LEGEA MINELOR nr. 85 din 18 martie 2003
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 27 martie 2003



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.Prezenta lege reglementează desfășurarea activităților miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului. Legea asigură maxima transparență activităților miniere și concurenta loială, fără discriminare între formele de proprietate, originea capitalului și naționalitatea operatorilor.Investițiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilități de ordin fiscal și administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce privește recuperarea investițiilor și utilizarea profitului realizat.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul tarii și al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internațional și reglementărilor din convențiile internaționale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.  +  Articolul 2(1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare și disperse, sărurile haloide, substanțele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele prețioase și semiprețioase, turba, nămolurile și turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoțesc, apele minerale naturale (gazoase și plate), apele minerale terapeutice, precum și produsul rezidual minier din haldele și iazurile de decantare.(2) Prevederile prezentei legi se aplică și apelor subterane potabile și industriale pentru activitățile de prospecțiune, explorare, determinare și evidență a rezervelor.  +  Articolul 3În înțelesul prezentei legi, termenii folosiți se definesc după cum urmează:1. activitate minieră - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului;2. administrare - dreptul acordat de stat, prin autoritatea competentă, unei instituții publice de a efectua activități miniere în baza unei licențe sau a unui permis;3. administrator - instituția publică care execută activități miniere în baza unei licențe sau a unui permis;4. autoritatea competentă - Agenția Națională pentru Resurse Minerale, care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuțiilor stabilite de prezenta lege;5. Cadastru extractiv - cadastrul de specialitate, reprezentând un subsistem de evidența și inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente activităților miniere (terenuri, construcții și instalații de la suprafață și subteran) sub aspect tehnic, economic, juridic și alte informații privind perimetrul instituit;6. Carte minieră - componenta a Cadastrului extractiv, care cuprinde toate datele privind regimul juridic al suprafețelor aferente perimetrului de prospecțiune, explorare și exploatare, proprietatea, situația topografică a lucrărilor aferente activității miniere, a resurselor/rezervelor minerale și de producție;7. concedent - autoritatea competentă abilitată de lege să acorde darea în administrare sau concesiunea;8. concesiune minieră - operațiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul și obligația de a executa, pe risc și cheltuiala proprii, activități miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevențe miniere pentru exploatare și al unei taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale;9. concesionar - titularul căruia i se acordă concesiunea minieră;10. dezvoltare - ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor și carierelor, construirea și montarea instalațiilor specifice, a echipamentelor și a altor utilități necesare extracției, prelucrării, transportului și stocării provizorii ale produselor miniere;11. exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafața pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice;12. explorare - ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare;13. fond geologic național - totalitatea datelor privind resursele și rezervele minerale obținute din activități miniere și petroliere, indiferent de natura suportului de stocare;14. fond național de resurse/rezerve - totalitatea resurselor/rezervelor evidențiate și înregistrate de către autoritatea competentă pentru fiecare tip de resursa minerala a tarii, determinate conform reglementărilor specifice;15. forța majoră - evenimentul imprevizibil, inevitabil și insurmontabil care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de executare, parțială sau totală, a activităților miniere;16. garanție financiară pentru refacerea mediului obligația și răspunderea persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități miniere pe bază de licență ori permis de exploatare pentru asigurarea fondurilor financiare necesare refacerii mediului și care poate fi sub forma de depozit bancar, scrisoare de garanție bancară irevocabilă sau alte modalități prevăzute de lege;17. licență - actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităților miniere de explorare/exploatare;18. mediu - ansamblul de condiții și elemente naturale, definite conform Legii protecției mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care pot fi afectate prin activitățile miniere;19. minereu radioactiv - acumulările de uraniu, toriu, sub forma de compuși chimici naturali;20. minister de resort - organul specializat al administrației publice centrale cu atribuții și competente în domeniul activităților miniere, conform prezentei legi;21. perimetru de prospecțiune, explorare și exploatare aria corespunzătoare proiecției la suprafața a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de prospecțiune, explorare, respectiv de exploatare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de prelucrare, preparare a resurselor minerale și de stocare a produselor reziduale miniere;22. permis de exploatare - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de exploatare a unor cantități determinate de roci utile, turbă și aur aluvionar, în condițiile art. 28 și 30;23. permis de prospecțiune - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de a efectua lucrări de prospecțiune;24. pilier de siguranță - partea din rezervele/resursele minerale sau din rocile înconjurătoare care nu se extrage într-o anumită perioadă sau permanent și în care nu se execută lucrări, în scopul protejării lucrărilor miniere din subteran sau de la suprafața perimetrului de exploatare, a malurilor apelor sau a altor obiective de la suprafață;25. plan de încetare a activității - complexul de documentații tehnice, economice, sociale și de mediu care motivează închiderea exploatării și conține acțiunile necesare pentru asigurarea finanțării și realizării efective a măsurilor de încetare a activității;26. plan de refacere a mediului - măsurile de refacere și de reabilitare a mediului în perimetrul de explorare/exploatare, ținând cont și de opțiunile colectivităților locale privind utilizarea postînchidere a perimetrului, și care conține și proiectul tehnic de realizare a acestora;27. producție minieră - cantitatea de produse miniere extrasă în vederea prelucrării și/sau comercializării de către titular;28. produs minier - produsul rezultat din activitatea de exploatare a unui zăcământ, livrat ca atare sau sub forma de șorțuri rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca produs finit sau ca materie prima la fabricarea unui alt produs;29. produs rezidual minier - produsul remanent depus în halde și iazuri de decantare, rezultat din activități miniere;30. prospecțiune - ansamblul de studii și lucrări de suprafață care se realizează pentru identificarea posibilităților existenței unor acumulări de resurse minerale;31. redevența minieră - suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităților de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului; (la 08-10-2007, Pct. 31 al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) 32. resursa minerală - substanța naturală din scoarța terestră, formată în urma proceselor geologice, utilizabilă ca atare sau prin prelucrare în activitatea economico-socială;33. rezerva - partea de zăcământ determinată cantitativ și calitativ prin lucrări de explorare și exploatare, având stabilite condițiile tehnice și economice de valorificare;34. titular - orice persoană juridică sau fizică, română ori străină, care poate efectua activități miniere în baza unei licențe sau a unui permis;35. zăcământ - acumularea naturala de resurse/rezerve minerale, valorificabilă din punct de vedere tehnic și economic.  +  Articolul 4(1) Activitățile miniere se efectuează de către persoane juridice care sunt înregistrate, conform legii, și sunt specializate și atestate în desfășurarea unor astfel de activități sau se organizează în acest scop. Întocmirea documentațiilor tehnico-economice și expertizele aferente activităților miniere se efectuează și de către persoane fizice atestate în acest scop de autoritatea competentă, conform legii.(2) Activitățile miniere de exploatare pot fi efectuate și de persoane fizice, în condițiile art. 28-30.(3) Activitățile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate în acest scop de autoritatea competentă, cu excepția persoanelor fizice care execută activități miniere de exploatare în condițiile art. 29, în cazul cărora autorizarea perimetrului nu este necesară.  +  Articolul 5(1) Toate datele și informațiile, indiferent de modalitatea de stocare, cu privire la resursele minerale românești, determinate conform art. 1, vor fi puse la dispoziție autorității competente și aparțin statului român, evidența și gestiunea lor fiind făcute la nivel național de către autoritatea competentă, conform prezentei legi.(2) Titularii de licențe sau de permise pentru activități miniere pot utiliza datele și informațiile obținute numai în interes propriu, pe toată durata activității miniere.(3) Transmiterea către alte părți interesate a datelor și informațiilor privind resursele minerale din România se face numai cu acordul autorității competente, conform normelor de aplicare a prezentei legi.(4) Autoritatea competentă, titularii de licențe/permise, precum și alte autorități publice și instituții cu atribuții în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligația de a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor transmise de titularii licențelor și/sau permiselor, de care iau cunoștință în executarea atribuțiilor de serviciu, pe toată durata activităților miniere, în condițiile prevăzute de lege.  +  Capitolul II Dobândirea folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează activități miniere  +  Articolul 6Dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării activităților miniere din perimetrul de explorare/exploatare se dobândește, în condițiile legii, prin:a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți;b) schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției încheiate între părți;c) închirierea terenului pe durată determinată, pe baza de contracte încheiate între părți;d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;e) concesionarea terenurilor;f) asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de licență;g) alte proceduri prevăzute de lege.  +  Articolul 7(1) Asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare și oricăror alte activități pe care acestea le implica se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere.(2) Exercitarea dreptului de servitute legală de trecere, stabilit potrivit alin. (1), se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de aceasta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de licențe și/sau permise.(3) În cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanța, în condițiile legii.(4) Durata servituții legale este cea a activităților miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate.  +  Articolul 8(1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabilește prin negocieri între titularul activității miniere și proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalității de tratament și al echității.(2) Orice neînțelegeri între titularii care desfășoară activități miniere și proprietarii terenurilor se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii. Soluționarea unor astfel de cauze se va face de către instanțele competente în regim de urgență.  +  Articolul 9Exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național se face în condițiile legii, sub coordonarea ministerului de resort.  +  Articolul 10În cazul vânzării bunurilor expropriate în condițiile art. 6 lit. d), foștii proprietari sau, după caz, succesorii lor au drept de preemțiune, scop în care vor fi înștiințați despre condițiile vânzării pe cale administrativă și prin publicitate.  +  Articolul 11(1) Efectuarea de activități miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, zonele de protecție sanitară și perimetrele de protecție hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, precum și instituirea dreptului de servitute pentru activități miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.(2) Excepțiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităților competente în domeniu și cu stabilirea de despăgubiri și alte măsuri compensatorii.  +  Articolul 12Dreptul de proprietate asupra terenului nu conferă dreptul de preemțiune asupra concesionarii/dării în administrare a activităților miniere.  +  Capitolul III Regimul de punere în valoare a resurselor minerale  +  Articolul 13Resursele minerale se pun în valoare prin activități miniere care se concesionează persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituțiilor publice de către autoritatea competentă, potrivit prezentei legi.  +  Articolul 14(1) Prospecțiunea se realizează pe baza de permis neexclusiv eliberat în condițiile legii de autoritatea competentă pe baza primirii unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice. Forma și dimensiunile perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către autoritatea competentă.(2) Permisul de prospecțiune se eliberează pentru o durată de maximum 3 ani, fără drept de prelungire, cu plata anticipată, în fiecare an, a taxei pe activitatea de prospecțiune.(3) Titularii de permise de prospecțiune au obligația de a efectua un volum de lucrări cu o valoare minima ce se va stabili, prin negocieri cu autoritatea competentă, la eliberarea permisului de prospecțiune, corelat cu durată de valabilitate a permisului și suprafața perimetrului de prospecțiune.(4) Titularul permisului de prospecțiune prezintă autorității competente rapoarte semestriale și anuale privind lucrările executate și valoarea acestora, justificată prin documente. În termen de 60 de zile de la expirarea duratei pentru care a fost emis permisul de prospecțiune, titularul prezintă un raport final cuprinzând metodele de investigare aplicate, lucrările executate, justificarea valorii acestora, precum și rezultatele obținute.(5) Titularul permisului de prospecțiune care participa la concursul public de ofertă, organizat pentru acordarea licenței de explorare în cadrul perimetrului în care a realizat prospecțiunea, beneficiază de un punctaj suplimentar la evaluare, stabilit în condițiile art. 15 alin. (8).  +  Articolul 15(1) Explorarea se realizează pe baza unei licențe exclusive acordate pentru oricare dintre resursele minerale descoperite în perimetru, la cerere, persoanelor juridice române sau străine interesate.(2) Licența de explorare se acordă câștigătorului unui concurs public de ofertă, organizat de autoritatea competentă în condițiile prezentei legi, pentru resursele minerale stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (4).(3) Inițiativa concesiunii activităților miniere de explorare poate aparține autorității competente sau persoanelor juridice române ori străine interesate.(4) Lista perimetrelor de explorare se stabilește de autoritatea competentă prin ordin care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5) În vederea participării la concursul public de ofertă, persoanele juridice române sau străine vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin. (4).(6) Ofertele conțin programul de explorare propus, actele doveditoare privind capacitatea tehnica și financiară a ofertantului, precum și alte documente stabilite de autoritatea competentă.(7) Programul de explorare propus cuprinde în volumul anual de explorare și cheltuielile aferente acestuia, obligatorii de realizat.(8) Condițiile de organizare și desfășurare a concursului public de ofertă stabilit la alin. (2), criteriile de selectare și desemnare a câștigătorului, punctajul suplimentar acordat unui titular de permis de prospecțiune, precum și alte aspecte vor fi stabilite de autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 16(1) Licența de explorare se acordă pentru o durată de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani, în limitele perimetrului acordat, cu plata anticipată, în fiecare an, a taxei pe activitatea de explorare și constituirea unei garanții financiare corespunzătoare pentru refacerea mediului, stabilită prin proiectul de refacere a mediului.(2) Programul de explorare convenit se execută integral, până la expirarea duratei licenței de explorare.(3) Suprafața perimetrului, definită prin coordonate topogeodezice, în sistemul național în vigoare, în care se execută activități miniere de explorare este de forma și dimensiuni corespunzătoare formațiunilor și structurilor geologice și zăcămintelor de resurse minerale care fac obiectul licenței de explorare.(4) Titularul licenței de explorare este obligat să prezinte autorității competente rapoarte semestriale și anuale privind activitatea desfășurată și cheltuielile aferente acesteia, la date stabilite de autoritatea competentă prin norme, și un raport final cuprinzând metodologia aplicată, lucrările executate, cheltuielile aferente acestora și rezultatele obținute, în termen de 60 de zile de la expirarea duratei licenței.(5) Titularul are dreptul să reducă suprafața perimetrului de explorare, cu acordul autorității competente, pe baza documentelor de etapă, furnizând dovezi ca pe suprafața la care renunță au fost executate toate lucrările necesare de refacere a mediului, cu obligativitatea efectuării lucrărilor prevăzute pentru primul an contractual.  +  Articolul 17(1) La solicitarea titularului licenței de explorare, acesta are dreptul să obțină direct licența de exploatare pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în condițiile art. 18 alin. (2) lit. a) și ale art. 20.(2) Titularul licenței de explorare are dreptul să continue, până la data intrării în vigoare a licenței de exploatare acordate în condițiile art. 18 alin. (2) lit. a) și ale art. 20, executarea activităților miniere de exploatare experimentală, de conservare și întreținere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit.  +  Articolul 18(1) Exploatarea minieră se realizează pe baza unei licențe exclusive, care se acordă în condițiile prezentei legi.(2) Licența de exploatare se acordă:a) direct titularului licenței de explorare, la solicitarea acestuia, pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în termen de 90 de zile de la data transmiterii către autoritatea competentă a raportului final de explorare acceptat de aceasta;b) câștigătorului unui concurs public de ofertă, organizat de autoritatea competentă în condițiile prezentei legi, pentru resursele minerale stabilite prin ordinul prevăzut la art. 19 alin. (2).  +  Articolul 19(1) Inițiativa concesiunii activităților miniere de exploatare în condițiile prevăzute la art. 18 alin. (2) lit. b) poate aparține autorității competente sau persoanelor juridice române ori străine interesate.(2) Lista perimetrelor de exploatare în condițiile art. 18 alin. (2) lit. b) se stabilește de către autoritatea competentă prin ordin care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În vederea participării la concursul public de ofertă, persoanele juridice române sau străine vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin. (2).(4) Ofertele vor conține actele doveditoare privind capacitatea tehnica și financiară a ofertantului, precum și alte documente stabilite de autoritatea competentă prin procedura de desfășurare a concursului public de ofertă.(5) Pentru a putea fi respectate condițiile tehnice necesare protecției apelor subterane vor fi scoase la concursul public de ofertă pentru concesionarea unor activități miniere de exploatare doar perimetre pentru care s-a obținut în prealabil acceptul autorității competente în domeniul gospodăririi apelor.(6) Condițiile de organizare și desfășurare a concursului public de ofertă stabilit la art. 18 alin. (2) lit. b), criteriile de selectare și desemnare a câștigătorului, precum și alte aspecte se vor stabili, prin derogare de la legislația privind regimul concesiunilor, de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 20(1) Licența de exploatare se acordă prin negociere, în baza unei cereri însoțite de:a) studiul de fezabilitate privind valorificarea resurselor minerale și protecția zăcământului, ce va cuprinde și planul inițial de încetare a activității, întocmit în conformitate cu normele emise de autoritatea competentă;b) planul de dezvoltare a exploatării, întocmit în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă;c) studiul de impact asupra mediului și bilanțul de mediu, după caz, întocmite în condițiile legii;d) planul de refacere a mediului și proiectul tehnic, întocmite în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă;e) studiul de evaluare a impactului social și planul de atenuare a impactului social, în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale împreună cu ministerul de resort.(2) Licența de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.(3) Titularul licenței de exploatare va plăti anual o taxa pe activitatea de exploatare și o redevență minieră, conform prezentei legi.(4) Titularul licenței de exploatare constituie o garanție financiară pentru refacerea mediului, în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă.  +  Articolul 21(1) Licența se încheie în forma scrisă. Pentru explorare licență intră în vigoare la data publicării ordinului președintelui autorității competente de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; pentru exploatare licență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia.(2) Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului.-------------Alin. (2) al art. 21 a revenit la forma inițială prin abrogarea pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007 de către pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009.(3) Eliminat-------------Alin. (3) al art. 21 a fost eliminat prin abrogarea pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007 de către pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009.(4) Modificarea/completarea licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea competentă și titular. (la 08-10-2007, Alin. (4) al art. 21 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. )  +  Articolul 22(1) Începerea activităților miniere prevăzute în licență se autorizează în scris de către autoritatea competentă, în termen de până la 180 de zile de la intrarea în vigoare a licenței, după prezentarea de către titular, cumulativ, a următoarelor documente:a) dovada plății taxei pe activitatea minieră;b) dovada constituirii garanției financiare pentru refacerea mediului;c) certificatul de atestare fiscală, din care să rezulte că titularul licenței nu înregistrează obligații restante față de bugetul de stat;d) acord/autorizație de mediu;e) pentru explorare - avizul autorității competente pentru programul anual de lucrări; pentru exploatare - avizul autorității competente pentru programul anual de exploatare;f) acordul proprietarului sau administratorului terenului privind accesul la suprafețele necesare executării activității miniere prevăzute în programul anual de exploatare.(2) Autorizarea începerii activităților miniere se face de către autoritatea competentă, în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 23Persoanele juridice străine care au obținut dreptul de a efectua activități miniere sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a licenței, să înființeze și să mențină pe toată durata concesiunii o filială în România.  +  Articolul 24(1) Titularul unei licențe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorității competente. Orice transfer realizat fără aprobare scrisă este nul de drept.(2) În vederea aprobării transferului autoritatea competentă va avea în vedere criterii de aprobare, ce se stabilesc prin norme.(3) În cazul în care titularul licenței își modifica statutul prin reorganizare, vânzare sau orice alte motive, licență, așa cum a fost negociată, va fi acordată prin act adițional succesorilor legali ai titularului, în baza contractului dintre părți sau a hotărârii judecătorești, prezentată autorității competente.(4) Licența de dare în administrare nu este transferabilă.  +  Articolul 25În limitele unui perimetru de explorare/ exploatare, autoritatea competentă poate acordă, în condițiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenței, dreptul de explorare și/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.  +  Articolul 26Dreptul obținut prin concesiune, drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor, nu poate fi în nici un fel transmis de către titular în beneficiul unei alte persoane juridice decât în condițiile art. 24.  +  Articolul 27Titularul licenței de explorare/exploatare poate contracta împrumuturi bancare în vederea executării activităților miniere, cu certificarea existenței concesiunii de către autoritatea competentă.  +  Articolul 28(1) Rocile utilizabile în construcții și acumulările de turba pot fi extrase de către persoane fizice sau juridice în cantități determinate, pe termen de până la un an și pe baza de permis de exploatare emis de autoritatea competentă. Permisul se eliberează primului solicitant.(2) Pentru exploatările de nisipuri și pietrișuri din albiile minore ale râurilor permisele de exploatare se eliberează după obținerea avizelor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul gospodăririi apelor.(3) Pentru obținerea permisului de exploatare solicitanții sunt obligați la constituirea garanției financiare pentru refacerea mediului, precum și la plata taxei pe activitatea de exploatare și a redevenței miniere, în condițiile legii. Constituirea garanției financiare pentru refacerea mediului și plata taxei se vor face la data eliberării permisului, iar plata redevenței miniere se realizează în condițiile art. 45, etapizat, pe durata valabilității permisului de exploatare.(4) La depunerea documentelor pentru obținerea sau reînnoirea licențelor/permiselor de exploatare, solicitanții vor prezenta un acord de reabilitare încheiat cu autoritățile administrației publice locale pentru cazurile în care transportul rutier al resurselor minerale afectează infrastructura rutieră și clădirile adiacente din localitățile urbane sau rurale respective. (la 16-10-2005, Alin. (4) al art. 28 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 284 din 11 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 13 octombrie 2005. )  +  Articolul 29(1) Rocile utilizabile în construcții, turba și apele minerale, situate pe suprafețe de teren aflate în proprietatea persoanelor fizice, pot fi folosite de către proprietarul suprafeței numai dacă nu fac obiectul unei concesiuni existente și numai pentru nevoile proprii, fără drept de comercializare. Folosirea este scutită de la plata taxelor și a redevențelor legale, cu condiția încunoștiințării autorității competente prin organele sale teritoriale.(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și căminele de copii și casele de bătrâni situate pe suprafețe de teren aflate în proprietatea lor.  +  Articolul 30(1) Recuperarea aurului din aluviuni, realizată în afară concesiunilor, se face de către persoane fizice și juridice, în baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competentă.(2) Persoanele fizice și juridice autorizate pentru activitatea de recuperare a aurului din aluviuni sunt obligate la plata taxelor și a redevențelor prevăzute de lege.  +  Articolul 31Concesiunea minieră sau darea în administrare minieră încetează:a) prin expirarea duratei pentru care a fost acordată;b) prin renunțarea de către titularul licenței, în condițiile stabilite la art. 32;c) prin revocarea licenței/permisului de către autoritatea competentă, conform prevederilor art. 34 și 35;d) la cererea titularului, în caz de survenire a unor evenimente care constituie cauze de forța majoră și care determina imposibilitatea obiectivă și definitivă de îndeplinire a unor obligații și/sau de realizare a unor drepturi ale titularului, prevăzute în licență și care sunt esențiale pentru realizarea activității miniere;e) prin epuizarea rezervelor exploatabile, numai în cazul concesiunii/dării în administrare a activităților miniere de exploatare.  +  Articolul 32(1) Titularul licenței/permisului poate renunța la acesta/aceasta dacă la data notificării renunțării către autoritatea competentă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) pune la dispoziție autorității competente documentația privind activitatea desfășurată până la data notificării renunțării, precum și rezultatele acesteia;b) pune la dispoziție autorității competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul de lucrări de prospecțiune/explorare prevăzut prin permisul de prospecțiune/licență de explorare, scadenta la data notificării renunțării și neexecutate din motive imputabile titularului. Sumele rezultate se fac venit la bugetul de stat;c) pune la dispoziție autorității competente documentul de atestare a execuției lucrărilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a activităților miniere desfășurate până la momentul renunțării, emis de autoritatea competentă în domeniul mediului;d) pune la dispoziție autorității competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor de conservare/închidere neexecutate, aferente activităților miniere desfășurate până la momentul renunțării, și a programului de monitorizare a factorilor de mediu postînchidere, prevăzute în planul de încetare a activității.(2) Autoritatea competentă verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), în termen de 60 de zile de la data notificării renunțării la licență/permis.(3) În termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (2), concesiunea/administrarea încetează dacă autoritatea competentă nu a comunicat refuzul sau, aceasta fiind obligată să emită decizia de încetare a administrării sau a concesiunii, cu efect de la data împlinirii termenului.(4) În cazul în care autoritatea competentă refuza să emită decizia de încetare a administrării sau a concesiunii pe motiv de renunțare, partea interesată se poate adresa, în termen de 30 de zile de la comunicare, instanței de contencios administrativ competente, care judecă litigiul și hotărăște, potrivit legii. Hotărârea instanței de contencios administrativ este definitivă și irevocabilă. Procedura prealabilă nu este obligatorie.(5) Hotărârea instanței de contencios administrativ se duce la îndeplinire de către autoritatea competentă în termen de 15 zile, sub sancțiunea unei amenzi de 5 milioane lei pe zi de întârziere. Amenzile se fac venit la bugetul de stat. Sunt aplicabile și prevederile legii penale privind neexecutarea hotărârilor judecătorești.  +  Articolul 33(1) Autoritatea competentă suspendă licența/permisul când constată că:a) titularul nu respectă hotărârea unei instanțe judecătorești privind litigiile apărute în executarea activităților miniere;b) titularul este supus procedurii reorganizării judiciare și/sau a falimentului;c) titularului i s-au suspendat acordul și/sau autorizația privind protecția mediului și/sau cea de protecție a muncii;d) titularul periclitează, prin modul de executare a activităților miniere, posibilitatea exploatării viitoare a zăcământului, încalcă normele privind protecția și exploatarea în siguranța a zăcămintelor;e) titularul aduce grave încălcări privind sănătatea și siguranța muncii, constatate de autoritățile competente în domeniu.(2) Suspendarea licenței/permisului pentru oricare dintre motivele prevăzute la alin. (1) produce efect asupra titularului de la data comunicării făcute de autoritatea competentă până la dispariția cauzei care a determinat suspendarea, pentru o perioada de maximum un an.  +  Articolul 34Autoritatea competentă anulează licența/permisul titularului sancționat contravențional, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, când constată că:a) titularul nu își îndeplinește obligațiile asumate cu privire la autorizarea și termenul privind începerea activităților miniere;b) titularul continua sistarea lucrărilor pe o perioada mai mare de 60 de zile fără acordul autorității competente;c) titularul utilizează metode și tehnologii de exploatare, altele decât cele prevăzute în planul de dezvoltare, fără acordul autorității competente;d) titularul execută activități miniere cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. e);e) titularului i s-au anulat acordul și/sau autorizația privind protecția mediului și/sau cea de protecție a muncii;f) titularul furnizează, cu buna știință, autorității competente date și informații false cu privire la activitățile sale miniere sau încalcă clauzele de confidențialitate prevăzute în licență;g) titularul nu achită în termen de 6 luni de la data exigibilității taxele și redevențele miniere datorate statului;h) titularul nu îndeplinește condițiile și nu respectă termenul prevăzute la art. 33 alin. (2) privind suspendarea licenței/permisului.  +  Articolul 35(1) În termen de 30 de zile de la data notificării prevăzute la art. 33 alin. (2), titularul poate cere instanței de contencios administrativ revocarea măsurii de suspendare/anulare a licenței/permisului.(2) La cererea titularului și cu audierea autorității competente care a dispus măsurile prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune suspendarea măsurii luate până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care instanța se pronunță asupra legalității și temeiniciei suspendării/anulării.(3) Dispozițiile procedurale prevăzute la art. 32 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 36(1) În cazul în care survine un eveniment dintre cele prevăzute la art. 31 lit. d), titularul notifică autorității competente situația în termen de 5 zile de la producerea evenimentului, cu prezentarea documentelor certificând forța majoră în 15 zile de la producerea lui, eliberate de instituția legal abilitată în acest scop. Încetarea concesiunii sau a administrării produce efect după 30 de zile de la data notificării cauzei de forța majoră.(2) Dacă, în limita termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă notifică titularului licenței refuzul sau de a accepta evenimentul invocat de titular ca fiind o cauză de forța majoră, provocând imposibilitatea definitivă a inițierii sau a continuării executării activităților miniere, neimputabilă acestuia, titularul licenței poate cere instanței de contencios administrativ pronunțarea anulării unilaterale a licenței pentru caz de forța majoră, fără obligarea la plata de daune-interese.(3) În caz de pronunțare a anulării licenței, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, autoritatea competentă va emite decizia de încetare a concesiunii sau a administrării. (4) Dispozițiile procedurale prevăzute la art. 32 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 37(1) Decizia de încetare a concesiunii sau a administrării acordate prin licență se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu mențiunea datei la care produce efect, și se înscrie în Cartea minieră de către autoritatea competentă.(2) În termen de 3 luni de la încetarea concesiunii sau a administrării pentru oricare dintre cauzele prevăzute la art. 31 lit. a)-d), anexele tehnice și dependințele a căror demontare poate periclita securitatea lucrărilor trec în proprietatea statului, fără nici o indemnizație și libere de orice sarcini, indiferent de natura acestora.(3) Concesionarii sau administratorii răspund material și financiar până la refacerea tuturor factorilor de mediu afectați de activitățile miniere, în conformitate cu planul de refacere a mediului aprobat de autoritatea competentă.(4) În termen de maximum 3 luni de la încetarea concesiunii sau a administrării, autoritatea competentă va stabili măsurile ce urmează a fi luate cu privire la perimetrul de explorare/exploatare și la dotările aferente acestuia.(5) Titularul licenței rămâne ținut, potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activitățile miniere efectuate până la data expirării ori renunțării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării.  +  Capitolul IV Drepturile și obligațiile titularului  +  Articolul 38Titularul licenței/permisului are următoarele drepturi:a) să aibă acces, în condițiile legii, la terenurile necesare desfășurării activităților miniere în limitele perimetrului prevăzut în licență/permis;b) să execute toate activitățile miniere prevăzute în licență/permis, în limitele perimetrului acordat;c) să dispună asupra cantităților de produse miniere realizate;d) să folosească, cu respectarea prevederilor legale din domeniul gospodăririi apelor și al protecției mediului, surse de apă de suprafață sau subterane necesare desfășurării activităților miniere;e) să se asocieze cu alte persoane juridice în vederea executării activităților miniere prevăzute în licență, cu aprobarea prealabilă a autorității competente. Responsabilitatea îndeplinirii obligațiilor din licență revine în exclusivitate asociatului care are calitatea de titular de licență. În vederea emiterii aprobării asocierii autoritatea competentă va avea în vedere cel puțin următoarele elemente: capacitatea tehnica și financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul asocierii, modul de delimitare a drepturilor și obligațiilor asociaților. Companiile și societățile naționale care execută activități miniere vor obține aprobarea autorității competente numai cu acordul prealabil al ministerului de resort;f) să obțină de la autoritatea competentă, în condițiile legii, datele și informațiile necesare desfășurării activităților sale miniere, să dețină și să utilizeze aceste date și informații, precum și pe cele obținute din activitățile proprii, pe durata valabilității licenței/permisului;g) să întrerupă activitatea pe o perioada ce depășește 60 de zile, cu acordul prealabil al autorității competente;h) să construiască drumuri, poduri, cai ferate, rețele electrice, precum și alte utilități de infrastructura necesare activităților miniere, în condițiile legii.  +  Articolul 39(1) Titularul licenței/permisului are următoarele obligații:a) să respecte prevederile prezentei legi, ale normelor și instrucțiunilor emise în aplicarea acesteia și prevederile licenței/permisului;b) să elaboreze, pe baza licenței/permisului, înaintea începerii și pe parcursul activităților miniere, documentații tehnice și economice pentru realizarea acestora, documentații în vederea obținerii acordului/autorizației de mediu conform legislației de mediu în vigoare, potrivit art. 22 alin. (1) lit. d), și să le supună avizării autorității competente, conform art. 14-20, 28 și 30. În cazul agenților economici aflați sub autoritatea ministerului de resort este necesar avizul prealabil al acestuia;c) să înceapă activitățile miniere în termen de cel mult 210 zile de la intrarea în vigoare a licenței;d) să obțină, să întocmească, să țină la zi și să transmită autorității competente, la termenele fixate, datele, informațiile și documentele prevăzute în licență/permis, referitoare la activitățile miniere executate, precum și rezultatele obținute, pentru a fi înregistrate în Cartea minieră și în Cadastrul extractiv. În cazul minereurilor radioactive, aceste date se vor transmite și autorității competente în domeniu, conform prevederilor legale;e) să informeze autoritatea competentă cu privire la actele de control efectuate de autoritățile locale de protecție a mediului și de protecție a muncii;f) să păstreze confidențialitatea asupra datelor și informațiilor obținute, în condițiile legii, de la autoritatea competentă și ministerul de resort, precum și din activitatea proprie și să le difuzeze numai în condițiile prevăzute în licență;g) să actualizeze periodic planul de încetare a activității și să îl supună aprobării autorității competente;h) să recupereze și să protejeze asociațiile naturale de minerale cu valoare estetica și științifică, denumite flori de mina, întâlnite în lucrările miniere executate, și să informeze autoritatea competentă;i) în cazul încetării concesionarii prin oricare dintre modurile prevăzute la art. 31, să procedeze la predarea către autoritatea competentă a perimetrului instituit, în condițiile prevăzute la art. 37 alin. (2) și (5);j) să îndeplinească în termenele stabilite măsurile dispuse în scris de către autoritatea competentă, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii;k) să execute și să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activitățile miniere;l) să efectueze la zi măsurătorile topografice necesare și să completeze planurile de situație a tuturor lucrărilor executate pe parcursul derulării activităților miniere, în conformitate cu Regulamentul de topografie minieră;m) să nu transporte, să nu folosească, să nu manipuleze și să nu depoziteze în lucrările executate deșeuri și substanțe periculoase și/sau toxice, radioactive sau orice alte substanțe poluante, decât cu respectarea prevederilor legale;n) să obțină avizul autorităților portuare și al autorităților publice competente în domeniul transporturilor și gospodăririi apelor pentru efectuarea activităților miniere în zona căilor navigabile;o) să organizeze, pe lângă intrările în mina prin care se face accesul personalului, precum și în subteran, servicii medicale de prim ajutor, dotate cu personal, aparatură, instrumentar de specialitate și materiale, conform normelor emise de autoritatea competentă în domeniul sănătății;p) la încetarea concesiunii, să execute lucrările de conservare și/sau închidere a minei/carierei, conform planului de încetare a activității, inclusiv monitorizarea factorilor de mediu postînchidere;q) să suporte cheltuielile aferente transferului de tehnologie și perfecționării profesionale, prevăzute în licență. Sumele respective vor fi virate într-un cont separat al autorității competente, deschis în acest scop, și vor fi evidențiate ca atare;r) să pregătească și să finanțeze implementarea măsurilor cuprinse în planul de atenuare a impactului social;s) să mențină pe toată perioada exploatării garanția financiară pentru refacerea mediului;t) să achite taxele privind activitatea minieră și redevența minieră în termenele stabilite de prezenta lege.(2) În cazul în care titularul licenței este o companie sau o societate națională minieră, aceasta are și următoarele obligații față de ministerul de resort:a) să fundamenteze și să transmită anual, la termenele stabilite, volumele de finanțare necesare realizării lucrărilor prevăzute în licență;b) să transmită informațiile solicitate referitoare la producția și investițiile realizate, precum și la modul de utilizare a fondurilor acordate de la bugetul de stat;c) să transmită autorității competente datele și documentele prevăzute la lit. a) și b), aprobate de ministerul de resort, pentru a fi înregistrate în Cartea minieră și în Cadastrul extractiv;d) să execute, în cazul privatizării, lucrările de conservare/închidere a minelor/carierelor și de refacere a mediului pe suprafețele afectate până la momentul privatizării.  +  Capitolul V Autorizații  +  Articolul 40Procedurile pentru obținerea autorizațiilor, acordurilor și/sau avizelor de mediu și de protecția muncii, necesare pentru desfășurarea activităților miniere, vor fi coordonate de fiecare autoritate, conform competentelor și reglementărilor stabilite prin legislația în vigoare.  +  Articolul 41(1) Autoritatea competentă va informa în scris, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a licențelor de exploatare, consiliile județene, consiliile locale și prefecturile județene în raza cărora se afla perimetrele concesionate despre activitățile miniere și perimetrele concesionate prin aceste licențe.(2) În termen de 90 de zile de la primirea informării prevăzute la alin. (1), consiliile județene și consiliile locale vor modifica și/sau vor actualiza planurile de amenajare a teritoriului și planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operațiunilor necesare desfășurării activităților miniere concesionate.  +  Articolul 42(1) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize necesare activităților de construcții-montaj de mine și altor activități de construcții necesare în vederea începerii și desfășurării activităților miniere se vor emite, de regula, pentru ansamblul acestor construcții și nu separat pentru fiecare construcție, conform solicitării titularilor de licențe.(2) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize necesare activităților de construcții-montaj de mine și altor activități de construcții necesare în vederea începerii și desfășurării de activități miniere pot impune condiții privind parametrii și caracteristicile de funcționare a construcțiilor și instalațiilor respective.  +  Articolul 43(1) Autorizațiile, acordurile și celelalte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării de activități miniere sunt valabile pe toată durata permiselor și a licențelor în baza cărora se desfășoară aceste activități. În cazul modificării condițiilor avute în vedere la emiterea autorizațiilor, acordurilor și a celorlalte avize și aprobări necesare desfășurării de activități miniere, titularii acestor activități trebuie să solicite emiterea de noi autorizații, acorduri, avize și aprobări.(2) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării activităților miniere se emit pentru ansamblul operațiunilor necesare activităților miniere sau separat pentru fiecare operațiune ori categorie de operațiuni, conform solicitării titularilor de licențe.(3) Respectarea condițiilor impuse prin autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize emise pentru activitățile de construcții-montaj de mine și alte construcții necesare în vederea începerii și desfășurării de activități miniere, conform art. 42 alin. (2), și respectarea condițiilor prevăzute de lege în privința desfășurării de activități miniere se monitorizează de către titularii de licențe și se verifică de către autoritățile competente în domeniu, pe perioada probelor tehnologice, care nu poate să depășească 6 luni de la terminarea operațiunilor de construcții-montaj.(4) Dacă se constată respectarea condițiilor în conformitate cu prevederile alin. (3), autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării de activități miniere se emit în termen de maximum 10 zile de la finalizarea probelor tehnologice, numai dacă legislația în vigoare nu prevede altfel.  +  Capitolul VI Taxe, redevențe miniere și tarife  +  Articolul 44(1) Titularii licențelor/permiselor sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și a unei redevențe miniere.(2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se stabilește la 358 lei/kmp. (la 08-03-2019, Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (2) al art. 44 a fost actualizată de Litera a), ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 129 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 08 martie 2019 ) (3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabilește la 1.437 lei/kmp; aceasta se dublează după 2 ani și devine de 5 ori mai mare după 4 ani. (la 08-03-2019, Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (3) al art. 44 a fost actualizată de Litera b), ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 129 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 08 martie 2019 ) (4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabilește la 35.923 lei/kmp. (la 08-03-2019, Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (4) al art. 44 a fost actualizată de Litera c), ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 129 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 08 martie 2019 ) (5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2)-(4) va fi reactualizată anual, la propunerea autorității competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.(6) Taxele prevăzute la alin. (2)-(4) se datorează anual și se plătesc anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs.  +  Articolul 45(1) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește, la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare, după cum urmează:a) o cotă procentuală de 5% din valoarea producției miniere pentru minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, radioactive, pământuri rare și disperse, pietre prețioase și semiprețioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice;b) o cotă procentuală de 4% din valoarea producției miniere pentru cărbuni;c) o cotă procentuală de 6% din valoarea producției miniere pentru metale nobile;d) echivalentul în lei a 0,875 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru substanțe nemetalifere;e) echivalentul în lei a 0,4375 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, călcare industriale și de construcții, dolomită, gresie și tufuri industriale;f) echivalentul în lei a 0,50 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru argile, marne, loess, nisip și pietriș, nisip și roci caolinoase;g) echivalentul în lei a 0,6875 euro pe unitatea de producție minieră, pentru albastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie și diatomită;h) echivalentul în lei a 2,5 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental și granodiorit ornamental;i) echivalentul în lei a 3,125 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru albastru ornamental, aragonit ornamental și siliconite ornamentale;j) echivalentul în lei a 3,75 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin și tufuri ornamentale;k) echivalentul în lei a 1,0 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru săruri haloide. (la 01-01-2014, Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013. ) (1^1) Redevențele miniere prevăzute la alin. (1) se achită la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (la 16-07-2009, Alin. (1^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 5^1. ) (2) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabilește la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri, la cursul Băncii Naționale a României de la data plății. (la 16-07-2009, Alin. (2) al art. 45 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (3) Abrogat. (la 08-10-2007, Alin. (3) al art. 45 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (4) Redevența minieră este datorată din ziua începerii realizării producției și este plătibilă trimestrial, cu scadență până la data de 25 a primei luni a trimestrului următor. (la 06-09-2012, Alin. (4) al art. 45 a fost modificat de pct. 1 al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012. )  +  Articolul 46Titularii au obligația de a transmite autorității competente datele și informațiile necesare pentru a calcula redevența minieră cuvenită conform legii.  +  Articolul 47(1) Verificarea exactității datelor și a informațiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră și redevența minieră se face de către autoritatea competentă, precum și de către organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(2) Sumele reprezentând taxa pentru activitatea minieră și redevența minieră datorate bugetului de stat se declară de către plătitor la organul fiscal competent până la termenul de plată prevăzut la art. 45 alin. (4).(3) Pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră și a redevenței miniere se datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform legislației fiscale în vigoare. (la 06-09-2012, Art. 47 a fost modificat de pct. 2 al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012. )  +  Articolul 48(1) Pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale: avize, permise de prospecțiune și exploatare, licențe de explorare și exploatare, documente de înregistrare a rezervelor, decizii de încetare a activității miniere, aprobări de asociere, de transfer al licenței, acte adiționale la licențe, atestate, autorizări sau alte asemenea acte, precum și pentru consultarea și utilizarea unor documente și informații referitoare la resursele minerale și a Cărții miniere, autoritatea competentă percepe tarife stabilite prin ordin al președintelui autorității competente, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Veniturile extrabugetare realizate conform alin. (1) de autoritatea competentă sunt utilizate pentru finanțarea cheltuielilor pentru alcătuirea pachetelor de date și lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condițiilor de participare la oferta publică, ținerea licitațiilor și elaborarea de studii, expertizări și consultanță tehnică și alte cheltuieli materiale, precum și pentru dotări. (la 01-01-2012, Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de articolului VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011. ) (3) Veniturile rămase neutilizate la sfârșitul anului bugetar se preiau ca venituri în anul următor, la dispoziția autorității competente.(4) Categoriile de cheltuieli care se finanțează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat se stabilesc prin ordin al președintelui autorității competente. (la 01-01-2012, Alin. (4) al art. 48 a fost modificat de articolului VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011. )  +  Articolul 49Plata taxelor, tarifelor și a redevențelor prevăzute în prezenta lege nu îl scutește pe titularul licenței/permisului de plata obligațiilor bugetare datorate conform legislației fiscale în vigoare.  +  Articolul 50Abrogat. (la 25-06-2004, Art. 50 a fost abrogat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 237 din 7 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iunie 2004. )  +  Capitolul VII Închiderea minelor  +  Articolul 51(1) Activitatea minieră de exploatare a unui zăcământ încetează când:a) resursele minerale exploatabile s-au epuizat;b) continuarea exploatării a devenit imposibilă datorită unor cauze naturale - inundații, surpări, alunecări de teren sau provocate - focuri endogene, explozii de gaze -, ale căror efecte nu pot fi înlăturate prin intervenții tehnice, în condiții economice;c) exploatarea a devenit nerentabilă economic.(2) Când una dintre cauzele enumerate la alin. (1) este constatată, titularul licenței supune autorității competente avizarea încetării exploatării.(3) Autoritatea competentă avizează închiderea definitivă sau temporară a activității de exploatare pe baza planului de încetare a activității. Pentru perimetrele concesionate companiilor și societăților naționale miniere închiderea va fi aprobată în prealabil de ministerul de resort.  +  Articolul 52(1) Inițiativa de încetare a activității unei mine sau cariere aparține titularului licenței de exploatare, care prezintă autorității competente o cerere însoțită de planul de încetare a activității actualizat, cuprinzând:a) motivația încetării activității, bazată pe o documentație tehnico-economică;b) programul tehnic de dezafectare sau conservare a exploatării, ce va include și programul de monitorizare a factorilor de mediu postînchidere. În cazul companiilor și societăților naționale miniere, programul va fi aprobat în prealabil de ministerul de resort;c) programul de protecție socială a personalului, prin redistribuire și/sau reconversie profesională, despăgubiri financiare și/sau măsuri de dezvoltare regională pentru crearea de noi locuri de muncă, întocmit conform legii, după consultarea cu grupurile afectate, și aprobat de autoritatea competentă în domeniul protecției sociale. În cazul companiilor și societăților naționale miniere, acesta este aprobat în prealabil și de ministerul de resort;d) autorizația de gospodărire a apelor și autorizația de mediu pentru închiderea minei sau a carierei respective;e) procedura de dezafectare și de eliberare a terenului.(2) Activitatea minieră încetează prin decizia autorității competente, după analiza și acceptarea de către autoritatea competentă și ministerul de resort, după caz, a planului de încetare a activității și după punerea lui în aplicare. Decizia de conservare/închidere a minei sau a carierei aparținând companiilor și societăților naționale miniere va fi aprobată de Guvern, conservarea/închiderea urmând a fi finanțată și din fonduri bugetare.(3) Închiderea minelor și refacerea mediului în cazul minelor sau carierelor, al lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și care nu fac obiectul unei licențe se vor face cu acordul autorității competente, de către ministerul de resort, prin direcțiile de specialitate, cu fonduri bugetare.(4) Perimetrele miniere cu activitate de exploatare temporar închisă, avizată conform art. 51 alin. (3), pot fi date în concesiune/administrare altui titular după oprirea activității. În acest scop autoritatea competentă va organiza concurs public de ofertă.  +  Articolul 53(1) Responsabilitatea urmăririi obligațiilor rezultate din planul de încetare a activității minei sau a carierei aparține autorității competente. Pentru companiile și societățile naționale miniere aceasta urmărire se va face împreună cu ministerul de resort.(2) În timpul implementării planului de încetare a activității minei sau a carierei titularul trebuie să îndeplinească condițiile impuse de autoritățile legale care au acordat avize.(3) Punerea în aplicare a programului de monitorizare a factorilor de mediu postînchidere se va face de către titular, cu fonduri proprii. Pentru companiile și societățile naționale miniere monitorizarea factorilor de mediu postînchidere se va face de către ministerul de resort, prin direcțiile de specialitate, cu fonduri bugetare.  +  Capitolul VIII Autoritatea competentă  +  Articolul 54Autoritatea competentă abilitată pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi este Agenția Națională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. (la 30-06-2016, Art. 54 a fost modificat de pct. V al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016. )  +  Articolul 55(1) Agenția Națională pentru Resurse Minerale are următoarele atribuții principale:a) gestionează resursele minerale și fondul geologic național, proprietate publică a statului;b) stabilește clauzele și condițiile licențelor/permiselor, acordă și emite licențele/permisele prevăzute de lege și reglementează derularea activităților miniere prin norme și instrucțiuni tehnice privind derularea activităților miniere, emise în aplicarea prezentei legi;c) primește, verifică și înregistrează datele și informațiile privind resursele și rezervele minerale și organizează fondul geologic național; constituie fondul național de resurse/rezerve minerale. Datele oficiale cu privire la resursele/rezervele minerale sunt cele înscrise în fondul național;d) stabilește tarifele prevăzute la art. 48 alin. (1), în condițiile legii;e) urmărește și verifică producția de resurse minerale pentru calcularea redevențelor;f) urmărește aplicarea măsurilor stabilite pentru protecția suprafeței și a subsolului, în cursul și după terminarea activităților miniere, în conformitate cu prevederile legale;g) controlează respectarea de către titular a prevederilor din licență/permis, precum și a celor din normele și instrucțiunile din domeniu și dispune măsuri pentru impunerea acestora;h) avizează documentațiile privind executarea activităților miniere, precum și documentațiile de încetare a activităților miniere, numai cu prevederea și aprobarea, conform legii, a măsurilor de protecție a mediului și de reconstrucție ecologica;i) instituie perimetre de protecție hidrogeologică pentru zăcămintele de ape subterane minerale naturale, geotermale și termominerale, de nămoluri și de turbe terapeutice și avizează instituirea perimetrelor de protecție sanitară;j) în exercitarea activității de control, colaborează cu autoritățile teritoriale de gospodărire a apelor, de protecție a mediului și de protecție a muncii;k) dispune suspendarea activităților miniere executate în afară perimetrului instituit, a celor fără documentații tehnice aprobate, precum și a celor care prin modul de desfășurare pot conduce la pierderi nejustificate de rezerve ori la degradarea zăcămintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs;l) elaborează normele și instrucțiunile tehnice pentru aplicarea prezentei legi, cu asistența ministerelor interesate;m) elaborează și tine la zi Cartea minieră și Cadastrul extractiv, după cum este prevăzut în normele de aplicare a prezentei legi. Actele juridice și documentele neînregistrate în Cartea minieră și în Cadastrul extractiv nu sunt opozabile terților;n) constată și notifică nerespectarea prevederilor prezentei legi;o) elaborează proiecte de legi și proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru activitățile miniere.(2) Funcționarea și organizarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Capitolul IX Responsabilitățile ministerului de resort  +  Articolul 56Ministerul de resort asigură desfășurarea activităților miniere conform prezentei legi, astfel:a) elaborează strategii și politici în domeniul resurselor minerale, care se supun aprobării Guvernului; urmărește și participa la realizarea acestora, în conformitate cu competentele proprii. Strategiile și politicile elaborate se aplică participanților la activități miniere numai în sens favorabil;b) evaluează și aprobă bugetul pentru realizarea producției de resurse minerale la companiile și societățile naționale miniere, conform art. 39 alin. (2);c) elaborează programe în aplicarea strategiilor și politicilor prevăzute la lit. a), precum și a bugetului prevăzut la lit. b), inclusiv programe de prospecțiune care se realizează cu fonduri alocate de la bugetul de stat;d) este ordonator principal de credite pentru alocațiile bugetare pentru retehnologizare-dezvoltare, programe de prospecțiune, după cum sunt prevăzute în planul anual geologic elaborat conform lit. c), cercetare tehnologică, protecția și refacerea mediului, restructurare, conservarea/închiderea minelor sau a carierelor, conform lit. k), măsurile de protecție socială în cazul închiderii minelor, conform lit. j), și alte activități în domeniul resurselor minerale;e) asigură întocmirea de studii, pe baza cărora, împreună cu autoritatea competentă în domeniul finanțelor, selecționează produsele miniere a căror exploatare se realizează cu fonduri de la bugetul de stat; fundamentează prețul acestora, în condițiile legii;f) avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale, normative de protecție a muncii în minerit;g) avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecției mediului, normative de protecție a mediului specifice activității miniere;h) elaborează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale și cu organizațiile patronale și de sindicat, programe de asistență medicală și de asigurări pentru risc și accidente, în vederea reabilitării și compensării celor care au suferit accidente de muncă și boli profesionale în activitatea minieră;i) avizează studiile de fezabilitate și planurile de dezvoltare a companiilor și societăților naționale miniere, precum și încetarea definitivă sau temporară a activităților de exploatare;j) fundamentează și elaborează politici naționale în domeniul problemelor sociale din zonele cu activitate minieră, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale și cu organele administrației publice locale;k) prin direcțiile de specialitate, angajează executarea lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor aparținând companiilor și societăților naționale miniere, precum și a minelor sau a carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și care nu fac obiectul unei licențe și asigură monitorizarea factorilor de mediu postînchidere;l) avizează proiectele de legi și proiectele de hotărâri ale Guvernului pentru activitățile miniere.  +  Capitolul X Sancțiuni  +  Articolul 57(1) Nerespectarea de către titularii permiselor și licențelor a obligațiilor prevăzute în prezenta lege constituie contravenție dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiune și se sancționează cu amenda contravențională după cum urmează:a) de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei, pentru încălcarea obligațiilor stabilite la art. 23 și la art. 39 alin. (1) lit. b), d), e), f), h) și i) și alin. (2) lit. c);b) de la 60.000.000 lei la 200.000.000 lei, pentru încălcarea obligațiilor stabilite la art. 39 alin. (1) lit. a), c), g), j), l), n), o) și s);c) de la 200.000.000 lei la 500.000.000 lei, pentru încălcarea obligațiilor stabilite la art. 4 alin. (3) și la art. 39 alin. (1) lit. k), m), p) și t).(2) Executarea de activități miniere fără permis sau licență, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă. (la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de pct. 1 al art. 128, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) (3) Abrogat. (la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 57 a fost abrogat de pct. 2 al art. 128, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )  +  Articolul 58(1) Săvârșirea pentru a doua oara a vreuneia dintre contravențiile sancționate potrivit prevederilor art. 57 se sancționează cu dublul amenzii maxime prevăzute la art. 57.(2) Încălcarea în continuare a dispozițiilor pentru care sunt stabilite sancțiuni la art. 57 atrage revocarea licenței/permisului.(3) Contravențiilor prevăzute la art. 57 le sunt aplicabile, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, dispozițiile legale privind regimul juridic al contravențiilor.(4) Limitele valorice ale amenzilor prevăzute la art. 57 vor fi actualizate periodic, conform prevederilor art. 44 alin. (5).  +  Articolul 59(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al autorității competente.(2) Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, conform dispozițiilor legale privind regimul juridic al contravențiilor.  +  Capitolul XI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 60(1) Prevederile licențelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate. (la 16-07-2009, Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (1^1) Acordarea facilităților de natura ajutorului de stat pentru titularii licențelor de explorare și/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru cele în curs de aprobare de către Guvern și pentru noii solicitanți se face cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat. (la 25-06-2004, Alin. (1^1) al art. 60 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 237 din 7 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iunie 2004. ) (2) Abrogat. (la 16-07-2009, Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 8. ) (3) Acordarea directă a licențelor de exploatare se va face în condițiile existente la data depunerii solicitărilor numai pentru instituțiile publice, companiile naționale miniere și societățile comerciale care la data de 15 iunie 2001 aveau depuse la autoritatea competentă documentațiile necesare obținerii acestora.  +  Articolul 61Soluționarea litigiilor în legătura cu interpretarea și executarea licențelor/permiselor este de competența instanțelor din România, dacă părțile nu au convenit soluționarea pe cale arbitrară, inclusiv a instanțelor internaționale.  +  Articolul 62În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, autoritatea competentă va elabora normele de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 63Ministerul de resort împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale, cu consultarea sindicatelor și patronatelor de ramura, vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Statutul personalului din industria minieră, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 64Ministerul de resort împreună cu autoritatea competentă vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Regulamentul de topografie minieră.  +  Articolul 65(1) Pentru intervenția rapida în cazurile de accidente și avarii, titularul organizează stații de salvare minieră.(2) Organizarea stațiilor de salvare minieră se face la mine și cariere sau în unități centrale, pe bazine sau regiuni miniere. Decizia de organizare aparține titularului, care este obligat să obțină în prealabil avizul inspectoratului teritorial pentru protecția muncii și al inspectoratului teritorial de mediu.(3) Organizarea și funcționarea stațiilor de salvare minieră se fac conform legislației românești din domeniile protecției mediului și protecției muncii.  +  Articolul 66(1) În scopul prevenirii accidentelor în activitatea minieră, precum și pentru recuperarea forței de muncă și/sau acordarea despăgubirilor și ajutoarelor urmașilor legali în cazuri de deces, se pot organiza, potrivit legii, asociații profesionale, ca persoane juridice fără scop lucrativ.(2) Asociațiile prevăzute la alin. (1) se organizează și funcționează în conformitate cu legislația în vigoare.(3) Obligația contribuției titularilor licențelor la fondurile de intervenție ale asociației va fi înscrisă în statutul acestora, iar cuantumul contribuției va fi convenit între părți.  +  Articolul 67Pentru materiile prime radioactive Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare exercită controlul de securitate nucleara, informează Agenția Națională pentru Energie Atomica, iar aceasta raportează organismelor internaționale de specialitate, conform acordurilor și convențiilor la care România este parte.  +  Articolul 68Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 69La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU
    București, 18 martie 2003.Nr. 85.---------