LEGE nr. 195 din 20 iulie 2018privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 27 iulie 2018



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Se aprobă schema multianuală de susținere a activității de reproducție în sectorul creșterii suinelor, pentru fermierii care desfășoară activități de reproducție sau creștere ori îngrășare a suinelor, prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducție noi sau în ferme de reproducție aflate în activitate care își măresc capacitatea de cazare, denumite în continuare locuri noi de cazare pentru reproducție, pentru investiții în locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare la data intrării în vigoare a prezentei legi, denumite în continuare locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare, precum și de stimulare a asocierii în cooperative, denumită în continuare Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.  +  Articolul 2(1) Scopul prezentei legi îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv implementarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, în vederea îmbunătățirii nivelului de performanță și sustenabilitate al fermelor de reproducție sau de creștere ori de îngrășare a suinelor.(2) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (1) se acordă potrivit prevederilor din partea a II-a cap. 1 secțiunea 1.1.1.1 „Ajutoare pentru investiții în active corporale și necorporale în exploatații agricole care au legătură cu producția agricolă primară“ din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.(3) Schema de ajutor de stat se notifică la Comisia Europeană, conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 3În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) schemă de ajutoare - conform prevederilor cap. 2 pct. 2.4 „Definiții“ din Orientările UE, cu respectarea prevederilor prezentei legi;b) animale de reproducție de rasă pură din specia suine - orice animal din specia porcine ai cărui părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care el însuși este fie înscris, fie înregistrat ori îndeplinește cerințele pentru a fi înscris în registrul genealogic;c) animale de reproducție hibride din specia suine - orice animal din specia porcine care îndeplinește următoarele criterii:(i) este produs printr-o încrucișare deliberată între porci de rasă pură, din rase sau linii diferite, între animale care sunt ele însele rezultatul unei încrucișări dintre diferite rase ori linii sau între animale din rase pure și animale aparținând uneia ori alteia dintre categoriile de mai sus;(ii) este înscris într-un registru zootehnic, definit la lit. k);d) animale de reproducție - animale de reproducție din rasă pură sau hibride;e) loc de cazare reproducție - suma spațiilor și dotărilor tehnologice necesare unui ciclu complet de producție pentru creșterea și exploatarea unui animal de reproducție rasă pură și/sau hibrid și ai produșilor acestuia până la greutatea de 30 kg;f) loc de cazare porc gras - spațiu de cazare necesar creșterii și îngrășării unui porc gras;g) întreprindere aflată în dificultate - întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:(i) în cazul unei societăți cu răspundere limitată, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat cumulat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă, în special, la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social“ include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;(ii) în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societății, a dispărut ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți comerciale menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;(iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;(iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția ori a primit ajutor pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;(v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:– raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și– capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub 1,0;h) Registrul ajutoarelor de stat - aplicarea dispozițiilor părții I cap. 3 secțiunea 3.7 pct. 128 din Orientările UE privind publicarea beneficiarilor de ajutor de stat;i) costul unui loc nou de cazare pentru reproducție - totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la art. 7 realizate pentru un loc nou de cazare dezvoltat în ferme de reproducție, a căror valoare se calculează de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală și se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;j) costul unui loc de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare - totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la art. 7 alin. (1), cu excepția lit. a), realizate pentru un loc de cazare dezvoltat în ferme de reproducție, a căror valoare se calculează de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală și se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;k) registrul zootehnic - orice arhivă sau suport de date care este condus de o exploatație de ameliorare, în care sunt înregistrați porci de reproducție hibrizi, cu indicarea detaliilor privind ascendenții lor.l) Abrogată. (la 18-05-2020, Litera l) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )  +  Capitolul II Beneficiari, criterii de eligibilitate, cheltuieli eligibile, intensitatea ajutorului de stat și valoarea ajutorului  +  Articolul 4(1) Ajutorul de stat prevăzut la art. 2 se acordă pentru investiții în locuri noi de cazare pentru reproducție și pentru locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare următorilor beneficiari, crescători de suine, care desfășoară activități de reproducție și/sau creștere și/sau îngrășare a suinelor, astfel:a) persoanelor juridice și/sau persoanelor fizice autorizate, denumite în continuare PFA, și/sau întreprinderilor familiale, denumite în continuare IF, și/sau întreprinderilor individuale, denumite în continuare II, care dețin exploatații cu aviz/înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, până la data înregistrării în program, și care desfășoară activități de reproducție sau reproducție, creștere și îngrășare ori numai îngrășare; (la 24-06-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) b) persoanelor juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care desfășoară activități de reproducție sau reproducție, creștere și îngrășare și dețin exploatații de reproducție aflate în conservare la data înregistrării în program; (la 24-06-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (1^1) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv întreprinderi autonome, întreprinderi partenere ori întreprinderi legate, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare. (la 18-05-2020, Alineatul (1^1) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) (2) Ajutorul de stat prevăzut la art. 2 se acordă pentru investiții în ferme de reproducție rasă pură și/sau bunici și în ferme de reproducție hibrizi părinți.(3) Se acordă ajutor de stat pentru investiții în ferme de reproducție rasă pură și/sau bunici și ferme de reproducție hibrizi părinți următorilor beneficiari, crescători de suine, astfel:a) persoanelor juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar în care se desfășoară activități de reproducție și a căror capacitate de cazare este de minimum 400 locuri de reproducție pe beneficiar, pentru investiții în vederea înființării de ferme de reproducție;b) persoanelor juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar în care se desfășoară activități de creștere și îngrășare și a căror capacitate de cazare locuri porc gras se încadrează pentru construcția de ferme de reproducție prevăzute la art. 5, respectiv spații de cazare și dotări;c) persoanelor juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar în care se desfășoară activități de creștere și îngrășare, asociate în cooperative agricole de exploatare și gestionare a efectivelor de animale în vederea înființării de ferme de reproducție hibrizi părinți, respectiv spații de cazare și dotări.(4) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole de exploatare și gestionare a efectivelor de animale înființate conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, au dreptul de preempțiune la cumpărarea de teren aferent investiției necesar fermelor de reproducție rasă pură sau fermelor de reproducție hibride care se înființează în baza prevederilor prezentei legi.(5) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în baza Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.(6) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (3) se acordă o singură dată pentru un loc de cazare dezvoltat prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, în funcție de spațiile de cazare deținute și folosite la calculul dimensiunii fermei de reproducție.(7) Beneficiarii Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție nu pot accesa simultan alt ajutor de stat, ajutor de minimis și nu pot accesa sprijin prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, pentru aceleași măsuri reglementate de prezenta lege.(8) Prezenta schemă de ajutoare nu se aplică solicitanților care au efectuat dezmembrări/divizări ale exploatației începând cu 1 ianuarie 2017. (la 01-02-2019, Alineatul (8) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 )  +  Articolul 5Categoriile de ferme care se pot înființa în baza Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție sunt următoarele:a) ferme de reproducție cu capacitate de minimum 400 de locuri care își pot mări capacitatea de cazare până la 1.500 de locuri;b) ferme de reproducție cu capacitate de cazare de minimum 1.200 de locuri până la maximum 3.000 de locuri; dimensiunea acestor ferme se va calcula în funcție de numărul de locuri de cazare pentru porc gras deținute în momentul depunerii cererii pentru înscrierea în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.c) Abrogată. (la 18-05-2020, Litera c) din Articolul 5 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) d) Abrogată. (la 18-05-2020, Litera d) din Articolul 5 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )  +  Articolul 6Prevederile prezentei legi nu se aplică beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) dacă se află în una dintre următoarele situații:a) fac obiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale;b) sunt considerate întreprinderi aflate în dificultate financiară, așa cum sunt definite la art. 3 lit. g).  +  Articolul 7(1) Cheltuielile eligibile necesare realizării investițiilor obținute în baza prevederilor prezentei legi sunt:a) construcția locurilor de cazare, a spațiilor necesare pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate și a spațiilor auxiliare necesare funcționării investiției;b) achiziționarea sau achiziționarea prin leasing de utilaje și echipamente, respectiv echipamentele pentru furajare și adăpare, mijloace speciale pentru transportul animalelor vii, microclimat, dotarea spațiilor tehnice privind măsurile de biosecuritate, depozitarea, evacuarea și tratarea dejecțiilor;c) costuri cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de orice natură necesare realizării investiției, proiecte de construcție, servicii de arhitectură, organizare de șantier, asigurarea utilităților, consultanță și autorizații. (la 01-02-2019, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (1^1) Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor prevăzute la alin. (1) nu reprezintă cheltuială eligibilă. (la 01-02-2019, Articolul 7 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (2) Spațiile necesare pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate și spațiile auxiliare prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în funcție de categoriile de ferme prevăzute la art. 5.  +  Articolul 8(1) În condițiile prevederilor din partea a II-a cap. I secțiunea 1.1.1.1 „Ajutoarele pentru investiții în active corporale și necorporale în exploatații agricole care au legătură cu producția agricolă primară“, pct. 152 lit. e) din Orientările UE, nivelul ajutorului de stat pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 7 este de maximum 40% din costul definit la art. 3 lit. i) și j).(2) Potrivit prevederilor din partea a II-a cap. I secțiunea 1.1.1.1 «Ajutoarele pentru investiții în active corporale și necorporale în exploatații agricole care au legătură cu producția agricolă primară» pct. 153 lit. a)-c) din Orientările UE, nivelul ajutorului prevăzut la alin. (1) poate fi majorat cu câte 20 de puncte procentuale din costul definit la art. 3 lit. i) și j), pentru:(i) tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cursul celor 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție;(ii) investițiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;(iii) investiții colective realizate de crescătorii de suine. (la 18-05-2020, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) (3) Intensitatea ajutorului de stat nu poate depăși 90 de puncte procentuale.(4) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale realizează și pune la dispoziția direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București o aplicație informatică integrată, care are rolul de a asigura activitatea de înregistrare și verificare a eligibilității proiectelor, precum și de monitorizare a implementării acestora și de conformitate a cheltuielilor cuprinse în aceste proiecte pentru programele de investiții în sectorul agricol, respectiv prezentul program de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, aprobat prin Legea nr. 227/2018. (la 01-02-2019, Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) Notă
    Reproducem prevederile art. II din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 21 iunie 2019:
    Articolul II
    Prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (5) Costurile necesare pentru realizarea aplicației informatice prevăzute la alin. (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (la 01-02-2019, Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 )
     +  Capitolul III Modalitatea de accesare a schemei de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție  +  Articolul 9Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) depun cererea de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție la direcția pentru agricultură județeană, respectiv a municipiului București, pe a cărei rază teritorială se înființează/află fermele, respectiv capacitățile de reproducție, denumită în continuare cerere de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de următoarele documente: (la 01-02-2019, Partea introductivă a articolului 9 din Capitolul III a fost modificată de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) a) împuternicire/procură notarială și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;c) copie de pe actul constitutiv;d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;e) pentru terenurile pe care se realizează investiția, documente care atestă dreptul de proprietate, administrare, uz, uzufruct, superficie, servitute sau altele, dobândit prin act autentic notarial, certificate de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească, lege;f) plan cadastral;g) schiță validată de beneficiar aferentă locurilor de cazare porc gras;h) pentru exploatațiile cu activitate de reproducție, copie de pe avizul/înregistrarea/autorizația sanitar-veterinară;i) pentru exploatațiile în conservare, documentul contabil de intrare în conservare sau factura de cumpărare a activului.  +  Articolul 9^1(1) Termenul-limită până la care se depune cererea de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, prevăzută la art. 9, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul solicitărilor fermierilor, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, se pot stabili noi sesiuni de înscriere în program, cu încadrarea în valoarea totală a ajutorului de stat prevăzută la art. 18 alin. (2). (la 18-05-2020, Capitolul III a fost completat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )  +  Articolul 10Procedura privind modul de accesare a schemei de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.  +  Articolul 11(1) Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București înregistrează cererile de înscriere prevăzute la art. 9 și le verifică administrativ, prin intermediul aplicației informatice, împreună cu documentele anexate.(1^1) În cazul în care aplicația informatică prevăzută la art. 8 alin. (4) nu este operațională la data depunerii cererilor de înscriere prevăzute la art. 9, verificarea administrativă a cererilor de înregistrare în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție se va realiza de către funcționarii din cadrul direcției pentru agricultură județeană, respectiv a municipiului București, desemnați prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcțional. (la 01-02-2019, Articolul 11 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (2) Gestionarea schemei de ajutor de stat prevăzute de prezenta lege se asigură de către funcționari din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, atribuțiile fiind stabilite în fișa postului prin decizie a directorului executiv al acestor instituții.  +  Articolul 12(1) Pentru accesarea schemei de ajutor de stat, după înscrierea în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, pentru obținerea ajutorului de stat beneficiarii depun cererea de finanțare la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București unde s-au înregistrat cererile de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, însoțită de următoarele documente, după caz: a) studiul de fezabilitate pentru investiția solicitată;b) extras de carte funciară și ridicare topografică pentru terenul pe care se realizează investiția;c) certificat de urbanism.(2) Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București înregistrează cererile de finanțare, le verifică prin intermediul aplicației informatice împreună cu documentele anexate, în corelare cu datele din cererile de înscriere, și efectuează controale la fața locului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea acestora. (2^1) În cazul în care aplicația informatică prevăzută la art. 8 alin. (4) nu este operațională la data depunerii cererilor de finanțare prevăzute la alin. (1), verificarea acestora împreună cu documentele anexate, în corelare cu datele din cererile de înscriere, se va realiza de către funcționarii din cadrul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, desemnați prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcțional. (la 18-05-2020, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) (3) După verificare, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București aprobă suma necesară realizării investiției. (la 24-06-2019, Alineatul (3) din Articolul 12 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (4) Pentru realizarea investițiilor finanțate prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție se poate acorda sprijin în patru tranșe egale, începând cu data încheierii contractului de finanțare. (la 24-06-2019, Alineatul (4) din Articolul 12 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (5) Acordarea tranșelor se realizează prin virarea sumelor într-un cont disponibil din care pot fi efectuate doar două tipuri de operațiuni:a) plăți reprezentând contravaloarea bunurilor, serviciilor, lucrărilor efectuate/livrate, doar după recepția bunurilor, serviciilor, lucrărilor, dovedite cu documente care atestă obligația de plată;b) instrumente de garantare a plății, la dispoziția furnizorului de bunuri, servicii sau lucrări, respectiv scrisori de garanție bancară pentru acțiunile realizate pe plan intern și acreditive în cazul furnizorilor externi de bunuri și servicii. (la 24-06-2019, Alineatul (5) din Articolul 12 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (6) Pentru acordarea tranșelor următoare, beneficiarul trebuie să facă dovada că a efectuat plățile prevăzute la alin. (5) lit. a) și/sau să prezinte dovada emiterii documentelor prevăzute la alin. (5) lit. b). (la 24-06-2019, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (7) Stingerea obligațiilor între furnizori și beneficiar pentru operațiunile prevăzute la alin. (5) lit. a) se face prin închiderea documentelor bancare menționate, beneficiarul programului având obligația să prezinte documentele justificative înainte de acordarea celei de-a patra tranșe. (la 24-06-2019, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (8) Procedura privind modul de derulare și decontare a tranșelor se va stabili prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (la 24-06-2019, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 )  +  Articolul 13(1) Pentru încheierea contractului de finanțare, beneficiarii trebuie să depună următoarele documente aferente investiției:a) autorizația de construcție, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b) care trebuie să facă dovada proprietății pentru exploatația aflată în conservare;b) studiu geotehnic, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b); (la 17-12-2022, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 358 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1200 din 14 decembrie 2022 ) c) aviz/acord specific sanitar-veterinar; (la 17-12-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 358 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1200 din 14 decembrie 2022 ) d) aviz de mediu/acord de mediu/punctul de vedere/actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b); (la 17-12-2022, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 358 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1200 din 14 decembrie 2022 ) e) aviz/acord specific emis de direcția de sănătate publică județeană; (la 17-12-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 358 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1200 din 14 decembrie 2022 ) f) declarație pe propria răspundere că nu au accesat sprijin simultan prin PNDR 2014-2020 pentru aceleași măsuri reglementate de prezenta lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2; g) devizul de lucrări estimate.(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor care nu au obținut documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), dar au demarat procedura de obținere a acestora, încheierea contractelor de finanțare se face cu clauză suspensivă care prevede o perioadă de maximum 12 luni pentru prezentarea documentelor. (la 17-12-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 358 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1200 din 14 decembrie 2022 ) (1^2) Perioada de aplicare a clauzei suspensive, în cazul beneficiarilor care au încheiat contracte de finanțare potrivit prevederilor alin. (1^1), se poate prelungi la solicitarea acestora cu maximum 6 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut la alin. (1^1), cu condiția depunerii unei declarații pe propria răspundere conform căreia procedura de obținere a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire. (la 29-12-2023, Articolul 13, Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 125 din 28 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1190 din 29 decembrie 2023 ) (2) Abrogat. (la 18-05-2020, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) (la 24-06-2019, Articolul 13 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 )  +  Articolul 14(1) Abrogat. (la 24-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 13, Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (2) Schemei de ajutor de stat nu îi sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. (3) În termen de 3 zile de la încasarea tranșei prevăzute la art. 12 alin. (4), beneficiarii ajutorului de stat marchează investiția cu o placă indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime și 200 cm lățime, confecționată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este ușor vizibilă, pe care se inscripționează „Investiție beneficiară a «Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție», conform cererii numărul ....., de la Direcția pentru Agricultură a Județului ......./Municipiului București“. (la 24-06-2019, Alineatul (3) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (4) La finalizarea investiției se face recepția acesteia, în condițiile prezentei legi, la care beneficiarul este obligat să solicite prezența reprezentantului direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit art. 11 alin. (2). (5) După obținerea autorizațiilor de funcționare se face recepția de închidere a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție de către reprezentantul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit art. 11 alin. (2), care întocmește un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4, pe care îl atașează la documentația fiecărui beneficiar.  +  Articolul 15(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 12, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația cu sumele necesare pentru plata tranșelor prevăzute la art. 12 alin. (4), cu încadrarea în nivelul ajutorului prevăzut la art. 8 alin. (1) și (2), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5. (la 24-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (2) Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor Publice situația centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.(3) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București în termen de maximum 5 zile lucrătoare.(4) Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București virează, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, sumele cuvenite beneficiarilor acestei scheme de ajutor de stat.  +  Articolul 16(1) Termenul maxim de realizare a investițiilor este de 18 luni de la acordarea primei plăți aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 6 luni. (la 18-05-2020, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 ) (2) Beneficiarii care au realizat investiții prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție trebuie să desfășoare activitate de reproducție în sectorul suinelor pe o perioadă de minimum 10 ani de la finalizarea investiției. Transferul sau vânzarea investiției realizate prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție sau a fermei care a beneficiat de acest sprijin se va face cu preluarea obligației de menținere a activității de reproducție până la sfârșitul perioadei de 10 ani, cu condiția depunerii documentelor aferente acestei acțiuni la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București și a obținerii acordului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, așa cum se reglementează în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(3) În cazul cooperativelor agricole de exploatare și gestionare a efectivelor de animale, în perioada de 10 ani de la finalizarea investiției, membrii cooperativei agricole au drept de preempțiune la transferul de proprietate sau la vânzarea investiției.(4) Beneficiarul este exonerat de sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea perioadei de funcționare a investiției, în cazurile de forță majoră reglementate de legislația în vigoare.  +  Articolul 17(1) Toate documentele depuse în vederea solicitării și plății ajutoarelor de stat acordate potrivit prezentei legi se păstrează la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul de stat.(2) Toate documentele care atestă ajutorul de stat cuvenit se păstrează de către solicitanții ajutorului de stat pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data ultimei plăți.(3) Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București întocmesc Lista cuprinzând beneficiarii ajutoarelor de stat și sumele acordate potrivit prevederilor prezentei legi.(4) Lista se publică pe site-ul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, se actualizează corespunzător și se transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după fiecare reactualizare, pentru publicare pe site-ul oficial al instituției, www.madr.ro, informații accesibile publicului, unde va fi disponibilă 10 ani, fără restricții. (la 01-02-2019, Alineatul (4) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (5) După recepția de închidere a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, prevăzută la art. 14 alin. (4), direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București efectuează anual verificare la fața locului la beneficiarii care au realizat investiții prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an, și întocmesc procese-verbale de constatare a respectării prevederilor art. 16, pe care le transmit la direcția tehnică de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la data de 1 decembrie a fiecărui an.  +  Capitolul IV Durata de aplicare și bugetul schemei de ajutor de stat  +  Articolul 18(1) Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție se desfășoară începând cu anul 2018. (2) Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 359,1 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale. (la 24-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 19 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 21 iunie 2019 ) (3) Abrogat. (la 01-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 18 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (4) Abrogat. (la 01-02-2019, Alineatul (4) din Articolul 18 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 ) (5) Abrogat. (la 01-02-2019, Alineatul (5) din Articolul 18 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 01 februarie 2019 )  +  Capitolul V Recuperarea ajutorului de stat  +  Articolul 19(1) Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate prin încălcarea condițiilor prevăzute la art. 16.(2) Sumele reprezentând ajutor de stat necuvenit, prevăzut la alin. (1), sunt creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Înscrisurile întocmite de către direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(3) Titlurile de creanță pot fi contestate pe cale administrativă, potrivit legii, la organul emitent, iar, după soluționarea acestei contestații, o nouă contestație poate fi depusă la sediul instanței judecătorești competente, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(4) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la data expirării termenului de scadență prevăzut în acesta.(5) Titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora către debitor se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării debitului, după expirarea termenului de contestare pentru titlurile de creanță necontestate sau după rămânerea definitivă a acestora în sistemul căilor administrative de atac ori după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.(6) Cuantumul obligațiilor fiscale accesorii se calculează de către direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, de la data scadenței și până la data transmiterii către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit alin. (5), iar organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor calcula obligații fiscale accesorii de la data transmiterii titlurilor executorii și până la data stingerii sumelor prevăzute în acestea.(7) Obligațiile fiscale accesorii calculate de către direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București vor fi individualizate într-un titlu de creanță, prevederile alin. (2)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.(8) În procedura insolvenței, înscrierea creanței bugetare la masa credală se face de către direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.(9) Sumele încasate potrivit prevederilor alin. (2) sunt venituri la bugetul de stat.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 20În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.  +  Articolul 21(1) Schema de ajutor de stat prevăzută în prezenta lege se notifică la Comisia Europeană de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(2) În situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează și/sau se modifică în mod corespunzător.  +  Articolul 22Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 20 iulie 2018.Nr. 195.  +  Anexa nr. 1Nr. ............... data ....................
    CERERE DE ÎNSCRIERE ÎN PROGRAM
    (model)
    CătreDirecția pentru Agricultură a Județului ............................../Municipiului BucureștiSubsemnatul/Subsemnata:persoana juridică/PFA/IF/II ..............., cu sediul în localitatea ........................., județul ........................., înscrisă la registrul comerțului cu nr. ............................., CUI/CIF ..............................., cod CAEN ................, cont bancar ................................ deschis la .................., reprezentată legal de ........................., CNP ..................., legitimată cu C.I. seria ......... nr. .................Menționez că:– dețin un număr de .................... locuri de cazare în ferme de reproducție;– dețin un număr de .................... locuri de cazare în ferme de creștere și îngrășare;– dețin un număr de .................... locuri de cazare în ferme de reproducție aflate în conservare.Mă angajez:– să înființez o fermă de reproducție hibridă cu o capacitate de cazare de .................... locuri;– să înființez .................... locuri de cazare de reproducție în ferma aflată în conservare.Solicit înscrierea în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție și depun următoarele documente:.........................................................................................................................................................NOTĂ:Documentele prevăzute la art. 9Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul și data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcției împuternicit cu primirea și verificarea cererii și a documentelor însoțitoare.Am fost informat de reprezentanții direcției pentru agricultură județene (D.A.J.) despre:– recepția investiției;– recepția de închidere a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, când trebuie să dețin autorizațiile de funcționare;– controalele anuale la fața locului cu privire la îndeplinirea condiției de menținere a activității de reproducție în sectorul suinelor pe o perioadă de 10 ani.Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere și în documentele anexate sunt reale, corecte, complete și perfect valabile.Mă angajez să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat și să mă supun oricărui control.Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice.
    Solicitant,
    ..............................
    Verificat, reprezentantul D.A.J.,
    ..............................
    Aprobat, directorul executiv al D.A.J.,
    ..............................
    (la 18-05-2020, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )
     +  Anexa nr. 2
    DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
    (model)
    Subscrisa,persoana juridică și/sau PFA și/sau IF și/sau II definită la art. 4 alin. (3) lit. a) sau b)/persoana juridică definită la art. 4 alin. (3) lit. c), ………………………........................., cu sediul în localitatea ……………….................., județul ……………..................., înscrisă la registrul comerțului cu nr. ……………............, CUI/CIF......................, cod CAEN …......., cont bancar …………................... deschis la ......................., reprezentată legal de ………………......................., CNP …………….............................., legitimată cu C.I. seria …………....... nr. ………..........,– declar pe propria răspundere că niciun membru din cadrul investiției colective nu este beneficiar al Programului …………....... sau membru în altă entitate beneficiară a Programului …………….....;– declar pe propria răspundere că nu am accesat niciun alt ajutor de stat, ajutor de minimis sau sprijin prin PNDR 2014-2020 privind înființarea de ferme de reproducție, așa cum este prevăzut la art. 13 lit. f);– declar pe propria răspundere că nu voi solicita alt ajutor de stat conform prevederilor prezentei legi, folosindu-mă de același număr de locuri de cazare pentru porcul gras.Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, susțin declarația menționată anterior.
    Reprezentant legal,
    ....................................................................
    (numele și prenumele, semnătura)
    Data
    ....................................................................
    (la 18-05-2020, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )
     +  Anexa nr. 3Nr. ............... data ....................
    CERERE DE FINANȚARE
    (model)
    CătreDirecția pentru Agricultură a Județului ………………................./Municipiului BucureștiSubsemnatul/Subsemnata:persoana juridică/PFA/IF/II ................., cu sediul în localitatea ……................, județul ….................., înscrisă la registrul comerțului cu nr. ………………........, CUI/CIF ……….................., cod CAEN ................., cont bancar ............................... deschis la .................., reprezentată legal de ………………......................, CNP ..................................., legitimată cu C.I. seria …......... nr. ........................,solicit plata aferentă Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, pentru realizarea investiției cu o capacitate de cazare de ............ locuri, a cărei valoare este de ……………........... euro, și acordarea a 4 tranșe în valoare de ………………........... euro pentru fiecare tranșă și depun următoarele documente:.......................................................................................................................................................................................NOTĂ:Documentele prevăzute la art. 12 alin. (1)Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul și data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcției împuternicit cu primirea și verificarea cererii și a documentelor însoțitoare.....................................................................................................................................................................................Declar că dețin fermă de reproducție hibridă cu un număr de …….......... locuri de cazare sau fermă aflată în conservare pe raza localității ……………....................., județul …………......…................, și marchez investiția cu o placă-indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime și 200 cm lățime, confecționată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este ușor vizibilă, pe care se inscripționează „Investiție beneficiară a «Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție», conform cererii numărul …………..........., de la Direcția pentru Agricultură a Județului ……………………………………............./Municipiului București“.Mă angajez:– să încep realizarea investiției de la data acordării primei plăți aferente sprijinului financiar;– să finalizez investiția în maximum 18 luni de la acordarea primei plăți aferente sprijinului financiar, potrivit art. 16 alin. (1);– să mențin activitatea de reproducție suine în investiția realizată prin Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție pentru cel puțin 10 ani, potrivit art. 16 alin. (2).Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice.
    Solicitant,
    ....................................................
    Verificat, reprezentantul D.A.J.,
    ....................................................
    Aprobat, directorul executiv al D.A.J.,
    ....................................................
    (la 18-05-2020, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )
     +  Anexa nr. 4
    PROCES-VERBAL
    pentru recepția de închidere a programului
    (model)
    Numele și prenumele ..................................., funcția .................................., legitimația nr. ................, în calitate de reprezentant al Direcției pentru Agricultură a Județului ...............................,am constatat următoarele:persoana juridică/PFA/IF/II/............................, cu sediul în localitatea ........................., județul ........................., înscrisă la registrul comerțului cu nr. ..............................., CUI/CIF ..................................., cod CAEN ….............., cont bancar ………….................. deschis la..................., reprezentată legal de …………......................., CNP .................................., legitimată cu C.I. seria ……...... nr. ……………...........,a) a înființat fermă de reproducție hibridă cu capacitatea de ………………................ locuri noi de cazare pentru reproducție;b) a înființat ……………............ locuri noi de cazare pentru reproducție în fermă de reproducție hibridă aflată în activitate;c) a înființat ……………............. locuri noi de cazare pentru reproducție în fermă de reproducție hibridă aflată în conservare.Investiția a fost realizată conform prevederilor prezentei legi.DaNuA montat placa-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care este inscripționat „Investiție beneficiară a «Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție», conform Cererii numărul .............., de la Direcția pentru Agricultură a Județului ......................./Municipiului București“.DaNuAlte mențiuni:........................................................................................................................................................................................
    Am constatat.
    Reprezentantul D.A.J.,
    ....................................................................
    Sunt de acord cu constatarea.
    Solicitant,
    ....................................................................
    (la 18-05-2020, Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )
     +  Anexa nr. 5Direcția pentru Agricultură a Județului ....................................................................Director executiv (numele, prenumele, semnătura și ștampila) .....................................................................
    SITUAȚIA CENTRALIZATOARE
    a sumelor necesare reprezentând tranșe/decontare cheltuieli efectuate
    (model)
    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură a Județului..................................................................../Municipiului București
    Nr. crt.BeneficiarulNr. locuri de cazare realizate prin programValoarea totală a investiției aprobată (lei)Tranșa (lei)Suma decont cheltuieli efectuate (lei)Suma rămasă de plătit (lei)
    (0)(1)(2)(3)(4)(5)(6)
    TOTAL

    Întocmit și verificat
    ....................................................................
    (numele, prenumele, funcția și semnătura)
    (la 18-05-2020, Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 58 din 15 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 15 mai 2020 )
     +  Anexa nr. 6
    SITUAȚIE CENTRALIZATOARE
    (Model)
    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării RuraleSe aprobă.Ordonator principal de credite,.............................................
    Nr. crt.JudețulSuma totală aprobată (lei)
    (0)(1)(2)
    1.
    2.
    3.
    ...
    TOTAL:

    Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene
    Director general,
    ......................
    (semnătura și ștampila)
    ----