Anexa a fost completata de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 704 din 30 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )  +  Articolul 21Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Societatea Comercială «IVF Clinic-SL» - S.R.L. Timișoara are următoarea componență:– membri titulari:a) prof. dr. Marius Lucian Craina;b) psiholog Adina Burghel;c) șef lucrări dr. Izabella Petre;– membri suplinitori:a) dr. Olivera Nicoleta Iordache;b) psiholog Monica Alisa Jurca;c) dr. Petrică Răzvan Mihail. (la 04-06-2018, Anexa a fost completata de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 704 din 30 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )  +  Articolul 22Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul «Sf. Constantin» Brașov are următoarea componență:– membri titulari:a) prof. dr. Liliana Rogozea;b) psihiatru dr. Titus Szasa;c) dr. Mihail Dăncescu;– membri suplinitori:a) asist. univ. dr. Florin Leașu;b) psiholog Anca Fuiorea;c) dr. Lucian Oncescu. (la 04-06-2018, Anexa a fost completata de Articolul I din ORDINUL nr. 707 din 31 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )  +  Articolul 23Comisia de avizare a donării de la donatorul viu înființată în Spitalul Clinic «Colțea» București are următoarea componență:– membri titulari:a) conf. dr. Nicoleta Mariana Berbec;b) conf. dr. Andrei Niculae;c) dr. Mihai Bran;– membri suplinitori:a) prof. dr. Anca Roxana Lupu;b) șef lucrări Cristiana David;c) psiholog Roxana Gabriela Popa. (la 08-08-2018, Anexa a fost completată de Articolul I din ORDINUL nr. 938 din 25 iulie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 08 august 2018 ) -----------Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 1.254 din 7 iulie 2008 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 14 iulie 2008, conform art. I din același act normativ.----------