HOTĂRÂRE nr. 11 din 3 noiembrie 2015 privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experților electorali
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 6 noiembrie 2015
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) și (3), art. 16, art. 17 alin. (2), (3) și (7), art. 118 alin. (3) și (4) și art. 120 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente,ținând cont de prevederile art. 26 alin. (5) și (8) și ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali,văzând că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015, rezultă că persoana care a absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu poate fi admisă în Corpul experților electorali, urmând să fie desemnată președinte al biroului electoral al secției de votare sau locțiitor al acestuia numai în situația în care în localitatea pentru care se organizează tragerea la sorți computerizată numărul absolvenților de studii universitare de licență în domeniul științelor juridice sau în alte domenii este insuficient,având în vedere că, din economia textelor art. 16 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 208/2015, rezultă că avizul favorabil acordat de către Autoritatea Electorală Permanentă este, în esență, o operațiune administrativă prealabilă adoptării deciziei de admitere în Corpul experților electorali, a cărei realizare este de resortul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente,observând prevederile art. 20-20^2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente, aprobat prin Hotărârea Birourilor permanente ale camerei Deputaților și Senatului nr. 2/2007, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc atribuțiile Departamentului de organizare a proceselor electorale din cadrul Autorității Electorale Permanente,ținând cont de prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare,luând în considerare punctul de vedere al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, exprimat prin Adresa nr. 25.524 din 19 octombrie 2015,în temeiul art. 16 alin. (8) și art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015,Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă Metodologia de admitere în Corpul experților electorali, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 15/2013 privind întocmirea și avizarea listelor cuprinzând persoanele care pot fi desemnate președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 21 noiembrie 2013, se abrogă. + Articolul 3Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Electorale Permanente,
Ana Maria Pătru
Contrasemnează:
Vicepreședinte,
Constantin-Florin Mitulețu-Buică
Vicepreședinte,
Dan VlaicuBucurești, 3 noiembrie 2015.Nr. 11. + AnexăMETODOLOGIEde admitere în Corpul experților electorali
EMITENT |