NORME din 21 decembrie 2016referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.046 din 23 decembrie 2016



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.004 din 21 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.046 din 23 decembrie 2016.
    Notă
    Potrivit art. unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 12 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 14 aprilie 2017, termenul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1004/2016 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 23 decembrie 2016, se prorogă până la data de 21 octombrie 2017.
    Potrivit art. unic din HOTĂRÂREA nr. 741 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.046 din 23 decembrie 2016, termenul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 23 decembrie 2016, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2018.
    Potrivit art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.001 din 20 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1092 din 21 decembrie 2018, termenul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 23 decembrie 2016, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2019.
     +  Articolul 1(1) Prezentele norme cuprind reglementări referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, a lemnului și produselor din lemn, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și unele măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.(2) Termenii și expresiile utilizate în prezentele norme sunt prevăzute în anexa nr. 1.  +  Articolul 2(1) Pentru identificarea provenienței și urmărirea trasabilității materialelor lemnoase recoltate din păduri și din vegetația forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național și pentru obținerea de informații statistice se utilizează Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL.(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea, dezvoltarea și funcționarea și administrarea SUMAL.(3) Pentru categoriile de utilizatori, în cazul în care există deja conturi de utilizatori în SUMAL, se acordă în continuare drepturile de acces.  +  Articolul 3 Aplicațiile SUMAL disponibile utilizatorilor definiți în prezentele norme sunt:a) Aplicația SUMAL Amenajament;b) Aplicația SUMAL Ocol;c) Aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic;d) Aplicația SUMAL Wood-Tracking, având ca și corespondent în limba română denumirea de Aplicația SUMAL pentru urmărirea materialele lemnoase;e) Aplicația SUMAL Acord;f) Aplicația SUMAL IWood-Tracking, având ca și corespondent în limba română denumirea de Aplicația SUMAL pentru verificarea materialele lemnoase;g) Aplicația SUMAL Contravenții;h) Aplicația SUMAL Rapoarte;i) Aplicația SUMAL Admin;j) Aplicația SUMAL Inspectorul Păduriik) Interfața Grafică SUMAL - portal web.  +  Articolul 4(1) Utilizarea SUMAL Amenajament este obligatorie pentru unitățile specializate atestate pentru lucrări de amenajare a pădurilor, în vederea prelucrării informațiilor necesare elaborării amenajamentelor silvice și a creării bazei de date specifice.(2) Utilizarea SUMAL Ocol este obligatorie pentru:a) administratorii de păduri/ocoalele silvice/structurile de administrare de rang superior/bazele experimentale;b) autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură/structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(3) Utilizarea SUMAL Agent - Registrul electronic este obligatorie pentru:a) operatorii economici care depozitează, prelucrează, sortează, comercializează materiale lemnoase;b) operatorii economici deținători de depozite și depozite temporare;c) administrația piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri;d) operatorii economici care obțin, dețin, transportă și comercializează lemn și produse din lemn, altele decât materialele lemnoase;e) ocoalele silvice care depozitează, prelucrează, sortează, comercializează materiale lemnoase;f) ocoalele silvice care dețin depozite temporare.(4) Utilizarea SUMAL Wood-Tracking este obligatorie pentru:a) operatorii economici, care cumpără masă lemnoasă pe picior, în vederea expedierii materialelor lemnoase de la locul de recoltare;b) operatorii economici care emit avize de însoțire pentru materialele lemnoase expediate din depozite;c) operatorii economici care emit avize de însoțire pentru materialele lemnoase expediate din depozite temporare;d) administrația piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri și altele asemenea autorizate, numai pentru materialele lemnoase comercializate în incinta acestora și pentru cele rămase necomercializate în incintă și care urmează a fi transportate spre o altă destinație;e) administratorii de fond forestier/ocoalele silvice/structurile de rang superior;f) transportatorii de materiale lemnoase;g) importatorii/exportatorii de materiale lemnoasă.(5) Utilizarea SUMAL Acord este obligatorie pentru:a) structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;b) Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A. și distribuitorii autorizați ai acesteia.(6) Utilizarea SUMAL IWood-Tracking este obligatorie pentru:a) unitățile centrale și teritoriale ale entităților cu atribuții de control în domeniul silvic în funcție de competențele stabilite în Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare; populația are drept de vizualizare a unor informații folosind versiunea Inspectorul Pădurii;b) birourile vamale.(7) Utilizarea SUMAL Contravenții este obligatorie pentru:a) unitățile centrale și teritoriale ale entităților cu atribuții de control în domeniul silvic în funcție de competențele stabilite de lege;b) organizatorii licitațiilor/negocierilor de masă lemnoasă.(8) Utilizarea SUMAL Admin este obligatorie pentru autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și structurile teritoriale din subordinea acesteia, pentru crearea grupurilor de utilizatori, acordarea drepturilor de acces diferențiat și a rolurilor pentru utilizatori, precum și pentru modificarea datelor introduse eronat în aplicațiile SUMAL.(9) Aplicația SUMAL Inspectorul Pădurii este destinată populației.(10) Aplicațiile SUMAL se pun la dispoziție în mod gratuit utilizatorilor prevăzuți la alin. (1)-(9) de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.(11) Interfața Grafică SUMAL - portal web - este folosită de toți utilizatorii SUMAL; pentru a vizualiza date spațiale. Interfața Grafică SUMAL - portal web - va furniza și populației acele informații care nu au caracter confidențial printr-o interfață numită inspectorulpadurii.ro.(12) Utilizatorii prevăzuți la alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) și alin. (4) sunt denumiți în continuare profesioniști.(13) SUMAL Rapoarte este utilizată pentru centralizarea și analiza datelor existente în baza de date.  +  Articolul 5(1) Aplicația SUMAL Amenajament prevăzută la art. 3 lit. a) este utilizată pentru:a) culegerea și prelucrarea informatică a informațiilor necesare elaborării amenajamentelor silvice;b) introducerea proceselor-verbale ale conferințelor I și II pentru amenajarea pădurilor, a procesului-verbal de recepție, a avizului Comisiei tehnice pentru silvicultură și a ordinului de aprobare;c) introducerea bazei de date finale pentru suprafețele amenajate și a hărților aferente în format GIS.(2) Aplicația SUMAL Ocol prevăzută la art. 3 lit. b) este utilizată pentru:a) introducerea fișelor de proprietate pentru suprafețele din fond forestier național, administrate sau pentru care se asigură serviciile silvice pe bază de contract;b) introducerea datelor referitoare la terenurile din afara fondului forestier național, acoperite cu vegetație forestieră;c) introducerea și actualizarea listelor cu partenerii persoane fizice și juridice;d) declararea dispozitivelor de marcat aflate în dotare;e) emiterea delegațiilor de marcare;f) generarea carnetelor de inventariere și a fișelor de evidență a înălțimilor măsurate;g) generarea rapoartelor de utilizare a dispozitivelor de marcat;h) calculul și generarea actelor de punere în valoare (APV);i) verificarea APV;j) aprobarea APV;k) modificarea/anularea/casarea APV;l) emiterea/prelungirea/suspendarea/modificarea și retragerea autorizațiilor de exploatare;m) generarea autorizației de exploatare;n) generarea formularului procesului-verbal de predare spre exploatare;o) înregistrarea proceselor-verbale de controlul al exploatării cu evidențierea prejudiciilor constatate;p) înregistrarea proceselor-verbale de constatare a situațiilor de forță majoră;q) înregistrarea actelor de constatare încheiate la expirarea termenelor din autorizația de exploatare;r) generarea proceselor-verbale de reprimire parțiale/finale cu evidențierea stocurilor;s) înregistrarea proceselor-verbale de confiscare a materialelor lemnoase;t) personalizarea aplicației SUMAL;u) generarea de rapoarte la nivel de ocol silvic/administrator de păduri sau structurile de rang superior.(3) Aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic prevăzută la art. 3 lit. c) este utilizată pentru: înregistrarea intrărilor, recepția cantitativă și dimensională a materialelor lemnoase, intrate în depozite/depozite temporare;a) generarea proceselor-verbale de sortare a materialelor lemnoase depozitate prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse sortării și a cantităților și sortimentelor rezultate;b) generarea proceselor-verbale de debitare a materialelor lemnoase prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse debitării și a cantităților și sortimentelor rezultate;c) generarea proceselor-verbale de transformare a materialelor lemnoase prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse transformării și a cantităților și sortimentelor rezultate;d) generarea proceselor-verbale de consum prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse consumului intern;e) înregistrarea ieșirilor de materiale lemnoase din depozite;f) înregistrarea ieșirilor de lemn și produse din lemn, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, rezultate în urma procesării, conform art. 14 alin (1);g) generarea de rapoarte de producție.(4) Aplicația SUMAL Wood-Tracking prevăzută la art. 3 lit. d) este utilizată pentru:a) înregistrarea și confirmarea provenienței materialelor lemnoase transportate;b) înregistrarea avizului de însoțire;c) înregistrarea destinatarului;d) înregistrarea locului de descărcare;e) înregistrarea datelor de identificare ale mijlocului de transport;f) înregistrarea volumelor transportate pe specii și sortimente în cazul cubajului tehnic;g) completarea specificației în cazul stabilirii volumului prin inventarierea piesă cu piesă;h) generarea codului unic online sau a codului offline după caz;i) înregistrarea momentului începerii transportului, a timpului în care se efectuează transportul și a momentului finalizării transportului;j) înregistrarea traseului parcurs de mijlocul de transport de la locul începerii transportului materialelor lemnoase până la locul de descărcare;k) confirmarea descărcării materialului lemnos;l) generarea avizului de însoțire a materialelor lemnoase în format PDF.(5) Aplicația SUMAL Acord prevăzută la art. 3 lit. e) este utilizată pentru:a) emiterea/suspendarea/acordurilor de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special;b) generarea seriei și numărului pentru registrele electronice;c) înregistrarea documentelor cu regim special eliberate profesioniștilor.(6) Aplicația SUMAL IWood-Tracking prevăzută la art. 3 lit. f) este utilizată pentru:a) verificarea datelor culese din teren la întocmirea amenajamentelor;b) verificarea APV;c) verificarea parchetelor de exploatare;d) verificarea transporturilor de materiale lemnoase;e) verificarea datelor de interes public referitoare la proveniența materialelor lemnoase recoltate/transportate;f) introducerea datelor disponibile din DVI, respectiv: nume destinatar, număr EORI, numărul declarației vamale -MRN-, elementele referitoare la materialele lemnoase, respectiv specia și volumul.(7) Aplicația SUMAL Contravenții - prevăzută la art. 3 lit. g) este utilizată pentru:a) înregistrarea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice, respectiv a actelor de constatare a faptelor care constituie infracțiuni silvice;b) modul de soluționare a proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice, respectiv a actelor de constatare a faptelor care constituie infracțiuni silvice;c) generarea de rapoarte referitoare la contravențiile silvice/infracțiunile silvice înregistrate în sistem;d) generarea de rapoarte referitoare la punctele de penalizare.(8) Aplicația SUMAL Rapoarte prevăzută la art. 3 lit. h) este utilizată pentru:a) generarea de rapoarte privind aplicarea amenajamentelor;b) generarea de rapoarte privind exploatarea masei lemnoase;c) generarea de rapoarte privind transportul materialelor lemnoase;d) generarea de rapoarte privind materialele lemnoase și produsele rezultate din prelucrarea acestora;e) generarea de rapoarte privind importurile și exporturile de materiale lemnoase.(9) Aplicația SUMAL Admin prevăzută la art. 3 lit. i) este utilizată pentru crearea grupurilor de utilizatori, acordarea drepturilor de acces diferențiat și a rolurilor pentru utilizatori, precum și pentru modificarea datelor introduse eronat în sistemul SUMAL.(10) Aplicația SUMAL Inspectorul Pădurii prevăzută la art. 3 lit. j) este utilizată pentru verificarea datelor fără caracter confidențial, de către populație, referitoare la exploatările forestiere și transporturile de materiale lemnoase.(11) Interfața Grafică SUMAL - portal web - la art. 3 lit. k) este folosită pentru vizualizarea datelor spațiale, inclusiv, dar fără a se limita la amenajamente silvice, puncte de încărcare materiale lemnoase, APV-uri, puncte de descărcare materiale lemnoase, procesări satelitare și pentru a genera alerte, în cazul în care detectează exploatări forestiere neînregistrate în sistem. Interfața Grafică SUMAL are o componentă numită inspectorulpadurii.ro, care furnizează populației informații care nu au caracter confidențial.(12) Metodologia privind organizarea și funcționarea aplicațiilor SUMAL, obligațiile utilizatorilor SUMAL, precum și structura și modalitatea de transmitere a informațiilor standardizate se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(13) Aplicația SUMAL permite interconectarea cu alte programe terțe utilizate de profesioniști în vederea realizării schimbului de date automat.  +  Articolul 6 Prevederile sistemului "due diligence" nu se aplică arborilor și arbuștilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei și puieților forestieri.  +  Articolul 7(1) Proveniența materialelor lemnoase, așa cum este definită la pct. 38 din anexa la Legea nr. 46/2008Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, se atestă prin următoarele tipuri de documente, după caz:a) pentru parchetele autorizate și predate spre exploatare, constituite în fondul forestier național sau în vegetația forestieră de pe terenuri din afara acestuia: "APV";b) pentru depozite/depozite temporare, centre de sortare și prelucrare a materialelor lemnoase: Sumal Agent - Registrul electronic identificat prin indicativul depozitului generat de SUMAL;c) pentru piețe, târguri, oboare, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase: Sumal Agent - Registrul electronic identificat prin indicativul depozitului generat de SUMAL;d) pentru statele membre UE: documente intracomunitare, respectiv documentele specifice țării de unde au fost obținute materialele lemnoase;e) pentru state non-UE: avizul de însoțire emis de către deținătorul materialelor lemnoase, în baza declarației vamale de import, denumită în continuare DVI, și, după caz, a licenței FLEGT, cu condiția ca emiterea și tipărirea să se facă de la locul acordării liberului de vamă;f) pentru materiale lemnoase care se transbordează și pentru cele care se achiziționează: avizul de însoțire;g) pentru materialele lemnoase confiscate: procesul-verbal de confiscare/hotărârea judecătorească definitivă, înregistrate în SUMAL.(2) APV-ul atestă proveniența materialelor lemnoase obținute în timpul exploatării parchetelor din:a) masa lemnoasă pe picior inventariată și/sau marcată, autorizată și predată spre exploatare cu autorizație de exploatare cu număr unic generat de SUMAL;b) masa lemnoasă rezultată din arborii prejudiciați în urma executării lucrărilor de exploatare care se execută pentru masa lemnoasă prevăzută la lit. i) al căror volum se adaugă la volumul inițial al APV.(3) APV atestă proveniența și în cazul materialelor lemnoase rămase în platforma primară la reprimirea parchetului de exploatare,în situația în care în actul de reprimire este menționat acest lucru. În acest caz APV-ul își menține calitatea de document care atestă proveniența legală pentru o perioadă de până la 60 de zile după data reprimirii. În situația producerii de calamități naturale, constatate cu documente - procese-verbale de începere/încetare a factorului limitativ, care nu permit transportul materialelor lemnoase aflate în platforma primară după data reprimirii, valabilitatea de 60 de zile a APV-ului ca document care atestă proveniența legală se prelungește cu perioada echivalentă acțiunii factorului limitativ.(4) Ocoalele silvice sunt obligate să își amenajeze spații de depozitare pentru preluarea în custodie a materialelor lemnoase confiscate sau reținute în vederea confiscării.  +  Articolul 8(1) În timpul transportului materialelor lemnoase, documentul care dovedește proveniența acestora și care trebuie să însoțească transportul este avizul de însoțire, pentru care emitenții au obligativitatea transmiterii informațiilor standardizate în SUMAL, și anume:a) aviz de însoțire primar;b) aviz de însoțire secundar.(2) Avizul de însoțire primar este documentul de însoțire a materialelor lemnoase expediate de la locul de recoltare. Modelul acestuia este prevăzut în anexa nr. 2.(3) Avizul de însoțire secundar este documentul de însoțire pentru materiale lemnoase expediate din alte locații decât locul de recoltare, fiind diferențiate după cum urmează:a) pentru materiale lemnoase altele decât cherestelele; modelul acestuia este prevăzut în anexa nr. 3;b) pentru cherestele; modelul acestuia este prevăzut în anexa nr. 4.(4) Avizele de însoțire a materialelor lemnoase se emit în 3 exemplare: exemplarul 1 însoțește materialele lemnoase în timpul transportului și rămâne la beneficiar, exemplarul 2 rămâne la contabilitatea în care este deschisă gestiunea, care poate fi proprie sau diferită de cea a emitentului, după caz, iar exemplarul 3 rămâne la emitent; în cazul exportului la biroul vamal se depune o copie a avizului de însoțire a materialelor lemnoase.(5) Nu se emit avize de însoțire și nu există obligația transmiterii informațiilor standardizate în SUMAL pentru:a) materialele lemnoase comercializate al căror volum/mijloc de transport este de până la 0,1 mc;b) materialele lemnoase importate, care până la locul de destinație circulă sub supraveghere vamală, până la punerea în liberă circulație, pentru care documentul echivalent avizului de însoțire este declarația vamală de tranzit;c) materialele lemnoase care fac obiectul regimului de export și circulă de la biroul vamal de export sub supraveghere vamală până la biroul vamal de ieșire de pe teritoriul vamal al UE, iar declarația vamală de export este echivalentul avizului de însoțire; pentru materialele lemnoase care circulă până la locul efectuării formalităților vamale de export rămân obligatorii emiterea avizelor de însoțire și raportarea acestora în SUMAL;d) materialele lemnoase provenite din statele membre ale Uniunii Europene însoțite de documente intracomunitare;e) materialele lemnoase aflate în timpul transportului, pentru care s-a luat măsura confiscării; acestea sunt transportate sub autoritatea agentului constatator, de la locul luării măsurii până la spațiul de depozitare indicat de acesta, în vederea inventarierii materialelor lemnoase confiscate.  +  Articolul 9(1) Emitenții avizelor de însoțire prevăzute la art. 8 alin. (2) sunt ocoalele silvice și operatorii economici care exploatează în condițiile legii masă lemnoasă cumpărată pe bază de contract de vânzare-cumpărare, inclusiv din vegetația forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național, după caz.(2) Ocoalele silvice emit avize de însoțire prevăzute la alin. (1) pentru:a) materialele lemnoase rezultate în condițiile legii, din exploatarea în regie proprie de către acestea sau prin prestatori de servicii de exploatare și care se expediază de la locul recoltării situat în fondul forestier pe care îl administrează;b) materialele lemnoase rezultate din exploatarea în condițiile legii, care se expediază de la locul de recoltare situat în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, pe care îl administrează sau pentru care asigură servicii silvice pe bază de contracte;c) materialele lemnoase rezultate din exploatarea în condițiile legii, a masei lemnoase provenite din vegetație forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național, care se expediază de la locul de recoltare, situat în teritoriul de competență.(3) Emitenții avizelor de însoțire prevăzute la art. 8 alin. (3) sunt, după caz:a) ocoalele silvice;b) administrațiile piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri, numai pentru materialele lemnoase comercializate în incinta acestora și pentru cele rămase necomercializate în incintă și care urmează a fi transportate spre o altă destinație;c) operatorii economici care depozitează/prelucrează/ sortează și/sau comercializează, în condițiile legii, materiale lemnoase pe care le expediază din depozite;d) operatorii economici, pentru materialele lemnoase importate, de la locul acordării liberului de vamă;e) operatorii economici proprietari ai materialelor lemnoase transbordate, dacă nu au solicitat unui ocol silvic să emită aviz de însoțire secundar pentru materialele lemnoase respective, cu încadrarea în perioada de valabilitate a avizului de însoțire inițial al materialelor lemnoase transbordate.(4) Ocoalele silvice emit avize de însoțire prevăzute la alin. (3) pentru:a) materialele lemnoase care urmează a fi transportate, de la locul de depozitare, la solicitarea scrisă a persoanelor fizice, instituțiilor publice, instituțiilor de cult, dacă fac dovada deținerii cu documente legale a acestora, cu precizarea punctului de descărcare;b) materialele lemnoase confiscate care se expediază de la spațiul de depozitare;c) materialele lemnoase transbordate, la solicitarea conducătorului auto sau a proprietarului materialelor lemnoase;d) materialele lemnoase refuzate/nerecepționate de către destinatarul acestora, la solicitarea conducătorului mijlocului de transport sau a proprietarului acestora.(5) Emitenții prevăzuți la alin. (1) și (3) răspund, potrivit legii, de întocmirea corespunzătoare a avizelor de însoțire și de exactitatea datelor înscrise.  +  Articolul 10(1) La momentul începerii transportului materialelor lemnoase, emitentul avizului de însoțire este obligat să introducă în aplicația SUMAL informațiile standardizate prevăzute de aceasta, iar după obținerea codului online sau offline, după caz, este obligatorie înscrierea acestuia pe avizul de însoțire.(2) Emitentul avizului de însoțire este obligat să încarce, după caz, online sau offline, informațiile standardizate în aplicația SUMAL la momentul începerii transportului materialelor lemnoase de la locul de recoltare, folosind dispozitivul aflat în dotarea transportatorului, dacă volumul materialelor lemnoase care se transportă este de cel puțin 1 mc.(3) După recepționarea informațiilor standardizate prevăzute la alin. (1) și (2), transmise în format corect și complet, SUMAL generează un cod offline sau online, după caz, precum și data, ora și minutul, pentru care există obligația înscrierii în avizul de însoțire.(4) După obținerea informațiilor prevăzute la alin. (1) și înscrierea lor în avizul de însoțire, emitentul avizului semnează avizul de însoțire pentru înscriere împreună cu conducătorul mijlocului de transport.(5) Emitentul avizului de însoțire nu este obligat să introducă în sistem informațiile standardizate la momentul începerii transportului de la locul de recoltare, dacă materialele lemnoase care se transportă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) volumul pentru care se întocmește avizul este de până la 3 mc;b) sunt transportate cu atelaje de la locul de recoltare;c) destinatarul acestora este o persoană fizică/juridică care nu are calitatea de profesionist;d) locul de descărcare este domiciliul/sediul destinatarului.(6) În cazul prevăzut la alin (5), la momentul emiterii avizelor de însoțire primare, emitentul acestora nu are obligația înscrierii codului unic, a datei, orei și minutului, existând doar obligația înscrierii datei și orei plecării transportului, precum și a datei, orei și minutului până la care este valabil avizul.(7) În cazul prevăzut la alin. (5) emitentul acestor avize de însoțire a materialelor lemnoase are obligația ca, în termen de maximum 7 zile de la data și ora plecării transportului, să obțină codul unic de pe dispozitivul din dotarea sa, pentru fiecare aviz emis și să îl înscrie pe exemplarul 2 și 3 al avizelor de însoțire.(8) În cazul transportului materialelor lemnoase cu un volum cuprins între 0,1 mc și 1 mc, informațiile standardizate se transmit în SUMAL de pe dispozitivul aflat în dotarea emitentului, acesta având obligația de a înscrie în avizul de însoțire codul offline/online, precum și data, ora și minutul, generate de aplicație/SUMAL, fără a exista obligația ca dispozitivul emitentului să însoțească transportul.(9) Materialele lemnoase expediate cu încălcarea dispozițiilor alin. (2)-(8) nu au proveniență legală, dacă pentru avizele de însoțire emise nu au fost obținute codurile offline/online în condițiile reglementate.(10) În cazul în care transportul a început în baza unui cod offline, la momentul intrării mijlocului de transport care transportă materialele lemnoase într-o zonă accesibilă GSM, SUMAL generează codul online, precum și data, ora și minutul obținerii, pe care conducătorul mijlocului de transport are obligația să le înscrie în avizul de însoțire.(11) În cazul în care SUMAL nu generează codul online din cauza introducerii eronate a informațiilor standardizate referitoare la nr. APV sau nr. aviz de însoțire, conducătorul mijlocului de transport are obligația de a opri transportul, iar emitentul are obligația de a corecta datele introduse în vederea obținerii codului online și a continuării transportului, în baza procedurilor stabilite prin ordinul conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură prevăzut la art. 5 alin. (2).(12) În cazul în care SUMAL nu generează codul unic din cauza informațiilor standardizate referitoare la specie și volum, conducătorul mijlocului de transport are obligația de a opri transportul și de a anunța telefonic structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură despre situația creată, iar structura teritorială de specialitate realizează control și, după caz, aplică măsurile legale.(13) La finalizarea transportului, destinatarul utilizator de SUMAL Agent - Registru electronic are obligația, în perioada de valabilitate a avizului, de a verifica veridicitatea codului unic, data, ora și minutul, prin interogarea aplicației SUMAL la locul de descărcare, precum și corectitudinea datelor înscrise în avizul de însoțire, înainte de descărcarea efectivă a transportului. Interogarea are rolul de luare în evidență a cantităților avizate. Operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase are obligația ca în termen de 48 de ore să valideze în aplicație volumul recepționat.(14) Dacă se constată diferențe față de toleranțele admise între volumul avizat și volumul recepționat, destinatarul materialelor lemnoase are obligația notificării structurii teritoriale a autorității publice care răspunde de silvicultură despre acest lucru, în termen de maximum 24 de ore de la constatare.(15) Pentru situațiile prevăzute la alin. (14), procedurile cu privire la stabilirea obligațiilor și responsabilităților destinatarului și expeditorului materialelor lemnoase se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(16) În cazul în care destinatarul nu este utilizator SUMAL transportatorul are obligația de a confirma finalizarea transportului materialului lemnos în aplicație, la locul de descărcare, după cum urmează:a) online, dacă locul de descărcare este situat într-o zonă cu accesibilitate GSM;b) offline, dacă locul de descărcare este situat într-o zonă fără accesibilitate GSM; în acest caz conducătorul mijlocului de transport are obligația de a păstra aplicația activată și după finalizarea transportului până la intrarea într-o zonă cu semnal GSM.(17) Pentru continuarea transportului materialelor lemnoase care au fost expediate de la locul recoltării, transbordate sau pentru continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauze de forță majoră, dintr-o zonă fără accesibilitate GSM, sunt obligatorii obținerea codului unic, precum și a datei, orei și minutului de pe dispozitivul transportatorului și înscrierea lor în avizul de însoțire care însoțește transportul, pentru cantitățile care se transbordează sau sunt imobilizate, prin deplasarea în zonă cu semnal GSM.(18) Este obligatorie înscrierea de către transportatori sau profesioniști, după caz, în avizele de însoțire a codului online, precum și a datei, orei și minutului într-un termen de maximum 12 ore de la ora la care a fost emis codul offline.(19) În situația în care transportul se realizează de la locul de achiziție/depozitare/custodie/acordare a liberului de vamă, emitentul avizului de însoțire secundar are obligația utilizării aplicației în vederea transmiterii online în SUMAL a informațiilor standardizate și înscrierii în avizul de însoțire a codului unic, precum și a datei, orei și minutului, generate de SUMAL, de pe dispozitivul aflat în dotarea sa.(20) Pentru continuarea transportului materialelor lemnoase transbordate care au fost expediate de la locul de achiziție/ depozitare/custodie/acordării liberului de vamă sau pentru continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport, sunt obligatorii obținerea codului unic de pe dispozitivul aflat în dotarea emitentului, precum și a datei, orei și minutului și înscrierea lor în avizul de însoțire secundar care însoțește transportul, pentru cantitățile care se transbordează sau sunt imobilizate.(21) În cazul primirii, proveniența materialelor lemnoase este asigurată dacă sunt însoțite de avizul de însoțire primar/secundar valabil, pentru care au fost introduse informațiile standardizate, și este generat de SUMAL codul online sau de documentele comunitare pentru materialele lemnoase provenite din statele membre ale Comunității Europene.(22) În cazul depozitării/deținerii/prelucrării, materialele lemnoase sunt considerate că au proveniența dacă au fost primite cu documente care dovedesc proveniența în condițiile prezentelor norme.(23) Dispozitivul însoțește în mod obligatoriu mijlocul de transport, conducătorul mijlocului de transport având obligația de a asigura conexiunea de date mobile activă și receptorul GPS pornit pe toată perioada transportului până la destinație. Pe toată perioada transportului se interzice închiderea sau dezinstalarea aplicației SUMAL, respectiv realizarea de transporturi multiple cu același cod unic.(24) În situația în care dispozitivul care însoțește mijlocul de transport devine nefuncțional, conducătorul mijlocului de transport are obligația de a opri transportul și de a contacta deținătorul mijlocului de transport care asigură înlocuirea dispozitivului nefuncțional cu un dispozitiv funcțional, care să însoțească transportul până la destinație.  +  Articolul 11(1) Materialele lemnoase nu au proveniență în următoarele cazuri:a) dacă la expedierea/transportul/primirea acestora nu sunt însoțite de aviz de însoțire valabil, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 8 alin. (5);b) dacă la expedierea/transportul/primirea acestora sunt însoțite de aviz de însoțire valabil, dar fără să fi fost generat, după caz, codul offline și/sau online prin aplicația SUMAL, conform prevederilor prezentelor norme, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 10 alin. (5);c) dacă la expedierea/transportul/primirea acestora sunt însoțite de aviz de însoțire în care informațiile înscrise referitoare la specie, sortiment, număr piese, volum, cu luarea în considerare a toleranțelor admise, așa cum sunt prevăzute la art. 14 alin. (5) și (6), nu corespund cu cele ale materialelor lemnoase pentru care a fost emis avizul;d) dacă sunt abandonate;e) dacă sunt provenite din statele membre ale UE și profesionistul nu a realizat înregistrarea în INTRASTAT în termenul prevăzut de reglementările în vigoare; în acest caz, materialele lemnoase pot fi puse în circulație și înainte de înregistrarea în INTRASTAT, dar sunt fără proveniență dacă înregistrarea nu este făcută în termenul legal.(2) Pentru a stabili proveniența materialelor lemnoase pentru care agentul constatator nu poate identifica proprietarul, acesta are obligația să parcurgă procedurile legale în vederea stabilirii proprietarului de drept al acestora; pentru materialele lemnoase care nu sunt revendicate de către proprietar în termenul prevăzut de lege sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.(3) Pentru însoțirea transportului materialelor lemnoase prevăzute la alin. (2) până la locul de predare în custodie în vederea valorificării, ocoalele silvice care asigură preluarea în custodie a materialelor lemnoase abandonate emit avize de însoțire a materialelor lemnoase, conform prevederilor prezentelor norme.  +  Articolul 12(1) Nu sunt materiale lemnoase, așa cum sunt definite în anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, următoarele:a) produsele din lemn sub formă de așchii sau particule, rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, chiar aglomerate, brichete, pelete sau forme similare aferente codului 4401;b) produsele din lemn lipit prin îmbinare cap la cap cu o grosime de peste 6 mm sau lemn derulat aferente codului 4407.(2) Produsele din lemn prevăzute la alin. (1) trebuie să fie însoțite pe perioada transportului de avize de însoțire a mărfii, pe care se înscrie codul unic generat de aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic.  +  Articolul 13(1) Termenul de valabilitate al avizelor de însoțire, în aplicarea reglementărilor în vigoare, se stabilește la începutul transportului cu mijloace de transport auto, proporțional cu distanța ce urmează a fi parcursă, având în vedere timpul care se acordă pentru fiecare categorie de distanțe:a) până la 8 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase transportate pe o distanță de până la 50 km inclusiv;b) de la 8 ore până la 12 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase transportate pe o distanță de la 50,1 km până la 100 km inclusiv;c) de la 13 ore până la 18 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase transportate pe o distanță de la 100,1 km până la 200 km inclusiv;d) de la 19 până la 36 de ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase transportate pe o distanță de la 200,1 km până la 500 km inclusiv;e) de la 37 de ore până la 48 de ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase transportate pe o distanță de peste 500 km până la 1.000 km.(2) Data, ora și minutul plecării transportului sunt considerate data, ora și minutul generării codului offline sau online, pentru care emitentul avizului are obligația înscrierii în avizul de însoțire, iar pentru cazurile în care nu există obligația generării codului online/offline, data, ora și minutul plecării transportului sunt data, ora și minutul eliberării documentului de transport.(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) avizele de însoțire la care termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport feroviar/naval, conform prevederilor legale; termenele de valabilitate prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite cu perioada de întrerupere a transportului aferentă efectuării formalităților vamale, reprezentantul biroului vamal având obligația ca la sosirea transportului să verifice valabilitatea codului online înscris în avizul de însoțire a materialelor lemnoase și să consemneze pe acesta, prin certificare cu nume, semnătură și ștampilă, atât data și ora verificării valabilității codului unic online, cât și data și ora acordării liberului de vamă.(4) Avizele de însoțire se emit pentru fiecare mijloc de transport în parte și se transmit în SUMAL de către emitent; în situația transbordării, care implică încărcarea/descărcarea în/din mijloace de transport cu capacități diferite decât cea a mijloacelor de transport în/din care se transbordează, achiziției de la mai mulți proprietari și transportului cu același mijloc de transport pentru mai mulți beneficiari, se vor emite avize de însoțire pentru fiecare beneficiar care transportă cu același mijloc de transport, conform procedurilor care se vor stabili prin ordin al ministrului de resort.(5) Materialele lemnoase importate, care sunt transportate succesiv cu mai multe mijloace de transport, trebuie să fie însoțite de câte un aviz de însoțire pentru fiecare mijloc de transport, emis în condițiile prezentelor norme.(6) Transportatorul are obligația să se încadreze, în timpul transportului, în timpii aferenți distanței parcurse de la începutul acestuia, cu încadrarea în fiecare categorie de distanță, conform alin. (1), cu luarea în considerare a timpilor de oprire reglementați.  +  Articolul 14(1) Stabilirea volumului materialelor lemnoase și produselor din lemn se realizează, după caz:a) pentru lemnul rotund cu coajă, cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 20 cm, se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul brut, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri și a diametrului la mijloc în centimetri;b) pentru lemnul rotund cojit, cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 20 cm se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul net, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri și a diametrului la mijloc în centimetri;c) pentru lemnul rotund, cu diametrul la capătul subțire mai mic de 20 cm, dacă nu se aplică metodele prevăzute la lit. a) sau lit. b), acesta se așază în figuri geometrice, iar volumul se determină în mc prin utilizarea factorilor de cubaj stabiliți pe grupe de specii;d) pentru lemnul fasonat în steri: lemn de foc, grămezi de crăci și fascine, se determină volumele exprimate în unități convenționale și echivalentul în mc, cu două zecimale;e) pentru cherestele volumul se exprimă în mc și se determină cu respectarea metodelor specifice pentru cherestelele vrac și pachetizat;f) celelalte materiale lemnoase și produse din lemn se măsoară după metodele specifice, iar volumul exprimat în unități convenționale se echivalează în mc.(2) În cazul măsurării lemnului rotund conform alin. (1) lit. a) și b), emitentul avizului de însoțire are obligația de a înscrie în aplicație sortimentul, specia, diametrul la mijloc și lungimea pieselor. Aplicația va genera automat volumul și numărul de piese pentru fiecare specie și sortiment. Emitentul va înscrie datele generate de aplicație în avizul de însoțire.(3) În cazul inventarierii lemnului rotund, al cărui diametru la capătul subțire este mai mic de 20 cm, emitentul avizului de însoțire nu are obligația înscrierii în aplicație a diametrului la mijloc și a lungimii pentru fiecare piesă. În acest caz emitentul are obligația înscrierii în aplicație a sortimentului, a speciei și a volumului aferent, obținut prin cubaj tehnic. Această metodă de cubaj este permisă în cazul în care toate piesele așezate în figuri geometrice, supuse aceluiași transport, au diametrul la capătul subțire mai mic de 20 cm.(4) În cazul inventarierii lemnului rotund, supus aceluiași transport, al cărui diametru la capătul subțire se încadrează în ambele categorii, emitentul avizului de însoțire are obligația de a înscrie în aplicație sortimentul, specia, diametrul la mijloc și lungimea tuturor pieselor, chiar dacă sunt și piese cu diametrul la capătul subțire mai mic de 20 cm.(5) La calculul volumului lemnului rotund inventariat în condițiile alin. (1) lit. a) și b) se admit următoarele toleranțe:a) ±2% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mare de 100 de bucăți;b) ±3% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese cuprins între 50 și 100 de bucăți;c) ±4% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mic de 50 de bucăți.(6) La calculul volumului lemnului așezat în figuri geometrice în condițiile alin. (3) se vor utiliza factori de transformare pentru care se va preciza în avizul de însoțire metoda prin care a fost determinată valoarea acestora. În aceste situații toleranța de măsurare admisă este de ±2% din volumul total.(7) La evaluarea volumului de lemn pe picior destinat valorificării se admit toleranțele aferente fiecărei metode dendrometrice, prevăzute de reglementările în vigoare.(8) În vederea stabilirii contragerilor, evaluarea volumului cherestelelor se face conform standardelor în vigoare la data măsurării, aplicabile acestora, cu luarea în considerare a umidității măsurate la momentul expedierii.  +  Articolul 15(1) Avizele de însoțire pentru transportul materialelor lemnoase sunt documente cu regim special.(2) Emitenții sunt obligați să emită avize de însoțire de la locul de încărcare folosind una dintre următoarele opțiuni:a) formulare tipărite, care se prezintă în blocuri cu câte 150 de file, formate din 50 de seturi a câte 3 file fiecare, autocopiative, cu elementele de securizare aplicate pe exemplarul 1, care se tipăresc de către Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A.;b) formulare care se editează, se generează obligatoriu online în format PDF de aplicația SUMAL după introducerea informațiilor standardizate și se printează în trei exemplare.(3) Caracteristicile elementelor de securizare prevăzute la alin. (2) lit. a) se stabilesc de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pe bază de protocol cu Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A.(4) Avizele de însoțire a materialelor lemnoase se tipăresc cu culoare neagră pe fond verde pe primul exemplar, cu culoare neagră pe fond alb pe al doilea exemplar și cu culoare neagră pe fond roz pe al treilea exemplar.(5) Formularele avizelor de însoțire prevăzute la alin. (2) lit. a) se distribuie de către Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., în baza acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special, denumit în continuare acord, emis de structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, denumite în continuare emitenți, prin aplicația SUMAL Acord.(6) După tipărirea formularului avizului de însoțire prevăzut la alin. (2) lit. b) în trei exemplare, emitentul avizului de însoțire completează olograf rubricile prevăzute în aviz pentru care nu există obligativitatea transmiterii informațiilor standardizate în sistem.(7) Avizele prevăzute la alin. (2) lit. b) se emit, de către persoane împuternicite prin act administrativ de către profesioniști, în baza credențialelor atribuite cu rol de emitenți, cu respectarea prezentelor norme.  +  Articolul 16(1) Acordul prevăzut la art. 15 alin. (5) se eliberează profesioniștilor îndreptățiți care au sediul social/sediul filialei/sucursalei/punctului de lucru în teritoriul de competență al emitentului, în baza unei solicitări scrise.(2) În cazul administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului, acordul se emite ocoalelor silvice din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, ocolului înființat de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și bazelor experimentale din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea".(3) Acordul este valabil dacă se mențin condițiile îndeplinite la data emiterii și dacă nu intervine suspendarea sau retragerea acestuia.(4) Pe perioada de valabilitate a acordului, profesioniștii îndreptățiți procură documentele cu regim special de la distribuitorii autorizați ai Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., ori de câte ori consideră necesar, în baza aceluiași acord.(5) Utilizarea avizelor de însoțire a materialelor lemnoase se face numai de către categoriile de emitenți prevăzuți la art. 9, în baza Acordului și numai în perioada în care acesta nu este suspendat sau anulat.(6) Formularele documentelor de însoțire a materialelor lemnoase nu sunt transmisibile.(7) Seria și numărul unic al Sumal Agent - Registrul electronic sunt atribuite de Aplicația Acord, în momentul eliberării acordului. În momentul deschiderii de noi utilizatori conform art. 4 alin. (3) sau al închiderii lor, pentru care sunt atribuite serie și număr pentru Sumal Agent - Registrul electronic profesionistul solicită emitentului revizuirea acordului existent. Emitentul, după caz, atribuie serii și numere pentru noii utilizatori sau anulează seriile și numerele pentru utilizatorii declarați închiși.(8) Acordul încetează de drept în cazul vânzării/ fuziunii/dizolvării/lichidării utilizatorului, respectiv al închiderii filialei, sucursalei sau punctului de lucru; emitentul acordului ia măsura de blocare a accesului la aplicația SUMAL.(9) Profesionistul are obligația să comunice de îndată structurilor teritoriale ale autorității publice care răspunde de silvicultură schimbările survenite ca urmare a încetării contractului de muncă al persoanei desemnate să emită avize de însoțire, în vederea retragerii drepturilor de acces la toate aplicațiile SUMAL. Profesionistul este direct răspunzător de ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului alineat, precum și de efectele neîndeplinirii acestor obligații.(10) Condițiile și procedura de emitere, suspendare și retragere a acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 17 Avizele de însoțire a materialelor lemnoase sunt completate corespunzător dacă în rubricile prevăzute de formular sunt înscrise următoarele:a) rubrica nr. 1 "Expeditor": datele de identificare ale proprietarului/deținătorului legal al materialelor lemnoase;b) rubrica nr. 2 "Punct de încărcare": denumirea punctului de încărcare unde au fost obținute legal materialele lemnoase, pentru care SUMAL generează coordonate GPS obligatoriu de la punctul de încărcare;c) rubrica nr. 3 "Document de proveniență":(i)  numărul unic APV generat de SUMAL înscris în avizul de însoțire primar, dacă punctul de încărcare este situat la locul de recoltare a masei lemnoase;(ii)  indicativul cu care a fost înregistrat depozitul în SUMAL, înscris în avizul de însoțire secundar dacă punctul de încărcare al materialelor lemnoase este situat într-un depozit;(iii)  declarația vamală de import sub forma "DVI nr. ...../data ...." înscrisă în avizul de însoțire secundar dacă punctul de încărcare al materialelor lemnoase provenite din import din state terțe este situat în locul acordării liberului de vamă;(iv)  seria și numărul avizului de însoțire inițial înscris în avizul de însoțire secundar dacă materialele lemnoase sunt transbordate;(v) seria și numărul avizului de însoțire care face dovada deținerii materialelor lemnoase înscris în avizul de însoțire secundar, în cazul expedierii acestora din locuri în care sunt deținute de persoane fizice/juridice;(vi)  numărul APV/seria și numărul avizului de însoțire primar care face dovada deținerii materialelor lemnoase la locul recoltării/depozitării înscris în avizul de însoțire primar/secundar în cazul achiziției de la persoanele fizice proprietare de păduri;d) rubrica nr. 4 "Cod unic" codul unic generat de SUMAL obținut după introducerea și transmiterea informațiilor standardizate;e) rubrica nr. 5 "Data, ora și minutul generării codului unic de către SUMAL": data, ora și minutul la care a fost obținut codul unic;f) rubrica nr. 6 "Destinatar": datele de identificare ale persoanei juridice sau fizice destinatare;g) rubrica nr. 7 "Punct de descărcare": denumirea profesionistului și numărul unic al SUMAL Agent - Registrul electronic sau denumirea și adresa indicată de persoanele fizice/juridice destinatare, în cazul în care acestea nu au calitatea de profesionist;h) rubrica nr. 8 "Transport întrerupt din cauza": în cazul întreruperii transportului din motive obiective, fără a fi necesară transbordarea. Conducătorul auto/Proprietarul materialelor lemnoase se adresează în scris unui ocol silvic sau unității de poliție competente teritorial, anunțând despre momentul inițial al întreruperii, anunț care se face în interiorul termenului de valabilitate al avizului de însoțire. Ulterior, reprezentantul împuternicit al ocolului silvic, în baza actului de constatare a întreruperii transportului, operează în SUMAL perioada de prelungire a valabilității și o consemnează în rubrica corespunzătoare a avizului de însoțire a transportului, prelungind valabilitatea avizului de însoțire a materialelor lemnoase, certificând cu nume, semnătură și sigiliu;i) rubrica nr. 9 "Specificația":(i)  specia sau grupa de specii, sortimentul, volumul, număr de piese pentru lemnul rotund cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 20 cm exprimat în mc, în numere cu două zecimale;(ii)  specia sau grupa de specii, sortimentul, volumul pentru lemnul rotund cu diametrul la capătul subțire mai mic de 20 cm, exprimat în mc, în numere cu două zecimale;(iii)  în cazul pomilor de Crăciun, numărul de bucăți și volumul convențional al acestora, care este de 0,01 mc/bucată; la constituirea APV-lui pentru pomii de Crăciun se va utiliza volumul convențional;(iv) specia sau grupa de specii, sortimentul, volumul, numărul de piese pentru lemnul rotund transportat în condițiile art. 14 alin. (4), exprimat în mc, în numere cu două zecimale;(v)  pentru lemnul fasonat în steri, lemnul de foc, crăci și fascine se completează numai în rubrica nr. 3 în care se înscriu cantitățile exprimate în unități convenționale și echivalentul în mc, în numere cu două zecimale;(vi)  în situația în care lemnul este cu coajă, volumul se evaluează pentru lemnul brut, inclusiv coaja, prin măsurători, conform metodei de evaluare, și se înscrie în avizul de însoțire, iar în situația în care lemnul este cojit, volumul se evaluează pentru lemnul net, fără coajă, prin măsurători, conform metodei de evaluare, și se înscrie în avizul de însoțire;(vii)  în cazul avizelor de însoțire secundare, pentru cherestelele transportate în vrac, se completează cu denumirea sortimentului, pe specii sau grupe de specii, numărul de bucăți corespunzător fiecărui sortiment și volumul acestora exprimat în mc, în numere cu două zecimale;(viii)  în cazul avizelor de însoțire secundare, pentru cherestelele transportate pachetizat, se completează cu denumirea sortimentului, pe specii sau grupe de specii, cu numărul de pachete și volumul acestora, exprimat în mc, în numere cu două zecimale;(ix)  pentru cherestele, în avizul de însoțire, la rubrica "TOTAL" se înscrie obligatoriu volumul determinat în baza dimensiunilor efective; operatorii economici și comercianții pot înscrie și volumul conform specificațiilor din contract sau specificațiilor din standarde la rubrica "Alte specificații";(x)  în situația în care spațiul destinat specificației de la rubrica nr. 9 este insuficient, respectiv numărul pieselor/bucăților/coletelor care trebuie înscrise în avizul de însoțire depășește numărul rândurilor din aviz, emitentul întocmește o specificație-anexă similară rubricii nr. 9, pe care se înscrie în mod obligatoriu mențiunea "Specificație-anexă la avizul de însoțire, seria .... și nr. ....", înscriindu-se seria avizului de însoțire pe care îl completează anexa respectivă. Totodată, pe avizul de însoțire se înscrie în mod obligatoriu mențiunea "Continuare specificație în anexă", iar în rubrica nr. 9 se cuprinde în mod obligatoriu întreaga cantitate încărcată pe mijlocul de transport, incluzându-se și cantitatea din specificația anexată;(xi)  la importul materialelor lemnoase din specii exotice se trece distinct specia/denumirea științifică a speciei;j) rubrica nr. 10 "Data și ora plecării transportului" se completează de către emitentul avizului în urma generării de aplicație; în cazul emiterii avizului dintr-o zonă fără acoperire GSM, emitentul avizului înscrie în aviz data, ora și minutul generării codului offline; în situația în care nu există obligația obținerii codului online/offline, emitentul avizului de însoțire va consemna data, ora și minutul eliberării documentului de transport;k) codul unic, codul offline, după caz, data, ora și minutul prevăzute se consemnează în mod obligatoriu în avizele de însoțire;l) rubrica nr. 11 "Perioada de valabilitate" se completează cu data, ora și minutul până la care este valabil avizul, în funcție de distanța identificată între punctul de încărcare și punctul de descărcare operat de emitent, în limita maximă a perioadei de valabilitate a avizului, prevăzută la art. 13 alin. (1);m) rubrica nr. 12 "Emitent" se completează cu denumirea persoanei juridice din care face parte persoana împuternicită să emită avize de însoțire, precum și cu numele, prenumele și semnătura acesteia;n) rubricile nr. 13 și 14 din aviz se completează cu datele de identificare ale persoanelor prevăzute în formular, care semnează în rubrica destinată.  +  Articolul 18(1) Personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, al administratorului și/sau al gestionarului infrastructurii, precum și operatorii portuari cărora li se prezintă materiale lemnoase pentru expediere și efectuează operațiunile de încărcare/descărcare în/din vagoane sau în/din nave, după caz, nu pot primi materialele lemnoase prezentate spre expediere, dacă acestea nu sunt însoțite de avizul de însoțire prevăzut la art. 8 alin. (2) și (3) din prezentele norme sau dacă acesta nu este completat conform prevederilor prezentelor norme; în acest caz, persoanele menționate sunt obligate să sesizeze imediat structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă, în legătură cu cele constatate.(2) În cazul exportului materialelor lemnoase, proveniența acestora este dovedită numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) avizul de însoțire a materialelor lemnoase este emis de către operatorul economic care realizează exportul, iar pe lângă celelalte informații prevăzute de prezentele norme, în avizul de însoțire a materialelor lemnoase este înscris codul unic valid, emis în condițiile prezentelor norme. În declarația vamală de export se vor înscrie expeditorul/exportatorul și destinatarul materialelor lemnoase, așa cum sunt înscrise în avizul de însoțire;b) destinatarul materialelor lemnoase este un beneficiar extern din state non-UE și corespunde cu operatorul economic înscris în declarația vamală de export la rubrica destinatar;c) în situația în care se constată că materialele lemnoase supuse operațiunii vamale se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 11 lit. a)-c) sau avizul de însoțire nu este emis conform prevederilor prezentelor norme, autoritatea vamală este obligată să anunțe de îndată, în scris, structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Dacă structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură care a efectuat verificarea constată că materialele lemnoase îndeplinesc condițiile legale, comunică în scris autorității vamale că operațiunea de vămuire poate continua.(3) Potrivit legii, în situația în care la un birou vamal de export se prezintă, în vederea întocmirii declarației vamale de export sau perfecționare pasivă, materiale lemnoase fără avizele de însoțire a materialelor lemnoase, autoritățile vamale solicită în cel mai scurt timp personalului silvic competent să analizeze situația. Dacă personalul silvic constată și certifică în scris în cel mai scurt timp că aceste produse din lemn nu se încadrează în categoria materialelor lemnoase așa cum sunt definite în Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, operațiunea vamală poate continua.  +  Articolul 19(1) Spațiul de depozitare a materialelor lemnoase împrejmuit pe teren, pe care se depozitează/prelucrează/ sortează/comercializează materialele lemnoase, pentru care au fost obținute coordonatele geografice și declarate structurii teritoriale din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură poate fi:a) depozit, înființat pe o perioadă nedeterminată; depozitele au regimul punctelor de lucru și se înființează, se organizează și funcționează la fel ca acestea, platformele ori rampele neavând regimul depozitelor;b) depozit temporar, înființat pe o perioadă determinată; procedura de înființare și funcționare a acestora se reglementează prin ordinul prevăzut la art. 16 alin. (10).(2) Centrele de sortare și prelucrare a materialelor lemnoase, centrele comerciale care comercializează materiale lemnoase, precum și instalațiile de transformat lemn rotund au același regim în ceea ce privește proveniența, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase cu cel al depozitelor de materiale lemnoase.(3) Piețele, târgurile, oboarele, bursele de mărfuri în care se comercializează materiale lemnoase vândute de persoanele fizice au același regim în ceea ce privește proveniența, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase cu cel al depozitelor de materiale lemnoase.(4) Comercializarea materialelor lemnoase în piețe, târguri, oboare, burse de mărfuri este permisă numai dacă acestea sunt autorizate în vederea depozitării și comercializării materialelor lemnoase de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin structurile teritoriale ale acesteia, în condițiile legii.  +  Articolul 20 Deținătorii depozitelor prevăzute la art. 19 alin. (1)- 3) din prezentele norme au următoarele obligații:a) să utilizeze aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic pentru fiecare depozit/depozit temporar, identificat prin număr unic, în care să opereze transformările - sortări, declasări, consumuri, gaterări -, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună; în cazul în care înregistrarea se face o singură dată pe lună, termenul de operare este data de 15 a lunii următoare lunii în care se face transformarea;b) să își însușească prin semnătură a conducătorului sau a persoanei împuternicite situația lunară tipărită a depozitului/ depozitului temporar, așa cum se generează în aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic;c) să împrejmuiască incintele punctelor de lucru, ale depozitelor de materiale lemnoase și ale celorlalte perimetre pe care le dețin și pe care le folosesc în procesul tehnologic;d) să permită controlul activităților reglementate în prezentele norme și să prezinte autorităților de control documentele solicitate;e) să utilizeze aplicațiile SUMAL prin asigurarea unei conexiuni permanente la internet;f) să opereze transformările - sortări, declasări, consumuri, gaterări - în aplicația SUMAL Agent - Registrul electronic și să își însușească prin semnătură a conducătorului sau a persoanei împuternicite situația la zi a depozitului/depozitului temporar, în maximum 24 de ore la solicitarea scrisă a personalului care are calitatea de agent constatator.  +  Articolul 21(1) Se interzice primirea, depozitarea, prelucrarea, sortarea, expedierea sau comercializarea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau a instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără proveniență, așa cum sunt definite la art. 11.(2) În cazul în care avizul de însoțire nu este completat cu un cod unic valid, emis în condițiile art. 10 din norme, operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase este obligat să comunice codul invalid de îndată, în scris, împreună cu datele de identificare ale mijlocului de transport, către structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea verificării, în maximum 48 de ore de la comunicare, și luării măsurilor legale care se impun. Dacă structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură care a efectuat verificarea constată că materialele lemnoase îndeplinesc condițiile legale, comunică în scris operatorului economic că poate primi materialele lemnoase respective.(3) Deținătorii prevăzuți la alin. (1) care primesc, depozitează, prelucrează, sortează, expediază sau comercializează materiale lemnoase au obligația de a verifica datele de identificare ale furnizorilor de materiale lemnoase în baza contractelor încheiate între părți, ale conducătorului auto și numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport, înscrise pe avizul de însoțire.(4) Datele prevăzute la alin. (3) se păstrează pe o perioadă de 5 ani.  +  Articolul 22(1) Punctele de lucru ale operatorilor economici în care se realizează primirea, depozitarea, prelucrarea, sortarea sau comercializarea materialelor lemnoase au regimul depozitelor de materiale lemnoase.(2) Operatorii portuari sau feroviari cu care exportatorii au încheiat contracte de prestări de servicii privind depozitarea în custodie, manipularea și expedierea materialelor lemnoase au obligația de a pune la dispoziția autorităților de control documentele specifice cu caracter tehnico-operativ care să permită calcularea stocurilor scriptice de materiale lemnoase pentru fiecare exportator în parte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.  +  Articolul 23(1) Achiziția de materiale lemnoase de către operatori economici de la persoane fizice proprietari de pădure sau de vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național se face pe baza borderoului de achiziție material lemnos, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.(2) În funcție de localizarea materialelor lemnoase care se achiziționează, achiziția de materiale lemnoase în condițiile alin. (1) se face după cum urmează:a) în situația în care achiziția se face de la locul de recoltare, avizul de însoțire primar se emite de ocolul silvic emitent al autorizației de exploatare, în baza actului de punere în valoare;b) în situația în care achiziția se face din alt loc decât cel prevăzut la lit. a), avizul de însoțire secundar se emite de către ocolul silvic competent teritorial, în baza avizului de însoțire care atestă proveniența materialelor lemnoase.  +  Articolul 24 Pierderea, furtul sau distrugerea avizelor de însoțire a materialelor lemnoase se declară, în termen de 24 de ore de la constatare, la unitatea de poliție cea mai apropiată sau/și la structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și se comunică unității de unde au fost procurate.  +  Articolul 25 Operatorii economici care au calitatea de emitenți și în cadrul cărora funcționează personal împuternicit să elibereze documentele de proveniență și pe cele de însoțire prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3) din prezentele norme procură formularele, contra cost, în condițiile stabilite de Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., potrivit reglementărilor în vigoare, dacă optează pentru utilizarea avizelor de însoțire prevăzute la art .15 alin. (2) lit. a).  +  Articolul 26 Informațiile introduse și generate în aplicațiile SUMAL se utilizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv de către structurile teritoriale de specialitate în scop de analiză în vederea fundamentării politicilor din silvicultură, pentru control și raportare.  +  Articolul 27 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.  +  Anexa nr. 1 la norme
    Termeni și expresii utilizate
    I. Pentru aplicarea prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:a) achizitor de materiale lemnoase - operatorul economic care cumpără, în baza unui borderou de achiziție, materiale lemnoase care sunt deținute cu titlu legal de persoane fizice și care provin din:(i) păduri proprietate a persoanelor fizice;(ii)  păduri proprietate a formelor asociative prevăzute la art. 92 și 95 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;(iii)  vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier;b) APV - act de punere în valoare;c) atelaj - ansamblu format din animalele de tracțiune, harnașamentul acestor animale, împreună cu vehiculul pe care îl trag;d) cherestele - piese de lemn obținute prin tăierea longitudinală ori așchierea buștenilor sau lemnului brut și, eventual, o retezare și/sau prelucrări ulterioare pentru o anumită exactitate. În categoria cherestelelor sunt cuprinse și: scânduri, dulapi, bulzi, șipci, rigle, frize, grinzi și lăturoaie; lăturoaiele sunt cherestele netivite rezultate din flancurile bușteanului, cu fața interioară complet ferăstruită, iar cealaltă față ferăstruită pe cel mult jumătate din lungime, cu lungimea de minimum 1 m, iar grosimea de maximum 6,0 cm;e) circulația materialelor lemnoase - acțiunea de transport al materialelor lemnoase pe orice cale posibilă, cu sau fără transmiterea proprietății asupra materialelor lemnoase, de la locul unde au fost recoltate, obținute, depozitate, deținute sau prelucrate, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport;f) controlul provenienței materialelor lemnoase, al circulației materialelor lemnoase, al depozitelor de materiale lemnoase, al instalațiilor de prelucrare a lemnului rotund - acțiunile întreprinse de structurile de control, conform competențelor prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea provenienței materialelor lemnoase recoltate, a celor comercializate, a celor transportate pe orice fel de căi de transport și/sau care sunt supuse proceselor de prelucrare ori depozitare;g) cubaj tehnic - metoda de stabilire a volumului real al materialelor lemnoase așezate în figuri geometrice, prin utilizarea unor indici de transformare a volumului aparent al figurilor;h) credențiale - informațiile necesare pentru asigurarea accesului utilizatorilor la aplicațiile SUMAL, informații care vor fi de tip user și parolă;i) custodia - deținerea și păstrarea neschimbată a materialelor lemnoase de către operatorul economic/deținătorul/transportatorul în posesia căruia au fost identificate materialele lemnoase pentru care agentul constatator a dispus, în baza unui proces-verbal, reținerea și predarea în custodie; custodia este obligatorie pentru deținătorul fizic al materialelor lemnoase și se poate dispune în legătură cu materialele lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței ori cu privire la care există suspiciunea că provin din săvârșirea de contravenții ori infracțiuni;j) deținător de materiale lemnoase - orice persoană fizică sau juridică ce deține materiale lemnoase;k) dimensiune efectivă - dimensiunea unei piese de cherestea în momentul măsurării;l) dispozitiv - terminal electronic ale cărui caracteristici permit conexiunea la internet, utilizarea aplicațiilor SUMAL și localizarea GPS;m) DVI - declarație vamală de import;n) Inspectorul Pădurii - aplicație mobilă și web care permite accesul populației la informații publice din SUMAL;o) intermedierea în comerțul cu materiale lemnoase - activitate comercială prin care intermediarul mijlocește încheierea unor afaceri între comercianți în baza contractului specific de intermediere și în schimbul unei remunerații. Intermedierea exclude deținerea de materiale lemnoase și vânzarea în nume propriu a materialelor lemnoase de către intermediar;p) lemn ecarisat - lemn obținut prin cioplirea sau ferăstruirea pe cel puțin o față a lemnului rotund;q) lemn prelucrat sau semifabricat - sortiment obținut prin operații de retezare și/sau spintecare a lemnului rotund, a buștenilor, a lemnului ecarisat, a lemnului cioplit ori a cherestelei;r) licență FLEGT - licențe emise potrivit art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.024/2008 al Comisiei din 17 octombrie 2008 de stabilire a măsurilor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană - denumit în continuare licența FLEGT, sau, după caz, duplicatul sau substitutul licenței FLEGT, emis și validat de autoritatea de acordare a licențelor, pe cheltuiala importatorului;s) operator - orice persoană fizică sau juridică ori entitate cu/fără personalitate juridică ce desfășoară, cu sau fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, operațiuni de orice tip cu masă lemnoasă sau materiale lemnoase;ș) reținerea - măsura de oprire, în faza comercială sau de producție în care au fost identificate, a materialelor lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței, fiind obligatorie pentru operatorul economic/deținătorul/transportatorul materialelor lemnoase; reținerea se aplică de agentul constatator și în cazul materialelor lemnoase abandonate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;t) mijloc de transport - autovehicul rutier sau orice parte a autovehiculului rutier distinct înmatriculată/neînmatriculată, vagonul de cale ferată, șlepul, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval, atelajele, în care se încarcă și cu care se transportă materiale lemnoase, respectiv lemn și produse din lemn;ț) transbordare - operațiunea de trecere a materialelor lemnoase care se transportă cu un mijloc de transport în alt mijloc de transport;u) transportator - orice persoană fizică sau juridică, deținător legal al unui mijloc de transport, care efectuează transport de materiale lemnoase, respectiv lemn și produse din lemn.II. Termenii și expresiile privitoare la lemn și produse din lemn care nu se regăsesc la alin. (1) sunt cele prevăzute în Regulament și se definesc în conformitate cu standardele aplicabile materialelor lemnoase.
     +  Anexa nr. 2 la norme AVIZ DE ÎNSOȚIRE PRIMAR REGIM SPECIAL *) - Exemplarul 1; (2); (3) Data emiterii ....../....../........... Seria ......... Nr. ........... 1. Expeditor ............................. 6. Destinatar .......................... Nr. reg. com., CUI/CNP ................... Nr. reg. com., CUI/CNP ................. Sediul/Domiciliul (Loc. str. nr. jud.) ... Sediul/Domiciliul (Loc., str., nr., .......................................... jud.) ................................. 2. Punct de încărcare .................... ....................................... (denumire, locație/Ocol silvic) .......... 7. Punct de descărcare: ............... 3. Doc. proveniență ...................... ....................................... (APV nr.) (denumire deținător, adresa, Nr. 4. Cod unic .............................. Registru electronic) 5. Data, ora și minutul generării codului 8. Transport întrerupt din cauza ...... unic de către SUMAL .............. Perioada întreruperii ................. Viza ..... efectuată de OS/Post poliție 9. SPECIFICAȚIA
    Nr. crt.Nr. buc. Sortiment/Specia   Volum (mc) Nr. crt.Nr. buc. Sortiment/Specia   Volum (mc)
    (0) (1) (2) (3) (0) (1) (2) (3)
            
            
            
            
    TOTAL       
    TOTAL GENERAL  
    10. Data și ora plecării transportului: ....Cod offline: ...............................Semnături 1) ................ 2) ...........11. Perioada de valabilitate: Data, ora și minutul până la care este valabil avizul .........................
    12. Emitent: ................................................Numele și prenumele persoanei împuternicite:........................Semnătura: .............13. Date privind expediția: Mijlocul de transport ..... nr. .....Conducătorul mijlocului de transport:Numele și prenumele .................CNP .................................Semnătura ...........................Date identificare permis vamal ......14. Numele și prenumele persoanei împuternicite săefectueze recepția/ destinatar persoană fizică: .................. Semnătura: ...............
    Notă
    *) Avizele de însoțire emise în format pdf prin aplicația SUMAL nu au elemente de securizare.
     +  Anexa nr. 3 la norme AVIZ DE ÎNSOȚIRE SECUNDAR REGIM SPECIAL *) - Exemplarul 1; (2); (3) (Materiale lemnoase altele decât cherestele) Data emiterii ....../....../........... Seria ......... Nr. ........... 1. Expeditor ............................. 6. Destinatar .......................... Nr. reg. com., /CUI ...................... Nr. reg. com., CUI/CNP, ................ Sediul/Domiciliul (Loc. str. nr. jud.) ... Sediul/Domiciliul (Loc., str., nr., .......................................... jud.) ................................. 2. Punct de încărcare .................... ....................................... (denumire, locație) 7. Punct de descărcare: ............... 3. Doc. proveniență ...................... ....................................... (Nr. Registrul electronic de evidență (denumire deținător, adresa, Nr. material lemnos; Nr. Aviz de însoțire; Registru electronic) Document intracomunitar; DVI; Licența FLEGT) 8. Transport întrerupt din cauza ...... 4. Cod unic .............................. ...................................... 5. Data, ora și minutul generării codului Perioada întreruperii ................. unic de către SUMAL ...................... Viza ..... efectuată de OS/Post poliție ....................................... 9. SPECIFICAȚIA
    Nr. crt.Nr. buc. Sortiment/Specia   Volum (mc) Nr. crt.Nr. buc. Sortiment/Specia   Volum (mc)
    (0) (1) (2) (3) (0) (1) (2) (3)
            
            
            
            
    TOTAL       
    10. Data și ora plecării transportului .......................................... Semnături 1) ................ 2) ...........11. Perioada de valabilitate: Data, ora și minutul până la care este valabil avizul .........................
    12. Emitent: ................................................Numele și prenumele persoanei împuternicite:........................Semnătura: .............13. Date privind expediția: Mijlocul de transport ..... nr. .....Conducătorul mijlocului de transport:Numele și prenumele .................CNP .................................Semnătura ...........................Date identificare permis vamal ......14. Numele și prenumele persoanei împuternicite săefectueze recepția/ destinatar persoană fizică: .................. Semnătura: ...............
    Notă
    *) Avizele de însoțire emise în format pdf prin aplicația SUMAL nu au elemente de securizare.
     +  Anexa nr. 4 la norme AVIZ DE ÎNSOȚIRE SECUNDAR REGIM SPECIAL *) - Exemplarul 1; (2); (3) (Cherestele) Data emiterii ....../....../....... Seria ......... Nr. ........... 1. Expeditor ............................. 6. Destinatar .......................... Nr. reg. com., /CUI/CNP .................. Nr. reg. com., CUI/CNP, ................ Sediul/Domiciliul (Loc. str. nr. jud.) ... Sediul/Domiciliul (Loc., str., nr., .......................................... jud.) ................................. 2. Punct de încărcare .................... ....................................... (denumire, locație) 7. Punct de descărcare: ............... 3. Doc. proveniență ...................... ....................................... (Nr. Registrul electronic de evidență (denumire deținător, adresa, Nr. material lemnos; Nr. Aviz de însoțire; Registru electronic) Document intracomunitar; DVI; Licența FLEGT) 8. Transport întrerupt din cauza ...... 4. Cod unic .............................. ...................................... 5. Data, ora și minutul generării codului Perioada întreruperii ................. unic de către SUMAL ...................... Viza ..... efectuată de OS/Post poliție ....................................... 9. SPECIFICAȚIA
    Nr. crt. Sortiment/Specie   U.M.   Cantitate   Observații  
    0 1 2 3 4
         
         
         
         
      TOTAL    
    10. Data și ora plecării transportului ..........................................  11. Perioada de valabilitate: Data, ora și minutul până la care este valabil avizul .........................
    12. Emitent: ................................................Numele și prenumele persoanei împuternicite:........................ Semnătura: .............13. Date privind expediția: Mijlocul de transport ..... nr. .....Conducătorul mijlocului de transport:Numele și prenumele .................CNP .................................Semnătura ........................... Date identificare permis vamal ......14. Numele și prenumele persoanei împuternicite săefectueze recepția/ destinatar persoană fizică: ..................  Semnătura: ...............
    Notă
    *) Avizele de însoțire emise în format pdf prin aplicația SUMAL nu au elemente de securizare.
     +  Anexa nr. 5 la norme ACHIZITOR: ............................. Nr. reg. Com./CUI ...................... Sediul (loc., str., nr., jud.,).........
    BORDEROU DE ACHIZIȚIE MATERIAL LEMNOS
    Nr. ........ data ...................
    (de la persoane fizice proprietare de păduri)
    ┌────┬──────────┬──────────────────────────────┬────────────┬──────┬───────────┬──────┬──────┬───────┬───────┬───────┬─────────┐│Nr. │ Data │ Persoana fizică vânzătoare │ Sortiment │Canti-│ Aviz de │ Cod │ Preț │Valoare│ Avans │ Suma │Semnătura││crt.│achiziției├───────────┬───────────┬──────┤ și specie │ tate │ însoțire │ unic │unitar│ (lei) │ (lei) │plătită│ de ││ │ │ Numele și │Domiciliul │ CNP/ │ material │ (mc) │ primar │online│ (lei/│ │ │ (lei) │ primire ││ │ │ prenumele │ │ CI │ lemnos │ │ (de la │ │ mc) │ │ │ │ a sumei ││ │ │ │ │ │achiziționat│ │ pădurea │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ aflată │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ în pro- │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ prietate) │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ ├─────┬─────┤ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ Nr │seria│ │ │ │ │ │ │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────┼────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┴──────────┴───────────┴───────────┴──────┴────────────┼──────┼─────┴─────┴──────┴──────┴───────┴───────┴───────┴─────────┘│Total lemn rotund achiziționat │ │├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤│Total alte sortimente achiziționate │ │├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤│Total lemn foc achiziționat │ │├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤│TOTAL GENERAL │ │└───────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
    -----