HOTĂRÂRE nr. 1.401 din 18 noiembrie 2009privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 30 noiembrie 2009



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Se înființează Centrul Național de Evaluare și Examinare, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, specializat în evaluarea educațională, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.(2) Centrul Național de Evaluare și Examinare preia activitatea de evaluare de la Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, care se desființează.(3) Centrul Național de Evaluare și Examinare are sediul în imobilul, aflat în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, situat în municipiul București, str. General Berthelot nr. 26, sectorul 1.  +  Articolul 2Centrul Național de Evaluare și Examinare are ca scop coordonarea științifică și profesională a sistemului național de evaluare și examinare în învățământul preuniversitar și coordonarea evaluării manualelor școlare. (la 03-07-2018, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 )  +  Articolul 3Centrul Național de Evaluare și Examinare are următoarele atribuții:a) asigură elaborarea probelor pentru evaluările, examenele și concursurile naționale; (la 03-07-2018, Litera a) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) b) elaborează, împreună cu direcțiile specializate din Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, metodologii, proceduri și regulamente pentru organizarea și desfășurarea examenelor și evaluărilor în învățământul preuniversitar, pe care le supune aprobării ministrului educației, cercetării și inovării;c) efectuează la solicitarea Ministerului Educației Naționale expertize și sondaje de evaluare a rezultatelor școlare și a eficienței învățământului, furnizând ministerului un feedback sistematic și operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activității în învățământul preuniversitar; (la 03-07-2018, Litera c) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) d) elaborează, la solicitarea Ministerului Educației Naționale în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele și evaluările naționale, evidențiind oportunitatea adoptării de către ministrul educației naționale a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătățirea performanțelor școlare; (la 03-07-2018, Litera d) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) e) coordonează, potrivit art. 69 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, activitățile în vederea aprobării auxiliarelor didactice pentru învățământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României. Categoriile de auxiliare care intră în procedura derulată de către Centrul Național de Evaluare și Examinare în vederea aprobării se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale; (la 25-09-2017, Litera e) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 683 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 25 septembrie 2017 ) f) acordă sprijin tehnic și de specialitate în realizarea unor acțiuni de evaluare întreprinse de minister, inspectorate școlare, unități de învățământ;g) elaborează și realizează programe de proiectare a unor teste standardizate pentru principalele discipline/module școlare, în funcție de nivelurile educaționale sau de ciclurile curriculare;h) organizează programe de pregătire a membrilor comisiilor de examen, a examinatorilor și a altor persoane implicate în desfășurarea examenelor și sprijină acțiunile de perfecționare a personalului didactic în realizarea proceselor de evaluare curentă a progresului școlar;i) desfășoară activități de cercetare în domeniul evaluării educaționale;j) propune conducerii Ministerului Educației, Cercetării și Inovării inițierea unor proiecte de acte normative care fac referire la evaluarea de proces și performanța în învățământul preuniversitar;k) participă la proiecte și la programe naționale și internaționale în domeniul evaluării în învățământul preuniversitar;l) constituie și coordonează activitatea unor grupuri de lucru, remunerate conform legii, compuse din specialiști și din cadre didactice cu experiență, în scopul elaborării subiectelor pentru evaluările, examenele și concursurile naționale și construirii și actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare; (la 03-07-2018, Litera l) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) l^1) asigură, împreună cu direcțiile specializate din Ministerul Educației Naționale, elaborarea subiectelor pentru olimpiadele școlare, faza județeană; (la 03-07-2018, Articolul 3 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) m) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. În realizarea acestei atribuții cooptează evaluatori - cadre didactice și specialiști externi, remunerați conform legii; (la 03-07-2018, Litera m) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) n) realizează, la solicitarea Ministerului Educației Naționale, expertize și sondaje în unitățile de învățământ cu privire la procesul de alegere și utilizare a manualelor școlare; (la 03-07-2018, Litera n) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) o) coordonează activitatea de derulare a mecanismelor de reevaluare a manualelor școlare, la cererea ministrului educației, cercetării și inovării;p) formează experți evaluatori de manuale școlare, prin derularea de programe în acest sens;q) Abrogată. (la 03-07-2018, Litera q) din Articolul 3 a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) r) Abrogată. (la 03-07-2018, Litera r) din Articolul 3 a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) s) Abrogată. (la 03-07-2018, Litera s) din Articolul 3 a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 )  +  Articolul 4(1) Structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul de funcționare ale Centrului Național de Evaluare și Examinare se aprobă prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării.(2) Conducerea Centrului Național de Evaluare și Examinare este asigurată de un director general, numit prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, pe baza rezultatului concursului organizat în condițiile legii. (la 15-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 928 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1006 din 15 decembrie 2016 ) (3) Numărul maxim de posturi ale Centrului Național de Evaluare și Examinare este de 58. (la 03-07-2018, Alineatul (3) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) (4) Posturile sunt prevăzute, în condițiile legii, pentru funcții publice și personal contractual.(5) Cele 58 de posturi prevăzute la alin. (3) se încadrează în numărul maxim de posturi aprobate Ministerului Educației Naționale pentru unitățile din subordine finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat. (la 03-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) (6) Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizării potrivit prezentei hotărâri, se face cu respectarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.  +  Articolul 5(1) Cheltuielile curente și de capital ale Centrului Național de Evaluare și Examinare se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.(2) Veniturile proprii ale Centrului Național de Evaluare și Examinare provin din tarife percepute pentru activități de: evaluare a manualelor școlare potrivit prevederilor legale în vigoare, analiză a solicitărilor și gestionare a acestora în vederea aprobării auxiliarelor didactice pentru învățământul preuniversitar, consultanță pentru elaborarea de proiecte în domeniul educației, derularea de programe de formare în domeniul evaluării. (la 03-07-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 ) (3) Salarizarea personalului Centrului Național de Evaluare și Examinare se face conform prevederilor legislației în vigoare.(4) Tarifele aferente activităților generatoare de venituri proprii se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale. (la 03-07-2018, Articolul 5 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 466 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 03 iulie 2018 )  +  Articolul 6Centrul Național de Evaluare și Examinare preia personalul cu atribuții privind domeniul evaluării de proces, al evaluării de manuale școlare și performanță în învățământul preuniversitar din cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.  +  Articolul 7În vederea desfășurării activităților specifice, Centrul Național de Evaluare și Examinare este dotat cu două autoturisme și două microbuze, preluate de la Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar.  +  Articolul 8Structurile de personal, patrimoniul aferent, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri se preiau pe bază de protocol de predare-preluare încheiat potrivit prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 329/2009.  +  Articolul 9Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 231/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    p. Ministrul educației, cercetării
    și inovării, interimar,
    Cătălin Ovidiu Baba,
    secretar de stat
    p. Ministrul muncii, familiei
    și protecției sociale, interimar,
    Mihai Constantin Șeitan,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Pogea
    București, 18 noiembrie 2009.Nr. 1.401.-------