LEGE nr. 351 din 27 decembrie 2018privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 4 ianuarie 2019



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate acesteia se face în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) Administrația Națională a Penitenciarelor, penitenciarele, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, centrele educative, centrele de detenție, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și Baza de aprovizionare, gospodărire și reparații pot realiza, după caz, următoarele venituri proprii:a) venituri din chirii și arenzi;b) venituri din activități de prestare servicii, precum servicii de transport către terți, cazare și masă în centrele de pregătire proprii, fotocopiere documente în baza cererilor personale ale deținuților și din tratamente protetice;c) venituri obținute din valorificări de bunuri scoase din funcțiune și deșeuri, refacturare utilități din spații închiriate, penalități și despăgubiri, subvenții pentru agricultură, garanții de participare, garanții de bună execuție, precum și din vânzarea caietelor de sarcini;d) venituri din taxe de participare la concursuri, taxe/tarife privind testarea psihologică, organizarea și funcționarea punctelor de desfacere ale popotelor și bucătăriilor de unitate, precum și din cota aplicată meniurilor servite persoanelor din afara sistemului administrației penitenciare;e) venituri din donații și sponsorizări;f) venituri din transferuri voluntare;g) alte venituri, conform legii.(2) Penitenciarele, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, centrele educative și centrele de detenție pot realiza venituri proprii din munca persoanelor private de libertate, conform prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:a) venituri din prestări servicii cu persoanele private de libertate în interiorul sau exteriorul locului de deținere; venituri din prestări servicii cu persoanele private de libertate în interiorul locului de deținere sunt cele precum serviciile de spălătorie, serviciile de întreținere și spălătorie auto, preparare hrană pentru arestații preventiv aflați în arestul poliției, precum și pentru persoanele private de libertate din alte unități ale sistemului administrației penitenciare;b) venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie, precum produse vegetale, produse animaliere, preparate din carne/lapte, produse de panificație și patiserie, mic mobilier, articole de tâmplărie, precum și produsele confecționate de persoanele private de libertate în cadrul activităților educative de tip ocupațional;c) alte venituri, conform legii.  +  Articolul 3Centrul de pregătire, odihnă și recuperare - Complex Sovata și Centrul de pregătire, odihnă și recuperare - Complex Flamingo Eforie Sud se finanțează în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, putând realiza, după caz, următoarele venituri:a) venituri din prestări servicii de cazare și masă;b) venituri din chirii și dobânzi;c) venituri din prestări de servicii și alte activități, precum servicii de agrement, fotocopiere documente, telefon, fax, internet;d) venituri din valorificări de bunuri scoase din funcțiune și deșeuri, refacturare utilități din spații închiriate, penalități și despăgubiri, garanții de participare, garanții de bună execuție, precum și din vânzarea caietelor de sarcini;e) venituri din donații și sponsorizări;f) alte venituri, conform legii.  +  Articolul 4(1) Finanțarea penitenciarelor-spital se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la finanțarea spitalelor publice din rețeaua ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie.(2) Penitenciarele-spital, pe lângă veniturile stabilite de Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mai pot realiza, după caz, venituri din:a) chirii și arenzi;b) alte activități, respectiv servicii de transport în interesul personalului propriu, al persoanelor fizice și juridice din sistemul justiției sau al persoanelor private de libertate, copiere documente în baza cererilor personale ale deținuților, precum și din taxe de participare la concursuri;c) valorificări de bunuri scoase din funcțiune și deșeuri, refacturare utilități din spații închiriate, penalități și despăgubiri, garanții de participare, garanții de bună execuție, precum și din vânzarea caietelor de sarcini;d) alte surse, conform legii.  +  Articolul 5Veniturile prevăzute la art. 2-4 sunt încasate, în condițiile legii, de către Administrația Națională a Penitenciarelor sau de unitățile aflate în subordinea acesteia, după caz, în scopul finanțării parțiale sau totale a cheltuielilor curente și de capital.  +  Articolul 6La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 48/2012 privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 22 martie 2012.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 27 decembrie 2018.Nr. 351.-----