ORDONANȚĂ nr. 89 din 29 august 2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 1 septembrie 2000



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 1 lit. D pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul 1(1) În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) regulament - Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 802/1999 , cu modificările și completările ulterioare;b) operator - persoana fizică sau juridică autorizată să efectueze înregistrarea avizelor de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;c) agent - persoana fizică sau juridică împuternicită de operatori să efectueze direct înregistrarea avizelor de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;d) arhivă - Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM);e) aviz de înscriere, după caz: avizul de înscriere a ipotecii și a celorlalte operațiuni asimilate acesteia, denumit în continuare aviz de ipotecă; avizul de fiducie; avizul prin care se realizează publicitatea altor acte sau fapte juridice specifice a căror înscriere este prevăzută de lege, denumit în continuare aviz specific; avizul de înscriere a ipotecii conform Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor; avizul de înscriere a ipotecii conform Legii nr. 32/2006 privind obligațiunile ipotecare.(2) Avizul de ipotecă reprezintă avizul de înscriere a ipotecii și a celorlalte operațiuni juridice prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, și poate fi:1. avizul de constituire a ipotecii și de înscriere a celorlalte operațiuni juridice supuse prevederilor Codului civil, în ceea ce privește ordinea de prioritate, publicitatea și executarea, denumit în continuare aviz de ipotecă inițial;2. avizul modificator al avizului de ipotecă inițial, vizând descrierea bunului ipotecat, numele/denumirea debitorului, respectiv a creditorului, rectificarea oricărei erori materiale survenite și alte modificări reglementate de lege;3. avizul de cesiune a creanței ipotecare;4. avizul de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă inițial;5. avizul de extindere a ipotecii asupra altor bunuri;6. avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial;7. avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial datorită executării obligației garantate ori renunțării creditorului la întreaga ipotecă;8. avizul de nulitate pentru motivul anulării sau constatării nulității contractului de ipotecă;9. avizul de înscriere a intenției de constituire a unei ipoteci;10. avizul de transformare a avizului de înscriere a intenției de constituire a ipotecii în aviz de ipotecă inițial;11. avizul de menținere a ipotecii;12. avizul de actualizare a datelor;13. avizul de executare a bunului ipotecat;14. avizul de preluare în contul creanței;15. avizul de cesiune a ipotecii;16. avizul de schimbare a rangului ipotecilor;17. avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial.(3) Avizul de fiducie reprezintă avizul de menționare în arhivă a fiduciei și poate fi:1. avizul de fiducie inițial;2. avizul de acceptare a fiduciei de către beneficiar;3. avizul modificator al avizului de fiducie inițial;4. avizul de stingere a avizului de fiducie inițial;5. avizul de nulitate a avizului de fiducie inițial;6. avizul de reactivare a avizului de fiducie inițial.(4) Avizul specific este avizul prin care se realizează publicitatea altor acte sau fapte juridice specifice a căror înscriere este prevăzută de lege și poate fi:1. avizul specific inițial;2. avizul modificator al avizului specific inițial;3. avizul de prelungire a avizului specific inițial;4. avizul de stingere a avizului specific inițial;5. avizul de nulitate a avizului specific inițial;6. avizul de reactivare a avizului specific inițial.(5) Avizul de ipotecă - creanțe securitizate reprezintă avizul de înscriere a ipotecii conform Legii nr. 31/2006  și poate fi:1. avizul de ipotecă inițial - creanțe securitizate;2. avizul modificator al avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;3. avizul de reducere a ipotecii - creanțe securitizate;4. avizul de extindere a ipotecii - creanțe securitizate;5. avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;6. avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;7. avizul de nulitate a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;8. avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate.(6) Avizul de ipotecă - obligațiuni ipotecare reprezintă avizul de înscriere a ipotecii conform Legii nr. 32/2006  și poate fi:1. avizul de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;2. avizul modificator al avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;3. avizul de reducere a ipotecii - obligațiuni ipotecare;4. avizul de extindere a ipotecii - obligațiuni ipotecare;5. avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;6. avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;7. avizul de nulitate a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;8. avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare. (la 20-04-2012, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 1^1(1) Nu poate dobândi calitatea de operator/agent și nu poate efectua înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în AEGRM persoana care este parte în contractul/operațiunile asimilat(e) care stă/stau la baza înscrierii sau în avizul de înscriere, după cum urmează:a) operatorul și/sau agentul acestuia;b) societatea la care operatorul și/sau agentul acestuia dețin(e) participații ori care este controlată, indirect, de operatorul și/sau agentul acestuia;c) asociația sau fundația constituită de operatorul/agentul acestuia.(2) Înțelegerile dintre operatori sau agenți privind înregistrarea exclusivă și reciprocă în AEGRM sunt considerate practici anticoncurențiale și sunt interzise. (la 23-07-2015, Art. 1^1 a fost introdus de art. unic din LEGEA nr. 202 din 16 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 20 iulie 2015. )  +  Articolul 2(1) Înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobiliare, a operațiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum și publicitatea operațiunilor juridice prevăzute de lege se efectuează, dacă prin lege nu se prevede altfel, în AEGRM, care constituie un sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate, structurat pe persoane și bunuri.(2) Ipotecile mobiliare, gajul, precum și orice alte operațiuni asimilate acestora, pentru care legea prevede înscrierea în arhivă în vederea efectuării publicității, se înscriu în arhivă prin completarea, în mod corespunzător, a formularelor de aviz de ipotecă mobiliară. (la 20-04-2012, Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2^1) Controlul asupra contului satisface cerința publicității ipotecii mobiliare numai prin înscrierea ipotecii mobiliare în arhivă. (la 20-04-2012, Alin. (2^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2^2) În cazul ipotecilor mobiliare pentru care publicitatea se realizează prin control în condițiile art. 2.410 alin. (2) din Codul civil, prioritatea menționată de art. 2.426 din Codul civil este conferită numai acelei ipoteci mobiliare care a îndeplinit și formalitățile de publicitate la arhivă. (la 20-04-2012, Alin. (2^2) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (3) Înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere se efectuează de operatori și de agenții acestora, în condițiile prevăzute în regulament și în prezenta ordonanță.(4) Accesarea arhivei este permisă numai prin intermediul aplicațiilor software puse la dispoziție de Corpul operatorilor și avizate de Autoritatea de Supraveghere. (la 01-10-2011, Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 3(1) Autoritatea de Supraveghere a arhivei este Ministerul Justiției.(2) Ministerul Justiției, în calitatea sa de Autoritate de Supraveghere, exercită următoarele atribuții:a) autorizează operatorii, cu avizul consultativ al Corpului operatorilor, în vederea înregistrării în arhivă a avizelor de înscriere;b) supraveghează activitatea de înregistrare a avizelor de înscriere de către operatori și agenții acestora;c) administrează și întreține sistemul computerizat de siguranță al arhivei amplasat la sediul Ministerului Justiției. Acesta constituie unul dintre nodurile sistemului de administrare a informației arhivei, care este compus din două sau mai multe servere independente, situate în locuri diferite și conectate între ele. În mod excepțional, Autoritatea de Supraveghere poate efectua înregistrări în arhivă ale avizelor de înscriere, însă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege;d) controlează activitatea operatorilor și a agenților acestora, precum și funcționarea arhivei, în vederea asigurării respectării dispozițiilor legale în vigoare. În acest scop Autoritatea de Supraveghere va emite decizii pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, care vor avea caracter obligatoriu pentru operatori și agenții acestora;e) examinează orice plângere primită referitoare la nerespectarea de către operatori, directorii de arhivă sau de agenții împuterniciți a dispozițiilor legale și dispune măsurile corespunzătoare pentru remedierea situației, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe și ale regulamentului;f) constată săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de prezenta ordonanță și aplică sancțiunile corespunzătoare;g) supraveghează desfășurarea activității operatorilor și agenților acestora în conformitate cu regulile de concurență, sesizează Consiliul Concurenței cu privire la încălcarea acestora și poate suspenda sau revoca dreptul de a efectua operațiuni de înregistrare în arhivă, atunci când există probe suficiente cu privire la practicile respective. Măsurile luate își vor produce efectele până la soluționarea definitivă a cauzei, potrivit dispozițiilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; după acest moment, Autoritatea de Supraveghere va dispune măsuri în concordanță cu decizia Consiliului Concurenței sau, după caz, a instanței judecătorești; (la 20-04-2012, Litera g) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) h) suspendă sau revocă dreptul unui operator sau al unui agent de a efectua înscrieri în arhivă, în cazul în care constată că acesta a încălcat în mod repetat dispozițiile legale și deciziile sale, menționate la lit. d);i) cooperează cu operatorii și agenții acestora, respectiv cu Corpul operatorilor, în scopul îmbunătățirii calităților și performanțelor tehnice, a administrării și funcționării arhivei, precum și a relației dintre arhivă și terminalele care o deservesc;j) asigură, în condițiile legii, accesul direct și gratuit al publicului la citirea informațiilor înscrise în arhivă numai prin intermediul aplicației software a arhivei de pe site-urile oficiale ale Ministerului Justiției și Corpului operatorilor;k) poate lua, în mod temporar, măsurile care se impun în cazul în care modalitățile tehnice de a accesa arhiva, folosite de public, de operatori sau agenții împuterniciți ai acestora, ar conduce la perturbarea funcționării arhivei și la îngreunarea substanțială a realizării scopului pentru care aceasta a fost creată. (la 01-10-2011, Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 4În exercitarea atribuțiilor sale Autoritatea de Supraveghere adopta acte administrative numite decizii, care pot fi atacate de partea interesată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , nefiind obligatorie procedura prealabilă. (la 28-05-2002, Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 298 din 15 mai 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 28 mai 2002. )  +  Articolul 5Poate dobândi calitatea de operator orice persoana fizica sau juridică care îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanța.  +  Articolul 6Numai operatorii autorizați și agenții împuterniciți ai acestora au dreptul să efectueze înscrieri în arhiva.  +  Articolul 7(1) Persoanele juridice autorizate să opereze în arhiva vor desemna unul sau mai mulți directori de arhiva care vor exercita drepturile și vor îndeplini obligațiile încredințate de persoana juridică în legătura cu activitatea arhivei.(2) Directorul/directorii de arhiva reprezintă persoana juridică în raporturile acesteia cu Autoritatea de Supraveghere și cu terții.(3) Raporturile dintre persoana juridică și directorul/directorii săi de arhiva sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a precizat altfel în actele constitutive sau în convenția părților.(4) Persoanele fizice autorizate să opereze în arhiva, române sau străine, vor putea desemna o alta persoana în calitate de director de arhiva, în cazul în care aceasta atribuție nu va fi îndeplinită de ele înseși.(5) Directorul de arhiva trebuie să aibă pe perioada îndeplinirii atribuțiilor sale domiciliul sau reședința în România.  +  Articolul 8(1) Actele juridice efectuate de directorul de arhiva, în limitele puterilor ce i-au fost conferite, sunt actele operatorului însuși.(2) Faptele licite sau ilicite săvârșite de director obliga operatorul însuși, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării atribuțiilor acestuia.(3) Faptele ilicite cauzatoare de prejudicii terților, săvârșite de directorul de arhiva în exercitarea atribuțiilor care i-au fost conferite, atrag răspunderea solidară a directorului și a operatorului față de terți.  +  Articolul 9Operatorul poate ratifica actele încheiate în numele și pe seama sa de director în absenta sau cu depășirea limitelor împuternicirii.  +  Articolul 10Nu poate fi director de arhiva persoana care, potrivit legii, este incapabilă sau are antecedente penale ca urmare a săvârșirii de infracțiuni cu intenție. (la 28-05-2002, Art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 298 din 15 mai 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 28 mai 2002. )  +  Articolul 11(1) Persoanele juridice străine vor putea să înființeze în România, în condițiile legii, entități cu personalitate juridică având ca obiect de activitate înscrierea în arhivă a operațiunilor prevăzute de lege. (la 01-10-2011, Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Persoanele juridice străine vor desemna un director de arhiva pentru reprezentantele acestora din România.  +  Articolul 12(1) În termen de 30 de zile de la data autorizării primilor operatori, aceștia se vor constitui, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, într-o asociație profesională denumita Corpul operatorilor, care să le reprezinte interesele în raporturile cu Autoritatea de Supraveghere și cu terțele persoane.(2) Toți operatorii autorizați de Autoritatea de Supraveghere fac parte din Corpul operatorilor de la data autorizării.(3) Corpul operatorilor își va desfășura activitatea potrivit următoarelor principii:a) operatorii vor contribui la acoperirea cheltuielilor comune. Nivelul contribuției va fi stabilit de Corpul operatorilor, astfel încât să poată asigura acoperirea cheltuielilor;b) orice venituri suplimentare ale Corpului operatorilor vor fi alocate pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru dezvoltarea arhivei;c) fiecare operator va avea un vot în adoptarea deciziilor Corpului operatorilor;d) Corpul operatorilor va desemna, prin majoritate simpla, comitetul sau director, precum și președintele acestuia și le va stabili atribuțiile;e) în sarcina Corpului operatorilor vor intra și suportarea cheltuielilor prilejuite de constituirea și susținerea rețelei informatice a arhivei, administrarea și operarea arhivei, precum și îndeplinirea oricăror acte necesare pentru realizarea acestor atribuții;f) adoptarea deciziilor se va realiza în prezenta majorității simple a membrilor Corpului operatorilor.(4) Statutul Corpului operatorilor, precum și modificările acestuia nu vor putea aduce atingere principiilor enunțate mai sus.(5) Corpul operatorilor participă împreună cu Autoritatea de Supraveghere la elaborarea de reguli interne pentru administrarea și operarea arhivei, precum și la elaborarea regulamentului pentru organizarea și funcționarea AEGRM, cu respectarea dispozițiilor Codului civil, a prezentei ordonanțe și a regulamentului. (la 20-04-2012, Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (5^1) Actele prevăzute la alin. (5) se adoptă de către Autoritatea de Supraveghere.----------Alin. (5^1) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011.(5^2) Corpul operatorilor poate propune Autorității de Supraveghere luarea de măsuri disciplinare împotriva operatorilor și agenților împuterniciți ai acestora. Toate măsurile disciplinare luate de Autoritatea de Supraveghere vor fi comunicate Corpului operatorilor.---------Alin. (5^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011.(6) Operatorii pot angaja discuții cu privire la strategia de stabilire a nivelului contribuțiilor percepute de Corpul operatorilor pentru cheltuielile comune efectuate de acesta.(7) Încetarea valabilității autorizației de operator, din orice motiv, atrage automat pierderea calității de membru al Corpului operatorilor. Din același moment încetează și obligația operatorului de a suporta cota-parte din contribuția să la cheltuielile comune.  +  Articolul 13Pentru obținerea autorizației de operator, persoanele interesate vor înainta Autorității de Supraveghere următoarele documente:---------Partea introductivă a art. 13 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011.a) persoana fizica:1. cerere prin care își manifesta intenția de a deveni operator al arhivei, care va cuprinde atributele sale de identificare, precum: numele, codul numeric personal, domiciliul, numărul de înmatriculare la registrul comerțului, locul principalului punct de desfășurare a activității etc.;2. certificatul de cazier judiciar emis de organele de poliție;3. atributele de identificare și certificatul de cazier judiciar ale directorului de arhiva desemnat, în cazul în care aceasta atribuție nu va fi îndeplinită de însăși persoana fizica solicitantă;b) persoana juridică:1. o cerere semnată de persoanele care au calitatea de a o reprezenta legal, potrivit actelor constitutive, prin care își manifesta intenția de a deveni operator al arhivei, care va cuprinde atributele de identificare a directorilor de arhiva și a persoanei juridice, precum: denumirea, sediul, naționalitatea, firma, contul bancar, numărul de înmatriculare la registrul comerțului, codul fiscal etc.;2. o copie certificată de pe actul constitutiv de la registrul comerțului, registrul asociațiilor și fundațiilor, respectiv copia actului administrativ care a autorizat constituirea și funcționarea pe teritoriul României a persoanei juridice; (la 01-10-2011, Punctul 2 al al lit. b) al art. 13 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) 3. certificatul de cazier judiciar pentru directorul de arhiva și pentru orice alta persoana fizica împuternicită să reprezinte persoana juridică în mod legal.  +  Articolul 14Persoanele fizice sau cele juridice vor atașa la cererea de autorizare aprobarea organului competent pentru desfășurarea unei astfel de activități, dacă pentru exercitarea unei activități de asemenea natura exista obligația obținerii unei astfel de aprobări.  +  Articolul 15(1) În termen de 45 de zile de la data depunerii documentației complete pentru obținerea autorizației de operator, Autoritatea de Supraveghere va soluționa cererea de acordare a autorizației. În cadrul acestui termen Autoritatea de Supraveghere va solicita Corpului operatorilor să se pronunțe, motivat, asupra capacității solicitantului de a opera în arhivă, printr-un aviz consultativ. Documentația se depune în două exemplare, unul la Autoritatea de Supraveghere, unul la Corpul operatorilor. Exemplarul original se depune la Autoritatea de Supraveghere.(2) Autorizarea se realizează prin ordin al ministrului justiției și se acordă pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii periodice.(3) În vederea soluționării cererii de autorizare, Autoritatea de Supraveghere va verifica îndeplinirea condițiilor stabilite de lege, precum și gradul de satisfacere a următoarelor criterii:a) gradul de acoperire teritorială a solicitantului;b) existența unor resurse financiare suficiente pentru exercitarea atribuției de operator;c) numărul de birouri teritoriale care vor primi avize de înscriere, în vederea înregistrării în arhivă;d) existența unei garanții pentru răspunderea profesională, superioară nivelului minim stabilit la art. 20 alin. (1);e) oferirea serviciilor de înscriere pentru publicul larg;f) capacitatea de a crea facilități pentru accesul liber al publicului la informațiile cuprinse în arhivă;g) capacitatea de a asigura accesul la arhivă prin tehnologii noi.(4) Prin instrucțiuni, Autoritatea de Supraveghere va stabili conținutul și punctajul corespunzător fiecărui criteriu și va putea, în funcție de condițiile existente pe piața serviciilor operatorilor, să completeze sau să reducă numărul criteriilor prevăzute la alin. (3).(5) Criteriile de autorizare stabilite de Autoritatea de Supraveghere trebuie îndeplinite de solicitanți și de agenții acestora la momentul solicitării autorizației de operator, pe toată durata funcționării și pentru orice birou teritorial înființat ulterior momentului autorizării.(6) Agenții împuterniciți după autorizarea operatorului trebuie să îndeplinească criteriile aprobate prin instrucțiunile de autorizare în vigoare la momentul împuternicirii acestora.(7) Solicitantului care nu va completa documentația în termen de 45 de zile de la comunicarea adresei în acest sens de către Autoritatea de Supraveghere i se va respinge cererea de autorizare. De la completare curge un nou termen de 45 de zile pentru soluționarea cererii. (la 20-04-2012, Alin. (7) al art. 15 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (8) Dispozițiile privind autorizarea se aplică în mod corespunzător și pentru reînnoirea autorizației. În vederea reautorizării, operatorul va depune cererea de reînnoire a autorizației la Autoritatea de Supraveghere cu cel puțin două luni înainte de expirarea autorizării anterioare.(9) În cazul în care cererea de reînnoire a autorizației este respinsă, Autoritatea de Supraveghere va opri, în ultima zi de valabilitate a autorizării, accesul operatorului la AEGRM, începând cu ora la care se sfârșește programul de lucru al Autorității de Supraveghere. Dacă aceasta este o zi nelucrătoare, termenul se va proroga până la prima zi lucrătoare. (la 01-10-2011, Art. 15 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 16(1) Operatorii sunt abilitați să împuternicească agenți, care vor acționa în numele și pe seama acestora, să înregistreze direct în arhivă avizele de înscriere. (la 01-10-2011, Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Operatorul este răspunzător solidar pentru toate prejudiciile cauzate de agentul acestuia în exercitarea atribuțiilor încredințate.(3) Agentul împuternicit este obligat să menționeze pe toate documentele emise de el calitatea de agent împuternicit, precum și numele/denumirea operatorului care l-a împuternicit.(4) Raporturile dintre operatori și agenții acestora se stabilesc pe baze contractuale.  +  Articolul 17(1) În vederea împuternicirii unui agent, operatorul va comunica Autorității de Supraveghere atributele de identificare a agentului, documente referitoare la înființarea, organizarea și funcționarea agentului împuternicit, precum și toate documentele care fac dovada îndeplinirii criteriilor de autorizare în vigoare la data comunicării acestora. (la 01-10-2011, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (1^1) Autoritatea de Supraveghere va solicita Corpului operatorilor să se pronunțe, motivat, asupra capacității agentului de a opera în arhiva, printr-un aviz consultativ. Agentul împuternicit va putea să efectueze înscrieri în arhiva numai după comunicarea acordului Autorității de Supraveghere. (la 01-02-2003, Alin. (1^1) al art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. ) (2) Operatorul va comunica Autorității de Supraveghere, de îndată ce ia cunoștința, orice modificări ale elementelor prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea reparării prejudiciilor cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații și a revocării autorizației de funcționare. (la 01-02-2003, Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. ) (3) Orice corespondenta a Autorității de Supraveghere cu agenții împuterniciți se va face la adresa acestora, astfel cum figurează în registrele Autorității de Supraveghere, sub sancțiunea nulității absolute.(4) În termen de 15 zile de la încetarea activității agentului împuternicit, operatorul este obligat să transmită Autorității de Supraveghere un raport detaliat al activității agentului, sub sancțiunea revocării autorizației de funcționare. (la 01-02-2003, Alin. (4) al art. 17 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 18(1) Decizia Autorității de Supraveghere de revocare a autorizației de funcționare va fi publicată pe pagina web a arhivei și va produce efecte începând cu această dată. (la 20-04-2012, Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care introduce pct. 10^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Decizia Autorității de Supraveghere de suspendare a dreptului operatorului de a efectua înscrieri în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare produce efecte de la momentul publicării acestei decizii pe pagina de web a arhivei. (la 28-05-2002, Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 298 din 15 mai 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 28 mai 2002. )  +  Articolul 19(1) Operatorii sunt obligați să garanteze profesional pentru eventualele prejudicii rezultând din înregistrarea necorespunzătoare a avizelor de înscriere. (la 20-04-2012, Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Garantarea profesională se realizează prin subscrierea unei polițe de asigurare la o societate de asigurare sau prin obținerea unei scrisori de garanție din partea unei instituții financiar-bancare de specialitate.(3) În cazul în care operatorul însuși este o societate de asigurare sau o instituție financiar-bancară, polița de asigurare, respectiv scrisoarea de garanție, trebuie să fie emisă de o alta societate de asigurare sau, după caz, instituție financiar-bancară, la care operatorul nu deține:a) calitatea de membru în consiliul de administrație, comitetul de direcție sau comisia de cenzori;b) calitatea de acționar care, prin participarea la capitalul social sau în alt mod, deține cel puțin poziție de control în structura acționariatului entității respective, potrivit Legii nr. 297/2004  privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-10-2011, Lit. b) a alin. (3) al art. 19 a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (4) Dispozițiile alin. (3) se aplica, în mod corespunzător, în cazul în care operatorul, persoana fizica, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv dețin una dintre calitățile prevăzute la lit. a) sau b).(5) Durata contractului de asigurare, respectiv a scrisorii de garanție, trebuie să acopere cel puțin perioada în care operatorului îi poate fi angajată răspunderea civilă.  +  Articolul 20(1) Indemnizația de asigurare, respectiv scrisoarea de garanție, va reprezenta cel puțin echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro pentru fiecare transa de 50 de operațiuni de înscriere, efectuate de operatori și agenții acestora.(2) Dacă operatorul dorește să efectueze înscrieri peste numărul de înscrieri pentru care exista garanție, acesta trebuie să își constituie o garanție suplimentară corespunzătoare înainte de a proceda la efectuarea de noi înscrieri.(3) După efectuarea ultimei înscrieri acoperite de garanție accesul operatorului se va bloca dacă nu se va face dovada constituirii garanției suplimentare. Accesul se va debloca de îndată ce operatorul va înștiința Autoritatea de Supraveghere despre constituirea garanției suplimentare, făcând dovada corespunzătoare în acest sens. (la 01-02-2003, Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. ) (4) Autoritatea de Supraveghere va revoca autorizația dacă în termen de 3 luni de la data blocării accesului operatorului la arhiva acesta nu va face dovada corespunzătoare că a constituit garanția suplimentară.(5) Operatorii au obligația de a tine evidenta înscrierilor acoperite de garanție și de a constitui din timp o garanție suplimentară de răspundere profesională. (la 01-02-2003, Alin. (5) al art. 20 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 21(1) Prejudiciile cauzate prin activitatea de înscriere desfășurată de operator potrivit dispozițiilor Codului civil, prezentei ordonanțe și regulamentului vor fi acoperite cu prioritate prin sistemul de asigurare profesională sau cu scrisoarea de garanție. (la 20-04-2012, Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) În cazul neacoperirii întregului prejudiciu vor fi aplicabile regulile dreptului comun referitoare la răspunderea civilă.(3) Diligența operatorilor vizând exercitarea atribuțiilor care privesc înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere, în modul prevăzut în regulament și în prezenta ordonanță, se apreciază în abstracto, în condițiile stabilite de art. 1.480 alin. (2) din Codul civil. (la 01-10-2011, Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 22Termenul de prescripție extinctivă pentru introducerea acțiunii în răspundere civilă împotriva operatorului și/sau agentului acestuia, pentru recuperarea pagubelor produse prin înscrierea necorespunzătoare culpabilă a avizelor de înscriere în raport cu formularele de avize de înscriere predate de solicitantul înscrierii, este de un an și începe să curgă de la data la care persoana interesată a cunoscut prejudiciul, însă nu mai târziu de la împlinirea a două luni de la data efectuării înregistrării avizului de înscriere în arhivă. (la 01-10-2011, Art. 22 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 23(1) Pentru obținerea autorizației și pentru fiecare reautorizare operatorii vor plăti o taxă în cuantum de 200 lei.(2) De asemenea, operatorii vor plăti o taxă în cuantum de 50 lei pentru fiecare birou teritorial sau agent împuternicit să efectueze înscrieri în arhivă. (la 20-04-2012, Art. 23 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care introduce pct. 14^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 24(1) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 30 lei pentru fiecare aviz de ipotecă inițial.(2) Pentru celelalte avize de ipotecă se vor plăti următoarele taxe:a) 20 lei pentru avizul modificator al avizului de ipotecă inițial;b) 10 lei pentru avizul de nulitate al avizului de ipotecă inițial;c) 10 lei pentru avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial;d) 20 lei pentru avizul de cesiune a creanței ipotecare;e) 20 lei pentru avizul de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă inițial sau de extindere a ipotecii asupra altor bunuri;f) 20 lei pentru avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial;g) 20 lei pentru avizul de menținere a ipotecii;h) 20 lei pentru avizul de executare a bunului ipotecat;i) 20 lei pentru avizul de preluare în contul creanței;j) 40 lei pentru avizul de cesiune a ipotecii;k) 40 lei pentru avizul de schimbare a rangului ipotecilor;l) 30 lei pentru avizul de transformare;m) 30 lei pentru avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial.(3) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 60 lei pentru fiecare aviz de fiducie inițial.(4) Pentru celelalte avize de fiducie se vor plăti următoarele taxe:a) 40 lei pentru avizul de acceptare a fiduciei de către beneficiar;b) 40 lei pentru avizul modificator al avizului de fiducie inițial;c) 40 lei pentru avizul de nulitate a avizului de fiducie inițial;d) 40 lei pentru avizul de stingere a avizului de fiducie inițial;e) 60 lei pentru avizul de reactivare a avizului de fiducie inițial.(5) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 40 lei pentru fiecare aviz specific inițial.(6) Pentru celelalte avize specifice se vor plăti următoarele taxe:a) 30 lei pentru avizul modificator al avizului specific inițial;b) 20 lei pentru avizul de prelungire al avizului specific inițial;c) 20 lei pentru avizul de stingere a avizului specific inițial;d) 20 lei pentru avizul de nulitate al avizului specific inițial;e) 40 lei pentru avizul de reactivare a avizului specific inițial.(7) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 30 lei pentru fiecare aviz de ipotecă inițial - creanțe securitizate.(8) Pentru celelalte avize de ipotecă - creanțe securitizate se vor plăti următoarele taxe:a) 20 lei pentru avizul modificator al avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;b) 20 lei pentru avizul de reducere a ipotecii - creanțe securitizate;c) 20 lei pentru avizul de extindere a ipotecii - creanțe securitizate;d) 10 lei pentru avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;e) 10 lei pentru avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;f) 10 lei pentru avizul de nulitate a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate;g) 30 lei pentru avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial - creanțe securitizate.(9) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 30 lei pentru fiecare aviz de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare.(10) Pentru celelalte avize de ipotecă - obligațiuni ipotecare se vor plăti următoarele taxe:a) 20 lei pentru avizul modificator al avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;b) 20 lei pentru avizul de reducere a ipotecii - obligațiuni ipotecare;c) 20 lei pentru avizul de extindere a ipotecii - obligațiuni ipotecare;d) 10 lei pentru avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;e) 10 lei pentru avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;f) 10 lei pentru avizul de nulitate a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare;g) 30 lei pentru avizul de reactivare a avizului de ipotecă inițial - obligațiuni ipotecare.(11) Solicitanții serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 30 lei pentru orice alte avize necesare înscrierii în arhivă a actelor și faptelor juridice prevăzute de lege. (la 20-04-2012, Art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 25(1) O cotă de 85% din sumele realizate din taxele stabilite la art. 23 și 24 se constituie și se utilizează ca venituri la bugetul de stat.(2) O cotă de 15% din sumele realizate din taxele stabilite la art. 23 și 24 se constituie și se utilizează, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la alte dispoziții legale, ca fond special la dispoziția Ministerului Justiției, pentru organizarea și funcționarea AEGRM, pentru cheltuieli cu bunuri și servicii și cheltuieli de investiții aferente Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești. (la 02-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 25 a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 ) (2^1) Categoriile de cheltuieli cu bunuri și servicii și categoriile de cheltuieli de investiții aferente Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești care se vor finanța din sumele prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. (la 02-10-2018, Articolul 25 a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 ) (3) Modul de utilizare de către Autoritatea de Supraveghere a sumelor constituite conform alin. (2), precum și detalierea cheltuielilor se vor stabili prin ordin al ministrului justiției.(4) Disponibilitățile rămase la finele anului în fondul special se vor reporta în anul următor pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație.(5) Evidența contabilă a sumelor prevăzute la alin. (2), precum și verificarea respectării destinației acestora revin compartimentului financiar-contabil din cadrul Ministerului Justiției.(6) Cuantumul taxelor stabilite la art. 23 și 24 va fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata oficială a indicelui de inflație. (la 20-04-2012, Art. 25 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 26Modul de încasare și de plata a sumelor prevăzute la art. 23 și 24 se stabilesc prin instrucțiuni aprobate prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului finanțelor.  +  Articolul 26^1În cazul neîndeplinirii de către operatori a obligațiilor stabilite în sarcina lor cu privire la încasarea și plata taxelor de înscriere în arhiva, la expirarea termenelor stabilite pentru îndeplinirea acestor obligații, Autoritatea de Supraveghere va putea bloca operatorului accesul la arhiva, după înștiințarea acestuia, fără vreo alta formalitate. (la 01-02-2003, Art. 26^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 27(1) Nivelul tarifelor percepute de operatori pentru prestarea operațiunilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere, pentru accesul la baza de date și pentru celelalte servicii accesorii se stabilește în mod liber, cu respectarea prevederilor Legii nr. 21/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-10-2011, Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Operatorii pot percepe tarife cu niveluri diferite pentru zone geografice diferite sau pentru serviciile prestate în regim de urgență, pentru înscrierile prin Internet sau on-line, potrivit propriilor strategii comerciale, cu respectarea dispozițiilor legale.(3) Sunt interzise operatorilor, agenților împuterniciți și Corpului operatorilor publicarea de tabele comparative privind nivelul tarifelor și adoptarea oricăror măsuri al căror scop este să limiteze reclama privind nivelul tarifelor încasate de operatori și agenții împuterniciți pentru serviciile de înregistrare sau pentru împuternicirea de către operatori a unor noi agenți.(4) În vederea asigurării unui cadru concurențial pe piața, ministrul justiției va putea stabili, prin ordin, un nivel minim al tarifelor percepute de operatorii de arhiva pentru înscrierile efectuate. (la 01-02-2003, Alin. (4) al art. 27 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 28(1) Operatorii și agenții acestora sunt supuși prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 în ceea ce privește stabilirea tarifelor percepute pentru serviciile prestate, precum și a actelor sau faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea concurentei pe piața serviciilor respective.(2) Operatorii și agenții acestora sunt, de asemenea, supuși prevederilor Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 28^1(1) Operatorii și agenții autorizați pot presta contra cost servicii de căutare a informațiilor cuprinse în arhiva, în funcție de criteriile și termenii indicați de solicitant.(2) Operatorul sau agentul autorizat va întocmi un proces-verbal semnat de reprezentantul operatorului sau al agentului și de solicitant, în care vor fi consemnate rezultatele căutării, precum și criteriile și termenii propuși de solicitant și cei utilizați de operator din proprie inițiativă, dacă este cazul, în funcție de care s-a realizat căutarea.(3) La solicitarea părții interesate operatorii vor certifica existența înregistrării în arhivă a unui aviz de înscriere, pe baza indicării numărului de identificare a avizului de înscriere. (la 01-10-2011, Alin. (3) al art. 28^1 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (la 01-02-2003, Art. 28^1 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 28^2(1) Creditorul ipotecar sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, poate solicita înscrierea în arhivă a oricărui tip de aviz de ipotecă.(2) Debitorul obligației garantate sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, poate solicita doar înscrierea în arhivă a avizului de ipotecă inițial.(3) Constituitorul ipotecii sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, poate solicita doar înscrierea în arhivă a avizului de ipotecă inițial și a avizului de extindere a ipotecii asupra altor bunuri.(4) Avizul de cesiune a creanței ipotecare ori avizul modificator prin care se înlocuiește creditorul menționat în avizul de ipotecă inițial cu un alt creditor poate fi introdus în arhivă, după caz, la solicitarea cedentului, a cesionarului, a fostului sau a actualului creditor ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică sau prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat.(5) Avizul de cesiune a ipotecii poate fi depus la arhivă, după caz, la solicitarea cedentului ipotecii sau a cesionarului ipotecii ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat.(6) Înscrierea în arhivă a avizelor de fiducie poate fi solicitată, după caz, fie de către constituitor, fie de către beneficiar, fie de către fiduciar sau administratorul provizoriu ori de către reprezentanții acestora, împuterniciți prin procură autentică sau prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere prin ordinul ministrului justiției de aprobare a formularelor de avize de înscriere.(7) Operatorul va păstra documentele de reprezentare aferente fiecărui aviz înscris și le va prezenta la cererea Autorității de Supraveghere.(8) În cazul în care persoana interesată este persoană juridică, subscrierea avizelor de înscriere poate fi făcută și de către consilierul juridic al acesteia, prezentând împuternicirea dată de persoana juridică.(9) Înscrierea în arhivă a avizelor specifice poate fi solicitată de oricare din părțile avizului ori de către reprezentanții acestora, împuterniciți prin procură autentică sau prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere prin ordinul ministrului justiției de aprobare a formularelor de avize de înscriere.(10) Înscrierea în arhivă a avizelor de ipotecă conform Legii nr. 31/2006 și Legii nr. 32/2006  poate fi solicitată de reprezentantul creditorului. (la 20-04-2012, Art. 28^2 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 28^3(1) Formularul de aviz de înscriere va fi prezentat operatorului sau agentului acestuia la sediul biroului de înscriere în arhivă de către persoana interesată, potrivit legii, ori de către reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică sau prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, ori va fi transmis, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere, sub forma unui înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil. (la 20-04-2012, Alin. (1) al art. 28^3 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (2) Formularul de aviz de înscriere pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar și va fi semnat de către solicitant. Solicitantul va certifica prin semnătură orice modificare a datelor din formularul de aviz de înscriere. (la 01-10-2011, Alin. (2) al art. 28^3 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) (3) Un exemplar al formularului va fi înapoiat solicitantului după efectuarea înscrierii în arhiva, pe suport hârtie, vizat de operator sau agent, ori, după caz, în forma electronica, semnat cu semnătura electronica extinsă a operatorului sau agentului, cu menționarea numărului și datei înregistrării formularului, precum și a numărului de identificare a înregistrării. (la 17-06-2003, Alin. (3) al art. 28^3 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 266 din 13 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 17 iunie 2003, care modifică pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. ) (la 01-02-2003, Art. 28^3 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 29(1) Situația financiară a corpului operatorilor privind cheltuielile efectuate în legătura cu operarea bazei de date, administrarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare va fi verificată financiar-contabil de persoane care au calitatea de auditor financiar, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată și modificată prin Legea nr. 133/2002. (la 28-05-2002, Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 298 din 15 mai 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 28 mai 2002. ) (2) Autoritatea de Supraveghere va hotărî dacă fondurile prevăzute pentru funcționarea bazei de date sunt suficiente și are dreptul să dispună măsurile corespunzătoare pentru lărgirea concurentei. (la 01-02-2003, Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 12 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 1 februarie 2003. )  +  Articolul 30Corpul operatorilor are obligația de a furniza Autorității de Supraveghere, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării, informațiile sau rapoartele cerute de aceasta. (la 01-10-2011, Art. 30 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 30^1Operatorii, birourile teritoriale proprii, precum și agenții împuterniciți ai acestora răspund în desfășurarea activității lor disciplinar, civil sau penal, după caz. (la 20-04-2012, Art. 30^1 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 31Abrogat. (la 20-04-2012, Art. 31 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 31^1(1) Constituie abateri disciplinare nerespectarea de către operatori sau de birourile teritoriale proprii ori de agenții împuterniciți ai acestora a următoarelor obligații:a) înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere în condițiile prevăzute în regulament și în prezenta ordonanță;b) desfășurarea activității în conformitate cu regulile de concurență; (la 20-04-2012, Litera b) a alin. (1) al art. 31^1 a fost modificată de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. ) c) ținerea evidenței înscrierilor acoperite de garanția de răspundere profesională și constituirea din timp a unei garanții suplimentare;d) achitarea taxelor aferente înregistrărilor efectuate în arhivă, la termenele stabilite pentru îndeplinirea acestei obligații, și a contribuțiilor la Corpul operatorilor;e) respectarea deciziilor Autorității de Supraveghere;f) furnizarea către Autoritatea de Supraveghere, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării, a informațiilor și documentelor cerute de aceasta;g) menționarea de către agentul împuternicit, pe toate documentele emise de el, a calității de agent împuternicit, precum și a numelui/denumirii operatorului care l-a împuternicit;h) accesarea arhivei numai prin intermediul aplicației software puse la dispoziție de Corpul operatorilor și avizate de Autoritatea de Supraveghere, într-o manieră care să nu conducă la perturbarea funcționării arhivei sau la îngreunarea realizării scopului pentru care aceasta a fost creată;i) construirea unei pagini web proprii de prezentare a activității de înscriere în AEGRM astfel încât să nu inducă în eroare publicul utilizator și să nu creeze confuzie cu pagina web a arhivei, prin aspectul general al paginii, prezentare, însemne oficiale folosite, denumiri, imagini, figuri sau alte caracteristici relevante;î) comunicarea de către operator Autorității de Supraveghere, de îndată ce ia cunoștință, a oricăror modificări ale elementelor prevăzute la art. 17 alin. (1);j) transmiterea de către operator a unui raport detaliat al activității agentului împuternicit, în termen de 15 zile de la încetarea activității acestuia;k) păstrarea formularului de aviz de înscriere, a tuturor documentelor care însoțesc acest formular, a registrului general ținut corespunzător prevederilor art. 35 alin. (4) din regulament, precum și a corespondenței aferente desfășurării activității de operare în arhivă, în condițiile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , cu modificările și completările ulterioare;l) verificarea calității de persoană interesată a persoanei fizice solicitante care completează și semnează formularul de aviz de înscriere și care solicită înregistrarea acestuia în arhivă;m) respectarea programului de funcționare a arhivei potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din regulament;n) comunicarea de către operator Autorității de Supraveghere, în termenele prevăzute la art. 72 alin. (4) din regulament, a listei cu înregistrările preluate eronat în sistemul de administrare a informației din cauze tehnice;o) refuzarea documentelor de transfer electronic de date (TED) care nu sunt semnate cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valabil sau nu au conținutul acceptat de arhivă și, atunci când este posibil, înștiințarea solicitantului respectiv cu privire la documentele TED refuzate și explicarea refuzului.(2) Autoritatea de Supraveghere poate aplica operatorilor sau birourilor teritoriale proprii ori agenților împuterniciți ai acestora, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, următoarele sancțiuni:a) avertisment scris;b) suspendarea dreptului de a efectua înscrieri în arhivă pe o durată de la 15 zile la un an;c) revocarea dreptului de a efectua înscrieri în arhivă.(3) Constatarea abaterilor disciplinare se efectuează de către personalul de specialitate al Autorității de Supraveghere, în urma unei cercetări prealabile. În cazul în care este necesar, personalul de specialitate al Autorității de Supraveghere, însoțit de reprezentantul Corpului operatorilor, se va deplasa la sediul operatorului sau al agentului împuternicit cercetat. În urma deplasării la sediul operatorului sau al agentului, se va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate și care va fi semnat de reprezentantul Autorității de Supraveghere, de reprezentantul Corpului operatorilor și de reprezentantul operatorului sau agentului.(4) Sancțiunile disciplinare împotriva operatorului se aplică prin ordin al ministrului justiției.(5) Sancțiunile disciplinare împotriva birourilor operatorului sau agenților împuterniciți ai acestuia se aplică prin decizie a conducătorului compartimentului de specialitate al Autorității de Supraveghere.(6) Împotriva sancțiunii disciplinare aplicate potrivit alin. (5) se poate face plângere în termen de 15 de zile de la comunicare.(7) Plângerea prevăzută la alin. (6) se rezolvă în termen de 30 de zile de la data înregistrării de către ministrul justiției sau de un împuternicit anume desemnat de acesta. Hotărârea ministrului justiției poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii. (la 01-10-2011, Art. 31^1 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 32Abrogat. (la 01-10-2011, Art. 32 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 33Abrogat. (la 20-04-2012, Art. 33 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012, care modifica pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011. )  +  Articolul 34La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga art. 45, 46, 47, 48, 51 și 52 din titlul VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice", art. 3, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 38, 48, 49, 50, 90, 91, 92 și 93 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 802/1999, precum și orice alte dispoziții contrare.  +  Articolul 35Până la funcționarea efectivă a arhivei operațiunile de publicitate se efectuează în vechile registre de gajuri existente la judecătorii.
    PRIM-MINISTRU
    MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
    Contrasemnează:
    Ministru de stat,
    ministrul justiției,
    Valeriu Stoica
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remeș
    -----